Parabolele lui Iisus

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de nutucutu

Poate ma insel, ca ochiul rau toate le vede rele.

Aceasta este, fara suparare, partea in care va dau dreptate. Imi place sa cred ca dv constientizati ca nu ati adus nicio observatie cat de cat consistenta in contra prestatiei celor doi. "Argumente" de tip "senzatia pe care mi-o trezeste cutarica" nu ar trebui sa faca parte din recuzita unui catolic. Avem, totusi, o mie de ani de scolastica si de dezbateri riguroase in spate. Daca doriti sa continuam discutia pe aceasta tema, cu toata inima va insotesc. Dar, veniti cu ceva care sa nu sune a "de gustibus et coloribus". Daca nu doriti sa continuam discutia, atunci e bine sa nu mai acuzati oameni fara, de fapt, sa nu oferiti nici macar un exemplu.

Este, dealtfel, interesant ca intotdeauna oameni de exceptie au trezit nu numai simpatii, dar si antipatiile cele mai viscerale cu putinta.

[nutucutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aceasta este, fara suparare, partea in care va dau dreptate. Imi place sa cred ca dv constientizati ca nu ati adus nicio observatie cat de cat consistenta in contra prestatiei celor doi. "Argumente" de tip "senzatia pe care mi-o trezeste cutarica" nu ar trebui sa faca parte din recuzita unui catolic. Avem, totusi, o mie de ani de scolastica si de dezbateri riguroase in spate. Daca doriti sa continuam discutia pe aceasta tema, cu toata inima va insotesc. Dar, veniti cu ceva care sa nu sune a "de gustibus et coloribus". Daca nu doriti sa continuam discutia, atunci e bine sa nu mai acuzati oameni fara, de fapt, sa nu oferiti nici macar un exemplu.

Va dau dreptate, dar numai pe jumatate. Argumentul de tipul " senzatia pe care mi-o trezeste o carte, o conferinta, un film, un om..." pentru mine este destul de bun, pentru ca asa analizez eu lucrurile, prin ceea ce simt. Dupa un sir de intalniri cu Andrei Plesu prin cartile, conferintele, aparitiile lui TV, eu asta am simtit: ca analizeaza lucrurile (mai ales cele spirituale) ca un critic literar si nu ca un crestin traitor. Insa, foarte adevarat este ca am gresit generalizand si punandu-i o eticheta dupa simpla mea perceptie. Cred ca eu nu am instruirea si deschiderea sa-l inteleg, dovada ca exista useri care au spus ca scrierile/conferintele lui Andrei Plesu au avut un impact semnificativ in viata lor.


Imi cer scuze ca prin interventia mea am mutat centrul de interes al acestui topic, pe de alta parte ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca inca o data mi se confirma lucrul greu de pus in practica dar atat de stiut de oricine, ca e gresit sa judeci pe cineva.

[ioanna]

În prealabil postat de EzioAuditore

Cu alte cuvinte, ii lasa pe prosti in treaba lor.

Din contra, nu-i lasa, le da permanent exercitii de gandire, de aceea vorbeste in parabole, ca omul sa judece si sa constientizeze singur, sa extraga morala, caci doar asa iti insusesti un adevar, nu prin aderarea necritica la convingerile cuiva.

În prealabil postat de ioanna

Din contra, nu-i lasa, le da permanent exercitii de gandire, de aceea vorbeste in parabole, ca omul sa judece si sa constientizeze singur, sa extraga morala, caci doar asa iti insusesti un adevar, nu prin aderarea necritica la convingerile cuiva.

Ii lasa, dar ei persevereaza. Prostul se simte genial cand vorbeste, nu cand asculta.

Iar cand vine vorba de religie, prostul si din groapa te priveste de sus.

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Cum ar fi discipolul Plesu daca ar trai efectiv conditia maestrului Noica?
Puscaria comunista.
Si feciorul monah...

In rest, de acord cu binevoitoarea si optimista pozitie exprimata de Glykys.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de nutucutu

Va dau dreptate, dar numai pe jumatate. Argumentul de tipul " senzatia pe care mi-o trezeste o carte, o conferinta, un film, un om..." pentru mine este destul de bun, pentru ca asa analizez eu lucrurile, prin ceea ce simt. Dupa un sir de intalniri cu Andrei Plesu prin cartile, conferintele, aparitiile lui TV, eu asta am simtit: ca analizeaza lucrurile (mai ales cele spirituale) ca un critic literar si nu ca un crestin traitor. Insa, foarte adevarat este ca am gresit generalizand si punandu-i o eticheta dupa simpla mea perceptie. Cred ca eu nu am instruirea si deschiderea sa-l inteleg, dovada ca exista useri care au spus ca scrierile/conferintele lui Andrei Plesu au avut un impact semnificativ in viata lor.


Imi cer scuze ca prin interventia mea am mutat centrul de interes al acestui topic, pe de alta parte ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca inca o data mi se confirma lucrul greu de pus in practica dar atat de stiut de oricine, ca e gresit sa judeci pe cineva.

Asa silabisesc si eu (cu ajutorul surorii crestine), fara rezultat deocamdata (intrucat sunt impietrit in mandrie si suficienta de sine), modul de a se exprima al unui crestin.

[glykys]

În prealabil postat de nutucutu

Va dau dreptate, dar numai pe jumatate. Argumentul de tipul " senzatia pe care mi-o trezeste o carte, o conferinta, un film, un om..." pentru mine este destul de bun, pentru ca asa analizez eu lucrurile, prin ceea ce simt. Dupa un sir de intalniri cu Andrei Plesu prin cartile, conferintele, aparitiile lui TV, eu asta am simtit: ca analizeaza lucrurile (mai ales cele spirituale) ca un critic literar si nu ca un crestin traitor. Insa, foarte adevarat este ca am gresit generalizand si punandu-i o eticheta dupa simpla mea perceptie. Cred ca eu nu am instruirea si deschiderea sa-l inteleg, dovada ca exista useri care au spus ca scrierile/conferintele lui Andrei Plesu au avut un impact semnificativ in viata lor.


Imi cer scuze ca prin interventia mea am mutat centrul de interes al acestui topic, pe de alta parte ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca inca o data mi se confirma lucrul greu de pus in practica dar atat de stiut de oricine, ca e gresit sa judeci pe cineva.

Ideea e ca fiecare autor are un anumit target al lui, se adreseaza unui anumit cerc de cititori. In toate domeniile sunt unii care scriu lucruri de popularizare, deci adresandu-se maselor, si altii care scriu articole stiintifice, care sunt utile numai catorva specialisti. Lucurile nu sunt intersanjabile. Este nevoie si de unii si de altii. In domeniul spiritualitatii, unii invata ceva de la par. Cleopa, altii de la par. Paraian, altii de la par. Galeriu, altii de la Plesu. In domeniul teologic, unii au intrumentarul necesarul pentru a citi din PSB si traducerile de la Deisis, altii raman la carticelele de popularizare... e loc sub soare pentru toti si oferte din cele mai variate. Fiecare isi aduce contributia in functie de talantul incredintat, de bunavointa sa si din postura duhovniceasca, intelectuala si socio-profesionala din care se afla. La fel, cititorii primesc si inteleg scrierile in functie de interesul pe care il au, de bunavointa, de afinitatile si din postura duhovniceasca, intelectuala si socio-profesionala in care se afla fiecare. De la unii se cere mai mult, de la altii mai putin.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Acest inlauntru, ni s-a spus mereu, este simplu: faca-se Voia Ta! (Nu a mea...)

Ceea ce noua ne e, se pare, atat de greu, in amestecarea gandurilor noastre.
In orice caz, mie imi e greu. De fapt, de-a dreptul imposibil.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

Ideea e ca fiecare autor are un anumit target al lui, se adreseaza unui anumit cerc de cititori. In toate domeniile sunt unii care scriu lucruri de popularizare, deci adresandu-se maselor, si altii care scriu articole stiintifice, care sunt utile numai catorva specialisti. Lucurile nu sunt intersanjabile. Este nevoie si de unii si de altii. In domeniul spiritualitatii, unii invata ceva de la par. Cleopa, altii de la par. Paraian, altii de la par. Galeriu, altii de la Plesu. In domeniul teologic, unii au intrumentarul necesarul pentru a citi din PSB si traducerile de la Deisis, altii raman la carticelele de popularizare... e loc sub soare pentru toti si oferte din cele mai variate. Fiecare isi aduce contributia in functie de talantul incredintat, de bunavointa sa si din postura duhovniceasca, intelectuala si socio-profesionala din care se afla. La fel, cititorii primesc si inteleg scrierile in functie de interesul pe care il au, de bunavointa, de afinitatile si din postura duhovniceasca, intelectuala si socio-profesionala in care se afla fiecare. De la unii se cere mai mult, de la altii mai putin.

Pe fiecare treapta a vredniciei/ nevredniciei noastre, a fiecaruia, oare nu a randuit Domnul omul potrivit?
Cand privim "promotia" duhovnicilor fiecarei epoci, imi pare ca intrezarim evantaiul varstelor noastre duhovnicesti.