mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)


Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:

“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Deocamdată cei morţi îşi amăgesc foamea de înviere cu masa pe care pucioşii o aştern în grădinile lor şi tot ei o mănâncă, iar morţii iau aminte şi se bucură de îndestularea lor. “Dumnezeul” Pucios se scoală şi merge pe pământ, coborând pe o rază a învierii, şi din nou vine şi este venit ca să-şi declare veniturile, şi de aceea Se anunţă “venit pentru venirea cea mare”:

“Bat cu toiagul şi zic: ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre în voi raza învierii! Sunt împăratul slavei, sunt Domnul puterilor! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă să mergem! Mergem pe pământ, acolo unde Eu sunt întru slava Mea, cu toţi îngerii Mei venit pentru venirea cea mare, pentru învierea celor vii şi a celor morţi. Am întins masa pentru voi. Luaţi şi mâncaţi şi vă bucuraţi! Eu sunt hrana de pe masă şi sunt fructul învierii. Cei morţi întru Hristos, cei morţi fără de Hristos, sculaţi-vă şi hai la masă de înviere, căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Acum toate sunt noi şi toate sunt la vedere: slava, tronul, veacul cel nou, cuvântul cel nou, glasul cel nou ( care diferă substanţial, atât faţă de de glasul cel vechi al lelicăi Maria, cât şi de glasul mai vechi, al Verginicăi) ale Celui care a venit la Pucioasa ca să le dea pe toate liderilor pucioşi, înfăşurate bine în idee şi învelite meşteşugit în cuvânt:

“Iată slava Mea, tronul cuvântului Meu! Iată veacul cel nou, vorbirea Mea peste pământ, cuvântul Meu, care împărăţeşte de pe tronul său! Amin. Suflu cu el peste voi. Luaţi din el şi grăiţi! Mâncaţi din el şi înviaţi! Acesta este glasul Meu. Luaţi cuvânt din cuvânt şi daţi-vă unii altora din el, că am venit să vă dau.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Ziua venirii “Celui de la Pucioasa” a sosit. Cei morţi primesc o promisiune proaspătă şi plină de speranţe: vor fi uşuraţi de greutatea şi de incertitudinea aşteptării acestei zile şi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, dar cu condiţia să dea şi ei ceva în schimb, o nimica toată: să se facă mărturisitori ai “Cuvântului” Pucios:

“– O, cât aţi aşteptat voi ziua venirii Mele cu sfinţii şi cu îngerii, voi, cei ce dormiţi cu trupul în morminte! Nu ştie lumea oamenilor de pe pământ ce este trupul cel de după trup. Eu vă voi slobozi pe voi, iar voi veţi mărturisi prin cuvântul Meu, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Se dezvăluie apoi identitatea prezumptivă a duhului care este însărcinat cu trâmbiţarea venirii “Domnului” pucios pe pământ şi cu trombonirea pucioşilor. Este vorba de “Mihail arhanghelul”:

“Iar voi, îngeri ai slavei Mele, ascultaţi de îngerul Meu, Mihail arhanghelul, care sună venirea Mea pe pământ pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ şi pentru cei din locuinţa morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

[ionut stefan]

În prealabil postat de mariamargareta

285. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (L)


Îndată (văzând probabil că nu iese nimeni), liderii pucioşi schimbă datele problemei: dacă morţii nu vor să iasă de bunăvoie, vor fi luaţi pe sus, cu forţa. De aceea, ziua învierii şi respectiv ieşirea din locuinţa morţilor se amână, pentru o dată care se vrea a fi precisă, dar este vag definită de expresia “vin curând să-i iau”:

“Am spus că vin la voi cu sărbătoarea îngerilor, şi voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei, şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii, şi îi voi mângâia şi îi voi uşura şi le voi da din învierea lor şi le voi da grai să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Deocamdată cei morţi îşi amăgesc foamea de înviere cu masa pe care pucioşii o aştern în grădinile lor şi tot ei o mănâncă, iar morţii iau aminte şi se bucură de îndestularea lor. “Dumnezeul” Pucios se scoală şi merge pe pământ, coborând pe o rază a învierii, şi din nou vine şi este venit ca să-şi declare veniturile, şi de aceea Se anunţă “venit pentru venirea cea mare”:

“Bat cu toiagul şi zic: ridicaţi-vă, voi, porţi, ca să intre în voi raza învierii! Sunt împăratul slavei, sunt Domnul puterilor! Amin, amin, amin. Eu sunt Cel ce sunt. Sculaţi-vă să mergem! Mergem pe pământ, acolo unde Eu sunt întru slava Mea, cu toţi îngerii Mei venit pentru venirea cea mare, pentru învierea celor vii şi a celor morţi. Am întins masa pentru voi. Luaţi şi mâncaţi şi vă bucuraţi! Eu sunt hrana de pe masă şi sunt fructul învierii. Cei morţi întru Hristos, cei morţi fără de Hristos, sculaţi-vă şi hai la masă de înviere, căci jertfa celor mai mici ai neamului omenesc strigă de pe pământ pentru voi la Mine ca să vă aduc la masa învierii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Acum toate sunt noi şi toate sunt la vedere: slava, tronul, veacul cel nou, cuvântul cel nou, glasul cel nou ( care diferă substanţial, atât faţă de de glasul cel vechi al lelicăi Maria, cât şi de glasul mai vechi, al Verginicăi) ale Celui care a venit la Pucioasa ca să le dea pe toate liderilor pucioşi, înfăşurate bine în idee şi învelite meşteşugit în cuvânt:

“Iată slava Mea, tronul cuvântului Meu! Iată veacul cel nou, vorbirea Mea peste pământ, cuvântul Meu, care împărăţeşte de pe tronul său! Amin. Suflu cu el peste voi. Luaţi din el şi grăiţi! Mâncaţi din el şi înviaţi! Acesta este glasul Meu. Luaţi cuvânt din cuvânt şi daţi-vă unii altora din el, că am venit să vă dau.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Ziua venirii “Celui de la Pucioasa” a sosit. Cei morţi primesc o promisiune proaspătă şi plină de speranţe: vor fi uşuraţi de greutatea şi de incertitudinea aşteptării acestei zile şi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, dar cu condiţia să dea şi ei ceva în schimb, o nimica toată: să se facă mărturisitori ai “Cuvântului” Pucios:

“– O, cât aţi aşteptat voi ziua venirii Mele cu sfinţii şi cu îngerii, voi, cei ce dormiţi cu trupul în morminte! Nu ştie lumea oamenilor de pe pământ ce este trupul cel de după trup. Eu vă voi slobozi pe voi, iar voi veţi mărturisi prin cuvântul Meu, căci Eu sunt Dumnezeul celor vii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

Se dezvăluie apoi identitatea prezumptivă a duhului care este însărcinat cu trâmbiţarea venirii “Domnului” pucios pe pământ şi cu trombonirea pucioşilor. Este vorba de “Mihail arhanghelul”:

“Iar voi, îngeri ai slavei Mele, ascultaţi de îngerul Meu, Mihail arhanghelul, care sună venirea Mea pe pământ pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ şi pentru cei din locuinţa morţilor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-11-2000)

am vazut filmul docomentar facut de cristian tabara NEBUNIE SI RATACIRE CURATA cu ceea ce se petrece la puciosi

[mariamargareta]

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (I)

Ca şi alţi cercetători de ocazie ai “Fenomenului Noul Ierusalim” de la Pucioasa, şi studentul teolog Liviu Clinciu rămâne tributar superficialităţii şi comodităţii în a se raporta exclusiv la materiale oferite gratis prin mass media de alţi curioşi, la fel de superficiali ca şi el. În consecinţă, studiul lui Liviu Cliniciu abundă în erori şi platitudini preluate “pe nemestecate” de la antecesorii săi. Intitulat “Descrierea mişcării „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă” şi datat “Mai 2010”, acest studiu se recomandă singur ca fiind realizat sub coordonarea lui Octavian Baban, lector-Dr. la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Baptistă.
Este Noul Ierusalim de la Pucioasa “o nouă mişcare religioasă”, aşa cum o văd Liviu Clinciu şi Octavian Baban? Nu s-ar putea spune, dacă ne raportăm la cei 55 de ani de propovăduire a acestei “ortodoxii originale”, pucioşismul, pe meleagurile dâmboviţene. Pentru ei poate fi nouă, dacă n-au mai auzit de ea până acum, dar au descoperit-o întâmplător “răsfoind” paginile Internetului. O minimă documentare la faţa locului ar fi oferit şansa celor doi “cercetători” să nu mai repete ca papagalul prostiile spuse de către alţii.

Vom trece în revistă acest studiu, comentând prin note personale principalele repere care individualizează acest studiu, dar şi acele remarci care nu corespund realităţii concrete de la Noul Ierusalim.


UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ Descrierea miscarii „Noul Ierusalim” ca şi o nouă mişcare religioasă Profesor coordonator: Lect. Dr. Octavian Baban Student: Liviu Clinciu, anul III Bucureşti, Mai 2010


O nouă mişcare religioasă, nu este obligatotiu tot una cu o mişcare sectară, faţă de o erezie. (Notă: După cum am văzut, “noutatea” mişcării de la Noul Ierusalim este o “noutate veche”. Ea datează de cel puţin 55 de ani, timp suficient ca să îmbătrânească în rele, dintre care nu lipsesc nici erezia, nici schisma. Liviu Clinciu consideră însă a priori, fără nici un argument, că o nouă mişcare religioasă nu este nepărat şi sectară, în timp ce o mişcare eretică este în mod obligatoriu şi sectară. Desigur că Liviu Clinciu se referă la confesiunea creştină, chiar dacă nu o denumeşte explicit. Or, dacă ne referim exclusiv la creştinism, putem afirma fără echivoc că orice mişcare religioasă care se defineşte pe sine ca exterioară Bisericii Creştine tradiţionale este o sectă, indiferent de motivele sale mai mult sau mai puţin “înnoitoare”. Sectarismul nu înseamnă neapărat o consecinţă a ereziei, dar în acest caz este primul pas făcut înainte de a cădea în ea, deoarece căderea în erezie – chiar dacă nu este imediată – este inevitabilă, întrucât desprinderea de adevărata Biserică este expresia desprinderii de adevăr şi este de o vulnerabilitate malignă.)

O mişcare religioasă este o mişcare de înoire ce poate apărea în cadrul unei religii, într-o confesiune sau în societate. (Notă: Tocmai de aceea ea – chiar dacă se declară doar înnoitoare – este neapărat o mişcare sectară, deoarece apare fie în sânul Bisericii, de care apoi se desprinde prin înseşi inovaţiile pe care le proclamă, fie în sânul societăţii civile, contestând în acest caz drepturile Bisericii Tradiţionale şi atentând la legitimitatea ei, prin subminarea autorităţii şi unicităţii acesteia.) Se poate spune că ea apare ca un răspuns a unor provocări care nu primesc un răspuns pe măsură în religiile sau confesiunile dominante. Ele pot fi o reactie normală, constructivă de adaptare la noi cerinţe şi nevoi comunitare, de credinţă sau sociale, de identitate şi comunitate, dar pot fi de asemenea o reacţie revoluţionară, de contestare şi de înlocuire (Notă: Termenii folosiţi aici de Liviu Clinciu – reacţie revoluţionară, contestare, înlocuire – , ca de altfel întregul pasaj în care aceştia apar, sunt preluaţi din Cursul de Noi Mişcări Religioase al lui Octavian Baban şi au un caracter eufemistic, pentru a masca forţat caracterul eretic al “mişcării”), sau de adoptare a unei noi direcţii ce este în contrast cu mersul general al religie sau confesiunii în care poate apărea.

Vom reaminti câteva elemente caracteristice unei NMR (Notă: Această abreviere folosită de Liviu Clinciu este preluată din titulatura cursului lui Octavian Baban de la Facultatea de Teologie Baptistă, şi însemnă “Noi Mişcări Religioase”) care ne vor ajuta să analizăm mişcarea de la Glodeni, Pucioasa, numită „NOUL IERUSALIM”.

O religie, pentru a exista ca atare, are nevoie de un set de simboluri şi concepte sacre. Ea are funcţia de a ajuta pe om să se poată apropia de divinitate, de natură. Tendinţa omului spre un învăţător care are acces la sacru, un profet care să explice simbolurile şi să dea învăţătură de bază, care definesc ritualul, este întâmpinată prin religie. În religie avem de asemenea un text sacru, fie închis, fie deschis.

Noul Ierusalim, de la Glodeni, lângă Pucioasa, este o grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf. Sinod al B.O.R. (1993). (Notă: Aici Liviu Clinciu reproduce un pasaj din Cursul misiologie şi ecumenism al lectorului David Pestroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ) Ea a început în 1955, când o femeie din zonă, numită Virginia şi considerată “piatra de temelie” a comunităţii Noului Ierusalim, a început să vorbească despre mesajele primite de la divinitate (Notă: Exprimare defectuoasă. Virginia pretindea că prin ea se aduc în mod direct mesajele primite de către creştinii pucioşi de la divinitate. Formularea lui Liviu Clinciu lasă să se înţeleagă că Virginia nu era vectorul principal, ci era doar un comentator autorizat al acestor mesaje ).

Atunci s-a stârnit un curent de opinii foarte puternic, pro şi contra, însă treptat, alte persoane au dus mai departe mesajul Virginiei, iar în 1990, s-au pus şi bazele unei biserici, cu o arhitectură aparte, asemănătoare unui templu ziggurat. (Notă: Un studiu serios şi ancorat în actualitate ar fi menţionat imediat şi faptul că în prezent acest “templu zigurat” nu mai este piatra unghiulară a pucioşismului, aşa cum era el în 1990. Liderii pucioşi de astăzi au mutat centrul de greutate al sectei şi al dialogurilor dintre ei şi “Dumnezeul” lor în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”, acolo unde ei şi-au construit un buncăr subpământean numit de cunoscători “Legănuţul Antiatomic” ).

Adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai Meditaţiei Transcendentale, (Notă: O gogomănie înghiţită de Liviu Clinciu pe nemestecate; adepţii pucioşi nu au avut nici o tangenţă cu această "mişcare" ) artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici; Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir – simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în jurul surorilor Virginia şi Mihaela. (Notă: La ora actuală, nici un preot ortodox canonic nu este în sfera de influenţă a Mihaelei. Puţinele monahii, pe care le numeri pe degete, care au fost amăgite să-şi părăsească locul de metanie, regretă amarnic gestul făcut. Unele – cum ar fi maica Gabriela B. – s-au întors la mânăstirile lor, altele – cum ar fi Teodora şi Anisia – au încercat să fugă, dar s-au întors înapoi la jugul pucios pentru că se dezobişnuiseră cu ascultarea canonică şi le-a fost greu să se reintegreze )

[mariamargareta]

287. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de teologii baptişti Liviu Clinciu şi Octavian Baban (II)

Marian Zidaru, fost profesor universitar şi artist plastic recunoscut pe plan mondial, este unul dintre membrii acestei comunităţi atât de controversate. Membrii grupării se socotesc creştin-ortodocşi, pe stil vechi şi chiar merg în bisericile de parohie. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus masiv pasaje din Bihoreanul, ediţia online, fără a se documenta la faţa locului unde ar fi putut vedea măcar atâta lucru: că niciun pucios nu merge vreodată la bisericile de parohie )

Virginia, moartă în 1992 (Notă: Greşit. A murit în 1980 ), a fost declarată „sfântă” şi i s-au alcătuit slujbe, acatiste, icoane etc. La început, Virginia şi adepţii ei au avut binecuvântarea arhiereului Irineu Pop Bistriţeanul, care a sfinţit complexul la inaugurare, iar apoi a retractat, rămânând arhiereu-vicar.

Însă stilul lor de viaţă este unul cu totul special – bărbaţii au bărbi şi plete şi poartă numai haine de in şi cânepă (Notă: Greşit. Cuvântul “numai” este nejustificat. Nu lipsesc dintre materiile prime nici pielea, nici bumbacul, nici chiar lemnul, din care se fac nasturi ), iar femeile îmbracă veşminte lungi şi au capetele acoperite de broboade. Alimentaţia este una exclusiv vegetariană şi preparată din ingrediente cât mai naturale. “Căsătoria albă” nu este un concept străin de membrii acestei comunităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc şi muncesc în aşezămînt, însă un număr restrâns vieţuiesc în mănăstire. Restul comunităţii nu are voie să pătrundă acolo şi nici măcar nu ştiu ce se petrece în spatele zidurilor considerate sacre. (Notă: Aici Liviu Clinciu a reprodus formulări ale lui Cristi Tabără, fără a se mai obosi să citeze sursa )

Pentru oamenii din afară cel mai greu de acceptat sunt însă mentalităţile adepţilor Noului Ierusalim. “Mesajele divine” primate (Notă: Nu primate, ci primite ) sunt cuprinse în ziarul lor, care apare lunar, dar şi în volumul numit “Cuvântul lui Dumnezeu”, despre care membrii comunităţii susţin că n-ar contrazice Evanghelia – mesaje divine transmise sub formă de „revelaţie deschisă” – atât Virginiei, cât şi urmaşilor ei. Textele provin de la Dumnezeu Tatăl, Hristos, Maica Domnului sau „sfânta” Virginia (Notă: Aici Liviu Clinciu realizează o construcţie profund nefericită, ca şi când ar susţine că ceea ce spune chiar aşa şi este. Este o greşeală pardonabilă pentru lipsa de experienţă a unui student, dar inadmisibilă pentru “profesorul coordonator” Octavian Baban, care se presupune că a citit cu atenţie lucrarea studentului său. Dacă ar fi aşa, dacă aceste texte ar proveni de la Dumnezeu, lectorul teolog ar trebui să fie printre primii care să reclame vocal necesitatea urgentă a includerii lor în Sfânta Scriptură ) şi se adresează adepţilor într-un stil predicatorial naiv, cu greşeli de ortoepie supărătoare.

Inspiraţia este evidentă după mesaje similare din lumea catolică (Medjugorje). Mesajul lor este, categoric, apocaliptic.
Mişcarea Noul Ierusalim crede că România = Noul Ierusalim (ţară aleasă a fi izbăvită de urgia Apocalipsei, dar nu pentru ierarhie, care e acuzată de corupţie, ci pentru credincioşii ei. Au un post continuu, inclusiv duminica şi-n sărbători.

Mişcarea Noul Ierusalim din Pucioasa, ea îndeplineşte caracteristicile specifice unei religii, fiind oarecum desprinsă din orodocsie (Notă: Chiar dacă sunt baptişti, studentul Liviu Clinciu şi “profesorul lui coordonator” Octavian Baban nu pot invoca nici o scuză pentru o asemenea greşeală de “ortografie”, care le basculează blazonul, incert, între superficialitate şi ignoranţă. Oricum, dacă Noul Ierusalim de la Pucioasa este desprins de Ortodoxie, fie şi “oarecum”, aceasta este o dovadă certă că avem de a face nu cu o mişcare înnoitoare, aşa cum sugerează autorul studiului, ci cu o banală, dar periculoasă sectă ), având în vedere faptul că membrii comunităţi se considere şi participa la servicii divine ale bisericii orotdoxe (Notă: Fals. Chiar dacă se consideră ortodocşi, ei nu participă la serviciile Bisericii Ortodoxe, ci şi-au construit propria ierarhie necanonică formată din diaconi, preoţi şi preoţi-arhierei, pentru a avea prin ei şi cu ei servicii proprii, desfăşurate în afara Bisericii), ea funcţionează ca şi o religie răspunzând nevoilor de concepte sacre, având un învăţător (actual 14 persoane care locuiesc în templu ridicat sub indicaţiile primite de la Dumnezeu (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care sunt “învăţătorii” adepţilor pucioşi este o minciună sfruntată. Singurul “învăţător” este autodesemnat în persoana Mihaelei Tărcuţă), iar aceia care sunt acolo, primesc Cuvântul lui Dumnezeu direct de la El) (Notă: Fals. Mitul cu cele “14 persoane” care locuiesc în aşa zisa “mănăstire” şi “aud cuvântul lui Dumnezeu” este o minciună sfruntată, întreţinută din interes chiar de către liderii pucioşi, care doresc să se legitimeze mai bine “lucrarea” prin această minciună. Singura care pretinde faţă de adepţii ei că aude “Cuvântul de la Dumnezeu” este Mihaela Tărcuţă) şi un text sacru deschis, în care Cuvântul lui Dumnezeu este adăugat după cum el este transmis celor 14 care au acces la locul preasfânt.

[andreicozia]

MariaM, cind ai timp fa-ne si noua un clasament al aberatiilor pucioase, detinatorii exclusivi ai "adevarului" in Romania...., un fel de TOP 10

ceva de genul:
1. Puciosii cred ca copiii trebuie sa se conceapa DOAR prin femeie si Duhul Sfint, fara barbat
2.
3
4
5
6
7
8
9
10

[vsovivi]

În prealabil postat de ionut stefan

am vazut filmul docomentar facut de cristian tabara NEBUNIE SI RATACIRE CURATA cu ceea ce se petrece la puciosi

Și care sunt argumentele, ce anume ai văzut? Te-ai lăsat folosit de ironiile diavolului care te-a adus la concluziuniunile „evidente”...

că cică ei sunt cea mai periculoasă sectă și că acolo grăiește antichrist?

Păi dacă antichrist vrea ca fără tiranie să te lași de curvie, beție, țigară, bar, cafea, ură, minciună, și vrea ca să nu mai înjuri și să nu mai hulești pe Maica Domnului, pe sfinți și pe frați, vrea să crezi scriptura, să pricepi cum se cuvine și să asculți întocmai pe Iisusu Hristos și Cuvântul Lui Dumnezeu... după cum a zis Tatăl și Maica: „De El să ascultați căci El este Fiul Meu preaiubit întru Carele am binevoit„ respectiv „Toate câte vă va spune să faceți... voi să faceți întocmai.”... atunci Domnul ce vrea?

Deci dacă pucioșii sunt călăuziți de antichrist atunci voi, voi de cine sunteți călăuziți? Și ce ne îndeamnă oare „Iisus Hristos”... omul mincinos care i-a luat locul, cel pe care îl cunoașteți voi din bârfele gLumii, ce ne îndeamnă de văd că îl credeți fărăndoială cu toții:

-să mințim pentru slavă deșartă, să furăm, să ucidem, să urâm, să trufim, să bem, să curvim, să nu postim că nu asta cere Dumnezeu, ca fariseul o zi pe an, să bem, să ne îmbuibăm cu cărnărie și pitărie și bere că e alcool slab, și să consrtuim sute de ziduri și de clădiri unde să ne dăm regi?

Atunci probabil că voi așteptați pe mamona și pe zmeus ca să vă dea câte un îngrijidol și câte un zmeu ca să răspundă ei pentru voi și voi să puteți face toate relele dar crezând voi că sunt bune...


Și până or veni ăia doi ai voștrii care să vă „lumineze” științific și dialectic cât de fericiți veți fii voi în veșnicie ca fiii satanei, până atunci o să toți huliți la nesfârșit la adresa Adevăratului Iisus Hrtistos și Cuvântul Lui Dumnezeu,


uite, luând exemplul „fratelui” Cozia care propune un top al aberațiilor pucioșești, adică să începem direct în a huli pe Maica Domnului și să ne întrecem care mai de care să ne lăudăm că putem să hulim tot mai spurcat fără să pățim nimic și ca dovadă că nu murim să nu ne oprim...

Nu uitați că Adam și Eva după ce au murit duhovnicește, îndată ce au îndrăznit să fure amăgiți de șarpe au mai trăit 1000 de ani pe pământ și apoi 4000 de ani au tot așteptat în șeol... plinirea vremii.

Deci iată „aberațiile”:

1.Pucioșii ascultă și cred pe Adevărul și merg pe Calea cea strâmtă... care duce la Viață, vouă nu vă pasă de moarte fiindcă sunteți morți de multă vreme.
2.Pucioșii s-au lepădate de gLume și de ei înșiși ascultând de prooroci și de maimarii lor căci Duhul înseamnă sfântă proorocie care se împlinește neândoielnic, voi ascultați de proorocul mincinos dar habar n-aveți.
3.Pucioșii au lepădat toate sectele și toate eresurile căci Domnul este păstorul lor iar voi le-ați înghițit pe toate căci proorocul mincinos este poarta cea largă a neascultării și desfrânării.
4.Pucioșii n-au nici un minteres decât să-și poarte crucea iar voi aveți orice alt minteres prin care căutați duhul minciunii măririi de sine ca să ajungeți unelțicile celui rău crezând pe bețiv că cică răspunde el pentru voi atunci când v-a dat liber la curvie și hulă.
5.Pucioșii vor fii cei mai fericiți căci ei vor muri în Domnul și chiar dacă vor muri vor trăi în veci, voi sunteți morți într-o gLume a morților și urmați pe morții voștrii făcându-le pe plac exact ca și animatoarele crezând voi că dacă vedeți că mișcă, gata, sunt vii, păi câți viermi nu mișcă dar sunt morți și voi credeți că sunt vii dar sunt mereu alții și alții lăsând unii altora ștafeta lăcomiei și invidiei... distractive și sadice.
6.Pucioșii sunt mici și smeriți iar voi mari și tari, asta pentru că cel păcătos care a curvit o viață se îmbracă în haină de oaie și se dă mare și se ține mare, căci i-a dat diavolul să șadă pe scaunul lui, că cu ce se laudă diavolul? Păi cu aia că poate ucide, poate huli, puate desfrâna, poate spurca și poate împuți... deci are putere și vă dă și vouă din belșug, căci atât e înțelepciunea aia a lui, și de acolo știe căci a făcut păcatul și știe, și vă îngrozește cu mocirla lui ca să veniți la el și să trăiți până la sfârșit iluzia infinitului, căci infinitul e jmecher și știe să ție de scaun, cu dinții, de funcții și de privilegii... de frică... frica de sărăcie și de Credință. Iar voi nu vedeți de bârna cu care loviți pe împlinitorii tainici ai Domnului.
7. Pucioșii nu mai curvesc, nu se mai auto-păcălesc compătimindu-și nemulțumirile pentru pofte și plăceri ci stau cuminți răbdând ocările gLumii ce urlă ca din guriță de șarpe: sectă, eres, dezbinare, mișcare centripetă, antichristul, tiranie, dictatorul, hoții, mincinoșii, criminalii și altele asemenea înscenate de cel rău prin tot felul de fraieri inconștienți.
8. Pucioșii nu caută prozeliți și nu au minteresul ca să fie cât mai mulți căci nu au de cucerit decât viața veșnică și nu gLumea, dar voi vă temeți că vă pierdeți ceea ce ați cucerit cu sabia voastră... spurcată.
9.Pucioșii sunt biruitorii fiarelor și ai șarpelui și ai morții căci Domnul biruie pentru ei toate căci a venit ca să plinească Apocalipsa și să facă Cer nou și Pămîânt nou, dar voi beți, mâncați, vă însurați și vă faceți cadouri unii altora complăcându-vă în fatalitate și abandon în călăudiceea... nici fierbinți și nici reci ci vă liniștiți în acel dolce non fa niente... deși munciți cu o râvnă imensă la a vă întreține starea de comă bubonică.
10.Pucioșii nu râvnesc de la nimeni absolut nimic dar voi le scoateți ochii că ce le-a dăruit Domnul ar trebui cică să fie al vostru... că cică voi sunteți dumnezei și nu ei... nu ei care Îl împlinesc pe Dumnezeu Mângâietorul ci voi care îl împliniți pe mamona și pe zmeus...


Căci așa e la noi:

vreți mereu ca să faceți binele făcând răul... după formula:

„râde zgârciob de boală spartă fiindcă orb la orb nu-și scoate cojochii ca nu cumva să se vadă că avară-i vhororopsit gardul și-n lăuntru leneopardul...”

Să nu ziceți că nu v-am spus! și eu nu-s pucios și n-am nici un minteres decât v-am împărtășit din bucuria mea căci eu cred fărăndoială... nu c-aș avea vre-un merit ci ca orice mare necredincios, am fost miluit mult de sus de către Cel ce este Credința!

Iar pentru cei ce vor semne și minuni ca să creadă, „să stea liniștiți” căci va veni și la ei cel ce le v-a satisface lăcomia de v-a învia până și pe morți și va scoate afară pe demoni... va veni mai înainte de Iisus Hrtistos Cuvântul, și dacă te-ai închinat... adio... la început se va arăta blând și te va îndemna... arată că lucrezi, fă-te că lucrezi... în numele Domnului și că aștepți.

[vsovivi]

Și apoi pentru lingușitoarele insectoloage ale lingvisvistului grămăticool care „apără” ele ceva ce nu se știe ce anume de parcă ar apăra democarția ca niște câini lupi, câini milițieniștii să furi și să minți și să bați... cu bârnochiululhul, prăjina aia ca o țeavă lungă și înălțată în care ele se ascund exact ca un glonț uitat pe țeavă... și de acolo îl apără fărăndoială pe jmecherul-infinitul-îngrijidolul... la nesfârșit.

Deci pentru ele un memento de tip remember forEver, că poate o să-și amintească cine este acela Eber în loc să repete la nesfârșit NU ȘTIU:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

[bob2909]

În prealabil postat de mariamargareta

284. Comentariu la „Cuvântul” pucios din 8-12-2010 (I)

În intenţia de a-şi legitima propriile predici ca fiind creaţia autentică a lui Dumnezeu, liderii pucioşi confundă voit lucrarea cu Lucrătorul ei şi numele cu Cel numit, apoi atribuie cu nonşalanţă titlul de „Cuvântul lui Dumnezeu” acestor producţii teologico-literare şi reclamă necesitatea includerii lor în canonul Sfintei Scripturi. Ei pleacă de la premisa că lui Iisus I s-a atribuit prin Scripturi (mai precis, este vorba de cartea Apocalipsei, cap.19,v.13), numele de „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar numai la sfârşit, atunci când va avea loc venirea lui Hristos în trup şi Judecata cea Mare:

“Este scris în Scripturi că la venirea Mea iarăşi pentru vii şi pentru morţi cu judecata, numele Meu va fi Cuvântul lui Dumnezeu” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Or, Biblia vorbeşte limpede de un nume pe care Hristos Îl poartă din veac (întru dimensiunea interioară, nemărginită şi supratemporală a lui Dumnezeu), deci nu numai la sfârşit, iar acest nume este Cuvântul:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Întruparea din trup de Fecioară, această calitate excepţională dobândită de Hristos prin naştere mai presus de fire, este indestructibilă. Nici moartea n-a avut putere asupra ei, deşi a încercat şi ea aceasta, timp de două zile. Întruparea este esenţială ca suport viu al comunicării lui Hristos cu oamenii: numai aşa ei L-au văzut, şi I-au văzut totodată şi slava Lui, şi au constatat că slava Lui este aidoma cu slava Tatălui ceresc, şi au înţeles şi au mărturisit că El este plin de har şi de adevăr.

Folosirea numelui “Cuvântul lui Dumnezeu” la Apocalipsa 19,13 este cerută şi motivată doar de momentul recunoaşterii acestei calităţi a lui Hristos (Cuvântul care S-a făcut trup din Fecioară) de către toată făptura, şi nicidecum un moment istoric precis al “emanaţiei Cuvântului” sau de auto-legitimare a unei lucrări omeneşti născută din mândrie diavolească pe meleagurile dâmboviţene şi care a uzurpat cu îndrăzneală acest nume consacrat al lui Hristos cel viu.

Or, pucioşii promovează de 55 de ani încoace o lucrare bizară, care propune un “Hristos” destrupat, care Îşi identifică lucrarea Sa (“Cuvântul” Pucios) cu lucrătorul care o plăsmuieşte iar lucrătorul este – spun ei – duhul locvace de la Pucioasa. Mulţi s-au edificat însă deplin asupra falsului grosolan atunci când au observat că scamatoria de la Pucioasa avea nevoie şi de un trup, prin care duhul să vorbească, şi aşa au apărut, salvatoare şi providenţiale, “proorociţele” Verginica şi Maria, care vorbeau în somn “de la Domnul” lor, în stare de catalepsie adâncă. Succesoarea celor două “proorociţe” a fost Mihaela Tărcuţă, care a sesizat imediat că înşelătoria este cusută cu aţă albă, şi de aceea mai devreme sau mai târziu s-ar putea să fie demascată cu mare scandal. De aceea ea “a schimbat placa”, stabilind că de acum încolo, odată cu intrarea ei la “jugul proorociei”, “lucrarea” de la Pucioasa va avea un cu totul alt curs: “Domnul” Pucioasei nu va mai vorbi prin trup adormit, ci îi va şopti ei la ureche “Cuvântul”, trează fiind. Zis şi făcut. Îndată, ea lansează şi întreţine confuzia majoră între lucrător, despre care pretinde că este “Cuvântul”, şi lucrarea lui, care este … tot “Cuvântul”. De aici se dezvoltă alte confuzii, la fel de năstruşnice: lucrarea nu este numai colecţia de predici pucioşeşti, ci şi “cartea sfântă” care le înmănunchează într-o nouă Evanghelie, “Evanghelia de la Pucioasa”. Dar lucrarea mai este şi zidirea unei noi “Biserici”, care o reneagă pe cea tradiţională, din care ea a ieşit. În fine, “Cuvântul” nu este numai lucrătorul, ci şi venirea lui cea nevăzută de om pe pământ. Cei care au cercetat dedesubturile acestor şmecherii ieftine au identificat însă lucrătorul în însăşi persoana “proorociţei” de serviciu de la Pucioasa, Mihaela Tărcuţă, cea care le-a şi pritocit.

Această diversiune pucioşească, prin care se limitează doar pentru “sfârşit” folosirea numelui de “Cuvântul lui Dumnezeu”, urmăreşte un scop precis: acela de a putea identifica “sfârşitul” cu cei 55 de ani de când are loc “lucrarea Cuvântului” de la Pucioasa, iar lucrarea “Cuvântului” să poată fi asimilată cu zidirea unei noi “Biserici ortodoxe” româneşti, eretică şi schismatică, “Biserica Noul Ierusalim”, care nu-şi mai are rădăcinile în lucrarea de temelie a Cincizecimii, ci în anonimatul anului 1955:

“[…] [/b] […]”)[/i]

Liderii pucioşi jonglează mai departe cu confuziile, identificând a doua venire întru slavă a Domnului cu promisiunea lui Iisus că El va fi, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, cu cei care cred în El, în toate zilele şi în tot veacul: “…şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. “ (Matei 28,20).

Astfel, pucioşii promovează un “Iisus” care deşi vine a doua oară pe pământ, nu vine nici în trup, nu vine nici văzut întru slavă, ci vine în umilinţă şi semerenie, ca la naşterea lui Iisus Prunc în Betleem. Zadarnic îl aşteaptă încă unii dintre creştinii pucioşi, să vină întru slavă aşa cum le promite Biblia, căci la liderii lor se infiltrează insistent, în miez de noapte, doar un duh cu numele de “Iisus”, care vine (nu în toate zilele, dar în aproape toate nopţile) ca să-i mustre pe ceilalţi oameni că nu se pregătesc îndeajuns pentru venirea cu slavă a lui Iisus în trup:

“O, tot aşa de smerit, tot ca acum două mii de ani lucrez şi azi, şi lucrez prin cuvânt, Eu şi sfinţii Mei, Eu şi îngerii Mei. Zadarnic Mă aşteaptă altfel cei ce măcar nici nu se pregătesc pentru ziua slavei Mele […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 8 decembrie 2010)

Nu stiu daca citesti scriptura dar in Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la cap 2 Pavel spune asa:

"7. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale.

8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse.

9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. "

Hristos micsorat cu putin fata de ingeri, prin moartea pe cruce si inviere devine "Cuvantul" adica este incununat cu slava si cinste. Pai cine are slava si cinste, doar Dumnezeu, "si veti vedea pe Fiul Omului venind cu slava pe norii cerului", cine merge pe norii cerului, doar Dumnezeu. Deci la a doua venire este "Cuvantul" si au dreptate cei de la pucioasa. Insasi Pavel ne spune lucrul acesta in chip tainic prin acele versete.

Mai mult spus va venii cu slava Tatalui sau, slava pe care atunci nu o avea, e clar = "CUVANTUL"

Arsenie Boca asa picteaza invierea, trupul lui Hristos este diafan, transfigurat, Lumina, nu este ca un trup normal, ca nu are nici barba.Adica este "Cuvantul"

Mai cerceteaza scriptura si nu vorbii doar asa ca sa vorbesti.

Cum este descris in apocalipsa Hristos dupa ce a inviat din mortii:
"3. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.

15. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;"
si uitate la pictura invierii din Draganescu, facuta de Arsenie, si o sa vezi ca e acelasi, adica "Cuvantul"

DAr si Iezechiel il vede Cap1 ;

"26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.

27. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.

28. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ. "

Aici tot "Cuvantul" adica Fiul Omului "PREASLAVIT", adica moartea si invierea lui Iisus.

Iar in pictura lui Arsenie Boca Invierea este incadrata in cruce...

[mariamargareta]

În prealabil postat de bob2909

Nu stiu daca citesti scriptura [...]

Deci la a doua venire este "Cuvantul" si au dreptate cei de la pucioasa. [...]
Arsenie Boca asa picteaza invierea, trupul lui Hristos este diafan, transfigurat, Lumina, nu este ca un trup normal, ca nu are nici barba.Adica este "Cuvantul"

Mai cerceteaza scriptura si nu vorbii (sic!!) doar asa ca sa vorbesti.

Cum este descris in apocalipsa Hristos dupa ce a inviat din mortii:
[...]încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui şi părul Lui erau [...] şi ochii Lui, [...]
15. Picioarele Lui erau [...] iar glasul Lui era [...]
si uitate (sic!!) la pictura invierii din Draganescu, facuta de Arsenie, si o sa vezi ca e acelasi, adica "Cuvantul"

DAr si Iezechiel il vede Cap1 ;

[...] era ca un chip de om.

[...]
...

Răspuns:
Citatele tale vorbesc despre un trup al lui Hristos-Cuvântul, chiar dacă acesta este diafan, chiar dacă e transfigurat (adică, aşa cum te exprimi tu, "nu este ca un trup normal") dar totuşi un trup de om, al cărui chip îl vede şi Ezechiel la Cap. 1. iar în Apocalipsa trupul I se vede încins cu brâu de aur, şi I se vede şi capul, şi părul, şi ochii şi picioarele, şi I se aude glasul. Or, pucioşii înşişi, şi tu cu ei, vedeţi "Cuvântul" ca pe nişte slove care se înşiruie pe hârtie şi se fac cuvinte şi apoi fraze meşteşugite care se adună într-o Carte Groasă şi grea de 7 Kg. cărora voi îi spuneţi "Cuvântul lui Dumnezeu". Nici vorbă de trup, nici vorbă de chip! Însuşi "Dumnezeul" Pucios se mărturiseşte pe sine ca fiind un "Hristos" destrupat, atunci când zice: "... nu sunt venit în trup, ci în duh".

Formularea ta care pretinde că abia "la a doua venire este "Cuvantul" " contrazice flagrant Scriptura, care arată limpede: Cuvântul este de la început, dinainte de toţi vecii:

“ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan, 1, 1-3)

Aşadar, Cuvântul participă nemijlocit la naşterea timpului prin actul creaţiei, dar El era şi rămâne anterior acestui act şi acestui timp, chiar dacă este şi va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Raporturile Cuvântului cu oamenii se conturează în istorie abia la Întruparea lui Iisus-Hristos-Cuvântul:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan, 1, 14)

Aşadar Cuvântul S-a făcut trup la Naşterea lui Iisus în Bethleem, şi nu "la a doua venire", aşa cum afirmi tu aici, din dorinţa de a le da dreptate cu orice preţ trâmbiţaşilor şi tromboniştilor de la Pucioasa.

[vsovivi]

În prealabil postat de bob2909

Nu stiu daca citesti scriptura dar in Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la cap 2 Pavel spune asa:

"7. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale.

8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse.

9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. "

Hristos micsorat cu putin fata de ingeri, prin moartea pe cruce si inviere devine "Cuvantul" adica este incununat cu slava si cinste. Pai cine are slava si cinste, doar Dumnezeu, "si veti vedea pe Fiul Omului venind cu slava pe norii cerului", cine merge pe norii cerului, doar Dumnezeu. Deci la a doua venire este "Cuvantul" si au dreptate cei de la pucioasa. Insasi Pavel ne spune lucrul acesta in chip tainic prin acele versete.

Mai mult spus va venii cu slava Tatalui sau, slava pe care atunci nu o avea, e clar = "CUVANTUL"

Arsenie Boca asa picteaza invierea, trupul lui Hristos este diafan, transfigurat, Lumina, nu este ca un trup normal, ca nu are nici barba.Adica este "Cuvantul"

Mai cerceteaza scriptura si nu vorbii doar asa ca sa vorbesti.

Cum este descris in apocalipsa Hristos dupa ce a inviat din mortii:
"3. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.

15. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;"
si uitate la pictura invierii din Draganescu, facuta de Arsenie, si o sa vezi ca e acelasi, adica "Cuvantul"

DAr si Iezechiel il vede Cap1 ;

"26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.

27. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.

28. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ. "

Aici tot "Cuvantul" adica Fiul Omului "PREASLAVIT", adica moartea si invierea lui Iisus.

Iar in pictura lui Arsenie Boca Invierea este incadrata in cruce...

Da domnule, eu te cred, aşa e precum spui şi te afli pe drumul cel mai bun...

Eu pricepeam însă că pe om l-a micşorat cu puţin faţă de îngeri după ce a greşit omul de a căzut sub toată zidirea, căci omul era mai sus decît toată creaţia fiind un mic Dumnezeu... căci Credinţa se odihnea în el... iar pe Iisus L-a înălţat mai presus de toată zidirea pentru că s-a smerit şi a ascultat şi a fost supus mai mult decât oricine, dar Iisus Hristos nu s-a supus cu niciunchip nici păcatului şi nici mândriei şi nici nu a slujit lor...

Iar chipul acela din Iezechiel este chipul geloziei lui Dumnezeu pentru că evreii aveau legământ cu Domnul... şi Îl călcaseră slujind idolilor şi se închinau soarelui şi urâciunilor în locurile ascunse şi au lepădat dreptatea... şi ascultarea de Dumnezeu... şi de aceea le-a trimis răzbunarea Domnului... căci a Lui este răzbunarea şi nu a omului.

Şi da, Numele Său cel nou, al Domnului Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu... de la început şi până la sfârşitul tuturor veacurilor, şi pe El, Tatăl a toată creaţia şi a toată făptura Îl slăveşte nu cu slavă de la oameni nici cu slavă deşartă ci cu slava cea veşnică şi nepieritoare a fericirii în dreptate şi adevăr ţi dragoste curată pentru că prin El se plineşte întocmai şi desăvârşit tot Cuvântul lui Dumnezeu în toată înţelepciunea Sa de la început şi până la sfârşit... şi de aceea prin El toate s'au făcut câte s-au făcut şi nimic nu s-a făcut fără El din cele ce s-au făcut căci nimeni nu a înţeles şi nu a ascultat conform cu povaţa Tatălui afară de cei ce erau întru El, chiar dacă nu s-a ştiut asta ci a fost şi este o mare taina căci Domnul nu s-a arătat decât celor credincioşi şi smeriţi... fiind preadulce şi minunat întru toţi sfinţii Lui cei credincioşi.

Iar acum, în zilele noastre, El plineşte Apocalipsa, împreună cu poborul Lui... dar iată, tainic şi smerit că după 55 de ani nimeni nu Îl ia în seamă sau în serios şi El cu toate astea deşi Îl doare amarnic cu toate astea nu se supără pe nimeni până acolo încât să-l piardă pe vreunul pe care îl mâna Tatăl la El ci îl tămăduieşteşi îl vindecă de toată durerea... căci nu a revenit în Duhul ca să judece pe cineva ci să caute şi să găsească pe oaia cea pierdută... de exemplu chiar şi pe mariamargareta ar fi luminat-o dacă ar fi dorit dar ea a preferat aştceva, îndată s-a înhăitat cu cel rău şi a rămas cu el de cam prea multă vreme, cu infinitul saprofitul, spinul hulicios, cu duhulul cel rău pentru care face muncă asta benevolă de viceversare şi învârtoşare aruncând că prostiile şi interpretările lor absurde le-ar susţine pucioşii... ca să cadă în cursă fraierii creduli şi din prostie să hulească şi ei împreună cu ea distrugându-se sufleteşte, că cică o să răspundă nenia sau tanti grijania pentru ei şi o să-i şi plătească pentru munca neglijentă de pricepere şi aia plină de râvnă deşartă de îngrijit îngrijidolii lăcomiei, minciunii şi furăciunii, unindu-se ei cu grozăviorul închipuit şi mulţumit de sine că face voia sa de sine, voia părerii de sine, voia trădătoriei şi bârfătoriei gLumei împreună cu proptelele şi unelţicile lor... viclene... sculate la lupta cea mare... ca un fel de partizani ce luptă cu tiranul... deci cum să nu-i fie milă de oile pierdute şi rătăcite şi încurcate printre minteresele satanei... cum? Dar dacă nu se vor deştepta... până la urmă vor regreta că nu au crezut.