Schimbarea brusca de paradigma

Nu e putin lucru Cui te rogi!
Multe deriva de aici...

P.S. Frate, am mai propus sa nu amestecam problemele de psihologie cu cele de credinta, desi le putem discuta pe rand si fata in fata. Si intrucat, pe de alta parte, ele se intrepatrund, in fenomenologia lor concreta, face bine sa le distingem, mai intai, atat cat ne sta in putinta.
Altminteri ai putea sa crezi ca te mantuieste vreun psiholog sau vreun rabin, respectiv ca te trateaza de nevroze nu stiu care preot... In realitate nu se intampla nici una nici alta, ci fiecare e cu trebusoara lui sub soare.

P.P.S. Am mai intalnit confuzia dintre sentimentul religios universal (pe care il au toti oamenii, din toate timpurile, in toate culturile) si asazisul fond crestin comun. Nu putem vorbi de un fond crestin comun decat inlauntrul Bisericii. Iar Aceasta nu e alcatuita din toti oamenii, desi se adreseaza tuturor. Crestin e doar cel botezat in Hristos si care se roaga Domnului si care face voia Lui / a Bisericii. In rest, Dumnezeu stie cine si cum mai este...
Haide sa nu amestecam borcanele ca, vorba lui Catalin2, ne mananca oasele ecumenismul...

[Jonnyw2013]

Sa lasam acum astea in urma si sa revenim la subiectul topicului.Aici pun un fragment, pus inainte de fratele CristiBoss intr-un Topic.
Părintele Paisie Aghioritul : Despre gânduri ( partea 1 )
Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

– Părinte, mă neliniştesc atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.

– Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult şi în ascultarea ta, şi în nevointele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe. Când îti vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine“. De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu.

Alege ceva şi mergi înainte. Lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ţi ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poţi, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu. Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă este îndreptăţit să le aibă dacă se mâhneşte. Insă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!

In vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile bune. Dar se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta; altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?“, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situaţia duhovniceşte, se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: “Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu...”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută. In timp ce dacă lucrează în partea stângă se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Inăuntru erau claie peste grămadă valize, portocale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copiii de la Atoniadă[6] – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii in picioare – călugări, mireni… Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige: “Ce condiţii sunt acestea!...”. Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi aşa cum mergea camionul, clătinându-se – căci drumul era de ţară şi stricat – lăditele stivuite cădeau, şi el, sărmanul, încerca să le arunce la dreapta şi la stânga cu mâinile ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea puţin înghesuit. “Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?“. Şi-l întreb şi pe monah: “Cum te simţi, Părinte?“. Iar acela îmi răspunde zâmbind: “Părinte, mai bine este aici decât în iad!“. Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lăditele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad şi astfel simţea bucurie. Se gândea: “Peste două ore vom ajunge şi vom cobori, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi acolo nu sunt lădite, lume etc, ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici“.

– Părinte, cui se datorează deosebirea de încredere, de pildă, a doi ucenici fată de stareţul lor?

– Gândului. Se poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice şi pentru oricine. Dacă omul nu are gând bun şi nu se scoate pe sine din acţiunile sale – adică dacă acţionează numai din interes – nu poate fi ajutat de nici un sfânt. Nu un stareţ sfânt sau o stareţă sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareţ pe Sfântul Antonie, ci chiar pe toţi sfinţii de i-ar avea, nici aşa nu va putea fi ajutat, nici Dumnezeu Insuşi nu va putea ajuta un astfel de om, deşi ar vrea mult. Atunci când cineva se iubeşte pe sine, pe toate le explică precum ii place lui. Şi aşa unii le explică în chip păcătos, alţii precum le place şi încet-încet aceste explicaţii iraţionale ale lor devin fireşti. Şi oricum te-ai purta cu ei se smintesc.

Sunt unii care, dacă le dai putină atenţie, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai atenţie se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale diavolului. Văd, de pildă, o mişcare şi spun: “Da! Aşa este!‘, şi apoi sfârşesc prin a fi siguri că aşa este cum cred ei. Sau văd pe un altul serios şi cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate fi serios pentru că îl preocupă ceva. Cu câteva zile mai înainte, a venit la mine cineva şi mi-a spus: “De ce cutare îmi vorbea mai demult şi acum nu-mi mai vorbeşte? I-am făcut şi o observaţie, nu cumva din pricina aceasta?“. “Ascultă, îi spun, se poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine, sau să fi avut vreun bolnav şi să fi fost îngrijorat că trebuie să caute un medic, sau să afle valută ca să meargă în străinătate etc“. Şi într-adevăr acela avea pe cineva bolnav, avea o mulţime de griji, iar acesta avea pretenţia să stea şi să-i vorbească, şi pentru aceasta împletea o grămadă de gânduri.
Doamne ajuta!
__________________

[flying]

În prealabil postat de Jonnyw2013

Ex FlorinOltean75 poti sa vorbesti cu el pe unul din topicuri mult si bine , fara sa il convingi.Cred ca nici 2000 de ani nu ar ajunge sa il lamuresti.Dar il "inconjori" dintr-o data cu ceva, in acelasi timp simplu,, si in acelasi timp foarte greu(pentru el care s-a departat merrgand catre budism, de acea cel rau il ispiteste sa nu faca asa), ii spui: "Pune-te sub ascultarea unui Om al lui Dumnezeu,pune-te sub ascultarea unui preot." Si atunci sansa lui ar fi ca Dumnezeu sa ii schimbe inima si sa asculte de indemnul asta.
Este o chemare "pe pamant", o chemare la realitate.Sa ajute Dumnezeu ca el sa accepte aceasta provocare.O vreme apoi sa taca pe Forumuri, ca sa gandesca la toate ce ii va spune omul lui Dumnezeu,si apoi tot asa, cred, ca va fii,...daca va fi... o intoarcere brusca.

Problema e ca dupa ce intri (constient) in zona de influenta a puterilor intunecate e imposibil sa te mai poti extrage singur cu atat mai mult cu cat cineva care ar mai putea sa-l ajute nu foloseste mijloacele "moderne" de comunicare ca internetul .E ratacit ,dar se crede induhovnicit si invatator.E infricosator .Dumnezeu sa ne ajute!

[Jonnyw2013]

Flying oare este un grup de rugaciune aici?Eram in urma cu ani, cu niste crestini din zona, si ne rugam o perioada de timp, aveam o ora din zi atunci, in care ziceam o catisma de mai multe ori, in ora aia de mai multe ori.
Eram cu multi ani in urma si eram ratacit... si un om m-a ajutat...

[Jonnyw2013]

Intrebarea corecta mai sus trebuia scrisa asa.
Flying, aici pe Forum este un grup de rugaciune?

[Jonnyw2013]

Am gasit intr-o carte ortodoxa niste cuvinte frumoase(acest crez,aceasta poezie), care apoi
le-am regasit intr-o forma mai complecta ,intr-o povestire in cartea:"Supa de pui pentru
suflet: Povesti adevarate de viata care deschid inima si trezesc spiritul"/CANFIELD, Jack;
HANSEN, pp. 224-225.

"Crez
Noi paraplegicii ,suntem mai rezistenti decat se crede.In caz constrar, nu am putea
exista.Da,suntem foarte rezistenti.Intr-un fel ,paralizia noastra fizica este adeseori
compensata de un spirit si de o intelepciune pe care oamenii obisnuiti le-au pierdut.
Refuzul celor mai multi dintre noi de a nu-si accepta infranti handicapul isi are radacinile
intr-o credinta aproape divina .
In anticamera Institutului de Medicina si Reabilitare Fizica din New-York,exista o placa de bronz prinsa pe perete. In lunile in care am vizitat Institutul ptr tratament-de doua trei ori pe saptamana- am trecut de nenumarate ori pe scaunul meu cu rotile prin
anticamera,intr-un sens sau in celalalt,dar nu mi-am facut niciodata timp ca sa ma opresc si sa citesc cuvintele inscriptionate pe placa si rostite candva,dupa cate se pare de un soldat confederat necunoscut. In sfarsit, intr-o dupa amiaza am facut acest lucru.Am citit cuvintele inscrise pe placa,apoi le-am recitit.Cand am terminat a doua lectura,erram pe punctul de a izbucni in lacrimi,dar nu de deznadejde,ci de exaltare.Cuvintele m-au inspirat atat de tare incat am inceput sa strang din rasputeri rotile scaunului meu,incercand sa imi controlez starea de entuziasm.Ingaduie-mi sa iti impartasesc aceste cuvinte.

CREZ PENTRU TOTI CEI CARE AU SUFERIT VREODATA

I-am cerut lui Dumnezeu puterea de a realiza ceea ce îmi propun. Dar El m-a facut slab, ca sa învat plin de smerenie sa ascult…

I-am cerut sanatate, pentru a face lucruri marete. Dar El m-a facut infirm, ca sa învat sa fac mai bine ceea ce fac…

I-am cerut bogatie, ca sa fiu fericit. Dar El mi-a dat saracie, ca sa devin întelept…

I-am cerut forta, ca sa fiu laudat de ceilalti oameni. Dar El mi-a dat slabiciune, ca sa devin constient câta nevoie am de Dumnezeu…

I-am cerut posesiuni, ca sa ma bucur de viata. Dar El mi-a dat viata, ca sa ma bucur de
posesiuni…

Nu am obtinut nimic din ceea ce i-am cerut – dar El mi-a îndeplinit toate sperantele.

Nu a tinut cont de dorintele mele, dar mi-a raspuns la toate rugaciunile.

Sunt cel mai binecuvântat dintre oameni!"

La fel si noi de multe ori suntem tentati sa privim srpe diverse alte lucruri sau emisiuni si

sa nu privim anumite "placute" importante pentru noi,cum ar fi Biblia,Pateric,,Proloage alte scrieri ziditoare de suflet.
Sau ne impartim inima si slujim la doi domni."Stai! astazi are emisiune "Bahmuteana" nu sunt disponibil(disponibila) la nimic altceva,sau are emisiune Capatos, vine nu stiu cine etc "
Unde este atentia noastra acolo este si inima noastra!
Doamne ajuta!

În prealabil postat de Jonnyw2013

Eram cu multi ani in urma si eram ratacit... si un om m-a ajutat...

Bun.
Si cum te numeai tu, atunci, pe forum?
Si ce s-a intamplat intre timp?

[Jonnyw2013]

Frate Aphil, era cu mai mult de douazeci de ani in urma.Pe vremea aia nu erau Forumuri.Povestea e complicata si lumea desi pare mare, este mica..., unele chestii , inca nu as vrea sa le fac publice. Poate cu timpul daca sunt intr-o toana buna.
Doamne ajuta!

Bine, iti respect alegerea.
Cu simpatie...:),
Doamne ajuta!

[Jonnyw2013]

Am inceput sa citesc din nou Pelerinul Rus ,nu am apucat sa citesc prea mult si pelerinul nostru ne arata o schimbare launtrica mare sub puterea rugaciunii lui Iisus.Povatuitorul lui ii spune cum sa repete, de cate ori, si la urma ii spune sa se roage cat de mult poate, fara a mai numara rugaciunile.
Schimbarea apare:Bordeiul i se pare a fi un palat,frigul nu mai are putere asupra lui,foamea dispare,toti oamenii i se par dragi ca si cand ar fi rude,daca este jignit spune rugaciunea si jignirea trece sau este uitata.Dar mai bine va spun insasi cuvintele
Pelerinului.In cartea mea este la pag 15

Apoi m-am dus iar la bătrân ca să-i descopăr gândurile mele şi i-am povestit totul cu de-amănuntul.
După ce m-a ascultat, mi-a vorbit astfel:
- Dă slavă Domnului că ţi-a dăruit dorinţa şi uşurinţa rugăciunii. Aceasta e lucrarea firească ce vine din deasa repetare şi din nevoinţă, asemenea unei maşini care, după ce-i întorci roata principală, mergemultă vreme singură. Vezi cu ce puteri superioare l-a înzestrat Dumnezeu pe om chiar în natura luisimţitoare, ce simţiri pot apărea chiar şi într-un suflet păcătos, necuprins încă de Har? Şi cât este de măreţ,cât este de încântător şi desfătător când Domnul binevoieşte să-i descopere cuiva darul rugăciunii duhovniceşti şi să-i cureţe sufletul de patimi! Această stare este de nedescris şi descoperirea acestei taine a rugăciunii este o mai-înainte gustare a desfătării cereşti aici, pe pământ. De această stare se învredniceşte cel care-L caută pe Domnul în simplitatea unei inimi pline de dragoste. Acum te dezleg: săvârşeşte rugăciunea cât voieşti, cât se poate de mult, consacră rugăciunii tot timpul cât eşti treaz şi sileşte-te să chemi Numele Domnului Iisus Hristos fără să mai numeri rugăciunile, lăsându-te smerit în voia lui Dumnezeu şi aşteptând ajutorul Lui. Cred că El nu te va lăsa şi îţi va îndrepta calea.
Primind aceste îndrumări, am petrecut toată vara rostind rugăciunea lui Iisus neîncetat, cu gura; am fost foarte liniştit. În somn, adesea, visam că rostesc rugăciunea. Iar ziua, dacă mi se întâmpla să mă întâlnesc cu cineva, îmi era atât de drag, ca şi când mi-ar fi fost rudă. Gândurile mi s-au liniştit cu totul, de la sine, şi nu mă mai gândeam la nimic altceva în afară de rugăciune, spre care mintea începea să se plece ascultând-o; inima începea din când în când, tot de la sine, să simtă un fel de plăcere şi o anumită căldură.
Când se întâmpla să merg la biserică, slujbele lungi din mănăstiri mi se păreau scurte, ne-maifiind, ca înainte, obositoare, peste puterile mele. Singuraticul meu bordei mi se înfăţişa ca un preafrumos palat şi nu ştiam cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trimis unui ticălos păcătos ca mine un atât de vrednic „stareţ” povăţuitor.
Însă nu m-am folosit multă vreme de îndrumările iubitului meu duhovnic, plin de înţelepciune, căci spre sfârşitul verii a murit. Înainte de a muri, cu lacrimi în ochi, luându-mi rămas bun şi mulţumindu-i pentru învăţătura părintească ce mi-a dat-o mie, ticălosului, i-am cerut să-mi lase de blagoslovenie metaniilecu care se ruga el întotdeauna.
Astfel, am rămas singur. În sfârşit, a trecut şi vara şi s-a cules grădina. Eu nu mai aveam unde locui.
Ţăranul mi-a dat ca plată două ruble, mi-a pus în traistă posmagi pentru dram şi din nou am început săpribegesc prin diferite locuri. De data aceasta nu mai mergeam ca mai înainte, cu greutate, căci chemarea
Numelui lui Iisus Hristos mă veselea pe cale şi mi se părea că toţi oamenii au devenit mai buni cu mine,parcă toţi începuseră să mă iubească.
Am început să mă gândesc ce aş putea face cu banii primiţi pentru paza grădinii; oare îmi trebuiau?
Da, îmi trebuiau! Stareţul meu nu mai era, nu mai aveam povă-tuitor, aşa că îmi trebuia Filocalia, să învăţ din ea rugăciunea lăuntrică. Mi-am făcut cruce şi am pornit la drum, cu rugăciunea.
Am ajuns într-un oraş de gubernie şi am început să întreb de carte prin prăvălii. Am găsit-o într-un loc, dar costa trei ruble, iar eu nu aveam decât două. M-am tocmit, dar negustorul n-a vrut să lase din preţ. În
sfârşit, îmi spuse:
- Du-te la biserica de colo şi întreabă de epitropul bisericii. La el se găseşte o asemenea carte, dar veche, poate că ţi-o lasă cu două ruble.
M-am dus şi într-adevăr am cumpărat Filocalia cu două ruble. Era tocită şi veche. M-am bucuratnespus. Am reparat-o cât m-am priceput, am cusut-o cu pânză şi am pus-o în traistă lângă Biblie.
De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ceea ce am pe lume. Uneori merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc.
Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea.
Dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea şisupărarea să treacă şi toate să fie uitate. Am devenit parcă un alt om, nu mă îngrijesc de nimic, nu mă preocupă nimic, n-aş privi la nimic din cele lumeşti şi aş vrea să fiu mereu singur.

Am o singură dorinţă, căpătată prin deprindere, să spun mereu rugăciunea şi, când încep să mă ocup cuaceasta, devin foarte vesel. Dumnezeu ştie ce se petrece cu mine. Desigur, acestea sunt numai impresii sau,precum spunea duhovnicul meu, efectul naturii şi al deprinderii; dar nu îndrăznesc încă să mă ocup derugăciunea duhovnicească, cea din lăuntrul inimii, din pricina nevredniciei şi neştiinţei mele.
Aştept ceasul voii lui Dumnezeu, nădăjduind în rugăciunile răposatului meu duhovnic. N-am ajunsîncă la rugăciunea duhovnicească, cea de sine lucrătoare în inimă; dar, slavă Domnului, acum înţeleglimpede ce înseamnă cuvintele Apostolului, pe care le auzisem odinioară: „Rugaţi-vă neîncetat!”