Povesti cu talc

[silverstar]

Un magar luptator

Intr-o zi, un magar a cazut intr-o fantana secata. Animalul s-a pus pe zbierat, iar proprietarul sau cauta sa vada ce are de facut.
Dupa un timp, in capul taranului se conturase ideea ca, fiind batran, magarul nu mai merita osteneala de a fi salvat din fantana secata. Asa ca taranul hain isi chema cativa vecini ca sa dea o mana de ajutor. Acestia au apucat cate o lopata si au inceput sa arunce de zor pamant in fantana. Magarul pricepu deindata ce i se pregatea si se puse pe tipat. Spre mirarea tuturor, dupa cateva lopeti bune de pamant, magarul tacu. taranul privi in adancul fantanei si ramase uluit. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat pentru oameni: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora la ceva absolut surprinzator: magarul, ajuns pana la gura fantanii, a sarit peste margini frematand...
Taranii nu au putut face altceva decat sa se gandeasca la faptul ca viata poate arunca peste oricine cu pamant si cu tot felul de greutati... Insa secretul pentru a iesi din "fantana" este sa te scuturi de acest "pamant" si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare dintre greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti.

Folositi pamantul pe care vi-l arunca soarta peste voi ca sa mergeti inainte! Amintiti-va cel cinci reguli pentru a fi fericit:
1) Curatati-va inima de ura, frica si egoism;
2) Scutiti-va mintea de preocupari inutile;
3) Simplificati-va viata si faceti-o mai frumoasa;
4) Daruiti-va mai mult si asteptati mai putin;
5) Iubiti mai mult si... scuturati-va de "pamant", pentru ca in viata asta TU trebuie sa fii solutia, nu problema.

A fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.
Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Iisus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.
Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.
L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Iisus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.
Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.
Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:
„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”
Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.
„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”
Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.
Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
„Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”

Discutie intre doi embrioni
- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

[adrian010155]

Va multumesc dragii mei. Citesc cu sufletul lagura aceste povestioare. Nu mi-e rusine sa spun ca simt un nod in gat la fiecare povestioara citita. Sunt extraordinare.

[ory]

În prealabil postat de elena2008

Povestea lupilor
O batrâna Cherokee îi spune nepotului sau despre o lupta care se da în ea. Este o batalie între 2 lupi.
Unul este rau: se înfurie, invidiaza, regreta, lacomeste, e arogant, gelos, orgolios, minte, îsi plânge de mila, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezator, optimist, plin de compasiune si credinta, recunoscator…
Nepotul se gândi pentru o clipa apoi întreba:
“si cine va câstiga aceasta batalie?”
Batrâna Cherokee i-a raspuns simplu:
“Cel pe care îl hranesc.”

...foarte,foarte bine spus!!!

[denissa]

În prealabil postat de elena2008

Sunt recunoscatoare

Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !

Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi.

Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.

Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de mincare.

Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.

Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.

Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului.

Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.

Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.

Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.

Soneriei care ma trezeste in zorii zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.

Multumiri ,Elena, pentru aceasta postare.

[podolski]

Nu stiu daca se incadreaza bine dar spun si eu una.

Erau doua femei. Una credincioasa si alta bolnava .
Cea credincioasa era buna la suflet, milostiva, impartasea totul cu saracii, avea o familie pe care o iubea si era cu adevarat o crestina.
Cealalta, din cauza bolii cartea, deznadajduia si se plangea pentru necazul ei.

A venit ziua mortii pt amundoua si un un parinte apucase sa le vada iesirea sufletului. Prima a murit linistita cu familia ei.
A doua a murit si ea si au venit ingerii la ea sa o ia. Si prima s-a mantuit dar nu venise nici un inger la ea.

Parintele contrazis de viata amundurora, stiind ca prima era credincioasa iar a doua nu se ingrijea de cele duhovnicesti, cartea mult si era mereu deznadajduita ii ceruse lui Dumnezeu sa ii descoepere de ce prima si cea credincioasa a murit linistita dar nu au venit ingerii dupa ea , iar a doua care nu era tocmai un exemplu bun, au venit o multime de ingeri care sa o bucure.

Si i-a deslusit Dumnezeu ca prima desi era credincioasa, era buna la suflet, avea cine sa ii aline singuratea, putandu-se bucura de familia ei. Cand avea un necaz era familia ei care o sprijinea si o ajuta.
Insa cea de-a doua femeie nu avea pe nimeni.
Iar daca prima ar fii fost in locul primeia, in ispitele, in boala si necazurile celei de doua femei s-ar fi pierdut demult.
Dumnezeu i-a inteles cartirea si singuratatea si a primit-o mai cu seama decat pe cea credincioasa.

[silverstar]

Fericirea de a da altora o parte din noi insine

La targul de sambata din orasul meu, era un taran care vindea fructe la coltul strazii. Le tinea in cosuri mari, si nu avea balanta pentru a le cantari. Era cel mai sarac dintre vanzatorii ambulanti, nu avea nici taraba, nici cort pentru a se apara de soare si ploaie.
I se adresau numai persoanele modeste, convinse fiind ca fructele lui aveau un pret mai mic fata de cel de la alte tarabe.
Omul acela, asezat pe jos la coltul strazii, era multumit ca veneau la el mai ales oamenii saraci, pentru ca le daruia fructele.
Atunci cand i-au cerut o explicatie pentru comportamentul sau neobisnuit, a raspuns ca, pentru el, sambata era ziua lui fericita fiindca putea darui ceva altora.
Morala omului cu fructele este aceea ca fericirea este ca o samanta: acolo se poate cultiva pentru a o face sa creasca.
Adevaratul secret al fericirii sta in a cere mult de la noi insine si putin de la altii, in a cunoaste propriile limite si a le iubi.
Si noi putem fi fericiti cand suntem in stare sa dam altora o parte din noi insine.

[silverstar]

În prealabil postat de podolski

Nu stiu daca se incadreaza bine dar spun si eu una.

Erau doua femei. Una credincioasa si alta bolnava .
Cea credincioasa era buna la suflet, milostiva, impartasea totul cu saracii, avea o familie pe care o iubea si era cu adevarat o crestina.
Cealalta, din cauza bolii cartea, deznadajduia si se plangea pentru necazul ei.

A venit ziua mortii pt amundoua si un un parinte apucase sa le vada iesirea sufletului. Prima a murit linistita cu familia ei.
A doua a murit si ea si au venit ingerii la ea sa o ia. Si prima s-a mantuit dar nu venise nici un inger la ea.

Parintele contrazis de viata amundurora, stiind ca prima era credincioasa iar a doua nu se ingrijea de cele duhovnicesti, cartea mult si era mereu deznadajduita ii ceruse lui Dumnezeu sa ii descoepere de ce prima si cea credincioasa a murit linistita dar nu au venit ingerii dupa ea , iar a doua care nu era tocmai un exemplu bun, au venit o multime de ingeri care sa o bucure.

Si i-a deslusit Dumnezeu ca prima desi era credincioasa, era buna la suflet, avea cine sa ii aline singuratea, putandu-se bucura de familia ei. Cand avea un necaz era familia ei care o sprijinea si o ajuta.
Insa cea de-a doua femeie nu avea pe nimeni.
Iar daca prima ar fii fost in locul primeia, in ispitele, in boala si necazurile celei de doua femei s-ar fi pierdut demult.
Dumnezeu i-a inteles cartirea si singuratatea si a primit-o mai cu seama decat pe cea credincioasa.

Multumesc!
Foarte buna. Trebuie citita cu multa atentie ca sa i se desluseasca intelesul.

[podolski]

am scris cu multe greseli. scuze.