Credinta si faptele bune

[George.m]

Parintele Dumitru Staniloae spune ca "intre faptele bune si credinta in Hristos exista o legatura organica, in amandoua manifestandu-se comuniunea cu Hristos.

In fapte comuniunea cu Hristos se manifesta ca o dezvoltare a comuniunii incepatoare prin credinta. Credinta in Hristos e o credinta in Hristos Cel din noi, credinta din puterea Lui, aflator in noi; e iradierea in noi a prezentei si a puterii lui Hristos, salasluit in noi in chip nevazut.

Credinta aceasta include in ea iubirea fata de Cel ce S-a jertfit, a inviat pentru noi si S-a salasluit in noi, ca din starea Lui de jertfa si inviere sa luam putere sa murim si noi fata de pacat si sa ducem si noi o viata noua din El si cu El. Hristos Insusi ne umple de iubire fata de El, prin iubirea Lui fata de noi. Iar iubirea ne da puterea sa ne facem asemenea Lui: sa murim fata de pacat, sa ne manifestam cu iubire fata de oricine si fata de orice" (Necesitatea credintei si a faptelor bune in insusirea mantuirii, in Dogmatica, vol. II).

[iRoDiOn]

"Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea" lacov 2,18.

Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește.

"Credinţa fară fapte este moartă" Noi trebuie să avem o credinţă vie, activă, care să fie însoţită de fapte bune.

[iustin10]

Credinta manifestata intr-un om este omare victorie interioara a acelui om,si a intregi firi. De exemplu,ma uit in viata,sau pe forumul asta vizitat de tot felul de oameni,sau in familie,si ma minunez cum unii ajung sa aiba credinta iar altii nu.Ce proces complicat interior ii face pe unii sa creada in Dumnezeu ? Ce sansa enorma se materializeaza in ei ,si de ce doar in unii?
Faptele bune sint insa o mare victorie exterioara. Ele sint la indemina orcui,si a credinciosilor si e necredinciosilor . Pentru cel credincios,ele sint ca un motor cu reactie,si il fac sa scape de indoieli,si ii dau bucuria atit de necesara.
Iar pentru cel necredincios sint o adevarata impingere catre credinta.De multe ori auzim de oameni necredinciosi care fac binele din tot sufletul,si e doar o chestiune de timp ,ca Dumnezeu sa faca din ei credinciosi mai adevarati decat cei declarati credinciosi,dar care nu profita de acest combustibil impresionant al faptelor bune.
Faptele bune pot darima orice obstacol interior, sau chiar exterior.

[adam000]

În prealabil postat de iustin10

Credinta manifestata intr-un om este omare victorie interioara a acelui om,si a intregi firi. De exemplu,ma uit in viata,sau pe forumul asta vizitat de tot felul de oameni,sau in familie,si ma minunez cum unii ajung sa aiba credinta iar altii nu.Ce proces complicat interior ii face pe unii sa creada in Dumnezeu ? Ce sansa enorma se materializeaza in ei ,si de ce doar in unii?
Faptele bune sint insa o mare victorie exterioara. Ele sint la indemina orcui,si a credinciosilor si e necredinciosilor . Pentru cel credincios,ele sint ca un motor cu reactie,si il fac sa scape de indoieli,si ii dau bucuria atit de necesara.
Iar pentru cel necredincios sint o adevarata impingere catre credinta.De multe ori auzim de oameni necredinciosi care fac binele din tot sufletul,si e doar o chestiune de timp ,ca Dumnezeu sa faca din ei credinciosi mai adevarati decat cei declarati credinciosi,dar care nu profita de acest combustibil impresionant al faptelor bune.
Faptele bune pot darima orice obstacol interior, sau chiar exterior.

Ti-ai dat raspunsul singur cumva. Dumnezeu face ca omul sa devina credincios. Nu omul. Omul doar accepta acest dar al Lui Dumnezeu (crediinta), sau il refuza, sau se intoarce si iar il accepta. Crediinta este un dar de la Dumnezeu. E a Lui Dumnezeu, nu a omului.

[iustin10]

În prealabil postat de adam000

Ti-ai dat raspunsul singur cumva. Dumnezeu face ca omul sa devina credincios. Nu omul. Omul doar accepta acest dar al Lui Dumnezeu (crediinta), sau il refuza, sau se intoarce si iar il accepta. Crediinta este un dar de la Dumnezeu. E a Lui Dumnezeu, nu a omului.

Da,dar eu am scris pe acest thread,nu din dorinta de a despica firul in 4 ,care dintre ele este mai mare,care este originea uneia sau alteia dintre ele. Pentru ca ambele sint la fel de mari :credinta e un mister nevazut,faptele sunt o putere vazuta.
Am vrut sa arat mai mult relatia dintre ele,ca una o salta pe cealalata. Acest subiect este unul de bucurie,al conlucrarii credintei cu faptele,si nu vad nici o contradictie intre cele doua. Dar sint constient ca istoriceste a fost o disputa pe aceasta tema,care din ele primeaza,tocmai pt ca asta e natura umana : de a scormoni in oala cu miere,in loc sa o guste pur si simplu.

[dobrin7m]

Oamenii sunt pozitionati pe scara credintei diferit. Unii sunt jos de tot si altii ajung la mari inaltimi. Daca Dumnezeu da deopotriva tuturor aceeasi iubire, acelasi simtamant de credinta, pentru ca e corect si iubitor cu toti deopotriva, atunci cum de totusi oamenii sunt pozitionati diferit?
Pentru ca poarta patimi si pacate. Unii dintre ei mai mult si atunci sunt mai jos pe scara credintei, altii mai putin si atunci sunt mai sus pe scara credintei spre Hristos. Aceasta este cauza pentru care nu simt iubirea si credinta pe care Dumnezeu o trimite tuturor oamenilor.
Iar omul, patimit si pacatos fiind, crede ca Dumnezeu nu e drept iar daca mandria ajunge pe cote foarte inalte chiar poate crede ca nici nu exista punandu-se pe el insusi in locul lui Dumnezeu. Aceasta stare denaturata a omului apare de obicei la oamenii cultivati, intelectuali,care daca cred ca au invatat foarte multe, din cauza mandriei prea mari, ajung sa creada ca au facut-o prin puterea lor nevrand sa recunoasca ca mintea si capacitatile intelectuale sunt daruite de Dumnezeu.

Oamenii pornesc spre Hristos din puncte diferite in functie de starea lor sufleteasca si gradul pacatoseniei lor.
Unii au fapte dar nu au credinta, insa prin fapte poate veni credinta. pentru ca faptuind binele poate alunga pacatul si astfel face loc usor credintei.
Altii au credinta dar nu au fapte si fara fapte nu se pot despatimi. Pentru a putea scapa de pacatele sale omul trebuie sa treaca la fapte. De ce nu ajunge credinta pentru curatire?
Sa va spun de ce.
Credinta nu este suficienta pentru a putea primi Duhul Sfant. Duhul Sfant trebuie sa il simti, sa vina, sa il primesti. Duhul Sfant este Lumina este Adevarul este Viata insa in omul pacatos este intunericul, este minciuna este moartea. Mai intai omul trebuie sa alunge intunericul, minciuna si moartea ca sa primeasca Lumina, Adevarul si Viata.
Si o poate face curatindu-se prin faptele bune si nevointa cerand sprijin si mila la Dumnezeu, cu nadejde si speranta.
Da, credinta si faptele bune sunt legate si conditie absolut necesara pentru mantuire iar echilibrul lor este dat de comuniunea cu Dumnezeu.

[George.m]

Va zice, poate, cineva: Dar am credinta si-mi ajunge credinta in Hristos pentru mantuire. Ii va raspunde acestuia Iacov, zicand: Ca si diavolii cred si se cutremura (Iacov 2,19); si iarasi: Credinta fara fapte moarta este, precum si faptele fara credinta (Iacov 2,20).

Dar cum si credem in El sau cum ii credem Lui in privinta celor viitoare, noi, care nu-L credem in privinta celor vremelnice si prezente, si de aceea suntem amestecati ci cele pamantesti si traim trupului ostindu-ne impotriva Duhului?

Cei ce au crezut cu adevarat lui Hristos si L-au salasluit intreg in ei prin porunci, ziceau asa: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Iar de traiesc acum in trup, traiesc prin credinta Fiului lui Dumnezeu, al celui ce m-a iubit pe mine si S-a dat pe Sine pentru mine (Galateni 2,20) - Sfantul Maxim Marturisitorul, Cuvant Ascetic, c.34, Filocalia 2.

[George.m]

Sfantul Grigorie Sinaitul spune ca "numai credinta din har, lucratoare prin porunci in Duh e indestulatoare pentru mantuire daca o pazim, si nu o alegem pe cea moarta si nelucratoare, in locul celei vii si lucratoare in Hristos.
Caci credinciosul trebuie sa primeasca chipul si viata cea intru Hristos lucrate de credinta. Credinciosii au invatat ca nestiinta aduce credinta moarta si nesimtitoare, care e numai vorba, nu si pe cea din har" (Capete foarte folositoare in acrostih, c.28, p.106).

[George.m]

"Credinta in Hristos, Adevaratul Dumnezeu, naste dorinta dupa cele bune si frica de chinuri. Iar dorinta celor mai inalte si frica de chinuri aduc pazirea intocmai a poruncilor.

Pazirea intocmai a poruncilor invata pe crestini sa-si cunoasca neputinta lor. Iar cunoasterea neputintei noastre adevarate naste aducerea-aminte de moarte. Cel ce si-a facut-o pe aceasta insotitoare de viata va cauta cu osteneala sa afle ce soarta va avea dupa iesirea si plecarea din viata aceasta. Iar cel ce se straduieste sa cunoasca cele viitoare e dator, intai de toate, sa se lipseasca de cele de acum" (Sfantul Simeon Noul Teolog).

[Ekaterina]

În prealabil postat de glykys

Bunica mea, daca se intalnea in drumul ei spre biserica, cu o persoana suferinda, de orice fel, se oprea si ii dadea ajutor, in numele Domnului. Stiu asta foarte bine, ca mereu mergeam cu ea. Sau ne astepta pe toti ai casei sa ne trezim, eventual sa si mancam, ca sa mergem cu totii la slujbe, spunand ca e mai bine asa, sa ajungem la sfarsitul slujbei cu totii, decat sa fie numai ea la 8. In sensul ca facea ea in deplina cunostinta de cauza o jertfa.

Cat de mult mi-a placut modul intelept in care proceda bunica ta. Ce frumos sa ai un asa model! De multe ori suntem tentati sa neglijam esentialul si sa facem ceea ce consideram noi ca este important, dar omul care are dragoste alege intotdeauna ceea ce este bine.

Mi-a placut in mod deosebit povestirea Omorul din cartea Povestiri Ortodoxe de Cehov, in care vedem unde duc faptele considerate bune, fara iubire fata de aproapele.