Ce presupune sa iti iubesti aproapele?

[glykys]

Cu totii stim ca porunca iubirii este cea mai mare din Lege. Insa ce presupune iubirea de aproapele, cum se dobandeste si cum se exprima ea? Ce spuneti? Mie mi se pare ca nu e deloc lucru usor sa iubesti cu adevarat. Noi spunem ca il iubim pe Dumnezeu, dar atatat vreme cat nu ne iubim aproapele, afirmatia nu poate fi decat falsa. Spunea un parinte la un moment dat: Cum pot eu sa il iubesc pe Dumnezeu cel nevazut, cand nu imi iubesc aproapele, pe care il vad?

Pornesc de la un citat gasit pe net:

Iubirea creştină este amestecată cu „sloganul masonic al drepturilor omului”, iar produsul obţinut duce la o iubire drăcească, în care sunt acceptate acele abateri de la credinţă de care Sfinţii Părinţi s-au lepădat. Adevărata iubire creştină cere să nu-l lăsăm pe cel ce a greşit în rătăcirea sa, ci să încercăm să îl aducem pe calea cea bună, arătându-i unde a greşit, să ne silim să-l îndreptăm, nu să îi spunem că este perfect aşa cum este el, că nu are nimic de schimbat. Faptul că este respinsă erezia sau homosexualitatea, sau alte feluri de păcate, nu se răsfrânge şi asupra persoanelor care au respectivele păcate. Ba din contră, drept-credinciosul are milă de ei, se poate ruga în taină pentru îndreptarea lor, va suferi pentru patimile la care sunt ei supuşi. În schimb însă, în numele unei presupuse armonii universale, de dragul păcii, ni se cere să trecem peste toate diferenţele, să acceptăm toate patimile, să fim toţi la fel, globalizaţi şi, astfel, mai uşor de adus laolaltă într-un stat mondial.

Astept pareri, citate, ganduri...

[Noesisaa]

Cred ca pentru a iubi crestineste trebuie sa facem ceea ce a facut samarineanul: sa-i ajutam cu cea mai mare dragoste chiar si pe cei pe care nu-i cunoastem, chiar si pe cei care nu sunt de o credinta cu noi, sau nu sunt de o nationalitate cu noi. Cred ca in pilda samarineanului milostiv Hristos ne arata cel mai bine ce asteapta El de la noi. Samarineanul nu a stat sa se intrebe daca cel ranit e samarinean sau iudeu, sau poate era homosexual, sau poate era plin de sange si ii murdarea hainele, sau poate era un nerecunoscator, sau poate avea eu stiu ce alt defect respingator, etc. Nu. La fel trebuie sa facem si noi.

Asta inseamna sa renunti la prejudecati, ceea ce e greu pentru multi. Ce usor ar fi daca ar trebui sa-i iubim doar pe cei care ne plac noua, doar pe cei pe care ii apreciem, doar pe cei care cred la fel ca noi. Dar nu este asa, cel putin asa cred eu.

[anna21]

Sa doresti mantuirea lui.

[sophia]

În prealabil postat de glykys

Cu totii stim ca porunca iubirii este cea mai mare din Lege. Insa ce presupune iubirea de aproapele, cum se dobandeste si cum se exprima ea? Ce spuneti? Mie mi se pare ca nu e deloc lucru usor sa iubesti cu adevarat. Noi spunem ca il iubim pe Dumnezeu, dar atatat vreme cat nu ne iubim aproapele, afirmatia nu poate fi decat falsa. Spunea un parinte la un moment dat: Cum pot eu sa il iubesc pe Dumnezeu cel nevazut, cand nu imi iubesc aproapele, pe care il vad?

Si eu m-am intrebat asat adeseori.
Am intalnit fraze ca "iubire nebuna (!) pentru Dumnezeu", sau iubire fara margini si altele.
Si se vorbeste cu aceste expresii, exclusiv despre dragostea de Dumnezeu.
Aceasta este rupta, dupa parerea mea, total din contextul potrivit.
Sunt oameni (din pacate chiar teologi), care spun si se manifest astfel si fac o mare diferenta.
Ei iubesc si indeamna la o iubire a lui Dumnezeu, nu stiu, ca persoana mai degraba, totul numai pentru Dumnezeu si credinta, dar eliminand complet oamenii.
Cu alte cuvinte se pune separat iubirea de Dumnezeu, de iubirea de aproape, ceea ce este incorect.
Se vorbeste ca pentru Dumnezeu trebuie sa: te rogi tot timpul, sa nu ai relatii cu sotul/sotia, sa postesti, sa faci aia, sa nu faci aia, etc.
Practic se cere a face pentru Dumnezeu si impotriva omului.
Eu asta nu inteleg.
Acei oameni care spun ca sunt buni crestini si iubesc enorm pe Dumnezeu, fac totul pentru El si nimic pentru oameni, sau prea putini, si chiar lucruri impotriva oamneilor.
Primul model discutabil este calugaria. Stiu, se psune ca ei fac enorm pentru oameni prin rugaciune. Si atat.
Oare asta este dragoste de Dumnezeu si de oameni, sau numai de Dumnezeu, sau cum?
Pentru mine a iubi pe aproapele inseamna asa:
1. sa nu faci rau celui de langa tine, in nici un fel (vorba, fapta, etc.)
2. sa-l ajungi, sa-i faci bine cand are nevoie: ajutor material, spiritual, o vorba buna, mangaiere, un sfat bun etc. Intr-un cuvant ceva concret.
3. sa te rogi pentru el
4. sa-l respecti ( respect intre soti, inclusiv la hrana si relatii trupesti; respect pentru fiecare: om, femeie, copil, animal, planta, mediu)
5. sa-l iubesti eventual sufleteste (soti, rude, prieteni)
6. sa-l inveti, sa-l duci (cu blandete si cu voia lui!) pe calea buna in orice domeniu are nevoie (scoala, profesie, biserica, etc.)
Am uitat ceva?

Un preot de mir trebuie sa se implice si in social, un calugar/o maica si el/ea poate sa faca mai mult in social, pentru om.
Acei care se rezuma numai la teorie, rugaciune, teorie, nu sunt crestini deplini.
Eu nu stiu multa teorie religioasa, dar stiu ca Iisus a spus (si in Biblie sta scris, in Sf. Evanghelie) f.clar: "Iubiti-va unii pe altii asa cum va iubesc si eu pe voi" sau cam asa.
A aratat si in ce mod in toate pildele. E vorba (cel putin in N.T, ca in V.T este total invers, numai violenta si ochi pentru ochi), peste tot de iubire: samariteanul, saracul Lazar, bogatul darnic, iertarea datoriilor etc.
Mai sunt exceptii si aici, pe care eu nu le inteleg: pilda cu fiul risipitor si cu cele 12 femei si uleiul (ultima pentru mine indeamna la egoism, sa nu dam si altora).
Tot aici as include si ecumenismul, atat de hulit de multa lume. Trebuie sa iubim pe toti fara deosebire si sa ne ajutam intre noi. Atunci ne va ajuta si Dumnezeu. In rest cine ne-ar mai putea ajuta, daca ramanem noi singuri intre noi cetva milioane de ortodocsi?
La fel si cu scandalul din cu obiecte religioase si orele de religie din scoli. In acest caz dragostea de aproape s-ar traduce prin a asigura tuturor aceleasi drepturi: de a avea simbolurile credintei lor, de a avea ore in religia lor etc.

[Traditie1]

Ajutarea aproapelui nu e o necesitate materiala ci spirituala. Actiunile sociale ale Bisericii nu urmaresc ridicarea nivelului de trai al saracilor ci oferirea unei pilde.

Dumnezeu nu duce lipsa de ajutorul material oferit de oameni celor mai nevoiasi ca ei, El poate face sa apara orice cantitati de hrana si bunuri materiale din senin oricând.

Ajutorul material este si sminteala daca e facut fara socoteala, fiindca obiectivul oricarui om nu este un trai confortabil pe lumea aceasta ci pe cealalta, aici putând sa traim în lipsuri daca asa vrea Dumnezeu.

Cel mai de pret ajutor e cel spiritual, de ridicare a mintii aproapelui de la lumea aceasta spre cele viitoare.

[Floar3]

Sa iti iubesti aproapele presupune sa iti iubesti si dusmanul. Iisus Hristos a spus ca daca il iubesti pe cel care te iubeste, nu iti aduce nici un folos, ca asa fac si fatarnicii.
Sa ii ajuti material pe cei nevoiasi iarasi nu e iubire sincera decat atunci cand te doare sufletul de durerea lor.
Smerenia aduce cu sine si iubirea fata de aproape, cred ca numai atunci vom intelege si practica iubirea adevarata!

[cristiboss56]

Nimic nu-l egalează pe creştinul aflat în permanenţă stare de iubire şi rugăciune pentru el şi pentru semenii lui. Spunea un părinte că , oamenii cu bunul simţ, credincioşi şi temători de Dumnezeu imită iubirea lui Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor. Este de fapt ceea ce ne dorim noi toţi în drumul lung şi anevoios al pocăinţei , dar nu lipsit de mari satisfacţii într un final. Câte odată reuşim , câte odată nu, dar importantă este lupta noastră continuă cu noi înşine şi schimbarea atitudinii noastre întru cele cu folos şi bine plăcute lui Dumnezeu. Cât vei putea să te străduieşi să iubeşti , atât de mare vei fi. Vei iubi mult, vei rămâne într-o continuă creştere şi vei fi mare. Nefăcând acest lucru vei rămâne mic şi nesimţitor faţă de harul lui Dumnezeu şi de iubirea Lui faţă de tine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Si eu m-am intrebat asat adeseori.
Am intalnit fraze ca "iubire nebuna (!) pentru Dumnezeu", sau iubire fara margini si altele.
Si se vorbeste cu aceste expresii, exclusiv despre dragostea de Dumnezeu.
Aceasta este rupta, dupa parerea mea, total din contextul potrivit.
Sunt oameni (din pacate chiar teologi), care spun si se manifest astfel si fac o mare diferenta.
Ei iubesc si indeamna la o iubire a lui Dumnezeu, nu stiu, ca persoana mai degraba, totul numai pentru Dumnezeu si credinta, dar eliminand complet oamenii.
Cu alte cuvinte se pune separat iubirea de Dumnezeu, de iubirea de aproape, ceea ce este incorect.
Se vorbeste ca pentru Dumnezeu trebuie sa: te rogi tot timpul, sa nu ai relatii cu sotul/sotia, sa postesti, sa faci aia, sa nu faci aia, etc.
Practic se cere a face pentru Dumnezeu si impotriva omului.
Eu asta nu inteleg.
Acei oameni care spun ca sunt buni crestini si iubesc enorm pe Dumnezeu, fac totul pentru El si nimic pentru oameni, sau prea putini, si chiar lucruri impotriva oamneilor.
Primul model discutabil este calugaria. Stiu, se psune ca ei fac enorm pentru oameni prin rugaciune. Si atat.
Oare asta este dragoste de Dumnezeu si de oameni, sau numai de Dumnezeu, sau cum?
Pentru mine a iubi pe aproapele inseamna asa:
1. sa nu faci rau celui de langa tine, in nici un fel (vorba, fapta, etc.)
2. sa-l ajungi, sa-i faci bine cand are nevoie: ajutor material, spiritual, o vorba buna, mangaiere, un sfat bun etc. Intr-un cuvant ceva concret.
3. sa te rogi pentru el
4. sa-l respecti ( respect intre soti, inclusiv la hrana si relatii trupesti; respect pentru fiecare: om, femeie, copil, animal, planta, mediu)
5. sa-l iubesti eventual sufleteste (soti, rude, prieteni)
6. sa-l inveti, sa-l duci (cu blandete si cu voia lui!) pe calea buna in orice domeniu are nevoie (scoala, profesie, biserica, etc.)
Am uitat ceva?

Un preot de mir trebuie sa se implice si in social, un calugar/o maica si el/ea poate sa faca mai mult in social, pentru om.
Acei care se rezuma numai la teorie, rugaciune, teorie, nu sunt crestini deplini.
Eu nu stiu multa teorie religioasa, dar stiu ca Iisus a spus (si in Biblie sta scris, in Sf. Evanghelie) f.clar: "Iubiti-va unii pe altii asa cum va iubesc si eu pe voi" sau cam asa.
A aratat si in ce mod in toate pildele. E vorba (cel putin in N.T, ca in V.T este total invers, numai violenta si ochi pentru ochi), peste tot de iubire: samariteanul, saracul Lazar, bogatul darnic, iertarea datoriilor etc.
Mai sunt exceptii si aici, pe care eu nu le inteleg: pilda cu fiul risipitor si cu cele 12 femei si uleiul (ultima pentru mine indeamna la egoism, sa nu dam si altora).
Tot aici as include si ecumenismul, atat de hulit de multa lume. Trebuie sa iubim pe toti fara deosebire si sa ne ajutam intre noi. Atunci ne va ajuta si Dumnezeu. In rest cine ne-ar mai putea ajuta, daca ramanem noi singuri intre noi cetva milioane de ortodocsi?
La fel si cu scandalul din cu obiecte religioase si orele de religie din scoli. In acest caz dragostea de aproape s-ar traduce prin a asigura tuturor aceleasi drepturi: de a avea simbolurile credintei lor, de a avea ore in religia lor etc.

Seriozitatea noastră trebuie să înceapă cu renunţarea la plăcerile lumeşti , trupeşti şi trecătoare . Şi pentru a fi în ton cu tine , ţi-am găsit un citat ce sunt sigur că-ţi va fi pe plac , este o spusă a unui părinte obişnuit, iar numele lui este mai puţin important : " pentru a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu şi a-I urma Lui, nu trebuie mult filozofat şi atâtea scrieri . E nevoie de inimă sinceră, dornică să primească iubirea dumnezeiască şi să rămână adevărata gazdă plină de bunătate şi curăţenie sufletească, lucrare a iubirii trinitare ". De restul vom discuta ceva mai încolo , însă vreau să te liniştesc , spunându-ţi clar şi răspicat, că dragostea de Dumnezeu , nu poate fi separată de dragostea pentru semeni. Spuneam într o postare de mai sus că credincioşii şi temătorii de Dumnezeu imită iubirea lui Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor. Această "imitare"are ca numitor comun Dumnezeu- Omul - Dumnezeu.

[sophia]

@ Traditie - omul trebuie sa poata trai pe acest pamant mai intai (deci necesitati de baza si materiale si spirituale si de orice fel), apoi trebuie sa aibe un trai demn de un om. Exista din pacate in lume animale care traiesc mai bine decat multi oameni.
Si daca Dumnezeu face asa minuni, atunci de ce traiesc atatea milioane de oameni in mizerie crunta?
Asta nu trebuie sa mai existe si Dumnezeu trage mereu semnale si arata cu degetul unde trebuie sa privim. Calamitatile si intampla de obicei in zone f. sarace si unele zone f.bogate. Tocami ca sa le vedem.
Ce va fi pe lumea cealalta nu stie nimeni si daca va avea grija Dumnezeu atunci, va fi bine. Dar asta nu exclude viata din lumea aceasta.
In plus pe lumea cealalta, parca voi spuneati, omul/sufletul lui, va imbraca alte forme si nu avea nici o nevoie.
Iadul - acolo speram toti sa nu ajungem, dar nu vom ajunge acolo numai pentru ca am trait bine aici, ci doar daca am facut pacate.

Cel mai de pret ajutor este cel dat la timp si la nevoie, fie el material sau spiritual, sau de orice fel. Trebuie sa fim acolo unde semenii nostri au nevoie.

[sophia]

În prealabil postat de cristiboss56

Seriozitatea noastră trebuie să înceapă cu renunţarea la plăcerile lumeşti , trupeşti şi trecătoare .

Depinde ce placeri. Unele nu sunt pacat, sunt necesitati.
Nu are a face viata noastar privata cu iubirea de oameni si credinta.
Putem tari cumpatat, in felul nostru si sa ajutam si pe ceilalti in acelsi timp.

La predica ne-a spus preotul, nu o data, ca Iisus nu a condamnat pe cei bogati, bogatia nu este un pacat. El a condamnat pe cei avuti care nu se uita si nu dau si celor din jur. Acela este un pacat. Este o diferenta.

Concret, ca sa ma intelegeti tu si Traditie si Zaharia si altii:
Undeva scrie clar (imi scapa acum unde), ce doreste Iisus:
1. A imbraca pe cei goi
2. A hrani pe cel flamand
3. A-i da sa bea celui insetat
4. A ingriji pe cel bolnav
5. A adaposti pe cel fara adapost
6. A vizita pe cel aflat in inchisoare
si or mai fi.

Le cunoasteti precis.
Poate scrie si a mangia pe cel aflat in necaz, a sfatui si orienta pe cel ce are nevoie.

Daca eu am necazuri concrete, am nevoie (si de aia am venit aici pe de o parte, in afara de a invata), de o vorba buna, de o mangaiere, un sfat concret de viata. Mi-ati dat? Nu.V-ati impotrivit la toate (sa nu traiesc cu sotul, sa nu am copii cu ajutorul medicului, sa nu mananc, sa nu...). Toate astea sunt pacat pentru voi.
Vorba buna si mangierea este pentru voi pacat si sentimentalism.
Asta este cu iubirea de aproape la voi, e cam separata de cea pentru Dumnezeu. A doua este f.mare prin carti si cunostinte si teorii.
Fiecare cum crede si poate.
In rest nu va intreb ce pomeni faceti voi, si nici eu nu spun de ale mele, ca nu trebuie sa ne mandrim cu ele.