Coborarea mintii in inima

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cezar_ioan

(E strigător la Cer, Doamne iartă-mă!)

N-am mai intrat demult pe-aici, iar de scris cu atat mai putin.
Frate Cezar, iarta-ma, te rog! Nu vreau sa te smintesc. Mesajul meu se dorea a fi o concluzie trasa de-a lungul a niste ani. Nu-ti raspund sa ma justific, fiindca nu foloseste nimanui, iar mie cu atat mai putin. Mesajul meu nu se limita la numai atat... Harul nu vine peste noapte, iar dusul "mintii in inima" e o trancaneala fara sens, fiindca mai intai este smerita osteneala si abia mai apoi ne bucura Dumnezeu cu harul acela de care vorbim. Nimeni nu e pe deplin vrednic sa coboare mintea in inima, iar daca se intampla, e numai prin mila lui Dumnezeu, dupa ce am facut cate ceva sa ne curatam de pacatele firii. Ipotetic putem discuta la fel ca obisnuitii carciumilor care se vad capabili sa fie si Presedinti si Prim-ministri. Sau altfel spus, ca sa ajungi profesor, trebuie sa treaca un timp indelungat de osteneala si mai ales de rezultate. Abia dupa ce ajungi profesor, stii si mai ales inveti ce inseamna a fi... profesor. Pana atunci sunt doar tendinte si presupuneri.
Imi cer iertare pentru interventie. Nu vreau sa supar pe nimeni. Era doar un gand care sa ne ajute cumva sa ajungem "acolo" unde facea parintele referire, ca si Sfintii Parinti sau apostoli...
Este o polemica inutila si mai ales daunatoare sa vorbim despre vointa de a "lucra" mental la acest lucru, in timp ce in timpul ramas sa cochetam mai departe cu pacatul stiut si nestiut. NU NOI coboram cu mintea in inima, asta o spun cu toata certitudinea, ci bunul Dumnezeu isi face mila si ... ne ia in seama!...
Iertare!

[cezar_ioan]

Da Moshule, înţeleg, e OK.
Eu cred că vorbim din experienţe şi înţelegeri destul de diferite pe subiectul ăsta şi mai ales cred că vorbim un pic despre altceva. Fiecare a focalizat pe un aspect şi de aici o neînţelegere serioasă. Mi-am expus poziţia faţă de acest subiect, al rugăciunii, în alte topice, pe larg. Nu e nimic nou sau interesant în ce scriu eu faţă de ceea ce am înţeles de la rugători (Părinţi) şi din puţina mea amărâtă de osteneală. Care nu merită luată în seamă, că e apă de ploaie, însă în mod firesc scriu şi din prisma ei, nu doar din cărţi.

Te rog şi eu să mă ierţi pentru ce am greşit faţă de tine.
Toate cele bune, Moshule! Doamne ajută!

[Amistad]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ipotetic putem discuta la fel ca obisnuitii carciumilor care se vad capabili sa fie si Presedinti si Prim-ministri.

Eu unul sunt de acord cu tine. Dar ma intreb cum sa facem noi rugaciunea noastra mai buna. Poate ai citit ceva care te-a ajutat. Ceva mai deosebit. Ceva care ajuta practic. Sau ai ceva ganduri folositoare. Ceva sfaturi. Cu plictiseala cum facem? Cu imprastierea gandurilor la rugaciune. Poate ai ceva metode sau sfaturi folositoare pentru a face fatza acestor probleme.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Amistad

Eu unul sunt de acord cu tine. Dar ma intreb cum sa facem noi rugaciunea noastra mai buna. Poate ai citit ceva care te-a ajutat. Ceva mai deosebit. Ceva care ajuta practic. Sau ai ceva ganduri folositoare. Ceva sfaturi. Cu plictiseala cum facem? Cu imprastierea gandurilor la rugaciune. Poate ai ceva metode sau sfaturi folositoare pentru a face fatza acestor probleme.

Poate raspunsurile pe care le voiai le-ai si primit deja, fiindca atunci cand cautam si ne punem nadejdea, Dumnezeu ne raspunde prin multe mijloace. E de-ajuns sa dorim sa "vedem" acele raspunsuri.
Iata, si astazi preotul a tinut o predica extrem de frumoasa si ca de obicei in cuvintele lui am descoperit multe raspunsuri pe care si eu la randul meu le caut. In fond nu trebuie sa vizam senzationalul, iar schimbarile care au loc in inima noastra nu se petrec ca si cum am apasa pe un buton... Daca se intampla sa primim harul, acesta isi face cunoscuta prezenta foarte discret ceea ce are darul sa ne uimeasca si sa ne smereasca, fiindca in mod sincer realizam pacatosenia si nevrednicia noastra si ca nu meritam atata bucurie si bunatate din partea lui Dumnezeu.
Auzim de multe ori vorbindu-se de milostenie, de post indelungat, de fapte "speciale"... Fara smerenie, oricat am fi de milostivi si de postitori si de rugatori, harul nu poate sa apara fiindca este oprit de mandrie si slava desarta, de flecareala pe care noi o ridicam la rang de inteleptire pentru ceilalti pe care-i trecem involuntar la "Invata-voi pe cei fara-de-lege, caile Tale!" Imaginandu-ne astfel de situatii, niciodata nu vom accepta in interiorul nostru ca altii sunt mai buni si mai credinciosi decat noi, si ne facem pareri exagerate despre propria noastra credinta, trecand cu multa usurinta peste toate slabiciunile si metehnele noastre, care in ochii altora sunt pietre de poticnire in calea mantuirii...
Ca sfat, singura "metoda" pe care o recomand, este gandul ca fara Dumnezeu nu esti nimic pe lume si ca El este mult prea ingaduitor cu tine in tot ceea ce-ti ofera si ca intotdeauna, sunt atatia altii in jur care merita mai mult decat primesti tu! Iar pentru asta ai o mie de motive sa-I multumesti. Nu se poate ca, privind in oglinda sufletului, sa nu iti dai seama cat de mult ai gresit si gresesti mereu in legile Lui. Daca suntem indeajuns de obiectivi, ne vom smeri cu siguranta!!!
Doamne-ajuta!

Vă rog să îmi permiteţi să mă folosesc de acest topic pentru a aduce în discuţie o întrebare care mă "frământă": cam care este legătura între minte şi inimă, între înţelepciune şi iubire? Recunosc că sunt cam vagă în formularea de mai sus, căci nu pot să exprim exact tot ce îmi trece prin cap... Întrebarea s-a născut când eram în concediu, anul trecut, cu o prietenă. În rugăciunile noastre, eu ceream/ puneam accent pe iubire, iar prietena mea pe minte. Fiecare din noi credeam că ceea ce cerem ar fi mai important: eu - iubirea din inimă, iar ea - mintea/ înţelepciunea/ deşteptăciunea.

Fireşte, şi iubirea, şi înţelepciunea, şi raţiunea sunt virtuţi pe care tindem să le dobândim. În ce măsură ele sunt subordonate altora... Aaaa.. probabil ar trebui să citesc "Scara" sfântului Ioan Scărarul...

În plus, ar putea exista şi o diferenţă de percepţie asupra noţiunilor folosite, căci prietena mea vedea în iubire sentimentalisme lacrimogene, iar eu mă gândeam la minte şi la raţiune ca fiind implicit mai reci, mai dure, abstracte.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Vă rog să îmi permiteţi să mă folosesc de acest topic pentru a aduce în discuţie o întrebare care mă "frământă": cam care este legătura între minte şi inimă, între înţelepciune şi iubire? Recunosc că sunt cam vagă în formularea de mai sus, căci nu pot să exprim exact tot ce îmi trece prin cap... Întrebarea s-a născut când eram în concediu, anul trecut, cu o prietenă. În rugăciunile noastre, eu ceream/ puneam accent pe iubire, iar prietena mea pe minte. Fiecare din noi credeam că ceea ce cerem ar fi mai important: eu - iubirea din inimă, iar ea - mintea/ înţelepciunea/ deşteptăciunea.

Fireşte, şi iubirea, şi înţelepciunea, şi raţiunea sunt virtuţi pe care tindem să le dobândim. În ce măsură ele sunt subordonate altora... Aaaa.. probabil ar trebui să citesc "Scara" sfântului Ioan Scărarul...

În plus, ar putea exista şi o diferenţă de percepţie asupra noţiunilor folosite, căci prietena mea vedea în iubire sentimentalisme lacrimogene, iar eu mă gândeam la minte şi la raţiune ca fiind implicit mai reci, mai dure, abstracte.

"Inaintea tuturor lucrurilor si in toata savarsirea sa-ti fie tie pururi inainte-mergatoare si inainte-statatoare: dreapta judecata si pricepere- si asa niciodata intru nimic nu te vei insela, vei fi mai presus de toata amagirea.
Asa cum toate lucrurile cele din afara nu pot fi vazute fara ochi, tot astfel si cele launtrice, duhovnicesti nu pot fi pricepute decat cu mintea si cugetarea.

Nu incepe nimic si nu face nimic pana nu vei chibzui, unindu-te in rugaciune cu Dumnezeu. Caci nimic nu il face pe om mai neprihanit si mai statornic in toate lucrurile, precum dreapta judecata si chibzuinta. "Sa cugeti la toate cele pe care vrei sa le faci, a grait Domnul lui Iosua Navi.

Inaintea oricarui pacat sta nebunia, iar chibzuinta precede virtutile si faptele bune. Nechibzuinta niciodata nu va aduce omului pace si mangaiere desavarsita, daca insasi mintea prin luminarea ei, nu va linisti si va mangaia sufletul.
Asa cum cel orb nu are liniste pana ce nu vede lumina, tot astfel si cel nebun nu poate avea liniste pana ce nu va ajunge intru cunostiinta.

Cu atat mai mult cugetarea si chibzuinta trebuie ravnite inaintea tuturor virtutilor, deoarece in cugetare si in chibzuinta se cuprinde inceputul a tot binele; astfel incat nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine daca aceasta nu va fi ajutata si carmuita de cugetare si chibzuinta.

Dupa cum dintre toate simtirile firesti vederea celor vazute este cea mai minunata si plina de bucurie, tot astfel in toate cele de gand si cuget, cel mai minunat si mangaietor este cugetul si cunostiinta tuturor lucrurilor.
Iata intru ce sta viata vesnica!
Iata intru ce sta si caderea si primirea chinului!" Sf. Dimitrie al Rostovului - Alfavita duhovniceasca

Iubirea fara de o judecata dreapta este o iubire nebuna si stramba. Iar daca inima iti este plina de pacate la fel iti este si iubirea.
Sunt patimi si pacate ce izvorasc din inima. Acestea se infaptuiesc cu o iuteala mai mare decat cele din minte. E nevoie de atentia multa pentru a opri pacatul ce pleaca din inima.

"Casa Tie sa ma fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte, da-mi dupa
dorul meu, Mantuitorule, in inima mea vino sa locuiesti si din aceasta toata rautatea sa
stergi. Dumnezeiasca Ta iubire sa sadesti in ea si Harul Tau cel sfant peste ea sa-l reversi.
Vederea mintii mele, Hristoase, sa-o luminezi si ochii cugetului meu, Mantuitorule sa
curatesti Ca sa ma vad biserica Duhului Sfant si, dupa moarte, impreuna locuitor cu
cetele ceresti. Amin." Vedere duhovniceasca - manuscris a unui ieromonah anonim athonit

ar fi bine sa citesti aceasta "Vedere duhovniceasca" ca sa iti faci o idee cam ce avem cu totii in inima noastra.

[AlinB]

Pai vezi 1Corinteni 13.
Mintea nu e inclusa printre cele 3 mari virtuti, iar dintre ele cea mai mare e dragostea, pecare daca am avea-o, usor am dobandi si multe altele.

Nu inseamna ca mintea nu are valoare, doar e in alta categorie.

Ar trebui sa comunici mai mult cu prietena, discutia asta trebuia sa o ai cu ea, intai.

[dobrin7m]

Mintea nu este o virtute, ci este ceea cu ce Dumnezeu ne-a inzestrat atunci cand ne-a facut. Mintea, cugetarea, ratiunea le avem de la Dumnezeu.

Prin curatarea mintii si luminarea ei ajungem sa dobandim vitutile adevarate. Fara o minte luminata nu suntem decat chimval rasunator cum spune Apostolul. Da, cea mai mare dintre virtuti e dragostea insa numai printr-o minte curata si luminata de Dumnezeu dobandim dragostea cu adevarat. Aceasta este legatura dintre minte si inima. Dupa cum spune si sfantul:

"Cu atat mai mult cugetarea si chibzuinta trebuie ravnite inaintea tuturor virtutilor, deoarece in cugetare si in chibzuinta se cuprinde inceputul a tot binele; astfel incat nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine daca aceasta nu va fi ajutata si carmuita de cugetare si chibzuinta."

Prin dragostea cea omeneasca nu vom ajunge niciodata la o minte luminata, la o cugetare dreapta si curata. Caci si animalele stiu sa iubeasca. Insa prin mintea cea luminata vom dobandi si dragostea cea dumnezeiasca.
Prin minte cu ajutorul lui Dumnezeu vom dobandi vitutile , ca nu vine mai intai virtutea fara de minte si apoi judecata cea curata.

La I Corinteni 13 Apostolul vorbeste tocmai despre adevarata virtute adica dragostea dumnezeiasca pe care daca nu reusesti sa o dobandesti esti arama sunatoare si chimval rasunator. Iar a o dobandi va trebui mai intai sa cureti mintea si sa ajungi la o judecata curata.

"Cel care nu se va stradui singur sa purceada pe drumul evanghelicesc cel stramt si va fi fara bagare de seama spre curatirea mintii, acela este orb cu sufletul, chiar de ar fi deprins toate invataturile lumesti: el ia seama doar la litera care omoara, dar nu primeste duhul de viata datator, ci nu numai pe altii dar nici pe sine nu poate sa se indrepte desavarsit." Sf. Dimitrie al Rostovului

Auziti cum zice: este orb cu sufletul, adica fara de dragostea cea adevarata.
Fara minte curata nu se poate indrepta intru cele ale sale, nu poate indrepta dragostea, milostenia, iar virtutile nu sunt virtuti.

Vă mulţumesc pentru răspunsuri!
Până la urmă nu cred că e de folos să pun cele două rugăciuni (pentru iubire şi pentru minte) în antiteză.
Alin, ai dreptate referitor la comunicare, am multe de îmbunătăţit în acest domeniu. Am încercat eu să-mi susţin punctul de vedere, dar prietena mea era sigură pe părerile ei şi nu am mers prea departe cu discuţia.
Până la urmă nu mi-e clar dacă există o "succesiune" anume a dobândirii anumitor virtuţi... Din spusele apostolului reiese că dragostea este cea mai mare. Nici nu poate fi altfel, căci Dumnezeu este iubire. Dar dacă putem dobândi cumva dragostea înaintea smeritei cugetări, de exemplu, sau e musai să fie invers, nu ştiu... Poate că Dumnezeu nu lucrează identic în fiecare dintre noi...
Cel mai dureros este că vorbesc despre lucruri mari fără a şti cum să mă apropii de ele. Printre paşii de început se află, se pare, despătimirea... şi după ani mulţi de conştientizare a anumitor lucruri, nu pot spune că am ajuns prea departe...
M-am depărtat mult de subiectul acestui fir... Sper să nu supăr pe nimeni...

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Dar dacă putem dobândi cumva dragostea înaintea smeritei cugetări, de exemplu, sau e musai să fie invers, nu ştiu...

Cum nu stii? Nu ai vazut ce spun sfintii>? Fara smerita cugetare nu ajungem la dragoste. iar ce avem noi in inima nu este decat un surogat de dragoste, lumeasca, stramba, plina de pacat. Intai ne curatam mintea si apoi inima si abia apoi vine si Hristos sadind in inima dragoste curata.

Purtand simtaminte de dragoste stramba, pacatoasa, egoista, mandra sau cum o fi ea in noi niciodata nu vom ajunge la smerita cugetare si la o minte curata. tot mintea este cea care poate face alegeri, poate decide pocainta si indreptarea catre Dumnezeu. facand cu mintea acestea toate, vine si Dumnezeu in ajutor.

Aceasta este cauza de ajungem sa nu ne inghitim unii pe altii, sa iubim pe unii si sa uram pe altii, sa placem pe unii si sa displacem pe altii. Daca iubim un om sau 10 asta nu este iubire, caci iubirea este aceea care ne face sa iubim pe toata lumea fara sa ii dispretiuim, sa ii jignim, sa ii lovim indiferent cum ar fi ei.

Poate că Dumnezeu nu lucrează identic în fiecare dintre noi...
Cel mai dureros este că vorbesc despre lucruri mari fără a şti cum să mă apropii de ele. Printre paşii de început se află, se pare, despătimirea... şi după ani mulţi de conştientizare a anumitor lucruri, nu pot spune că am ajuns prea departe...
M-am depărtat mult de subiectul acestui fir... Sper să nu supăr pe nimeni...

Despatimirea se face doar cu ajutorul mintii. de acolo porneste despatimirea. De aceea si spun sfintii sa tinem mintea tot timpul la Dumnezeu si sa invatam sa tinem paza mintii. numai dupa acea putem dobandi virtuti. Caci daca gandim egoist de pilda, la fel ne este si iubirea egoista. Staretul Tadei spunea: cum ne sunt gandurile asa ne este si viata. Adevarat, cum gandim asa si iubim.