Membri ai familiilor regale vest-europene "cuce-

[PadreCory]

1.ASR Printul de Wales a sprijinit renovarea mai multor lacasuri de cult ortodoxe

2.ASR Ducele de Edinburgh este anglican chiar daca s-a nascut ortodox ca fiu al Printului Andrei de Grecia

3.Mama Ducelui de Edinburgh, Principesa Alice de Battenberg a fost calugarita ortodoxa

[size=3][color=null]SFATUITORUL PRINTULUI CHARLES, MONAHUL ATHONIT DIONISIE IGNAT (PARINTE ROMAN)[/size]

Schitul Colciu, intemeiat inainte de secolul XIII-lea, este situat in nord-estul peninsulei, la o jumatate de ora de mers de Vatopedu, stralucitoarea manastire athonita. Atat schitul, cat si multele chilii construite mai tarziu in jurul lui au fost fie distruse, fie s-au degradat de mai multe ori de-a lungul veacurilor si au fost adesea rezidite. Astazi, numai patru chilii (Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian, Sfantul Gheorghe, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul si Sfanta Ana) mai sunt locuite. Cea mai mare dintre ele, cu 10 calugari, este Chilia Sfantul Gheorghe, al carei staret a fost Parintele Dionisie Ignat, unul dintre cei mai induhovniciti parinti ai Muntelui Athos.
Despre viata si invataturile Parintelui Dionisie s-ar putea scrie mii de pagini. E suficient sa spunem ca la inmormantarea lui, anul trecut, a participat, alaturi de peste 200 de monahi, preoti si diaconi, mostenitorul Coroanei Britanice, printul Charles. Ucenicii parintelui spun ca printul Charles obisnuia sa vina la Chilia Sfantul Gheorghe pentru a cere sfat de la Parintele Dionisie. Nu o singura data Charles a stat o jumatate de ora rugandu-se in genunchi in paraclisul schitului, in timp ce bodyguarzii sai asteptau nerabdatori afara. Spre sfarsitul vietii sale, batranul Dionisie a fost unul din cei mai cautati indrumatori spirituali din Athos, fiind cercetat de multi stareti, ieromonahi, pustnici si monahi.

[BogdanF]

In Occident exista foarte multi convertiti la ortodoxie, unii dintre ei deveniti deja celebri in urma publicarii unor carti: Timothy (Bishop Kallistos) Ware, Clark Carlton, Patrick Barnes, Peter E. Gillquist, si probabil cel mai celebru dintre toti, Pr. Serafim Rose.

In toamna lui 2007 am fost placut surprins sa vad la manastrirea Pr. Efrem din Florence, Arizona, un calugar negru.

Bogdan.

[AndreiB]

Bogdan, noi ne-am dezobisnuit sa gindim ca exista si negrii crestini, chiar traitori in pustie. in Pateric sint foarte multe exemple de sfinti pustinici, daca nu ma insel, unul dintre ei, pe nume Moise, era un foarte bun traitor, un sfint in viata. si acesta obisnuia, pentru a se smeri, sa-si spune siesi: "iata , moise, sufletul tau este mai negru decit culoarea pielii tale". am reprodus din memorie.
ma gindesc si la coptii de acum, la etiopieni, care sint urmasii traitorilor din crestinismul primar.
stiai ca sint si sfinti chinezi, recunoscuti de biserica otodoxa?
Mare minune!
Nimic nu este imposibil Lui Dumnezeu.

Doua articole aparute in revista "Orthodox Canada", Vol. I, noiembrie-decembrie 2006
(Lipsesc numele autorilor articolelor)

[size=3]What would be the implications for Canada, however, if
the monarch of our country was an Orthodox Christian? [/size]

At first glance, most people would say this would make little
difference, in a country who couldn’t care less where His or
Her Majesty might find themselves on Sunday morning.Yet
the inherited experience of the centuries speaks otherwise.
The anointed kings of the Old Testament were not simply
someone who happened to be the king: they were God’s
anointed. The Byzantine emperors carried similar
significance. This is the reason on the walls of
Constantinople in 1453, the death at the hands of Muslim
armies of the last Emperor Constantine Paleologus was a
tragedy of biblical proportions: it was the end not just of a
dynasty, but the kingdom which reflected God’s Rule on
__________________________________________________ _
__________________________________________________ _
2 Vol.1 No.1 - November & December 2006
Like to send
to a friend?
Email us at korzg@hotmail.com
Orthodox Canada

earth. The murders of the Royal Martyrs of Russia in the
twentieth century bore the same significance, signaling the
end of the Third Rome, of Holy Orthodox Russia. Orthodox
rulers have always been viewed by the Church as a sign of
God’s favour toward a country; their deaths have been
interpreted as the act of the Lord removing His protective
hand from an apostate nation.
Canada, like other countries who share the same
sovereign as Britain, has little likelihood of inheriting
such Divine favour - or so it would seem. Yet as our
Queen celebrates decades on the throne, attention
inevitably turns to what the future may hold for the
monarchy. The collective opinion of Charles, The Prince
ofWales, has warmed in recent years, after a decades-long
roller-coaster ride in public opinion. Most Orthodox
Christians, especially those with no personal ties to the
United Kingdom, have paid little attention to the Prince’s
activities, beyond what the mainstream media reports.
This is the very reason the prospect of an Orthodox
Sovereign for Canada has missed most Orthodox.
For many years, The Prince ofWales has been an active
(and contributing) steward of a number of Orthodox
monasteries, including St. Catherine’s on Sinai, and
communities on the Holy Mountain of Athos. Introduced to
these by his Greek Orthodox father, Prince Phillip, Charles
makes regular pilgrimage to both, and is granted privileges
of access reserved not just for Orthodox pilgrims, but only
for Orthodox bishops. Media reports confirm his regular,
private visits to the only Welsh Orthodox priest, in the
priest’s tiny cottage in the northwestern Welsh nationalist
country. His Royal Highness’ love for things Orthodox
extended to the Anglican marriage blessing at Windsor
Castle, at which a Russian singer sang the Nicean Creed - the
original Creed used by the Orthodox, not the Latin version
with the filioque
religion of which Prince Charles would become head upon
his ascension. There are numerous indications that the
Prince also receives the Holy Mysteries of Communion in
the Orthodox Church, from the most strict monastic
communities, which raises the question of whether in fact
Prince Charles is actually Orthodox. Direct inquiries to
those who serve as spokesmen for the Royal Family are met
with demure silence: the royal method of avoiding a positive
response to a complicated question.
If Prince Charles is an Orthodox Christian, what does it
mean for the Church of England, the rapidly declining state
Clause used by the Church of England, the
__________________________________________________ _
__________________________________________________ _
[size=3]An Orthodox monarch has always
represented God’s favour toward a nation.[/size]

religion in a country that boasts better attendance in its
mosques on a given day than in its own pews in a month of
Sundays? His Royal Highness has already expressed
reservations about taking on the role of head of the Church
of England; of course, this is a role an Orthodox Christian
could not accept. He continues to take his own sons (and
heirs) on pilgrimage to Orthodox holy sites, and does so not
in the manner of a royal tourist, but as a regular, humble
pilgrim, traveling by foot, and staying in regular quarters
(with a retinue of bodyguards, to be sure). By God’s
providence, should the day arrive that he assumes the
throne, the implications for Anglicanism may be nothing at
all, if Prince Charles gets his way.
For Orthodox Christians, the prospect of an Orthodox
Christian king - indeed, an Orthodox King of Canada -
should like all things pertaining to the Mind of God, not be
interpreted for their outward meaning, but for their inner,
spiritual significance. For an Orthodox monarch has always
represented God’s favour toward a nation, and perhaps in
this case, it would represent the Lord providing
Commonwealth countries, including Canada, a chance for
repentance and salvation. As the drums of war beat with
increasing ferocity around the globe, perhaps it will even be
our last chance.

Articol nr. 2
[size=3]Canada: Doorway To a New Christian Commonwhealth?[/size]

"They will come from the east and the west, from the norh and from the soud, and sit down in the kingdom of God
- Luke 13:29

Some of us long for the good old days. In the case of some
Orthodox Christians, the “good old days” often take the
form of the Byzantine Empire - the height of Christian life
amoung the Hellenes - or Holy Russia, the age of great
monasteries and spiritual elders. Others may look to other,
smaller Orthodox kingdoms, east or west, such as the
Bulgarians, Ukrainians, Serbs,Anglo-Saxons or Franks.
For nationalists, there is something very comforting in
nostalgia, the sense that the greatness of the past does not
ever really pass away. Yet the earthly reality is quite
different: Holy Russia crumbled into atheistic Communism,
the Byzantines were overrun by Moslem Turks, and most
Greeks and Russians today are not calling for a return of
their Orthodox Emperors. Like everything carnal,
nationalism finds its end in the dust of time - yet unlike
everything carnal, something about these great Orthodox
Empires lives on in the heart of every Orthodox Christian, in
every prayer, in each Divine Liturgy.
What is this essential quality that lives on? It is in fact the
very opposite of the narrow nationalism that characterizes
much Orthodox parish life in North America: it is in fact the
essence of Orthodoxy, which goes beyond culture, which
embraces the whole human race in the historic, Orthodox
Christian Faith, to such an extent that Orthodox Christianity
becomes the culture of an individual or a nation. This was
evident in themultiracial - and multilingual - life of the great
Orthodox Empires. In the case of Russia, it was Orthodox
baptism - not bloodline or ethnicity or language - which
determined citizenship in the Empire. The European Slav,
the Scandinavian, the Asiatic, the Alaskan Aleut - all were
equally citizens of the same Eternal Empire, since all shared
the same baptism. This was the inheritance of Byzantium,
whose genius transformed the pagan Roman idea of
citizenship - loyalty to a false Imperial god - into the only
eternal brotherhood of all those who call God their Father.
Given centuries of politics, wars, and bloodfeuds, it is
remarkable indeed that this sense of eternal citizenship
continues to exist at all amoung Orthodox Christians the
world over to this day.
The age of states made up of a single people or language
is over. Immigration, and the international economy, have
made this a thing of the past. This new reality is sometimes
discouraging and confusing to Orthodox people, who
struggle to find an Orthodox identity in a culturally diverse
world. Yet cultural and linguistic diversity are the very
situations in which Orthodox Christianity has always
flourished. The reason is simple: when the Church is
surrounded by diverse cultures and languages, it is forced to
look outward, to share the Gospel with those around it. This
is the same condition that motivated Saints Cyril and
Methodius to create a new written alphabet to share the
Gospel with pagan Slavs (in their own day, it was as
impossible to imagine Christian Slavs as it would be to
imagine Orthodox Saudis or Iranians today - or Orthodox
Canadians, for that matter). It was the same cultural
diversity, including a complex patchwork of languages, and
ethnic intermarriage, which allowed Saint Innocent and the
other Alaskan missionaries relative ease in spreading the
Orthodox Faith among native Alaskans. Where cultural
diversity and contact was greatest, so often was mission
work.
Where do we find the greatest degree of such cultural
diversity today? We do not need to look very far: it’s in
Canada. And linguistic diversity? Again, the answer is in
Canada. In particular, the city of Toronto allows an
individual to encounter virtually every culture and language
in the world living within a one mile area. Montreal,
Vancouver, and to a lesser extent other Canadian cities,
present a similar picture. This is the same picture that
confronted the missionary saints of past centuries.
What does this mean for Orthodox Christians in Canada?
Regrettably, many Orthodox mourn the loss of their
ancestral tongue, and try to drown their sorrows in the
pursuit of better heritage language and dance programs for
their children and grandchildren. Neither of these has
anything to do with the work of the Church. If we view our
Canadian situation with the eyes of saints like Cyril,
Methodius, Innocent, Gregory the Great, and others, our
best investment in eternity would be time spent in the
heritage language classes of other cultures, such as the
Chinese andArabs, whose numbers swell in Canadian cities,
and whose children fill our public schools. Our funds would
flow toward the translation of liturgical texts, lives of the
saints, and writings of holy elders into Urdu, Mandarin, and
Vietnamese (and for our American neighbours, Spanish,
which accounts for over forty percent of the first language of
all American citizens). French missions deserve special
attention. Canada is blessed with freedom of movement
throughout the largest national landmass in the world, and
the Lord’s providence has preserved us free from war on our
soil since a small group of American troops were driven
back to Niagrara Falls generations ago.


Fie ca Domnul sa-l incoroneze pe ASR Printul Charles si cu cununa Credintei Ortodoxe celei Adevarate!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
--------------------------------------------------------------------------------------
"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toata faradelegea mea". (Psalm 50, 1:2)

Linkul spre cele doua articole anterioare, scrise in format .pdf, din revista "Orthodox Canada" (de aceea au iesit la copiat in formatul in care au iesit):

www.orthodoxcanada.com/download/2006-01.pdf

ASR PRINTUL CHARLES, MOSTENITORUL TRONULUI BRITANIC, SI-A INFIINTAT O BISERICA ORTODOXA PERSONALA, PLINA DE ICOANE IN STIL BIZANTIN, IN DORSTER


Cel putin, astfel afirma Anthony Gardner in articolul sau:

"O RELIGIE STRAVECHE - O STEA CARE RASARE IN EST"


În timp ce Biserica Anglicana se straduieste din greu sa-si tina turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut stravechi, îi învaluie din ce în ce mai mult pe Englezi, inclusiv pe printul de Wales.

Luna trecuta, Sâmbata noaptea, politia din Londra a fost chemata sa supravegheze o mare multime adunata în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau sa se strecoare într-o cladire a carei capacitate era pentru cel mult o jumatate din ei. Unii chiar au lesinat, iar înauntru, conform celor raportate de un politist, era «ca într-un cuptor».

Înghesuiala aceasta nu era prilejuita de vre-o manifestare ilegala, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Pasti la Catedrala Ortodoxa Rusa din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numarul credinciosilor ortodocsi din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, facând din aceasta religie confesiunea crestina cu cea mai rapida crestere. Biserici Ortodoxe si circa 6 manastiri pot fi întâlnite din Truro si pâna la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Ortodoxia nu face evanghelizare ca alte denominatii si este, dupa spusa unui convertit, absurd divizata, în cearta continua si cu multe ranchiune.Un factor important îl constituie marele numar de imigranti sositi din Rasarit si din fosta Uniune Sovietica. Desi numarul de convertiti nu este mare, prin comparatie, ei joaca un rol extraordinar de mare. Cei mai influenti oameni ai Bisericii Ortodoxe din Anglia – Episcopul Kalistos Ware în Biserica Greaca si episcopul Vasile Osborne în Biserica Rusa - au venit de la protestanti. În plus, exista un numar important de figuri mari în Anglia care simpatizeaza Ortodoxia, fara a fi convertiti. Un centru important de simpatie îl constituie Prietenii Muntelui Athos, care sustine manastirile grecesti din Sfântul Munte si include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg si pe Printul de Wales. Implicarea printului Filip nu ne surprinde, având în vedere ca Biserica Ortodoxa Greaca si l-a apropiat mai de mult. Mai surprinzatoare este prezenta printului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. «El este profund miscat în duh de Muntele Athos, spune un membru al Societatii. «Printul viziteaza Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o saptamâna si este foarte admirat acolo.»

Philip Sherrard spune ca printul Charles a fost influentat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie si ecologie si argumenteaza ca întreaga crestinatate occidentala a produs paguba mediului natural prin separarea dintre spiritual si fizic. Printul mai este puternic influentat si de strastra-matusa lui, Elizabeta, Marea Ducesa de Rusia, victima a revolutiei comuniste si care a fost canonizata în 1993.

Chrales a comandat o icoana a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost calugar ortodox stabilit în Shropshire. În plus, printul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiti, John Tavener, care a compus mai multe lucrari pentru biserica si a înfiintat biserica sa personala plina de icoane, în Dorset. Pentru un neinitiat, Biserica Ortodoxa este bizantina în multe sensuri si ea cere un cap limpede si o harta clara a Orientului apropiat din primul mileniu dupa Hristos pentru a o întelege. Biserica primara a fost organizata în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma si Constantinopol. Primele trei au cazut sub invazia musulmana si, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând nastere marii schisme. Atunci Patriarhul onstantinopolului a fost declarat primul între egali (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxa, sustinut prin formarea unor noi biserici si patriarhii în Grecia si în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe n.n.) sunt vlastare ale acestor biserici si îsi au jurisdictia dincolo de ocean: cea Rusa la Moscova, cea Greaca la Istambul si cea Antiohiana la Damasc.

Cea mai larga prezenta în Anglia o are Biserica Greaca, cu 120 de parohii, cea Rusa aduna vreo 35, dar, dupa parerea Victoriei Clark, o specialista în ortodoxie, ea este mai înclinata si mai deschisa pentru convertiti decât cea greaca. Daca te duci în Ennismore Gardens într-o Duminica dimineata, vei gasi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Ce-i atrage acolo? Conservatismul ortodoxiei este o importanta atractie. În timp ce anglicanii si romano-catolicii agonizeaza sub tendintele moderniste, multi tineri gasesc o certitudine într-un corp care, dupa afirmatia episcopului Ware “a pastrat traditia si continuitatea vechii biserici în deplinatatea ei.”

Aceasta aderenta la dogma este completata de cre-dinta ca bisericile din Vest se sprijina prea mult pe ratiunea umana.

Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânarilor, metaniile si sarutarea icoanelor are mai multa actiune fizica si este mai potrivita pentru emotia spirituala. “Liturghia noastra are o frumusete care se adreseaza întregii fiinte”, spune parintele John Hockway, un preot englez prin nastere, stabilit în Enfield. “Cântarile, tamâia, modul în care e construita biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu si partasia noastra la Împaratia Lui. Ea raspunde unui adânc dor al fiintei umane.”

Daca Biserica Ortodoxa este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datoreaza, în parte, convingerii ca Liturghia vorbeste prin ea însasi. În plus, spune un convertit, “Ortodoxul este foarte constient de faptul ca el este un musafir în Anglia si nu doreste sa intre în conflict cu alte biserici.”

Cea mai notabila recent convertire a fost trecerea la ortodoxie a unui numar de 30 de preoti si diaconi anglicani care au respins preotirea femeilor. «Dar, spune unul dintre ei – parintele Mihail Harper – nici Biserica Greaca, nici cea Rusa, nu s-au aratat receptive fata de intentia noastra. Atunci ne-am adresat Bisericii Antiohiene… “pentru ca ea a fost singura care si-a deschis bratele ca sa ne primeasca, ceea ce celelalte biserici n-au facut.”

Faptul ca slujbele ortodoxe sunt tinute traditional în limbi nefamiliale englezilor – limbi slavone, greaca sau araba – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situatia s-a schimbat mult, fiindca bisericile au introdus parti din servicii în limba engleza si, la unele din ele, întreaga liturghie.

Persoana cea mai acreditata pentru a aduce în Biserica Ortodoxa vorbitorii de limba engleza a fost Mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de multi drept un sfânt. « Nu-mi venea sa cred ca un asa de mare numar de englezi au fost prezenti la înmormântarea lui» spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participantii la funeralii.

«Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca sa fie cât mai aproape de groapa.»

Printre cei care au tinut discursuri funebre a fost si Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat partasia bisericilor anglicane cu comunitatile ortodoxe. În mod inevitabil, exista si diferente de opinii – desi nu doctrinale – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleasi natiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între Biserica Rusa “rosie”, cea care a acceptat jurisdictia Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de catre comunism si cea «alba» care sta sub jurisdictia unei succesiuni de episcopi exilati. În prezent, relatiile, oarecum, s-au mai dezghetat. Nu mai sunt aceleasi sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite, zice unul dintre membrii Bisericii «albe», pentru ca, în prezent, ei nu mai sunt atât de supusi Moscovei, desi unii înca mai sunt.

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaste aceste probleme însa, argumenteaza el, este mai bine sa te sfadesti pe anumite probleme mai putin importante, decât sa fii, ca anglicanii, «uniti, în cea mai mare parte, într-o organizatie aparenta si sa fii profund divizat în credinte si în formele publice de adorare a lui Dumnezeu."

"Biserica Ortodoxa, spune un convertit, este plina de tot felul de neîntelegeri marunte, dar, în inima ei, ea ramâne într-o singura credinta – neclintita - ca lumea este transfigurata prin savârsirea Sfintei Liturghii. Este foarte obisnuit sa gasesti convertiti care sa ajunga întâmplator din strada la o slujba ortodoxa si sa gândeasca: Aici ramân! M-am întors acasa."


Fie ca Domnul sa-l incoroneze pe ASR Printul Charles si cu cununa Credintei Ortodoxe celei Adevarate!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
--------------------------------------------------------------------------------------
"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toata faradelegea mea". (Psalm 50, 1

[PadreCory]

Printul Charles este viitorul Guvernator al Bisericii Anglicane.

Teoretic ar trebui sa fie, parinte. Practic daca doreste sa se mentina ortodox, cumva ar trebui sa abdice in favoarea celui mai mare dintre fiii sai, presupun...

Si as mai vrea sa adaug ceva: vazand cum viitorul monarh al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord se apropie din ce in ce, cu pasi tot mai hotarati spre Ortodoxie, oare cum as putea convinge un credincios de rit catolic de frumusetea, si maiestatea slujbei ortodoxe si de intensitatea trairilor spirituale din timpul acestei slujbe? Daca acel credincios de rit catolic nu are aplecarea sa participe la slujba din Biserica Ortodoxa? Macar de cateva ori... Ca teologie ortodoxa, in calitatea lui de preot, banuiesc ca stie, suficient de multa... Parinte PadreCory, ce spuneti? Acceptati provocarea? Chiar sa participati la o slujba ortodoxa impreuna cu unii din credinciosii dvs. greco-catolici.


Fie ca Domnul sa-l incoroneze pe ASR Printul Charles si cu cununa Credintei Ortodoxe celei Adevarate!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
--------------------------------------------------------------------------------------
"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste toata faradelegea mea". (Psalm 50, 1

[PadreCory]

Printul Charles pare impresionat de frumusetea lacasurilor de cult ortodoxe si datorita faptului ca bunica sa era calugarita ortodoxa dar viitorul Rege al Marii Britanii nu si-a manifestat niciodata intentia de a deveni ortodox.
In ceea ce ma priveste am participat de mai multe ori la diferite evenimente la slujbe ortodoxe care sunt ff frumoase dar nici nu se pune problema de a nu fi catolic.