Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

[luciand]

În prealabil postat de Mihailc

Peste 85% dintre convertiții la ortodoxie care și-au povestit experiența, au ajuns în Biserică prin icoană. Nu prin discursuri, persuasiune logică, psihologică sau teologică. Asta fiindcă icoana e un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, arvuna Împărăției pe care trebuie să o căutăm cu prioritate având nădejdea nestrămutată că restul vor veni de la sine. Icoana este cea mai puternică modalitate de a începe să pricepem cum va fi dincolo, ce înseamnă o realitate percepută evenimențial, adică simultan vizual, catehetic, teologic, liturgic, doxologic și multe alte realități pe care ”ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.

Şi peste 85% din cei rămaşi s-au convertit prim muzică. Prin cea autentică: muzica psaltică. Asta pentru că 85% din experienţa noastră este vizuală şi o mare parte din diferenţă este auditivă. Iar Dumnezeu lucrează cu mijloacele uzuale de percepţie ale omului.

...Tocmai mi-am amintit şi eu parola...

Deci, Mihail, n+1, că am pierdut numărătoarea...

[Mihailc]

În prealabil postat de luciand

Şi peste 85% din cei rămaşi s-au convertit prim muzică. Prin cea autentică: muzica psaltică. Asta pentru că 85% din experienţa noastră este vizuală şi o mare parte din diferenţă este auditivă. Iar Dumnezeu lucrează cu mijloacele uzuale de percepţie ale omului.

...Tocmai mi-am amintit şi eu parola...

Deci, Mihail, n+1, că am pierdut numărătoarea...

Ai mare dreptate. Ambele ”canale”, icoana și muzica bizantină sunt expresii ale artei inspirate de evlavia îmbisericită și vorbesc omului duhovnicesc (nu însă și omului sufletesc). Știu un singur loc în România unde acestea, și altele, se întâlnesc în concisă și convingătoare expresie a autenticului eclezial, la Stavropoleos. M-aș bucura, însă, să aflu și de altele!

Bine ai venit în club ! (am tradus stângaci o expresie din romgleză, dar înțelegi cu siguranță despre ce e vorba).

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Ioane, caut să văd despre ce icoană dorești să discutăm. Dacă o găsești undeva pe net, te rog să pui un link ca să economisim timp. Deja caut abordări iconografice a ochilor în icoanele Theotokos.

În prealabil postat de ioan cezar

Am cautat pe net si nu am gasit.
Cand ajung acasa, la tara, voi face o poza si apoi o voi posta aici.

Poate este vorba de Mother of God of Grottaferrata :

http://www.angelfire.com/nv2/citeaux...taferrata.html

O explicatie a ochilor mari : Eyes - large to show faith in God ("the eyes of faith")

http://www.fisheaters.com/images.html

În prealabil postat de mirela.t

Poate este vorba de Mother of God of Grottaferrata :

http://www.angelfire.com/nv2/citeaux...taferrata.html

O explicatie a ochilor mari : Eyes - large to show faith in God ("the eyes of faith")

http://www.fisheaters.com/images.html

Nu, nu e aceasta (Pruncul e pe partea inimii), dar explicatia propusa imi pare potrivita, multumesc Mirela!

În prealabil postat de Mihailc

În primul rând vă mulțumesc pentru interes și mă iertați pentru exasperările mele exprimate total nepotrivit, în Duminica Vameșului și Fariseului, exact momentul liturgic când atenția noastră ar trebui, mai mult ca oricând, să fie deturnată de la judecarea aproapelui.

Nu am competența să țin cursuri și nici nu cred că acesta este cel mai potrivit mod de a spori vizibilitatea înțelegătoare a icoanei. De aceea îmi doresc o abordare bisericească a discuției noastre, cu alte cuvinte încercarea de a stabili o stare de comuniune în măsură să înlăture orice teamă de participare la ea. Putem să greșim și putem să ne îndreptăm, dacă facem asta împreună, cu dragoste și înțelegere, ca la Liturghie.

Ioane, caut să văd despre ce icoană dorești să discutăm. Dacă o găsești undeva pe net, te rog să pui un link ca să economisim timp. Deja caut abordări iconografice a ochiilor în icoanele Theotokos.

Subiectul este foarte vast iar tu ai facut o topografie amanuntita a teritoriului, si nu numai topografie (care e doar o cartare de suprafata) ci si o explorare pe adancime. Nu cunosc competentele tale profesionale dar inclin sa cred ca sunt legate tot de icoana. Suntem multi interesati, fii convins.
O mica remarca as face, legata de relatia dintre cel care tine un discurs si auditoriul sau. Am vazut filmele postate de tine cu Sorin Dumitrescu apoi l-am vazut pe maestru la emisiunea Nasul pe 10 TV. Diferenta de discurs a fost semnificativa, cuvintele maestrului loveau in gol in al doilea caz pe cand in primul, se contura un profil viu, dinamic al mesajului. Acelasi mesaj transmis unui auditoriu dezinteresat devine tern, lipsit de culoare si substanta, un solilog care se vaporizeaza pe masura ce e rostit. In schimb, cand calitatea publicului rezoneaza cu competenta profesorului, cuvintele isi accelereaza semnificatiile si intelesul acestora patrunde mintea, o scurtcircuiteaza.
Eu cred ca merita sa incerci cu noi, suntem interesati si s-ar putea sa ai surpriza ca transmiti un mesaj mai consistent decat ti-ai imaginat.

[Mihailc]

Oana, mulțumesc pentru observațiile tale foarte obiective și valoroase, privitoare la relația emițător-receptor în cazul maestrului Sorin Dumitrescu. Slavă Domnului că dânsul are capacitatea de a depăși cu succes mai multe praguri ale inhibiției pe care o comunică auditoriul dezinteresat sau chiar ostil. Fiind aproape singur în această „campanie„ de conștientizare a derapajelor prezentului în iconografie și iconologie, maestrul a dobândit rodajul psihic și duhovnicesc de a vorbi cu pereții, urechi tip toacă și alte forme de receptivitate lipsă.

Mirela, e foarte frumoasă și binevenită hărnicia ta, însă ”decodificările” relativ simpliste de tipul celor prezentate în link-ul oferit de tine, nu fac bine în încercarea de a pătrunde în lumea inepuizabilă semantic a icoanei. N-aș zice nici să fie neapărat lepădate, ci depășite repede, ca nu cumva să rămânem prizonieri perspectivei vag-culturale. Percepția icoanei nu e doar o încercare de a explica plauzibil intelectual semne și simboluri exprimate sub o formă plastică specifică, ci pătrunderea în realitatea unui hipersimbol care poate găzdui realmente simbolizatul. Prin urmare, învățăm să vedem (niciodată în toată profunzimea lor) modurile tainice prin care Duhul Sfânt face posibilă fuziunea liturgică între partea văzută și cea nevăzută a Bisericii. Dispozitivul care mijlocește această împreună-lucrare și prezență teandrică, este iconografia eclezială. Ca să poată să facă așa ceva, ansamblul iconografic trebuie să fie conceput ca un tot unitar de tipul sinaxei, adică să reveleze aspectul relațional, comuniunea iubirii. O să vedem altădată cum temele iconice (niciodată fixate definitiv , dar disciplinate în dinamica lor de canoane scrise și nescrise), se conțin unele pe altele, așa cum doi iubiți trăiesc unul prin altul, rămânând totuși ei înșiși, deschiși în permanență sporirii de sine prin spargerea izolării egotice și a individualității intranzitive.

[tabitha]

Ai dreptate, Mihai. Și sinceră să fiu, chiar am stat în dubiu dacă să dau acel link sau nu. Dar până la urmă l-am pus ca și referință, tocmai ca să văd ce părere vei avea. Mi-a plăcut promisiunea abordării dinamicii temelor iconice, așteptăm să ne acorzi timp..

Cezar, poate arunci o privire aici și ne spui dacă aceasta este icoana cu pricina.



Last but not least... Lucian, bine ai revenit pe forum !

[glykys]

Uite un topic interesant!
La masterul de Istorie am facut un curs de Simbolica medievala, in care dna prof. Catalina Velculescu, intelectual cu adevarat induhovnicit, autoarea cartii "Nebuni intru Hristos" ne-a vorbit indeosebi despre teologia icoanei. Anul acesta mi se pare ca a fost tinut cursul pe primul semestru, care tocmai s-a incheiat, altfel vi-l recomandam celor din Bucuresti.

Un simbol nu are o echivalenta, nu e ca in dictionarul lui Chevalier si Gheerbrant in care simbolului X i se asociaza semnificatiile A, B in cultura nu stiu care si Y, Z intr-alta, asta inseamna casapirea misterului, a tainei...

Cat despre faptul ca muzica psaltica si icoana aduc la ortodoxie pe cei mai multi care se convertesc, contactele mele destul de indelungate si apropiate cu un coleg coreean iubitor de ortodoxie afirma, dar si neaga acest lucru. Respectivul, nascut in hinduism, convertit la protestantism in urma casatoriei, doritor apoi de a se converti la catolicism a sosit in Romania, la studii, in urma unei noi crize spirituale - aici a cunoscut ortodoxia si chiar a cochetat cu ideea convertirii. Avand si obstacolul limbii si fiind un om intelectual, intr-adevar, a fost fascinat de muzica bizantina, de colinde, de icoane, de Stavropoleos, dar mereu a incercat sa afle semnificatia acestora, sa afle teologia care se ascunde in spatele cantecului si ale icoanei. Si cerceta, si cerceta, si se documenta, pana cand ajungea intr-un punct in care se oprea, spunand ca nu mai poate. Dupa ce parcurgea niste chestiuni foarte complicate , care cereau gandire abstracta si pregatire intelectuala, ajungea intr-un punct in care ratiunea nu mai face fata si in care orice babuta (iar se supara Cristi pe mine) din biserica mea, oricat de putine clase ar avea, nu s-ar fi poticnit. Pentru ca bunului meu prieten iubitor de ortodoxie ii lipseste credinta, din pacate. Stie bine Biblia de la cap la coada, dar nu crede.

S-a intors in tara lui, unde a dat peste aceeasi realitate de care a fugit cand a plecat, trece din nou printr-o criza spirituala si iarasi are un dor de duca, dar stie ca, de data aceasta, nu ii va mai fi usor sa plece, pentru ca, intre timp, a devenit tata. Se alina cu mailurile si scrisorile din Romania, asculta cu placere muzica bizantina, priveste icoanele si piesajele romanesti, a ajuns sa cunoasca destul de bine credinta noastra, dar doar intelectual si senzorial. In casa lui (in care sta cu familia protestanta) din Coreea sta acum o icoana cu Sfantul Ioan Botezatorul si se canta la chitara Agni Parthene, desi nu intelege nimeni despre ce e vorba in cantec. Fetita lui chiar incearca sa danseze pe aceste ritmuri, dar nu poate. Ar vrea sa nu o indoctrineze cu nicio religie, sa o lase pe ea sa isi caute drumul in viata cand va fi mare, dar mediul nu ii permite.

A avut parte de tot tacamul, si de oameni induhoviciti, si de superficialitate, si de medii monastice mai mult sau mai putin dubioase, si de slujbe, si de moaste, si de prozelitisme mai rafinate sau mai din topor, si de intamplari mai mult sau mai putin cuvioase in Romanica noastra... Intrebat acum cu ce asociaza ortodoxia, raspunde: cu muzica, icoanele si oamenii ei.

Sa il lumineze Dumnezeu si sa ii daruiasca credinta, ca numai asta ii lipseste!

Poate anticipez, poate sar peste vreo treapta sau poate deviez si ma veti ajuta sa inteleg asta. Totusi voi incerca acum sa vorbesc despre icoana cu pricina, care ma asteapta mai departe ... in satul meu coplesit de zapezi, in Baragan...
Eram la un prieten, gazduit pentru cateva zile. Casa lui plina de icoane, majoritatea de pe Muntele Athos, prietenul meu fiind mare calator, pelerin, de cand il stiu. Atmosfera prielnica rugaciunii, carti multe, liniste, muzica buna... Eram totusi neimpacat, eram mohorat.
Intr-o seara, desi icoana fusese mereu acolo, zaresc pe un stalp din hol, o icoana de dimensiuni mai degraba reduse, aprox. 15-20, poate un pic mai mult. M-am oprit o clipa, am privit-o si am simtit o bucurie usoara, foarte fina, ca o adiere. Am bagat de seama, sunt oarecum obisnuit sa imi monitorizez trairile launtrice permanent, dar m-am luat cu vorba, cu treburile, cu toate...
Seara am dat sa ma rog, in camera pe care mi-o oferise prietenul meu. Dar nu reuseam, ceva ma jena...
Intr-o doara am iesit in hol si m-am trezit inaintea icoanei... Ne ... priveam!
.................................................. .................................
Am stat minute lungi in picioare fata in fata cu mica icoana.
Treptat am inceput sa ma inconvoi, apoi m-am asezat linistit in genunchi. M-am rugat.
.................................................. ......................................
Apoi, cu vremea, trecind pe la prietenul meu in vizita, gaseam o clipa sa arunc,, fie si pe furis, o privire icoanei de care ma simteam deja legat.
Uneori stateam noaptea pe hol, cu lumina de veghe aprinsa si petreceam inaintea icoanei. Sedeam pe scaun uneori, pur si simplu, si ma pierdeam intr-o lume nici a mea, nici a icoanei, nici de aici nici din alt aparte... Eu nu stiu...
Uneori plangeam, de obicei simteam nevoia sa aduc multumire oamenilor si lui Dumnezeu inaintea acestei icoane.
Aceea a fost o perioada de mare liniste sufleteasca pentru mine. Asa mi-o amintesc.
La sfarsit (a aparut si un sfarsit, caci prietenul meu s-a mutat, de-o vreme, prins cu afacerile) am petrecut o seara frumoasa, inaintea plecarii, vorbind multe, impartasind, facind chiar planuri de a merge amandoi pe Athos, dupa Pastele de anul acesta.
Cand sa plec la culcare, spre uimirea mea, Dan ma intreaba: "Iti place icoana de colo?" si imi arata cu mana tocmai icoana ..."mea". Sugrumat, am baiguit ceva care se putea intelege, probabil, da. Intrucat Dan s-a ridicat imediat, a luat-o de pe perete si mi-a oferit-o. "Ia-o, poftim, Domnul fie laudat, de cateva zile nu stiu de ce simt nevoia sa ti-o ofer..."
.........................................
Icoana se afla in casa parinteasca, pe un perete lateral, spre sud, asezata acolo dupa multe dezbateri cu preotul locului.

Ceea ce ma leaga in mod aparte de aceasta icoana nu este detaliul ei aparte, ochii mari si morfologia ei generala oarecum atipica (o veti vedea dupa ce o fotografiez), ci efectul intalnirii mele cu ea.
Trupeste: mereu ma simt de parca as fi "masat" pe spate, imi indrept spatele dupa ce o privesc, imi simt tonusul ridicat, inviorat la muschii spatelui, iar capul mi-l tin mai sus, mai firesc parca. (renunt de-o vreme sa ma mai tem ca aceasta nu e o pozitie umila) Efectul e peste vointa mea, mi se intampla singur, nu-l provoc.
Emotional: liniste, incredere.
Ganduri: ce frumos adie vantul, Doamne, frumoasa e zidirea ta... Si tresarirea: a batut clopotul! Si merg, fara vreun efort, la slujba. De asemenea, am mereu grija de mormantul parintilor (l-am neglijat totdeauna, la modul cel mai crunt), al rudelor, chiar al celor pe care nu-i cunosc...

Mai sunt si altele...

Multumesc Ioan,
foarte, foarte valoroasa marturia ta...
multumesc inca o data.