Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Preotul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #41  
Vechi 17.05.2013, 10:26:15
anita anita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.734
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Impietrirea inimii, gandire pur rationala, fara simtire cu sufletul. Nu simt cand ma rog, nu simt cand cineva se bucura, nu simt cand cineva se intristeaza. Tristete, nerabdare, manie. Ma simt duala, fatarnica, ipocrita in ceea ce priveste relatia mea cu Dumnezeu.
Incercati sa ajutati pe cei in nevoi
Stiu un tanar care cand isi ia o placinta cumpara una si pt o batranica ce sta la metrou
Aceasta o ia cu bucurie si nici el nu mai judeca cersetorii de meserie
Acest tanar nu este prea credincios dar are suflet milostiv si nu se stie ,Dumnezeu il va milostivi cu darul credintei
Reply With Quote
  #42  
Vechi 17.05.2013, 12:50:58
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Impietrirea inimii, gandire pur rationala, fara simtire cu sufletul. Nu simt cand ma rog, nu simt cand cineva se bucura, nu simt cand cineva se intristeaza. Tristete, nerabdare, manie. Ma simt duala, fatarnica, ipocrita in ceea ce priveste relatia mea cu Dumnezeu.
Ați precizat mai multe aspecte care țin de latura afectivă a sufletului nostru precum și despre percepția/imaginea de sine.
Încerc, cu modestie, să vă spun ca sprijin, că starea noastră afectivă are legătură nu doar cu mersul credinței ci și cu alte aspecte ale vieții noastre ca ființe biologice, psihice, sociale iar nu doar spirituale.
Uneori duhovnicii colaborează cu medicii și cu psihologii, deoarece o tulburare a cugetului și a inimii poate avea rădăcini de altă natură decât cele duhovnicești. Și, chiar dacă totul se reduce la cele duhovnicești până la urmă, e de folos uneori și medicul, și psihologul și grupul de oameni între care trăim și care să fie suportiv, mângâietor.

Chiar serviciile Patriarhiei includ și centre de ajutor medical și psihologic. Așadar, nu cred că arătați necredință/mândrie dacă apelați și la un control medical (poate fi o problemă endocrină ascunsă sau ceva de altă natură cu efect în planul vieții emoționale) sau/și psihologic. Ci respect pentru sănătatea lăsată de Dumnezeu și, desigur, smerenie - adică realism și dreaptă cugetare.

Am cunoscut deja mai mulți oameni care aveau o perioadă plină de necazuri și de nemulțumire în cele duhovnicești dar, după ce au primit ajutor medical și/sau psihologic au trăit o îmbunătățire a vieții de credință.
Nu vă supărați că v-am atras atenția și la aceste aspecte, e posibil să fie de mult folos un paleativ, deși în cultura noastră românească postdecembristă e atât de desconsiderat uneori (sau, dimpotrivă, exagerat de lăudat).

Last edited by cezar_ioan; 17.05.2013 at 12:53:21.
Reply With Quote
  #43  
Vechi 17.05.2013, 13:56:54
florentina26luca's Avatar
florentina26luca florentina26luca is offline
Member
 
Data înregistrării: 11.06.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 44
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru florentina26luca
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Hristos a inviat!

Poate par superficiala sa pun un subiect atat de important aici, insa am nevoie de ajutor. Momentan am un duhovnic, un om extraordinar, insa simt ca nu sporesc spovedindu-ma la dansul. De ceva vreme (si nu putina) am devenit tot mai razvratita in ciuda faptului ca duhovnicul meu este bland si incearca sa ma scoata din starea aceasta. Simt ca imi fac rau si mie si lui, caci este raspunzator de starea si mantuirea mea, si nu as vrea sa patimeasca pentru nebuniile si pacatele mele. Este omul care stiu ca inu ma va tine legata de dansul, de aceea m-am gandit sa caut alt duhovnic, caci starea mea nu-mi este de folos nici mie, nici dansului.
Bineinteles ca parintele Arsenie Papacioc nu poate fi pus in balanta cu nimeni, insa il dau ca exemplu ca sa aveti idee ce caut: un duhovnic bland, care sa nu dea canoane celor razvratiti (caci mai rau m-as razvrati), care sa ma lase sa fiu asa cum simt si prin care Dumnezeu sa lucreze cu dragoste.
Daca imi puteti da exemple de asemenea duhovnici in zona Ploiesti-Bucuresti (nu trebuie sa fie foarte cunoscut ci pur si simplu sa aibe dragoste; poate sluji si intr-un sat oarecare), v-as fi recunoscatoare
AGabriela
Adevarat a inviat!Daca sunteti din Ploiesti puteti incerca sa schimbati cateva vorbe cu parintele Anton Savelovici,eu vi-l recomand cu toata caldura sufleteasca.Il puteti gasi la Biserica Maica Precista.Va pot da numarul dumnealui de telefon.
__________________
„Mântuitorul a ales crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârșit îmbrățișându-ne.”(Sfântul Atanasie cel Mare)

http://www.youtube.com/watch?v=EcFIBnadHbU
Reply With Quote
  #44  
Vechi 17.05.2013, 14:48:07
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 250
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan Vezi mesajul
Uneori duhovnicii colaborează cu medicii și cu psihologii, deoarece o tulburare a cugetului și a inimii poate avea rădăcini de altă natură decât cele duhovnicești. Și, chiar dacă totul se reduce la cele duhovnicești până la urmă, e de folos uneori și medicul, și psihologul și grupul de oameni între care trăim și care să fie suportiv, mângâietor.
...
Nu vă supărați că v-am atras atenția și la aceste aspecte, e posibil să fie de mult folos un paleativ, deși în cultura noastră românească postdecembristă e atât de desconsiderat uneori (sau, dimpotrivă, exagerat de lăudat).
Incerc sa tratez de ceva vreme si psihologic problema cu care ma confrunt. Nu ma supar si va multumesc frumos pentru sfat
Reply With Quote
  #45  
Vechi 17.05.2013, 21:59:04
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Foarte bune sfaturi am gasit aici:

Despre raceala si impietrirea inimii

,,Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei viețuiri creștinești, brusc și, după cât se pare, fără nici un motiv, să inceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufletești, în urma căreia le apare răceala față de toate nevoințele duhovnicești de până atunci. Celor ce se întreabă cum și de ce se întâmplă acest lucru și cum să lupte cu el, preasfințitul zăvorât le scrie:
Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când. Despre el pomenesc aproape toți cei ce scriu despre viața duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomenește trei vrăjmași de acest fel: neștiința împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea și nesimțirea împreună cu împietrirea.


În rugăciunile lui scurte nu i-a uitat nici Sfântul Ioan Gură de Aur: “Izbăvește-mă de neștiință, de uitare, de melancolie [aceasta însemnând lenevie împreună cu nepăsare] și de nesimțire”. Mijloacele de izbăvire nu sunt foarte complicate: a răbda și a te ruga.


Este posibil ca Dumnezeu Însuși să trimită acestea pentru învățare de minte – să nu ne punem nădejdea în noi înșine. Câteodată luăm multe asupra noastră și așteptăm mult de la eforturile, mijloacele și ostenelile noastre. Dar, iată, Domnul ia Harul și ne lasă singuri, spunând parcă: ”Poftim, încearcă-ți puterile”. Cu cât există mai multe daruri naturale, cu atât mai necesară este această învățare de minte. Dacă înțelegem acest lucru, să răbdăm. Acestea sunt trimise și ca pedeapsă pentru pornirile pătimașe, îngăduite și neosândite de noi și neacoperite de pocăință. Pornirile acestea sunt pentru suflet exact ceea ce este pentru trup hrana proastă, care ori îngreuiază, ori slăbește, ori îndobitocește.



Trebuie să cercetăm cu atenție și să vedem dacă nu cumva există așa ceva în suflet și să ne pocăim înaintea Domnului și să hotărâm ca pe viitor să ne păzim.
Cel mai mult nesimțirea și răceala vin în urma mâniei, a nedreptății, a supărării, a osândirii, a trufiei și a celor asemenea lor. Un singur lucru ne rămâne – să ne rugăm pentru izbăvirea de această uscăciune și de nesimțire alături de împietrire. În perioada răcelii și a nesimtirii, în minte sunt greu de tinut cuvintele rugăciunii totuși este posibil. Trebuie să lucrăm împotriva sinelui. Tocmai ostenirea sinelui va fi mijlocul de a-L îndupleca pe Domnul spre milă și de a înapoia harul. Dar nu trebuie nicicum să renunțăm la rugăciune.


Sfântul Macarie spune:
Domnul vede cât de sincer îți dorești binele acesta și ți-l trimite. Iar rugăciunea împotriva răcirii inimii, cu cuvântul tău, înainte de pravilă și după pravilă și în continuarea ei lui Dumnezeu să I-o ceri, ca și cum aducând înaintea fetei Lui un suflet mort: “Vezi, Doamne, cum este sufletul meu! Zi, așadar, un cuvânt și se va vindeca!” Cu aceleași cuvinte și în timpul zilei să I te adresezi mai des lui Dumnezeu.
Cel mai important este să nu lăsați sufletul să se răcească. Aveți grijă ca lumânarea să ardă și căminul sufletesc să fie cald. Puneți mai des lemne de foc în el. Adică tineti gândurile sfinte în minte și simtiți-le în același timp, în inimă.


Răceala este o stare amarnică și primejdioasă. La Domnul ea stă în rândul mijloacelor de călăuzire, învățare și îndreptare. Însă poate fi și ca pedeapsă. Cauza acestui lucru este păcatul vădit, dar, atunci când nu îl puteți vedea, trebuie să căutați pricinile în simțămintele și dispozițiile lăuntrice. Nu cumva vi s-a strecurat îngâmfarea că nu sunteți ca ceilalți? Nu cumva aveți de gând să pășiți singuri pe calea mântuirii și să ajungeți sus numai prin mijloacele voastre? Nu cumva vă mulțumiți cu rânduiala de viață pe care o duceți și v-ați culcat pe o ureche spunând că nu mai trebuie să vă îngrijiți de nimic? Gândurile acestea și cele asemenea lor vă duc la nepăsare, iar nepăsarea este primul pas către răcire. De aceea osteniți-vă să vă adunați gândurile mai mult pe ideea că încă nu ați început lucrul. Apoi adăugați convingerea potrivit căreia, chiar dacă ați ajunge pe trepte înalte, nici una nu este sigură față de cădere. Iar calea către acest vrăjmaș o așterne nepăsarea – insoțitoarea răcelii. Adunând, așadar, aceste gânduri provocatoare, să nu credeți că vă veți aprinde singuri pe voi înșivă.



Domnul vă va aprinde când va veni vremea. Iar lucrul vostru este osteneala și iar osteneala. La această osteneală lăuntrică să adăugați rugăciunea către Domnul, anume pentru izbăvirea de această rană. Lăsați toate celelalte lucruri și păstrați numai această rugăciune împotriva răcelii. Și să nu vă dați pace până când nu vă veți încălzi. Incălzirea vine prin atingerea Domnului de inima voastră, iar căldura neîncetată este vederea Domnului în inimă. Să vă dăruiască Domnul acest bine. Nu fiți nepăsători și nu vă descurajați.
Cineva a spus: “Pune-te în situația celui muribund … ” Iar altcineva a adăugat: “Mai bine pune-te în momentul judecății tale, când este gata să iasă din gura lui Dumnezeu ultima sentință pentru tine”. Nu se poate să nu fiți de acord cu faptul că aceste lucruri, realmente, au puterea să înmoaie inima împietrită.


Iată cuvântul Sfântului Isaac Sirul – în cazul răcelii și al nesimțirii: “Nu fi tulburat în cuget și nu încuraja slăbirea sufletească, ci rabdă, citește cărțile învățătorilor, silește-te la rugăciune și așteaptă ajutor. El va veni atât de curând încât nici nu-ți vei da seama“.


Eu cred că față de răceala voastră trupul are vina lui. Nu vă propun excesul, ci îndestularea. Dar și această îndestul are îndobitocește simțământul duhovnicesc și reduce energia. Osteniți-vă să disciplinați această sclavă lăsată slobodă ca să nu vă devină stăpână. Cum? Cred că știți! Acest lucru se referă și la hrană, și la somn, și la celelalte privilegii. Faceți ca trupul să simtă că o mână grea se află peste el. Ură și dușmănie neîmpăcată față de trup să aveți și voia lui să o persecutați.


Îndată ce trupul slăbește, simțământul duhovnicesc învie. Foarte mult înseamnă să nu-l lăsați să se prăbușească, să țineți în bunăstare toate mădularele lui prin încordarea lăuntrică a mușchilor. Acest lucru menține cu putere vioiciunea duhului și ajută sufletul să stea în stare de trezvie.
Puneți-vă ca lege: să plecați de la masă puțin înfometați. Sclava cea rea – trupul – va simți că asupra sa se află o mână puternică. Faptul că ați pus capăt beției este minunat. Acesta este cel mai bun ajutor pentru trup ca să fie vioi, treaz și curat. Mare lucru este acesta.
Nimic nu este spre plăcerea trupului, ci numai pentru sănătate, căci trupul niciodată nu este sătul. Binevoiți să vă alegeți o măsură pentru mâncare și băutură, așa cum au făcut toți sfinții.''
(Sfantul Teofan Zavoratul – “Sfaturi intelepte” Ed. Egumenita, 2006)

http://www.apaceavie.ro/despre-racea...trirea-inimii/
Reply With Quote
  #46  
Vechi 17.05.2013, 22:15:08
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Când Domnul se retrage, sufletul se pustiește

,,314. Petrecerea sufletului cu Domnul, și care face toată ființa lucrării lăuntrice, nu atârnă de noi. Când Domnul cercetează sufletul, el este cu Dumnezeu, cântă în fața Lui și se încălzește la sânurile Lui. Dar îndată ce Domnul pleacă, sufletul se pustiește și el nu mai are deloc putere să și-L întoarcă pe Oaspetele cel bun al sufletului. Domnul se retrage, ca să încerce sufletul, uneori însă pleacă și în semn de pedeapsă nu pentru ceva din cele din afară ale lui, ci pentru ceea ce a primit sufletul înlăuntru. Când Domnul se depărtează, ca să pună la încercare sufletul, atunci acesta de-L va chema, repede El se întoarce. Dar când se va retrage ca pedeapsă, atunci nici întoarcerea nu e prea grabnică, atâta timp cât sufletul nu-și va recunoaște păcatul și nu se va căi și nu-L va plânge și nu-și va îndeplini epitimia, plusul de răscumpărare.


315. Ceea ce este de căpetenie este răcirea. Aceasta este o stare amară și primejdioasă. Domnul o numără printre mijloacele cele de povățuire, de înțelepțire și de îndreptare. Dar se întâmplă să fie și pedepsitoare într-un anumit fel. Pricina este un păcat vădit, dar cum în dumneata el nu se vede, atunci cauzele trebuiesc căutate în simțămintele lăuntrice și stările sufletești. Nu cumva se va fi furișat întru tine bune păreri de sine, că nu ai fi ca alții? Nu cumva ești gata s-o pornești singur pe calea mântuirii și să te ridici spre cele înalte prin propriile tale mijloace?


316. Faci atâta osteneală dar „nu întotdeauna o împlinești cu tragere de inimă, ci mai mult din silă“. Așa este doar și legea: să te împotrivești ființei tale, cânde vorba de cele rele și să te silești pe tine însuți când e vorba de cele bune. Tocmai aceasta arată cuvintele Domnului, Care spune: că Împărăția lui Dumnezeu se ia prin silă și silitorii o răpesc pe ea. De aceea, urmarea lui Hristos este un jug. Dacă toate acestea s-ar face cu tragere de inimă, ce fel de jug ar mai fi acesta? De altfel, către sfârșit, vine și o stare, când totul se face cu plăcere și ușor.
Când te năpădește o stupidă nesimțire, nu ești decât un automat, nu ai nici gânduri, nici simțăminte“.
Uneori suntem încercați de o stare asemănătoare în semn de pedeapsă, pentru că tu te-ai lunecat cu gândul și cu învoirea ta spre ceva rău, dar alteori, este un semn de învățătură, semn mai ales de învățătură a smereniei, ca omul să se deprindă și să nu mai aștepte nimic de la puterile lui, ci toate numai de la unicul Dumnezeu. Câteva experiențe de acest fel curmă încrederea de sine, dar izbăvirea din această stare grea arată de unde vine ajutorul și în cine trebuie să ne punem nădejdea în toate. O asemenea stare este apăsătoare și rea, dar trebuie s-o îndurăm cu gândul că noi nu suntem vrednici de alta mai bună, noi o merităm. E starea noastră. Un mijloc împotriva ei nu este, trebuie s-o purtăm neluând-o în seamă; s-o lăsăm în voia lui Dumnezeu. E nevoie totuși, să ne înfățișăm și să strigăm către Domnul: Fie voia Ta! Miluiește-mă! Ușurează-mă! Prin urmare, să nu ne dăm deloc bătuți, oricare ar fi slăbănogirea noastră; altminteri e ceva distrugător și pieritor. La Sfinții Părinți astfel de stări se numesc răcire, secetă și toți le socotesc de neînlăturat în viața trăită după Dumnezeu, căci fără ele repede ne îngâmfăm.


317. În timpul uscăciunii trebuie să ne cercetăm, dacă nu se află ceva în suflet, și să ne căim înaintea Domnului și să ne hotărâm ca pe viitor să ne păzim.
De cele mai multe ori asta vine din pricina mâniei, nedreptății, înciudării, mândriei și celorlalte păcate asemănătoare. Leacul este să ne întoarcem din nou în starea harică. Cum însă, darul se află în voia lui Dumnezeu, atunci nu rămâne decât să ne rugăm, pentru izbăvirea din această uscăciune și din nesimțirea împietrită.


318. Trupul este creat numai din țărână. El nu a fost trup mort, ci un trup viu cu suflet, cu făptură într-însul, un suflet animal. În acest suflet a fost suflat duhul – duhul lui Dumnezeu – cel care are menirea să-L cinstească pe Dumnezeu și în El să-și afle toată mulțumirea sa, dar în nimic altceva decât în El.


319. De îndată ce-ți vei trece încetul cu încetul nădejdea de la Dumnezeu, atunci toată lucrarea ta se va strâmba; fiindcă Domnul atunci se retrage ca și cum ar spune: rămâi dar cu acela în care îți pui tu nădejdea. Dar aceasta, oricum ar fi, este cu desăvârșire fără mare însemnătate.
320. Încearcă și vezi cât e de rece fără de har, și cum sufletul lâncezește și cum stă încremenit față de tot ce este duhovnicesc. În starea aceasta se află păgânii cei buni, cei care sunt credincioși legii iudaice și aceasta este și stare a creștinilor, celor care trăiesc o viață dreaptă, dar care nu se gândesc la viața lăuntrică și nici la rostul acesteia față de Dumnezeu. Dar ei nu încearcă chiar o lâncezeală, așa cum o încerci dumneata, pentru că n-au încercat simțirea, care năpădește sub acțiunea harului. Iar cum din când în când mai cade în partea lor și câte o mângâiere duhovnicească, firească, ei rămân atunci netulburați. Prin ce anume, se păstrează în suflet darul? Prin smerenie. De ce anume, se retrage? Dintr-o oarecare pornire spre mândrie, spre părerea de sine și spre încrederea în sine. De îndată ce darul simte înlăuntru ceva din mirosul acela urât al mândriei, se și retrage.


321. Răcirea are ca înainte mergător un fel de lipsă nelămurită a inimii de ceva, o anumită stare de îngrijorare, de supărare, de desfătare a simțurilor și de risipire a gândurilor! Ferește-te de toate acestea și vei avea mai puține răciri. Inima! Dar unde este viața dacă nu în inimă?


322. Ți-ai fost singur prea binevoitor, îngăduindu-ți să petreci puțin, dar n-ai fost cu băgare de seamă; nu ți-ai păzit nici ochii, nici limba, nici gândurile. De aceea, a fugit căldura, iar dumneata ai rămas gol. Așa ceva nu folosește la nimic. Grăbește-te dar să nu-ți statornicești din nou rânduiala lăuntrică, care se cuvine să fie în inimă, sau cere-o prin rugăciune, închină-te și roagă-te, mereu să citești despre rugăciune, până când luarea aminte se va uni cu Dumnezeu în inimă și până când se va instala acolo duhul zdrobit de umilința, care propriu-zis trebuiește să-și hotărască dacă te afli în rânduiala proprie sau ai ieșit din ea. Îmi pare că dumneata judeci despre luarea aminte ca despre o asprime de prisos, pe când ea, dimpotrivă, este rădăcina unei vieți duhovnicești lăuntrice. De aceea, vrăjmașul se înarmează împotriva ei, mai mult decât împotriva altor virtuți, de aceea, își urmează el din toate puterile în fața ochilor sufletești nălucile sale de înșelăciune și de aceea strecoară gânduri de îngăduință și petrecere.


323. „Nu este nici o izbândă“ și nici nu va fi niciodată atâta vreme cât este încântarea de sine însuți și cruțarea de sine. Cruțarea de sine și încântarea de sine însuți mărturisesc direct că în inimă stăpânește „eul“, iar nu Domnul. Iubirea de sine nu este decât păcatul, care viețuiește în noi și de unde se trage și toată decăderea și care îl face pe om păcătos în întregime, din tălpi până în creștet, atâta vreme cât acesta și-a găsit locul în inimă. Dar când întreg omul este păcătos, cum va veni spre el darul? Nu va veni, așa cum nu va veni albina acolo unde e fum. Hotărârea de a lucra pentru Domnul are două căpătâie: unul este lepădarea de tine însuți, al doilea este: „vino după Mine…“ Întâiul cere o înlăturare a egoismului, sau a iubirii de sine și prin urmare neîngăduirea încântării de sine însuți și a cruțării de sine, – nici în cele mici, nici în cele mari.


324. Cel dintâi vrăjmaș al vieții trăită în Dumnezeu este grija de multe; iar grija de multe este pârghia care pune în mișcare activitatea de sine mișcătoare și lumească. De dimineața și până noaptea târziu, în fiecare zi, ea îi zugrăvește pe întreprinzătorii lumești de la un lucru spre altul și nu le dă nici un moment de odihnă. Ei nu au timp să se întoarcă spre Dumnezeu și să petreacă cu El într-o înălțare pătrunsă de rugăciune către El. Această grijă de multe nu are ce căuta printre monahi. Apoi cei ce își dau seama de starea lucrurilor, tocmai de aceea intră în mănăstire ca să scape de această tirană și scapă, dar după căderea grijii de multe, mintea și inima rămân cu desăvârșire libere și nu întâmpină nici o piedică în faptul de a petrece cu Domnul și să se bucure în Dumnezeu. Cei ce-și conduc lucrarea lor monahicească cu pricepere, repede sporesc în ea și se întemeiază în scopul ei. Apoi rămân să se păzească această comoară. Fiecare călugăr sau călugăriță au de îndeplinit un anumit program, în cutare și cutare lucru în 24 de ore. Cum însă aceste lucruri sunt obișnuite, ele nu cer o luare aminte deosebită și se întâmplă ca atunci, când mâinile lucrează, mintea să stea de vorbă cu Dumnezeu și cu aceasta hrănește inima. O asemenea normă de rânduială lăuntrică a prescris-o încă Sfântul Antonie cel Mare. Vezi, prin urmare, că și la cei ce au intrat în monahism, există o viață activă, care se aseamănă cu viața mirenilor; numai că în vremea îndeplinirii acestor lucrări, ei nu au grijă de multe care îi roade pe mireni; ci fiind liberi de ele, potrivit cu rânduielile vieții de mănăstire, au putința să-și atingă scopul sau să petreacă fără ieșire cu Dumnezeu și în Dumnezeu.


Va urma.
Reply With Quote
  #47  
Vechi 17.05.2013, 22:15:48
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Continuare:
325. „Te-ai risipit“! Aceasta este cea dintâi năvală ce se dă din partea vrăjmașului și se îndreaptă asupra rânduielii lăuntrice. Îngrijește-te să intri în așa chip în legătură cu alții și să-ți aranjezi astfel treburile cu ei, încât – odată cu ele – să-ți amintești și de Domnul și tot ce faci și vorbești să-l faci cu conștiința că este aproape și toate să le îndrepți spre buna lui plăcere. Pentru aceea, când întâmpini ceva în cale, să te pregătești de mai înainte ca în aducerea mai departe a lucrării să nu te depărtezi de Domnul, ci să fi în prezența Lui și să te rogi Lui pentru aceasta. Aceasta o poți preface într-o deprindere, numai să te hotărăști, ca de aici înainte să lucrezi întotdeauna așa. Al doilea dușman al petrecerii lăuntrice este lipirea inimii de ceva și robirea de ceva în vremea întipăririi simțurilor sau în vremea cugetării asupra vreunui lucru. Acesta este mai rău. Dumneata nu l-ai avut pe acesta și te-ai întors repede la vechi. Dar dacă inima dumitale s-ar fi lipsit de ceva, atunci multă vreme te-ai fi chinuit. Atunci ar fi trebuit ca mai întâi să smulgi din lucrurile de care s-a lipsit și să ai un dezgust pentru ele. Binevoiește să ai în vedere acest lucru și să te păzești pe toate căile de risipire, cât – și într-o măsură mai mare – de robirea inimii. Mijlocul este mai sigur: să nu dai înapoi cu luarea aminte din fața Domnului și de la conștiința prezenței Lui. Pentru ce ești trist după o lungă convorbire cu cineva? Pentru că în vremea convorbirii dumneata te îndepărtezi cu luare aminte de Domnul. Acest lucru nu este plăcut Domnului și El ne face cunoscut acest lucru prin mâhnire. Binevoiește să te deprinzi să fi cu Domnul fără abatere, orice lucru ai face și totul să-l săvârșești pentru El, stăruindu-te să te cumpănești cu poruncile Lui.


326. De câte ori îți dai seama de datoria pe care ți-o insuflă conștiința, să fii cu Domnul, să nu preferi nimic în locul Lui. Amintirea acestei datorii într-adevăr nu pleacă de la dumneata! Să fie dar și acest lucru în putere la dumneata! Că doar aici stă scopul nostru. Când noi suntem cu Domnul, atunci și Domnul este cu noi. Și totul este luminos. Într-o cameră, când toate ferestrele sunt deschise și soarele luminează, este foarte luminos. Dar încearcă să închizi o fereastră și ai să vezi că se întunecă, iar când vei închide toate geamurile, va fi beznă deplină. Tot așa se întâmplă și cu sufletul. Când el este îndreptat spre Domnul cu toate puterile și simțirile întru sine, totul este luminos, bucuros și liniștit. Când însă își întoarce atenția și simțirea spre altceva, în afară de Domnul, această lumină se micșorează. Pe măsură ce mai multe lucruri ocupă sufletul, în aceeași măsură intră mai mult întunericul. Iar mai târziu, se face întuneric beznă și întunecă nu atât gândurile, cât simțirile; o scurtă răspândire a simțirilor nu face cât face o împătimire către ceva. Mai mult decât orice, întunecă păcatul făcut cu fapta."


(Sbornicul – Lucrarea Mintii. Culegere despre rugaciunea lui Iisus, vol. I)

Sursa:
http://www.apaceavie.ro/despre-racea...trirea-inimii/
Reply With Quote
  #48  
Vechi 17.05.2013, 22:22:45
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Intrucat ai ridicat cu sinceritate o problema foarte importanta in viata duhovniceasca, am considerat ca e bine sa aflam si sfaturile unor duhovnici incercati. Sa ne fie de folos tuturor.

Imi cer scuze pentru citatele anterioare lungi, dar am simtit ca trebuie sa beneficieze de toata atentia, deoarece contin leacuri duhovnicesti.
Reply With Quote
  #49  
Vechi 18.05.2013, 00:09:14
Florin_cj Florin_cj is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.04.2013
Locație: Cluj-Napoca
Religia: Ortodox
Mesaje: 65
Implicit

Citat:
În prealabil postat de antoniap Vezi mesajul
Intrucat ai ridicat cu sinceritate o problema foarte importanta in viata duhovniceasca, am considerat ca e bine sa aflam si sfaturile unor duhovnici incercati. Sa ne fie de folos tuturor.

Imi cer scuze pentru citatele anterioare lungi, dar am simtit ca trebuie sa beneficieze de toata atentia, deoarece contin leacuri duhovnicesti.
Imi cer si eu scuze pentru commentul scurt si nu foarte sugestiv, dar mi-a placut: Like :)
Reply With Quote
  #50  
Vechi 18.05.2013, 01:13:43
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.240
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Impietrirea inimii, gandire pur rationala, fara simtire cu sufletul. Nu simt cand ma rog, nu simt cand cineva se bucura, nu simt cand cineva se intristeaza. Tristete, nerabdare, manie. Ma simt duala, fatarnica, ipocrita in ceea ce priveste relatia mea cu Dumnezeu.
Ei , vedeti ? Pt. asta am spus ca va trebuie un duhovnic versat . Un medic de suflet ! Un duhovnic care sa stie sa va recufunde in multimea faptelor dvs. de zi cu zi pe care le marturisiti(dar si dvs trebuie sa aveti deja formata deprinderea unei ample si coprecte spovedanii , mergind pina la gindurile cele mai ascunse , care sunt izvorul faptelor noastre) si sa poata observa, sa depisteze, unde este raul care a generat legaturile ce va tin .
Ori asta nu se gaseste in orice sutana .
Daca medicul sufletului (adica duhiovnicul , sa nu intelegeti altceva) este neputincios in a cauta faptele nedrepte , neputincios in a le recunoaste ca fiind nedrepte/pacate, nu poate face/stabili relatia cauzala cu raul dvs.aparent ca si cu cele conexe posibil de generat si daca nu stie sa va dea canonul potrivit si sa va invete sa traiti altfel decit pina acum , veti duce aceasta neputinta cu dvs. cit va voi... Dumnezeu (asta fara a cadea in extrema : ei lasa, ca si asa tot se intimpal numai cum vrea Dumnezeu !).
Asta trebuie sa stie si sa si poata (sunt si cazuri de duhovnici care stiu sa diagnosticheze dar nu stiu sa te faca bine , paradoxal , dar exista !) un duhovnic adevarat !
Daca duhovnicului XY ii spui ca ai furat si el te linisteste "sa nu mai furi", daca ii spui ca minti , iar el iti raspunde "sa nu mai minti", daca ii spui ca nu poti sau nu mai poti sa te rogi si el concluzioneaza "roaga-te cum poti tu si cum sti tu ", daca i te plingi ca sufletul tau este virtos si impietrit iar el te invata ca "se va despietri cind va veni vremea", s.a.m.d. si dupa toate acestea te trimite sa te impartasesti , atunci cu siguranta se aplica ceea ce spune agheronul Cleopa "... cu un asemnea duhovnic , te duci cu el de git cu tot tocmai in fundul iadului !"
Fiecare moment al tainei spovedaniei (marturisirea ampla, din strafundurile ascunse ale sufletului,cainta izvorita din caldarile sufletului , hotarirea necurmata de a o rupe cu pacatul, primirea canonului cu convingerea ca astfe revi la viata curata, te vindeci de vatamatura pacatului, implinirea nestramutata a canonului) este deosebit de important in primul rind pt. tine si apoi pt. tot neamul tau .
Din aceasta cauza parintele Arsenie Boca , ca si toti duhovnicii imbunatatiti, statea la prima spovedanie a unui penitent 4-5 ore , iar apoi 40-45 de minute , pe cita vreme duhovnicii mireni spovedesc de cind incepe utrenia (sau la vecernia din seara anterioara)si pina la momentul inceperii Sf. Liturghii cite 30-40 de mireni.
Si mai nimeni nu se vaita ca este insuficient ascultat-intrebat sau dintre cei care totusi nu sunt multumiti , mai nimeni nu face nimic ca sa se indrepte lucrurile . Mai nimeni , am spus asa deoarece totusi un numar extrem de mic abandoneaza acest sistem si merg sa-si caute mintuirea in clinicile mari de oblojire ale sufletului .

Unul din marii sfinti, din vremea de inceput a monahismului , si care ajunsese la harisma de a vedea diavolii si de a putea vorbi cu ei , a intrebat intr-o zi pe unul daca in iad sunt oameni asa ca el (el era duhovnicul si staretul minastirii). Acela a raspuns ca NU !
Nedumerit, intr-o alta zi, cind s-a intilnit din nou cu ispititorul , a intrebat iarasi daca in iad sunt oameni imbracati in negru si cu partafir de git, dar a primit acelasi raspuns .
Nu era multumit deoarece avusese ocazia sa vada si preoti duhovnici care nu respectau canoanele si nu invatau oamenii cu staruinta sa traiasca in Hristos, si se gindea ca ar fi posibil ca acestia sa piarda Raiul stiind ca daca esti preot si mai ales duhovnic , cu atit este si mai greu sa te mintuiesti !
Fiind tot nedumerit , altadata, a intrebat din nou pe vrasmas daca in iad sunt preoti duhovnici ?
Atunci , necuratul a raspuns : "... vrednice parinte , in iad preoti duhovnici nu exista , dar dintr-acestia , imbracati asa ca dumneata, in negru si cu epitrafil , este plin iadul !"

Asadar, daca doctorul nu poate gasi cauzele bolii tale si implicit nici nu stie sa-ti dea leacul potrivit , ci doar se tinguie linga si impreuna cu tine , veti sfirsi in abisurile nemingiierii .
Parca Mintuitorul a zis : "... orb pe orb calauzind , amindoi pica in groapa !" ? Sau poate acestea le-oi fi auzit eu la cursul de psihologia socializarii ? Cine stie ? NU mai tin minte !

In orice caz , nu faceti nimic, dar nimic, fara binecuvintare , oricare ar fi acel lucru . Lucrurile facute fara ascultare (ca de aceea va-ti pus de buna voie sub ascultarea duhovnicului) nu sunt de la si nu slujesc lui Dumnezeu ! Nu va folosesc cu nimic !
Este o propunere ! NU este musai sa faceti astfel ! Ati primit multe sfaturi. Poate veti descoperi si unele folositoare printre ele !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .

Last edited by zaharia_2009; 18.05.2013 at 01:59:29.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare