Ati putea trai o viata ca un monah?Ce impune dedicarea totala pentru Dumnezeu?

[Tomita]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Ce impune dedicarea totala pentru Dumnezeu?Ati putea voi SINCER sa traiti o viata ca cea a unui monah?Care sunt conditiile care trebuie sa le ai ca sa fii monah?Ce monahi ati cunoscut in viata voastra si care a fost impresia?
Multumesc si Doamne ajuta!

Sa faci voia Lui.
Nu stiu...nu prea cred.
Sa nu fii egoist si sa il iubesti pe Dumnezeu...daca le indeplinesti se aranjeaza cursul vietii tale de asa natura ca devii monarh.
Nu am cunoscut personal monahi...am atins Sf Moaste...e frumos sa simti amprenta divina in om.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Doar ca niciodata doi nu vor iubi la fel de mult. Iar cand tu esti mereu cel care da mai mult la un moment dat cand ceri acelasi lucru se termina totul. Eu intotdeauna daca m-am comportat mai putin frumos cu un om, am intalnit dupa ce cineva care s-a comportat exact ca mine. Dar cand am fost foarte iubitoare nu s-a intamplat la fel... Cat despre casatorie, la mine e ceva de suflet, nu o fac pentru ca trebuie. Probabil nu ma voi casatorii niciodata. Stiu ca sunt foarte pacatoasa dar daca totusi as ajunge la 50-60 ani singura as merge cred la o manastire desi... nu se stie.

Draga mea Ana , problema cea mare este urmatoarea: ca noi vesnic cand daruim asteptam mereu ceva in schimb de multe ori echivalent, si chiar cantarim schimbul asta.

Si ce daca nu vom iubi la fel de mult? Oare Hristos nu iubeste pe toti oamenii? Iar acestia multi iubesc mult mai putin pe Hristos? Ia sa daruim fara sa mai asteptam nimic, neconditionat, sa daruim ca si cum am darui lui Hristos. Ca de fapt asta trebuie sa dobandim: acestea sunt faptele credintei, lucrarea virtutilor neconditionat, cu smerenie.

Sigur ca se termina totul daca suntem egoisti si cerem mereu ca balanta sa stea drept si sa nu fie inclinata in nici o parte. Si cantarim mereu totul in balanta asta. Nu asa trebuie sa fim.
Iar in viata de familie daca vom fi iubitori si buni neconditionat, fara cantariri, atunci Hristos va fi in inima noastra iar cel de langa noi va simti acest lucru. Cu siguranta, prin noi, va intelege si celalalt ce trebuie sa daruiasca si cum trebuie sa daruiasca, va fi invatat de Hristos. De aceea suntem trup si suflet, vom simti permanent sufletul celuilalt.

Daca vei avea o iubire egoista, sau mandra celalalt va simti asta.
Eu zic asa: ca in primul rand trebuie sa lasam cantaritul si sa incepem sa ne pocaim cu adevarat, sa cerem lui Dumnezeu sa ne invete cum sa ne curatam mintea, inima si sufletul de toate pacatele astea, toate uraciunile astea care vin din duhul lumii.

Daca vei cauta tot timpul un om care sa iti daruiasca exact cat tu daruiesti , si daca vei astepta mereu sa primesti la schimb ceva celor daruite de tine, vei ramane nemaritata. Insa eu zic ca nu e bine, pentru ca nu asa ne invata Hristos. Dumnezeu poarta grija copiilor Lui. Eu zic ca daca tu renunti la acest cantarit si masurat, Dumnezeu iti va trimite in cale omul potrivit tie.

În prealabil postat de dobrin7m

Draga mea Ana , problema cea mare este urmatoarea: ca noi vesnic cand daruim asteptam mereu ceva in schimb de multe ori echivalent, si chiar cantarim schimbul asta.

Si ce daca nu vom iubi la fel de mult? Oare Hristos nu iubeste pe toti oamenii? Iar acestia multi iubesc mult mai putin pe Hristos? Ia sa daruim fara sa mai asteptam nimic, neconditionat, sa daruim ca si cum am darui lui Hristos. Ca de fapt asta trebuie sa dobandim: acestea sunt faptele credintei, lucrarea virtutilor neconditionat, cu smerenie.

Sigur ca se termina totul daca suntem egoisti si cerem mereu ca balanta sa stea drept si sa nu fie inclinata in nici o parte. Si cantarim mereu totul in balanta asta. Nu asa trebuie sa fim.
Iar in viata de familie daca vom fi iubitori si buni neconditionat, fara cantariri, atunci Hristos va fi in inima noastra iar cel de langa noi va simti acest lucru. Cu siguranta, prin noi, va intelege si celalalt ce trebuie sa daruiasca si cum trebuie sa daruiasca, va fi invatat de Hristos. De aceea suntem trup si suflet, vom simti permanent sufletul celuilalt.

Daca vei avea o iubire egoista, sau mandra celalalt va simti asta.
Eu zic asa: ca in primul rand trebuie sa lasam cantaritul si sa incepem sa ne pocaim cu adevarat, sa cerem lui Dumnezeu sa ne invete cum sa ne curatam mintea, inima si sufletul de toate pacatele astea, toate uraciunile astea care vin din duhul lumii.

Daca vei cauta tot timpul un om care sa iti daruiasca exact cat tu daruiesti , si daca vei astepta mereu sa primesti la schimb ceva celor daruite de tine, vei ramane nemaritata. Insa eu zic ca nu e bine, pentru ca nu asa ne invata Hristos. Dumnezeu poarta grija copiilor Lui. Eu zic ca daca tu renunti la acest cantarit si masurat, Dumnezeu iti va trimite in cale omul potrivit tie.

Asta imi aminteste de o doamna ca isi iubea atat de mult sotul ca atunci cand l-a prins cu alta a innebunit. Si, acum saraca isi petrece viata mai mult la sanatoriu, de atunci nici nu mai suporta femeile, arunca dupa ele pe strada cu pietrii. Adevarul este ca niciodata nu stii ce iti rezerva viata, si ca, poate esti bun o viata dar tot nu ajungi sa fi fericit. Stiu astfel de cazuri. In cele din urma sunt multumita de ce am, altii sunt mult mai napastuiti.
Ma scuzati pentru devierea de la subiect.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Asta imi aminteste de o doamna ca isi iubea atat de mult sotul ca atunci cand l-a prins cu alta a innebunit. Si, acum saraca isi petrece viata mai mult la sanatoriu, de atunci nici nu mai suporta femeile, arunca dupa ele pe strada cu pietrii. Adevarul este ca niciodata nu stii ce iti rezerva viata, si ca, poate esti bun o viata dar tot nu ajungi sa fi fericit. Stiu astfel de cazuri. In cele din urma sunt multumita de ce am, altii sunt mult mai napastuiti.
Ma scuzati pentru devierea de la subiect.

Asta pentru ca isi iubea mai mult sotul decat pe Dumnezeu. Exemplul tau ne arata: asa nu. Adica sa nu facem idoli din apropiatii nostrii ci sa iubim pe Dumnezeu din tot sufletul si din toata inima si apoi pe aproapele ca pe noi insine.

Asta fara sa vreau ma face sa iti amintesc de cuvintele tale: fara ai mei nu as putea trai. Nu, fara Dumnezeu nu as putea trai. iar pe ai mei ii iubesc ca mine insumi. Daca vei reusi sa intelegi poruncile Domnului cum se cuvine le vei si aplica cum se cuvine.

[dobrin7m]

"Atunci cand iubirea se exprima la nivel trupesc, ea nu este deloc iubire, ci doar o miscare a patimii din noi inspre o alta persoana. Cata vreme iubirea aceasta este starnita de patima desfatarii trupesti si a egoismului, ea ucide sufletul si il face pe om neputincios in relatia sa cu Dumnezeu si, prin urmare, si cu semenii sai. Si iarasi, cand in mintea si in sufletul nostru ne formam o imagine idealizata a iubirii, deoarece ea continua sa aiba ca temelie omul cel slab si patimas, cadem intr-o si mai mare inselare, care ne pustieste duhul si ne raneste sufletul, incat cu greu aflam vindecare.
In jurul nostru nu vedem decat tragedii si legaturi dezastruoase, insa gandim ca noi o vom scoate la capat mai bine. Din pacate nu ne dam seama de dimensiunile caderii si neputintei noastre. Asteptam de la semenii nostrii, luptati de aceleasi patimi ca si noi, o iubire desavarsita si puternica, lucru pe care noi insine nu suntem in stare sa-l oferim celorlalti, caci toti sutem prinsi in stramtoarea pacatului si apasati de povara lui. Inselarea noastra consta in aceea ca asteptam ca cei din jurul nostru, care sunt si ei fapturi neputincioase si cazute, sa satisfaca nevoia noastra innascuta de iubire, nevoie pe care numai Dumnezeu poate sa o implineasca cu adevarat. Este inselarea sa asteptam de la oameni ceea ce numai Dumnezeu poate sa ne dea. El este Cel ce a sadit inlauntrul nostru setea de iubire si numai El poate sa o potoleasca. Prin iubire Il vom cunoaste si prin iubire ne vom asemana Lui." Par. Zaharia Zaharou - Man. Ioan Botezatorul Essex - ucenicul Par. Sofronie Saharov

[dobrin7m]

Stii cati oameni au transformat apropiatii in idoli? si uita complet de Dumnezeu?
Pe scara iubirii lor, este mai intai apropiatul sau si apoi Dumnezeu. Nici nu isi dau seama de asta. Si eu am fost asa. Si cand am schimbat scara iubirii a fost dureros, ca toate pacatele ce trebuie smulse din inima, provoaca durere.

În prealabil postat de dobrin7m

Vrei sa discutam un pic despre binele facut de oamenii pacatosi care suntem noi?

Iti dau exemplu acum din viata mea din care te rog sa imi spui daca eu am fost egoista sau nu in acest caz. Candva l-am mai postat pe forum , iertare celor care l-au citit , dar acum mi-am amintit de el, gandindu-ma la binele facut de oamenii pacatosi si m-am vazut pe mine din nou in acel moment.

Era de Florii acu vreo 2 ani. Si ma intorceam acasa fericita cu ramuri de maslin in mana. In fata mea a iesit o femeie care a spus ceva, ce nu am inteles intr-o greaca stricata si a aratat spre ramurile mele de maslin sfintite. Am inteles ca vroia si ea cateva. Primul gest care l-am facut a fost sa ii dau din ramurile mele. Si i-am daruit cateva. Am plecat mai departe bucuroasa gandindu-ma, am facut o fapta buna am bucurat aceasta femeie cu ramuri de maslin sfintite. Dar a fost suficient sa ajung acasa ca sa imi dau seama ca sunt cea mai pacatoasa fiinta de pe pamant. Mi-am amintit imediat, cum am stat si am ales ramurile mai urate, si cum ma gandeam in acel moment daca mie imi ajung cate imi raman. Si m-am pus pe plans, ca am fost atat de slaba si am cedat ispitei diavolului. Imi aminteam perfect cum dupa gandul bun de a darui, a venit gandul rau de a alege ce-i mai urat , gandul egoist, caruia i-am dat curs fara sa apuc sa gandesc.

Sigur femeia aceea a fost bucuroasa ca i-am daruit ramurele. Insa Slava lui Dumnezeu ca mi-a dat putinta sa-mi vad pacatele . Tot timpul mi le vad. Si sunt atat de slaba incat de multe ori nu reusesc sa le stopez inainte de a le gandi. Pacatele uneori devin atat de fine, in minte, pacatul cu mintea , incat nici nu ne dam seama de ele de multe ori.

Deci am daruit acelei femei, se poate spune ca am facut o fapta buna. Daca nu imi vedeam pacatul imediat habar nu aveam ca de fapt am fost o egoista, o pacatoasa egoista.

Deci sa discutam despre binele facut de oamenii pacatosi.
Dar sa nu cumva sa ma intelegi gresit. Sa facem binele asa cum putem, egoist, mandru, cum o fi, ca de vom starui in a face binele , va veni si vremea sa facem binele cu virtute.
Tinand cont de aceste lucruri mai suntem buni?

Ti-am citit postarea si iti inteleg mahnirea. Totusi, despre milostenie se spune, ca nu trebuie sa fie prea mare, ca apoi sa ne para rau. Deci, sa dam cat ne lasa inima si e primit de Dumnezeu.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Miha-anca

Ti-am citit postarea si iti inteleg mahnirea. Totusi, despre milostenie se spune, ca nu trebuie sa fie prea mare, ca apoi sa ne para rau. Deci, sa dam cat ne lasa inima si e primit de Dumnezeu.

Asta pentru ca suntem pacatosi si ca sa nu fie pricina de un alt pacat. E un sfat bun pentru noi pacatosii ca sa nu cadem in noi pacate.
Milostenia este direct proportionala cu pacatul. Cu cat suntem mai pacatosi si mai egoisti cu atat milostenia este mai mica. Cu cat pacatele sunt mai putine, inima mai curata, cu atat milostenia este mai mare . Despatimitul daruieste totul si inima din piept daca ar putea semenilor lui.

Toate faptele noastre poarta amprenta pacatelor noastre.
Milostenia trebuie privita din toate partile. Dinspre noi spre seaman, milostenia este mica daca pacatul este mare. Mica in raport cu averea noastra chiar daca pentru seaman poate parea o avere. Deci daca sunt bogata si daruiesc o farama din averea mea chiar daca sarmanul se bucura socotind ca a primit o avere eu tot o pacatoasa raman. Atat m-a lasat inima sa daruiesc, o farama. Pot sa ma culc linistita si sa ma amagesc ca nu sunt o pacatoasa?
In raport cu Dumnezeu. Daca nu este facut din dragoste de Hristos, ramane fapta goala , fara folos pentru mantuirea noastra.

Insa milostenia trebuie facuta asa cum putem si cum suntem, dar in acelasi timp sa ne vedem si pacatul si sa incercam sa ne indreptam.

[tigerAvalo9]

Unii spun ca calugaritul nu este placut inaintea lui Dumnezeu.Acestia invoca motive precum ca:Dumnezeu a creat barbat si femeie,a binecuvantat dragostea si unirea intre ei,scopul omului este in societate nu singur si alte ca acestea.Mai spun ca Dumnezeu nu a lasat niciodata impresia ca calugaritul este o solutie corecta.Ce parere aveti?Puteti sa-mi spuneti mai multe vorbe despre acest lucru?Monahismul este binecuvantat de Dumnezeu,acesta este un lucru placut lui Dumnezeu?De ce ?Cum?
Nu,nu ca as vrea sa ma calugaresc dar din pura curiozitate.Ii admir pe pustnicii care traiesc numai cu Dumnezeu mancand verdeturi si traind numai cu Hristos!Doamne ajuta!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Unii spun ca calugaritul nu este placut inaintea lui Dumnezeu.

Placut inaintea lui Dumnezeu este sa Ii urmezi chemarea: sa colaborezi cu El, la planul Lui, sa umpli paharul pe care El ti l-a intins, crucea pe care ti-a daruit-o. Indiferent ca acest pahar, ca aceasta cruce inseamna "calugarie" sau "casatorie". Daca nu ar fi fost calugaria placuta lui Dumnezeu, nu am fi avut atatia sfinti calugari. Daca nu ar fi fost casatoria lucru placut lui Dumnezeu, nu am fi avut atatia sfinti casatoriti.

Acestia invoca motive precum ca:Dumnezeu a creat barbat si femeie,a binecuvantat dragostea si unirea intre ei

Asa este. Mai trebuie adaugat ca acelasi Dumnezeu a creat calugaria.

scopul omului este in societate nu singur

Si asta este perfect adevarat. Domnul ne indeamna sa fim "sarea pamantului", el ne spune sa fim in lume asa cum este fermentul in aluat. Omul, ca fiinta sociala, se poate realiza atat in casatorie, cat si in calugarie. Trebuie observat ca numai o mica parte dintre calugari si, in mod normal, numai de la un anumit moment al ascensiunii lor spirituale traiesc in singuratate, ca pustnici. Marea majoritate a calugarilor traiesc in comunitati de viata evanghelica, asa cum sunt, de exemplu, manastirile.

Mai spun ca Dumnezeu nu a lasat niciodata impresia ca calugaritul este o solutie corecta.

Primul calugar din istorie a fost Isus Cristos. El a indeplinit in mod exemplar toate cele trei fagaduinte ale calugarului, fiind perfect in saracie, perfect in abstinenta, perfect in ascultare. Sa mai notam, in treacat, ca au fost perioade din viata Mantuitorului in care nu numai ca a trait, ca si calugar, impreuna cu fratii Sai Apostolii, ci s-a retras precum pustnicii. La fel a facut si varul si inaintemergatorul Sau, Ioan Botezatorul.