Nevoia de estetic în spațiul public

[Mihailc]

Wittgenstein a pus în ecuaţie două concepte care au produs de-a lungul timpului multă vorbăraie, uneori inteligentă: etica şi estetica sunt una.
Sigur, mulţi s-au grăbit să-l taxeze de reducţionism facil ("aforistic)", fără să cerceteze dacă gânditorul vienez de origine semitică, vorbeşte în registrul culturii sau al semnificatelor originale la care trimit cele două semnificante.
Etic vine de la ethos-a locui lumea, iar estetic derivă din etic chiar şi etimologic. Cu alte cuvinte, felul cum locuim lumea determină cum dăm chip lumii. Estetica trădează gradul de coeziune, de comuniune al unei societăţi, ethosul ei comunitar. În momentul când vedem în jurul nostru arhitecturi plantate alandala în peisaj, clădiri care vor să întruchipeze slava proprietarilor, apartenenţa lor la o categorie socială sau economică, ne putem lesne da seama de gradul de atomizare a societăţii şi de disponibilitatea membrilor ei de a participa la un proiect comun. În fine, lumea în care trăim arată după chipul şi asemănarea noastră şi ne trădează, până în cele mai mici amănunte, nădejdea cu care parcurgem timpul acestei vieţi, aspiraţiile noastre mundane, ce iubim şi ce nu iubim, dar şi modul cum ne folosim creierele şi în slujba cui .

[Traditie1]

În prealabil postat de Mihailc

În momentul când vedem în jurul nostru arhitecturi plantate alandala în peisaj, clădiri care vor să întruchipeze slava proprietarilor, apartenenţa lor la o categorie socială sau ecomonică, ne putem lesne da seama de gradul de atomizare a societăţii şi de disponibilitatea membrilor ei de a participa la un proiect comun. În fine, lumea în care trăim arată după chipul şi asemănarea noastră şi ne trădează, până în cele mai mici amănunte, nădejdea cu care parcurgem timpul acestei vieţi, aspiraţiile noastre mundane, ce iubim şi ce nu iubim, dar şi modul cum ne folosim creierele şi în slujba cui .

Într-adevăr există manifestări în mediul urban care nu țin cont de binele comun, dar ele au loc mai ales în țările ortodoxe, în cele islamice și în general în țările înapoiate sau la păturile sociale care refuză integrarea (țigani, afro-americani): străzi neîngrijite, arhitectură de gust îndoielnic, aparate de aer condiționat și antene parabolice vizibile pe exteriorul clădirilor etc. Toate acestea reflectă mentalitatea atomistă, care ține de un nivel primitiv de înțelegere, în care omul nu este conștient de posibilitatea elevării intelectuale și nu e capabil decât de urmarea unor interese meschine.

În cazul clădirilor cu arhitectură avangardistă din Occident este vorba dimpotrivă o tendință contrară, anume contribuția la emanciparea culturală generală prin soluții cât mai sofisticate, care dau un exemplu de gândire și trăire superioară. Așa ceva e de dorit să apară și la noi, tocmai pentru a ne ridica intelectual, pentru a clădi o lume mai bună, bazată, așa cum spuneam, pe progres.


Deci, Mihai, faci o confuzie gravă între două tipuri de manifestare cu aspirații radical diferite: tendința atomistă de ignoare a bunăstării comune și tendința atingerii absolutului, perfecțiunii, ultima fiind motorul progresului.

În prealabil postat de Traditie1

Estetica este o ramură a filozofiei care analizează natura frumosului, artei și gusturilor.

O manifestare umană este estetică dacă vădește preocupare pentru frumos și rafinament al gustului. Kitschul este o tentativă ratată de frumos prin lipsa de sofisticare și diletantism. Mediul natural, în măsura în care nu este afectat de intervenția umană, este estetic. Kitschul apare doar în realizările umane, fiind expresia ignoranței, a primitivismului.

Mediul de viață uman se desfășoară în cea mai mare parte în peisajul construit de om. Aspectul acestui mediu este foarte important pentru formarea caracterelor, calitatea vieții, starea psihologică a populației. Noi oamenii suntem produsul experiențelor noastre de viață, a locurilor în care am trăit, a celorlalți oameni pe care i-am cunoscut etc. Un om care a trăit mult timp, mai ales în perioada critică a copilăriei într-un peisaj urban anost, dezumanizant cum sunt cele industriale sau cele ale cartierelor de blocuri muncitorești (realizate cu preocupare minimă pentru estetic) va avea o existență cenușie, un orizont de viață îngust, redus la preocuparea pentru biologic. El nu-și va dezvolta o filozofie de viață, va fi ghidat de instincte primare, va fi un om cu o capacitate de înțelegere redusă, ușor de manipulat, depresiv.

Calitatea estetică a mediului urban de trai este dată de bunul gust al arhitecturii clădirilor, de lipsa dotărilor improvizate, de aspectul asfaltului și pavajelor străzilor, de lipsa cablurilor electrice și a altor elemente tehnice ce pot fi ascunse, de curățenie etc. Foarte importante sunt designul și soliditatea dotărilor publice: bănci, balustrade, stâlpi de iluminat etc. Cu cât toate aceste elemente care alcătuiesc peisajul public sunt mai rafinate estetic, mai solide, mai bine întreținute, cu atât ele oferă un mediu de trai mai optimist, mai dinamic, oamenii au preocupări mai variate care le dezvoltă personalitatea, sunt mai civilizați, mai morali.

Desigur, toate aceste lucruri necesită bani mulți, dar chiar și atunci când sumele disponibile sunt reduse, dacă există preocupare pentru a realiza ceva cu adevărat estetic, lucrurile vor sta mai bine.

Noi românii, neavând o civilizație urbană în evul mediu și epoca modernă (epoca modernă e cea care precede epoca contemporană) nu avem, ca în vestul și centrul Europei așezări cu patrimoniu istoric de clădiri, cu excepția celor din Ardeal. Acest tip de patrimoniu urban și rural contribuie mult la cizelarea simțului estetic și implicit al valorilor și moravurilor. Această lipsă, combinată cu peisajul abrutizant adus de cartierele comuniste (în special cele ceaușiste) de blocuri a dus la o pierdere a simțului esteticului pe care îl avea țăranul român înainte de comuniști sau intelectualitatea orășenească (orașele noastre antebelice, chiar dacă nu aveau construcții vechi numeroase sau impunătoare, aveau o arhitectură estetică, sănătoasă, propice vieții culturale). Această pierdere a simțului estetic de către românul contemporan se manifestă prin nepăsare pentru aspect și prin kitsch. Lucrurile făcute de mântuială, lipsa de curățenie, obiceiul scuipatului pe jos, prostul gust, toate acestea au invadat viața noastră și cei mai mulți nici nu realizăm asta.

Esteticul dă o dimensiune importantă vieții umane atunci când există o preocupare pentru el. Este o manifestare a dorinței de progres, de perfecționare socială și culturală. El dă sens cotidianului, vieții caracterizate de rutină a celor mai mulți dintre noi. De aceea ar trebui, ca popor, să redescoperim ce înseamnă adevăratele valori estetice, spiritul inovator și progresist.

Sincer nu prea sunt cu ramura asta a filozofiei si iti arat printr-un exemplu:Eu dimineata mananc paine cu marmelada si unt,ei bine...normal se pune mai intai untul si apoi marmelada care este cum s-ar zice estetic,dar uneori pun invers adica marmelada si apoi unt,este inestetic dar are acelasi gust

[Mihailc]

În prealabil postat de Traditie1

Deci, Mihai, faci o confuzie gravă între două tipuri de manifestare cu aspirații radical diferite: tendința atomistă de ignoare a bunăstării comune și tendința atingerii absolutului, perfecțiunii, ultima fiind motorul progresului.

Nu-i exclus să fac şi confuzii şi poate m-am poziţionat greşit faţă de tema destul de abstractă a topicului. Eu doream să exprim observaţia că orice loc din lumea asta reflectă disponibilitatea locuitorilor lui de a alcătui un trup, cum e Biserica de exemplu, dar şi solidaritatea strict socială cum vedem în cea ce numim în mod generic "occident":felul cum locuiesc ei lumea şi cum o organizează estetic arată ceva din calitatea lor umană şi de absorţia şi producţia de civilizaţie de care sunt capabili. E un paradox care răstoarnă prejudecăţile conform cărora răsăritenii ar fi mai detaşaţi de egoism, prin urmare mai comunianţi. Ce se întâmplă acum la noi arată exact contrariul, şi asta se vede cel mai uşor în felul cum arată oraşele şi satele româneşti (cu excepţii neglijabile).
Însă nici unele experimentele arhitectonice pe care le-am observat în lumea largă nu mă conving că ar fi rezultatul unui "progres" sau propensiuni spre absolut. În mod straniu, civilizaţia parcă e invers proporţională cu gradul de cultură vie agonisită de indivizi dar există totuşi o adeziune largă la un set de reguli ce fac societatea să funcţioneze. Şi apoi, în societatea postrenascentistă, cultul progresului prin export de civilizaţie este puternic inoculat încă de la vârste fragede, printr-o educaţie care nu prea lasă spaţiu de mişcare creativităţii dar dezvoltă nişte convingeri etice care rivalizează cu credo-urile religioase.

M-ar interesa foarte tare ce credeţi voi despre frumosul viu şi frumosul mort!

[Traditie1]

M-ar interesa foarte tare ce credeţi voi despre frumosul viu şi frumosul mort!

Cred că, așa cum spuneai și tu, conceptul de frumos exprimă de fapt aspirația noastră spre niște valori care nu sunt atât estetice cât biologice, sociale, morale.

Din această cauză nu poate exista frumos mort, frumosul este numai viu, pentru că hrănește, înalță (în sensul bun, al emancipării), zidește.

Atunci când un lucru lipsit de viață este apreciat ca frumos nu este din cauza acelei lipse de viață ci datorită unor elemente bune cu care este amestecat.

Dacă ar fi să căutăm care forme de exprimare sunt cele mai pline de viață, cred că sunt cele care vor să dăruiască bucurie și între ele sunt și operele de artă sau clădirile progresiste. Alte forme de exprimare, care urmăresc ideologii totalitare, ambiții personale și alte tendințe negative sunt aducătoare de pustietate spirituală, răspânditoare de moarte.

[MariS_]

Frumosul este ontologic pe cand uratul este accident. Frumosul este ontologic pentru ca Dumnezeu a creat totul bun si frumos. Uratul reprezinta gradul de degradare al frumosului, el nu exista ontologic. Ca si raul care e lipsa binelui, uratul e lipsa frumosului sau degradarea lui si din acest motiv el nu are fiinta, e doar un accident pe trupul desfigurat al frumosului. Din acest motiv frumosul trimite intotdeauna la origini cand toate au fost bune si frumoase, iar noi avem in inima o nostalgie a Raiului pierdut, a frumusetii desavarsite cu care Dumnezeu a binecuvantat Creatia. Inima noastra rezoneaza cu frumosul si se bucura la vederea lui ca atunci cand reintalnesti un prieten foarte foarte drag, demult plecat, iar regasirea iti da o stare intensa de vie emotie. Trebuie sa cautam frumosul asa cum cautam si binele dar nu din considerente pur estetice sau chiar mai rau, trupesti, ci ontologice, adica sa descifram in frumos stiinta si intelepciunea lui Dumnezeu ce pe toate le lucreaza cu atotstiinta Sa si desavarsirea Sa. Si toate ies frumoase si bune din mainile Sale.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu cred ca frumusetea in stare pura este natura.Orice contructie,oricat de somptuoasa ar fi, nu-ti poate bucura sufletul mai tare ca si frumusetea unei tufe cu fragute pe care o descoperi urcand spre inima muntelui..
Cel putin asa cred eu..