Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserici Protestante
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 23.02.2013, 16:01:50
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din Patmos:Maranatha!

Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Indurat curateste-l cu mila milostivirii Tale!La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta”.

In secolul XIX,dupa cum remarca Daniel Reid in studiul sau cu privire la Noul Testament, concretizat intr-un dictionar biblic de mare anvergura,cei mai multi experti in studii biblice au incercat ,,sa-l apere de Isus de acuzatia ca ar fi fost un vizionar apocaliptic care a prezis in mod gresit un sfarsit grabnic si cataclismic al ordinii lumii”.Unii dintre ei au incercat sa demonstreze faptul ca ,,Isus nu a intentionat sa prezica in mod literar evenimentele viitoare despre lume ci a vorbit in sens spiritual” toate predictiile apocaliptice fiind implinite din punct de vedere spiritual.Extrema la care s-a ajuns,in cautarea lui ,,Isus cel istoric”, a fost portretizarea unui Hristos bland care predica apropierea de Dumnezeu,inteles gresit in Evanghelii ca un predicator fanatic care ,,vestea Judecata viitoare”.Imaginea nu a rezistat mult timp,Weiss si Schweitzer au reconstruit imaginea unui Isus istoric care ,,avea o perspectiva in totalitate apocaliptica”si in acest nou chip ,,Isus a crezut ca asteptata interventie divina care va inaugura noua ordine a lumii va avea loc in timpul slujirii Sale.Asteptarile Lui au fost inselate de multe ori iar in final EL a mers la moarte crezand ca prin acest act il va determina pe Dumnezeu sa actioneze.”Drept urmare ,,Bisericii primare i-a fost lasata provocarea de a creea o imagine”a lui Isus,acoperind greselile Lui si ,,prezentand invatatura Sa intr-un mod in care sa implineasca nevoile unei comunitati care cunoastea ca sfarsitul inca nu venise asa cum a fost prezis dar care inca credea ca urma sa vina curand”.

Insa nu toti exegetii au subscris la acesta imagine, a unui Isus ca un predicator apocaliptic al unui sfarsit iminent al lumii , CH Dodd insistand asupra ,,unei escatologii realizate,sustinand ca Isus a implinit sperantele profetice ale Vechiului Testament si a predicat o Imparatie care a fost inaugurata in timpul slujirii Lui.”Acesta lupta ce ne poate parea acum bizara,cel putin din perspectiva abordarii traditionale,isi are orginea intr-un timp mult mai indepartat,un rezultat al ciocnirii de peste veacuri a unor intelegeri diferite si influentate de factori diferiti.Dupa cum observa si Robert Letham: ,,In primele secole ale existentie sale Biserica s-a concentrate asupra Persoanei lui Cristos,asupra relatiei eterne dintre Hristos si Dumnezeu si apoi asupra relatiei intre divinitatea lui Hristos si umanitatea Lui”.Partea istorica a existentei Sale nu a fost neglijata dar lumea elenista,in primul rand, ,,era preocupata de realitatea atemporala,de vesnicie(..)Preocuparea centrala a Parintilor Bisericii nu s-a explicat printr-o separare de istorie si cu atat mai putin printr-o lipsa de preocupare pentru lucrarea de mantuire”ci a fost ,,o proiectare deliberata a Evangheliei in sfera de gandire a vremurilor lor”si in acest acest mod se poate spune ca intelegerea spirituala a lui Isus cel istoric a fost salvata de toate valurile ereziilor ce au lovit Biserica primelor secole.

Peste secole,cum remarca acelasi autor,,abordarea a ajuns tocmai la extrema opusa.Sub impactul unui dualism filosofic, izvorat de la Kant,intelectualitatea occidentala a pus in umbra eternitatea si a absolutizat timpul.(..)La Kant adevarata cunoastere stiintfica exista doar in sfera fenomenalului,a ceea ce poate fi observat si masurat de simturi.Religia si moralitatea sunt incapabile de observare empirica si de aceea nu poseda statutul de cunoastere stiintfica.Ca urmare lumea post-kantiana a pus un mare semn de intrebare in dreptul supranaturalului.Existenta lui Dumnezeu a devenit extrem de problematica.In domeniul cristologiei acest lucru se vede in insistenta unei cristologii ,,de jos” care porneste de la relatarea istorica despre omul Isus din Nazaret si care este controlata de acesta.Daca divinitatea intra in scena acesta se intimpla ca o deductie dintr-o imagine pur imanentista,zugravita de evangheliile sinoptice sau in urma teologizarii facute de Biserica primara”.

Luptand,paradoxal,cu incertitudinea rationalismului pur,exegetul modern simte,poate,ca o intoarcere ad fontes capata semnificatia profundelor a cuvinte ale Mantuitorului: ,, cine crede in Mine nu va inseta niciodata.”(Ioan 6:35).C.Badilita,in studiul sau cu privire la Apocalipsa lui Ioan, observa ca in ,,Teologia Vechiului Testament” G.Von Rad insista asupra tipului ,,non-istoric de gandire” al autorilor apocaliptici ,,dezideratul metafizic-mistic al autorilor nostrii pare sa fie iesirea imediata din istorie”.Imaginea care capata contur,la inceput parand pierduta in inceputuri dar devenind din ce in ce mai vie si mai actuala,pe masura ce timpul istoric isi consuma existanta,dezvaluie atat dimensiunea orizontala cat si cea verticala a acestui tip de gandire,prezent atat in gandirea lui Cristos cat si in intelegerea Apocalipsei: ,,ar fi o dovada de obtuzitate sa intelegem escatologia doar prin prisma evenimentelor care vor avea loc in vremurile de pe urma.In acceptiunea biblica sfarsitul se formeaza si ne informeaza trecutul si prezentul.Cunoastem cum se va sfarsi istoria si cum trebuie sa ne raportam la ea acum.Aceasta mai ales pentru ca Noul Testament afirma clar ca inca de pea cum traim ,,vremurile de pe urma”.Astfel cartea Apocalipsei ne aminteste de realitatea si gravitatea raului si de fortele demonice care actioneaza in istorie.” Continuand analiza in cartea lor despre NT,Carson si Douglas Moo mai remarca faptul un aspect dintr-un studio comparat: ,,Comentariul facut de Beasley-Murray este deosebit de patrunzator:,,Ironia este ca secolul care a asistat la moartea diavolului si a anticristului in teologie a experimentat cele mai ingrozitoare manifestari ale conducerii demonice.”

Ce ironie a intelegerii umane care prizoniera a propriei ei intelegeri efemere a uitat ca mai exista o alta lume,in afara sferei ei rationale,o alte dimensiune,a puterilor vazduhului,mereu prezente,mereu in conflict cu Imparatia Cerurilor.Insa acest conflict nu este unul doar exterior,dupa cum ne-ar placea sa credem,cu forte exterioare, in acelasi studiu mai remarcandu-se faptul ca ,,dupa cum arata scrisorile catre cele sapte biserici nu toti crestini carora le scria Ioan erau credinciosi.In Apocalipsa exista nu doar un conflict intre Biserica si lume ci si un conflict in sanul Bisericii”.Lumea toata,in integralitatea ei,fiinte si ceruri,pamant si suflete,vor cunoaste intr-o zi ,,realitatile judecatii lui Dumnezeu.Va veni o zi cand mania Lui se va revarsa,cand oamenii vor da socoteala pentru pacatele lor,cand destinul fiecarui om va fi decis in functie de prezenta numelui sau in ,,Cartea Mielului”.La fel de evidenta este si desigur rasplata pe care Dumnezeu o pregateste pentru cei care pazesc cuvantul rabdarii,si se impotrivesc cu hotarie diavolului si duhurilor sale de pe acest pamant,chiar cu pretul vietii.”

Acesta este momentul in care omul modern,palid prin propria neliniste a ceea ce s-a pierdut si slabit prin propria minte singuratica care s-a ridicat,priveste in oglinda istorica,spre cei dinaintea lui,spre clipe tainice in samanta lor mantuitoare ale sangelui ce s-a scurs rodind ogorul Bisericii.Isus cel dorit a fi o figura istorica incadrabila in constrangerile logicii alergice la supranatural, facut prizonier al rationalului de catre omul modern, dispare estompat de lumina lui Cristos cel Biruitor,al vietii care cu moartea pre moarte a calcat.Oare cum il traiau prin intelegerea lor acei crestini de la inceputuri pe Hristos al apocalipsei,il primeau in mijlocul lor,ca un stalp de foc din exodul lor din lume catre eternitate,sau erau si ei contorsionati de demonii intelegerii sistematice si anchilozate-n incertitudinea datelor certe?

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.02.2013 at 15:27:30.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 23.02.2013, 16:03:16
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Dupa cum remarca RJ Bauckham,privind spre inceputurile crestinismului,,Ceea ce se intimpla in jurul lor,in viata politica si sociala a propriilor orase,facea parte dintr-un conflict de proportii cosmice,dintr-un razboi escatologic dintre bine si rau,dintr-un conflict pentru suveranitate intre Dumnezeu si diavol,iar ei sunt chemati sa ia pozitie,sa fie statornici si marturisind cu credinciosie adevarul sa reziste in fata statului si a societatii pagane.(..)Batalia decisiva in razboiul escatologic sfant al lui Dumnezeu impotriva oricarei manifestari a raului,a fost deja castigata-prin marturia neclintita a lui Isus si prin moartea Sa jertfitoare.Crestinii sunt chemati sa ia parte la razboiul si la victoria finala a lui Cristos,dar prin aceleasi mijloace folosite de EL:marturisindu-L pana la martiraj”.

Acesta atitudine s-a reflectat si in doxologiile,aclamatiile si imnele de lauda din Apocalipsa lui Ioan,o relatare fidela a trairii reale a acelor oameni,a asteptarilor si sperantelor care le-au modelat gandirea si pasii vietii lor in credinta,de pelerini din lume spre o alta lume.Non-istoricitatea lor a fost de fapt o traire aici si acum a acelui ,,deja dar nu inca” al Imparatiei,o traducere a tensiunii finale in intensitatea perceptiei momentului present,al modelarii asteptarii nu in functie de improbabil ci de eternitatea biruitoare.Analizandu-le inchinarea,din perspectiva intelegerii orizontale si verticale a lucrarii lui Hristos in context apocaliptic,al vremurilor de pe urma,declansate prin insasi Intruparea Sa, David Peterson sublinia faptul ca:

,,Ioan prezinta desfasurarea evenimentelor escatologice intr-un cadru ceresc cultic,de regula liturghia cereasca proclamand realitatile de la sfarsitul vremurilor inainte ca ele sa fie prezente intr-o forma narativa sau raspunde la actiunile lui Dumnezeu in istorie,atunci cand acestea sunt prezentate intr-o viziune.Este deosebit de important sa observam ca materialul imnic evidentiaza victoria deja castigata de Isus prin moartea si inaltarea Sa la ceruri.Mai ramine ca in istorie sa se manifeste implicatiile ultime ale acestei victorii.Scenele inchinarii ceresti exprima adevaruri teologice fundamentale si in felul acesta Ioan nu lasa cititorilor lui vreo umbra de indoiala asupra faptului ca Sfarsitul a venit deja prin evenimentele istorice ale vietii lui Isus din Nazaret,si pe acesta baza ii indeamna sa traiasca dand dovada de rabdare,credinciosie si evlavie.(…)
Ioan a scris pentru a-I incuraja pe cititorii lui sa reflecte in viata lor de zi cu zi modelul adunarii ceresti.Acest lucru se putea realiza cand se strangeau laolata dar si in viata de zi cu zi,cand se confruntau cu noi semne ale puterii balaurului sau cu orice alta manifestare a maniei lui Dumnezeu.Ar fi simplist sa spunem ca Ioan dorea ca bisericile sa imite activitatile adunarilor ceresti sau cel putin sa cante aceleasi cantari.Mai presus de orice,era necesar ca ele sa reflecte aceiasi incredere in Dumnezeu si este corect sa afirmam ca in sensul ei cel mai profund inchinarea crestina primara se dorea a fi un corespondent al inchinarii din ceruri.Este o modalitate de afirmare comunitara a adevarurilor fundamentale ale Evangheliei si de recunoastere a domniei puternice si totodata plina de indurare a lui Dumnezeu peste natura si istorie.”

Inchinarea primilor crestini,departe de zbuciumul modern al alergarii dupa o divinitate straina de trairea Evangheliei,ce pare pe zi ce trece tot mai indiferenta si abstracta,nu avea nimic din tragedia si pierderea caderile ce urmat in istorie,din diminuarea pana aproape la disparitie a sperantei escatologice aproape copilaresti,si totusi atat de reala,a inceputurilor.Foarte posibil ca liturghia rasariteana sa contina ultimele transpuneri reale ale unor idealuri ce par pierdute undeva in conflictul sfasierii camasii lui Hristos. Canonicul Hugh Wybrew,citat de exceptionalul teolog roman Diacon Ioan Ica Jr,surprindea chintesenta intensitatii acelei trairi crestine de la inceput,apocaliptica si totusi fara nici o urma de ireal in ea,totul fiind o presenta continua a lui Hristos in istoria,pana la sfarsitul veacurilor,spre implinirea voii lui Dumnezeu:

,,Celebrand Euharistia primii crestini priveau atat inainte cat si inapoi:inapoi spre Cruce a carei aducere-aminte o faceau si inainte spre a Doua Venire,pe care o asteptau cu nerabdare.Desi acesta nu exprima adecvat semnificatia Euharistiei.Memorialul sau anamneza lui Hristos facuta cu paine si vin era mai putin o privire inapoi spre un eveniment trecut cat o facere prezenta aici si acum a acelui eveniment.Euharistia inceputurilor nu era o slujba de comemorare pentru intemeietorul mort al unei comunitati.
Cand se rosteau multumirile peste paine si vin si comunitatea se impartasea mancand si band din ele,Hristos cel Rastignit si Inviat era in chip nevazut intre ei,nu in carne,ci in Duhul,A Doua Venire nu era nici ea un eveniment viitor indepartat.Hristos nu era absent de la ei,era present cu ei; iar unde era EL era prezenta si Imparatia lui Dumnezeu.Euharistia era pregustarea acelei Imparatii.Fiindca Hristos era present drept Celebrantul nevazut al ritualului,si Cel care s-a dat pe Sine Insusi participantilor drept Paine pogorata din cer,era EL insusi in Cer prezentand vesnic la altarul ceresc jertfa care era EL insusi.Este foarte plauzibil ca atunci cand Sfantul Ioan Teologul a descris vedenia ceresc pe care l-a vazut in Duhul intr-o zi a Domnului,sa o fi facut in termenii Liturghiei duminicale a comunitatii crestine din Patmos.

Pe scaunul episcopului,acoperit cu o panza alba,sedea Dumnezeu avand inaintea Sa altarul de aur iar in jurul Sau presbiterii pe locurile lor transformati in batrani ceresti.In mijloc era Mielul stand tocmai injunghiat.Inaintea scaunului statea multimea fara numar a crestinilor.Lauda batranilor din cer era un ecou al celei a Bisericii de pe pamant,fiindca ei il laud ape Dumnezeu pentru creatie,pentru mantuire si pentru ca i-a facut imparati si preoti ai Sai iar cele patru fiinte vii canta Trisaghionul lui Isaia laudandu-L pe Dumnezeu cu ,,Sfant!Sfant!Sfant!”.Caci daca Euharistia priveste inapoi spre Cina cea de Taina sis pre Cruce si inainte spre desavarsirea finala a planului lui Dumnezeu,ea priveste si in sus spre taramul unde Crucea este realitatea vesnica si Imparatia nu este nadejde viitoare ci o bucurie prezenta”.

In fata acestor realitati ale Imparatiei Cerurilor traite in istorie de acei primi credinciosi ai lui Mesia cel Rastignit si Inviat,ce mai poate spune criticul timpurilor moderne,altceva decata amara constatare a lui Albert Schweitzer care remarca faptul ca aceea cautare a lui Isus cel istoric,fie si doar in dimensiunea Lui escatologica,s-a terminat cumva,momentan,altfel decat si-au imaginat multi.Eliberandu-L cumva de orice franghie a intelegerii ecleziastice s-a dorit aducerea lui in present,actual la modul istoric,inteligibil in context modern dar spre stupefactia celor ce au incercat acest demers,acel Isus istoric nu ramine in present ci doar trece prin el intorcandu-se in trectul in care a trait,neputand fi legat de intelegerea moderna si revenind mereu si mereu la aceea figura a Evangheliilor,pe acelasi principiu cu care un pendul revine mereu si mereu la pozitia initiala.

Insa fie si in aceasta reintoarcere in fata criticilor sai, uimiti si debusolati, tot a ramas acuzatoare imaginea vie a unui tanar profet evreu,aclamat dar si parasit de multimi ,,povestind despre intoarcerea lui YHWH in Sion ca judecator si rascumparator,iar apoi intruchipand acesta povestire printr-o intrare in Ierusalim calare pe manzul unei magarite si avand ochii plini de lacrimi"in anticiparea dramei ce va urma.Dupa cum remarca NT Wright,Isus din Nazaret nu se va rezuma doar la acest rol istoric ci isi va implini adevaratul,propriul destin anticipat profetic ,,constient de o vocatie:vocatia oferita Lui de catre Cel pe care l-a cunoscut ca ,,Tata"pentru a intruchipa tot ce,in scripturile Israelului,Dumnezeu a promis sa realizeze de Unul singur.EL va fi stalpul de nor si de foc si va personifica in EL insusi actiunea de intoarcere si rascumparare a Dumnezeului legamantului".Acel titlul acordat Lui in batjocora de catre dusmanii Sai de peste veacuri ,,un evreu obscur"va fi insasi inaltarea Lui,a lui Mesia, in slava ce se ridica din umilinta,a victoriei ce se naste din sacrificiu, implinind cutremuratorul destin eshatologic al lumii prin Fiului Omului si al lui Dumnezeu: ,,Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului."(Matei 28:20)

Privind la aceasta eshatologie a inceputului spre sfarsitul ce deja a invadat istoria,Schweitzer a intuit abia atunci privirea corecta spre viitor,care sa lumineze si prezentul: ,,Vine la noi ca Cel pe care nu-l stim,precum a venit in trecut pe malul lacului,la cei care nu-l recunosteau.Ne spune aceleasi cuvinte ,,Urmati-ma!”si EL stabilieste tot ceeea ce trebuie indeplinit pentru timpul nostru.Iar celor care-L asculta,simpli sau intelepti,EL li-se va revela in ,urmarea lor continua,in conflictele si suferintele prin care vor trece pentru EL,si ca o taina de nepatruns,ei vor invata prin propria lor experienta cine este EL”

,,Cel ce adevereste aceste lucruri zice: "Da, Eu vin curand." Amin! Vino, Doamne Isuse!”(Apocalipsa 22,20)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.02.2013 at 15:28:24.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 12.03.2013, 20:15:36
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Habacuc sau strajerul sperantei

,,M-am dus la locul meu de straja si stateam pe turn ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul si ce-mi va raspunde la plangerea mea."(Habacuc 2:1)

Habacuc este o carte unica.,,Spre deosebire de alti profeti care au proclamat oamenilor mesajul lui Dumnezeu acest profet a dialogat cu Dumnezeu despre oameni.Cei mai multi profeti ai Vechiului Testament au proclamat judecata divina.Habacuc a cerut judecata divina.Spre deosebire de acuzatiile obisnuite aceasta scurta carte consemneaza discutiile dintre un profet perplex si Creatorul sau.Plangerile si temerile profetului se transforma in incredere si credinta.Esenta mesajului lui Habacuc este ,,cel neprihanit va trai prin credinta lui”(2:4).Se cunosc putine lucruri despre profetul Habacuc dar traditia rabinica afirma ca acesta era fiul femeii sunamite,mentionate in 2 Regi 4,fiu pe care Elisei l-a inviat.Numele sau poate fi tradus atat prin ,,imbratiseaza”dar si prin ,,a se lupta”.

Charles Feinberg preferand traducerea ,,a imbratisa”spunea ca: ,,Habacuc semnifica un imbratisator sau unul care il imbratiseaza pe altul,il ia in brate.El isi imbratiseaza poporul,ii ia pe concetateni in brate,adica ii mangaie si ii sustine,cum ai imbratisa un copil care plange,pentru a-l face sa nu mai planga,dandu-i asigurarea ca,daca Dumnezeu va voi,in curand lucrurile se vor indrepta”.

Zilele in care a trait profetul nu erau deloc insorite pentru credinta israelita,moartea regelui Iosia punand capat reformelor sale religioase iar poporul in frunte cu liderii sai religiosi alunecand iarasi in idolatrie,violenta, si venerare plina de promiscuitate a zeitatilor Baal si Astarteea.Ioachim,fiul lui Iosia,opusul intunecat al tatalui sau s-a opus atat profetului Ieremia dar l-a si ucis pe profetul Urie,care a profetit impotriva despotismului si paganismului sau.,,Habacuc a scris intr-o perioada de criza internationala si de coruptie nationala.Babilonul se manifesta de putin timp ca putere mondiala.Cand babilonienii s-au ridicat impotriva asirienilor,regatul lui Iuda a avut o perioada scurta de pace,reflectata in reformele lui Iosia.Asirienii au fost obligati sa aloce toate fortele lor pentru a pune capat rebeliunii babiloniene.In cele din urma babilonienii au zdrobit Imperiul Asirian si au trecut imediat la invingere egiptenilor,care fuesera si ei odinioara puternici.Un nou imperiu mondial se prefigura pe scena istoriei.Peste putin timp babilonienii vor cuceri si Iuda si ii vor duce pe locuitorii ei in captivitate.Habacuc si-a scris mesajul in ajunul distrugerii iminente,o perioada de incertitudine si teama”.

Trebuie precizat ca printre cei care vor lua calea acestei robii se va numara un alt mare nume al Vechiului Testament,Daniel,doar un tanar pe atunci,in clipele in care Habacuc simtea apropierea dezastrului ce va urma.Daniel,la randul sau,va avea un rol cu totul deosebit in evenimentele ce vor urma ulterior exilului. Un detaliu interesant:intr-o veche legenda iudaica,ale carei urme se pot regasi si in apocrifa ,,Bel si balaurul” Daniel este aruncat nu o data ci de doua ori in groapa cu lei iar cand profetul primeste porunca de a merge sa-l hraneasca,acesta cauta o scuza precum Iona,spunand ca nu stie unde este locul.Atunci conform legendei un inger l-a dus de par pe profet prin aer pana la locul cu pricina,pentru improspatarea memoriei profetice.Poate ne-am intreba cum s-ar fi scris istoria Vechiului Testament daca Daniel nu ar fi ajuns,fie si in acesta modalitate dureroasa,la curtea Babilonului. Cateodata planurile lui Dumnezeu ne par atat de neinteles la vremea lor dar apoi,privind retroactiv,fiecare detaliu se aranjaeaza cuminte sub voia Celui ce hotaraste totul.

,,Criza internationala a fost grava dar coruptia interna a creat ingrijorare mai mare.Iuda trecea printr-o perioada de mari framantari.La scurt timp dupa urcarea lui Ioachim pe tron Habacuc si-a scris lamentatia cu privire la degradarea, violenta, lacomia,luptele si pervertirea justitiei din societate.Nu este surprinzator ca Habacuc a privit starea corupta si a intrebat: ,,De ce nu face Dumnezeu ceva?”.Oamenii credinciosi pun si astazi intrebarea ,,De ce”intr-o lume a crizelor internationale tot mai adanci si a coruptiei interne.Popoarele se ridica unele impotriva altora si peste tot pacatul este ca acasa.Puterile mondiale doresc sa aiba arme nucleare cat mai multe si mai puternice desi vorbesc despre pace.Desi scena este pregatita pentru un holocaust global,acasa se aude muzica vesela,lipsita de griji.Fibra morala este inghitita tot mai mult de filosofia care face din placerea personala legea suprema a vietii.Hedonismul se raspandeste ca o plaga in timp ce familiile se dezintegreaza.Infractiunile si crimele se inmultesc in timp ce biserica isi pierde din influenta.Drogurile,divorturile,desfraul se raspandesc iar decenta incepe sa dispara.Frivolitatea danseaza pe toate strazile iar credinta este ingropata.,,In Dumnezeu ne incredem”a devenit un slogan fara sens,care apare numai pe bancnote.Intr-o astfel de lume a crizei si haosului,Habacuc vorbeste foarte clar.Acesta carte scurta este la fel de actuala ca si ziarul de astazi”.

In fata figurii profetice a lui Habacuc si a cuvintelor sale atat de actuale Richard W. De Haan remarca faptul ca:,,Habacuc nu a fost o persoana egocentrica,preocupata doar de confortul si siguranta sa si a familiei sale.Ca un autentic patriot el a fost profund tulburat de conditiile morale si spirituale din jurul sau.Si-a iubit natiunea si a fost constient ca se apropia tot mai mult de prapastia nimicirii,prin faptul ca persista in incalcarea legilor lui Dumnezeu.Prin urmare de pe buzele sale se aud doua intrebari chinuitoare: Pana cand? si De ce?

Privind la acesta imagine parca fara de speranta a decaderii umane,a fugii permanente de Dumnezeu catre noi insine,ce mai poate adauga cititorul de azi,ce mai poate spune spre a incuraja pe cei din jurul sau care parca retraiesc intr-o alta forma timpurile si chinul lui Habacuc?Citind capitolul 3 din carte,considerat a fi unul dintre frumoasele exemple de poezie iudaica,imi vine in minte un citat: ,,In zilele intunecate ale domniei lui Ioachim,inainte de captivitatea babiloniana,profetul Habacuc a scris un mesaj neobisnuit al sperantei si incurajarii pentru poporul lui Dumnezeu.Cu toate ca indoielile si confuzia domnesc atunci cand pacatul devine tot mai agresiv o intalnire cu Dumnezeu poate transforma indoielile in devotament si confuzia in incredere.Cartea lui Habacuc incepe cu intrebari adresate lui Dumnezeu dar se incheie cu o mijlocire inainte lui Dumnezeu.Ingrijorarea se transforma in inchinare,teama se transforma in credinta.Groaza se transforma in incredere.Problemele dificile si fara solutie isi gasesc rezolvarea in speranta.Anxietatea se transforma in adorare.Ceea ce incepe cu semnul intrebarii se incheie cu semnul exclamarii.Raspunsul la intrebarile ,,De ce”puse de Habacuc este ,,Cine”.Confuzia lui dispare atunci cand intelege cine conduce totul:Dumnezeu

Surse:Walvoord,Zuck,MacDonald,Lawrence.

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 12.03.2013 at 20:44:07.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 13.03.2013, 04:47:50
redemptor redemptor is offline
Banned
 
Data înregistrării: 06.03.2013
Mesaje: 165
Implicit

Walvoord,Zuck,MacDonald și Lawrence erau teologi anglicani?
Reply With Quote
  #5  
Vechi 13.03.2013, 09:29:20
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redemptor Vezi mesajul
Walvoord,Zuck,MacDonald și Lawrence erau teologi anglicani?
Primii doi sunt profesori universitari(profesor emerit si senior professor) la Dallas Theological Seminary,al treilea este fostul presedinte de la Emmaus Bible College si facea parte din Plymouth Brethren iar ultimul este arheolog specializat in akkadiana,ebrica si arheologia Orientului Apropiat la Universitatea din Liverpool.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 13.03.2013, 15:42:49
redemptor redemptor is offline
Banned
 
Data înregistrării: 06.03.2013
Mesaje: 165
Implicit

Cărțile din care ai citat sursele sunt cărți teologice anglicane?
Reply With Quote
  #7  
Vechi 13.03.2013, 16:11:02
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redemptor Vezi mesajul
Cărțile din care ai citat sursele sunt cărți teologice anglicane?
Studiile scrise de cei mentionati mai sus,din ce stiu,nu sunt de orientare anglicana iar singurul posibil anglican dintre ei,Lawrence,este mai mult un om de stiinta decat un teolog si este,prin urmare,neutru dpdv al abordarii confesionale.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 15.03.2013, 03:47:32
redemptor redemptor is offline
Banned
 
Data înregistrării: 06.03.2013
Mesaje: 165
Implicit

Unele din întâmplările relatate pe acest topic parcă coincid cu cele pe care le-am avut de-a lungul istoriei, sigur se nasc tot felul de întrebări dacă ar fi fost dacă n-ar fi fost, toate sunt ăngăduite de Dumnezeu să se întâmple așa nimic nu e fără voia Lui.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 16.03.2013, 15:19:16
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redemptor Vezi mesajul
Unele din întâmplările relatate pe acest topic parcă coincid cu cele pe care le-am avut de-a lungul istoriei, sigur se nasc tot felul de întrebări dacă ar fi fost dacă n-ar fi fost, toate sunt ăngăduite de Dumnezeu să se întâmple așa nimic nu e fără voia Lui.
,,Nici o suferinta impusa de un Dumnezeu al iubirii nu poate fi conceputa fara o perspectiva mantuitoare.In aceasta privinta,cel mai rau este pacatul obstinat si necurmat-continua razvratire impotriva lui Dumnezeu si a vointei Sale-care nu intarzie sa-si arate efectele: separarea lui Dumnezeu de creaturile Sale care se alieneaza din propria lor initiativa,alienare care este cea mai grea pedeapsa.In realitate se poate spune ca insusi pacatosul se pedepseste; el isusi isi creeaza infernul sau atat pe pamant cat si dincolo,un infern care consta in chinurile urii,fricii si ale remuscarilor; si sfarsitul sau nu poate veni decat atunci cand pacatosul care l-a creat cauta el insusi dragostea lui Dumnezeu"(,,Viata dupa moarte in credintele omenirii"de JT Addison)

Acestea fiind spuse un singur lucru as dori sa va mai spun.Seara,dupa ce in timpul zilei am sorbit pacatul ca pe apa,privind cerul instelat care da glas despre slava si maretia lui Dumnezeu,incerc nici sa nu-i tin lectii de teologie lui Dumnezeu in rugaciune si nici sa-i spun eu cum ar fi mai bine sa procedeze cu mine.Oamenii va pot spune multe despre EL dar fiecare suflet,intocmai cum un adanc cheama un alt adanc(Psalmul 41,9),inseteaza dupa izvorul Lui si nimeni nu poate trai asta in locul altuia,este o cautare personala a fiecarui suflet,imbratisat in dragostea credintei comunitatii dar este si un drum pe care fiecare trebuie sa-l parcurga,ca sa nu ajungi sarac,orb si gol la final.Nu-l poate trai altul pentru tine,chemarea Evangheliei este adresata fiecaruia,Domnul cunoscandu-si oile dupa nume,pe fiecare in parte.Sa va ajute Dumnezeu sa-i auziti chemarea cand va hotari asta nu va impietriti inima,caci nu stii cand vine Mirele si usile se vor inchide.Post binecuvantat in Hristos

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 17.03.2013 at 21:41:51.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 23.03.2013, 18:33:22
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Obadia: inchinatorul din Ziua maniei

,, Caci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai facut, asa ti se va face; faptele tale se vor intoarce asupra capului tau.”(Obadia 1:15)

Obadyah inseamna in ebraica ,,Inchinatorul lui Iahve” iar cea mai scurta carte a Vechiului Testament,dupa cum remarca Tatford, este ,,unica in caracterul continutului sau.Este o carte de o nepotolita condamnare,total lipsita de orice sugestie de compasiune sau speranta”.Cartea nu este citata in cuprinsul Noului Testament iar vechea tema a luptei din Iacov si Esau,inceputa inca din pantecele mamei lor (Geneza 25:21-26),isi continua framantarea prin urmasii lor,israelitii si edomitii.Initial,la momentul cuprinderii ei in canonul Vechiului Testament,cartea a fost privita ca un comentariu vizionar la Amos 9:11-12 iar viziunile profetice continute in carte,implacabile la adresa edomitilor,vorbesc despre increderea in sine nascuta din mandrie,urcata pana la marirea de sine,bogatii pieritoare si inselarea increderii,tradare,lipsa de mila,apropierea judecatii si pedeapsa pentru pacat.

Despre autorul necunoscut al cartii se presupune ca a trait in regatul de sud al lui Iuda si sunt mici sanse ca acesta sa fi fost descendent al unei familii de preoti intrucat nu i-se pomeneste tatal.In Vechiul Testament sunt treisprezece persoane cu numele de Obadia iar in opinia cercetatorilor patru dintre ei s-ar califica pentru a ocupa locul de autor al celei mai scurte carti a Vechiului Testament:ofiterul de la palatul lui Ahab care a ascuns profetii lui Dumnezeu intr-o pestera,unul dintre slujbasii trimisi de Iosafat sa instruiasca poporul cu privire la continutul Legii,unul dintre supraveghetorii care au luat parte,sub Iosia,la reparatia tempului sau eventual,desi putin probabil,un preot din vremea lui Neemia.

Indiferent cine ar fi fost acest profet minor al Vechiului Testament,mesajul sau lasat posteritatii,cu privire la Edom si prin extindere la toti edomitii metaforici ce i-au urmat,este unul clar precum cristalul: judecata implacabila si fara mila in clipa umplerii paharului maniei Domnului.Dupa cum remarca Walvoord ,,acesta mica carte vorbeste despre pericolul grav al mandriei si arogantei,al sentimentelor de superioritate care de multe ori ii fac pe oameni sa profite de pe urma altora.Obadia a exemplificat la scara nationala adevarul din Proverbe 16:18 ,,mandria merge inaintea pieirii si trufia inaintea caderii”.Dupa cum remarca Matthew Henry la momentul scrierii cartii ,,pentru poporul lui Israel a fost o mare ispita cand israelitii-care erau copii preaiubitului Iacov-s-au vazut la stramtoare pe cand edomitii-samanta detestatului Esau-nu numai ca prosperau ci si triumfau asupra israelitilor ce treceau prin necazuri; si astfel Dumnezeu le ofera o perspectiva asupra nimicirii lui Edom,care urma sa fie absoluta si definitive,precum si o privire asupra rezultatului fericit pe care urma sa-l aiba pentru israeliti indreptarea lor”

Tatford,analizand concretizarea istorica,faptica,a profetiei lui Obadia,a consemnat faptul ca ,,edomitii au fost expulzati din tara lor de catre nabateeni,dupa care s-au stabilit in Naghev,punand stapinire pe acest teren,ce a ajuns sa fie cunoscut sub numele de Idumea.Totodata edomitii au ocupat o perioada de timp chiar si sudul regatului Iuda,pana cand au fost alungati de Iuda Macabeul in anul 185 BC.”Simon din Gherasa si apoi generalul roman Titus,in urma participarii edomitilor la revolta impotriva Romei din anul 70 d.Hr,au pustiit Idumeea iar ,,edomitii ce locuiau acolo par sa fi disparut cu totul in primul veac dupa Hristos.Astazi nu mai exista nici o urma de edomiti,nici o persoana care sa se poata identifica cu acesta nationalitate.Astfel prezicerea lui Obadia,ca nu va mai ramine nici un supravietuitor din Edom,s-a implinit”.
Edomitii,spunea si MacDonald, nu ar fi trebuit ,,sa se bucure cand au vazut Ierusalimul atacat,nu se cadea sa jubileze sau sa vorbeasca cu atata incantare sau sa contribuie si ei la prabusirea cetatii,dupa cum nu trebuiau sa-i omoare pe evreii care incercau sa-si scape viata,nici sa-i predea in mana vrajmasului pe cei ramasi in viata.Imaginea ce ni-se prezinta este una de totala lipsa de retinere si de raceala de inima din pricina edomitilor care s-au purtat cu cruzime fata de poporul lui Dumnezeu.Edomul nu a dat dovada de nici cel mai elementar simt de omenie fata de fratele sau Iacov,nu i-a aratat nici un pic de mila.Poate ca tradarea acestei elementare relatii de familie a fost motivul pentru care ,,pierzarea”sa a fost atat de definitiva”.

,, Asa vorbeste acum Domnul ostirilor: "Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!(Hagai 1:5)

Fiind mai aspri chiar decat mana lui Dumnezeu care isi disciplina poporul pentru pacatele sale,Edomul a cazut in prapastia celor ce profita si pedepsesc peste voia lui Dumnezeu si uita ca ducerea fratelui tau in durere poate fi o incercare pentru felul in care tu vei reactiona la ea,razbunator si crud sau plin de omenie,acoperind cu dragostea ta vina celui de langa tine.Insa chiar si in acest context istoric,prophetic cu privire la viitorul celor doua natiuni, paragraful final,o intoarcere parca in era Judecatorilor,atrage atentia si copiilor lui Dumnezeu ca acum nu va mai urma o linie monarhica umana ci va fi domnia lui Iahve iar regatul ce va veni nu va fi unul legat de ambitiile pamantesti nationaliste si efemere ale lui Israel ci va fi un regat al Domnului: ,, Izbavitorii se vor sui pe muntele Sionului ca sa judece muntele lui Esau. Dar imparatia va fi a Domnului."(Obadia 1:21)

Si unii si altii,evrei si edomiti,sunt exemple vii,istorice,cu privire la mesajele pe care Dumnezeu le-a transmis umanitatii prin chiar istoria ei,umanitate care adesea uita nivelul si intinderea in timp la care lucreaza Dumnezeu,pentru care toate imparatiile lumii si toata fala ei sunt doar seminte de praf purtate de vantul nesfarsitului.Ramine ca omenirea,macar in ultimul ceas lasat pentru pocainta,sa nu uite indemnul lui Dumnezeu:"Veniti sa ne intoarcem la Domnul! Caci El ne-a sfasiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega ranile."(Osea 6:1)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 25.03.2013 at 20:57:17.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare