Moartea-consecinta a pacatului?

[vsovi]

În prealabil postat de ory

Nu VSOVI,nu voi crede NICIODATA ca parasiea manastire pe principii absolut firesti si inofensive,reprezinta UN PACAT FOARTE MARE...indiferent de argumentele existente in acest sens.INDIFERENT!,SI NU CRED CA O SPUN DIN LIPSA DE CREDINTA.....

draga ory, dumneata afirmi ca ea putea pleca aoricand din motive fireshti shi nu este nici un pacat... poi fatza de mine sigur ca nu este, ci fatza de Sotzul sau (Hristos) pe care L-a ales shi depunand voturile shi acceptand vietzuirea impreuna cu El, doar acesta ii poate tzine sau ierta pacatul... noi nu putem afirma asha cum faci dumneata ca defapt ea nu a greshit cu nimic.... noi putem afirma doar ca pare ca este ca shi totzi ceilaltzi care au divortzat, au lasat, au parasit pe Dumnezeu alegand vietzuirea in lume...... Dar iata ce spune proorocul Ieremia de la Dumnezeu:
"Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra". (Ieremia 2, 19)
"Oare cel ce cade nu se scoala sau cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4).

deci nu ai de ce afirma cu atata hotarare ca nu a greshit respectiva ca shi daca am zice ca a greshit shi daca am zice ca nu a greshit, oricum nu noua ne-a greshit... dar daca e sa analizam ce fel de pacat ar putea fi, in opinia mea este un fel de adulter, iar pentru acest lucru Sotzul ei poate sa ceara divortz... shi asha a cerut Biserica, nerecunoscand-o ca monahie... deci a fost retrogradata din cinul monahal calugaresc, iar cum doua pedepse pentru acelashi pacat nu sunt ingaduite, ea am impresia ca poate avea o viatza ca shi orice om casatorit, deci daca se smereshte sincer poate fi reprimita intre creshtini reducandu-i-se perioadele de penitentza...

dumneata porneshti de la premisa nevinovatziei shi lipsei de informatzii, care intradevar poate sa se constituie in circumstantze ce ar tinde spre iertare mai ushoara... dar acest lucru il poate constata doar preotul sau duhovnicul ei... astfel ca daca Hristos nu-i va lua in seama pacatul ei din pricina tineretzii e foarte bine shi atunci nu a greshit cu nimic in schimb daca va gasi ca a greshit fatza de Bunatatea Lui shi o va socoti cu lepadatorii atunci o va osandi nitzel, dar Dumnezeu chiar le cere celor ce nu au credintza, ce nu au chemare chiar sa Il lase shi macar sa nu incurce... ca "cine vrea sa se desparta sa se desparta!" ne spune sf Ap Pavel pe undeva... deci tind shi eu sa cred ca din pricina tineretzii sale ea nu a prea shtiut ce forma de ascultare de Hristos doreshte shi alegand prea ushor sa devina monahie a cazut la fel de ushor in a dori sa devina mama de copii trupeshti, dar e clar ca a avut credintza curata fiind inclinata spre cele duhovniceshti.... dar iata ca cel rau nu a crutzat pe cei mai tineri cum nu-i crutza nici pe bolnavi, dar atunci pe cei intaritzi in credintza.... cum sunt monahii incercatzi... shi mult sfintzitzi....

dar cazul e intradevar tragic, dar tzine de conshtiintza ei in fatza lui Dumnezeu, shi nu de osandirea sau neosandirea noastra responsabila sau iresponsabila... ca noi mirenii avem de ascultata "sa nu priveshti(pofteshti), sa nu judeci, sa nu osandeshti, sa nu huleshti, sa nu ocarashti...." ci sa iertzi...:)

[ory]

Vsovi,am spus,imi sustin afirmatia de mai sus,dupa cum am spus,indiferent de argumente.Eu stiu ce vreau si ce gandesc.Cat despre casatoria cu Hristos....fii serios!!!Este mai mult verbala,in multe priviinte,ar trebui sa ne casatorim inainte de toate cu onestitatea,sa fim oameni,sa avem o conduita morala pe care sa ne bazam,apoi credinta care poate fi mai spornica in acest sens.Nu aceste casatorii,de fatada,cu straie negre,lungi si smerite,si cu suflete ...la fel de negre.Deci,o fi casatoria aceasta cu Hristos atat de importanta,dar cand vezi ca nu mai poti,si nu mai poti trai in acel mediu,este mai indicat sa curvesti,sa prostesti pe cei din jur,si implicit pe Dumnezeu,decat sa parasesti acel loc?Nu cred!!!
Casatoria aceasta despre care vorbesti,este intr-adevar fosrte semnificativa,insa daca prezinta si un continut real,altfel este doar o joaca de-a spiritualitatea,si o joaca destul de periculoasa.Caci,pe o sotie naiva o mai minti in fata,ranjind si gresind fara pic de respect,dar pe Dumnezeu nu-l poti minti,si de asemenea nu-ti poti bate joc de El,traind in manastire IN DORUL LELII.sI CUNOSC multe specimene de acest gen,si nu ai invinovatesc,ci invinovatesc ca se admite asa ceva,dar o cununie curata si cinstita pentru un om care nu vrea sa-si bata joc de Dumnezeu,nu se admite.
Si DA,draga IANA,biserica te obliga la convietuire fara cununie daca ai parasit viata monahala si doresti sa-sti intemeiezi o familie.Este absurd dar adevarat,este extrem de absurd,si cred ca Insusi Dumnezeu se mira de aceste legi DEOSEBITE,elaborate,parca,ironic,in virtutea Sa.
VSOVI,crede-ma,stiu ce vrei sa spui,am citit,am auzit,am simtit si vazut....dar acum gandesc cu propria minte si discernamantul cu care Dumnezeu m-a inzestrat liber cugetator,si daca as crede acestea MARE PACAT,cred ca m-as dezice,fiindca Dumnezeu nu sta cu barda la capul oamenilor care au o viata normala,absolut normala si onesta.
Si apropos!,sa nu uitam ca aceasta femeie,chiar daca a plecat din manastire,nu a avut alt barbat in viata ei,si nu a facut nici un avort...si cu toate acestea este lipsita de sfanta Impartasanie...si de sf.cununie.ESTE NEDREPT!,PENTRU CA UITATI-VA IN CE LUME TRAIM!!!!IAR BISERICA VA TREBUI IN CELE DIN URMA SA ADOPTE STRATEGII DE APROPIERE A OAMENILOR FATA DE ACEASTA,SI NU DE LEPADARE...PENTRU CA SUNT OAMENI.

[georgeval]

În prealabil postat de ory

Da,georgeval,asa este,dar ce se-ntampla daca din anumite motive,considerate de biserica justificate,biserica insasi te priveaza de acest "antidot" TOATA VIATA.Poti,te rog,sa-mi spui si mie,unde scrie si ce se scrie despre restrictiile luarii sf.Euharistii,adica despre restrictiile majore ce impun aceasta lipsire.As dori sa cunosc pacatele pentru care un om poate fi oprit toata viata de la sfanta impartasanie.Multumesc mult!
Sper sa nu fiu off topic,pe undeva tot despre aceasta moarte duhovniceasca vorbesc,sau poate ca doar "literara"....

Canoanele sunt asemenea medicamentelor, iar duhovnicul este asemenea medicului care nu poate prescrie acelasi medicament tuturor pacientilor.

[florin_oancea_ro1]

Dragilor de pe Forum si mai ales cei din acest topic! ,

Sunteti minunati !!! Cati mai privesc la trecerea lor prin lume si prin istorie cu atata gravitate ??? " Orice om ramane pentru sine o intrebare insolubila la care doar Dumnezeu poate raspunde."(Actele Concililui 2 Vatican - enciclica <Gaudium et spes> - 7 decembrie 1965.)
O mai nimeresc si teologii catolici, propozitia e chiar profunda si grava prin formularea ei axiomatica.
Va felicit pentru dialogul iscat si va rog sa-l pomeniti in rugaciunile voastre si pe robul cel pacatos al lui Dumnezeu - Florin.
Doamne ajuta! Sa va inghita raiul pe toti si sa ne intalnim in Imparatie!

[costel]

Chiar daca omul moare, chiar daca natura moare, trebuie sa retinem ca aceste morti nu dureaza vesnic.

[sofiaiuga]

si totusi daca stam si gindim mai profund ,omul ,indiferent ce e femeie sau barbat s-a lepadat de lumea cea desarta si si-a ales calea cea strimta a luptei cu ispitele pentru a se curati de pacate,pt a-si realbi haina sufletului.Dar intorcindu-se din nou spre lume cum vor reusi atrasi asa tare de aceasta lume cu pacatele si ispitele din ea sa se declare a lui Hristos pe care l-au ales si apoi s-au dezis de el ,PUNIND PE PRIMUL LOC LUMEA!?Eu nu judec,dar imi pun aceasta intrebare si inclin sa cred ,chiar dc s-a exprimat mai plastic ,ca vsovi are dreptate.Am citit in pateric ca cei care pleaca in lume sint rau ispititi de cel rau,incit si duhovnicii ii sfatuiesc sa nu plece .

[7th_Brigade_TzHL]

Evident ca trebuie sa ramana in Sfanta Biserica Ortodoxa:

1 Petru 5
5. Tot asa si voi, fiilor duhovnicesti, supuneti-vă preotilor; si toti, unii fată de altii, imbrăcati-vă intru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mandri le sta impotrivă, iar celor smeriti le dă har.
6. Deci, smeriti-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă inalte la timpul cuvenit.
7. Lăsati-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.
8. Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita,

.. si referitor la ultimul verset de mai sus, cine iese din Biserica, intra automat in cusca leului. Binenteles intai leul il va lasa pe om sa iasa bine din biserica, si sa intre in cusca lui, si abia apoi il va infuleca bine. Cine mai scapa si se intoarce din nou in Biserica, s-ar putea sa scape fara o mana.. fara un picior... ranit... etc...

[ory]

Sofia,evaziv si cam atat percepem lucrurile...dar i-a in consideratie varsat la care persoana respectiva a plecat a imbrace haina alba a pocaintei,spre lumea stramta si plina de ispite,adica la 15 ani.Apropos!,tu ce faceai si ce gandeai la 15 ani?Este usor sa nu ne transpunem,ci doar sa ne dam cu parerea.Este adevarat,nimeni nu a obligat acea copila sa mearga in manastire la 15 ani,insa de vreme ce a trait intr-o familie extrem de simpla si de saraca...nu se stie care au fost influientele reale.Ce ai spune de o copila care alege sa se casatoreasca la 15 ani,cu siguranta ai spune ca nu are minte si ca nu stie ce face.Pentru ca nu-ti poti alege viitorul,mai ales cel care se doreste categoric,cum este cea a monahicismului,la o varsta atat de frageda,si deci incepem prin a gresi cu totii in acest context,incepand de la familia de drept,familia duhovniceasca si asa mai departe,pana la clipa in care toti se dezic de vina in clipa in care-si dau seama ca titudinea lor a fost iresponsabila fata de un copil.Eu nu cred ca un copil care alege manastirea,iar pe parcurs se razgandeste,se dezice de Dumnezeu,eu cred ca NOI,acestia care credem ca-l avem pe buze,ne dezicem de unicul sentiment ce ne apropie de Dumnezeu,iubirea si intelegerea.Oricum,stiu ca nu ajung nicaieri prin astfel de opinii si ma doare cand vad oamenii...asuprind oamenii prin aceasta arma neinduratoare uneori,"credinta".Incercati sa judecati imprejurul dupa voi insiva,dupa fiecare clipa si simtire din viata proprie,dupa o atitudinte de empatie fata de persoana afisata,si poate ca veti intelege mai bine situatia...si poate ca veti crede mai cu profunzime in Dumnezeul care a adus pe pamant,nu calugaria,ci iubirea si iertarea,cinstea si intelegerea,exact asa cum a trait El insusi pe pamant,intrea toti acesti oameni pe care-i judecati atat de aspru.

[ory]

Mi se face sila cand citesc astfel de conceptii,din partea oamenilor maturi,fiindca aici nu este vorba doar de ceea ce citim in diferite carti,este vorba de viata unor oameni,de viata nostra vis-a-vi de a acestor oameni,de noi toti si calitatea vietii pe care o sustinem,nu doar o propovaduim.
In dragostea aceasta lumeasca,uneori partenerii ajung la conflicte iminente,uneori unul dintre parteneri supus unor simtiri atat de puternice,ofera mult,foarte mult,mai mult decat i se cere,crede ca asa trebuie,insa la un moment dat vine clipa in care cel caruia i s-a oferit mai mult decat a avut nevoie sau mai mult decat a pretinsa,sa para mai nepasator la aceste daruiri.Cel care a daruit atat se simte tradat,se simte nedreptatit de atitudinea celui caruia i-a dat totul,si vine intrebarea;de ce?,de ce nu-mi este apreciat efortul?Pentru ca celalalt nu ti l-a cerut in mod expres,sau poate nu ti l-a cerut atat de accentuat si expresiv,pentru ca celalalt,poate nu ti-a cerut diversele dendinte de a-l apropia,ci cu totul altele.Insa noi obsedati in subconstient de aceste trairi,daruim in exces,daruim mult si fara ca macar sa mai tinem cont de ceea ce vrea celalalt cu adevarat,de ceea ce-l bucura cu adevarat.Si ne afundam in lumina orbitoare a unor dorinti de nestavilit...apoi pretindem rasplata,chiar daca aceste lucruri nu ne-au fost cerute.Si astfel apare dezamagirea si dezinteresul,sau conflictele intre iubiti,pentru ca nu s-a inteles pe deplin care este calitatea relatiei,care este discernamantul pe care aceasta poate merge,fiindca fie ea si oarba,are nevoie de un strop de ratiune pentru a se ghida intr-un fel.Pentru ca nu am inteles de la inceput personalitatea fiecaruia dinstinctiva,si deci,dorintele acestora,care pot diferi.
Cred ca asa este si cu aceasta presupusa iubire si daruire fata de Dumnezeu,uneori am impresia ca oamenii au inventat fel de fel de lucruri pentru a se putea pretinde mai aproape de Dumnezeu,pentru a-i oferi acestuia multumire si devotament,si au inceput sa se sacrifice ca natangii,fara vre-o dovada a veridicitatii acestor reactii,si-au inceput sa se afunde intr-un egoism neprevazut,pe considerentul ca trebuie sa-l iubeasca pe Dumnezeu mai presus de orice.Dar nu cred ca Dumnezeu are nevoie de o astfel de iubire,altfel nu ar mai fi venit pe pamant in chip de om,traind printre oameni.Dumnezeu cere oamenilor calitatea,in primul rand prin modalitatea de convietuire si intelegere printre semeni,nu cred ca cere omului jertfa cereasca si extrema,in acelasi timp in care acesta departandu-se de oameni,invata inevitabil sa-i urasca sau sa fie nepasatori fata de acestia.Aici am vrut sa ajung,nu putem pretinde ca-l iubim pe Dumnezeu,creandu-ne o lume singuratica si dispretuitoare in virtutea divinitatii.Iar restul de pacate,sau de asa zisele pacate ale semenilor nostri,cu siguranta numai Dumnezeu le va putea judeca,iar noi nu trebuie decat a ne pleca capul,pentru ca suntem plamaditi din aceiasi tarana din care sunt facuti cei pe care-i judecam "cu binecuvantare",fiindca noi credem ca suntem indreptatiti spre a face aceste reprosuri,sau doar constatari,in favoarea crezamantului propriu.Dumnezeu nu ne cere sa-l iubim doar intr-un fel anume,Dumnezeu ne cere sa-l iubim dupa structura fiecaruia,atat cat poate fiecare,dar si cat primeste fiecare din partea vietii.Pentru ca fara voia lui Dumnezeu nu se misca nici un fir de iarba,iar caile Lui sunt de neimaginat,noi trebuie doar sa credem si sa ne cunoastem,sa ne pese de semenii nostri si sa le dam o mana de ajutor daca ne cere,caci viata acestora numai Dumnezeu o poate judeca si randui.Caci Dumnezeu cand a spus ca daca deschizi usa nevoiasului ai deschizi Lui,nu a spus ca nevoiasul trebuie sa nu prezinte calitatea de parasitor al vre-unei manastiri,sau mai stiu eu ce,ci doar sa fie nevoias.Dar noi,ne pretindem credinciosi,ina suntem mandri exact ca ceata cea de pe urma a ingerilor decazuti din cer,pentru ca ne pretindem salvati,judecand si duhnind a ignoranta,posedati de orgolii ce ,in realitatea mistica,nici o lege nu le poate ajunge.Oameni buni!,eu asa ma vad!!!

Varsta de 17 ani mi se pare prea mica pentru a depune voturile. Cunosc o calugarita, care a intrat in manastire dupa ce si-a terminat scoala, deci pe la 18-20 ani si a fost calugarita la 30. Pana sa fie maici, ele sunt surori un numar de ani. Apoi in manastire exista un duhovnic. Oare fata/maicuta, care s-a indragostit de acel barbat, s-a dus si s-a spovedit? Ar fi primit cu siguranta ajutor din partea preotului. Dar daca a ascuns, a platit scump aceasta greseala.
Si daca dupa ce a pacatuit, a regretat pasul si i se refuza Sf. Impartasanie, din motive stabilite de canoane, atunci va primi-o cel putin la sfarsitul vietii, caci unii abia atunci o primesc. E bine si atunci, in ceasul al 12-lea, decat de loc, caci Dumnezeu ne iubeste si ne primeste la El.