Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 31.03.2025, 12:06:52
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.390
Implicit

Da, subiectul este legat de Casa lui Dumnezeu, însă pentru a înțelege pe deplin totalitate aspectelor ce gravitează în jurul acestuia loc,care a fost fizic și se dorește a fi fizic,era normal să introduc atât pe Hristos cât și Creștinismul.

Și deasemenea având în vedere afirmațiile lui Iisus despre Templu cât și moștenirea Creștinismului care sunt in contradicție cu intenția originală a Templului.

Trebuie luate toate in considerare sau măcar menționate, pentru a vedea întreg tabloul.

Adică doar pentru că am preluat niște concepte din Iudaism, și le-am adaptat după cum a fost considerat de creatorii creștinismului nu înseamnă că ele sunt corecte.

Adică la fel de bine putem considera că Sfânta Liturghie este o jertfă/inchinare adusa idolilor și nu lui Dumnezeu cel Adevărat, potrivit Legii lui Dumnezeu.

Și toate bisericile pot fi considerate temple păgâne unde lumea se închidă idolilor.

Iar tocmai aici se concentrează studiul meu,pe a vedea dacă tranziția spre “toate popoarele” a închinării lui Dumnezeu a început odată cu Iisus și Noul Testament sau daca aceasta tranziție vă începe cu adevărat doar la construcția celui de-al treilea Templu.

Deci nu vad că aceste câteva miliarde de creștini să fi trecut încă la închinarea către adevăratul Dumnezeu,ci mai degrabă au preluat învățăturile greșite sau rătăcirile ale unui fals profet,care au fost propagate de un aparat întreg de propaganda prin intermediul unor interese.

As zice că mai degrabă Creștinismul a fost o creație a imperiului roman mai degrabă decât o formă de a face cunoscut pe Dumnezeu cel Adevărat revelat in Sfânta Scriptură.

Iar Iisus un profet rătăcit și condamnat de însăși Legea lui Dumnezeu.

Însă repet,acestea sunt strict poziții din punctul de vedere iudaic.

Și vă rog tare mult să nu credeți că spun acestea într-un mod care se dorește a fi jignitor sau că intenția mea este să atac creștinismul.

Repet, această poziție se dorește a fi strict cea a iudaismului sau interpretării creștinismului și noului testament prin ochii vechiului testament.

Aceste discuții și conflictele au existat mereu de-a lungul istoriei și au fost subiecte chiar la sinoadele ecumenice și mișcări de acest gen au existat de-a lungul evoluției creștinismului, însă au fost eliminate,distruse sau au dispărut.

Însă desigur,chiar dacă a fost și exista o cenzură puternică și un pol central care se ocupa cu acestea aspecte,mai ales de acolo de unde de la început să dorea a fi creierul operațiuni.

Roma….am spus eu că niște pasaje îmi puneau mereu probleme și nu se prea potriveau.

Mai ales acel pasaj “tu ești Petru și pe aceasta Stanca voi zidi Biserica Mea”, continuând cu “ție îți voi da cheile împărăției cerurilor”...

Pare cam prea fabricat și total în contradicție cu cuvântul lui Dumnezeu.

Aici mi-a venit “descoperirea” , fiindcă singur doar adevăratul Dumnezeu ne poate arăta Adevărul din toate aceste minciuni.

Și punând cap la cap toate “studiile” mele cu privire la originea creștinismului am văzut că acest pasaj era prea evident.

Și intenția lui de a instala tocmai la Roma sau in centrul imperiului Roman, fiindcă sa nu uităm la acea vreme și Ierusalimul era controlat de romani.

Plus tot romanii au distrus și Tenplul lui Dumnezeu…

Vedeți dragii mei cum toate se leagă?

Aceste acțiuni au fost premeditate și făcute cu vădită intenție de a distruge Templu lui Dumnezeu cel adevărat,de a instala un nou templu, un nou dumnezeu, un nou lider pământesc și o noua instituție cât și un nou loc sacru de închinare….
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
Reply With Quote
  #12  
Vechi 31.03.2025, 13:15:58
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.390
Implicit

Însă eu și milioane sau chiar miliarde suntem followeri, fani, subscriberi ai lui Iisus de multă vreme,el a fost prima vedetă urmărită la nivel internațional și chiar în lipsa internetului.

Nu aș vrea să discreditez apartenența divină a lui Iisus,pe care o acceptă inclusiv Islamul.

Însă așa cum am spus în acest topic nici măcar islamul nu va fi “prieten “ cu mine.

Poate exista desigur o disonanță între cum a fost cu adevărat Iisus în acea perioadă,cum a fost recepționat el,cum a fost înregistrat de cărțile vremii și cum a rămas el în actualele evanghelii.

Deasemenea realitatea însăși a evenimentelor este cu siguranță diferită de cărțile Noului Testament,cu atât mai mult de ceea ce se găsește scris in Coran despre Iisus și celelalte personaje din Noul Testament.

Sincer deși eram un fan și admirator al Coranul și islamului și îl vedeam că o urmare logica a revelației lui Dumnezeu….

Hmmm….Nu știu ce să mai zic…

Repet mi-e greu sa discreditez Noul Testament și Coranul că fiind false revelații, însă având în vedere că sunt de pe poziția iudaismului,îmi voi permite cel puțin să pun la îndoiala aceat aspect.

Și acum vă rog să faceți în mod exercițiu de imaginație pentru a înțelege de ce au fost evreii mereu urâți și vânați de-a lungul timpului…

Eh, uitați-va doar ce am scris aici,cum doar încercând să urmez Legea lui Dumnezeu, revelată evreilor,ajung să anulez cam tot ce a încercat să o precedeze.

Adică doar încercând să fi tu însuți, respectând ce ai primit sau cel puțin încercând aceasta ești automat un ghimpe celorlalți care au dorit să interpreteze și copieze ce ți s-au dat ție.

PÂNĂ CÂND UMANITATEA NU VA ÎNȚELEGE CA SINGURUL POPOR CARE ARE ROLUL DE PREOȚIE UNIVERSALĂ ESTE ISRAEL

Cum vrei sa fi tu sau oricine altcineva un Preot?

Cui vrei tu să-i fi preot,in ce Templul,pe ce altar?

Abia la ridicarea celui de-al Treilea Templu,in Ierusalim atunci preoții lui Dumnezeu Adevărat vor putea chema toate popoarele să se închine lui Dumnezeu și acel Mesia va fi Calea și împăratul planetei care va mijloci către toate neamurile….

Însă ce sa vezi, Noul Testament spune că va fi un Antihrist, să fie oare o altă șmecherie a creatorilor Creștinismului,prin care au încercat să blocheze accesul lumii la adevăratul Mesia, spunând că de fapt acela este Satan.

Păi cu siguranță că adevărul Mesia va fi un Anti Hristos sau anti Iisus în acest sens.

De ce ?

Tocmai pentru că Iisus a pretins rolul său într-un mod fals.
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
Reply With Quote
  #13  
Vechi 01.04.2025, 00:03:02
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.576
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Seraphim7 Vezi mesajul
PÂNĂ CÂND UMANITATEA NU VA ÎNȚELEGE CA SINGURUL POPOR CARE ARE ROLUL DE PREOȚIE UNIVERSALĂ ESTE ISRAEL

Cum vrei sa fi tu sau oricine altcineva un Preot?

Cui vrei tu să-i fi preot,in ce Templul,pe ce altar?

Abia la ridicarea celui de-al Treilea Templu,in Ierusalim atunci preoții lui Dumnezeu Adevărat vor putea chema toate popoarele să se închine lui Dumnezeu și acel Mesia va fi Calea și împăratul planetei care va mijloci către toate neamurile….

Însă ce sa vezi, Noul Testament spune că va fi un Antihrist, să fie oare o altă șmecherie a creatorilor Creștinismului,prin care au încercat să blocheze accesul lumii la adevăratul Mesia, spunând că de fapt acela este Satan.
Ești într-o gravă rătăcire, distrugerea Templului a fost profețită, oricum nu aduci dovezi că se mai fac jertfele la virgulă cum scrie în cărțile lăsate de Moise.



De ce ?

Tocmai pentru că Iisus a pretins rolul său într-un mod fals.[/quote]
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 01.04.2025, 09:44:42
ALARIC ALARIC is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2020
Mesaje: 151
Implicit Al 3-leaTemplu

Seraphim7 eram curios cum interpreteaza evreii distrugererea celui de-al doilea Templu. In cazul primului Templu toti sunt de acord, principalul motiv fiind idolatria. Insa dupa o scurta perioada de la distrugere de 70 de ani, aflam din Daniel ca reluarea constructiei pentru cel de-al doilea se face cu o interventie directa a lui Dumnezeu. Al doilea Templu este distrus de romani prin anul 70, dupa nasterea Domnului Iisus Hristos (sa fie o intamplare?).
Au trecut de atunci aproape 2000 de ani, evreii nu se intreaba si ei de ce nu a mai permis Dumnezeu o alta reconstructie?

Last edited by ALARIC; 01.04.2025 at 09:48:52.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 01.04.2025, 10:32:45
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.390
Implicit

1.Iorest,tocmai am explicat că în lipsa Templului,nu mai există un loc unde sa se aducă jertfe.

Chiar și actualul iudaism nu mai are preoți în sensul levitic ci doar rabini,de la Rabi care înseamnă învățători.

Plus că am oferit pasaje care se referă la distrugerea celui de-al doilea Templu.

Deci jertfele "la virgulă" nu au cum se sa facă întrucât acestea trebuie făcute în Templu.

2.Alaric, reconstrucția va fi permisă numai atunci când va veni Mesia.

Iată ofer un pasaj care include atât învierea morților, cât și venirea împăratului cât și modul în care Dumnezeu va veni însuși din nou între noi in Templul Sau.

Fiindcă să nu uităm, odată cu construirea Templului va reveni Dumnezeu însuși pe Pământ să locuiască în Templu.

Este vorba de profetul Ezéchiel,pe care Dumnezeu îl numește "fiu al omului".

Ezechiel 37:3 VDCL

[3] Și mi‐a zis: Fiu al omului, oare vor trăi oasele acestea? Și am zis: Doamne Dumnezeule, tu știi.

In continuare, vedem cu oasele uscate, adică trupurile morților vor fi inviate și reconstruite inclusiv fizic,la care se va adăuga inclusiv suflarea de viață,deci putem spune că sufletul lor se va întoarce în acele trupuri moarte, regenerate integral.

Ezechiel 37:4-6 VDCL

[4] Iarăși mi‐a zis: Prorocește oaselor acestora și spune‐le: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! [5] Așa zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, voi face să intre suflare în voi și veți trăi. [6] Și voi pune vine pe voi și voi face să crească și carne pe voi și vă voi acoperi cu piele și voi pune suflare în voi și veți trăi: și veți cunoaște că eu sunt Domnul.

Iar în continuare vedeam procesul acela de regenerare și revenirea la viață prin suflarea de viață.


Ezechiel 37:8-10 VDCL
[8] Și am văzut și iată au crescut vine și carne pe ele și pielea le‐a acoperit deasupra; dar nu era suflare în ele. [9] Atunci el mi‐a zis: Prorocește suflării, prorocește, fiu al omului, și zi suflării: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vino din cele patru vânturi, suflare, și suflă asupra acestor uciși ca să trăiască. [10] Și am prorocit cum mi se poruncise și a intrat suflarea în ele; și au trăit, și au stat pe picioarele lor, o oaste foarte, foarte mare.


Eh,aici poate fi un pasaj care nu va fi pe placul neamurilor, însă asta nu exclude o înviere a tuturor,însă aici se referă strict la regenerarea tuturor celor morți din poporul lui Israel care au murit peste tot prin lume,deci toți vor fi înviați și aduși înapoi în Israel.

Ezechiel 37:12 VDCL

[12] De aceea prorocește și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, o, poporul meu, și vă voi aduce în țara lui Israel.

Iar aici se referă la adunarea tuturor celor vi.

Ezechiel 37:21 VDCL
[21] Și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel dintre neamurile unde s‐au dus și‐i voi aduna din orice parte, și‐i voi aduce în țara lor.


Iar aici,mare atenție intră în peisaj acel MESIA,acel Împărat care va domni peste tot poporul Israel.

Ezechiel 37:22 VDCL
[22] Și‐i voi face un singur neam în țară pe munții lui Israel și un singur împărat va domni peste toți și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi despărțiți în două împărății.

Ezechiel 37:23 VDCL

Abia atunci va veni iertarea totală și mântuirea și curățirea.

[23] Și nu se vor mai spurca cu idolii lor, nici cu lucrurile lor urâcioase, nici cu vreuna din fărădelegile lor, și‐i voi mântui din toate locuințele lor în care au păcătuit și‐i voi curăți și îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu.

Cine oare va fi Împărat peste ei?
Cine este Robul lui Dumnezeu?
Cine este Mesia?

Ezechiel 37:24 VDCL
[24] Și David, robul meu, va fi împărat peste ei. Și toți vor avea un singur păstor și vor umbla în judecățile mele și vor păzi așezămintele mele și le vor face.

Cine le va fi Domn în veac?

Ezechiel 37:25 VDCL
[25] Și vor locui în țara pe care am dat‐o robului meu Iacov, unde au locuit părinții voștri; și vor locui în ea, ei și copiii lor și copiii copiilor lor, în veac. Și David, robul meu, le va fi domn în veac.

Care este cu adevărat "noul legământ"?
Să fie Noul Testament?
Nu prea cred,cu acela va fi cu adevărat noul legământ.

Ezechiel 37:26 VDCL
[26] Și voi face cu ei un legământ de pace, va fi un legământ veșnic cu ei. Și‐i voi așeza și‐i voi înmulți și voi pune locașul meu sfințit în mijlocul lor în veac.

Și "locașul meu" va fi mijlocul lor în veac.
Câte locașuri veșnice are Dumnezeu?
Știm bine că doar Unul.

Ezechiel 37:27-28 VDCL
[27] Și locașul meu va fi peste ei și eu le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. [28] Și neamurile vor cunoaște că eu, Domnul, sunt cel ce sfințesc pe Israel, când locașul meu sfințit va fi în mijlocul lor în veac.

Abia atunci neamurile îl vor cunoaște cu adevărat...
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
Reply With Quote
  #16  
Vechi 01.04.2025, 12:38:57
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.730
Implicit

Oare nu-i clar ca Dumnezeu isi are Casa in crestinii mantuitori si nonipocriti?
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasiamin∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa
Reply With Quote
  #17  
Vechi 01.04.2025, 12:39:12
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.390
Implicit

Totuși îmi place să fiu mereu obiectiv, și având în vedere că am expus viziunea iudaismului, desigur din perspectiva mea, asupra unor aspecte referitoare la Casa Lui Dumnezeu și celelalte aspecte legate în mod direct de ea.

Am trecut în revistă și faptul că Noul Testament și inclusiv Iisus și Creștinismul au fost respinse prin prisma vechiului testament în mod legitim și potrivit Cuvântului Lui Dumnezeu.

Totuși, deși este larg dezbătut și știut destul de bine aceste argument scripturistic in favoarea lui Iisus,a Noului Testament și a creștinismului.

Zic,că în lumina celor scrise cu privire la argumentele împotrivă, să aducem și argumentele pro.

Adică nu voi dezvolta foarte larg aici, pentru că majoritatea le știți și suntem familiarizați cu ele.

Însă doar voi puncte câteva mai relevante și să vedem cum stau in picioare.

Să vedem dacă sunt veridice și dacă au validitate.

Și nu în ultimul rând, rămân dator că indiferent de rezultat să ofer o cale de acces la Dumnezeul adevărat chiar dacă Iisus și Creștinismul nu ar exista sau nu ar fi revelații reale.

Fiindcă dacă Iisus nu a vorbit despre Dumnezeul vechiului testament, despre cine a vorbit?

Iar dacă a vorbit despre El,de ce a fost respins și a intrat sub incidența legii dumnezeiești?

Totuși urmează să vedem și cum vede iudaismul și Dumnezeu revelat in Vechiul Testament accesul tuturor națiunilor la El, excluzând Noul Testament și pe Iisus,fost prin prisma vechiului testament.

Însă înainte să vedem dacă există argumente solide în favoarea lui Iisus și a Noului Testament in Vechiul Testament.

Veți spune că sunt absurd și ignorant că pun o asemenea întrebare,dat fiind faptul că miliarde de oameni știu deja asta de 2000 de ani și nu exista îndoială pentru aceștia.

Repet,eu sunt acum de partea celor câteva milioane care nu sunt de acesta părere.

Iar acum voi menține un ochii obiectiv și deschis pentru a analiza dacă chiar există în mod real acesta posibilitate.

N-am să încep alte topicuri, nici nu voi adăuga acestea postare la alte,ci voi continua in aceasta chiar dacă se duce oarecum in direcție mai diferită.

Intenția mea nu este sa demonstrez că Iisus nu este Mesia,ci doar sa văd dacă potrivit vechiului testament poate fi.

Însă în final ar trebui sa vedem cine va rămâne și în ce mod în Casa Lui Dumnezeu.

IATĂ ARGUMENTELE DIN VT IN FAVOAREA LUI IISUS:

Cel mai “strong” argument și primul pe care îl invoc, adică cu ăsta probabil ți-ai lua bătaie de la un evreu dacă îl arăți:)

Isaia 53:3-5, 7-10, 12 VDCL
[3] El a fost disprețuit și lepădat de oameni. Omul durerilor și cunoscut cu suferința și ca unul de care își ascund oamenii fețele a fost disprețuit și nu l‐am prețuit. [4] Negreșit, EL A PURTAT SUFERINȚELE NOASTRE și s‐a ÎMPOVĂRAT cu DURERILE NOASTRE: totuși noi l‐am socotit LOVIT, BĂTUT de Dumnezeu și CHINUIT. [5] Dar el a fost RĂNIT pentru FĂRĂDELEGILE NOASTRE, a fost ZDROBIT pentru NELEGIUIRILE NOASTRE. Pedeapsa păcii noastre era asupra lui și PRIN RĂNILE LUI SUNTEM VINDECAȚI.
[7] El a fost APĂSAT și CHINUIT dar NU și‐a DESCHIS GURA. Ca un MIEL dus la JUNGHIERE și ca o OAIE care este MUTĂ înaintea celor ce o tund, așa nu și‐a deschis gura. [8] El a fost RĂPITĂ de la apăsare și de la JUDECATĂ; și NEAMUL LUI, cine dintre ei s‐a gândit că a FOST STÂRPIT din PĂMÂNTUL CELOR VII pentru FĂRĂDELEGEA POPORULUI MEU căruia i se datora lovitura? [9] Și i‐au pus MORMÂNTUL CU CEI RĂI și a fost cu cel BOGAT în MOARTEA LUI, măcar că NU FĂCUSE NICIO ASUPRIRE și nu era NICIUN VICLEȘUG ÎN GURA LUI. [10] Totuși a plăcut Domnului să‐l lovească; l‐a supus la suferință. După ce va ADUCE SUFLETUL SĂU JERTFĂ PENTRU VINĂ, el va vedea o sămânță, își va lungi zilele și plăcerea Domnului va propăși în mâna lui.
[12]

Fratilor câteodată trebuie sa înțelegem și opinii contrare a ce credem pentru a aprecia ce avem și a înțelege părți din adevăr.

Este acest pasaj din Isaia unul care sa descrie cu exactitate suferințele lui Iisus?

Mulți vor spune că da,unii vor spune că descrie suferințele lui Israel…

Vă las să judecați singuri….

PS

Am editat un aspect, recitind pasajul din nou și din nou... Adică pasajul poate fi considerat unul care trimite la Iisus Hristos,însă nu este asociat aici că fiind Mesia, adică am văzut pasajele referitoare la Mesia că fiind altele și în alt ton.

Însă rolul lui Iisus oare fă fi fost altul potrivit vechiului testament?
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)

Last edited by Seraphim7; 01.04.2025 at 12:48:02.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 01.04.2025, 12:53:55
Moroco's Avatar
Moroco Moroco is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.04.2019
Locație: Crestin Ortodox cu Calea ✝ Apocalipsa
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.730
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Moroco Vezi mesajul
Oare nu-i clar ca Dumnezeu isi are Casa in crestinii mantuitori si nonipocriti?
Sigur ca mai are multe temple, biserici si manastiri unde Il pune omul sa locuiasca in cele afierosite Lui insa El n-are nevoie de nimic din lumea aceasta si nici nu si le doreste, nu le vrea. Deci, cum numai El le-ar putea detine pe vesnicie, iar noi muritorii, vampirii sau demonii pieritorii neavand cum sa le pastram in proprietate rezulta ca toate vor fi ale nimanui pana la sfarsit, pana la urma si iata pentru ce ne batem si ne luptam intre noi toata ziua si in tot ceasul ca nebunii... pentru proprietatile nimanui, slujindu-le de parca ar fi si ar ramane ale noastre pe veci vrandu-le pe toate aici si acum. ”Toate sunt o desertaciune, o desertaciune a desertaciunilor si o vanare de vant”, asta a zis si a scris Regele Solomon inspirat de Dumnezeu, si nimeni n-a fost mai mare in Israel ca si el, caci a facut toate bunatatile pe care le-ar face un imparat vesnic si apoi a realizat, a inteles, ca de ele se vor bucura altii si apoi vor fi toate ale nimanui. Pana si pradatorul pradatorilor, Alexandru cel mare, zis si fiara Babilonului, cel care i-a invins pe toti regii si imparatii lumii in lupte si batalii, pe care l-a omorat si l-a invns un virus mic de tot de nici nu-l vezi, inainte de moarte a cerut sa fie ingropat cu mainile afara in sensul ca vrea ca sa vada toti necredinciosii si toti marii razboinici mandrii si pismasi ca nu are nimic si ca n-a luat cu el nimic dincolo. Deci ne spune insusi inteleptul inteleptilor precum si talharul talharilor, pradatorul pradatorilor acelasi lucru, ceea ce oricum poate constata fiecare dintre noi privind la generatiile anterioare care sigur nici ele n-au luat nimic cu ei dincolo si cu toate astea noi tot nu credem si tot vrem si ne trebuie case, ziduri si constructii marete ca zgarie norii? N-ar trebui sa ne trebuiasca ceva de aici daca nici Domnului nu-i trebuiesc casele si bisericile oamenilor caci toate sunt facute spre prabusire iar Domnul, Cel necuprins ce locuiste in Ceruri, de la o margine la alta, purtandu-si pasii pe aripile vantului si umbalnd pe nori ca pe uscat si pana pe pamant, n-are nevoie de nicio casa. Sigur ca nu sta degeaba ci vine dupa cel pierdut si-i bate la use vrand sa-si faca lacas curat si sfant acolo la el sfintindu-i casa, cortul, locul insa crestinul de azi prefera barul cu cinema, bordelul cu ring de dans cu ring de scandal, procesomania cu cearta si bataie, biroul IT cu jocurile cruzimii si pierderii timpului, instalate pe toate uneltele de propaganda si comoditati ale satanei nadajduind in barbarbarjavar si pe alea si le baga in casa si in pat crestinul stand toata ziua cu nasu-n ele si vociferand ca-n carciuma daca-l deranjezi de la pacpacpacanele. Si toate astea pentru ca nu mai stie si nu mai intelege nimeni ce este aia Biserica. Pai e vorba de o fratie a iubirii divino-umane unde se petrec zilele de harnicie si mai ales serile priveghind ca niste oameni vii, in dreapta credinta toata noaptea pazindu-se de inamici, rugaciune si post intru ascultare ca sa plece de acolo si sa le evite apoi toti demonii, spiritzii, dracii si toate poftele pacatoase care-l distrug pe om tarandu-l in iadul cel vesnic, in munci cu reclama de odihne si paci desi crestinul daca ar fi ascultat cu adevarat ar fi fost sa aiba casa in Cer, nestricacioasa, facuta de Dumnezeu. In iad o sa ajungem daca nu ne pocaim serios si nicidecum tranzactionand pacatele si indulgentele pilelor si acuzarilor asa ca ipocritii ce se dau fiii lui Avraam (uitand de Sarra) in timp ce ei sunt pui luporci de VIPeresuri viclene si desfranate, crescand mari si tari ca luvulpii si porcile cele largi si inalte ale iadului, spintzisori invartiti ce neglijeaza pe Moise si pe ceilalti prooroci de dupa Avraam si de dinainte!..ca sa nu mai vorbim de batjocuririle, greshura, rautatile si ispitele cu care-L ”mangaie” si-L ”incununeaza” pe adevaratul Mesia de acum 2000 de ani si de azi: Domnul Iisus Hristos Cuvantul lui Dumnezeu!.. ce vine in Cuvant din Tatal suflat prin Duhul impreuna cu sfintii, dreptii, ingerii si mai micii Lui... adevarul Adevarat de crezut, urmat si facut.
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈LUMEjuglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasiamin∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa

Last edited by Moroco; 01.04.2025 at 14:20:10.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 01.04.2025, 15:35:34
Nietzsche Nietzsche is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2021
Mesaje: 190
Implicit

@serafim
Acum ești musulman? :)) ce bine e sa fi ateu, nu-ti bați capul cu atâtea aberații.

Dacă tot îl cauți pe mahdi, îți sugerez sa-l urmărești pe Abdullah hashem.
Trebuie sa recunoști ca sunt foarte multe asemănări între mahdi și anticristul creștin. În ziua în care evreii vor pune botul la vrajeala unui mahdi ca fiind mesia al lor, în ziua aia o sa încep sa cred în Dumnezeul creștin. Dar nu se va întâmpla asa ceva.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 01.04.2025, 17:09:13
Seraphim7 Seraphim7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.12.2009
Mesaje: 1.390
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Nietzsche Vezi mesajul
@serafim
Acum ești musulman? :)) ce bine e sa fi ateu, nu-ti bați capul cu atâtea aberații.

Dacă tot îl cauți pe mahdi, îți sugerez sa-l urmărești pe Abdullah hashem.
Trebuie sa recunoști ca sunt foarte multe asemănări între mahdi și anticristul creștin. În ziua în care evreii vor pune botul la vrajeala unui mahdi ca fiind mesia al lor, în ziua aia o sa încep sa cred în Dumnezeul creștin. Dar nu se va întâmpla asa ceva.
O, așa da, domnule Friedrich.

Un fel de evreiaș înfiat mai degrabă sunt în acest topic :)

Știu că e mai periculos să fi avocatul evreilor decât avocatul diavolului,cum eram mai demult,dar asta e.

Din păcate mi-ai stricat "surpriza",cu introducerea timpurie a lui Mahdi.

Trebuia să zici și tu "spoiler alert".
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare