Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.06.2013, 23:26:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Thumbs up Cuvant pentru suflet !

Gânduri din conferința părintelui Rafail Noica


Gândul meu este că trebuie să folosim Biserica ca o pistă de decolare. Câtă vreme trăim toate cele din Biserică doar ca o rânduială, vom rămâne numai pe pista de decolare, dar lucruri mult mai mari ne așteaptă, să simți vântul, să știi ce urmărești. Când ajungi să trăiești mai deplin, toare rânduielile Bisericii nu vor fi decât o trambulină din care să faci saltul către viața veșnică.

Nimic nu e de trecut cu vederea în viața noastră... orice lucru, cât de mic, are valoarea lui veșnică. Părintele dădea un exemplu cum o persoană a văzut pe cineva făcându-și cruce peste gură când căsca, gest care a dus în cele din urmă la trecerea la Ortodoxie a persoanei respective, care în cele din urmă a ajuns să fie mucenic.
Toată nevoința se face pentru a dobândi dragostea. Să iubești din tot ce ai și din tot ce ești.
Primul lucru care te izbea la părintele Sofrronie era acea căldură, acel simțământ de libertate. Nu înțelegeam de ce mă simt așa liber în prezența lui, în mănăstirea lui. Și tot mă întrebam, ce libertate? Să faci ce? Și nu înțelegeam și mă uimeam de simțământul ăsta până ce am întâlnit un monah vatopedin care mi-a spus: „El, părintele Sofronie, e un om liber”. Ăsta era simțământul, libertatea de a fi ăla care ești.
Părintele Sofronie nu era maniersitic nici într-un fel și nici nu tolera manierisme.
Vrei să vezi un sfânt? Uită-te în oglindă și vei vedea un sfânt în facere.
Cum poți să știi valoarea unui om, dacă e mic sau mare? E cu neputință, trebuie să fii cel puțin la nivelul lui ca să înțelegi.
Este o calitatea a dragostei lui Dumnezeu, iubirea jertfelnică, jertfirea de sine, nu de ceilalți.
Iadul este refuzul vreunei făpturi de a primi pe Dumnezeu. Dumnezeu este viața, și dacă nu-L primești, nu primești viața. Pronia lui Dumnezeu nu gândește altceva decât viața.
Vor fi două tabere la judecată: cei care în viața lor au zis lui Dumnezeu: „facă-se voia Ta” și cei cărora le va zice Dumnezeu: „facă-se voia ta".
Nu există om bun sau rău în ale cărui faceri sau gânduri să nu fie și ceva intuiție dumnezeiască.
La părintele Sofronie totul era axat pe cuvânt. A venit într-o zi cineva la el și i-a spus: „Părinte, dați-mi un cuvânt!” Părintele îi pune mâna pe cap, așa, blând, stă câteva secunde, după care îi spune: „Domnul nu-mi dă niciun cuvânt”. În urma aceste întâmplări, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a afirmat despre părintele Sofronie: „Uite un adevărat creștin, care nu vorbește decât ce-i dă Duhul”.
Pe vremea când slujeam ca diacon îmi spunea să rostesc cuvintele cu luare aminte spunându-mi: „Voi vă dați seama că cuvintele Liturghiei sunt cuvintele prin care Dumnezeu a făurit cerurile și pământurile?" Părintele era mai puțin axat pe latura ceremonială a slujbelor, fiind însetat de înțelegerea cuvintelor.
„Întru inceput era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Era foarte axat pe acest cuvânt. Pentru părintele Sofronie cuvântul era energie făuritoare și spunea că trebuie să trăiești și apoi să dai cuvânt, cuvânt pe care l-ai trăit. Trebuie să trăiești lângă un om care poartă în sine predania parinților, predania apostolilor..
Gândul omului este o energie ce străbate intreg universul.
Părintele Sofronie trăia omenirea ca pe un singur om. Cum putem noi trăi fără de păcat? Noi facem parte din arborele ăsta uriaș care se numește Adam și în arborele ăsta curge sevă otrăvită. Cum putem noi trăi fără de păcat? Știind în sine ce place și ce nu place, ce mângâie și ce nu mângâie, așa să faci celuilalt, ca unui sine. Asta este Biserica, asta este ce trebuie să aflăm noi prin Biserică, să-l trăiești pe celălalt ca însuți pe tine!
Gândul meu este că trebuie să folosim Biserica ca o pistă de decolare. Câtă vreme trăim toate cele din Biserică doar ca o rânduială, vom rămâne numai pe pista de decolare, dar lucruri mult mai mari ne așteaptă, să simți vântul, să știi ce urmărești. Când ajungi să trăiești mai deplin, toare rânduielile Bisericii nu vor fi decât o trambulină din care să faci saltul către viața veșnică.
Când nu știu să mă rog sau ce să cer, Îl întreb pe Dumnezeu: „Doamne, ce vreau?”
N-are nevoie de politețuri Dumnezeu, are nevoie de mine, ăla care sunt. Și dacă eu mă afișez în fața lui Dumnezeu așa cum sunt, are cu cine sta de vorbă Dumnezeu, dar dacă pun tot felul de paravane, n-are cu cine sta de vorbă Dumnezeu.
Ortodoxia este firea omului, când zici om, ar trebui să fie de ajuns pentru a înțelege ce e Ortodoxia. Părintele Sofronie iubea foarte mult simplul și firescul.
Fiind rugat să dea un sfat tinerilor teologi, părintele a răspuns: „Rugați-vă ca Domnul să vă dea dreapta înțelegere în tot ce studiați și în tot ce faceți; câtă vreme ai încă întrebarea dacă preoția este o meserie, nici să nu te atingi de preoție. Să nu faci teologia pentru a obține certificat pentru a deveni preot, așa cum face arhitecura cineva și obtine certificat să fie arhitect. Dacă socotești că ai nevoie să-ți câștigi pâinea, dă la calculatoare, și nu te atinge de preoție. Dar dacă ai un dor...ceva pe linia jertfelniciei, că continui jertfa lui Hristos, atunci mai gândește-te.”
Întrebat fiind cum realizăm că suntem în avion ca să știm când putem decola, părintele a răspuns: „Tu ești avionul, sau trebuie să devii, iar avion devii atunci când ți-e sete de tot ce înseamnă viața Bisericii, când ți-e sete de post, când ți-e sete de rugăciune, când ți-e sete să-ți faci pravila”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 

Thread Tools
Moduri de afișare