Cugetari din Dharma

În prealabil postat de delia31

Cine stie, stie! Cred ca e ceva de lucru la confuzia asta, da' nu stiu cat de dispus e Florin sa-si desparta apele de ape.

Cand se refera la ceea ce el numeste cognitie catafatica, imi pare ca o considera o cunoastere inferioara, falsa, incompleta, iluzorie.

De ce o considera astfel, desi traind intr-o realitate imanenta, nu transcendenta, o astfel de cunoastere e absolut vitala?

El spune ca "€žmintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate"€ , ca si cum, aici si acum, asta ar fi un handicap. In conditiile in care, nimeni dintre participantii la acest forum nu e vreun duh celest plutind deasupra realitatii concrete, vizibile, pipaibile.

Se pare ca cunoasterea asta inferioara e legata de ceea ce buddhistii considera a fi raul primordial, adica "€žignoranta", cauza tuturor relelor.

Conform teoriilor lor buddhiste, se pare ca din cauza acestei cunoasteri catafatice, obiectele cunoasterii sunt discriminate, particularizate, individualizate. Fenomenele sunt denominate, diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate, ceea ce dpdv al iluminatilor buddhisti impiedica adevarata cognitie a fenomenelor.

Paradoxal, ca adept al non-contradictiei dintre fenomene opuse, totusi, asta e o punere in antiteza. Cunoasterea de tip catafatic versus cea apofatica.

In Trilogia lui despre cunoastere, cred ca stii, Blaga pune in opozitie doua idei: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica.

Despre adevarata cunoastere paradisiaca a lui Adam, asa cum a fost pe bune in Eden, Blaga ar fi avut destule de invatat de la isihasti. Ei ne invata ca a cunoaste Persoana inseamna a o iubi, si a iubi Persoana inseamna a o cunoaste.

Ideea lui Blaga, destul de departe de cea a isihastilor, zice pe undeva ceva asemanator cu Florin; ca cunoasterea catafatica e de tip rational, ca nu incearca, chipurile, sa patrunda esenta obiectelor, ca e neproblematica in sensul ca ar fi cumva infantila etc., intr-un cuvant, ca e inferioara.

As obiecta, en passant fie zis, cu inteligenta lui Adam in postura de Nomothet, cand a dat nume tuturor vietuitoarelor prin simpla indicare a esentei lor. Acolo cunoastere patrunzatoare! (Un subiect de altfel fabulos si fascinant de Antropologie. As reveni cu detalii candva pe tema asta, desi e mult de sistematizat.)

Revin la Blaga si a lui Trilogie. Cunoasterii paradisiace, el ii opune cunoasterea luciferica. Asta scindeaza obiectul/fenomenul supus cunoasterii in doua: ceea ce se arata (phanic, in greaca) si ceea ce e ascuns, criptic.

In Trilogie, cunoasterea adevarata e de acest tip. Tine de mister, de a lasa lumea in taina si a se lasa invaluit in taina.

Amintiti-va de ars poetica "eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."€
Ceea ce e cat se poate de ortodox. Pe taramul tainelor nu se patrunde prin inaltarea mintii si incordarea la maxim a cognitiei, stand eventual in lotus pe un yoga mat, in modul zen, pe fond de muzica psihedelica tibetana.
Ci in smerenie, prin coborare in adancul zdrobit al inimii, in soapta, in lacrimi si in genunchi. Si doar daca/cand Dumnezeu binevoieste.

Florin pare ca merge mai departe decat Blaga. Iar ceea ce autorul trilogiei numea metaforic cunoastere luciferica se arata in gandirea buddhista a fi chiar...luciferic. Diabolic de luciferic, daca-mi ingadui tautologia!

Pentru Florin, ceea ce se arata, e imediat dat la o parte, ignorat, pentru a inainta cognitiv, chipurile, in ceea ce nu se arata, ceea ce e criptic. In incognoscibilul naturii ultime!

I-am pus inainte randuri din Scriptura despre trupul rastignit si inviat al lui Hristos, dar degeaba. Ceea ce i s-a aratat concret, pipaibil lui Toma, e dat la o parte de Florin.

Trupul inviat al lui Hristos, unul si acelasi care a fost rastignit si pus in mormant, nu vreo reincarnare ulterioara, e pur si simplu ignorat!

Aici e de fapt miezul si esenta si natura ultima a Universului! Trupul real, pnevmatizat, cu care a inviat, cu ranile si coasta tangibile! Trupul in care ne imbie prin Euharistie, sa patrundem real, trup-suflet-nous! Asta e natura ultima a Cosmosului si singura la care omul are acces daca vrea! Alta varianta de a ajunge la Dumnezeu NU EXISTA!

Ce-am mai sesizat? Posibil si sa ma insel. Ca in functie de atitudinea mintii fata de acest "apo-phanic"€, acest "nearatat", se inainteaza in aceasta cognitie a mintii, la care inima, de fapt, nu participa.

Ca sa participe si inima ar trebui ca mintea sa se coboare de pe soclul de aburi pe care se tot inalta singura. Chestie care se numeste smerenie, si pe care cand iti imaginezi c-o ai, s-a si volatilizat instant.

Intuitiv cumva, dar din perspectiva rationala si nu a teologiei isihaste, Blaga spune de 3 faze in cognitia apofatica:
-"plus cognitie", adica pe masura contemplarii, tainele s-ar estompa progresiv
-"zero cognitie", cand taina ramane permanent, nici nu sporeste, nici nu e elucidata
-"minus cognitie", adica tainele devin tot mai adanci si imposibil de exprimat (in limbaj teologic asta ar corespunde cu cunoasterea negativa sau ceea ce numea Dionisie Areopagitul, "intunericul supraluminos").

Confuzia pe care o face Florin, in privinta apofaticului, sesizata bine de Ioan ahilpterodactil, e intre cognitie ca facultate a ratiunii, a intelectului capabil de zboruri fara calauza prin taramul rarefiat al noosferei si cunoastere ca facultate a mintii-coborate-in-inima.

Florin, tipul acesta din urma e specific isihasmului rasaritean. Daca vrei sa inaintezi in asta, iti trebe musai o calauza care sa fi experimentat si parcurs drumul. Si sa te scuturi de erezii!
Altfel, e plin de primejdii drumul asta al mintii necoborate in inima. Dintre care, cea mai mare primejdie e sa crezi ca nu poate fi primejdios de unul singur.

A cunoaste cate ceva sau mai multe DESPRE Dumnezeu e una, si tine de minte, de ratiune. Si Lucifer e capabil de asta. Si inca cate stie DESPRE El!
Dar a-L cunoaste PE Dumnezeu, e altceva si e facultate a mintii-unite-cu-inima, in relatie de iubire si adanc de smerenie.

Cunoasterea Persoanelor Treimii, ca despre asta e vorba, nu se poate face decat in relatie de iubire. Nu se intampla implicand doar mintea, iar inima nu.
Plus ca singura Persoana din Treime care e de-a noastra, din specia noastra umana, are si un trup inviat si foarte real, foarte tangibil. Asadar, nici de trup nu putem face abstractie. Ni se da in Euharistie ca sa-L primim si in trupul nostru si in suflet si in minte.

Cunoasterea lui Dumnezeu nu se intampla in afara harului, a smereniei, a caintei si lacrimilor. Si atunci cand se intampla, mintea devine simtitoare iar inima cugetatoare.
Si atunci nu mai graieste mintea, ci inima. Dar graiul acela e...de netalcuit!

Isihastii il ganguresc uneori...poetic!

Gasesc ca fiind excelenta dezvoltarea ta. Multumesc, Delia, pentru efort intru darnicie!
Ai spus pe larg ceea ce eu doar sugeram, cat de cat si m-ai ajutat sa ma mai lamuresc si eu....:)
Cat priveste pe Lucian Blaga, daca nu ma insel a avut o "cearta" cu Parintele Staniloae (cand erau tineri, inainte de razbel) tocmai pe tema unde ai operat tu cateva precizari fericite. Cred ca Parintele te-ar fi laudat, iar bunul Blaga ar fi suras, desigur...:)
P.S. Ai citit "Luntrea lui Caron"? Pe mine m-a speriat, cand eram nitel mai june.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de delia31

Cine stie, stie! Cred ca e ceva de lucru la confuzia asta, da' nu stiu cat de dispus e Florin sa-si desparta apele de ape.

Cand se refera la ceea ce el numeste cognitie catafatica, imi pare ca o considera o cunoastere inferioara, falsa, incompleta, iluzorie.

De ce o considera astfel, desi traind intr-o realitate imanenta, nu transcendenta, o astfel de cunoastere e absolut vitala?

El spune ca "€žmintea vede si intelege lumea ca fiind fragmentata/compusa din identitati separate"€ , ca si cum, aici si acum, asta ar fi un handicap. In conditiile in care, nimeni dintre participantii la acest forum nu e vreun duh celest plutind deasupra realitatii concrete, vizibile, pipaibile.

Se pare ca cunoasterea asta inferioara e legata de ceea ce buddhistii considera a fi raul primordial, adica "€žignoranta", cauza tuturor relelor.

Conform teoriilor lor buddhiste, se pare ca din cauza acestei cunoasteri catafatice, obiectele cunoasterii sunt discriminate, particularizate, individualizate. Fenomenele sunt denominate, diferentiate conceptual, impartite, clasificate, evaluate si comparate, ceea ce dpdv al iluminatilor buddhisti impiedica adevarata cognitie a fenomenelor.

Paradoxal, ca adept al non-contradictiei dintre fenomene opuse, totusi, asta e o punere in antiteza. Cunoasterea de tip catafatic versus cea apofatica.

In Trilogia lui despre cunoastere, cred ca stii, Blaga pune in opozitie doua idei: cunoasterea paradisiaca si cunoasterea luciferica.

Despre adevarata cunoastere paradisiaca a lui Adam, asa cum a fost pe bune in Eden, Blaga ar fi avut destule de invatat de la isihasti. Ei ne invata ca a cunoaste Persoana inseamna a o iubi, si a iubi Persoana inseamna a o cunoaste.

Ideea lui Blaga, destul de departe de cea a isihastilor, zice pe undeva ceva asemanator cu Florin; ca cunoasterea catafatica e de tip rational, ca nu incearca, chipurile, sa patrunda esenta obiectelor, ca e neproblematica in sensul ca ar fi cumva infantila etc., intr-un cuvant, ca e inferioara.

As obiecta, en passant fie zis, cu inteligenta lui Adam in postura de Nomothet, cand a dat nume tuturor vietuitoarelor prin simpla indicare a esentei lor. Acolo cunoastere patrunzatoare! (Un subiect de altfel fabulos si fascinant de Antropologie. As reveni cu detalii candva pe tema asta, desi e mult de sistematizat.)

Revin la Blaga si a lui Trilogie. Cunoasterii paradisiace, el ii opune cunoasterea luciferica. Asta scindeaza obiectul/fenomenul supus cunoasterii in doua: ceea ce se arata (phanic, in greaca) si ceea ce e ascuns, criptic.

In Trilogie, cunoasterea adevarata e de acest tip. Tine de mister, de a lasa lumea in taina si a se lasa invaluit in taina.

Amintiti-va de ars poetica "eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."€
Ceea ce e cat se poate de ortodox. Pe taramul tainelor nu se patrunde prin inaltarea mintii si incordarea la maxim a cognitiei, stand eventual in lotus pe un yoga mat, in modul zen, pe fond de muzica psihedelica tibetana.
Ci in smerenie, prin coborare in adancul zdrobit al inimii, in soapta, in lacrimi si in genunchi. Si doar daca/cand Dumnezeu binevoieste.

Florin pare ca merge mai departe decat Blaga. Iar ceea ce autorul trilogiei numea metaforic cunoastere luciferica se arata in gandirea buddhista a fi chiar...luciferic. Diabolic de luciferic, daca-mi ingadui tautologia!

Pentru Florin, ceea ce se arata, e imediat dat la o parte, ignorat, pentru a inainta cognitiv, chipurile, in ceea ce nu se arata, ceea ce e criptic. In incognoscibilul naturii ultime!

I-am pus inainte randuri din Scriptura despre trupul rastignit si inviat al lui Hristos, dar degeaba. Ceea ce i s-a aratat concret, pipaibil lui Toma, e dat la o parte de Florin.

Trupul inviat al lui Hristos, unul si acelasi care a fost rastignit si pus in mormant, nu vreo reincarnare ulterioara, e pur si simplu ignorat!

Aici e de fapt miezul si esenta si natura ultima a Universului! Trupul real, pnevmatizat, cu care a inviat, cu ranile si coasta tangibile! Trupul in care ne imbie prin Euharistie, sa patrundem real, trup-suflet-nous! Asta e natura ultima a Cosmosului si singura la care omul are acces daca vrea! Alta varianta de a ajunge la Dumnezeu NU EXISTA!

Ce-am mai sesizat? Posibil si sa ma insel. Ca in functie de atitudinea mintii fata de acest "apo-phanic"€, acest "nearatat", se inainteaza in aceasta cognitie a mintii, la care inima, de fapt, nu participa.

Ca sa participe si inima ar trebui ca mintea sa se coboare de pe soclul de aburi pe care se tot inalta singura. Chestie care se numeste smerenie, si pe care cand iti imaginezi c-o ai, s-a si volatilizat instant.

Intuitiv cumva, dar din perspectiva rationala si nu a teologiei isihaste, Blaga spune de 3 faze in cognitia apofatica:
-"plus cognitie", adica pe masura contemplarii, tainele s-ar estompa progresiv
-"zero cognitie", cand taina ramane permanent, nici nu sporeste, nici nu e elucidata
-"minus cognitie", adica tainele devin tot mai adanci si imposibil de exprimat (in limbaj teologic asta ar corespunde cu cunoasterea negativa sau ceea ce numea Dionisie Areopagitul, "intunericul supraluminos").

Confuzia pe care o face Florin, in privinta apofaticului, sesizata bine de Ioan ahilpterodactil, e intre cognitie ca facultate a ratiunii, a intelectului capabil de zboruri fara calauza prin taramul rarefiat al noosferei si cunoastere ca facultate a mintii-coborate-in-inima.

Florin, tipul acesta din urma e specific isihasmului rasaritean. Daca vrei sa inaintezi in asta, iti trebe musai o calauza care sa fi experimentat si parcurs drumul. Si sa te scuturi de erezii!
Altfel, e plin de primejdii drumul asta al mintii necoborate in inima. Dintre care, cea mai mare primejdie e sa crezi ca nu poate fi primejdios de unul singur.

A cunoaste cate ceva sau mai multe DESPRE Dumnezeu e una, si tine de minte, de ratiune. Si Lucifer e capabil de asta. Si inca cate stie DESPRE El!
Dar a-L cunoaste PE Dumnezeu, e altceva si e facultate a mintii-unite-cu-inima, in relatie de iubire si adanc de smerenie.

Cunoasterea Persoanelor Treimii, ca despre asta e vorba, nu se poate face decat in relatie de iubire. Nu se intampla implicand doar mintea, iar inima nu.
Plus ca singura Persoana din Treime care e de-a noastra, din specia noastra umana, are si un trup inviat si foarte real, foarte tangibil. Asadar, nici de trup nu putem face abstractie. Ni se da in Euharistie ca sa-L primim si in trupul nostru si in suflet si in minte.

Cunoasterea lui Dumnezeu nu se intampla in afara harului, a smereniei, a caintei si lacrimilor. Si atunci cand se intampla, mintea devine simtitoare iar inima cugetatoare.
Si atunci nu mai graieste mintea, ci inima. Dar graiul acela e...de netalcuit!

Isihastii il ganguresc uneori...poetic!

Budismul mahayana considera cunoasterea catafatica la fel de importanta ca si cunoasterea apofatica. Nu mai putin importanta.

Nu este considerata "un handicap" ci foarte valoroasa, pentru ca pe baza observatiilor, discriminarilor si rationamentelor poate fi descoperit, demonstrat celalalt fel de cunoastere, cel apofatic.

Iar odata descoperit, ambele se angajeaza echilibrat in experienta curenta, de zi cu zi.

Aceste feluri de cunoastere nu depind de credinta sau de ceea ce omul alege sa creada. Pamantul este rotund indiferent daca noi credem ca este plat sau sustinut de o faptura mitica.

Cunoasterea apofatica a fenomenelor poate fi incorporata in procesul cognitiei curente de catre oricine, fie budist, crestin, hindus, musulman sau ateu. Nu presupune renuntarea la propriile convingeri religioase sau filosofice.

Pur si simplu prespune o constientizare suplimentara, si anume aceea ca orice fenomen perceput nu are o existenta in sine, prin sine, ca existenta oricarui fenomen este dependenta de alte fenomene. Atat. Pare atat de simplu, ca si constientizarea atractiei reciproce mar/Pamant sau dezlocuirii unui anumit volum de apa de catre un corp care pluteste, insa cu implicatii spirituale extraordinare.

[delia31]

Florin, in calitate de crestin-ortodox, tu ce sarbatoresti la Pasti?

[AlinB]

Pe AdiBudha, evident. Restul sunt "fenomene" :)

[stefan florin]

În prealabil postat de delia31

Florin, in calitate de crestin-ortodox, tu ce sarbatoresti la Pasti?

daca sarbatoreste Pastele

[florin.oltean75]

În prealabil postat de delia31

Florin, in calitate de crestin-ortodox, tu ce sarbatoresti la Pasti?

Ce sarbatoresc la Pasti?

De Pasti se sarbatoreste invierea Lui Iisus. Este o exprimare a credintei, a bucuriei ca Dumnezeu a invins moartea pentru noi toti, o moarte cauzata de luarea tuturor pacatelor asupra Sa (deducem €“ trecute/prezente/viitoare pentru toata umanitatea istorica/prezenta/viitoare). Iar noi crezand in El, ni se deschid portile cerului, anterior ferecate de pacate. Acesta este sensul crestin general al sarbatorii de Pasti.

Insa, pentru a intelege mai adanc ceea ce sarbatorim ar trebui sa ne intrebam ce sunt de fapt Moartea si Invierea, aceste doua procese?

In general, moartea si invierea sunt intelese in relatie cu trupul uman, moartea - despartirea sufletului de trup iar invierea - reunirea sufletului cu trupul.

Pot fi oare notiunile de moarte si inviere intelese exclusiv in raport cu sufletul? In sensul ca moartea ar insemna disparitia sufletului (inexistenta) iar invierea - readucerea sufletului din inexistenta la existenta?

Aceasta intelegere absolutizeaza sensul mortii -€“ asa cum se resimte atunci cand o persoana apropiata moare, ca si cum fiinta trece in nefiinta. Dar, absolutizeaza si sensul invierii -€“ revenirea din nefiinta in fiintare.

Insa, disparitia sufletului in inexistenta ar contrazice un principiu doctrinar fundamental al credintei crestin ortodoxe care postuleaza ca orice suflet adus in existenta de Dumnezeu, continua sa fiinteze perpetuu (fara trup sau in trup) - fie in bucurie vesnica, fie in chinuri vesnice.

Deci un suflet nu poate sa moara absolut, sa se neantizeze. In consecinta, invierea sufletului isi pierde sensul.

Din aceasta perspectiva, ce s-a intamplat de fapt pe cruce cu duhurile celor trei condamnati la moarte? Pe cruce, nici Duhul Lui Iisus nu a murit, nici sufletele celor doi talhari. Sufletele lor nu s-au neantizat, nu intelegem o moarte absoluta a acestora, ci o moarte relativa, pentru ca s-au stins doar trupurile lor.

Inviererea Lui Hristos in trup este o inviere relativa, pentru ca este initiata dintr-o anumita stare existentiala - Duhul Lui Iisus a continuat sa fiinteze - nu a trecut in nefiinta/inexistenta.

Readucerea unui suflet in trup, reanimarea trupului este un fenomen extraordinar.

Iisus a inviat intr-un trup restaurat, nemuritor, devenit indestructibil.

Insa, evident, Dumnezeu nu a avut si nu are nevoie de un trup, fie muritor, fie nemuritor pentru existenta Sa apoteotica, inconceptibila.

Moartea si invierea Lui Iisus poate fi privita ca o bresa creata in sistemul judiciar implacabil al dreptatii dumnezeiesti. Adica cine crede in Iisus poate eluda chinurile vesnice la care este condamnat fiecare suflet omenesc. Dar aceasta intelegere este doar un punct de plecare.

In fapt, moartea si invierea au semnificatii mult mai adanci, in sensul in care fiecare suflet este invitat/indemnat sa treaca prin cele doua, adica sa moara si sa invie.

Probabilistic, misiunea Lui Iisus Dumnezeu de a birui toate patimile, inclusiv moartea rezultanta, era asimptotic de 100%. Pentru ca un Dumnezeu biruit de pacat nu este Dumnezeu.

Insa pentru om, probabilitatea nu este asa de mare, din cauza slabiciunii credintei si virtutilor.

Moartea si invierea Lui Iisus ofera o cale de urmat nu doar in credinta ci mai ales prin moarte si inviere efectiva.

De Pasti nu sarbatorim doar invierea Lui Iisus, ci prin credinta, sarbatorim anticipativ moartea si invierea (duhovniceasca) a fiecarui om.

Caci, prin experienta directa este necesar ca omul sa desluseasca progresiv ce este '€˜moartea'€™ si ce este '€˜invierea'€™.

Caci moartea la care se face referire nu este o despartire a sufletului de trup, ci o despartire a sufletului de pacat, iar invierea nu este nici ea o revenire a sufletului in trup ci unirea launtrica cu Dumnezeu. Acest fel de inviere nu poate fi decat o consecinta a mortii, o moarte a tuturor impresiilor pacatoase din om.

[AlinB]

Da' Budha de ce nu a inviat?

L-a retinut programu, agenda zilnica, consortiul, soarta, muierea, destinu, bla bla.
Acuma ce vrei bre, nu putem invia toti, deh!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Da' Budha de ce nu a inviat?

Metoda lui Buddha Sakyamuni de a revela oamenilor adevarul nu a fost una bazata pe miracol, ci fundamentata pe observatie, explorare si contemplatie.

Miracolul poate fi un punct de plecare, un catalizator si suport al credintei, insa Buddha Sakyamuni a preferat sa nu-l foloseasca ca metoda didactica, ci sa ofere umanitatii un anumit fel de a gandi si intelege realitatea inconjuratoare. O cale prin care virtutile sa-si traga taria din intelegere, nu din miracol.

Aceasta nu inseamna ca miracolul este o abordare gresita. Nu! Este o cale prin care interesul pentru spiritualitate (realitatea dincolo de simturi) poate fi cu usurinta trezit in mase largi de oameni, indiferent de nivelul de educatie.

Miracolul insa nu este o finalitate in sine. Vindecarile si invierile facute de Iisus nu au reprezentat finalitati spirituale, pentru ca cei vindecati/inviati dupa un anumit timp s-au imbolnavit si au murit. Unii dintre cei vindecati au multumit pentru binele facut de Iisus, altii nu. Deci vindecarea trupeasca nu a presupus in mod automat si o vindecare/desavarsire sufleteasca.

Sensul profund al vindecarii si invierii se afla dincolo de cele trupesti.

Spre deosebire de cei inviati de El intr-un trup perisabil, Iisus a inviat intr-un trup fara-de-moarte.

Toata practica budista este centrata pe conceptul mortii si invierii credinciosului, procesul fiind cel mai riguros detaliat in budismul mahayana.

O moarte a intelegerilor lumesti si o inviere a constiintei in lumina adevarului (iluminare).

De exemplu, toata practica liturgica budista tibetana este strabatuta de axa moarte-inviere.

O fiinta obisnuita are un singur trup, insa conform doctrinei budiste, o fiinta inviata in Adevar va detine simultan patru corpuri generice: Dharmakaya (Trupul Adevarului – in care se disting doua trupuri – Trupul Adevarului Natural si Trupul Adevarului in Intelepciune), Samboghakaya (Trupul Extazului), Nirmanakaya (Trupul Emanatiei). Ultimele doua pot fi exprimate intr-o infinitudine de expresii/forme.

Aceste trupuri sunt indestructibile. Natura lor si modul cum sunt dobandite in procesul mortii/invierii este explicat detaliat in scripturile budiste.

Deci conform doctrinei budiste, Buddha Sakyamuni a inviat! Insa termenul folosit in cultura asiatica este “iluminat”.

Bine Florin, inteleg metafora, talcul, filosofia luminoasa etc. Toate bune si frumoase, cum de nu?
Dar asa, pe bune, cat sa pui mana pe el (ca un alt Toma) si sa te minunezi ca are un trup fara de moarte, cum spui despre Hristos, a facut-o Buddha? A facut proba si a oferit garantia, prin el insusi, ca oamenii care il urmeaza au parte de inviere si viata vesnica?
Nu de alta, dar Hristos a facut acestea. Si multe, nesfarsite alte sfinte si palpabile lucruri.