Nicolae Steinhardt - 22 de ani de la trecerea la cele vesnice

[laurastifter]

Partea 1:
http://video.google.com/videoplay?do...73506784451593#

Se găseşte şi partea a doua pe internet.

Doamne ajută!

[forever...]

- O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blînd, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor- fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
Mai întîi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - pînă la dirimanta probă contrară -are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atît de întinat ca şi ei.
Mai departe. Hristos iartă uşor şi pe deplin. Şmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu ţîrîita. Pe cînd Domnul: „Nici eu nu te osîndesc. Mergi şi nu mai păcătui." Nici eu nu te osîndesc...
E oricînd gata să vină în ajutor, atîta aşteaptă. Îi e milă. Pe văduva din Nain, pe orbi, pe femeia gîrbovă, îi milostiveşte fără ca ei să fi cerut ceva. Ştie să-şi gradeze aprecierea, dă fiecăruia ce-i al său. Hananeancei, care a dat dovadă de stăruinţă şi curaj, îi spune mai mult decît altora pe care-i izbăveşte, întrebuinţează o formulă complementară: O, femeie! mare îţi este credinţa. (Numai ei; numai ei şi exclamativul O! şi calificativul mare!)
E mereu - şi cu osebire de grijuliu asupra acestui punct - atent şi politicos; prietene îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă ori o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos. Nu se vede din nici un text vreun moralism înţepat, vreo pudoare de comandă. Şi nici o condiţie prealabilă pusă păcătoşilor, nici o discriminare: Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară.

[forever...]

În prealabil postat de forever...

- O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blînd, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor- fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
Mai întîi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - pînă la dirimanta probă contrară -are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atît de întinat ca şi ei.

Acesta a fost una din primele fragmente din "Jurnalul fericirii" care mi-a atras atenţia şi m-a pus pe gânduri. A nu fi bănuitor, nu mai apărea ca o dovadă de prostie, aşa cum îmi dădeau de înţeles unii dintre semeni. În fond, fiecare vede în celălalt cam ceea ce se găseşte în sine însuşi.

Totuşi, viaţa mi-a arătat că uneori trebuie să fim circumspecţi. Chiar părintele Steinhard pomeneşte în nenumărate rânduri că un creştin trebuie să fie şi deştept:

"Elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită... Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.

Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi.

Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea."

P.S. Mulţumiri colegului de forum care mai scoate teme vechi de la naftalină!

[forever...]

Răspunsul la dilema mea despre a fi nebănuitoare fără să fiu proastă, sau despre a încerca să fiu puţin mai deşteaptă, cu preţul construirii unor bariere în faţa pericolelor (!?)... a venit tot de la N. Steinahard, în minunatul său jurnal:

"Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atît de vastă ca polimerii de bază.) In dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simt si înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e absolută - nici chiar adevărul -, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de uşor) ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori."

[cristiboss56]

Monahul şi scriitorul Nicolae Steinhardt, cunoscut şi sub numele de Nicoale Delarohia, autorul cărţii „Jurnalul Fericirii”, apărute postum, a fost catalogat, în cadrul comemorării a 28 de ani de la moartea sa, drept un „creştin altfel” de către profesorul Ştefan Iloaie, care a fost pentru o perioadă scurtă de timp ajutorul monahului în organizarea bibliotecii Mănăstirii Rohia.

„Părintele Nicolae a fost un om special, a fost un creştin altfel, un creştin care trăia în Hristos mult mai profund decât alţii, aşa l-am perceput pe când eram elev seminarist la Cluj, fiind invitat de părintele Vasile, acum stareţul Mănăstirii Rohiţa, să-l ajut în perioada vacanţei la ordonarea bibliotecii din mănăstire. (…) Am cunoscut un om aparte şi nici nu aveam să-mi dau seama cum mă va influenţa, iar mult mai târziu mi-am dat seama că experienţa sa din închisoare l-a marcat, însă surprinzător e că în cartea sa, ‘Jurnalul Fericirii’, spune că doreşte să se întoarcă în închisoare. Să-ţi doreşti din nou închisoare? Cred că ideea libertăţii şi ieşirea dintr-o închisoare mică în una mai mare, comunistă poate că a fost o povară. (…) Realitatea este că el s-a convertit la creştinism în închisoare,” a spus Ştefan Iloaie.
În context, conf. univ. dr. George Ardeleanu de la Universitatea din Bucureşti, autorul studiului monografic şi al lucrării de doctorat „N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii”, apărut la editura Humanitas în anul 2009, a susţinut că procesul convertirii la ortodoxism a fost unul complicat, dar determinat de ajungerea sa în închisoare, în urma unui proces politic din cunoscutul lot „Noica” din perioada comunismului.
„Convertirea la Steinhardt de la iudaism (în ortodoxie – n.r.) a fost foarte dificilă. (…) Procesul convertirii începe cu mult timp înaintea ajungerii în închisoare. A fost o convertire dificilă cu multe momente de indecizie, angoase, nelinişti, şi n-a fost o convertire rapidă. Steinhardt intră în închisoare cu o mare incertitudine, mare indecizie, ori experienţa închisorii este cea care produce decizia. Momentul ajungerii în închisoare este cel care-l eliberează de o parte a indeciziei. În închisoare, decide să se boteze şi faptul se produce la două luni de la încarcerarea sa (…) şi botezul are loc în celula 18 a închisorii Jilava prin anii ’60”, a precizat George Ardeleanu.
Comemorarea Monahului Nicolae Delarohia – „Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi…” a fost găzduită de Catedrala episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, în prezenţa a numeroase persoane care l-au cunoscut pe acesta, călugări ai Mănăstirii Rohia şi numeroşi elevi ai Seminarului teologic local. În aceiaşi zi, atât la mormântul lui N. Steinhardt de la Mănăstirea Rohia, cât şi la începerea evocării din Catedrala episcopală, a avut loc slujba parastasului în memoria fostului monah.
Nicolae Steinhardt a ajuns în anul 1973 la Mănăstirea Rohia, îndemnat de filozoful Constantin Noica, iar în anii ’80 este primit oficial în monahism prin grija fostului stareţ al mănăstirii, fostul arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului, Justinian Chira. Pe toată durata şederii în mănăstire, dar şi în timpul când părăsea lăcaşul de cult, acesta a fost urmărit de securitate, filat, fotografiat şi înregistrat. Dosarul său de urmărire a fost închis abia spre sfârşitul anului 1989, arată documentele CNSAS consultate de specialişti.