Credeti in reincarnare?

[Danut7]

Boala trupeasca nu este intotdeauna legata de cea sufleteasca...

[lore86]

În prealabil postat de gavriil

In VT copiii sufereau pentru ca parintii faceau pacate dar de la venirea DONULUI IISUS HRISTOS nu mai este la fel ci fiecare este raspunzator pentru pacatul lui.
Atunci cum de sufera un copil care a fost botezat si i sa sters si pacatul stramosesc dar el tot cu probleme de sanatate este ?

nu e asa. Hristos spunearintii mananca agurida si la copii li se strapezesc dintii.
asadar pacatul parintilor cade asupra copiilor iar daca acesti nu il ispasesc cade mai departe:nepoti, stranepoti, pana la al patrulea neam.
asa invata parintii bisericii.

[gavriil]

În prealabil postat de Danut7

Boala trupeasca nu este intotdeauna legata de cea sufleteasca...

E posibil sa fie adevarat ca uneori boala trupeasca nu are treaba cu cea sufleteasca prin neglijenta parintilor sau a celor care au grija de copiii.

[gavriil]

În prealabil postat de lore86

nu e asa. Hristos spunearintii mananca agurida si la copii li se strapezesc dintii.
asadar pacatul parintilor cade asupra copiilor iar daca acesti nu il ispasesc cade mai departe:nepoti, stranepoti, pana la al patrulea neam.
asa invata parintii bisericii.

Te inseli de la venirea DOMNULUI IISUS HRISTOS nu a mai fost valabila aceasta lege cu agurida pentru ca DUMNEZEU spune destul de clar in VT ca va veni timpul cind celor care vor minca agurida li se va sterpezi dintii si nu copiiilor iar acel timp este venirea DOMNULUI IISUS HRISTOS pentru ca sa spalat pacatul stramosesc.Mai spune ca nimeni nu va invata pe nimeni ci EU DOMNUL voi invata pe fiecare sau ca va pune invatatura in fiecare.

Biserica nu poate invata ca pacatul bunicilor poate sa afecteze pe nepoti pentru ca ar fi in contradictie cu biblia si din ce stiu eu nu este in contradictie.

Eu nu stiu unde in biblie spune HRISTOS asa ceva poti sa imi arati si mie.

[alinnasser2010]

Normal ca nu, la ce intrebi asta? Orice crestin adevarat stie ca asta e o porcarie posteaza la rubrica pentru pagani .

[lore86]

s-au purtat indelungi discutii pe forum pe tema asta.pana gasesc eu citatul iti dau linkul sa vezi si tu...
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6938

[costel]

Parintii nu transmit copiilor pacatele personale, ci inclinatiile spre patimi. Ceea ce mostenim ca pacat, este doar pacatul stramosesc.

Revenind la subiectul propus - Reincarnarea - nu exsista nici o legatura intre ea si invatatura crestina. Iar daca nu se regaseste in Revelatie, ce rost are sa credem in ea. La un moment dat se spune in Scriptura: "Nu va mirati de aceasta; caci vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invierea osandirii". Daca trupurile vor invia si vor participa la judecata, cu care din multele trupuri se va uni sufletul si de care fapte va raspunde?

[Viorel]

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh!

Reincarnarea m-a preocupat de ani buni, la inceput doar o intuiam, apoi citeam articole ortodoxe si ma cuprindeau indoielile, citeam din nou, in fine, acum sunt convins de existenta ei. In primul rand, despre reincarnare nu trebuie sa te convinga nimeni, trebuie sa o simti tu, sa privesti in ochii maturi ai unui copil de doar cativa anisori si sa iti dai seama ca privesti un suflet batran. Nu prea este sanatos nici sa ii combati pe cei care resping ideea reintruparii, pur si simplu, sistemul lor de credinta este dat complet peste cap, ii scoti din echilibrul lor, le provoci suferinta [pe langa dezgust], pentru care vei plati.

Daca astazi, peste 90% din ortodocsi [estimare personala] sunt ortodocsi doar cu numele care vin la Biserica doar de Paste ca sa ia Lumina, consider ca este din cauza ca Biserica nu are raspunsuri de multa vreme la framantarile, la dramele lor, la cautarile lor. Multe ar putea fi explicate prin fenomenul reintruparii, ca mortea "prematura", suferinta, contrastele evidente in egalitatea de sanse, toate "nedreptatile" si lista poate continua.

Ortodocsii ferventi combat reincarnarea prin cateva idei care se regasesc in majoritatea articolelor scrise pe acest subiect:
1. lipsa amintirilor din alte vieti.
2. omul este dator sa moara o singura data.
3. evitarea judecatii de apoi
4. Sf. Ilie / Sf. Ioan Botezatorul
5. povestea hindusa cu broasca si inelul de pe lac.
6. teoria ne-pre-existentei sufletului.

[Viorel]

S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieţi trecute? Faptul că nu ne amintim dovedeşte că nu am mai trăit şi deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită de fundament. Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi săvârşit în alte vieţi, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acţiuni greşite ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză şi efect, între faptele, sentimentele şi vorbele noastre din trecut şi suferinţele din prezent, când nu ştim ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viaţă? Ce învăţătură putem trage, dacă nu ne amintim de ele, ca să înţelegem că suferinţele, starea noastră fizică sau morală de azi sunt urmările acelei vieţi? Da. Această doctrină ar deveni clară şi orice minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din vieţile trecute."

In aparenţă argumentul este puternic, dar în realitate - foarte slab, pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei noastre actuale. Până la dovedirea existenţei noastre din alte timpuri, să vedem cât de bine memorăm faptele, ideile şi vorbele noastre, chiar în viaţa prezentă. Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că nu mai ştim ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceaţă, ne amintim unele vorbe sau idei. Dar atât! Constatăm că nu suntem în stare să reînviem întru totul anii dulci ai copilăriei. Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele şi evenimentele înregistrate mai puternic în fiinţa noastră. Acum nu mai avem
decât un rezumat al anilor trecuţi. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele şi ideile noastre din anul trecut. Aş îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici sentimentele şi faptele petrecute ieri-alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să-şi amintească gândurile, vorbele şi tot ce a făcut ieri, şi se va convinge de cele afirmate mai sus. în aceste condiţii, cum avem pretenţia să ne amintim acţiunile noastre, starea socială, suferinţele şi nedreptăţile îndurate sau produse în alte vieţi?

Azi ştim să citim, să învăţăm dintr-o carte, dar oare mai ştim noi cum am păşit de la literă la literă, cum am înnodat literele'şi cuvintele ca să exprimăm o cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înţelegem esenţa cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de şcoală. Detaliile prin care am trecut pentru a ne însuşi cititul şi scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din copilărie s-au şters din mintea noastră. Ne-au rămas însă anumite capacităţi, un învăţământ general, restul scufundându-se în întuneric.

Când eram mici, ne-am băgat degetele în apa fiartă şi ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar avem în memorie rezumatul, învăţătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te opăreşti şi doare. De aici esenţa acelei lecţii: să fii prudent. Toată conduita noastră actuală, întreaga noastră înţelepciune este suma concluziilor, rezumatul; invăţămintelor din existenţele noastre trecute.Când eram mici, de frică sau de ruşine, spuneam minciuni. După dovedirea minciunii, ne ruşinam şi eram pedepsiţi pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor cazuri, dar am rămas cu însuşirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am dobândit ca rezultat al mai multor greşeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel am ajuns la starea morala! De a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat şi celelalte calităţi ale noastre. Cum, prin ce greutăţi, şi suferinţe am trecut, care este preţul lor - nu mai ştim. Ceea ce ştim e că avem o concepţie de viată, anumite tendinţe şi facultăţi.

Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învăţămintele, observaţiile şi durerile noastre sa extragem numai esenţa lor. Bietul nostru sistem cerebral nici n-ar fi în stare să reţină din copilărie până la moartea sa toate amănuntele existenţei noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele prin care am trecut pentru învăţarea scrisului?

[Viorel]

Creatorul tuturor fiinţelor, corpurilor cereşti şi al universurilor, a vrut ca noi, la fiecare coborâre pe pământ, să înscriem pe o pagină albă, o nouă viaţă, având impresia că acum ne-am născut pentru prima oară. Din copilărie până la moarte, în mod inconştient, vedem, auzim, adunăm observaţii şi cunoştinţe, analizăm diferitele directive morale, ne comportăm mai bine sau mai rău, mai moral' sau mai şchiopătând, mai intelectual sau mai credincios, după capitalul spiritual adunat în vieţile trecute. Nu e bine să ne cunoaştem vieţile precedente. Dacă în viaţa trecută - deşi cu un nivel intelectual ridicat, deşi cu o situaţie socială mai de seamă - într-un moment de mare iritare, ne-am ucis prietenul ori soţia, în viaţa următoare, cunoscând această faptă, am fi chinuiţi de gândul crimei. Fapta rea va reveni mereu în conştiinţă şi vom fi neliniştiţi în existenţa actuală, astfel că progresul
spiritual ar fi zădărnicit, sau cel puţin redus.

Nu e bine să ne cunoaştem vieţile precedente, pentru că se poate ca iubitul nostru copilaş să fie unul din cei care în altă viaţă, fiind tutorele nostru, ne-a torturat, ne-a mâncat averea, lăsată de părinţi, şi ne-a lăsat pe drumuri. Cu ce dragoste am mai privi acest copil, ce iubire am mai avea faţă de cel ce ne-a nenorocit şi brutalizat altădată? Aşa neştiind, ne considerăm copilul ca fiind carne din carnea noastră şi în virtutea legii divine, a iubirii, îl adorăm cu frenezie, dorindu-i fericirea desăvârşită în viaţa sa terestră.

De ce să fim stăpâniţi de greşelile noastre din trecut? De ce să ne tortureze remuşcările unor fapte ticăloase din alte vremuri? De ce să fim mânaţi şi mai departe de aceleaşi idei, prejudecăţi de rasă ori religie? După cum nu e bine să ne cunoaştem trecutul, tot aşa nu e bine să ştim nici viitorul nostru. Cine ştie prin ce cotituri ale destinului suntem siliţi să trecem, să ne facem educaţia amarnică, pentru a urca pe scara evoluţiei! Cine ştie prin ce nenorociri trebuie să mai trecem, pentru dezvoltarea spiritualităţii noastre, şi atunci, cunoscând dinainte torturile morale, suferinţele fizice ce ne aşteaptă în viitor, oare cu ce elan vom mâna viaţa înainte, oare. vom mai munci cu dragoste şi avânt ca să agonisim, să ne creştem copiii, să fim morali şi activi?

Necunoscând măreţia şi infinitele planuri ale Divinităţii nu înţelegem binefacerile uitării cu care ne-a înzestrat bunul Părinte ceresc. Deoarece nu ne amintim, negăm principiul reîntrupărilor noastre, al tuturor fiinţelor, al tuturor corpurilor cereşti, planete şi sori. Uitarea este o fericire, o binecuvântare pentru om. Dacă nu ar fi uitarea, viaţa noastră ar fi un iad aici pe pământ. Din fragedă copilărie şi până la coşciug, atâtea lacrimi, dureri şi griji ne urmăresc, încât dacă uitarea n-ar aşterne vălul ei binefăcător, pentru a ne arunca în vârtejul vieţii de toate zilele, existenţa noastră pe pământ nu ar mai fi posibilă.

Să mulţumim bunului Creator pentru tot ce a făcut şi stabilit. El le-a întocmit pe toate cu
desăvârşita înţelepciune, pe care în stadiul ajuns nu suntem încă în stare să le apreciem şi înţelegem.

Extrase din cartea lui Scarlat Demetrescu, Din tainele vietii si ale universului
[cauta pe Scribd]