Poveste interactiva

[fallen]

În prealabil postat de xanixade

Prea mare conflictul in acea poveste, sau sunt prea multe. E prea tragica pentru mine.

In timp ce sotia se chinuie cu copii, sotul este deznadajduit si bea din pricina ca nu poate sa isi intretina familia.... intre timp apar si convertitorii care bineinteles aduc si ispite materiale, ca deh, asa sunt, eu cunosc o seama de oameni care s-au schimbat efectiv - au renuntat la fumat, la baut, din cauza ca au trecut de partea cealalta a baricadei..... dar sa revenim, tentatia lor ar putea sa fie mare sa se converteasca si si foarte probabila intr-o asemenea situatie.... mai ales daca nu cunosc ce inseamna ortodoxia, daca multe.... ceea e cel mai saritor in ochi pentru mine e faptul ca acea femeie avea un duhovnic si totusi nu avea nici un ajutor de nicaieri - mai ales in situatia ei... sau faptul ca sotul o banuia pe ea ca il inseala cu duhovnicul - e mult prea lacrimogen, prea romantic, prea cu iz de telenovela....

rectific : nu sunt sot si sotie, sunt un cuplu... iar acea femeie are un duhovnic....

Undeva pe aici pe forum am citit ca era un cuplu care a fost cuprins de toate rautatile din cauza ca nu erau casatoriti de preot, s-au casatorit cum au putut si dup-aceea au reusit sa iasa din probleme....

Acea femeie s-a dus la duhovnic in disperare de cauza, tocmai pt ca nu avea pe altcineva caruia sa-i spuna necazul ei. Si in prima instanta s-a dus sa se marturiseasca in fata lui Dumnezeu si sa-I ceara ajjutorul lui... Acum nu stiu daca cu timpul a ajuns sa simta ceva pt parintele duhovnic, mai mult decat ce trebuia, dar sotului i s-a parut ciudat, probabil, ca ea s-a destainuit unui strain, fie el si popa. Asa-s unii barbati, nu le place sa fie pusi pe locul doi, fie ca vorbesti cu mama, cu o prietena sau cu un specialist in probleme spirituale (doctor, popa), mai ales daca nu au nici ei o astfel de educatie spirituala.

[lacrimi]

În prealabil postat de fallen

Prima repriza de lacrimi tocmai s-a consumat.

Subscriu si eu la ce ati scris. Am plans citind povestioara. Foarte frumos, lore.

[xanixade]

In fine... mi se pare ca mai degraba ai uitat .... sau poate doar ai "uitat"... interventia divina - acea anumita succesiune de intamplari, menita sa schimbe cursul "povestii" favorabil, in asa fel incat sa se rezolve conflictul.... Insa mi se pare ca e mai degraba o interventie divina mai mult a autorului....

In ceea ce ma priveste conflictul se poate termina oricum ( Dumnezeu judeca la sfarsit)- sau foarte favorabil, incat sotul sa uite sa mai beie, sa isi gaseasca de lucru, sa isi ridice situatia sociala, in asa fel incat sa ajunga pana la urma cu totii la biserica sau poate doar fericiti in viata.... sau foarte nefavorabil --- intr-un acces de furie sotul sa isi ucida nevasta... ajuns mai apoi la puscarie pentru o gramada de ani, copii fiind crescuti de bunici, poate chiar convertiti la noua credinta (mai mult ca sigur), ca mai apoi ceva sa se intample si in viata lor.... -povestea poate fi invartita oricum - sunt o gramada de posibilitati.... depinde pe ce vrei sa axezi povestea...

Sunt o gramada de posibilitati, si as putea sa scriu nenumarate scenarii....

[fallen]

Doamna A. este o nevasta invarsta de30+ si are un baietel de 6-7 ani, pe care l-a obisnuit de cativa ani sa mearga in fiecare duminica la biserica sa ia Sfanta Impartasanie. Insa familia doamnei, atat sotul cat si parintii nu prea sunt de acord cu acest obicei, il considera cel putin inutil, daca nu chiar inoportun, si pe langa faptul ca nu o sustin (sa mearga ei atunci cand ea nu poate) o mai si "saboteaza", ii dau tot felul de sarcini de facut duminica : mancare, cumparaturi, calcat, spalat, curatenie, sau organizeaza ei activitati : provizii pt iarna, pus muraturi, "picnicuri", etc.
Problema e ca cel mic sufera foarte tare cand nu ajunge duminica la biserica, plange, comenteaza, e chiar furios, a inceput chiar sa dezvolte un comportament anormal, psihotic. Iar parintii si sotul i-au pus in vedere mamei sa-si "educe copilul", sa-l "puna la punct".
Insa din pacate si ea sufera foarte mult din cauza asta, si are chiar ganduri de sinucidere. Ii e frica sa-i mai spuna la duhovnic pt ca ultima data a certat-o, i-a zis ca "credeam ca am terminat cu asemenea ganduri, ca doar ti-am spus o data ca nu e bine, de ce continui cu prostiile?".
Cand vede comportamentul copilului ea il intelege pt ca in copilarie si adolescenta a suferit si ea la fel. mai ales duminicile se plictisea rau, vroia si ea sa iasa in parc, de exemplu, cu alti copii sau tineri de varsta ei, dar iesea cel mult cu mama, bunica si frati ei mai mici. I se spunea ca o vor lasa sa iasa in lume cand va avea un prieten sau sot. Pana atunci sa se ocupe cu invatatul si cu indeletniciri de fata mare (cuminte). Alte activitati specifice varstei (sporturi, dansuri) nu i s-au aprobat, pt ca nu aveau bani, nu aveau timp sa mearga cu ea, nu o lasau singura sa nu isi faca de cap, apoi ca era mai important de asemenea sa invete pt scoala si sa ajute in gospodarie. Ea s-a inselat cu iluzia ca atunci cand va fi la casa ei va face ea si copiii tot ce isi vor dori, dar...sotul i-a zis "daca nu ai facut cat ai fost tanara, acum ce rost mai are? ocupa-te de servici, gospodarie si copil, asta-i treaba unei neveste". La biserica a ajuns din greseala, intr-o duminica venea cu copilul de la piata si se mai plimbau. Si au descoperit amandoi ca e bine si le place. O vreme a fost bine, dar apoi s-au "sesizat" intai batranii, apoi sotul s-a simtit umilit probabil si a luat si el atitudine. (ea mai incercase sa se duca si in tineretea ei, o vreme, si-i placuse, insa nici atunci nu o lasasera batranii sa 'exagereze", sa nu cumva sa devina fanatica religioasa si sa nu isi mai vada dde scoala si treburile lumesti sau D-ne fereste sa nu se mai marite, sa ramana fata batrana...)
Acum e prinsa si intre ciocan si nicovala, pt ca daca se cearta cu sotul, si ramane doar cu ai ei, depresia din tinerete ii va reveni, iar ei voi pune paie pe foc, si o vor acuza ca nu a reusit sa fie o buna sotie. Si acum cand se plange ii zic "inainte te plangeai ca n-ai barbat, acum ca ai te plangi ca nu e cum vrei tu, nu te lasa sa faci ce vrei; apai de, fata mamii/tatii, pe tine nimic nu te multumeste? ce soi de om esti, zici ca ai iesit dea-n doaselea"; in viata nu poti sa ai tot ce vrei si numai ce vrei, multumeste-te cu ce ai.
Acum ca sufera, asta e, cu totii suferim cand dorim ceva si nu avem, insa doamna e ingrijorata de comportamentul si pornirile launtrice pe care fara sa fie specialist le considera patologice; simte ca ce i se cere e prea mult si nu se poate adapta, ii depaseste posibilitatile; si mai ales o doare ca vede ca si copilul ii mosteneste aceleasi porniri anormale, si se teme ca nu va fi multumit tatal lui de el asa cum nu e nici de ea, si ca nu a fost o mama buna, ca nu a reusit sa il educe cum trebuie, sa fie un copil normal, adaptat la cerintele zilei de azi, ci l-a crescut intr-un glob de sticla format din iluzii si sperante desarte, pt care si el pana la urma o va blama in viitor cand va vedea ca are de suferit ca nu e ca ceilalti. (Chiar a amenintat-o odata cineva ca daca-l mai tine mult de fusta ei, baiatul va ajunge "fatalau").
Cu cei din biserica nu prea se intelege pt ca aceia ii spun ca ce face ea e normal, pecand ce fac ai ei e rau, asa ca sa continue sa mearga inainte pe drumul ales de ea. (Doar ca ea nu are unde sa stea cu copilul decat in casa parintilor sau a sotului, tot acolo trebuie sa se intoarca, si acestia ii fac imposibil continuarea drumului pe care a pornit).
Afara de asta crede ca s-a indepartat de Dumnezeu prin gandurile de deznadejde si hula pe care le-a avut si prin faptul ca e egoista (se gandeste doar la ea si la progenitura ei) si nesocoteste dorintel celorlalti, ba chiar, regretand, a ajuns sa-i urasca si sa-i blesteme, sau mai mult sa se urasca si sa se blesteme pe ea insasi ca nu se poate adapta (oscileaza intre aceste doua tendinte).

Unde ati trimite-o pe doamna, la biserica (sau chiar la manastire, sa se calugareasca) sau la psiholog/psihiatru?
(PS: ai ei nu considera ca ar fi vorba de vreo boala/suferinta reala, ci de 'fitze", "figuri", "fasoane", tendinte de manipulare chiar, etc: sotul i-a 'sugerat" de cateva ori "sa se duca la biserica si sa ramana acolo", insa nu a precizat ce se va intampla cu copilul, va merge cu ea sau va ramane cu ei sa il "reeduce"? Pana acum ,biata femei se regaseste in pielea unui personaj literar care a marcat-o in adolescenta, si anume Ana lui Vasile Baciu, sotia lui Ion din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, si se teme sa nu ii impartaseasca aceeasi soarta...)
La psiholog n-o vor lasa in veci sa mearga (timp pierdut + o poala de bani, fereasca Dzeu..) insa crede ea ca un psihiatru ar putea-o ajuta, fara bani foarte ulti, cu trimitere si cu reteta compensata, si afara de asta, poate avand un diagnostic de la un doctor specialist ca sufera de o anume tulburare, poate, o vor lasa si ai ei mai moale cu acuzatiile vor deveni mai toleranti cu comportamentul ei considerat acum nepotrivit, necuvenit.
PS 2 ; sotul nu isi mai doreste copii, ca sunt foarte inghesuiti in casa, nu-l dorea neaparat nici pe primul, asa curand, chiar regreta uneori ca "s-au grabit", insa doamna acum se teme foarte rau ca ar putea fi din nou insarcinata, iar el a zis ca in nici un caz nu o mai lasa sa mai faca inca un copil... Ea totusi crede ca ar putea fi si amenoree pe fond de stres, sau menopauza precoce, pt ca relatii cu sotul nu a mai avut de mult, si atunci "incomplete", iar cu alta ocazie cand a mai presupus ca e insarcinata, sotul bazandu-se pe 'grija" lui a intrebat-o "pai cum s-a intamplat? cu cine?"

Si pentru inca un plus de dramatism (nu e necesar de luat in seama, doar pentru cei mai pasionati de 'intriga") : duhovnicul lor, pe langa faptul ca nu e foarte batran si experimentat, cum ar trebui, a avut si el la randul lui un necaz infamilie; l-a parasit sotia pt alt barbat, pt ca, zica-se, era prea obsedat de munca si nu isi indeplinea indatoririle conjugale asa cum trebuie; are si el o fetita de varsta baiatului doamnei, si are custodie comuna cu fosta sotie.
Acum femeia se teme, si sotul ei de asemenea, ca parintele duhovnic ar putea sa nu fie suficient de obiectiv si de impartial in privinta sfaturilor pe care i le da privind casnicia si relatiile cu familia, si sa aiba, cel putin, o slabiciune pentru ea si problema ei, care sa il faca sa fie partinitor, sa ii ia apararea, si asta nu doar dpdv religios, ci si 'omenesc" (adica sa aiba o predispozitie spre 'neascultare" in cuplu, bazata pe banuiala ca asa i s-a intamplat si dlui).

[fallen]

Fosta sotie a preotului "prea ravnitor" s-a casatorit cu un catolic, convertindu-se (desi era educata ortodox). La inceput i-a convenit; slujbe mai scurte, cuminecatura la fiecare slujba, postul mai usor, mai ales pt copii, etc. Fiul lor a fost botezat catolic, insa intre timp, crescand, a vazut ca mama isi ducea fata in fiecare duminca la tatal ei s-o impartaseasca, si a inceput sa vrea si el, insa conform religiei catolice, copiii lor se impartasesc abia la 7 ani. A discutat cu fostul sot despre problema asta, dar el a dat din umeri...Acum, de ziua Sfintei Cruci, era internata cu cel mic la spitalul de copii, luase o rotaviroza de la cresa, si a vazut celelalte mamici ortodoxe impartasindu-si copilasii, si ce a zis, vazandu-l pe copil slabit si suferind, fara sa mai spuna preotului, s-a dus si ea...l-a si imparatasit, l-a si miruit. Dupa pranz insa a venit sotul si a simtit ca mirose a mir si si-a dat seama, dar nu a zis nimic. Insa cand s-au externat a luat copilul si a plecat la ai lui, pe motiv ca sa nu se imbolnaveasca si fata ca trebuia sa inceapa scoala. Insa sotia se teme ca sotul s-a suparat pentru 'escapada' ei si ca ar putea chiar sa o paraseasca. mai mult, nici ea nu mai e asa convinsa cat de bune sunt dogmele catolice; ii convine cuminecatura la fiecare slujba, dar parca tot nu "simte' ce simtea inainte, cand se impartasea doar in posturi, inainte de marile sarbatori; apoi a aflat ca ei nu invoca Duhul Sfant pt a sfinti Sfintele Daruri si se teme ca ar putea sa nu fie cu adevarat Trupul Domnului; acum parca regreta ca nu l-a convertit si pe sotul ei la ortodoxie si nu a botezat copilul ortodox si ar vrea daca se poate sa o faca acum. Insa daca el nu vrea sa-si abandoneze doctrina in care a fost crescut? Mai mult, ar putea-o acuza Biserica Catolica de apostazie si excomunica pt ca a impartasit copilul la ortoocsi? Doar pe ea sau si pe copil?
In cazul in care ar fii excomunicati cu totii, si ea si sotul ar urma-o, Biserica Ortodoxa ar ierta-o pe ea pentru ratacirea initiala si i-ar primi pe toti trei?
Daca sotul vrea sa ramana catolic si ea nu, ii va ingadui BC divortul?
Ea daca se caieste si se intoarce la ortodoxie, ar mai putea sa o primeasca fostul sot, preot ortodox, si ca sotie?

Daca insa fosta sotie nu se intoarce, insa doamna A din povestea 1, din pacate, se desparte (divorteaza) de sotul ei, sau daca acesta moare (are o problema de sanatate care il poate ucide oricand, fulgerator, si nu vrea sa ia masuri de protectie, nici medicale, nici 'duhovnicesti"), iar parintele chiar are sentimente reale pt ea, ar putea oare sa o ia de sotie???
Parintele s-a gandit de multe ori la calugarie, inca de cand s-a intamplat necazul cu sotia d-lui, insa nu a pus-o inca in aplicare pt ca e fetita prea mica si vrea sa mai stea cu ea, cat se poate, iar acum iata ca a picat asupra lui si 'ispita" cu doamna A, fata de care insa crede el nu are decat sentimente 'crestinesti', nicidecum pofte pacatoase, dar...poate o idee prea "inflacarate"...

[glykys]

Fallen, poti citi romanul "Roxana" de V. Voiculescu si nuvela "De la noi la Cladova", de acelasi autor. Ating, printre altele, si problema unor enoriase, femei maritate si nefericite in casnicie care se indragostesc de un tanar calugar misionar, respectiv un preot de parohie. Vezi ce solutii, profund crestine, de altfel, gaseste autorul :).

[fallen]

Multumesc pentru sugestii, Glykys. o sa ma mai documentez despre problema asta, desigur, cand imi va permite timpul. Acum insa mai arzatoare mi se pare problema doamnei A, netinand cont si de o eventuala pasiune/slabiciune a ei fata de duhovnic sau viceversa. Ea cel putin sustine sus si tare ca nu ar avea asa ceva si ca dorinta ei de a merge la biserica nu e pt el special, cum banuieste sotul (facand-o si pe ea, uneori, sa se indoiasca0, ci in special pt copil. Acum daca e sa "disecam", poate si copilu ravneste tot pt ca il atrage cumva parintele duhovnic, e un model pentru el, asa cum taica-su nu e intocmai. dar si restul copiiilor din parohie au aceeasi atractie fata de biserica si parintele respectiv, care, fara sa-l banuim de lucruri necurate, e un parinte bun si mare iubitor de copii. Afara de asta, el l-a si botezat, si fiind prieten bun cu nasul copilului, i-a promis aceluia, care suferea de o boala grava, ca daca se va intampla ceva cu el, ii va prelua el atributiile de parinte spiritual, ceea ce s-a si intamplat. (dealtfel, dar aici e alta poveste, nasul era un fost pacatos intors la pocainta, iar un fost prieten/dusman al acestuia, dupa moartea lui, s-a pocait si a fost intors la credinta, pe ultima suta de metri, cu ajutorul parintelui in cauza).

[fallen]

Doamna A a studiat biologia intr-un oras mare, dar acum locuieste cu ai ei locuiesc intr-o suburbe. Pana sa nasca a lucrat in orasul cel mare la un institut de profil, acum lucreaza in urbea ei intr-o florarie. In liceu/facultate a facut naveta, iar dupa ce s-a casatorit au locuit cu chirie intr-o garsoniera, pana a nascut. Apoi si-au construit/renovat 1-2 camere dintr-o fosta casa batraneasca a bunicilor, alaturi de cea a parintilor ei. acestia sunt intelectua;li pensionati.
Sotul dnei a a fost politist, dar a avut un incident la munca si a ramas cu un handicap fizic si mai ales emotional, pe care insa nu le trateaza cum ar trebui, ci are tendinte (puternice) de negare. El provine dintr-o familie foarte numeroasa si saraca din aceeasi suburbe. Tatal si un frate sunt diagnosticati cu boala bipolara, insa el spune ca tatal (alcoolic si violent cu sotia) era in pericol sa-si piarda jobul si a trebuit sa se pensioneze, iar fratele, mai nechibzuit din fire, a fost nevoit sa scape de o urmarire penala.
Este si el credincios, chiar a "vazut" pe Mantuitorul cand era la un pas de moarte, insa s-a intors impotriva Bisericii ortodoxe fiindca popii sunt corupti, pacatosi, dogmele nu sunt bune (iarta pe toti infractorii care se "pocaiesc" cu donatii de bani), sfintele taine nu pot fii valabile atata timp cat nici macar popii nu cred toti in ele, si crede ca mult mai bune sunt celelalte confesiuni unde nu exista preoti, taine, "proceduri", ci totul tine de credinta fiecaruia. Apoi, nu e de acord nici cu dogmele invocate de sotia lui : postul, spovedania, curatia in anumite zile/perioade, fidelitatea, contraceptia, obligativitatea mersului la slujbe si a impartasirii si considera ca mersul la biserica ii face rau la fel de mult ca oricarui fanatic dependent pe care incerci sa il opresti de la viciul pe care il are (zice ca daca nu ajunge intr-o duminica la biserica reactioneaza ca un alcoolic sau un drogat care nu si-a luat portia zilnica).
Doamna A se teme ca nu cumva intaorcerea lui pierzatoare de suflet impotriva ortodoxiei sa fie alimentata si de banuiala ca intre ea si parintele duhovnic ar putea fii ceva sentimente necurate, neortodoxe, ca acesta urmareste sa o atraga la biserica in scopuri perverse, si in acest fel s-ar putea face ea vinovata, deopotriva cu parintele , de pierderea sufletului nefericitului preaputin credincios, si se gandeste ca poate ar fi mai bine sa inceteze orice colaborare cu acest parinte cauzator de asemenea banuieli pierzatoare de suflet.

[fallen]

N-am reusit sa citesc pe telefon textele integrale, ci doar comentariile, ceea ce imi dau seama ca nu e suficient pt ceea ce vreau sa aflu...cel putin comentariul la Roxana mi se pare chiar putin malitios (lasa impresia ca ea era o vampa, iar popa era ravnitor dupa castiguri nemeritate, si in final a trebuit sa se calugareasca sa nu cada grav in pacat). In schimb "De la noi la Cladova" pare mult mai profunda,intr-adevar...trebuie neaparat sa o citesc.

In povestea mea insa lucrurile stau putin diferit, la fel si vremurile, oarecum....
Nu m-am gandit sa o omor pe femeie, cum a ales par. Galla Gallaction, desi poate era cea mai potrivita solutie...dar sa aiba o moarte martirica, nu sa cedeze ispitei si sa se sinucida, cum este atat de tentant.
In cele din urma a pierit sotul ei, rapus de boala, si de propria ignoranta (a refuzat sa i se instaleze pace maker sau cardioverter la sincopele precedente, iar doctorii l-au avertizat ca se vor repeta si daca nu va fii nimeni atunci langa el...)...erau langa el (slava domnului, ca daca era sa se intample cand erau ei plecati la biserica, nu si-ar fi iertat-o niciodata), insa s-a lovit la cap in cadere si situatia s-a complicat...pana la urma a mai cazut odata , duoa o saptamana de spitalizare, a vrut sa se ridice din pat, si s-a lovit din nou la cap si de data asta i-a fost fatal. Cat a fost semi-constient, intre cele doua caderi, doar a delirrat, nu a fost in stare sa faca macar o confesiune sincera si completa parintilor.
Acum femeia se crede vinovata pentru caderea in apostazie si pierderea sufletului lui. Crede ca de vina a fost ravna ei pentru practicarea dogmelor ortodoxe, iar el nu a putut tine pasul, si ar fi trebuit sa o lase si ea mai moale, iar duhovnicul sa nu mai "bata calul care trage", pt ca celalalt, tragand inapoi, il impiedica si pe cel binevoitor, il oboseste peste masura si il face ineficient.

In urma cu vreo 2 ani, intr-o duminica dimineata, doamna A trebuia sa plece la munca, muncea pe atunci si duminicile, cateodata, si inainte de a iesi din dormitor s-a parfumat si l-a deranjat pe sotul care voia sa se mai odihneasca, iar acesta s-a enervat si a izgonit-o, aruncand dupa ea cu ce i-a venit la mana. Desigur ea s-a revoltat, iar el in cele din urma socat de ceea ce facuse la nervi, s-a speriat si a fugit la parintele acuzand ca e "posedat de necuratul", Acesta nu l-a putut ajuta in mod particular pt ca era in plina slujba, i-a zis sa se linisteasca si sa asculte slujba pana la sfarsit, sa se roage, si sa faca cele crestinesti in continuare (post, rugaciuni, spovedanie, sf maslu, etc). Nemultumit, a incalecat (pe motocicleta) si a plecat mai departe in judetul invecinat unde era un parinte caruia ii mersese buhul ca face slujbe de exorcizare si altele asemenea. Ajunse acolo la sfarsitul slujbei, insa parintele il asculta si ii spuse, in mare cam acelasi lucru; atata doar ii spuse ca il intelege, ca si el sufera de aceeasi boala de nervi si duce aceeasi lupta, insa ca nu ii recomanda lui, ca mirean, sa lupte de unul singur cu necuratul, ci numai cu ajutorul Domnului si prin intermediul bisericii si sfintelor taine ale acesteia.

Dupa un timp, parintele cu pricina fu amenintat de niste oameni rai, si stiind ca domnul A are o firma de paza, ii solicita ajutorul. Acesta nu pregeta sa i-l dea, salvandu-l dintr-o situatie periculoasa, si intre ei se leaga o prietenie. Insa parintele nu uita niciodata sa-i reaminteasca ca toate necazurile li se trag din ravna lor prea mare si din cauza ca amandoi se inversuneaza sa lupte cu raul prin fortele proprii, in loc sa ceara ajutorul si ingaduinta lui Dumnezeu, iar acesta (cel rau) ii incurajeaza in ravna lor smintita tocmai pentru a-i prinde-n capcana si a-i pierde. De exemplu, parintele se bucura cand vede biserica si curtea plina de oameni veniti din toate colturile tarii la dansul, pentru sfaturi si nu numai , ci mai ales asteptandu-se la minuni, si e bucuros (si mandru) sa ii ajute, insa realizeaza abia tarziu ca poate oamenii aceia nu fac exact ceea ce trebuie si tot ceea ce e crestineste, iar el nu are cum sa ii urmareasca si sa ii indrume pe fiecare in parte...

Am facut aceasta paranteza pentru a mentiona posibilitatea ca in timpul cand domnul A hulea si il invinuia pe parintele lor de diverse, el totusi sa se mai fii consultat si cu prietenul lui, parintele din judetul invecinat, care a venit, indurerat, atat la inmormantare cat si la pomenirea de 40 de zile. Atunci sotia vazandu-l si-a luat inima in dinti si l-a intrebat despre framantarile ei. Si ce credeti ca i-a raspuns? Ca ravna ei nu a fost deloc rea, dimpotriva, a fost foarte buna, iar sotul nu era nemultumit, ci chiar invidios ca nu poate tine pasul. Ba din contra, il durea faptul cand vedea ca ea da inapoi, de frica lui, in loc sa-i tina piept. Si i-a mai spus ca foarte imortant este, indiferent de circumstante, sa asculte de duhovnic si sa nu se indoiasca de invataturile si indemnurile lui, ca acestea sunt inspirate de duhul sfant, si nu pot fi "partinitoare" decat dreptei credinte.

[fallen]

Am reusit sa nu merg la biserica vreo 3 duminici la rand...prima a fost cea mai grea, am fost in "sevraj". A doua mi se pare am periat covorul si am fos tfoarte bucuroasa ca am reusit s-o fac si ca mirosea asa frumos la mine-n casa. Nu m-a mai chinuit sentimentul de vinovatie ca fac treaba duminica. Al 3 lea wk, sambata in drum spre serviciu am intrat la o biserica doar sa ma inchin si sa aprind cate o lumanare; era frumos, as mai fi stat, daca nu aveam treaba. Duminica trecuta am iesit doar sa duc gunoiul si sa iau paine si am intrat tot asa doar sa aprind o lumanare. Era foarte urat afara si inauntru era plin de lume, asa ca am iesit foarte repede. Intr-o seara m-a intrebat al meu dacaam mai fost la biserica si de ce nu m-am mai dus. A zis ca sa am grija sa nu-mi fac pacate mai mari decat am deja. Parca e prost; a uitat ca el era cel caruia nu-i convenea ca ma duc? A zis din nou ca el nu crede ca eu chiar cred in Dumnezeu; i-am zis ca de unde stie el daca cred sau nu? Apoi a zis ca nu e bine sa merg la biserica daca nu cred; i-am zis ca tocmai de-aia nu am mai mers, ca a zis el ca nu trebuie neaparat sa mergem chiar daca credem. Si afara de asta am avut si alte treburi mai importante.
Ieri si alaltaieri am avut 2 zile cam grele, cam incercate, a trebuit sa apelez si sa ma rog si sa-mi pun toata nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Si l-am primit, pana la urma. As fi vrut sa fac cumva sa-I multumesc, dar n-aveam cum. dar ca sa-mi dovedeasca puterea lui, cand veneam acasa (prin fata bisericii, ca trebuia sa iau paine) am gasit biserica deschisa si am intrat. Slujba era pe sfarsite, dar a trebuit sa stau sa termine parintele de citit acatistul, ca era in fata iconostasului si voiam sa ma inchin. Ceea ce am si facut, apoi am luat 2 lumanari, le-am aprins si am plecat acasa. Al meu a comentat ca am ajuns asa tarziu, dar i-am reamintit ca vinerea am mai multa treaba ca trebuie sa las totul in ordine la serviciu. Insa ceea ce-mi era frica s-a si intamplat : l-am visat pe parintele, cred ca mi s-a facut dor de el. Nu sunt indragostita de el cum o sa va grabiti sa credeti; doar ca atunci cand iti place, te multumeste cineva ori profesional, ori sufleteste, ai tendinta sa apelezi in ontinuare la pers respectiva si sa nu vrei s-o inlocuiesti. Dar, daca ne vom muta, acest lucru nu va mai fii posibil si chiar daca voi merge la alta biserica, ori nu-mi va placea, ori imi va placea dar s-ar putea tot sa mi se faca dor, sa-mi amintesc de biserica si de parintele de aici. Cunosc pe cineva care merge de peste 10 ani la aceeasi biserica si la acelasi duhovnic, nu aici la mine, dar sunt si aici persoane care vin de departe special pt parintele si/sau pt ca le place aici. Eu totusi as vrea sa-l "schimb" cu unul care sa imi placa mai putin, sa-mi fie indiferent sau chiar antipatic, sa nu imi fie niciodata dor de el sau sa simt nevoia acuta sa ma confesez la d-lui... s-o fac doar ca 'formalitate".Pana la urma asta si e, chiar daca unii nu-i recunosc nici macar aceasta valoare (sfintei taine). Acum sunt in faza nasoala in care mi-as dori, n-as accepta sa se intample altfel, sa ma cunune, sa-mi boteze copiii sau sa ma ingroape altcineva (dar, daca Dumnezeu va ingadui sa se intample aceste minuni vreodata, probabil nu va fii greu pt El sa ingaduie si ce vreau eu...)