de ce va e teama in lume ?

[George.m]

În prealabil postat de Mirela0110

deci cel mai tare mi-e frica de :
(si sper sa nu se aplice ca de ceea ce te temi, de aia nu scapi) :

- pierderea (dispartie, moarte) vreunui copil.
- pierderea (disparitie, divort, moarte) sotului.
- daca stau bine si ma gandesc, cred ca e cam atat ... daca mai gasesc ceva am sa mai scriu si alte temeri.

Teama de care pomenesti poate fi omeneasca sau de la diavol (exista chiar demoni ai fricii). De la Dumnezeu vine curajul: Indrazniti, Eu am biruit lumea.
De multe ori, teama vine din putina credinta (imi amintesc de episodul in care Petru a mers pe apa, chemat fiind de Hristos; in clipa in care s-a temut, s-a scufundat).

[anika12]

Imi este frica sa nu imi pierd linistea sufleteasca. Nu ca as aveao pe deplin dar atat cat am imi e frica sa nu o pierd. Si ma rog la bunul Dumnezeu sa imi dea si mai multa , multa ,multa, multa de tot . Atat de multa in cat sa trec prin cel mai mare necaz plutind.

[Mihnea Dragomir]

Cel mai mult mă tem de o lume care îmi pare gata să îşi piardă osia. Mă tem de tembelizarea universală. Mă tem de un Gog şi Magog în stare să facă să pălească frumuseţea lumii şi să facă viaţa irespirabilă. Mă tem că ne rotim, tot mai repede, pe marginea unei pâlnii şi văd un sorb tulbure care stă să înghită tot ce poate.

Asta, strict la întrebarea de ce mi-e teamă în lume. În ceea ce priveşte de ce mi-e teamă mie personal: cel mai mult mi-e teamă de păcatele mele.

[andreicozia]

Moartea iubirii.
Dragostea se imputineaza si din pacate nu trebuie sa privim prea departe pentru a simti si vedea acest fenomen cu totul si cu totul trist.

Nimic altceva nu ma intristeaza mai mult.

si cel mai tragic este ca aceasta uscaciune si adormire a sufletului nu poate fi stavilita!

[heaven]

În prealabil postat de andreicozia

Moartea iubirii.
Dragostea se imputineaza si din pacate nu trebuie sa privim prea departe pentru a simti si vedea acest fenomen cu totul si cu totul trist.

Nimic altceva nu ma intristeaza mai mult.

si cel mai tragic este ca aceasta uscaciune si adormire a sufletului nu poate fi stavilita!

Sufletul este Iubire,Andrei,iar el nu moare,se afla in interiorul nostru la fel de viu,doar ca uneori ne pierdem,ratacim drumul catre el si atunci credem ca iubirea a murit,uitam cine suntem si cred ca asta s-a intamplat cu omenirea...a uitat cine este si de originea sa divina,de menirea sa aici.Probabil si aceasta ratacire face parte din procesul nostru de evolutie spirituala,cine stie...?
Si eu ma tem de multe ori de acelasi lucru:sa nu ma pierd in lume,in hatisuri si sabloane,uitand de esenta mea,de cine sunt cu adevarat si de menirea mea aici.
Mai am o temere:ca timpul este mult prea scurt si imi e frica sa nu ajung sa fac tot ceea ce am de facut pana sa plec,insa probabil si aceste ganduri fac parte din slaba mea credinta.
Un utilizator,caruia nu ii voi da numele, mi-a scris acum cateva zile pe privat ca se considera "un caldicel care merge in opturi prin viata",deci,nu un bun crestin.M-a amuzat pe moment expresia,insa cat adevar sta in ea...si de asta ma tem,sa nu raman si eu la nivelul de "caldut" fara sa aprofundez mai mult latura aceasta spirituala pe care o simt "Acasa".

Se zice ca ceea ce ofera siguranta unui om,ne spune multe despre el.
Mie imi da siguranta IUBIREA, manifestata sub toate formele ei.
Deci o eventuala lipsa a IUBIRII, m-ar arunca direct in bezna.Dar nu mi-e teama , pentru ca atata timp cat si dupa cea mai lunga noapte, rasare soarele, este un semn ca inca ni se mai da sansa SA IUBIM!

de mi-e frica de ceva mi-e frica de Dumnezeu,sa nu ma paraseasca.

Nu pot spune ca am o teama personala, ci una colectiva. Cred ca omului n-ar trebui sa-i fie teama de nimic pe lume, dar mie mi-e teama de puterea pe care omul fara Dumnezeu a ajuns sa o aiba. Mi-e teama de inconstienta omului si de egoismul lui. Mi-e teama ca nu mai avem nici o putere asupra copiilor nostri, fiindca societatea ii transforma in brute fara de suflet. Mi-e teama ca vom ajunge sa avem de-ales intre cei foarte dragi sufletului nostru si cararea foarte ingusta si plina de suferinta, dar mantuitoare, a lui Dumnezeu, iar asta imi creaza un mare gol in suflet. Mi-e teama ca n-am sa fiu in stare sa discern binele de rau si ca voi fi stapanit de cine-stie-ce impresii "artistice"... Fiecare dintre noi isi propune sa vegheze, dar ochi avem si suntem orbi, urechi avem si nu auzim ce-ar trebui auzit!...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mirela0110

apropo de subiectul "Dumnezeu ,Tata grijuliu cu copiii Sai!", deschid alt subiect. de ce va este cel mai tare frica in lumea asta ?

Mi-e cel mai teama ca il vom vedea pe Antihrist in actiune. Mila Domnului cu noi toti, ca sa ne putem pastra credinta in caz de vremuri mult mai grele.

[camy_d]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mi-e cel mai teama ca il vom vedea pe Antihrist in actiune. Mila Domnului cu noi toti, ca sa ne putem pastra credinta in caz de vremuri mult mai grele.

Ai grijă, că frica de sfârşitul lumii nu-i prea sănătoasă. Sf. Părinţii ne sfătuiesc să ne îngrijim de sfârşitul nostru, nu al lumii. E bine să fim cu ochii în patru, dar să nu ne consumăm prea mult pentru acest fapt. Nu ştiu exact ce simţi tu, dar am zis pentru orice eventualitate.