|
#1
|
|||
|
|||
mincions religios
Buna seara tuturor,
in ultima vreme intampin o problema foarte mare, care ma macina incet incet. De cateva luni mi-am schimbat locul de munca, preferand sa lucrez impreuna cu un prieten, ca si subaltern al lui.Stiind ca omul respectiv a urmat Seminarul si facultatea de Teologie, m-am gandit ca este un om sincer, insa m-am inselat amarnic, tot ce urmareste este satisfactia lui materiala, fara a se gandi la cei din jurul sau, asa cum sustine. In ultima saptamana am aflat insa ca ma minte cu nerusinare, am aflat datorita neglijentei lui si priceperii mele, poate a fost un dar si de la Dumnezeu, sa-mi deschida ochii, sa vad cu cine am de-a face. Problema cea mai mare este ca nu stiu cum sa procedez.Afacerea este a unor straini, el are doar un contract cu ei pentru administrarea afacerii.Din comportamentul lui observ ca ii este frica incontinuu ca cineva sa-i ia afacerea, lucru care pe mine nu ma intereseaza, mai ales ca mi-e prieten.Insa el crede ca asta vreau sa fac, desi i-am spus de nenumarate ori ca acest lucru nu ma intereseaza. Din comportamentul strainilor observ ca apreciaza foarte mult faptul ca eu am venit sa lucrez in societatea respectiva, cu rezultate foarte bune in cele cateva luni pe care le am impreuna cu ei. Cat de mult gresesc daca le spun adevarul strainilor despre toate cele pe care le observ?Pentru ca seful meu roman ii minte si pe ei doar pentru satisfactii materiale si minte cam pe toata lumea pentru satisfactii materiale, chiar daca este o persoana care cunoaste foarte bine Preoti si oameni ai Bisericii in functii destul de inalte, chiar si pe acestia ii minte. |
#2
|
||||
|
||||
Cred ca daca taci te si smeresti (in ideea ca te.ai putea mandri ca iata in sfarsit ai scos tu adevarul la lumina),mentii si pacea fara sa iti strici relatia de prietenie care din cate spui tu e cam la interes din partea lui si salvezi si aparentele.Daca tu spui ca lui ii e teama ca nu cumva tu sa ii iei locul,iti dai seama ca ceea ce ai spune tu nu ar parea din iubirea de adevar ,ci din invidie si cu scopul de a.l detrona.
Stiu ca e mai bine sa iubim pacea decat dreptatea. Minciuna are picioare scurte. Roaga.te pt el sa ii lumineze Dumnezeu mintea si vei vedea ca adevarul va iesi la iveala fara ca tu sa il pui intr.o lumina proaste.Faptele lui o vor vadi |
#3
|
|||
|
|||
Citat:
Si da, ai dreptate, este la interes relatia de prietenie a lui fata de mine, pentru ca s-a straduit sa ma faca sa vin sa lucrez pentru el, initial oferindu-mi "marea cu sarea" si apoi nerespectand cele negociate in totalitate. Insa nu mai ma pot uita la aceasta persoana cu aceiasi ochi in momentul in care observ ca sunt mintit in fata. Last edited by gloupgloup; 04.02.2011 at 00:16:25. |
#4
|
|||
|
|||
Citat:
|
#5
|
||||
|
||||
Citat:
Nu e un atac,doar ca parerile sunt subiective si tre sa ne gandim si la consecintele faptelor noastre si ce lasa in inima fratilor nostri.Dreptatea?O face Dumnezeu cand vede dorinta noastra de a se infaptui dreptatea si iubirea noastra fata de fratele nedrept,mincinos O seara cu pace |
#6
|
||||
|
||||
Un lucru e clar: nu poti continua sub influenta minciunii, deoarece te afecteaza si pe tine, devii partas al minciunii chiar prin inchiderea ochilor sau contrans la randul tau sa minti pentru a acoperi alte minciuni. Daca situatia m-ar constrange sa mint prin tacere (omisiune) sau pentru a acoperi alte minciuni, atunci n-as lua parte la situatie alegand una dintre cele doua alternative: plec sau scot adevarul la lumina.
__________________
Cu sinceritate, Pippo |
#7
|
|||
|
|||
Citat:
Faptul ca a urmat teologia nu are absolut nici o legatura cu omul in sine.Omul poate fi bun sau rau si cu facultatea de teologie si fara,depinde numai de sufletul lui. |
#8
|
||||
|
||||
Citat:
Ai incercat sa vb cu amicul sa ii explici ca greseste? Ar fi bine ca tu sa vb cu duhovnicul inainte sa iei o decizei Am auzit un caz in care o fata vroia sa se duca la duhovnicul prietenei ei care gresise cu ceva, ca sa o ia usurel la spovedanie si sa o povatuiasca.Si asta din iubire.Acum nu stiu daca e cel mai bun sfat |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Imi place ca esti dintr-o bucata si tu!Si eu detest minciuna. |
#10
|
|||
|
|||
Citat:
Nu pot spune ca sunt o persoana foarte "bisericoasa", insa pot spune cu tarie ca sunt o persoana care crede in Dumnezeu si in ceea ce ne-a pregatit tuturor. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Umorul in discursul religios | orfelina1 | Generalitati | 41 | 19.07.2012 06:57:26 |
experiment "religios" | oni91 | Teologie si Stiinta | 10 | 22.01.2008 21:26:01 |
Radio religios | Firuflorin82 | Biserica Ortodoxa si Massmedia | 30 | 01.01.2008 20:32:20 |
divortul "religios" | Corina_Mihaela | Nunta | 1 | 05.09.2007 10:28:13 |
extremismul religios | niceboyrom | Generalitati | 1 | 17.12.2006 13:20:57 |
|