Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #531  
Vechi 30.08.2017, 01:11:42
simpllu simpllu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.10.2016
Mesaje: 1.796
Implicit

Deci, apărarea ortodoxiei înseamnă să ne apărăm singura cale în care ne putem regăsi pe noi și Îl putem întelege pe Dumnezeu cel adevărat. Dar a fi ortodox este a iubi întreaga lume, pe prieteni și pe vrăsmași, și a avea încredere în Dumnezeu. Dacă cineva își pune problema, și mulți, poate toți și-o pun: oare numai ortodocșii se mântuiesc? – eu întrezăresc în întrebarea aceasta un duh al iubirii, care n-ar răbda gândul că cel din afara ortodoxiei ar putea pieri; chiar eu aș putea fi în afara ortodoxiei, și aici e un fel de a iubi aproapele ca pe sine. Adică, dacă cel din afara ortodoxiei neapărat se pierde, cum zice o anumită idee, un fel de gândire, mă văd eu în starea lui și nu pot răbda lucrul acesta. Răspunsul meu la întrebare este: Dacă în mine, păcătosul, se găseste destulă dragoste să mă gândesc și la cei care eventual pier, oare în Dumnezeu este mai putină dragoste!? Întrebarea aceasta mi-a fost răspunsul, și cu conștiința că Dumnezeu iubește mult mai mult decât ce putem închipui noi, las în competenta și atotputerea iubirii lui Dumnezeu pe toți, și îmi caut în ortodoxia pe care am găsit-o și în care mă aflu și în care cred, îmi caut mântuirea. (Ierom. Rafail Noica)

http://ortodox.md/ieromonah-rafail-n...-se-mantuiesc/
Reply With Quote
  #532  
Vechi 30.08.2017, 08:34:22
Palamist Palamist is offline
Member
 
Data înregistrării: 24.06.2017
Religia: Ortodox
Mesaje: 85
Implicit

Mantuirea nu inseamna doar sa n-ajungi in iad, mantuirea inseamna invierea in trupuri la parusia pt viata vesnica.Merita sa fie inviati spre viata vesnica cei care nu cred in inviere?Merita sa fie inviati spre viata vesnica de catre Iisus Hristos la a doua Sa venire cei care nu cred ca El a inviat si ca El este Mantuitorul?Nu exista mantuire in afara Bisericii.

Se vor mantui ortodocsii si catolicii a caror credinta este confirmata si rasconfirmata de fapte.Prin exceptie, unii necrestini poate vor fi mantuiti (iar unii crestini nu vor fi mantuiti):dar chiar daca aceste exceptii nu ar fi putine, ele tot exceptii vor fi.
Reply With Quote
  #533  
Vechi 30.08.2017, 10:51:13
GMihai's Avatar
GMihai GMihai is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.02.2015
Religia: Catolic
Mesaje: 1.596
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Palamist Vezi mesajul
Merita sa fie inviati spre viata vesnica cei care ....
Din modul în care sunt formulate enunțurile de mai sus, să înțelegem că tu crezi că MERIȚI să fii înviat ?
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman.

"Laudato si, mi Signore, per frate Uento
et per aere et nubilo et sereno et onne tempo,
per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento"
- Sfântul Francisc de Assisi
Reply With Quote
  #534  
Vechi 30.08.2017, 11:18:52
Palamist Palamist is offline
Member
 
Data înregistrării: 24.06.2017
Religia: Ortodox
Mesaje: 85
Implicit

Citat:
În prealabil postat de GMihai Vezi mesajul
Din modul în care sunt formulate enunțurile de mai sus, să înțelegem că tu crezi că MERIȚI să fii înviat ?
Numai sfintii merita sa fie inviati.Restul celor care vor fi inviati, daca vor fi , vor primi trupuri noi din mila:mila nu se merita, se acorda gratuit, tocmai de aceea o numim si gratie sau har.Daca eu voi sau nu inviat, asta ramane de vazut.Imi pun nadejdea in Hristosentru ca poate.Mai trebuie si sa vrea.

Gratuit, dar nu si in mod nejustificat:„fericiti cei milosi...”.

Dar din modul in care pui intrebarea, sa-nteleg ca si cei care resping invierea si care-l resping pe Hristos merita sa fie inviati?Asa e mai nou la voi, la catolici?Se mantuieste fiecare in religia lui?Atunci ce nevoie mai era de intrupare, rastignire si inviere?
Reply With Quote
  #535  
Vechi 30.08.2017, 11:40:33
GMihai's Avatar
GMihai GMihai is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.02.2015
Religia: Catolic
Mesaje: 1.596
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Palamist Vezi mesajul
Numai sfintii merita sa fie inviati.Restul celor care vor fi inviati, daca vor fi , vor primi trupuri noi din mila:mila nu se merita, se acorda gratuit, tocmai de aceea o numim si gratie sau har.
Adica sfintii vor fi inviați fără har, pentru că ei merită învierea și deci n-au nevoie de milă/grație/har ?

Din ce-ai scris cam asta se deduce.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman.

"Laudato si, mi Signore, per frate Uento
et per aere et nubilo et sereno et onne tempo,
per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento"
- Sfântul Francisc de Assisi
Reply With Quote
  #536  
Vechi 30.08.2017, 12:43:13
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.857
Implicit

nimeni NU merita sa fie inviat, pentru ca toti suntem pacatosi (mai mult sau mai putin). Cei ce vor fi inviati, acest lucru se va intampla din mila lui Dumnezeu si din marea Lui iubire de oameni
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
Reply With Quote
  #537  
Vechi 30.08.2017, 12:44:44
GMihai's Avatar
GMihai GMihai is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.02.2015
Religia: Catolic
Mesaje: 1.596
Implicit

Cam asta incercam si eu sa scot in evidenta.

Plus că, dacă vom ajunge la judecată având în continuare idei de genul "ăla și ălălalt nu merită să fie mântuiți", s-ar putea să nu ne fie moale deloc.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman.

"Laudato si, mi Signore, per frate Uento
et per aere et nubilo et sereno et onne tempo,
per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento"
- Sfântul Francisc de Assisi

Last edited by GMihai; 30.08.2017 at 13:09:59.
Reply With Quote
  #538  
Vechi 30.08.2017, 13:28:27
Palamist Palamist is offline
Member
 
Data înregistrării: 24.06.2017
Religia: Ortodox
Mesaje: 85
Implicit

Citat:
În prealabil postat de GMihai Vezi mesajul
Adica sfintii vor fi inviați fără har, pentru că ei merită învierea și deci n-au nevoie de milă/grație/har ?

Din ce-ai scris cam asta se deduce.
Asta se deduce doar daca vrei neaparat sa deduci asta.Cred ca oricine poate intelege ce-am spus:sfintii au merite spirituale, pt ca au propasit duhovniceste, iar dreptii, neavand astfel de merite pt ca nu au putut ajunge la sfintenie (sau nici nu au incercat), vor primi nemurirea in trup EXCLUSIV din mila.Ceea ce nu inseamna ca sfintii nu vor primi trupuri tot din mila,din moment ce nu e nimeni obligat sa le faca si sa le dea trupuri noi.
Reply With Quote
  #539  
Vechi 30.08.2017, 13:58:22
Palamist Palamist is offline
Member
 
Data înregistrării: 24.06.2017
Religia: Ortodox
Mesaje: 85
Implicit

Citat:
În prealabil postat de GMihai Vezi mesajul

Plus că, dacă vom ajunge la judecată având în continuare idei de genul "ăla și ălălalt nu merită să fie mântuiți", s-ar putea să nu ne fie moale deloc.
Ba dimpotriva, cred ca e foarte important sa avem o idee clara despre cine se mantuieste si cine nu, ca altfel putem ajunge la erezia de tip catolic conform careia ne putem mantui in orice religie daca urmam niste precepte morale, ba chiar si ateii s-ar putea mantui daca „au constiinta” cum sugereaza actualul papa.

Dar daca vom ajunge la judecata cu ideea ca se vor mantui si cei care nu au crezut in inviere si in Hristos, ne va fi mai moale?Adica dupa tine ne va fi mai moale daca ii credem mantuiti si pe musulmani si pe atei si va fi vai de noi daca credem ca nu exista mantuire fara Hristos ca mantuitor?Cam asta se deduce!Dar atunci care ar mai fi credinta noastra in Hristos ca mantuitor?

Sa fie clar un lucru:nu Allah ii va invia pe sfinti si ,eventual, pe drepti, cum cred musulmanii , ci un Mantuitor in carne si oase:si nu poate fi un astfel de mantuitor decat cineva care a inviat El insusi!Si e logica elementara ca sfintii Lui sa aiba mai multe sanse decat cei care L-au considerat un simplu profet ( dar au mai fost si alti profeti, de exemplu
„profetul” Mahomed, ultimul si cel mai important dintre profeti, conform islamului), sau un simplu iluminat, dar au mai fost si alti iluminati.
E logica elementara ca, in cazul in care El este Mantuitorul (iar noi crestinii tocmai asta credem si tocmai asta ne deosebeste de toate celelalte religii) sa aiba mai multe sanse de mantuire cei care si-au pus nadejdea in El si care au fost persecutati sau chiar omorati pentru El sau care care au repetat neincetat numele Lui (ceea ce voi, catolicii numiti autohipnoza) decat cei care L-au hulit .

Acum e inca odata clar , pt mine, ca noi, ortodocsii nu avem ce sa luam de la catolici.Catolicii trebuie pur si simplu sa revina la ortodoxie.(Si ortodocsii la fel).
Reply With Quote
  #540  
Vechi 30.08.2017, 14:39:36
flying's Avatar
flying flying is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.03.2010
Locație: MIGREZ PRIN DIFERITE LOCURI ALE INIMII IN CAUTAREA LUI DUMNEZEU
Religia: Ortodox
Mesaje: 867
Arrow

Citat:
În prealabil postat de AlinB Vezi mesajul
Rabi, te rog sa raspunzi la urmatoarele intrebari:

1. Cand a aparut Biserica Ortodoxa?

2. Inainte sa apara Biserica Ortodoxa, s-a mantuit cineva?
Daca da, cum?
Daca nu, de ce a ingaduit Dumnezeu ca acele suflete sa nu aiba nici o sansa la mantuire si sa fie pierdute pe vecie? Unde este liberul arbitru al acelor oameni?

3. Dupa ce a aparut Biserica Ortodoxa, dar a avut nevoie sa zicem de x ani, sa ajunga in locul cutare, pana atunci s-a mantuit cineva din acel loc?
Daca da, cum?
Daca nu, de ce a ingaduit Dumnezeu ca acele suflete sa nu aiba nici o sansa la mantuire si sa fie pierdute pe vecie? Unde este liberul arbitru al acelor oameni?
Intrebari irelevante.Catalin are dreptate.Ca sa te mantuiesti fiind in Biserica Ortodoxa trebuie sa crezi 2 lucruri :ca e singura cale spre mantuire si sa nadajduiesti ca te vei mantui mergand pe acesta cale...Daca nu crezi ca e singura cale spre mantuire nu vad nici un motiv real sa nu treci la budism si sa nu crezi ca Buddha e o alternativa la Hristos Faptul ca se mai pot mantui si altii prin judecatile pe care Dumnezeu singur le stie ,nu invalideaza adevarul ca Ortodoxia e singura cale spre mantuire.Exceptiile nu impun regula.
Catolicii s-au despartit din mandrie (sau smerenie?) si apoi din catolici a aparut puzderia de secte,biserici si bisericute.Ortodoxia a ramas neschimbata si asta e semnul ca a ramas in adevar.Asta nu inseamna ca ii judec cu superioritate pe catolici ci doar diferentiez ortodoxia de catolicism ca nefiind acelasi lucru.Pe dovezi palpabile.Nu poti sa spui luminii intuneric sau invers ,doar ca sa nu jignesti sentimentele catolicilor care sunt aproape de singura cale(ortodoxia) ,dar putin pe aratura.
__________________
https://youtu.be/mvZARLkQmLk
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ecumenismul ancah Despre Biserica Ortodoxa in general 43 15.04.2014 21:26:13
Catolicismul si ecumenismul MariaB Biserica Romano-Catolica 115 18.08.2013 20:21:58
Ecumenismul MadalinS Generalitati 0 30.09.2007 04:12:34
Ecumenismul IonelaCristina Biserica Ortodoxa si Massmedia 10 03.04.2007 17:46:17