Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 03.01.2010, 17:04:04
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
O Euharistie și un episcop în fiecare Biserică

Identificarea adunării euharistice cu Biserica lui Dumnezeu a avut drept consecință imediată păstrarea unei singure Euharistii în fiecare Biserică sub conducerea episcopului. Aceasta se vede foarte clar mai întâi în epistolele Sfântului Ignatie care scrie: „Străduiți-vă să aveți o singură Euharistie. Căci una este carnea Domnului nostru Iisus Hristos, și un potir întru unirea sângelui Lui; un jertfelnic după cum și un episcop împreună cu prezbiteriul și cu diaconii”. Din acest loc se vede cu cea mai mare evidență că pentru Ignatie unitatea în dumnezeiasca Euharistie și în episcop presupunea o singură adunare euharistică, un jertfelnic și un episcop în fiecare Biserică.

În acest caz trebuie să răspundem la două întrebări: 1) În caz că, așa cum am văzut, fiecare „κατ’ οίκον εκκλησία” din timpurile apostolice însemna adunarea pentru săvârșirea Euharistiei, nu existau în fiecare cetate mai mult decât o astfel de biserică în casa (cuiva) și prin urmare mai mult de o adunare euharistică? și 2) Ce a însemnat pentru credincioșii de la țară faptul că singura adunare euharistică în fiecare biserică era în principiu cea prezidată de episcop, cum susține Ignatie?

Pentru a răspunde la prima întrebare vom prezenta cele ce reies din analiza capitolului 16 al epistolei către Romani. Aici Ap. Pavel transmite salutări diferitelor grupuri și familii din Roma. Este însă interesant și demn de notat faptul că deși Sf. Pavel se referă la un mare număr de astfel de grupuri, doar pe una singură, formată din Priscila și Acvila, o amintește cu denumirea „κατ’ οίκον εκκλησία” (și Biserica din casa lor). Toate celelalte grupuri sau nu sunt descrise deloc sau sunt numite cu apelativele de frați sau sfinți, nume comune tuturor creștinilor. Acest detaliu ne impune să ne întrebăm de ce Sf. Pavel întrebuințează apelația „κατ’ οίκον εκκλησία” doar pentru una din aceste grupe. Răspunsul este că nicăieri în izvoare nu găsim mai multe de o „κατ’ οίκον εκκλησία” în aceeași cetate. În Roma avem pe Priscila și Acvila cu biserica din casa lor (κατ’ οίκον εκκλησία), distinctă în mijlocul altor grupuri și familii, din care nici una nu e descrisă ca Biserică. De asemenea în Colose exista Biserica din casa lui Filimon, în timp ce Pavel era captiv la Roma (Filim. 2), în Laodiceea cea din casa lui Nimfa (Col. 4,15), în Corint cea din casa lui Acvila și a Priscilei, pe timpul cât ei s-au aflat acolo (I Cor. 16,19). În Romani 16,23 Gaius este numit „gazda mea (a lui Pavel) și a toată Biserica”. Sigur că aceasta constituie o referire la κατ’ οίκον εκκλησία din Corint, de unde Pavel scria Romanilor. Expresia „toată Biserica” mai este folosită de Pavel și în I Cor. 14,23: „Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă”, desigur tot cu un sens euharistic. Prin urmare adunarea euharistică din Corint, găzduită pe timpul lui Gaius în casa acestuia, cuprindea întreaga Biserică, toți creștinii din Corint. Biserica din casa lui Gaius era identică cu Biserica din Corint. La fel se întâmpla în toate cetățile. Acolo unde exista o κατ’ οίκον εκκλησία, aceasta constituia Biserica lui Dumnezeu din cetatea respectivă. Aceeași concluzie se desprinde și din analiza altor locuri în care este întrebuințat termenul casă la singular sau plural: FAp. 2,46; 8,2 și 20,20. De fiecare dată când e întrebuințat la singular se are în vedere Biserica, adunarea euharistică, iar când e întrebuințat la plural se are în vedere casa în înțelesul ei lumesc de locuință. În perioada următoare celei apostolice termenul κατ’ οίκον εκκλησία nu mai apare, dar realitatea exprimată de el continuă până când creștinii au obținut locașuri proprii de cult pentru celebrarea Euharistiei. Euharistia și-a păstrat mai departe caracterul unitar, exprimând prin aceasta și unitatea Bisericii locale. O mărturie foarte clară a acestui fapt găsim la Sf. Iustin Martirul, care înaintea morții martirice a spus către eparh că cunoaște doar un loc de adunare a creștinilor din Roma și anume casa unui oarecare Martin din apropierea băilor lui Timiotin. Pe lângă aceasta Iustin ne mai dă o mărturie istorică foarte clară despre faptul că în Roma, pe la mijlocul sec. II, atât creștinii din cetate cât și cei din satele din jur se adunau pentru o singură Euharistie.

În ce privește întrebarea referitoare la credincioșii de la țară, trebuie să spunem că creștinismul a apărut ca o religie a cetăților. Primele mărturii despre răspândirea lui la țară de avem de la începutul secolului II. Creștinii de la țară au apărut de la început atașați de cultul celebrat la orașe. Cel puțin până la jumătatea sec. II ei constituiau o unitate euharistică împreună cu cei din orașele lângă care trăiau. Desprinderea lor de orașe pentru a forma adunări euharistice, în fruntea cărora se aflau episcopi proprii (horepiscopi) a început după mijlocul sec. II. Prin desprinderea creștinilor de la țară de cei din orașe nu s-a distrus unitatea într-o Euharistie a fiecărei Biserici, deoarece prin aceasta nu s-au creat parohii, ci noi Biserici locale cu episcopi proprii. Acest principiu s-a păstrat neschimbat de-a lungul primelor trei secole.
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 03.01.2010, 17:07:57
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
Sf. Euharistie, episcopul și unitatea Bisericii

După cum am arătat deja, încă de la apariția sa termenul „Biserică” era strâns legat de Euharistia prezidată de episcop. Acest fapt e mărturisit de cunoscutul loc din epistola către Smirneni a Sf. Ignatie al Antiohiei: „Toți urmați episcopului, ca Iisus Tatălui, și preoților ca apostolilor; de diaconi să vă rușinați ca de porunca lui Dumnezeu. Nimic din cele ce țin de Biserică să nu se facă fără episcop. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este săvârșită de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit. Unde apare episcopul, acolo să fie și mulțimea, după cum unde este Hristos, acolo e și Biserica universală. Nimic să nu se facă fără episcop; nici să se boteze, nici dragoste să nu se facă; ci ceea ce el apreciază, aceea e plăcut și lui Dumnezeu, ca întru siguranță să fie tot ceea ce se face”. În epistola către Magnezieni, Sf. Ignatie scrie în mod asemănător: „Vă îndemn să vă străduiți să le faceți pe toate în unire cu Dumnezeu, având întâistătător pe episcop, care este în locul lui Dumnezeu, pe preoți care sunt în locul soborului apostolilor și pe diaconi, care-mi sunt așa de dragi, cărora li s-a încredințat slujirea lui Iisus Hristos”.

Centrul silogismului lui Ignatie se găsește în Euharistie. Pentru el dumnezeiasca Euharistie este Trupul lui Hristos, carnea însăși a lui Hristos istoric Care a pătimit și a înviat. Unitatea Bisericii, spune, nu trebuie să fie doar spirituală, ci și carnală. Prin această „unitate carnală”, care se înfăptuiește în Euharistie, ia ființă Biserica locală. Astfel că Biserica locală este identică cu adunarea Sf. Euharistii; și nu doar Biserica locală, ci însăși Biserica lui Dumnezeu. Ne găsim din nou în fața principiului că atât Biserica locală cât și Biserica lui Dumnezeu sunt exprimate istoric în spațiu și timp prin intermediul Euharistiei. Biserica este Trupul lui Hristos, cum spunea și Sf. Ap. Pavel. Sf. Ignatie e foarte clar în această privință: Biserica este trupul lui Hristos, deoarece Trupul lui Hristos este însuși Hristos cel istoric, iar Hristos cel istoric este carnea dumnezeieștii Euharistii. Biserica locală este prin urmare întreaga Biserică deoarece Hristos întreg se întrupează în ea prin dumnezeiasca Euharistie. Datorită Euharistiei Biserica locală poate fi considerată Biserica lui Dumnezeu.

Dar Euharistia este strâns legată de episcop și acesta iarăși de întreaga Biserică. Strânsa legătură dintre episcop și Euharistie are drept consecință o altă identificare: episcopul se identifică cu întreaga Biserică locală. Astfel ajungem la locul clasic: „Unde este episcopul, acolo să fie mulțimea”; aceasta deoarece, după Ignatie, episcopul întrupează mulțimea, Biserica locală. Dar Biserica locală este deplină, este întreaga Biserică a lui Dumnezeu, deoarece Hristos întreg se află în ea constituind-o ca unitate, ca trupul cel unul al lui Hristos prin Euharistie. Prin urmare Ignatie nu ezită să facă legătura între episcop și Iisus Hristos, numindu-L episcop chiar pe Hristos. Tot ceea ce face episcopul văzut în Biserică este transferat spre episcopul nevăzut Iisus Hristos. episcopul este chip și imagine a lui Hristos sau chiar a Tatălui. Din această cauză afirmă că „trebuie să ne supunem episcopului fără nici o fățărie, că nimeni nu înșeală pe episcopul acesta văzut, ci pe Cel nevăzut Îl nesocotește”. Supunerea față de episcop este prin urmare supunere față de Iisus Hristos: „Când vă supuneți episcopului ca lui Iisus Hristos, îmi păreți că viețuiți nu după om, ci după Iisus Hristos”. În acest fel se formează două lumi diferite: Dumnezeu cu episcopul și cei ce nu ascultă de episcop cu diavolul. Unitatea cu episcopul este unitate în jurul lui Dumnezeu și în Dumnezeu.

Concluzia care se impune este că tot ce se săvârșește în Biserică este valid doar când se face cu încuviințarea episcopului, deoarece acesta nu este de la oameni, nici prin oameni, ci de la Iisus Hristos, iar unitatea în jurul lui nu este voință omenească ci „glasul lui Dumnezeu”.

Este timpul să menționăm că pe la începutul sec. III, sub presiunea ereziilor, unitatea in dumnezeiasca Euharistie a fost pusă în relație cu unitatea în Ortodoxie, în dreapta credință, iar episcopul, prin hirotonie, a devenit în mod clar urmașul Apostolilor atât în aducerea ofrandei euharistice cât și în păzirea Ortodoxiei.

Încheind această analiză putem afirma că Biserica se constituie din două elemente legate într-o unitate și ordine deplină: clerul și poporul (credincioșii). Clerul este alcătuit din grade diferite, în timp ce în popor nu există gradații. În rândul clerului găsim clar diferențiate cele trei grade preoțești (episcop, preot și diacon), precum și pe clericii inferiori, care au și ei diferite sarcini. Toți depind de episcop și îi datorează ascultare acestuia. În lipsa lui preoții cât și diaconii pot să-l reprezinte în chestiuni care țin de competența și lucrarea lui. Când însă el este de față sunt datori să-l asculte. Poporul datorează ascultare față de cler și mai ales față de episcop. Această ascultare nu exclude participarea la treburile Bisericii, mai ales în ce privește sfătuirea în legătură cu probleme dificile precum și alegerea clerului.
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 03.01.2010, 17:13:13
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
Nașterea parohiilor și unitatea Bisericii

La începutul secolului IV, ca urmare a creșterii semnificative a numărului creștinilor în cadrul Bisericii apare o realitate nouă – parohia. Trecerea de la Euharistia unică celebrată de episcop la parohiile conduse de preoți este redată în mod viu de izvoarele secolului IV. Am văzut că în primele trei veacuri creștine întreaga Biserică dintr-un anumit loc se aduna laolaltă, cu precădere în ziua de duminică, pentru a frânge pâinea într-o singură adunare condusă de episcop. În centrul adunării acesteia a întregii Biserici sau a Bisericii lui Dumnezeu și înaintea jertfelnicului se găsea tronul episcopului care ședea pe locul lui Dumnezeu înfățișând imaginea vie a lui Hristos, în care se exprima unitatea celor mulți în Biserica universală dintr-un anumit loc. În jurul tronului se găseau prezbiterii în syntron, iar lângă episcop stăteau diaconii ajutându-l în săvârșirea Euharistiei. În față și vizavi de toți se găsea poporul lui Dumnezeu, toți cei care prin botez deveniseră mădulare ale Bisericii lui Hristos, care se constituia astfel ca o realitate istorică deplină și perfectă.

O consecință directă a locului unic al episcopului în aducerea dumnezeieștii Euharistii o constituie faptul că la început doar episcopul a fost numit cu apelativul „preot” (ιερεύς – sacerdos). Titlul acesta ca și sinonimul lui (pe atunci) – arhiereu (αρχιερεύς) se întrebuința la început cu referire la Iisus Hristos, avându-se în vedere aducerea Lui de sine ca ofrandă Tatălui pentru oameni. Pentru că această ofrandă a fost înveșnicită prin Euharistie, în care aducătorul ofrandei era episcopul, titlul acesta a fost transferat asupra episcopului.

Dar dacă acesta era rolul episcopului, în ce consta rolul preoților în Biserica primară? Pentru a înțelege aceasta trebuie să spunem mai întâi că prezbiteriul sau prezbiterii de la început se găseau în cea mai strânsă relație cu episcopul. Atât de strânsă încât erau și ei numiți împreună cu episcopul prezbiteri sau coprezbiteri. Acest fapt nu e fără legătură cu locul lor în Euharistie. Prezența lor în jurul episcopului avea relație directă cu aducerea darurilor. Ei erau alături de episcop la aducerea ofrandei euharistice sau, în unele cazuri, puteau să aducă chiar ei ofranda în lipsa episcopului și din încredințarea acestuia, după cum am văzut că spunea Sf. Ignatie; „Acea Euharistie să fie socotită bună, care este săvârșită de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit”. Totuși aducerea ofrandei euharistice a rămas de-a lungul primelor trei veacuri lucrarea prin excelență a episcopului, în timp ce prezbiterii se găseau cel mai aproape de episcopul care aducea ofranda, fără a fi dobândit însă prin hirotonia întru prezbiter dreptul aducerii darurilor. Putem observa foarte ușor acest lucru dacă studiem rugăciunea hirotoniei prezbiterului pe care ne-o transmite Tradiția Apostolică. Aceasta, spre deosebire de rugăciunea hirotoniei episcopului nu dă prezbiterului ce se hirotonește dreptul de a aduce Euharistia. În locul acestei competențe, celui hirotonit în treapta de prezbiter i se dă harul spre chivernisirea poporului lui Dumnezeu cu inimă curată, ca unui continuator al lucrării preoților Vechiului Testament, și spre învățătura și îndreptarea poporului. Mărturii asemănătoare găsim la Tertulian, Origen, Clement și Ciprian. Rolul preoților era acela de a conduce adunările în vederea învățăturii și rugăciunii, dar nu și pe acelea în vederea celebrării Euharistiei. Ei acționau mai ales ca dascăli, în afara Euharistiei, pregătind și catehizând pe credincioși prin citirea Scripturilor și prin rugăciuni, în timp ce predica euharistică rămânea ca o lucrare a episcopului, după cum mărturisesc Iustin și Ipolit.

Sub influența condițiilor istorice însă lucrurile au luat un alt curs. Între 211-249 Biserica a cunoscut o lungă perioadă de pace, căreia i-a corespuns o puternică creștere a numărului creștinilor, nu doar în mediul rural, ci mai ales în orașe. Faptul acesta a făcut ca adunarea tuturor membrilor Bisericii locale pentru o singură Euharistie să fie tot mai dificil de realizat. La aceasta s-a adăugat faptul că, odată cu urcarea pe tron a lui Deciu și cu noua politică religioasă inaugurată de el, de persecuție a creștinilor, mulți episcopi au fost închiși, exilați sau omorâți, unii au apostaziat în fața persecuțiilor, astfel încât Bisericile au fost văduvite pe timp îndelungat de conducătorii lor. Astfel s-a pus acut problema: Cine va prezida Euharistia pe timpul lipsei acestora? Rezolvarea problemei nu putea fi căutată departe de întărirea competenței euharistice a prezbiterilor. Astfel se observă în această epocă o largă preluare a sarcinilor episcopului de către prezbiteri. Ciprian de exemplu, găsindu-se departe de Biserica lui încredințează sarcinile ce-i reveneau preoților și diaconilor. Între acestea sigur se cuprindea și săvârșirea Euharistiei. Prezbiterii și diaconii Romei se pare că preluaseră întreaga conducere a Bisericii Romei după moartea lui Flavian (250 d.H.). Aceste stări de lucruri au dus, cum era normal, la legarea prezbiterilor de oficiul aducerii ofrandei euharistice. Astfel că mijlocul sec. III este timpul primei apariții a parohiilor. Apar în acest mod două elemente în concepția despre prezbiteriu, elemente care nu erau în acord cu eclesiologia precedentă: 1) Preoți legați individual de o anume comunitate și 2) Diaconi în legătură cu preoții. Toate acestea ne mărturisesc că de la mijlocul sec. III prezbiterii, în virtutea practicii din Biserică, începuseră să fie priviți ca având propriile comunități.
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 03.01.2010, 17:14:35
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
Din toate acestea putem concluziona că parohia a apărut ca un rezultat al necesității. Creșterea puternică a numărului credincioșilor din orașe, precum și a celor din mediul rural, precum și îndelungata absență a episcopilor din Bisericile lor au constrâns Biserica să încredințeze prezidarea Euharistiei preoților, astfel încât Euharistia cea una prezidată de episcop s-a împărțit în mai multe adunări care aveau în centru prezbiteri. Deși a fost vorba de o dezvoltare fiziologică nu de una revoluționară, Euharistia cea una, adusă de episcop, prin care fiecare Biserică se constituia ca un întreg, ca Trupul unitar al lui Hristos, nu mai exista. Vom vedea în continuare cum a întâmpinat Biserica această nouă realitate.

Mai întâi trebuie să amintim faptul că atunci când prezbiterul a început să preia unele din oficiile episcopului se cerea o poruncă expresă din partea acestuia din urmă și o delimitare clară a atribuțiilor care i se încredințau primului. Despre aceste condiții mărturisește deja Ignatie când scrie: „Acea Euharistie să fie socotită bună, care este săvârșită de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit”. Întregul sens al afirmației este că Ignatie vrea să fie asigurat caracterul episcopocentric al adunării euharistice. În acest duh al lui Ignatie s-a făcut încredințarea către preoți a unor oficii ale episcopului, atunci când, la mijlocul sec. III, a apărut parohia. Exemplele pe care le avem ne demonstrează că la începutul apariției parohiei în istorie, aceasta nu constituie o unitate euharistică autonomă, ci doar o prelungire a Euharistiei episcopale sub presiunea unor constrângeri de ordin practic. Biserica a insistat însă în continuare pentru păstrarea Euharistiei celei una, sub conducerea episcopului și după apariția parohiilor. Străduința aceasta se poate observa cu claritate în practica cunoscută sub numele „Fermentum”. Practica aceasta consta în trimiterea prin intermediul acoluților a unor părți din Euharistia săvârșită de episcop către cei care nu puteau lua parte la aceasta și mai ales către acele adunări în cadrul cărora Euharistia era săvârșită de prezbiteri, deci către parohii. În cazul din urmă prezbiterul era dator să amestece bucățica din Euharistia episcopului cu Euharistia săvârșită de el. Fermentum-ul înfățișează așadar ezitarea Bisericii de a părăsi săvârșirea Euharistiei celei una. Altfel nu poate fi explicat faptul că, în mijlocul fricii persecuțiilor, doi acoluți – funcție creată special în acest sens – trebuia să traverseze străzi, adesea chiar granițele orașelor pentru a duce în adunările parohiale bucăți din Euharistia făcută de episcop. Justificarea Fermentum-ului constă doar în convingerea Bisericii că Euharistia nu este de conceput în afara aceleia una, celebrată de episcop, și prin urmare Euharistia săvârșită de prezbiteri în parohii avea nevoie de prezența episcopului în ea. Probabil că practica Bisericii noastre Răsăritene de a pune în potir părticica IS după frângerea agnețului și înainte de împărtășirea preoților este chiar de la sfârșitul sec IV, de când concomitent cu statornicirea instituției parohiilor, practica Fermentum-ului a încetat.

Când însă nu s-a mai folosit fermentul s-au căutat alte elemente care să exprime principiul unității Bisericii, cu alte cuvinte pentru a se asigura vie și în parohii prezența episcopului, astfel încât să nu existe mai mult de o Euharistie în aceeași Biserică. Astfel, după apariția parohiei și încredințarea către preoți prin hirotonie a dreptului de a săvârși Euharistia: a) Toate dipticele liturgice păstrate conțin numele de episcopi și nu de preoți. b) Până astăzi a rămas ca element absolut obligatoriu al slujirii preoțești pomenirea numelui episcopului locului în momentul central al anaforalei euharistice. c) Este necesară folosirea antimisului cu semnătura (și deci binecuvântarea) episcopului locului de câte ori se săvârșește Euharistia. Menționăm aici și canonul 31 al sinodului Trulan (691/692) care spune că nici un prezbiter nu e permis să săvârșească Euharistia în casă de rugăciune fără binecuvântarea episcopului locului. Prin urmare, parohia, departe de a constitui o unitate euharistică autonomă și suficientă sieși, a apărut ca o extensie în spațiu a Euharistiei celei una, săvârșite de episcop. Parohia nu este altceva decât o distribuție locală a syntronului prezbiterilor, în timp ce unicul centru al unității euharistice continuă să rămână tronul episcopului, din care ia ființă fiecare Euharistie parohială. Prezbiterul celebrează astfel Euharistia în numele episcopului, care a rămas singurul cap al trupului mistic al Bisericii lui Dumnezeu. Astfel fiecare Euharistie continuă și după apariția parohiilor să fie același trup al lui Hristos.
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 03.01.2010, 17:16:26
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

...continuare...

Citat:
Concluzii

Dacă privim cu atenție la Biserica primelor trei veacuri, observăm în ea adevărata imagine a Bisericii lui Hristos, imagine care trebuie să stea la baza trăirii și manifestării noastre creștine. Învățăm că Biserica constituie Trupul lui Hristos iar membrii ei sunt mădulare ale acestui Trup. Ea nu este prin urmare o simplă instituție omenească ce se chivernisește democratic, ci constituie un organism teocratic, a cărui funcționare pe pământ are drept model viața inter-trinitară a lui Dumnezeu. Relația dintre mădularele Bisericii nu este prin urmare una juridică, ci una de libertate, dragoste și armonie, este relația dintre membrele unui singur trup.

Imaginea simțită a unirii și încorporării în Hristos a tuturor credincioșilor o avem în Sf. Euharistie, fapt care face ca noțiunile de Biserică și Euharistie să se identifice. În imaginea Sf. Euharistii avem modelul autentic, cheia care arată ce trebuie să fie viața noastră tot timpul. În ea îl vedem în centru pe episcop ca chip al lui Hristos, în numele Căruia acesta celebrează Euharistia, înconjurat de preoți, împreună cu credincioșii. Episcopul este prin urmare „preotul” prin excelență, părintele duhovnicesc al comunității, iar tot ce se săvârșește în Biserică necesită binecuvântarea lui. Conform gândirii Bisericii primare, slujirea principală a episcopului este celebrarea Euharistiei, nicidecum una administrativă, un episcop care nu slujește sau nu poate sluji Euharistia, în care să unifice întreaga comunitate, fiind de neconceput. Conform practicii inițiale din Biserică, episcopul ar trebui să-i cunoască personal pe toți membrii comunității pe care o păstorește. Conform acestei gândiri ar trebui să avem un număr cu mult mai mare de episcopii; cel puțin fiecare oraș să-și aibă episcopul propriu, care să prezideze Euharistia, în care să fie unificată întreaga Biserică locală. Modul în care episcopul își exercită oficiul de conducere trebuie să fie slujirea în smerenie a fraților lui mai mici. Slujirea lui este în numele comunității și pentru comunitate, este slujirea lui Hristos, Care dorește mântuirea tuturor oamenilor.

Prezbiterii (preoții) sunt cei care în adunarea euharistică stau în jurul episcopului. Ei sunt prin urmare cei care îl ajută pe acesta în lucrarea slujitoare, sunt sfătuitorii lui și cei cărora episcopul le poate încredința chiar unele din sarcinile ce țin de competența lui, cum a fost cazul cu celebrarea Euharistiei. Bineînțeles că prin hirotonie ei primesc puterea harică de a săvârși cele sfinte, dar își exercită slujirea doar în ascultare față de episcopul lor, ca delegați ai acestuia. Supunerea față de episcop este supunere față de Iisus Hristos, al Cărui chip este episcopul. Antimisul este tocmai acest mandat de trimitere la slujire pe care episcopul îl dă preoților. Credincioșii constituie poporul ales al lui Dumnezeu, de care episcopul împreună cu prezbiterii trebuie să poarte de grijă, pe care trebuie să-l slujească, în vederea mântuirii tuturor. La adunarea euharistică credincioșii participă în mod direct, sunt împreună-slujitori cu clerul și confirmă cele spuse de episcop sau preot cu „amin”. Fără acest „amin” slujba nu poate avea loc. El înseamnă acordul lor cu cele petrecute în adunarea liturgică. Ei sunt datori prin urmare să-l ajute pe episcop și pe preoți în același duh de ascultare, ca mădulare ale trupului din care fac parte.

Biserica primelor trei veacuri ne învață un lucru esențial: Să privim mereu Biserica în Sf. Euharistie. Acolo putem vedea care este locul și rolul fiecăruia dintre noi în Biserică. Din contemplarea Sf. Euharistii putem înțelege cum trebuie să ne purtăm permanent ca mădulare ale trupului lui Hristos. Însă, vai nouă, dacă în loc să extindem modul de viață euharistic în întreaga lume, vom încerca să schimbăm Biserica lui Hristos după chipul lumii decăzute care ne înconjoară.


Episcop vicar Sofian Brașoveanul
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 01.11.2010, 11:11:17
cristian67
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Biserica,adevarata calauza

In cele ale credintei nu te sfatui si nici nu cere indrumari de la cei ce sunt protivnici Bisericii. Ei nu te vor lumina si nici nu te vor ajuta sa primesti mantuirea, ba dimpotriva ei vor cauta sa-ti nimiceasca credinta si pe aceea pe care o mai aveai. Pentru ca acesti rai sfetnici fac parte din anumite grupari fie culturale, fie politice, ori artistice si filosofice care-s dusmanoase credintei si ei cauta sa te faca la fel cu ei. Si in aceasta privinta, pe drept spune Sfantul Pavel: "Ce legatura are lumina cu intunericul? " Iar scriitorul Tertulian inca se intreaba: "Ce legatura are Atena cu Ierusalimul?''
Reply With Quote
  #17  
Vechi 01.11.2010, 11:50:54
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit

Părintele Profesor Dumitru Radu, în cartea domniei sale, "Despre Înnoirea și Îndumnezeirea Omului în Hristos", prezintă ceea ce este Biserica lui Hristos:
1. Biserica este viața de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsă în umanitate și comuniunea de iubire și viață a oamenilor prin Hristos în Duhul Sfânt.
2. Biserica este plenitudine de viață dumnezeiască și lucrare a Duhului Sfânt prin Hristos în umanitate.
3. Biserica este comunitate teandrică, sacramentală. Biserica este Trupul lui Hristos extins în umanitate. Biserica este comunitate sacramentală în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt.
4. Hristos este Marele Arhiereu al Bisericii Sale.
5. Biserica este Una, Sfântă, Catolică și Apostolică.


Dealtfel este foarte bun și lămuritor articolul scris de Episcop vicar Sofian Brașoveanul și citat de adam000 !!

Last edited by doctor_faustus; 01.11.2010 at 11:55:33. Motiv: completare
Reply With Quote
Răspunde

Tags
eclesiologie

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Biserica nu este de acord cu homeopatia? pacatoasa Generalitati 282 21.09.2014 17:41:28
Biserica Ortodoxa Romana este ... savudanmihai Biserica Ortodoxa Romana 9 14.08.2013 14:19:52
Ce este si ce NU este Biserica Cincizecimii ? leonte Despre Biserica Ortodoxa in general 26 22.01.2013 11:24:23