Moartea-consecinta a pacatului?

În prealabil postat de oni91

Daca moartea este o consecinta a pacatului, atunci de ce mor si alte fiinte decat oamenii, de exemplu animalele?

Imagineaza-ti cum ar fi planeta daca animalele ar fi nemuritoare?:) De ce cad frunzele la copaci? De ce se usuca iarba? :rolleyes:
cat despre moarte consecinta a pacatului...e vb de moarte duhovniceasca nu? ori daca e vb de astfel de moarte eu stiu ca are si un "antidot" SPOVEDANIA! Nu moare cel ce cade in apa ci cel ce ramane SUB apa. :)

[georgeval]

Ca sa biruim moartea sa luam "antidotul" nemuriri care este Euharistia. Pentru ca prin Taina Sfintei Impartasanii patrunde in natura noastra Hristos cel Inviat, care a biruit moartea.

[ory]

Da,georgeval,asa este,dar ce se-ntampla daca din anumite motive,considerate de biserica justificate,biserica insasi te priveaza de acest "antidot" TOATA VIATA.Poti,te rog,sa-mi spui si mie,unde scrie si ce se scrie despre restrictiile luarii sf.Euharistii,adica despre restrictiile majore ce impun aceasta lipsire.As dori sa cunosc pacatele pentru care un om poate fi oprit toata viata de la sfanta impartasanie.Multumesc mult!
Sper sa nu fiu off topic,pe undeva tot despre aceasta moarte duhovniceasca vorbesc,sau poate ca doar "literara"....

[vsovi]

poi pacatele impotriva Duhului Sfant sunt cele mai mari pacate... shi se pedepsesc cu lipsirea pe intreaga viatza de impartashirea cu sfintele,

shi acestea sunt dupa cum am citit intr-un indreptar de spovedanie al unei manastiri, Lainici parca era:
-necredintza shi nepasarea
-ura (aici poate intra shi indraznirea shi nesimtzirea impietrita care tot o forma de ura pare a fi, hula)
-incredrere prea mare in sensul ca oricate pacate am face dumnezeu ne va ierta shi avem o parere ca putem pacatui la nesfarshit, sau deznadejdea shi disperarea exagerata in sensul ca deshi ne pocaim nu vom gasi iertare (deci o ingamfare pacatoshitoare respectiv o smerenie trufasha shi deznadajduita, dupa cuvintele:

sf. Ioan Hrisostom ("Gura de aur", intaiul dintre sfintzi):
"Amandoua acestea ne fac sa ne pierdem mantuirea:
increderea, pe cel din picioare; deznadejdea, pe cel cazut."

Cuviosul Lazar:
"Cei ce lucreaza fapta buna ca sa cistige slava de la oameni,
acestia nu au nici un folos, dupa cum zice sfintita Evanghelie: si-au luat plata lor.
Ca de nu ar fi fost cineva sa le laude faptele bune, ei, cu adevarat,
nu s-ar fi apucat nicidecum sa lucreze fapta buna.
Iar cei care lucreaza fapta buna pe ascuns, numai lui Dumnezeu fiind cunoscuta,
acestia vor lua de la Dansul multa lauda.
Iata dar cu cat este mai buna slava lui Dumnezeu decat slava oamenilor!
Ca aceea este vremelnica si stricacioasa si nu ramane pana in sfarsit,
ci, mai inainte de a muri ei, se va vadi fatarnicia lor.
Deci, cu cat este mai buna si mai inalta slava lui Dumnezeu,
cu atat este mai presus acela care lucreaza fapta buna in ascuns".

Evagrie Ponticul:
"Dupa multa bagare de seama am aflat ca intre gandurile ingeresti,
omenesti si de la draci este aceasta deosebire:
---------------------------------------
intai gandurile ingeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea
lucrurilor si urmaresc intelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda:
de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit in
anumite particele de sub pamant si de ce trebuie multa osteneala si truda
pana sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc,
ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia,
cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mantuitorului nostru,
nu mai bea acum regele babilonian.
--------------------------------------
Dar gandul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea,
ci furiseaza numai placerea castigarii aurului fara rusine, (asta)
si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui.
------------------------------------
Iar gandul omenesc nu se ocupa nici cu dobandirea aurului si nu cerceteaza
nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamant,
ci aduce numai in minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie.

Acelasi cuvant se poate spune si despre alte lucruri,
dupa regula aceasta desprinsa in chip trainic".

Sfintzii Parintzi:
"Cand se apropie de om duhul cel rau, ii zapaceste mintea si o salbaticeste;
ii face inima aspra si o intuneca; ii pricinuieste frica, temere si mandrie;
ii inaspreste ochii, ii tulbura creierul, ii infioara tot trupul; ii isca, prin nalucire,
in fata ochilor o lumina care nu straluceste si nu e curata, ci rosie;
ii scoate mintea din frau si o indraceste; il misca sa spuna cu gura cuvinte necuviincioase
si hulitoare. Cel ce vede acest duh al amagirii de mai multe ori, se manie si se umple de furie.
El nu cunoaste deloc smerenia, nici plansul si lacrima adevarata,
ci totdeauna se lauda cu bunatatile lui;
e plin de slava desarta si de infumurare si fara temere de Dumnezeu
si totdeauna e stapanit de patimi. Iar la urma de tot iese cu totul din minti
si vine la pierzania deplina."

Parintele Staniloaie:
"Cunostinta nu e cea care e dobandita in lupta pentru cunostinta ca atare.
Cunostinta aceasta e de la diavol, intrucat are ca premisa o incredere trufasa
a credinciosului in puterile lui. Cunostinta de la Dumnezeu, cunostinta adevarata,
e cea care vine crestinului fara sa o caute in calitate de cunostinta,
ci prin straduinta dupa smerenie. De aceea cunostinta adevarata nu vine curand.
Si cand vine, omul cauta sa o indeparteze de la sine "prin mana smereniei"
continuand sa se socoteasca un nestiutor."


deci sunt pacate impotriva Duhului sfant care nu se vor ierta nici in veacul acesta shi nici in cel viitor dupa cum spune Domnul Hristos....

Dar Sf Vasile cel Mare, ne arata ca nu perioada de canonisire este hotaratoare ci felul in care pacatosul s-a pocait, roadele sale de indreptare, caci perioadele mari shi foarte mari de penitentza shi neimpartashire scoate in evidentza marimea greshelii dar acestea sunt reduse in functzie de calitatea pocaintzei, de iubirea nefatzarnica shi de indreptarea cinstita a pacatosului, astfel ca duhovnicul v-a urmari intotdeauna canoanele spre indreptarea shi vindecarea shi ieshirea din patimire a pacatosului shi nu spre osindirea lui shi despartzirea lui de Hristos in mod rauvoitor....
astfel ca avem exemple de sfintzi mari cu pacate foarte grele care s-au reintors shi au devenit mari sfintzi shi au ajuns la impartashire deasa shi foarte deasa unii devenind ierarhi shi episcopi shi diaconi....... deci la indreptare, pe langa perioadele respective conteaza foarte mult iscusintza duhovnicului shi respectarea shi ascultarea sfaturilor de catre pacatos... iar acestea pot face ca vindecarea sa vina foarte repede in ani shi nu zeci de ani, in luni sau chiar saptamani....... in functzie de indaratnicirea shi cerbicia shi invartosharea inimilor spre razvratire sau mandrie cu voia sau fara de voia lor unii recazand in aceleashi pacate grele shi trebuind s-o ia de la capat.... ca daca eshti sus pe scara shi cazi, nu continui de unde ai cazut ci trebuie s-o iei de jos, sa ieshi din mocirla sai sa urci pe prima treapta...
"1. Prima treapta, dupa Sfantul Ioan Hrisostom, e de a nu face primii raul.
2. Cea de-a doua treapta, e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei
care ni s-a facut.
3. Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc,
si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu
4. A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Aceasta atitudine corespunde sfatului lui Hristos:
"Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!" (Mt 5, 39).
5. A cincea treapta e de a nu ne infuria la randul nostru pentru ceea ce ne fac vrajmasii,
ci de a-i suporta, de a da dovada de rabdare, de a indura tot ceea ce ne fac sa suferim
6. A sasea treapta e de a nu ne mahni launtric pentru afronturile,
injuriile, incercarile si intristarile pe care ne fac sa le suferim vrajmasii nostri
7. A saptea treapta e de a privi ocarile primite drept o binefacere,
de a ne bucura de ele si de a multumi lui Dumnezeu
8. A opta treapta e de a ne oferi de bunavoie ocarilor.
...26....."

[ory]

referitor la pacat,pacatul care aduce moartea...moartea sufletului.Pacatul,uneori,poate fi relativ,pentru ca el a fost si inventat de-a lungul timpului,a fost transformat in acest statut si din unele traditii pur populare,si nu crestinesti,si de asemenea el a capatat forme tot mai diverse,influientat fiind de societatea contemporana si modernismul acesteia,care care face ca lucrurile sa se influienteze unele pe altele,care fac unele scopuri sa ascunda unele motive subtile.
Am avut o prietena care se tragea dintr-o familie numeroasa de 11 copii,familie saraca si credincioasa.Aceasta prietena s-a dus la manastire,o manastire de maici destul de mare,dorind sa se calugareasca.Avea 15 ani si ceva,insa era ravnitoare in cele duhovnicesti.Si totusi avea o varsta destul de frageda pentru un asemenea pas,un pas ce in canoanele bisericesti se dovedeste a fi ireversibil.Nu poti sa faci un pas ireversibil la aceasta varsta,si sa pretinzi ca stii foarte bine ceea ce faci,mai ales fata de o viata atat de diferita de cea laica.Nu poti sa pretinzi ca ai lepadat lumea ta intru totul,de vreme de nu ai cunoscut lumea aceasta,deci lepadarea se poate manifesta pur teoretic in realitate.Este imposibil ca la aceasta varsta sa fii destul de rational.Esti,practic un copil,nevinovat,de altfel,care determinat de o fulgeratoare dorinta de apropiere fata de Dumnezeu,iti mani aspiratia spre acest cadru,necunoscut,de altfel,si atat de radical.
Ei bine,aceasta fetita,sa-i spunem asa,caci si la chip era atat de gingasa si de micuta,a fost calugarita(si nu rasofora)la varsta de 18 ani,de fapt cred ca nu avea implinita aceasta varsta,ci mai degraba 17 ani si ceva.Dupa un timp,aceasta s-a indragostit de un baiat din satul in care se afla manastire,si pe ascuns,pentru ca nu avea nici un fel de educatie in acest sens,se intalnea cu acesta,manata fiind de o nestavilita dorinta de iubire fata de acest barbat.Astfel,inevitabilul s-a produs si a ramas insarcinata,ea nefiind plecata din manastire.S-a speriat cumplit,s-a deznadajduit cumplit,nu stia ce sa faca,nu stia de fapt,ce a facut...fiindca nu mai putea sa-si asocieze viata monahala cu pornirile ei trupesti,si absolut firesti.Era confuza si plangea neincetat,nu putea spune la nimeni acest lucru,ai era cumplit teama.Cand burtica a inceput sa capete proportii s-a hotarat si a parasit manastirea,dorind sa-si urmeze barbatul pe care il iubea si careia ai era devotata.La aflarea acestei vesti,familia ei,credinciosi pana peste poate,au hotarat ca sunt cel mai in masura sa o judece,si astfel au ponegrit-o si au certat-o,de unii din ei au vrut sa o schilodeasca pentru ceea ce a facut...si acestea in secolul 20,totusi.Biserica,de asemenea,a luat atitudine ostila fata de aceasta,incercand sa o pedepseasca,dar mai inainte de asta,sa o atraga iarasi in sanul ei.Is-a sugerat sa dea copilul spre adoptie si sa-si continue viata monahala,dar aceasta a refuzat.Normal,doar avea inima de mama,si in primul rand de om responsabil si moral care trebuia sas-i asume fapta,si sa mearga pe traseul pe care-l considera ca o poate caracteriza mai cu precadere,pe drumul social.Nu i-a fost usor,a fost lasata de izbeliste si de catre famili si de catre biserica.Nu stia incotro sa apuce ca sa stea,era destul de micuta si de nestiutoare in cele din cadrul acestei societati.Familia nu o primea acasa,de asemenea nici familia barbatului.Astfel ca o familie de batrani,si de credinciosi,IN ADEVARATU SENS AL CUVANTULUI,le-a oferit acestor tineri o casuta,retrasa si batraneasca,intr-un sat din judetul ei natal,si fara ca sa-i judece le-a ingadui acestor tineri sa locuiasca acolo si sa-si creasca copilul pe o perioada nelimitata.Era o casuta darapanata,insa constituiau cei 4 pereti de care acesti oameni aveau nevoie pentru a se adaposti.
Timpul a trecut,acest cuplu s-a casatorit civil,au facut trei copii,pentru ca au ramas cu acea credinta de-a nu face crima,avortul acela cu adevarat datator de moarte sufleteasca.Copii au aparut la intervale de tim relativ scurte,asa consecutiv,si cu toata saracia acestora,ei s-au descurcat cum au putut si au muncit.
Acum sunt toti 5,adica toata familia in Italia,muncesc si s-au adaptat pe cat posibil pentru o viata mai buna,si pentru un trai decent,dar au legaturi cu biserica de-acolo.
Intrebarea este,de ce acestor oameni nu li se poate da sf.Impartasanie niciodata???Caci asa li s-a spus de catre duhovnic,pentru faptul ca ea,mama a fost monahie,si nu ar fi avut voie sa paraseasca manastirea niciodata,cu orice pret.Tatal,de asemenea este partas direct la pacatul mamei,si astfel este si acesta privat de sf.Impartasanie.
Cum poate fi posibil asa ceva.Eu stiu cum,fiindca exista canoane.Dar ma intreb LOGIC,cum poti calugari un copil,apoi sa-i rastignesti toate drepturile,in timp ce acesta nu este decat un copil si nu poate avea discernamant pe deplin,neavand o maturitate eficienta la aceasta varsta.Eu cred ca partas la pacat a fost mai cu precadere Preasfintitul care a ingaduit,nu doar aceasta calugarie timpurie,ci si aceasta integrare in manastire mult mai timpurie.Deci,lucrurile se determina unele pe altele si realitatea este mult maiprofunda decat poate fi ea perceputa in aparenta.Nu este drept,si nu scrie nicaieri in cele zece porunci catrebuie sa te obligi la viata de castitate,ca trebuie sa o duci obligatoriu pana la capat cu orioce pret.De ca biserica ingaduie detasarea de biserica prin astfel de legi,fara continut viabil,practic.Stiu ca exista anumite motive pentru care nu se da sfanta impartasanie pe o perioada lunga de timp,dar ca sa lipsesti un cuplu,respectiv o familie cinstitra si curata de sfanta impartasanie,si nu numai,chiar si de sf.cununie,pentru ca unul dintre acestia a imbratisat candva viata monahala dupa care a renuntat la ea,mi se pare O ABERATIE OMENEASCA.cUM POATE BISERICA SA OBLIGE LA CONVIETUIREA IN CURVIE A UNUI CUPLU,PENTRU CA UNUL DINTRE MEMBRI A FOST MONAH.Monahismul ramane totusi o ierurgie,capatata,inventata in timp,iar casatoria una dintre cele sapte taine,binecuvantata si adusa la rangul de virtute atunci cand aceasta se manifesta cu frica de Dumnezeu si cu cinste.In carte scrie;"sa nu ravnesti la femeia aproapelui!"...nu sa nu ravnesti la nici o femeie,cum ar fi cea pe care o iubesti si o doresti de sotie.Ar trebui sa existe mai multe coordonate pe care sa mearga manastirea inainte de a savarsi o calugarie,o mai atenta analiza a individului,dar nu in ultimul rand este nevoie de mai mult timp pentru a se ajunge la constientizarea pe deplina a acestui jug monahal.Si chiar si-asa,manastirea,cred ca ar putea constitui o alegere,pe care daca simti ca nu o mai poti onora,decat sa facio greseli cu duiumul acolo,asuprit fiind de dorinte,decat sa te osandesti,mai bine iti vezi de treaba ta,in lumea in care simti ca te poate defini,dar fara sa te departezi de Dumnezeu si intelesurile acestuia spirituale.
Nu stiu daca este bine sa fii obligat a te indeparta de sf.Impartasanie,amar de ani,doar pentru ca ai constatat ca vrei sa traiesti normal,in societatea si pamantul ce a fost dat oamenilor spre stapanire si exploatare.Uneori cred ca biserica(si nu cladirea in sine)are tendinta de-a se crede mai presus de insusi Dumnezeu care aridicat-o si a blagoslovit-o cu sfintenie.Trebuie sa fim vrednici de-a-L simti pe Dumnezeu in interiorul nostru,trebuie sa primim Trupul si Sangele Mantuitorului nostru,intru amintirea Sa,trebuie sa nu ne indepartam de Duhul Sfant,pe considerentele infime ale unor legi plamadite cu mult dupa venirea Mantuitorului pe Pamant.Trebuie sa existe o cale de impacare a neputintei omenesti,cu apropierea fata de Dumnezeu,fiindca de aceasta are nevoie neputinta pentru a se izbavi si pentru a se purifica.

[ory]

Ok,pacatele cele mai mari sunt cele impotriva Duhului sfant,cele care pot atrage dupa sine privarea de Sf.Impartasanie pe o perioada lunga de timp,adica toata viata,urmand ,daca este cu putinta,a se da sf.Impartasanie pe patul de moarte.Si atunci ma intreb;a parasi manastirea este pacat impotriva Duhului Sfant?Dar mai ales a parasi manastirea,dupa ce ai fost primita in ea la o varsta atat de frageda,pentru ca acest detaliu,consider ca este unul foarte important.

[vsovi]

draga ory, sarmana moanahie care s-a indragostit de un fecior din satul sau, a cazut in adulter fatza de Hristos, nimic altceva shi daca se pocaieshte shi ramane cu sotzul sau shi se intoarce la credintza atunci dupa perioada de canonizare se va ierta ei.... caci nu exista pacat care sa nu poata fi indreptat shi iertat de catre Hristos iubitorul de oameni... dar trebuie sa intzelegem ca pacatul lepadarii de Hristos a monahilor prin adulter cu o tanara sau un tanar este un pacat foarte mare, shi de aceea e bine daca facem un pas inainte, in veshnicie sa-l facem shi nu vremelnic... deci ea pare ca nu a fost conshtienta de pashii sai, din pricina tineretzii probabil shi a puterii de atractzie a iubirii adulterine, ea neconshtientizand in ce groapa o atrage lumea shi mamona ei.... dar poate ca shi pacatul din neshtiintza e mult mai mic decat cel din shtiintza dupa vorbele Mantuitorului ca "daca nu a-tzi shtii n-atzi avea pacat, dar fiindca zicetzi ca shtitzi atunci pacatul vostru este asupra voastra" sau asha ceva ca nu am memorie prea corecta ci imi da rateuri... deci ea nu a shtiut gravitatea pacatului sau sau a shtiut dar superficial shi nu cu toata ininma shi conshtiintza ei deci sigur ca este o victima daca a fost exilata pe viatza... dar ma indoiesc ca ar exila-o cineva pe viatza deshii sunt reguli canonice carora le este permisa impartashirea doar la sfarshitul vietzii dar tot in canoane se specifica cum ca acelea sunt perioade maximale shi nu atat perioadele aduc iertarea cat mai ales indreptarea cinstita, sincera, nefatzarnica... roade curate shi demne de pocaintza cum spune sf Ioan Botezatorul... ca nu se scapa oricum deci trebuie invatzat foarte bine cum anume sa scapam de urgia care vine... nefatzarnic, neviclean... dobandind pocaintza, dragostea curata shi smerenia....:)

[ory]

Nu VSOVI,nu voi crede NICIODATA ca parasiea manastire pe principii absolut firesti si inofensive,reprezinta UN PACAT FOARTE MARE...indiferent de argumentele existente in acest sens.INDIFERENT!,SI NU CRED CA O SPUN DIN LIPSA DE CREDINTA.....

[iana]

În prealabil postat de ory

Nu VSOVI,nu voi crede NICIODATA ca parasiea manastire pe principii absolut firesti si inofensive,reprezinta UN PACAT FOARTE MARE...indiferent de argumentele existente in acest sens.INDIFERENT!,SI NU CRED CA O SPUN DIN LIPSA DE CREDINTA.....

Cum adica sunt lipsiti de sf. cununie? Biserica inseamna ca ii obliga sa triasca in desfranare. Nu-mi vine sa cred ce aud. Si eu cunosc tineri care au plecat in manastire si sunt convinsa ca acum multi regreta dar n-au curaj sa faca nimic. Sunt perfect de acord ca n-ar trebui sa-i calugareasca decat dupa o anumita varsta si dupa multi ani petrecuti in manastire, altfel riscul este distrugeri de vieti.

[mihailt]

Pai omul este legatura dintre lumea spirituala - nevazuta - si lumea materiala vazuta.
Ca dansul are trup - si prin acesta traieste si in lumea materiala si are suflet - si prin acesta traieste in lumea spirituala.
Si prin om a intrat pacatul in toata creatia materiala.
Adam si Eva in Rai nu aveau nicidecum trupuri cum avem noi aici.
Vedeti ca Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos dupa inviere avea trup duhovnicesc.
Care trecea prin usi,nu avea nevoie sa manance etc.
Este si asexuat.
Acel fel de trup nu mai este supus mortii si in niciun caz acest trup care este destinat mortii.
Totzi oameni se vor desparti de acest trup stricacios prin moarte.
Sfantul Ilie si Sfantul Enoh - si dansii vor muri omorati de Antihrist.
Cei care vor fi vii trupeste la a doua venire - se vor preschimba intr-o clipa ca asa zice Sfanta Scriptura.Si vor primi trupuri duhovnicesti.
Unii vor avea trupuri duhovnicesti luminate si unii intunecate dar totzi vor avea trupuri duhovnicesti.