Numerologia in ortodoxie

[Florin-Ionut]

Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune in volumul 3 al Filocaliei (la pagina 224):

Prin urmare cel ce cunoaşte sensul fiecărui număr până la zece,
va şti ce înseamnă în Scriptură fiecare număr, după cum se
leagă, se adaugă, sau se împreună. Unitatea (1) înseamnă
neamestecarea, doimea (2) deosebirea, treimea (3) egalul şi
inteligibilul, patru (4) indică lucrurile sensibile, cinci (5)
simţurile şi cercul, (6) şase activitatea şi desăvârşirea, şapte
(7) rotunjirea şi neamestecarea, opt (8) stabilitatea şi
nemişcarea, nouă (9) hotarul între materie şi formă, sau între
cele sensibile şi simţire, zece (10) atotplinul.

Veti gasi de-a lungul scrierilor sale multe interpretari ale numerelor prezente in Biblie. Ma intrebam nu demult ce semnifica numarul 38 al anilor petrecuti de slabanog la Vitezda (vedeti linkul de sub 38).


Sfantul Augustin: "Neintelegerea numerelor impiedica descifrarea multor pasaje figurate si mistice din Scripturi."

Constantin Galeriu ne talcuieste intr-o predica a sa ce semnifica cei 12 ani de suferinta ai femeii care avea boala la "san" si cei 18 ani de chin ai femeii garbove ca fiind de 2 ori cate 6, respectiv de 3 ori cate 6, acest 6 fiind un numar care simbolizeaza raul sau suferinta - nu mai retin exact (se pare totusi ca il contrazice pe M. Marturisitorul, dar poate ca Maxim intelege desavarsirea activa care urmeaza suferintei inevitabile a omului dupa pilda lui Hristos).

Poate sunt forumisti initiati in tainele numerelor, sa ne exlpice si noua de ce 666 este numarul Fiarei. Eu am parcurs numai cateva din cele 12 volume filocalice si nu am gasit inca interpretarea lui [oficiala, de la o sursa credibila]. Dar ma gandesc, tinand cont de ce spune Galeriu, ca semnifica suferinta extrema care va fi in lume atunci, dupa cum ne-o prezinta clar Apocalipsa.

Eu am studiat numerologia si astrologia, am fost pasionata. Am renuntat din cauza discordantei dintre acestea si ortodoxie, mai ales ca nu am gasit ecouri in scrieri ortodoxe (decat foarte slabe si nesemnificative). Citind ce ai postat tu am ramas surprinsa, dar voi cerceta Filocalia despre care amintesti. Exista mai multe sisteme de interpretare in numerologia clasica si cam toate converg spre aceeasi semnificatie a cifrelor pe care ai citat-o si tu Florin aici. Oricum am mari indoieli ca va reusi cineva sa descifreze 666 in lipsa Harului, fara ajutorul implicit al lui Dumnezeu cei care au incercat sa descifreze Scripturile, s-au taiat in ele.

[Florin-Ionut]

Cateva pasaje filocalice de la M. Marturisitorul:

Domnul se arată în lume când are treizeci de ani,
învăţând în chip ascuns pe cei ce străvăd prin acest numar
tainele privitoare la El. Căci numărul treizeci, înţeles tainic
înfăţişează pe Domnul ca Făcător şi Proniator al timpului,
al firii şi al celor inteligibile de deasupra firii văzute. Al
timpului, prin numărul şapte; căci timpul este înşeptit.
Al firii, prin cinci; căci firea este încincită, împărţindu-se
pentru simţuri în cinci. Al celor inteligibile, prin opt; căci
cele inteligibile sunt mai presus de perioada măsurată a
timpului. Iar Proniator este prin zece, pentru decada sfântă
a poruncilor, care călăuzeşte pe oameni spre fericire, şi
pentru că Domnul şi-a făcut ca început al numelui, în chip
tainic, această literă,când s-a făcut om. Adunând aşadar
pe cinci cu şapte, cu opt şi cu zece, avem treizeci. Deci cel
ce ştie să urmeze bine Domnului, ca unei Căpetenii, va
cunoaşte pricina pentru care va apărea şi el la treizeci de
ani, putând vesti Evanghelia împărăţiei.

Fiindcă numărul treizeci, înţeles natural, însemnează firea sensibilă,
precum privit practic, însemnează virtutea cu fapta. Iar numărul
opt, înţeles natural, arată firea inteligibilă a celor
netrupeşti, precum privit gnostic, arată teologia
atotînţeleaptă.


Numerii pot fi înţeleşi [...] altfel pe fiecare din cele trei trepte ale vieţii
duhovniceşti: pe cea activă, pe cea care contemplă raţiunile din natură
şi pe cea cara contemplă pe Dumnezeu direct. Pentru cel de pe treapta
activă numărul treizeci, rezultând din înmulţirea celor zece porunci cu
cele trei puteri sufleteşti, reprezintă virtutea cu fapta. Pentru cel de pe
treapta contemplaţiei naturii, rezultând din cele zece categorii ale
realităţii şi din aceleaşi trei puteri sufleteşti, reprezintă firea sensibilă
(Quaest. ad Thalas. P.G. 90, 544A). Numărul opt, cel ce contemplă
raţiunile, reprezintă fiinţele netrupeşti, iar pentru cel ce se ridică mai
sus reprezintă cunoaşterea lui Dumnezeu (teologia).

[Florin-Ionut]

Căci numărul patruzeci cuprinde desăvârşirea fiecăruia din cele patru elemente (ale naturii).

Căci numărul şaptezeci înseamnă mişcarea temporală, pentru cercul înşeptit ce se repetă.

Iar prin numărul şase se înţelege puterea de
făptuire a firii, nu numai pentru că Dumnezeu a făcut
cerul şi pământul în şase zile, ci şi fiindcă este numărul cel
mai desăvârşit înlauntrul lui zece şi se compune din părţile
sale.
…
Deci voi, care vă aflaţi pe treapta cunoştinţei, luaţi
aminte. Puterea generală a firii, prin care împlineşte cele
bune, se împarte în şase. Şi acestea sunt modurile generale
ale lucrărilor. Iar puterii generale a firii, care produce
virtuţiile, îi corespunde virtutea cea mai generală dintre
toate, care se împarte şi ea în şase forme (specii), generale şi
ele. Corespunzător cu puterea firii, virtutea generală se
îmbracă în mai multe moduri, ramificându-se în cele şase
forme. Acestea trebuie să le cerceteze cel ce se iniţiază şi
cel ce iniţiază pe altul în tainele cuvintelor şi înţelesurilor
dumnezeieşti, dacă mintea lui se desfată cu tâlcul mai înalt
al acestora.

Căci numărul şase, fie că e alcătuit din unimi, fie din zeci,

fie din sute, fie din alţi mulţi ai acestora, indică celor familiarizaţi
cu ştiinţa numerelor deprinderea făcătoare de virtute sau păcat,

în proporţie cu multiplul din care se alcătuieşte, adică cu dispoziţia ce stă la
oaza deprinderii acesteia sau aceleia. Cu acest număr şase
"legănându-se", "adunându-se", sau "împreunându-se",
numărul cinci, se indică simţurile, adică puterea, sau
deprinderea, sau lucrarea lor, închinată celor sensibile,
alăturată", sau "adăugată", sau "combinată" cu puterile
naturale ale sufletului. De pildă dacă "se leagă" cinci cu şase
ca unimi, adică simplu cu simplu, se arată ca putere (ca
potenţă) capacitatea de lucru prin simţuri. Iar dacă "se
adună" la numărul sase înmultit aparte numărul cinci
alcătuit numai din unimi, se arată deprinderea de-a lucra
prin simţuri în baza puterii sufletului. Daca în sfârşit "se
împreună" cu numărul şase înmulţit aparte numărul cinci
înmulţit aparte, se indică înfăptuirea efectivă a unui lucru în
baza puterii, deprinderii şi lucrării prin simţuri, adică
aducerea la îndeplinire a virtuţii sau a păcatului, precum, va
avea numărul fie un înţeles rău, fie un `nţeles de laudă, după
locul respectiv din Scriptură. In locul de faţă, numărul
şase înmulţit cu mai multe zeci, "adunându-se" cu cinci, alcătuit din unimi, dă numărul 185 (180+5) şi arată
deprinderea facultăţilor naturale cu săvârşirea păcatului prin
simţuri, întrucât acest număr se află în locul prezent din
Scriptură în înţeles rau. Pe această deprindere o ucide
prin raţiunea dumnezeiască a cunoştinţei, ca printr-un înger,
mintea, care se întemeiază mai mult pe rugăciune, decât pe
propria putere, si socoteşte numai pe Dumnezeu drept cauză
a oricărei izbânzi şi a oricărei biruinţe asupra diavolului.

Scolie: Numărul 5 repezintă simţurile, numărul 6 fiind alcătuit din 2x3,
reprezintă cele trei puteri (facultăţi) sufleteşti. "Legarea",
"adunarea", sau „`mpreunarea" acestor numere reprezint ă o unire tot
mai deplină. Lor le corespunde "alăturarea", "adăugarea" şi
"combinarea" puterilor sufleteşti cu simţurile, de asemenea într-o
gradaţie. De pildă 5 „legat" cu 6, ca unimi simple, reprezintă simpla
"alăturare" potenţială a simţurilor cu puterile sufletului; multiplul lui
6 "adunat" cu 5 (de pildă 180+5) reprezintă "adăugarea" simţurilor la
puterile sufleteşti şi înseamnă deprinderea acestora de-a lucra prin
simţuri. Iar multiplul lui 6 „împreunat" cu multipul lui 5, reprezint ă
"combinarea" puterilor sufleteşti cu simţurile în sinteza deplină a
împlinirii faptei bune sau a păcatului, în baza potentei şi a deprinderii

Prin "legarea" numerelor înţelege enunţarea
numerelor simple până la 10, deosebindu-se prin conjunctia
"şi"; de pildă 6 şi 5. Ea arată destoinicia potenţială de a
lucra virtutea sau păcatul, după cum se vorbeşte în Scriptură
despre astfel de numere în sens bun sau rău. Prin
"adăugarea" unui număr înţelege adaosul unui număr
simplu, const\t\tor din unimi, la un număr înmulţit în sine
însuşi. ~n acest caz, iarăşi se deosebesc prin conjuncţia "şi",
de pildă: şasezeci-şi-cinci, sau o sută optzeci şi cinci, cum e
numărul nostru. Ea arată nu numai destoinicia de a lucra
prin simţuri, ci şi deprinderea de a săvârşi virtutea sau viciul
prin simţuri. Iar prin "împreunarea" numerelor, înţelege
întâlnirea numerelor înmulţite în ele însele, care de
asemenea se deosebesc prin conjuncţia "şi"; de pildă 60 şi
40, sau 500 şi 600 şi cele asemenea. Aceasta arată nu numai
destoinicia virtuală şi deprinderea de a lucra, ci şi lucrarea
virtuţii sau a păcatului prin simţuri în baza deprinderii.
Prin urmare cel ce cunoaşte sensul fiecărui număr până la zece,
va şti ce înseamnă în Scriptură fiecare număr, după cum se
leagă, se adaugă, sau se împreună. Unitatea (1) înseamnă
neamestecarea, doimea (2) deosebirea, treimea (3) egalul şi
inteligibilul, patru (4) indică lucrurile sensibile, cinci (5)
simţurile şi cercul, (6) şase activitatea şi desăvârşirea, şapte
(7) rotunjirea şi neamestecarea, opt (8) stabilitatea şi
nemişcarea, nouă (9) hotarul între materie şi formă, sau între
cele sensibile şi simţire, zece (10) atotplinul.

[Florin-Ionut]

Şi au fost toţi din Israel de la 12 ani şi mai în sus,
afară de copii şi de femei, patruzeci şi trei de mii trei sute
şaizeci". E de admirat exactitatea cuvintelor Duhului, care
notează că nici unul dintre cei număraţi în Ierusalim după ce
au ieşit din Babilon, adică din confuzia veacului acestuia, nu
era sub 12 ani. Prin aceasta Scriptura a arătat în chip tainic,
că numai cel ce s-a ridicat peste simţire (percepţia sensibilă)
şi peste timp (căci aceasta înseamnă numărul 12 care se
compune din 5, adică din cele 5 simţuri şi din 7, adică din
timp) şi a tăiat orice afecţiune a sufletului faţă de ele, a
ieşit din confuzia lor, zorind spre cetatea de sus. Şi nu numai
acesta are cu sine, în afară de copii şi de femei, numărul
patruzeci şi trei de mii trei sute şaizeci. "Copiii" sunt poate
gândurile referitoare la afectele fireşti şi nevinovate şi independente de voia noastră,
iar "femeile", fie cugetările, fie poftele şi plăcerile naturale
care nu aduc nici o osândă celor ce le au, fiind urmarea
necesară a poftirii naturale. Pentru că şi hrana cea mai
simplă ne produce o plăcere naturală, chiar dacă nu voim,
întrucât ne satisface trebuinţa de mai înainte. La fel băutura,
prin faptul că potoleşte neplăcerea setei, sau somnul, prin
faptul că reînoieşte puterea cheltuită prin veghere. De
asemenea toate celelalte funcţiuni ale firii noastre, care sunt
pe de-o parte necesare pentru susţinerea ei, iar pe de alta
folositoare celor ce se sârguiesc pentru dobândirea virtuţii.
Toate acestea, măcar că nu se numără împreună cu bărbaţii,
ies totuşi împreună cu orice minte care fuge de confuzia
păcatului, ca nu cumva aceasta să fie ţinută din pricina lor în
robia patimilor condamnabile şi contrare firii, care atârnă de
voia noastră şi nu-şi au în altceva sursa în noi decât în
mişcarea afectelor conforme cu firea. Dar nu se numără
împreună, întrucât afectele care conservă firea în viaţa de
aici nu se pot muta împreună cu noi la viaţa nemuritoare şi
veşnică.

Cele patru miriade (patruzeci de mii) sunt
pătrimea virtuţilor generale, cu care, străbătând mintea
natura şi timpul, ajunge la ţinta fericită a nepătimirii.Să
ne explicăm: Miriada (numărul de zece mii) e indicată
numai prin cifra unităţii şi nu poate fi notată prin nici o altă
cifră, fiind după suport identică ca unitatea şi deosebindu-se
numai prin cugetare, cum se deosebeşte sfârşitul de început.
Căci miriada este sfârşitul unităţii şi unitatea este începutul
miriadei, sau mai bine-zis miriada este unitatea pusă în
mişcare şi unitatea este miriada până n-a fost pusă în
mişcare. Dar tot aşa fiecare clin virtuţile generale are ca început şi sfârşit monada dumnezeiească, adică pe Dumnezeu, întrucât porneşte din El şi sfârşeşte în El şi este
una cu Dumnezeu, deosebindu-se numai prin cugetare. Căci
e vădit că de la El şi spre El îşi are originea orice virtute.
Sau poate Scriptura înţelege prin cele patru
miriade (patruzeci de mii) cele patru înaintări în împlinirea
poruncilor dumnezeieşti de-a lungul contemplaţiei şi a
cunoaşterii. Fiecare înaintare merge până la zecele proxim.
Astfel prima înaintare constă în lucrarea simplă a poruncilor
de către începători, după fuga lor de păcat. Ea
împlineşte prima decadă, care e în acelaşi timp monadă. A
doua înaintare e cea care îmbrăţişează prin fiecare poruncă
pe celelalte. Ea face aceeaşi decadă sută împlinită prin
lucrarea tuturor poruncilor prin fiecare. Căci decada lucrată
înzecit produce suta. A treia înaintare este înzecirea sutei
prin legea firii. Căci înzecită este şi legea firii ca una ce
constă din zece părţi şi anume: din cele trei puteri ale
sufletului, din cele cinci simţuri, din funcţiunea vocală şi din
fecunditatea naturală. De puterea raţiunii se foloseşte
omul la căutarea cauzei şi a bunurilor din jurul cauzei; de
puterea poftei spre dorirea celor căutate, iar de iuţime spre
păzirea şi iubirea lor. Simţurile, la rândul lor, îi servesc la
deosebirea lucrurilor, care şi ea se împarte în cinci şi
din care se naşte ştiinţa. Acesta încincită deosebire împarte
lucrurile în "cele începute" şi "în cele neîncepute", în
"cele care sunt de cugetat" şi în "cele care nu sunt de
cugetat", în "cele care sunt de grăit" şi în "cele care nu sunt
de grăit", în "cele ce se pot face" . şi în "cele ce nu se pot
face", în "cele stricăcioase" şi în "cele nestricăcioase". Iar
de funcţiunea vocală se foloseşte spre grăire, precum de
fecunditate spre sporirea bunurilor celor căutate, dorite,
iubite, cunoscute şi grăite. Astfel suta înzecită prin legea
firii devine mie. Iar a patra înaintare este urcuşul, prin
contemplaţie şi cunoaştere, a legii fireşti, cu împărţirile
arătate, spre raţiunea originară a fiecărei porunci. La capătul
acestui urcuş, se contemplă miriada concentrată, indicată
prin cifra primei unităţi. Căci cel ce împlineşte poruncile în
mod simplu, apoi îmbrăţişează în împlinirea fiecăreia pe
celelalte, pe urmă uneşte cu îmbrăţişarea acestora distincţiile
legii fireşti şi pe aceasta o urcă în sfârşit, prin cunoaştere (în
chip gnostic), spre raţiunea fiecărei porunci, a concentrat
cele patru miriade, onorate la fiecare înaintare, prin taina
unităţii, în care se adună raţiunea miriadei.
Sau cele patru miriade mai înseamnă şi cele patru
nepătimiri generale. Prima nepătimire este înfrânarea
desăvârşită de la păcatele cu fapta, constatată la cei
începători. A doua nepătimire este lepădarea totală a
gândurilor care consimt cu păcatele. Aceasta o găsim la cei
care cultivă virtutea cu raţiune. A treia este nemişcarea
totală a poftei spre patimi. Ea e proprie celor ce contemplă
în chip spiritual în înfăţişarea lucrurilor văzute raţiunile lor.
A patra nepătimire este curăţirea totală chiar şi de
închipuirea simplă a patimilor. Această o aflăm în cei ce şiau
făcut mintea, prin cunoştinţă şi contemplaţie, oglindă
curată şi străvezie a lui Dumnezeu.
Deci cel ce s-a curăţit pe sine de lucrarea
patimilor, s-a eliberat de consimţirea cugetării cu ele, şi-a
oprit mişcarea poftei spre ele şi şi-a făcut mintea curată,
chiar şi de închipuirea simplă a lor, având cele patruzeci de
mii iese din materie şi din cele pământeşti şi zoreşte spre
regiunea dumnezeiească şi paşnică a lumii spirituale.
Astfel înţelegem cele patruzeci de mii. Iar cele
trei mii indică învăţătura desăvârşită dreaptă, evlavioasă şi
raţională despre Treimea Sfântă şi de o fiinţă; potrivit căreia
credem şi lăudăm unitatea triipostatică ca un singur Dumnezeu.

[Florin-Ionut]

Iar numărul de trei sute înfăţişează aici ideea
Providenţei, întâi pentru că prin forma literei care îl
indică,e închipuită puterea care, venind de sus, străbate
cele de jos şi cuprinde extremităţile celor două laturi, prin
ceea ce se arata Providenţa care strânge totul în chip negrăit.
Al doilea, pentru că acest număr a fost cinstit prin chipul
crucii, pe care s-a săvârşit taina cea mare, cea dintâi şi cea
ascunsă a Providenţei. Căci taina întrupării lui Dumnezeu a
fost un mod de lucrare negrăită a Providenţei. Poate că în
acest semn al crucii şi al numelui Celui ce a fost pironit pe
ea pentru noi a îndrăznit marele patriarh Avraam, când a
ieşit şi a biruit puterile vrăjmaşe indicate prin regi. Caci se
spune că a ieşit cu 318 slujitori, adică cu acest semn şi cu
numele lui Iisus. Pentru că de multe ori Scriptura
descoperă celor curaţi gândul ei prin forma literelor.
Iar dacă vrea cineva să cunoască gândul Sfintei
Scripturi şi din număr, va afla că şi aşa prin el se indică
Providenţa. Caci lucrarea Providenţei constă nu numai în a
păstra firea cu existenţa nemicşorată, ci şi în a face să nu-i
lipsească nimic pentru a deveni fericită prin har (~n greceşte numărul 300 e notat prin litera T.)Deci adăugând cineva la două sute o sută, capătă trei sute. Iar prin
acest număr se indică natura şi virtutea. Natura este indicată
prin numărul două sute, ca una ce constă din materie şi
formă. Căci materia este împătrită pentru cele patru
elemente ale ei, iar forma este încincită pentru simţurile care pun pe frământătura materiei tiparul formei. Inmulţind acum pe patruzeci cu cinci, sau pe cincizeci cu patru,
căpătăm numărul două sute. Iar numărul o sută înseamnă
virtutea desăvârşită, ca unul ce cuprinde decada poruncilor
dumnezeieşti înzecită. La aceasta ajungând Avraam, devine
tată al marelui Isaac, căci fiind mort după fire s-a făcut după
duh născător al vieţii şi al bucuriei. Deci adăugând la două
sute o sută, capeţi numărul trei sute, care indică Providenţa
ce susţine firea în tendinţa ei spre fericire.
Iar numărul şasezeci înseamnă puterea naturală
care împlineşte poruncile şi s-a desăvârşit prin raţiunile
virtuţilor. Căci numărul şase înseamnă puterea de activitate
a firii, ca unul ce constă din părţile proprii. Din această
pricină s-a scris că şi Dumnezeu a facut lumea în şase zile.
Iar numărul zece arată desăvârşirea virtuţii prin împlinirea
poruncilor. Prin urmare numărul şasezeci indică
limpede puterea naturală care primeşte raţiunile
dumnezeieşti aflătoare în porunci.
Aşadar cele patruzeci de mii adăugate la trei mii
trei sute şase zeci indică raţiunea desăvârşită a virtuţii, taina
venerată a Teologiei, ţinta adevărată a Providenţei şi puterea
de activitate a firii care a fost îmbunătăţită prin virtuţi. Deci
cel ce şi-a eliberat, prin duh, mintea de trup, de simţuri şi de
lume, iese din ele, părăsind amestecarea şi confuzia lor,
ca cei de odinioară Babilonul; el zoreşte spre cetatea de sus,
având mintea desprinsă de orice afecţiune faţă de ceva.
"Iar robii şi roabele acestora, şapte mii trei sute
şapte", Legea spune despre robi şi despre roabe: Robii şi
roabele dintre Evrei să slujească şase ani, iar într-al şaptelea
să fie lăsaţi slobozi. Iar robii şi roabele de alt neam să
slujească în veac". "Veac" socotesc că numeşte anul al Robul evreu şi roaba evreică sunt raţiunea şi cugetarea,care slujesc filosofului ce se îndeletniceşte cu
făptuirea şase ani, ajutându-1 să iscodească tot ce contribuie
la frumuseţea morală şi la modurile virtuţii. Căci raţiunea şi
cugetarea slujesc oricui se îndeletniceşte cu făptuirea ca un
rob şi o roabă, iscodind şi creînd modurile activităţii
virtuoase. Şi toată puterea lor e îndreptată împotriva
duhurilor răutăţii, care se opun făptuirii morale. Ducând
aşadar la îndeplinire filosofia lucrătoare, pe care a indicat-o
numărul "şase" al anilor (căci s-a spus că numărul "şase"
înseamnă filosofia lucrătoare),raţiunea şi cugetarea sunt
lăsate slobode ca să se reîntoarcă contemplarea
duhovnicească a raţiunilor din lucruri, care sunt înrudite cu
ele. Ele au ajuns atunci la anul al "şaptelea", adică la
deprinderea nepătimirii. Căci patimile au fost subjugate
prin multa osteneală a raţiunii şi a cugetării unite cu ea şi de
aceea au ieşit şi s-au depărtat de la suflet.

Mulumesc , mi le-ai dat mura in gura.

[Florin-Ionut]

"Cântăreţi şi psalmozi opt sute cincizeci şi cinci".
"Cântăreţii sunt cei ce vestesc cuvântul (raţiunea)
dumnezeiesc prin modurile virtuţilor cu fapta, fără
contemplaţie. Iar "psalmozii" sunt cei ce iniţiază tainic
în cuvântul (raţiunea) dumnezeiesc pe alţii, prin modurile
virtuţilor împreunate cu dulceaţa cunoştinţei din
contemplaţie; încântându-le urechile lor spirituale.
Numărul acestora indică ştiinţa lucrurilor veşnice,
atâta cât le este îngăduită oamenilor; Din numărul opt
sute cinci zeci, "opt sute" indică raţiunile viitoare ale
cunoştinţei, iar "cincizeci" ale virtuţii. In sfârşit "cinci"
înfăţişează ştiinţa lucrurilor de aici, precum am arătat
vorbind despre numărul "cinci" puţin mai înainte.
"Cămile, trei sute treizeci şi cinci . Cămilele ce ies
împreună cu fiii lui Israel eliberaţi din robia amară, sunt
diferitele reprezentări (contemplaţii) naturale ale lucrurilor
văzute, care sunt alcătuite, asemenea cămilei, pe deoparte
din înfăţişările cele văzute ce se raportează la simţuri şi sunt
aşa zicând picioarele lor, iar pe de alta din raţiunile mai
înalte, privite în ele cu duhul, care se raportează la minte şi
sunt aşa zicând capul lor.
Poate despre aceste cămile a zis marele Isaia, prevestind
profetic slava Ierusalimului spiritual: Şi te vor
acoperi pe tine cămilele de Madian şi Ghefar".Ele sunt
reprezentările (contemplaţiile) duhovniceşti ale afectelor
(patimilor) fireşti. Căci Madian se tălmăceşte "golirea
stomacului", sau "lut sângeros", sau "sudori omeneşti şi ale
mamei", Iar Ghefar "posesiunea spatelui", care este
contemplaţia ridicată deasupra patimilor trupeşti. Căci
spatele sufletului este trupul, ca unul ce este îndărătul lui.
Deci Scriptura zice aici că locul sau reşedinţa duhovnicească
a cunoştinţei paşnice şi nedezbinate a vederilor tainice este
asemenea unei cetăţi sfinte, acoperită de ele ca de nişte vite.
Acelaşi sens `l arată şi numărul însuşi, care indică
mişcarea raţională în jurul timpului şi al naturii.
"Şi cai, şapte mii şapte sute treizeci şi şase".
"Cal" este acela care aleargă în viaţă pe drumul celor
virtuoşi, având toată vigoarea iuţimii (mâniei). Căci se
spune că fierea calului stă în unghiile picioarelor, pe care le
are de la fire. De aceea a şi fost socotit cel mai destoinic şi
mai tare la drum dintre toate celelalte animale domestice şi
supuse oamenilor. Cu ei aseamănă marele Prooroc Avacum
şi pe sfinţii Apostoli, când zice prin Duhul: "Şi ai suit pe
mare caii Tăi, care tulbură ape multe".El numeşte "cai"
pe sfinţii şi fericiţii Apostoli, care poartă cuvântul mântuitor
al adevărului înaintea neamurilor şi împăraţilor, în toată
lumea, pe care o numeşte figurat "mare". Iar neamurile le-a
asemănat cu apele. Căci şi ele sunt tulburate şi agitate de
puterea cea mare din cuvântul Duhului şi trecute de
cutremurul mântuitor de la necredinţă, de la neştiinţă la
cunoaştere şi de la păcat la virtute. "
Aceasta o arată şi numărul însuşi al cailor, care
închipuieşte deprinderea cu filosofia practică a virtuţii. Căci
numărul "şapte mii şapte sute", ca număr ce indică timpul,
arată mişcarea sprintenă a virtuţilor, iar "treizeci şi şase"
activitatea firii care aleargă împreună cu virtuţile.
"Iar catâri opt sute patruzeci şi cinci". Catârul
este, după înţelesul cel de laudă, deprinderea care nu rodeşte
păcatul. Din acest motiv s-a rânduit, într-un chip cât se
poate de potrivit şi de cuvenit duhului Scripturii, ca cel ales
rege în Israel să nu şadă pe cal, ci pe catâr. Prin aceasta
Scriptura arată că mintea contemplativă, care împărăteşte
peste înţelesurile şi reprezentările (vederile) lucrurilor, ca şi
peste mişcările proprii, trebuie să aibă o deprindere
neroditoare de rău, adică una care nici să nu zămislească,
nici să nu nască răul. Ea trebuie să fie purtată de această
deprindere, atunci când se mişcă în contemplaţie, ca nu
cumva, ocupându-se cu cercetarea duhovnicească a
lucrurilor, să cadă din nebăgare de seamă în puterea
vreunuia din duhurile rele, care pot corupe prin ceva din
cele sensibile dispoziţia curată a inimii.

[Florin-Ionut]

Dar să revenim la numărul catârilor Iudeilor
sloboziţi din robie şi să privim după putere la sensul
spiritual din el. "Catâri, zice, erau opt sute patruzeci şi
cinci". Numărul acesta indică nepătimirea desăvârşită a
minţii faţă de cele sensibile şi de simţuri, în temeiul
deprinderii de a nu rodi păcatul, adică a deprinderii de a nu
naşte păcatul. Căci numărul "opt sute", luat în înţeles de laudă,
înseamnă nepătimirea caracteristică a veacului viitor,
numărul "patruzeci" indică lucrurile sensibile, iar "cinci"
indică simţurile.

"Iar asini, cinci mii cinci sute douăzeci şi cinci".
Asinul este trupul care slujeşte sufletului, purtând
poverile şi ostenelile faptelor pentru dobândirea virtuţii; cu
alte cuvinte, deprinderea virtuoasă a trupului. Tot astfel de
asini au avut fiii marelui lacov de au putut aduce din Egipt
în pământul făgăduinţei grâul trebuincios hranei, adică
cunoştinţa duhovnicească, adunată din contemplaţia naturii
ca din Egipt şi închisă în sacii cugetărilor, pe care îi pun prin
făptuire deasupra trupurilor, transportându-i spre viaţa
viitoare.

Numărul o mie este unitatea, ce nu mai are
lipsă de desăvârşire. Căci el cuprinde raţiunea cea mai
deplină a unităţilor dinainte de el, ca şi pe a lui însuşi. De
aceea şi când e înmulţit dă iarăşi o unitate şi nu o decadă.
Când rezultatul înmulţirii numărului o mie este o unitate,
cum zic cei ce au pătruns în înţelesul numerelor. Pe drept
cuvânt deci treimea miilor înseamnă învăţătura teologică
despre Treime, pe care cel ce o posedă împreună cu
desăvârşita virtute părăseşte Babilonul spiritual.
Litera "Tau" (T) este semnul crucii, păstrând
în forma ei înfăţişarea crucii. Iar "Iota" (I), ca literă iniţială a
lui lisus, adică numele înfricoşat. "Ita" (H), ca iniţială şi ea,
exprimă fermitatea virtuţii. Patriarhul Avraam,
transformându-le tainic pe acestea în număr, a ieşit cu
îndrăzneală împotrivă puterilor vrăjmaşe, având trei sute
optsprezece slugi, adică toată învăţătura teologiei,
simbolizată prin trei sute (T), taina negrăită a întrupării
Cuvântului, reprezntată prin zece şi modul desăvârşit al deprinderii neclintite în virtute, exprimat prin opt (H).
Toate acestea Scriptura le-a numit slugi născute în casă, ca
unele ce sunt roduri dumnezeieşti după har ale inimii celui
ce le-a dobândit.

Numărul o sută este decada înzecită a poruncilor dumnezeieşti.

Numărul şase este indicaţia desăvârşită a
existenţei lucrurilor. Iar numărul zece înseaamnă putinţa
existenţei fericite a lucrurilor. Deci înzecind cineva pe şase,
sau înşesind pe zece, capătă pe şase zeci, care arată starea
faptică a existenţei fericite a lucrurilor.

Numărul şapte mii, care are aici un înţeles
bun, înseamnă viaţa vremelnică şi prezentă, împodobită cu
virtute şi cu raţiune. Caci dacă numărul o mie înseamnă
legea scrisă şi naturală, după înţelesul ce l-am văzut când
am explicat miriadele, împodobind împreună viaţa celui
iubitor de Dumnezeu, este vădit că numărul şapte mii indică
toată viaţa de sub timp a iubitorului de Dumnezeu, păzită de aceste legi. Iar trei sute indică Pronia lui Dumnezeu, care
grijeşte de existenţa după fire şi de fericirea după har a celor
providenţiaţi. In sfârşit şapte simbolizează nepătimirea în
modurile de comportare. Deci cel ce prin puterile sale fireşti
îşi păzeşte viaţa nepătimaşă, cum voieşte Providenţa, având
şapte mii trei sute şapte robi şi roabe, iese din confuzia şi
tulburarea patimilor.

[Florin-Ionut]

Numărul opt cuprinde în sine atât nemişcarea
cât şi mişcarea. Nemişcarea, când e privit în sine, căci orice
număr cu soţ e nemişcat, neavând un centru; mişcarea, când
se adună la cel de dinainte de el sau la cel de după el,
întrucât atunci dă un număr fără soţ. Căci tot numărul fără
soţ e prin sine mobil, datorită distanţei egale a extremelor
faţă de mijloc. Deci ceea ce face opt între numerele de sub
zece, aceea face numărul optzeci între numerele de sub o
sută. La fel şi opt sute între numerele aşezate sub o mie.
Aşadar privit în sine înfăţişează starea pe loc, dar
circumscrie mişcarea celui dinaintea lui. Căci şapte, şapte
zeci şi şapte sute înfăţişează însuşirea temporalităţii. Prin
urmare dat fiind că cele supuse timpului şi facerii sunt
sesizate de simţire (lucrarea simţurilor), urmează că şi
cunoştinţa sau ştiinţa fără greşeală a celor veşnice şi
spirituale o primeşte mintea desăvârşită (înţelegem prin
ştiinţă cunoştinţa fiinţială). Iar numărul cincizeci,
cuprinzând în sine o unitate fără soţ, adăugată după
înmulţirea lui şapte cu sine însuşi, adică sfârşitul împlinirii
virtuţilor de către cei drepţi. Căci nu se mai mişcă spre
săvârşirea virtuţilor cel ce-a ajuns la Binele prin fire şi a
primit în sine imobilitatea. Pentru că unitatea este începutul
şi sfârşitul oricărei mişcări. Iar numărul "cinci" indică ştiinţa
despre acestea. Căci cuprinde raţiunile celor inteligibile,
raţionale, sensibile, a celor care au viaţă şi a celor care
există pur şi simplu, raţiuni pe care singură înţelepciunea
dumnezeiească le cuprinde, care e definită ca ştiinţă fără
greşeală a adevărului.

Numărul "patru sute" indică firea lumii
corporale. Căci aceasta este formată din patru elemente. Iar
numărul "treizeci şi cinci" înseamnă mişcarea raţională a
celor virtuoşi în timp. Căci şapte înmulţit cu cinci dă
numărul treizeci şi cinci. Iar "şapte" înseamnă mişcarea
temporală, precum "cinci" înseamnă cunoştinţa raţională.
Adunând deci pe patru sute cu treizeci şi cinci ai arătat
cunoştinţa raţională, naturală şi temporală a sfinţilor bărbaţi
ce trăiesc sub fire şi timp.

Numărul patruzeci este icoana lucrurilor
sensibile, iar cinci este icoana simţurilor, sub care cade
lumea sensibilă ca obiect de ştiinţă naturală. Deci pe drept
cuvânt numărul acesta indică deprinderea neroditoare de rău
şi eliberarea desăvârşită a dumnezeieştilor bărbaţi de
afecţiunea simţurilor faţă de cele sensibile.

Numărul cinci este rotund şi prin înmulţire cu
orice număr fără soţ se regăseşte pe sine. C\ci înmulţind cu
oricare număr fără soţ pe cinci sau multiplii lui cinci, vei
afla că numărul rezultat se sfârşeşte în cinci. De pildă:
5X3=15; 5X5=25; 5X7=35; 5X9=45. Tot aşa înaintând la
infinit, vei afla că cinci ori cina înmulţit cu fiecare număr
fără soţ, sau cinci zeci ori cinci zeci, sau cinci sute ori cinci
sute, sau cinci mii ori cinci mii, dau numere în care se regăsesc în sensul că se sfârşesc în ele însele. Dar acest lucru e propriu mişcării circulare şi sferice. Deci cu drept cuvânt învăţaţii în ştiinţa numerelor au numit numărul cinci sferic şi ciclic, ca unul ce nu iese niciodată din sine, prin
înmulţirea cu numerele fără soţ. Dar el simbolizează şi
ştiinţa generală, care nu iese niciodată din sine în mişcarea
fără de sfârşit în jurul totului şi cuprinde toate prin puterea
cuvântului.

"Lungimea ei, zice, era de douăzeci de coţi, iar
lăţimea ei de zece coţi". Căci Hristos, ca Dumnezeu şi
Cuvântul, se lărgeşte progresiv sub chipul Providenţei până
la zece coţi, adică în cele zece porunci dumnezeieşti ale
vieţii active. Căci în zece porunci se lărgeşte Cuvântul
lui Dumnezeu, prin care legiferând împlinirea celor ce
trebuiesc făcute şi reţinerea de la cele ce nu trebuiesc făcute,
a îmbrăţişat toată mişcarea voii libere a celor providenţiaţi.
Iar ca Cel ce s-a făcut trup şi s-a întrupat în chip desăvârşit,
tot El se lungeşte până la douăzeci de coţi din pricină că
trupul se alcătuieşte prin îmulţirea elementelor cu simţurile.
Caci cinci sunt simţurile şi patru elementele din a căror
împreunare se alcătuieşte firea oamenilor. Dar cinci înmulţit
cu patru dă numărul douăzeci. Iar prin lungime a indicat
Scriptura modul iconomiei, pentru înălţimea ei şi pentru
faptul că taina dumnezeieştei întrupări este mai presus de
toafă firea.