În prealabil postat de Scotianul
Previzibil sau nu,se pare ca Hawking a spus,intr-un final,ceea ce vroia sa spuna demult ,,Întrebarea este: modul în care s-a născut Universul a fost ales de Dumnezeu, din motive și după legi pe care nu le înțelegem sau a fost determinat de legi științifice? Eu cred că varianta a doua este cea corectă. Dacă vreți, puteți să numiți legile științei "Dumnezeu", dar nu ar mai fi un Dumnezeu personal, de genul cu care v-ați putea întâlni și i-ați putea adresa întrebări".
Si iata cum,in lupta din Apus si Rasarit,in despicarea Mantuitorului in Iisus si Hristos,ruperea culturala intra latura umana si ceea divina a ipostasului Mantuitorului,rationalismul mai arunca o provocare misticismului rasaritean: un Dumnezeu impersonal,jefuit de orice atribut miraculos,o lege stiintifica in fata careia nu trebuie sa te inchini pentru ca este,prin esenta ei,
implacabila si,ironic,eterna tot prin imposibilitatea de a fi redusa la simpla explicatie. In esenta acesta idee nu-ti va aduce nimic, nici macar linistea pentru ca ea, paradoxal, genereaza un alt sir de intrebari dar de acesta data pe sistem ,,angoasa" pentru ca solutia externa, mantuitoare, a fost inchis in derizoriul unui calcul matematic sau al unui experiment din fizica.Infrangerea sufletului uman va veni probabil,paradoxal,odata cu propria sa ratiune care ii va lichida legatura cu sursa sa primordiala,lasandu-l sa pluteasca prin spatiu precum pe un cosmonaut cu legaturile de sustinere rupte.Intunericul mascat sub aparenta cunoasterii,satul de lupta scolastica,da asaltul cu ajutorul stiintei,avangarda calaretilor Apocalipsei,domeniul care prin regula,,stiu pentru ca pot proba" va executa orice principiu ce vizeaza latura tainica a vietii umane.
Acum nu mult timp tot Hawking spunea ca ,,În cea mai celebră lucrare a sa, "A Brief History of Time", Hawking nu exclude varianta contribuției divine la crearea Universului. Omul de știință argumenta că nu poți da un asemenea decret cât timp teoria asupra formării Universului nu este completă, verificată."
Ce anume l-a determinat pe eminentul savant sa renunte la precautia sa initiala si sa arunce destinul lumii in curtea intimplarii?In 1988 spunea ,,Dacă vom avea o teorie completă, ar fi supremul triumf al rațiunii umane - atunci vom cunoaște mintea lui Dumnezeu"dar in 2010 optica s-a schimbat radical: "Deoarece există o lege precum cea a gravitației, Universul poate și se va crea din nimic. Creația spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm".
Si iata cum savantul ce nu poate pronunta mai mult de 15 cuvinte/minut datorita bolii sale,ne-a rezolvat pe toti:nu exista nici predestinare,nici liber arbitru ci doar intimplare.Plecam din nimic,suntem nimic si ne intoarcem in nimic.Negatia suprema.Nihil sine Deo inversat in sens distructiv.Suntem pe un drum implacabil spre negarea propriei noastre naturi umane.Nebunia suprema.
Vazind aceste aspecte,ma intreb,cinic si putin trist,daca nu cumva adevarul cuprins in ideea conforma careia ,,Doamne,nu fii scump la lumina,setea de cunoastere l-a impins pe Faust spre Diavol"este mult mai aproape de de o realitate mai cruda decat credem.In interpretarea lui Rebenciuc in ,,Legenda Marelui Inchizitor"este o scena memorabila:
,,Inchizitorul este un om singur și bântuit de gânduri, care se luptă cu mori de vânt, cu altfel de mori de vânt.În fapt, Inchizitorul nu cu Iisus vorbește, ci cu el însuși. Cuvintele se nasc și mor odată cu gândurile, iar la sfârșit rămâne un hău în care se cufundă.Abordarea va conduce personajul – unul dintre cele mai tragice create vreodată în literatura lumii – înspre o zonă în care devine seducător firescul unei demonstrații nebunești și demonice. Hristos e vinovat. E vinovat că le-a oferit oamenilor libertatea, cel mai periculos și mai absurd dintre daruri. Iar Inchizitorul este el însuși istoria vie a unei umanități nefericite, triste, acoperită de istorie, pierdută în propriile neputințe, este un fals martir.
Inchizitorul lui Victor Rebengiuc stă la masă și discută ca de la om la om cu un Iisus absent. Nu de la înălțimea filosofiei lui Dostoievski. Nu e chinul unui suflet pustiit de încercări, de pendulări între a crede și a nu crede. Este, în schimb, discursul unui om pentru care lucrurile sunt tranșate de mult. E înțelegerea simplă a unor adevăruri umane, în care nu e loc de trăiri subtile.
Din ce în ce mai asumat, Victor Rebengiuc rostește cuvinte care ar putea întoarce cursul lumii. „Ai fost un Dumnezeu slab, n-ai înțeles că oamenii de pâine au nevoie, nu de povești și adevăruri. De o mână care să-i conducă pe un drum sigur, nu de libertate de alegere, de evidență, nu de credință…”, ar fi, pe scurt, discursul Marelui Inchizitor.
Și soluția lui e la fel de „simplă”. „N-ai știut să te descurci cu propria creație, gata, acum te înlocuim noi. Și te omorâm și pe tine. Dar nu neapărat în numele credinței în tine. Ci ca să ordonăm lucrurile. Contabilicește. Omenește. N-ai fost bun. Te eliminăm…”
Victor Hugo spunea ca ,,Este o nenorocire pentru om sa lase in urma lui o pata de intuneric care-i seamana".Sa va multumesc ca existati domnule Hawking?
|
03.09.2010, 15:59:06
Subiecte asemănătoare
Mod linear
