Strigat de ajutor

[glykys]

Pe mine m-a intristat mesajul tau, dar m-au bucurat vorbele oamenilor care ti-au raspuns. Daca atatia necunoscuti, care habar nu au avut de tine pana in clipa de fata, dovedesc atata rabdare si pretuire, cum sa nu te iubeasca Dumnezeu?

Trebuie sa fii tare si sa lupti. Poate ar fi bine ca maine, dupa examen, sa iti indrepti pasii spre o biserica si in fata icoanei Maicii Domnului, sa iti versi toate necazurile si gandurile tale. Ai mei mi-au daruit multa credinta si dragoste, dar mereu cand m-am rugat Maicii Domnului mi-a implinit cererile. Am sa o rog sa te aline si pe tine. Poate vei intalni tot acolo si un preot bun care sa stie sa te sfatuiasca.

Culca-te devreme azi si fii vesela, ca ti-a dat Domnul azi macar un motiv de multumire!

[LapetiteMoc]

Draga fata, mesajul tau este cat se poate de serios si deja ai pentru ce-I multumi lui Dumnezeu : ai primit raspunsuri si incurajari pline de dragoste si intelegere. Asadar, nu esti singura, fetita draga! Si nimeni nu e singur pe lume cand IL are pe Dumnezeu alaturi.

Mesajul tau este explicabil in contextul sesiunii - stress, emotii, oboseala etc. Cu totii ne-am intrebat la randul nostru pentru ce invatam una, pentru ce ne trebuie o materie sau alta, pentru ca oricum la noi nu merg treburile normal. Nimic mai gresit! De toate se ingrijeste Dumnezeu. Invata dupa puterile tale, straduieste-te sa dai ce ai mai bun si frumos in tine (tuturor din jurul tau) si va veni si sensul. Nicolae Steinhardt remarca o foame o omului modern de dragoste si de sens. Asadar, dupa cum vezi, nici in lupta ta nu esti singura: toti cautam sens! Bun venit in club!

Capul sus, zambet in privire si bafta maine la examen!

Doamne cat iti place sa te chinui! Esti tanara, asta e tot ce conteaza, esecuri, caderi sunt la ordinea zilei. dar cadem pentru ca sa ne ridicam. Spunea un intelept ca niciodata nu iti vei da seama cat de fericita esti pana nu vei privi la nefericirea celor din jur. Ia stai si analizeaza-ti situatia si vezi partea plina a paharului. Hai, fruntea sus si mergi mai departe-viata e frumoasa. Baieti? Sunt destui care au nevoie de iubire si nu stiu sa o ceara, nu mai privi la cei nematuri!
Acum un sfat concret-am trecut si eu printr-o perioada extrem de proasta cand eram de varsta ta. Am depasit-o calatorind si cunoscand oameni. Asa mi-am cunoscut sotia. Dupa aceea viata nu a fost usoara dar avea sens! Succes

[florin.oltean75]

Ce este realitatea?
Ceea ce vedem? Nu.
Realitatea este ceea ce interpretam.

De aceea fiecare isi traieste, isi respira in mod imediat propria realitate.

Gandurile ne pot cufunda in abis,
si tot ele ne pot inalta in lumina.

Daca nu avem grija de ganduri,
In atmosfera sufletului se pot dezvolta tot felul de plante otravitoare,
Care, in timp, isi infig adanc radacinile in interiorul nostru,
Si prolifereaza pana ne sufoca.

Oboseala de viata se instaleaza insidios, pe nesimtite
ca un sarpe la san, putand sa muste fatal in orice moment.

Cei care se lasa impresurati de aceasta ispita,
Se spune ca dupa moarte ajung intr-o lume tenebroasa,
In care suferinta are aspectul unei oboseli de sfarsit de lume,
a unei sleiri complete de viata.

Chiar daca nu credem in Dumnezeu,
Trebuie sa credem in frumusete, in omenie si libertate.

Candva, un mare intelept s-a dus intr-un tinut bogat sa vorbeasca despre Dumnezeu si bucuriile pure. Avand clarvedere, citea mintile oamenilor ca pe niste carti deschise. Acesta a fost uimit sa constate putinatatea de ganduri fericite. Asa ca le-a spus oamenilor mai intai sa identifice fericirea in lucrurile simple. Dupa care i-a invatat cum sa transforme realitatea intr-un taram pur paradisiac iar la final cum sa fie complet liberi.


Aceeasi realitate poate fi lipsita de sens, haotica sau plina de lumina si prezenta Lui Dumnezeu. Aceasta depinde exclusiv doar de mintea noastra.

Mintea trebuie educata sa transforme creativ realitatea.

Atunci va deveni ca o printesa care atunci cand paseste pe un taram sterp,
toate prind viata si infloresc din abundenta.

Dumnezeu ne intinde mana printre norii negri si grei ai gandurilor ordinare,
prin sugestii interioare subtiri, personalizate, care aduc raze de speranta in suflet.

Sa le ascultam si sa ne impotrivim gandurilor negre cu ganduri luminoase.

Ma rog sa-ti umple Dumnezeu viata cu sens si
Sa-ti regasesti gandurile frumoase.

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

Draga prietena,
Sper sa fi trecut cu bine examenul!
In lipele grele imi face bine sa "ma joc" cu cuvintele. Uit de necaz incercand sa fac un puzzel din cuvinte si asfel apare cate o poezie. In tinerete mele zbuciumate, influentata de Eminescu am compus o glossa, care poate fi un "sfat" bun pentru clipele grele.
Ti-o trimit si tie:

glossa

Cand sufletul mi-e trist si sec
Imi frang sub gene lacrimi grele.
Sunt clipe care vin si trec
Amari tristeti si ganduri rele.

Atunci aud chemarea Lui
Si la pamant genunchii-mi plec
Iar ruga la Hristos mi-o sui
Cand sufletul mi-e trist si sec.

Si cat de multe am de spus..
Poveri sunt gandurile mele
Dar tac. In fata lui Iisus
Imi frang sub gene lacrimi grele

Si chiar de tac, El ma asculta
Si indelung cu El petrec.
Tacand ii spun durerea multa…
Sunt clipe care vin si trec…

El ruga muta mi-a ‘nplinit
Si toate dorurile mele.
Si ca un fum s-au risipit
Amari tristeti si ganduri rele

Amari tristeti si ganduri rele
Sunt clipele ce vin si trec
Imi frang sub gene lacrimi grele
Cand sufletul mi-e trist si sec.

[Marimira]

Multi oameni au patit asemeni tie, au trecut asa prin stari profunde de deprimare...printre care...si eu...dar intr-o zi am intrezarit ca peste toate cate se vad este si Ceva care nu se vede...este Cineva care este Creatorul a toate cate exista in univers...a toate cate se vad si a toate cate nu se vad...ganduri sentimente, sperante, vise spulberate sau iubiri implinite...toate stau in palma Sa!

Dar ca sa-L gasesti pe El, trebuie sa-l Cauti mai intai acolo unde crezi ca este mai accesibil...acolo unde este cel mai probabil ca se afla ...adica in sfanta biserica...!

Mergi in casa Sa si roaga-te asa cum iti vin tie in gand cuvintele...spune-i tot ceea ce crezi si tot ceea ce simti tu despre viata in general si in special despre viata ta, desigur Il poti intreba si-L poti ruga sa Iti arate sensul vietii sa iti descopere dragostea, frumosul!

Incearca sa mergi duminica la slujba de sl.Liturghie..este momentul cel mai important al ORTODOXIEI...al.Sf.Euharistii, (al Sfintirii darurilor)...moment cand pentru rugaciunile preotilor se coboara in chip nevazut energiile necreate ale lui Dzeu (Duhul Sfant) care sfintesc totul.

Incearca sa urmaresti cu mintea cantarile si cuvintele rugaciunilor din timpul Sfintei Liturghii..vei pleca altfel decat ai venit...

Pe masura insistentei si a consecventei tale, El ti se va descoperi!
Apoi vei putea observa fara efortul si frumosul din jurul tau, dragostea si frumosul!

Viata mea este departe de a fi ceea ce cred eu ca trebuie sa fie, dar zilele trecute cand incercau sa-mi apara in minte cele rele...am inchis si am deschis ochii ...si am vazut ce zi minunanta era afara, soarele stralucea fara sa arda cu putere, cerul era senin si frumos colorat in bleu cu norisori albi, zefirul adia usor prin frunzele copacilor din calea mea, in parcul de alaturi copii alergau zglobii si neobositi bucurandu-se de joaca lor... zambetele lor erau minunate...cata frumusete, cate veselie in jurul meu..ce frumos era totul...trebuie sa stii doar sa privesti...si aici iti va ajuta El...iti va darui cum sa privesti ca sa vezi cu cata frumusete este imbracat totul!!!

Intra in casa Sa si intreaba-L tot ceea ce ne-ai intreba pe noi, sigur iti va raspunde. Roaga-L ceea ce doresti si El va implini cererile tale daca mergi la El cu inima sincera, insa nu uita ca tot El a spus "Fara Mine nu veti putea face nimic!"

"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?"

[AdrianAamz]

Draga sora Cineva27,

odata, mitropolitul Hieroteos Vlahos (al Nafpaktosului) ne-a spus , la o intalnire cu credinciosii, ca pe vremea cand era ieromonah a venit la el o femeie care dorea sa se spovedeasca. Si a stat si a ascultat-o. Timp de noua ore. Apoi a vorbit si el doua minute.

Daca reusiti sa gasiti un preot care sa va asculte atatea ore cate aveti de vorbit, veti castiga foarte mult.

Si daca veti urma programul de rugaciune pe care un bun duhovnic va sti sa-l recomande, veti vedea cum lucrurile se vor imbunatati.
Nu e vorba de ore in sir de stat in genunchi, ci de o randuiala zilnica de circa 30-40 de minute, plus participarea (nu asistarea, ci participarea !) la Sf. Liturghie.
Aceasta a recomandat mitropolitul sus citat.

[Cineva27]

Buna seara. Si se crapa un pic de ziua in gaura neagra a gandurilor mele. Si asta ca urmare a cuvintelor de suflet ce mi le-ati adresat. Nu stiu cat ma va tine, pentru ca presimt ca acesta e doar inceputul, si ca abia de acum, de una singura, trebuie sa intru in vamile vazduhului sufletului meu. Dar ma incurajeaza marturiile vii ale credintei dumneavoastra.Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris. Va marturisesc ca am fost surprinsa de "mobilizarea" care s-a petrecut aici. Am respirat si mancat fiecare cuvintel. In starea in care eram, simteam nevoia sa ma agat de ceva, de o virgula, de o dojana, numai sa simt ca imi este adresata si ca ma aude cineva. Azi am luptat cu gandurile in mod activ, am inceput sa spun fie voia Ta, am sesizat cat e de greu sa ma las in voia cuiva, sa am incredere, sa renunt la a rezolva EU lucrurile. Ce mai, e mult de munca...E mult pana sa ies de sub zadarnicia asta pe care o gasesc in lume. Dar nadajduiesc sa ajung si eu sa vad frumusetea credintei. Sa mi placa la biserica, sa fac rugaciunile cu traire, sa, sa, sa...Mi-am zis ca o sa am rabdare totusi, cu pasi mici, dar siguri... Imi vin multe in minte, as avea multe de spus, dar cu alta ocazie, sa nu devin chiar alintata de acum. Pe scurt, mi-ati cam facut pofta. Sa incerc si eu. Are sa fie mai rau decat ma simt deja? Bineinteles, mi-ar placea sa vad si in realitate probe ale unei vieti in credinta, oameni care chiar traiesc credinta. Pentru moment, multumesc Celui pe care Il caut si pentru dovada virtuala ce mi-a daruit-o. Intr-o clipa critica, mi-a trimis atatea vorbe bune si calde prin voi. Chiar mai calde decat merit. Aah... Si la examen... Ha...A fost nasol. Cum anticipam.O materie cui, cum se spune, dar ma consoleaza faptul ca toata lumea a perceput subiectele ca fiind deosebit de grele, si atunci iau o pauza de la a arunca toata vina pe mine. Am facut cat am putut in momentul de fata. Mi-a venit greu sa ma adun, dar in final am tratat toate subiectele, cred ca am sa-l iau. E nostim cum lucrurile mici devin uragane atunci cand esti deprimat. Poate peste ani, o sa mi se para o nimica toata examenele de acum. Nu poate, sigur. Dar acum mi-e greu sa si respir, daramite sa ma tarai la facultate... Spre mai bine. Va multumesc inca o data, fericirea care nu se ia de la noi v-o doresc si mi-o doresc.

Aş mai adăuga că e foarte greu să fii singur în viaţa duhovnicească, mai ales la început. Cu noi, cei care ţi-am răspuns aici, nu eşti complet singură, ţi-am răspuns şi noi din puţina noastră experienţă şi cu puţina pricepere pe care o avem. Dar ar fi tare bine dacă ai găsi un duhovnic bun de care să te agăţi. Căci dacă îmi propun să o iau pe un drum, să mă ţin de un program de viaţă... de multe ori nu realizez. Însă dacă duhovnicul îmi dă canon, de ruşine îl fac, pentru că ştiu că data viitoare va trebui să dau socoteală. Şi e mai uşor să-ţi încredinţezi viaţa cuiva cu experienţă duhovnicească decât ţie însuţi.

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost.

Doamna,domnisoara,nu va faceti griji.Nu sunteti nici prima si nici ultima care a simtit,simte sau va simti asta.Poate ati fi chiar surprinsa daca cumva ati afla cat de multi,poate chiar dintre cei care posteaza,au simtit asa ceva sau ceva asemanator.Daca acele ganduri ale dvs ar fi fost scrise acum aprox 2000 de ani sa stiti ca ele ar fi apartinut unui om pe nume Dima.Am sa parafrazez cateva idei pe acesta tema,in special ca sa va incurajez,asa cum pot,fie si din cauza ca acele ganduri ale dvs le-am auzit de mai multe ori,in multe momente din viata.

Stând în celula sa mohorâtă din Roma, în care abia răzbătea lumina printr-o mică ferestruică din tavan, duhovnicescul, inteligentul şi caldul apostol, ajuns acum la bătrâneţe, cu sănătatea şubrezită de pe urma îndelungatei şi statornicei sale alergări pentru Dumnezeu, îi adresează lui Timotei un ultim îndemn, să se ţină cu toată fermitatea de adevărul şi viaţa ce i-au fost prezentate.
In cuprinsul epistolei,spre final,durerea singuratatii razbate din cuvintele Apostolului dar un verset te izbeste prin trairea lui: ,,Caci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a parasit si a plecat la Tesalonic".Dima,unul dintre tovarasii sai,l-a parasit intr-un moment greu.Din dragoste pentru lumea de acum,Dima a renuntat la lupta pentru Credinta,poate s-a speriat,poate nu a mai putut.Poate si el si-a spus in gand exact ce ganditi si dvs acum,ce am gandit si eu in trecut si ce vor gandi si altii in viitor.

Dima a uitat ca Pavel statatea in lanturi,dupa o existenta dramatica in slujba lui Hristos,si poate a uitat ce a spus odata Apostolul: ,,Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad".Pentru acele lucruri statea Pavel acolo si tot Apostolul ne arata cat de singur era,printre oameni,in lupta lui: ,,La intaiul meu raspuns de aparare, nimeni n-a fost cu mine, ci toti m-au parasit."
Dar apoi Pavel continua cu putere,cu incredere de nezdruncinat: ,,Insa Domnul a stat langa mine si m-a intarit, pentru ca propovaduirea sa fie vestita pe deplin prin mine si s-o auda toate Neamurile. Si am fost izbavit din gura leului.Domnul ma va izbavi de orice lucru rau si ma va mantui, ca sa intru in Imparatia Lui cereasca. A Lui sa fie slava in vecii vecilor! Amin."

Sa stiti ca Cel de Sus nu vrea sa fim toti copii la indigo ale lui Avraam,Moise,Enoh sau Pavel.Dumnezeu stie foarte bine ce face cand ne-a creat in asa fel incat sa fim diferiti in temperament,personalitate.Varietatea este marca distinctiva a creatiei lui Dumnezeu oriunde in univers.Nu exista doi oameni la fel in acesta lume,Dumnezeu,in varietatea lui inepuizabila in creatie,ca un artist atotstiutor,ne-a modelat pe fiecare dintre noi pentru ca tocmai aceste numeroase diferente si asemanari sa slaveasca intelepciunea si dragostea Sa.Acestea varietate a lui Dumnezeu aduce frumusete in univers.

Ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat propriile personalitati,abilitati,temperamente.Nu ar trebui sa irosim timp si energie incercand sa ne modelam artificial dupa altcineva ci fiecare,in felul sau,este o minune a lui Dumnezeu.Nu poti copia la perfectie pe altcineva si daca totusi reusesti s-ar putea ca niciodata sa nu ii poti copia si trairea,fiecare fiind unica in felul ei.In schimb poti intelege mesjul care ti-a fost transmis si il poti aplica la nivelul tau,pentru ca Cel de Sus ne da fiecaruia cat putem sa ducem.Exemplele despre cei sfinti,despre eroii Credintei,nu trebuie sa va tulbure si sa va determine sa abandonati pentru ca nu v-ati ridica la acel nivel.Marea majoritate a oamenilor nu putem asta,nu doar dvs.In schimb puteti sa luptati pana la capat, in ciuda necazurilor,in ciuda caderilor sau a loviturilor pe care le primiti.

Sa stiti ca au fost unii inaintea noastra care au murit pentru asta.Ii gasiti in capitolul 11 din Epistola catre Evrei.Spre difrenta de noi ei au avut ceva si mai greu de indurat: ,,In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite; ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant."Un autor crestin dadea o frumosa definitie a crestinului pe acesta idee:

,,Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea;se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul."

Doamna,domnisoara,sa nu abandonam ca Dima,ci sa cautam puterea de a indura,de a lupta pana la capat acolo unde a cautat-o si Apostolul Pavel:,,Propovaduitorul si apostolul ei am fost pus eu si invatator al Neamurilor. Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea"

Desi stiu ca orice as spune cuvintele mele sunt slabe si nu va vor aduce o consolare imediata,ca altii poate va vor sfatui sa renuntati la Credinta,eu v-as ruga sa va rugati si sa lasati in mana Domnului speranta dvs la fel cum a facut si Pavel.Poate veti spune ,,Bine,dar era avea o incredintare,era Apostol,eu cine sunt,cine ma aude pe mine in lumea asta?".Se spune ca toti ingerii isi tin rasuflarea cand un om ia o decizie cu privire la a merge pe drumul Credintei sau a renunta.Doamna,tot Pavel va spune ceva ce s-ar putea sa va para nebunie in ziua de azi,dar nu este sa stiti.Eu cu asta voi incheia,ma iertati ca nu v-am putut da un sfat mai bun,dar gandurile dvs au rascolit multe-n mine si am vrut sa va spun si eu ceva din suflet,asa cum m-a dus capul.

"Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme: ce mi-ar putea face omul?"