Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Vezi rezultatele sondajului: Mai doriti astfel de istorioare?
Da 11 84,62%
Nu 2 15,38%
Sondaj cu opţiuni multiple. Votători: 13. Nu poti vota in acest sondaj

Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 31.10.2008, 15:30:50
a1ynsudyty a1ynsudyty is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 31.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 13
Post Luati aminte fratilor la aceasta istorioara :

" Un nume mult cunoscut in partile locului si apreciat de numerosi preoti, calugari si credinciosi - mai ales intre cele doua razboaie mondiale - a fost acela al dascalului Niculae Dumitriu.
Nascut si crescut in satul Borlesti, Neamt, unde si-a intemeiat si un camin model pentru toti, dascalul Niculae Dumitriu a fost cintaret de Biserica toata viata sa. Acolo in locasul lui Dumnezeu, inchinat Sf. Ierarh Spiridon, facatorul de minuni, lauda el pe Dumnezeu si pe toti Sfintii Lui. Glasul sau dulce, armonios, smerit si plangator, desfata inimile, mangaia sufletele amarate ale satenilor, scotea multe lacrimi din ochii credinciosilor si se ridica spre Cer, ca o rugaciune de seara.
Pana in anul 1918, dascalul Niculae Dumitriu, om cu vaza si cu cinste in sat, a fost totodata si notarul comunei Borlesti, fiind foarte sarguitor in toate : crestin model, cantaret renumit la Biserica, gospodar si cetatean de frunte.
Dar dupa ascunsele judecati ale lui Dumnezeu, se imbolnaveste in vara anului 1919, si este internat de urgenta la spitalul din Roznov. Toti spuneau ca nu mai este vreo salvare pentru el. Intr-adevar, ajunge in coma si apoi in nesimtire. " A murit Niculae Dumitriu din Borlesti, au comunicat doctorii, veniti si-l luati acasa ".
" Dumnezeu sa-l ierte, rostea fiecare cu lacrimi in ochi, ca tare mai era bun si credincios."
Dar iata ca se petrece o minune neasteptata. Pe cand il imbracau in haine de inmormantare si-l asezau in sicriu, deodata el se desteapta ca dintr-un somn adanc. Era foarte inspaimantat si schimbat la fata. Rostea cuvinte fara legatura si privea de jur-imprejur uimit. " Unde sunt eu aici?" a intrebat el. " La spitalul din Roznov, tata !" i-au raspuns copiii. Nimeni nu stia ce sa creada, ce sa intrebe, ce sa faca. Vestea aceasta s-a auzit in foarte scurt timp in tot spitalul, pe strada, in sat, peste tot.
" A inviat dascalul Niculae Dumitriu !" spuneau unii catre altii. " Oare este posibil una ca aceasta?" se intrebau satenii. Unde o fi fost sufletul lui atatea ceasuri? In iad sau in Rai?!"
" Oameni buni, nu va alarmati, spuneau doctorii, el nu murise de-a binelea, ci a fost numai lesinat ; iar din cauza racelii din morga, s-a desteptat la viata. Scoateti-l afara la aer, purtati-l incet ; este foarte slabit. Lasati-l culcat sa-si mai revina. Sa-i mai facem o injectie ", adaugara doctorii. " Nu ! lasati-l in pace ", au raspuns rudele lui. L-ati omorat cu doctoriile. Daca Dumnezeu l-a inviat din nou, este al nostru de acum ". Si l-au luat acasa.
Minunea era savarsita. Dascalul Niculae Dumitri se simtea tot mai bine. Dragostea familiei si mai cu seama rugaciunile lui cu credinta l-au readus la viata, i-au mai dat putere sa cante din nou la Biserica, sa lucreze, sa se bucure, sa traiasca printre oameni. Dar el parca nu era multumit. Tacea mereu, nu radea deloc, vorbea foarte putin si plangea adeseori. Cum deschidea gura sa vorbeasca, incepeau si lacrimile sa-i curga pe fata lui.
" De ce plangi, tata, asa? Te simti inca bolnav? Sau poate ai vazut dincolo ceva infricosat?!" "Dragii mei, zise el, chemati pe parintele pana la noi !" L-au chemat, si s-a spovedit, i-a spus toata taina pe care i-a descoperit-o Dumnezeu in ceasurile acelea de grea incercare. El ar fi dorit sa nu mai spuna nimanui afara de spovedanie. Dar preotul i-a dat voie si chiar porunca, sa spuna tuturor minunea spre slava lui Dumnezeu si folos duhovnicesc. Astfel, in jurul lui, staruiau rudele, cunoscutii sau cei de ai casei, staruiau mereu cu aceste intrebari : " Spune-ne, frate Nicolae, unde ai fost cu sufletul dupa ce ai iesit din trup si ce ai vazut acolo?"
Atunci el le raspundea : " Dragii mei, dupa ce am iesit din trup am vazut in jurul meu o ceata mare de diavoli, foarte infricosati la vedere, care cautau sa ma apuce si strigau asupra mea ca am facut cutare si cutare pacat si ca nu m-am spovedit la preot. Iar eu plangeam de mare frica si ceream ajutorul Sf. Nicolae. Apoi, indata a venit la mine un batran cuvios cu toiag de aur in mana si mi-a zis : " Vino dupa mine, ca am venit sa-ti ajut". Si m-a dus sa-mi arate toate mucile iadului, acolo unde se muncesc pacatosii. " Ce munci ai vazut acolo frate Nicolae?" il intrebau cunoscutii? Iar el raspundea cu lacrimi : " Mai intai m-a dus prin niste locuri intunecoase, cu stanci si cu pietre, cu carari inguste si fara verdeata. Deodata, am vazut in vale un lac mare fara margini, plin cu catran si cu viermi neadormiti. Iar in el se chinuiau nenumarate suflete omenesti. Unii erau pana la glezne, altii pana la brau, altii pana la gura in catran, si viermii groaznici ii mancau pe ei. Tot lacul acela foia de viermi. Le intra pe gura, pe nas si pe ureghi si le rodea carnea cu rani nevindecate. Si auzeam un tipat mare si foarte groaznic: " Vai! Vai! ajutati-ne, fratilor! Scoateti-ne de aici...! Nu ne lasati fratilor...!"
- Cine sunt acestia care se muncesc aici, sfinte al lui Dumnezeu?, am intrebat pe acel cuvios.
- Aici viermele lor nu doarme, a raspuns el, iar acestia sunt cei care au zacut in desfranari, in betii, in jocuri si in ucideri, si asa se vor munci aici in veci.
Am mers mai departe, printre stanci fioroase si am vazut in vale o moara de foc, cu roata de foc, care era purtata de un rau de foc. Si in ea se macinau multime de capete omenesti care strigau deznadajduite si cereau ajutor.
- Ce pacate au facut acestia care se chinuiesc aici? am intrebat eu plin de mare frica.
- Acestia sunt cei care macinau Duminica si care au luat indoit de la saraci, de la vaduve si orfani.
Am mers mai departe si in alt loc am vazut niste hambare de foc uriase si multi pacatosi care se ardeau in ele.
- Dar acestia ce pacate au, sfinte al lui Dumnezeu?
- Acestia au furat din avutul altora grau, bucate, bani si munca celor necajiti; si asa se vor chinui in veci.
Apoi am ajuns la poalele unui munte mare, cu multime de copaci si am vazut ca de fiecare copac era legata o femeie goala. Iar niste corbi infricosati le manca pieptul pana la oase; si groaznic tipau si cereau ajutor, dar nimeni nu le auzea.
- Dar de ce le mananca pieptul acestor femei, placutule al lui Dumnezeu?
- Acestea sunt femeile care nu au vrut sa nasca copii si nici sa-i alapteze, ci i-au uncis prin avorturi. Si asa se vor munci aici in vecii vecilor.
Am vazut si alte multe lucori groaznice, cu tot delul de munci, cu diavoli si nenumarate suflete ce se chinuiau, Si toti tipau de durere si strigau deznadajduiti. Iar eu plangeam de strigatele lor si ma temeam. Am vazut intr-un loc cum unii se chinuiau ariand pe un camp ce ardea de vapaie, si mi-a spus cel ce ma conducea:
- Acestia sunt cei care au lucrat Duminica si au furat din munca si ogorul altora. La urma am fost dus de cuviosul acela, chiar la satana. Acolo m-am infricosat cel mai tare, ca era groaznic la vedere. Statea pe un scaun urias care se cutremura sub el. Apoi acela a zis unei slugi : " Ia o sulita de foc si loviti-l in inima, ca sa stie ca a fost pe la noi. Ca acesta imi va face mare rau in lume, caci va spune oamenilor tot ce a vazut aici in iad".
De acolo ne-am intors inapoi pe unde mersesem, iar pe cale mi-a spus cuviosul acela aceste cuvinte:
- Iata, cu mila lui Dumnezeu te intorci iar in trup. De acum sa te pocaiesti si tu, ca sa nu ajungi aici in munci... Deci, dupa desteptarea aceea din morti, dascalul Niculae Dumitriu, a mai trait aproape 30 de ani, insa acum a avut o viata duhovniceasca cu totul aleasa, caci cea mai mare parte din avere a impartit-o la saraci si Biserici. Iar el si cu familia lui, traiau cu totii in rugaciune, in post, in lacrimi, in citirea Sf. Scripturi si in viata curata. Mereu se ruga, permanent plangea. Totdeauna era senin la fata, oricand avea cuvant de mingaiere si de invatatura. Iar la Biserica, canta asa de duios si miscator, ca toata lumea plangea cand canta el, ba insusi el plangea la rugaciune si la cantare.
- Frate Niculae, de ce plang credinciosii cand citesti si canti fratia ta? il intrebau cei mai apropiati ai lui.
- Draguta, daca vorbesti si canti din inima, la inima merge! Si era plin de duhul lui Dumnezeu acest suflet! Permanent era smerit, cu lacrimi in ochi, aprins de dragostea Lui si foarte iubitor de Biserica si de rugaciune. Adesea se marturisea la preot, se impartasea si se umplea de darul lui Dumnezeu. Iar casa lui, era acum casa pentru tot felul de calatori, saraci si calugari. Iesea inaintea fiecaruia si-l chema cu lacrimi in casa lui.
- Hai, dragutza, vino in casa aceasta sa ne bucuram impreuna... Si cand vedea preoti sau alte fete bisericesti, intrand in ograda lui, indata le iesea inainte la poarta, deschidea toate usile si batand din palme de bucurie, zicea ca un copil:
- Iata vin parintii nostri, iata vin parintii nostri!
Batranul mergea adesea pe la Sf. Manastiri. Acolo era cunoscut tuturor. Si-l puneau parintii sa cante la Biserica, sa citeasca cuvant de folos si sa zica psalmii Utreniei. Iar el canta plangand si cetea asa de miscator, ca nimeni altul. Odata, auzindu-l un egumen imbunatatit a zis catre frati:
- " Minunat om este acesta, ma rascoleste pana in adancul inimii cu cantarea lui !"
Intr-o zi a fost cu fratii manastirii la lucru in gradina. Si vazand pe un frate, anume Constantin Ilie - numele civil al Arhimandritului Cleopa Iili - , i-a spus cu glas proorocesc :
" Fratioare, fratioare , fratia ta ai un dar, o chemare de la Dumnezeu, caci esti ales sa fii pastor duhovnicesc peste locul acesta..." Cu timplul s-a implinit cuvantul sau. A ajuns batranul si la Sfintele Locuri, unde s-a inchinat la mormantul Domnului si s-a intors cu mare bucurie in tara.La sfarsitul anului 1944, odata cu sosirea iernii, se sfarsea plin de bucurie si de pace, alesul lui Dumnezeu, dascalul Niculae Dumitriu, in varsata de aproape 80 de ani. A fost inmormantat in cimitirul satului, plans de mii de credinciosi, de preoti, de calugari, de saraci si de cersetori.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 31.10.2008, 16:12:37
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.411
Implicit



Viermele cel neadormit, focul gheenei, intunericul cel mai dinafara si toate descrierile Iadului sunt metafore pure care simbolizeaza disperarea, lipsa de orice speranta a celor care ajung la intuneric, adica la separarea de Dumnezeu, la izolarea [COLOR=Red]vesnica[/COLOR] de El si de oameni.

Eu nu cred ca Dumnezeu ii trimite pe pacatosi sa le fie macinate capetele, sa le fie trecuti viermi metafizici prin nas sau sa arda necontenit in foc. Cel mai mare chin va fi vederea celor care s-au mantuit, lipsa oricarui bine, departarea definitiva de Creator...

Sunt cateva eseuri pe aceasta tema pe www.crestinortodox.ro, cititi-le.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 31.10.2008, 16:41:18
vsovi vsovi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.02.2007
Locație: har†>>>s'C'e'r
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.993
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut Vezi mesajul


Viermele cel neadormit, focul gheenei, intunericul cel mai dinafara si toate descrierile Iadului sunt metafore pure care simbolizeaza disperarea, lipsa de orice speranta a celor care ajung la intuneric, adica la separarea de Dumnezeu, la izolarea [COLOR=red]vesnica[/COLOR] de El si de oameni.

Eu nu cred ca Dumnezeu ii trimite pe pacatosi sa le fie macinate capetele, sa le fie trecuti viermi metafizici prin nas sau sa arda necontenit in foc. Cel mai mare chin va fi vederea celor care s-au mantuit, lipsa oricarui bine, departarea definitiva de Creator...

Sunt cateva eseuri pe aceasta tema pe www.crestinortodox.ro, cititi-le.
domnule pe langa ceea ce vor simtzi in ei sunt shi lucruri pe care nu le vom vedea decat atunci ca spuse de la altzii nu le credem...

dar eu ma gandesc la infricoshetoarea dreptate shi adevar care fara Hristos te vor nimici in durerea cea veshnica fiindca atunci cand le vei trai faptele tale in lumina adevaratului Adevar te vei prapadi, caci simtzul adevarului, al dreptatzii, al iubirii shi desavarshirii, acelea vor birui shi atunci ce va face pacatosul care e vierme dar se crede sfintzishor? ce va face? se va ingrozi shi o vreme va petrece in dulcea inshelare caci ii cere deznadejdea din el ca deznadejdea shi credulitatea nesuportand realitatea shi Lumina dumnezeiasca vor prefera amagirile celui rau shi mincinos...

Dar cand Slava Lui Dumnezeu va birui, atunci disperarea va fi groaznica shi deznadejdea la fel, shi ce o va mai linishti oare?

dar cumplitele pedepse sunt shi vor fii, caci celor nedreptzi shi vicleni, de la intemeierea lumii le-a fost pregatit focul cel veshnic din iezerul ce arde cu pucioasa... iar locuintzele de chin sunt multe shi groaznice... asha spun cei ce marturisesc, caci iadul shi raiul nu-l shtie omul pana nu-l vede shi pana nu-l cunoashte shi nu este pe pamant, nu sunt aici, lucrurile, ci aici este iadul deznadejdii shi al necredintzei, caci plin este pamantul de uneltele ademenitoare shi de goliciune shi de draci care sar din om in om shi stau unitzi cu oamenii pe la cinci palme... cum spun proorocii....

deci nu e vorba doar de sentimente shi pareri shi stari de spirit ci de locuri unde sufletul va fi chinuit....
Reply With Quote
  #4  
Vechi 31.10.2008, 17:02:52
Florin-Ionut's Avatar
Florin-Ionut Florin-Ionut is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.07.2008
Locație: Timișoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.411
Implicit

...morala e ca nu recomand nimanui perspectiva acelei vesnicii de timp atemporal-inghetat-impietrit in care sa petreci disperat un chin al singuratatii in intunericul cel mai dinafara, necunascandu-ti vecinul de langa, ci acultand probabil strigatele nenorocitilor blestemati de Dumnezeu, dar vazand cumva pe cei care participa la slava Lui... Fara sfarsit, fara schimbare, fara nadejdea de a scapa, de a te mantui fie si peste 1 miliard de miliarde de eoni la puterea 100000000000000000...
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4

Ascultați Noul Testament ortodox online.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 31.10.2008, 17:21:24
vsovi vsovi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.02.2007
Locație: har†>>>s'C'e'r
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.993
Implicit

dar sfintzii o recomanda, caci daca vei tzine mintea ta la iad fara sa deznadajduieshti, adica la aceasta perspectiva sumbra shi adevarata, ca atunci te pazeshti mai ushor de minciunile proorocului mincinos care itzi da liber la pacate insinuand ca shi te vindeci prin ele de neputintza sau de unele boli... cum a zis sfanta Parascheva, dar ea a zis mai clar, mai frumos shi mai duhovniceshte in cuvintele sale intru Hristos...
Reply With Quote
  #6  
Vechi 31.10.2008, 17:25:11
vsovi vsovi is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.02.2007
Locație: har†>>>s'C'e'r
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.993
Implicit

Citat:
În prealabil postat de vsovi Vezi mesajul
dar sfintzii o recomanda, caci daca vei tzine mintea ta la iad fara sa deznadajduieshti, adica la aceasta perspectiva sumbra shi adevarata, ca atunci te pazeshti mai ushor de minciunile proorocului mincinos care itzi da liber la pacate insinuand ca shi te vindeci prin ele de neputintza sau de unele boli... cum a zis sfanta Parascheva, dar ea a zis mai clar, mai frumos shi mai duhovniceshte in cuvintele sale intru Hristos...
deci daca vei tzine mintea la iad shi nu vei desznadajdui atunci mergand pe drumul batut de sfantul Siluan, potzi nadajdui la mantuirea sufletului tau.... la pocaintza shi indreptare in mila Lui Dumnezeu... ca postind shi ascultand in taina itzi va fi mai ushor... in lupta cu duhul rautatzii... shi cu dracii...
Reply With Quote
  #7  
Vechi 31.10.2008, 22:05:59
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

In cartea ,,Mantuirea pacatosilor" de Agapie Criteanul , la capitolul despre iad, mai exista cateva astfel de dezvaluiri pe care putem sa le comentam cum dorim. Important este sa nu avem parte si noi de muncile iadului. Caci se pare ca acestea exista, totusi.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 31.10.2008, 22:44:47
C.tin C.tin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Mesaje: 409
Implicit Femeia Care A Murit Si A Inviat Intru Domnul (din Formula AS)

[COLOR="Magenta"]partea -I-[/COLOR]
La Teghea, intr-o seara de iarna</b> Aceasta fascinanta poveste aveam s-o ascult in seara Lasatei Secului, intr-o indepartata manastire de maici din partile Satmarului: Manastirea Teghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din ultimele zile, doar cativa mireni se incumetasera intr-acolo. Ma aflam singur, cu maica stareta Emanuela, intr-o bisericuta maramureseana, inconjurata de camp, camp alb si nemarginit, prin peretii de lemn auzeam vuietul naprasnic al vanturilor infuriind zapada si, ceva mai departe, cantecul abia deslusit al calugaritelor, adunate la ultima vecernie dinaintea Postului Mare.
Maica stareta imi povestea, printre altele, cum a imbracat ea haina calugariei. "Cu vreo 20 de ani in urma, am auzit ca pe tarmul marii, la Constanta, ar exista o femeie care a murit si a inviat. Curiozitatea laicului m-a impins intr-acolo. Intr-adevar, asa era! Mai mult, in urma <<mortii>>, femeia aceea se preschimbase total: devenise unul dintre oamenii cei mai credinciosi pe care i-am cunoscut vreodata. Dupa o noapte intreaga de confesiune, ea mi-a spus: <<Maine vom merge amandoua la Techirghiol, la parintele Arsenie Papacioc, si el iti va spune un cuvant care-ti va schimba destinul.>> Si, intr-adevar, a doua zi, doar vazandu-ma, parintele Arsenie mi-a zis: <<Femeie, tu ai fi buna de monahie>>. De atunci, n-a mai fost alta cale pentru mine decat manastirea."
Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor: "O Femeie Care A Murit Si A Inviat?". "Da, e adevarat. Traieste si azi, numele ei este Olga."
Maica stareta n-a vrut insa sa-mi spuna mai mult. Facuse un legamant cu femeia aceea sa nu mai vorbeasca nimanui despre moartea clinica si despre traumatizantele ei experiente din acest rastimp. Toate acestea aveau sa-mi fie povestite, in schimb, de un satmarean credincios, apropiat al Manastirii Teghea, pe numele lui Dumitru Zimbru. Domnul Zimbru o cunoaste de mult pe Olga, ii este prieten, o viziteaza in fiecare vara si marturiseste, de asemenea, ca prima intalnire cu aceasta femeie i-a schimbat viata, lui si familiei sale. Multa vreme am stat in cumpana, daca ar trebui sau nu sa fie publicate aceste lucruri tulburatoare, macar pentru motivul ca cititorului i-ar putea parea incredibile. Auzisem, desigur, despre nenumaratele situatii de moarte clinica, despre intreruperile temporare ale functiilor vietii - toate explicabile medical - dar niciodata despre unul cu atat de adanci reverberatii religioase. Am vrut sa plec eu insumi la Constanta, sa o cunosc. Dar, din vorba in vorba, mi-am dat seama ca femeia aceea e atat de modesta si de smerita, incat cu siguranta nu si-ar pune imediat viata in palma unui strain, mai ales... ziarist. Voi reproduce deci spusele domnului Dumitru Zimbru, cuvant cu cuvant, asa cum le-am auzit si eu la Manastirea Teghea, in seara zilei de 25 februarie 2001.
<b>Minunea de pe masa de marmura

"Olga s-a nascut in anul 1946, intr-un satuc din zona Botosanilor. Parintii, oameni cu frica lui Dumnezeu, i-au insuflat dragostea fata de cele sfinte si, intr-adevar, pana la varsta adolescentei, ea a fost foarte credincioasa. Mai tarziu, au furat-o insa ispitele vietii. S-a maritat, s-a mutat la Constanta, avand o functie buna intr-o intreprindere, a lasat cu totul deoparte obiceiurile crestinesti ale copilariei. Se imbraca ca o oraseanca, traia si gandea ca o oraseanca. Nu avea alta grija decat a casei si a sotului ei.
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul nein-sufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, <<moarta>> a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: <<Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra?>>. Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. <<Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!...>>, gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: <<Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!>>, si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: <<E minune dumnezeiasca!>>.
Cu sufletul prin iad

Ce a trait aceasta femeie in timpul mortii ei clinice, viziunile pe care le-a avut reprezinta o alta poveste de necrezut. Va spun, de fiecare data cand imi relata lucrurile acestea - desi cuvintele omenesti sunt prea neputincioase spre a descrie aceste episoade nepamantene - de fiecare data ma cutremuram si chiar ma inspaimantam de moarte. Nu trebuia decat s-o privesti in ochi, sa-i vezi ochii in care se stransese atata suferinta si putere, ca sa-ti dai seama ca ceea ce spune nu poate fi decat adevarat. Puteti sa ma credeti sau nu, dar femeia aceasta fusese in iad. Mai intai i s-au aratat, unul dupa altul, toate pacatele: unde a fost, ce-a facut, ce haine a-mbracat, ce fapte bune si rele a facut in viata, absolut totul. Apoi - spune ea - s-a despicat pamantul si sufletul ei s-a prabusit pana-n adancul temnitelor iadului, a vazut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie, demonii salbatici, cruzi si nemilostivi, toata suferinta pe care o poate indura vreodata un muritor si doar inchipuirea acestor suferinte, povestite de femeia aceasta, imi umplea mintea de o spaima cumplita. Un lucru e sigur: Olga s-a trezit cu totul schimbata. Asta o poate spune oricine dintre cei care au cunoscut-o inainte. Iar dovada cea mai convingatoare ca in timpul mortii clinice i s-a intamplat ceva cutremurator este faptul ca, timp de doua saptamani, pana ce si-a revenit, trupul ei a avut un miros insuportabil, de care nu putea scapa in nici un fel. Medicii spuneau ca e miros cadaveric. Un preot a zis: <<Doamne, femeia asta miroase a iad!>>.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 31.10.2008, 22:46:59
C.tin C.tin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Mesaje: 409
Implicit

[COLOR="Magenta"]partea -II-[/COLOR]

Pilda medicului necredincios

La doua saptamani, Olga a cerut ca un preot dintr-o biserica apropiata sa-i faca o slujba de dezlegare. Tare s-au mirat cu totii: imediat dupa stropirea cu apa sfintita si citirea molitfelor, carnea femeii a inceput sa miroasa frumos si curat, precum mirul. Unul dintre medici, infuriat de propriile neputinte, dar si de puterile preotesti, l-a intrebat pe preot, in raspar: <<Da ce studii ai dumneata, parinte, sa faci asemenea vindecari?>>. Preotul avea doar Facultatea de Teologie. <<Pai, eu am doua facultati. De ce n-as putea sa fac si eu apa sfintita, ca si dumneata?>>. Si i-a cerut parintelui, nici mai mult nici mai putin, decat sa-l lase sa imbrace vesmantul preotesc si sa faca impreuna, la el in biserica, slujba de sfintire a apei. Oricat l-au rugat femeia si preotul sa renunte - ca-i pacat mare, ca preotia e o taina si un dar de la Dumnezeu - medicul nici n-a vrut sa auda de asemenea <<basme popesti>>. Asa ca au tinut slujba un popa si un doctor, amandoi deodata. Mai tarziu, medicul avea sa spuna ca in timpul slujbei, epitrahilul, altminteri usor, ii atarna de gat ca un jug. Vasele cu apa le-au incuiat in doua sertare separate ale unui dulap din casa parohiala, iar cheia a pastrat-o medicul, chipurile <<ca sa nu fie dubii>>. Odios pariu: dupa trei-patru zile, cand apa lui a inceput sa se strice, medicul a inceput sa fie bantuit de diavoli. Spunea ca zile intregi n-a putut dormi nici o clipa: cum inchidea ochii, ii vedea inconjurandu-l, ii era frica numai sa se intinda in pat, ca sa nu le vada iarasi fetele hidoase. Abia intr-un tarziu si-a amintit de sfaturile femeii din spital. I-a telefonat la Constanta - intre timp ea fusese externata - si a intrebat-o disperat cum sa faca sa scape de groaznicele chinuri. Ea l-a indemnat sa mearga la acelasi preot, sa verifice apele, iar preotul il va dezlega. Medicul s-a dus. Iar cand a deschis dulapul, a izbucnit in plans: apa sa era coclita si puturoasa, iar vasul preotului era plin cu agheasma! Omul <<de stiinta>> a ingenuncheat in fata preotului, cerandu-i cu lacrimi in ochi iertare. Parintele i-a pus patrafirul pe cap, a citit niscaiva slujbe de dezlegare si l-a scapat pe veci de ispitirile satanice. Doctorul acesta cred ca traieste si astazi. Dovada ca a ramas un om evlavios este ca pe multi pacienti, pe care nu-i putea trata medical, ii trimitea spre ingrijire acestei femei, care dobandise insusiri extraordinare.
Calugaria alba

Cum spuneam, viata femeii s-a schimbat pe de-a-ntregul. A lasat in urma toate cele lumesti, nu i-a mai pasat nici de agonisirea banilor, nici de infrumusetarea chipului, nici de hainele frumoase. De nimic. A inceput sa posteasca, sa se roage, sa se ingrijeasca de azile de batrani si de camine de copii, sa faca pomeni si parastase pentru morti, intr-un cuvant, sa-si puna intreaga viata in slujba semenilor, fara sa mai pastreze nimic pentru ea. Si azi spune ca, daca n-ar fi suferit moartea clinica, niciodata nu s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare zi din viata ei e plina de semne supralumesti si miracole atat de puternice, incat ar putea fi asemuite - fie si prin spectaculozitatea lor - cu cele pe care le citim, de obicei, in <<Vietile Sfintilor>>. Eu o vizitez in fiecare vara si pot spune ca traieste ca o sfanta. E o femeie atat de firava, incat crezi ca orice boare de vant ar putea-o rani. Plapanda si trista, cu capul plecat, nu vorbeste decat cand e absolut necesar, si atunci fara risipa de cuvinte. Camera ei seamana mai degraba cu o chilie calugareasca. N-are televizor, traieste saracacios, mananca doar o data pe zi si fara sa se sature, iar din putinul pe care-l are face doar milostenii. Din pacate, sotul ei astepta sa se intoarca de la spital aceeasi Olga pe care o stia el din tinerete. N-a acceptat niciodata aceasta <<calugarie alba>> a nevestei sale. El nu poate pricepe in ruptul capului cum e posibil ca un om sa renunte la toti banii sai, la ultimul fir de faina din casa, la absolut totul, doar ca sa dea de pomana saracilor. Intr-o luna de iarna, femeia a vrut sa coaca un colac pentru un parastas. Cu toate ca sotul ei i-a interzis sa-l faca, totusi ea l-a facut. Infuriat la culme, barbatul i-a aruncat colacul crud in balcon si a alungat-o din bucatarie. Dimineata, el s-a uitat asa, intr-o doara, pe geam: afara era un ger cumplit - termometrul arata multe grade sub zero -, dar colacul acela dospise! In pofida acestor semne, barbatul devenea si mai cuprins de manie si indoiala. Se certau des, ba a ajuns chiar sa o blesteme. Odata i-a strigat: <<Femeie, daca iei din faina asta pentru pomenile tale, sa te umpli toata de bube!>>. Pana la miezul noptii, femeia a terminat pomenile, iar dupa exact doua ore, biet sotul ei s-a trezit cu tot corpul acoperit de rani. Au plecat in graba la spital, dar nici dupa doua-trei saptamani medicii nu i-au putut pune vreun diagnostic. Boala isi batea joc de toata priceperea lor: spuneau ca e o eczema necunoscuta, cand disparea intr-o parte, aparea in alta parte, si in cele din urma, neputinciosi, ei au marturisit ca n-au de ce sa-l tina in spital. Din mila, femeia l-a dus la Manastirea <<Sfanta Maria>> din Techirghiol. Mergea acolo de ani de zile, insa pentru prima data impreuna cu sotul ei. Doar privindu-l, marele duhovnic Arsenie Papacioc l-a pus sa-si ceara iertare sotiei. Apoi, i-a pus mana pe crestet si a rostit o rugaciune de dezlegare. Si la zece minute dupa ce a iesit pe poarta manastirii, toate ranile au inceput sa se vindece ca prin farmec.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 31.10.2008, 22:48:03
C.tin C.tin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.10.2008
Mesaje: 409
Implicit

[COLOR="Magenta"]partea -III-[/COLOR]

Pescarusul

Am lasat pentru sfarsit o istorie care pentru mine are forta unei adevarate pilde biblice. Ti-e greu sa crezi ca s-au putut intampla asemenea lucruri miraculoase, dar va garantez ca asa a fost. Acum cativa ani, o prietena de-a doamnei Olga - femeie vaduva, foarte saraca si cu multi copii - se angajase servitoare la un medic din Constanta. Era ultima ei sansa de a nu ramane pe drumuri. Intr-o primavara, medicul, in timp ce se spala in gradina la cismea, si-a pierdut lantisorul de aur cu cruciulita, primit de la maica-sa. Medicul a dat vina pe servitoare. A batjocorit-o, a tras-o de par, a silit-o sa recunoasca si, in cele din urma, a dat-o afara din casa, convins fiind ca numai ea putea sa ii fure lantisorul. Biata femeie s-a dus la doamna Olga, spunandu-i cu lacrimi in ochi ca fusese aruncata in strada si ca se teme pentru viata copiilor ei, sa nu moara de foame. Abia a putut gasi o camaruta intr-o casa darapanata din suburbiile orasului. La o saptamana de la asa-zisul furt, Olga s-a dus cu sapte pomelnice la manastirile din Muntii Neamtului. Si chiar cand au inceput slujbele, in curtea fostei servitoare a murit un pescarus. Si, sa vedeti: cand a spintecat gusa pescarusului (de foame, se gandise sa-l dea de mancare copiilor), ea a vazut inauntru varful unei cruciulite de aur! Nu l-a taiat mai mult. A plecat cu pescarusul in palma la doctorul care o umilise si, cand acesta a scos din gusa pasarii lantisorul pierdut, si-a cerut iertare si a rugat-o sa vina inapoi.
Si cate n-ar mai fi de spus... Ce invataturi se pot trage din toate astea, nu ma pricep. In ce ma priveste, eu am invatat din viata Olgai ca nu putem dobandi adevarata nadejde decat printr-o mare suferinta. Am mai invatat ca hotarele dintre viata si moarte sunt atat de nestatornice, incat nimeni n-ar trebui sa spuna ca viata noastra se sfarseste aici, pe pamant. Si am mai invatat ca niciodata nu trebuie sa te dai batut: cateodata tocmai acolo, la hotarele vietii si ale mortii, Il poti gasi pe Dumnezeu."
(La ora realizarii acestui interviu, doamna Olga R. a suferit un grav accident de masina. Mergea spre nordul Moldovei, la inmormantarea tatalui sau. Desi automobilul a fost distrus total, cei dinauntru au scapat, ca prin minune, cu viata. Aceasta informatie am primit-o de la parintele duhovnic al femeii, Arsenie Papacioc.)
"Invatati sa muriti si sa inviati in fiecare zi"

Si ce dovada mai convingatoare a tuturor acestor miracole ar putea exista decat marturia marelui duhovnic Arsenie Papacioc? El ii cunoaste intreaga viata, ii este duhovnic si povatuitor de zeci de ani. Olga nu face absolut nimic fara sa-i ceara sfatul. Niciodata nu s-a considerat o vindecatoare - Doamne fereste, o sfanta! - ci doar o femeie simpla si cu frica lui Dumnezeu. Parintele insusi marturiseste ca sora Olga ii este azi una dintre cele mai vrednice ucenice, mai smerita chiar decat multe dintre monahii. El a povatuit-o sa nu intre in manastire, deoarece, traind in lume, i-ar putea ajuta mai mult pe cei din jur decat o calugarita. E atat de convingatoare, are atata har, te convinge usor ca viata ta ar putea fi si altfel.
- Sfintia voastra, v-as ruga sa-mi spuneti cateva cuvinte despre credincioasa Olga, al carei parinte duhovnic sunteti.
- De 25 de ani sunt la Manastirea Techirghiol si tot de 25 de ani o cunosc pe sora Olga. Participa la slujbe cel putin o data pe saptamana, sunt perioade cand vine in fiecare zi. Chiar ieri am vazut-o. Era ora cinci dimineata, afara era inca intuneric si ea ma astepta la usa chiliei, in frig. Din cauza accidentului de masina, sarmana de ea nu poate face nici macar doi pasi decat sprijinita. Eu ma pregateam pentru proscomidia de dinaintea liturghiei si dansa m-a rugat s-o las sa-mi duca mica sticluta de vin pentru impartasanie, stiind ca si eu am avut recent o operatie si ca urc scarile bisericii foarte greu. Si am plecat: pana la biserica sunt cativa pasi, iar ea, sprijinita de subtiori, imi ducea, cu un fel de demnitate, sticluta aceea de vin.
Ce sa spun, este o femeie foarte credincioasa, foarte traitoare si bine orientata duhovniceste, insa pe pozitia de a implini traditional viata crestina: e supusa tuturor regulilor bisericii, cunoaste foarte multe din randuiala vazuta a preotului la liturghie, vadeste o evlavie cum rar poti intalni. Traieste foarte simplu, nu glumeste si nu vorbeste cu nimeni despre sine. Daca ati lua legatura cu ea, nu v-ar spune nimic, fiindca e foarte smerita.
- Parinte Arsenie, ce parere aveti despre fenomenul mortii clinice? Il pot ajuta pe un om trairile deosebite din timpul unei morti clinice, pentru a-si redobandi credinta in Dumnezeu?
- Biserica n-are o pozitie speciala fata de fenomenul mortii clinice. Noi nu ne amestecam, n-avem cum. Nici cel mai priceput om de stiinta n-a putut vreodata lamuri acest subiect, altminteri destul de "nestiintific". Totusi, biserica stie precis, fara dubii, ce e de facut, pentru ca sa ne salvam dincolo de moarte. Trebuie sa ne pregatim de o inviere. Si asta depinde de trairea autentica, dupa masura fiecaruia, a momentelor pe care le traim. Invatati, asadar, sa muriti si sa inviati in fiecare zi. Ganditi-va ca veti muri chiar azi. Eu am fost la capataiul multor muribunzi si va pot spune ca toti, dar absolut toti, voiau sa mai traiasca macar o singura zi. Inca o zi.
Bogdan Lupescu- Formula AS
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
mi-am adus aminte de... victortiti89 Generalitati 2 20.05.2011 15:19:41
Istorioara despre avort spre_rasarit Generalitati 53 09.04.2011 22:18:44
Sa luam aminte! Legionarul Generalitati 0 08.01.2011 00:30:43
De luat aminte Laurentiu Generalitati 10 13.06.2007 00:13:15