Barbatul, capul femeii?

[Adriana3]

În prealabil postat de Traditie

Eu nu sunt de acord cu aceasta idee.

Ierarhizarea între barbat si femeie este dezumanizanta si se datoreaza viciozitatii societatii care sexualizeaza totul, care le educa pe fetite sa fie atractive ca sa fie pe placul barbatilor, în loc sa le educe sa fie oameni independenti.

Nici eu nu sunt deacord cu aceasta ierarhizare pentru ca ierarhizarea facuta de Domnul este cea bazata pe iubire si nu pe sex, El zicand ca, cine vrea sa fie mai mare peste ceilalti sa se faca pe sine mic si sa le slujeasca lor.
Sf. Ap. Pavel care a facut initial aceasta afirmatie cum ca barbatul ar fi capul/seful femeii, afirmatie bazata pe conceptiile evreiesti, a inteles ulterior ca in Hristos nu mai exista nici barbat si nici femeie. In plus de asta, in momentul in care a afirmat ca barbatul ar fi seful femeii a mai afirmat ceva: asa cum Dumnezeu este seful lui Iisus. Ori iata ca dogma Trinitatii crestine sustine egalitatea Persoanelor dumnezeiesti si nu afirma ca Dumnezeu Tatal ar fi seful Fiului. In plus de asta, Sf. Ap. Pavel argumenteaza faptul ca femeia a fost facuta din barbat (asa cum Fiul este nascut din Tata) insa apoi adauga ca de fapt barbatul este nascut din femeie si toate sunt de la Dumnezeu, si ceea ce nu remarca apostolul in scrierile sale este faptul ca, in timp ca barbatul este nascut din femeie, Tatal nu este niciodata nascut din Fiu. Cu alte cuvinte, in cazul divinitatii, doar Fiul este nascut din Tatal, in timp ce in cazul umanitatii, femeia este facuta din barbat si barbatul este la randul lui nascut din femeie, deci raporturile nu sunt unidirectionale ca in cazul divinitatii.
Si pe langa asta, ideea Martorilor lui Iehova ca Iisus nu ar fi Dumnezeu se bazeaza tocmai pe aceasta interpretare stricta a cuvintelor ierarhice pentru ca Iisus zice ca Tatal este mai mare decat El, iar Ap. Pavel zice ca Dumnezeu este seful lui Iisus si ca atare, pentru martorii lui Iehova, ideea ca Iisus Fiul ar fi egal cu Tatal si acelasi Dumnezeu cu El, este o mare erezie introdusa prin sinodul de la Niceea care a dus la apostazia bisericii crestine primare asa cum fusese profetit, dupa parerea lor, nu mai stiu unde, daca in VT sau NT. Iata la ce poate duce o intelegere gresita a unor cuvinte...

[Mihai36]

Deci din unele puncte de vedere a ramas cam la fel iar din altele nu mai e la fel.
Ca sa cintarim lucrurile mai bine trebuie luate mai multe elemente in legatura cu rostul vremurilor pe care le traim , care au trecut si pe care le vom trai pe masura ce ele se vor schimba.

Societatea in ansamblu este ca un copil care trebuie sa se maturizeze trecind prin mai multe etape.
Fiecare cultura are virsta ei.
Pe buna dreptate multi teologi au spus ca religia mozaica era ca un copil care nu intelegea prea multe si avea nevoe de povesti.
Apoi venind Iisus a mai pus o caramida atit din punct de vedere teologic cit si in interiorul personalitatii fiecaruia indiferent de aria geografica sau de religie. Caramida echivalenta cu o iertare si care a constat tocmai in iertare adaugata personalitatii noastre.
Daca studiem felul cum vedeau mozaicii rostul sarbatorii de Yom Kipur vedem in ce fel percepeau primii crestini salvarea-mintuirea dintr-un anumit punct de vedere.
Asadar exista mai multe modalitati prin care poate fi perceputa lucrarea nevazuta a lui Iisus (din spatele jertfei strict trupesti).
Asa incit perioada care a urmat -aceste doua milenii au avut rostul sa ne treaca prin incercari de asa natura incit sa invatam sa punem in practica (acea caramida si premisele celei care va urma) -iertarea si relationarea sociala plina de iubire si fratietate prieteneasca si o anumita profunzime spirituala.
Sa realizam o mai buna constientizare si o conduita lipsita de orgolii si atasamente sau alte identificari pamintesti.
Acest lucru s-a facut partial si prin intermediul accesului la invatatura si la cunoasterea scripturii extinsa si in rindul maselor nu doar a inteleptilor care oricum erau cam toti barbati.
Lucrul acesta se vede in evolutia societatii de la sclavagism la feudalism si apoi la epoca moderna comunism si capitalism in care siguranta sociala este oarecum mai stabila find inca perfectibila fara dubii.
Insa progresul - avind in vedere pasii facuti -nu poate fi atit de vizibil pentru ca -asta e scris in VT- in acele zile chiar si cei mai sfinti vor fi incercati. Deci un praf care acopera suplimentar adevarata valoare si adevaratul potential.
Praf care va fi inlaturat in intregime intro anume perioada care va dura pina la sfirsitul Judecatii, dupa care uremeaza vremurile fericite promise a veni pe pamint. Treimea ramasa in viata va fi albita si lamurita.("pacatosul se va umple de virtute, cel incet la minte se va intelepti iar sfintii se vor sfinti si mai mult prin faptele lor")
Vremuri fericite nu doar din acest punct de vedere ci si pentru ca la ele vor participa doar cei mai rasariti spiritual care vor ramine in viata sau vor invia pe parcurs (restul de categorie medie vor invia venind pe pamint abia peste miile de ani).
Dar probabil fericite si pentru inca un motiv care consta in asezarea a inca unei caramizi si a unei supravegheri divine "mai atente" si mai "indeaproape".
Perioada care va aduce cu ea si inlocuirea orinduirilor inca prezente (numite uneori si fiare) simbolizate si de uriasul cu chip de aur din visul talmacit partial de proorocul Daniel. Inlocuire generala din partea unei noi societati (teocrate) numita Imparatia sfintilor pe pamint sau imparatia (de ordinul miilor de ani) a lui Hristos.
VT arata ca in aceste vremuri viitoare oamenii vor trai 120 de ani iar relatiile economico-sociale se vor aseamana cu chibuturile actuale "leul va minca iarba alaturi de miel" "oamenii vor construi doar casele lor", deci "nu va mai fi saracie si nici saraci".

[Mihai36]

Daca data trecuta lumii occidentale i s-a spus "Barbatul este capul femeii" (pentru ca lumea orientala deja stia asta) de data asta ni se va spune "Femeia este inima barbatului" .
Ceea ce inseamna ca in ciuda egalitatii ca oameni rolurile sint diferite.
Femeia in primul rind este regina ariei domestice, fara discutie este sefa bucatariei si a educatiei copiilor. Puterea moralizatoare a prezentei ei demne -nu doar asupra copiilor- nu poate fi contestata.
Ea este cea aducatoare de pace si multumire in camin, ea trebuie sa prepare hrana asa cum stomacul asigura energia care urmeaza sa fie consumata de ficat, muschi si minte.
Iar ficatul are nevoie de demnitate fara de care barbatul nu ar mai fi barbat, ceea ce inseamna ca femeii ii revine si diplomata si inteleapta sarcina de a asigura demnitate barbatului. Poate si de aceea ea trebuie sa fie ceva mai empatica.
Desigur barbatul fiind capul ar trebui sa aibe ultimul cuvint adica sa hotarasca in chestiunile de ansamblu. Domeniul lui de prima responsabilitate fiind cel exterior caminului -cel profesional.
Deci trebuie sa puna in practica puterea de decizie si discernmintul.
Insa cum femeia este inima el trebuie sa tina cont de simtul inimii si de intuitia feminina a consoartei. Si abia apoi sa ia decizia finala. Intuitie prin care pot fi percepute realitatile si evenimentele dincolo de cele 5 simturi.
De aceea in concluzie femeia trebuie sa aibe un calm si o diplomatie exemplara. Iar barbatul respect si recunostinta.

[Adriana3]

Eu cred ca dimpotriva, si barbatul si femeia trebuie sa aiba si una si alta. Inima este sediul iubirii iar porunca Domnului de a iubi nu a fost data numai femeii ci si barbatului. Femeile l-au urmat pe Domnul din proprie initiativa din iubire, ca atare ele au fost un model de iubire mai apropiat din care sa invete si barbatul. Domnul Iisus a indurat nedreptatea din iubire si s-a facut slujitor apostolilor spalandu-le El lor picioarele din iubire desi El cu siguranta era mai mare ca ei. Cam la fel i s-a cerut si femeii sa faca barbatului pentru a converti inima acestuia asa cum El o converteste pe a noastra, a tuturor. Si asa cum noi nu trebuie sa ramanem cu inima impietrita zicand ca Iisus este inima, tot asa nici barbatii nu trebuie sa ramana cu inima impietrita zicand ca inima este femeia. Toti oamenii sunt chemati sa fie inima, iar cei care au mai multa inima sunt servitorii celorlalti cu inima mai impietrita, si se vede treaba ca ordinea servirii a fost in ordinea: Iisus tuturor, apoi femeia barbatilor, si la urma barbatii care au nevoie de exemplul de iubire a primilor. Si bine-nteles ca generalizarea are si destule exceptii.

[eeaotly]

În prealabil postat de Traditie

E evidenta istorica dar e si dezumanizanta.

Nevoia pe care femeia o simte pentru barbat e acuta si se datoreaza în primul rând fricii pe care ea o simte în fata societatii. Pentru barbat nevoia de femeie e generata de dorinta de placeri.

Omule, felicitările mele pentru această observaţie interesantă şi pertinentă! Puţini oameni au curajul să spună lucrurilor pe nume în această privinţă. Majoritatea se ascund în spatele clişeelor şi adoptă, fără voie, ideile altora pretinzând că sunt ale lor. În felul acesta îşi pun pe ochi nişte ochelari ale căror lentile nu se potrivesc vederii lor.

[Adriana3]

Frica in fata societatii? In cazul asta inseamna ca nu-s femeie in ciuda aspectului fizic :|

În prealabil postat de Adriana3

Frica in fata societatii? In cazul asta inseamna ca nu-s femeie in ciuda aspectului fizic :|

In ziua de azi, aceasta frica o au mai mult barbatii, deci nu e cazul sa te impacientezi..

În prealabil postat de mmaria

Asa cum Hristos este capul Bisericii, barbatul este considerat drept capul femeii sale. insa numai atunci cand va fi gata sa-si dea viata pentru ea, dupa cum Hristos S-a jertfit pentru Biserica Sa.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ ++++++++++++++++++



Subscriu cu tarie celor scrise de tine, asa este si aceasta inseamna sa fii conducator sa iei exemplu dela conducatorul cel Infinit care este H R I S T O S

Slavit sa fie Domnul amin amin amin In veacul veacului

[Adriana3]

S-a jertfit si i-a spalat picioarele.

1. „ Fie-va autoritatea plina de stralucire!”

Prin cele aratate in capitolele anterioare intelegem ca, in viziunea hrisostomica, suprematia masculina nu implica in nici un fel dominarea sau discreditarea sotiilor de catre soti, deoarece aceasta suprematie este bazata, confirmata si dobandita de virtutea sotilor. „Fie-va autoritatea plina de stralucire (lampran)!“(1), ii indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur. „Si va fi cu adevarat asa, adauga el, atunci cand ele [sotiile] nu vor avea de suferit nici o injosire din partea voastra”(2). Autoritatea sotilor trebuie sa izvorasca din dragostea cu care-si slujesc familia, nu din faptul ca ei au un rol dominant in contextul relatiilor familiale. Adresandu-se sotilor, Sfantul Ioan Hrisostom le impartaseste opiniile lui in aceasta privinta:

„Noi suntem randuiti (…) sa le stapanim nu de dragul de a fi in aceasta situatie, ci pentru a le conduce cu virtute. Caci cel ce conduce trebuie neaparat sa fie de nebiruit in virtute. Dar daca este biruit, atunci nu mai este carmuitor.”(3)

Iar intr-alt loc:

„Voi aveti, dar, aceasta putere dintr-o necesitate (anangkaian) izvorata dupa fire (in virtutea faptului ca sunteti parte barbateasca); aveti grija si pastrati totodata legatura care izvoraste din iubire (agapes)” (4).

Un aspect fundamental al acestei virtuti este arta de a se conduce pe sine insusi: ratiunea sa primeze asupra pasiunilor, si sufletul asupra trupului. Acesta este un prerogativ absolut al celui care vrea sa fie un sot si un tata bun (la randul sau, acest prerogativ va constitui o necesitate pentru cel care detine o functie de conducere in societate – dupa cum vom vedea in capitolul urmator):

„Adevaratii stapani sunt cei care-si aplica propriile reguli lor insisi. Caci acestea sunt cele patru lucruri importante: sufletul, familia, orasul, lumea. Si aceste lucruri se afla intr-o inlantuire continua. Cel care vrea sa supravegheze bunul mers al familiei sale si s-o randuiasca (oikodomeseiri) cum se cuvine, trebuie mai intai sa puna sufletul sau in buna randuiala (rhythmizein); cel care este in stare sa-si disciplineze sufletul, facandu-si-l stapan asupra trupului, iar trupul, slujitor al sufletului, va fi in stare sa-si disciplineze si familia sa” . (5)

Pentru a ne conduce viata cum se cuvine, este necesar sa stim sa fim condusi. Povatuindu-i pe barbati in legatura cu felul in care trebuie sa-si conduca slujitorii, Sfantul Parinte le spune urmatoarele:

„Asemenea si voi, fiind voi insiva slujitori, veti fi buni si ingaduitori” (6).

Le aduce apoi drept pilda pe Iosif, atunci cand acesta se afla in Egipt :

“Caci de vreme ce urma ca el sa domneasca, se cuvenea dar, mai intai sa invete el sa fie condus, si in timp ce era condus, a devenit el insusi carmuitor si conducea (proestos) toata casa.”(7)

Principala virtute a sotilor care-si conduc sotiile este dragostea:

,,Ori de cate ori ii dai o povata sotiei tale, totdeauna sa incepi prin a-i spune cat de mult o iubesti (agapes) (…) Spune-i ca o iubesti mai mult decat iti iubesti propria viata, pentru ca aceasta viata nu este nimic, si ca singura ta speranta este ca voi amandoi sa treceti prin viata aceasta intr-asa fel incat in viata ce va sa fie sa fiti uniti in dragoste desavarsita.”(8)

Dragostea trebuie exprimata atat prin cuvinte, cat si prin fapte:

„Arata-i ei [sotiei tale] ca are un mare pret compasiunea (synousian) ei pentru tine si ca, de dragul ei, vrei mai mult sa stai acasa decat in oras. Respect-o (portima) mai presus de prietenii tai, si mai presus decat copiii pe care ti i-a nascut, si iubeste-i pe acesti copii de dragul ei.”(9)

Cand sotul isi iubeste sotia cu adevarat, toate lucrurile merg bine:

„Daca cel care conduce iubeste (phile) pe cei condusi, totul rezista (synesteken) bine. Iubirea (agape) din partea celor condusi nu este ceruta atat de mult cum este cea care trebuie sa-l stapaneasca pe cel care conduce.”(10)

Fara indoiala, sotul va castiga respectul si ascultarea sotiei lui prin dragostea sa jertfelnica pentru ea, iar nu prin amenintari si frica:

„Atunci cand sotia se supune sotului ei prin constrangere (anangke), frica si forta, este cu mult mai impovarator si mai neplacut decat atunci cand sotia comanda cu autoritate deplina. De ce aceasta, te intrebi? Pentru ca forta distruge cu totul atat dragostea (philian), cat si placerea (hedonen). Acolo unde nu este nici dragoste (philias), nici dorinta (pothou), si frica si constrangere le-au luat locul, spune-mi, ce valoare va avea o asemenea casatorie?”(11)

Dragostea sotului fata de sotie trebuie sa fie lipsita de ingamfare, aroganta sau atitudini de superioritate:

„Barbatul sa nu-si dispretuiasca sotia din pricina ca ea ii este supusa, pentru ca ea este trupul sau. Iar capul, daca va dispretui trupul, va pieri si el. El, dar, sa puna in balanta iubirea (agapen) lui pentru ea, cumpanind astfel supunerea ei fata de el.” (12)

Poate ca in vremurile acelea multi dintre soti se speriau sau chiar se alarmau in fata unor asemenea indemnuri. Poate ca si atunci, ca si acum, in zilele noastre, existau destui soti care ripostau, reactionand vehement:

„Daca eu ma voi purta asa, nu va gandi sotia mea ca sunt slab si lipsit de personalitate? Si un astfel de comportament nu-mi va submina autoritatea in relatiile mele cu ea?”

Anticipand acest gen de reactii, Sfantul Ioan Gura de Aur face din nou apel la interesele personale ale fiecarui om, care trebuie sa fie puse in prim-plan afectiv:

„Niciodata sa nu te temi ca, stiind ca este iubita (philoumene), ea te va dispretui, ci tu nu inceta sa-i marturisesti ca o iubesti (phileis). Sigur, curtezanele, care se apropie de diferiti barbati, ar nutri mult dispret fata de iubitii (eraston) lor, daca ar auzi astfel de lucruri de la ei. Dar o sotie respectabila sau o nobila fecioara nu vor fi nicicand afectate negativ de marturisirile tale de iubire, ci, dimpotriva, iti vor fi mult mai supuse.” (13)

Adresandu-se de aceasta data atat sotilor, cat si sotiilor le spune urmatoarele:

„Sa nu te porti, dar, ca un tiran (authentei) pentru ca sotia ta iti este supusa. Iar tu, la fel, nu te ingamfa pentru ca sotul tau te iubeste. Nici dragostea sotului sa nu duca la semetia sotiei, nici supunerea sotiei sa nu duca la infumurarea barbatului. Din aceasta pricina a randuit Dumnezeu ca ea sa se supuna, ca sa fie si mai mult iubita de tine.”(14)

Din nou ne aminteste Sfantul Ioan Hrisostom: dragostea pe care o nutreste barbatul fata de sotia lui se poate compara cu dragostea lui Hristos pentru Biserica, dupa cum invata Apostolul Pavel („Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea”- Efeseni 5, 25). Cu admirabila-i arta Sfantul Ioan amplifica invatatura paulina:

„Ai vazut masura ascultarii [„Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor intru toate - Efeseni 5, 24]; asculta acum si masurile dragostei. Vrei ca femeia ta sa ti se supuna asa cum i se supune Biserica lui Hristos? Atunci poarta-i si tu de grija la fel de prevazator cum ii poarta Hristos de grija Bisericii. Da, chiar daca se ajunge sa fie nevoie sa-ti dai viata pentru ea, da, si sa fii taiat in bucati de zeci de mii de ori pentru ea, da, si sa induri sau sa suferi orice durere pentru ea, tu sa nu refuzi aceasta[...] In acelasi fel, dar, asa cum El a adus-o la El pe cea care ii intorsese spatele – care Il ura si Il respingea si Il dispretuia – nu prin amenintari, nu prin forta, nu prin teroare sau prin vreun alt lucru asemanator, ci prin statornica Lui afectiune, tot asa trebuie sa te porti si tu cu femeia ta.”(15)

Porunca potrivit careia barbatul trebuie sa-si iubeasca sotia asa cum iubeste Hristos Biserica este una din temeliile biblice pe care Sfantul Ioan Hrisostom isi bazeaza afirmatia ca familia trebuie sa fie „o mica biserica”, iar sotul si tatal sa fie ca un preot al ei (16.) Preotia aceasta nu reprezinta o pozitie arbitrara de autoritate deoarece este intemeiata pe virtute, asa cum aflam din urmatorul fragment referitor la actele de milostenie, una din temele preferate ale Sfantului Parinte:

„Fa din casa ta biserica, din mica ta cutie fa comoara. Fii paznicul bogatiilor sfinte, fii iconom al saracilor. Milostivirea (philanthropic) ta iti confera aceasta preotie (erosymen).”(17)