Citat:
În prealabil postat de ioan67
Până la "esența ultimă" psihologia și Teologia fac casă foarte bună, sufletul fiind obiectul comun al preocupărilor lor. Iar esența aia de care zici nu e treaba psihologului, după cum ar fi trebuit să știi. Și iarăși ar fi trebuit să știi că preoții buni sunt și buni psihologi (reciproca nefiind valabilă).
În ce mă privește am comentat doar expresia colegului care zicea că științele nu cunosc deloc sufletul omenesc și i-am arătat că de fapt unele științe îl cunosc destul de bine.
P.S. Ce înțelegi prin expresia "esența ultimă a sufletului"? Tradu-ne și nouă, ca să ne luminăm un pic și să verificăm de nu cumva psihologia și Teologia se întâlnesc chiar și în acest punct.
|
Da e vorba de salvarea vietii celuilant adica a apreoapelui tau , indiferent cine este , chiar si un dusman. Dar oare de-a lungul istoriei , atunci cand viata cuiva era in pericol si trebuia sa se apere el sau avutul lui sau familia lui , si in mod inevitabil trebuia sa omoare pe cei care atacau, chiar daca erau crestini ca si el sau poate musulmani , etc, Dumnezeu in aceste cazuri ce avea de zis?. Era asta o scuza pentru cel atacat , ca doar se apara si trebuie sa-si salveze viata , chiar daca il omoara pe atacator?. Inseamna ca cel vinovat in cazurile astea sant DOAR ,cei care ataca. Asa se spune ca noi ,,romanii, am dus doar razboaie de ,,APARARE,,, si nu de cucerire, deci Dumnezeu e de partea noastra. Asta inseamna ca Dumnezeu are doua unitati de masura a iubirii crestine. Poate le-o fii spus si crestinilor , ca atunci cand viata lor va fii in pericol , sa lase deoparte iubirea crestina , si sa puna mana pe sabii , suliti , si sa se apere. Nu, asta nu s-a intamplat . Primii crestini mai degraba mureau ei decat sa ridice mana asupra cuiva , indiferent cine era dusmanul lor.
18.11.2016, 16:06:12
Mod linear
