De ce nu traim cu adevarat credinta?

În prealabil postat de iosif

Care e de fapt atitudinea crestina a marturisirii?

fapta buna

[sofiaiuga]

DUMNEZEU nu poate fii tinut doar pt noiEL a murit pt fiecare dintre oameni si toti avem pacate;nu e bine a confunda fapta buna duhovniceasca ,ce e un lucru bun ,cu a crede ca esti trimisul lui DUMNEZEU pe pamint.DUMNEZEU lucreaza prin oameni ,dar mai ales prin duhovnici,asupra omului,dar pe linga preoti mai lucreaza si prin fiecare dintre noi,chiar dc noi nu ne dam seama de asta.atitudinea corecta cred eu ca este a-L marturisi pe DUMNEZEU ,cind situatia o cere ,conform cu credinta ortodoxa ,fara sa ne fie frica de consecintele ce s-ar putea ivi in contextul unei lumi ce se indreapta cu pasi hotariti spre finalul ei,prin haosul tot mai mare care exista pe pamint.

În prealabil postat de iosif

Te-ai intrebat vreodata de ce esti atat de rezervat(a) fata de credinta? Te-ai intrebat vreodata de ce in inima ta credinta nu poate sa dea rod? Te-ai intrebat de ce oare Dumnezeu nu poate locui in inima ta in mod deplin? Daca da, ce raspuns ai gasit?

Pentru ca nu imi vad/recunosc pacatele:)

[vsovi]

prin lume fiind mi-am taiat voia libera dar atunci egoismul meu mi-a acordat o stare ciudata, de timorat shi absent, nefacand altceva decat sa-mi improshc nedumerire shi vorbe grele in sufletul meu... inschimb El (Dumnezeu) poate locui deplin acolo, precum precis o shi face de multa vreme, dar cum spune ceva, cum imi sare mushtarul, shi atunci ma apuc sa-I explic eu cum stau lucrurile, cum se ascute ovazul, asha suparat cum sunt shi frustat, shi din vorba-n vorba capat o grimasa trufasha, o frumusetze, ceva de speriat... deci am impresia ca degeaba ne locuieshte El deplin :( cred ca ar trebui sa-L locuim shi noi macar in parte ???...

În prealabil postat de vsovi

deci am impresia ca degeaba ne locuieshte El deplin :( cred ca ar trebui sa-L locuim shi noi macar in parte ???...

Foarte frumos Ovidiu, frumos si profund. Ce bine ar fi daca am ramane si noi in EL macar in parte..Asa cum spunea Fericitul Augustin: Tu erai inlauntrul meu, eu insa eram inafara mea..
jenica

[dan73]

Dumnezeu este prezent in toate. Psalmistul spune ca daca Dumnezeu s-ar retrage din creatie, toate in tara s-ar reintoarce. Cu alte cuvinte cauza nerodirii nu este prezenta mai slaba a Lui din mine, ci a mea din El.

În prealabil postat de iosif

Care e de fapt atitudinea crestina a marturisirii?

Viata mea:)

Din punctul meu de vedere sunt doua tipuri de crestini. Unii care l-au gasit deja pe CEL CE ESTE, pe Hristos. Si cei care inca mai schipateaza, se mai lupta cu propriile patimi. Primii sunt sfintii, cei desavarsiti, ei sunt asemenea Mariei din evanghelie. Ea nu mai avea nevoie sa stea la picioarele Lui ptr ca deja IL gasise, Il avea in inima. Noi insa ne luptam cu propriile pacate, neputinte. D-zeu ne-a sadit in inima atat sensibilitate dar noi nu reusim (nu vrem) sa o lasam sa iasa in afara. Nu ii ingaduim sa se reverse peste inimile semenilor. Apoi ne intrebam de ce nu reusim sa traim adevarata credinta... dar cum sa o traim daca nu vrem sa fim buni, daca ne este rusine (sau consideram o slabiciune) sa SPUNEM IARTA (atunci cand inima simte nevoia sa o faca), daca ne este rusine sa recunaostem ca am gresit, daca uitam ca pacea, PACEA FRATILOR ESTE MAI MARE DECAT DREPTATEA? Atitudinea crestina a marturisirii, intreba cineva mai sus, este insasi fapta noastra. Cel bun exemplu este TINUTA MORALA si EVANGHELIA VIETII! Sfaturi vorbe sunt in paterice, in vietile sfintilor, exemple avem fratilor avemmm!!! dar...nu vrem sa le urmam exemplu. Nu scriu toate astea ca si cum eu le-as face, sunt dureri proprii, sunt ganduri, sentimente care ma framanta si pe mine, dar asta nu imi da dreptul sa spun NU POT. Drept si corect este sa spun NU VREAU sa traisesc cu adevarat credinta. Vorbesc mult si aici si pe alte forumuri despre smerenie, credinta, iubire, iertare, dar realizez (cat pot) ca nici pe departe nu am cunoscut aceste trairi. Sunt atat de departe de adevar, de iubirea desaravarsita. La fiecare spovedanie plec zburand, dar cand vine "ziua de maine".... Doamne ajuta necredintei mele....am iesit in afara Ta te rog cu lacrimi ramii TU in mine...

[costel]

În prealabil postat de iosif

Te-ai intrebat vreodata de ce esti atat de rezervat(a) fata de credinta? Te-ai intrebat vreodata de ce in inima ta credinta nu poate sa dea rod? Te-ai intrebat de ce oare Dumnezeu nu poate locui in inima ta in mod deplin? Daca da, ce raspuns ai gasit?

Numai diavolul da buzna in inima omului. Si ajuns acolo da nastere numai la tulburare.

Dumnezeu poate locui deplin in om, daca acesta doreste. Si cand ajunge in inima, ii iubesti si pe cei ce iti fac rau ca si cand sunt izvoratori de bine.

De ce nu locuieste Dumnezeu in noi? Pentru ca nu avem multe camere in fiinta, ci una singura, iar aceasta este ocupata de gandurile patimase.

[Marius22]

În prealabil postat de iosif

Te-ai intrebat vreodata de ce esti atat de rezervat(a) fata de credinta? Te-ai intrebat vreodata de ce in inima ta credinta nu poate sa dea rod? Te-ai intrebat de ce oare Dumnezeu nu poate locui in inima ta in mod deplin? Daca da, ce raspuns ai gasit?

Dumnezeu, locuieste deplin in inima noastra prin Botez caci inca de atunci ne-am "imbracat in Hristos".

Problema mea legata de credinta, provine din faptul ultimul lucru la care ma gandesc in viata de zi cu zi, este propria inima. Nu ma aplec atat cat trebuie asupra propriei mele inimi, care, asa impovarata de pacate si necuratie, ramane totusi tron al lui Hristos. Asa se face ca Il caut pe Hristos in carti, pe internet, in cateva cantari, dar uit ca Il port cu mine in toata vremea, si ca Ii pot vorbi continuu prin rugaciune.

In rest, aloc suficient timp pentru celelate ganduri si fapte banale ale vietii de zi cu zi.

Nu am credinta lucratoare deoarece inima, locasul meu cel mai de pret, chip al Imparatiei, este totodata si cel mai neglijat.