Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Despre Forum > Craciunul - Nasterea Domnului
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #61  
Vechi 25.12.2012, 01:41:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.911
Implicit Povestea unui fulg de nea

…A fost odata, intr-o imparatie din inaltul cerului, si ploaie si vant si frig… Si, intr-o zi insorita dar geroasa, toate acestea s-au unit si au dat nastere unui fulg de nea. Stralucea ca o stea, era rece ca frigul naprasnic, se topea si se transforma in ploaie si, numai soarele stia sa-l faca sa zambeasca.

Dupa ce a crescut putin i s-a dat binecuvantarea si a pornit la drum in josul pamantului pentru a gasi un alt fulg cu care se putea juca in liniste… I s-a spus sa nu se increada in nimeni, sa se fereasca de caldura, sa se ascunda de soare dupa-amiezile sa nu piara, sa se joace doar cu semenii lui si, atunci cand va atinge pamantul, sa se aseze peste fulgul pe care il va iubi o viata. Fulgul cu care avea sa se topeasca pentru a se intoarce sus, la cei ce i-au dat viata. Fulgul a promis ca va asculta povata parintilo si a plecat…

In drumul sau a cunoscut mii de alti fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici si, foarte putini, prieteni. Alaturi de ei si-a continuat drumul si nu a incetat nico clipa sa caute fulgul cu care avea sa se topeasca. Steaua de zapada a cunoscut copaci si frunze si flori si fluturi. A cunoscut blandetea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case batranesti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit oua de Pasti. A cunoscut suferinta, dragostea si fericirea aparenta. S-a ascuns mereu de soare de teama sa nu piara. Asa cum promisese…

Intr-o zi insa fulgul s-a oprit… Si, odata cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferinta, jocul copiilor. Culorile au palit, apele au incetat sa mai curga, pasarile sa mai zboare, vantul sa mai bata, ploaia sa mai ploua, zapada sa mai ninga…

Fulgul vazuse, acolo jos, ceea ce cautase intreaga sa viata. Gasise scopul calatoriei sale… isi gasise trecutul, prezentul si viitorul. Ratiunea de a fi. Gasise viata ce-i lipsea.

Si s-a apropiat incet… Si, in sfarsit, simtea ce inseamna sa fii fericit. Simtea cum il invaluie dragostea, cum totul capata un sens. Simtea ca iubeste atat de tare incat il durea. Si, s-a daruit intru totul lui, fulgului ce a promis ca-l va face fericit.
……………………………………………………………………
… Si nu, nu au trait fericiti pana la adanci batraneti pentru ca… fulgul nu se indragostise de un fulg ci de un om. Dar nu stia.. nu stia caci omul il mintise. Omul voia doar sa stie ce inseamna fii iubit de fulgul naiv care ii statea la picioare.
…si asa, steaua de zapada a atins mai intai parului omului, apoi l-a privit in ochi… Apoi i- a mangaiat buzele calde… buze care l-au topit…
…si fulgul a cazut mort… Si nu se poate intoarce la ai lui caci singur nu poate…
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #62  
Vechi 25.12.2012, 12:32:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.911
Implicit

MINUNEA NAȘTERII DOMNULUI

În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său:
- Tată, nu înțeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitorul fără durere?
Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod tainic, atât înainte de Naștere, cât și în timpul Nașterii și după aceea.
- Băiete, i-a răspuns tatăl, pentru Dumnezeu totul este cu putință. Nașterea Mântuitorului este o taină mare, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot așa, Domnul Iisus, Lumina Vieții, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuțimea minții noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #63  
Vechi 25.12.2012, 18:47:18
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Astazi am gasit aceasta intamplare de Craciun si v-o daruiesc si voua:

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna Autor: Ioan Ianolide

Era o iarnă liniștită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunțiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor și ne uneam cu ei și cu toată suflarea creștină într-o rugăciune mută. Este cu neputință ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolțiți între moarte și tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite înceruri, ele au adus cerurile pe pământ și cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta și pentru sufletele acelea mari și credincioase din Târgu-Ocna.
În camera 4 erau atunci așezați, printre alții, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu și fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Pitești, care era foarte bolnav. Pe partea dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.
Ion și părintele Gherasim se găseau în stare gravă. Valeriu se refăcuseun pic și, după pravila de rugăciune obișnuită, se concentra acum să compună câteva poezii testamentare. De asemenea dorea ca în seara aceasta să alcătuiască un colind special pentru Târgu-Ocna.
M-am apropiat ușor de părintele Gherasim, care ședea cu ochii închiși. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea șaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoți, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal părintele Gherasim își îmbărbăta prietenii, pe mulți îi ajuta la muncă și tuturor le stătea la dispoziție cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii și avea mari resurse sufletești, care l-au ținut puternic peste toate mizeriile.
Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii și cuminecări și drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne și oase, duhul nu poate ignora legile vieții, astfel că ascetul îmbunătățit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat și, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară „umanitar”.
Prezența lui în sanatoriu se făcuse simțită prin măiestria cu care știa să umble în sufletele oamenilor și să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deținuților care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuși.
Dădea și îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci și din bogata lui experiență mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noțiune și ca realitate practică, ci era și vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent și te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul și ființa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nici o clipă Tainele săvârșite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat și prin sfinții Săi. Așa simțeam în preajma părintelui Gherasim.
Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simțit și a deschis ochii mari, negri, adânci:
- Ai venit?... Mă bucur... Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu sepoate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Și acesta e un dar al Domnului. Nu știu cum să-I mulțumesc... Nu știu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie...
Am certitudinea vieții veșnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit și cu nădejde numai în mila și darul Domnului... Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință... Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui...
S-a oprit puțin, a respirat adânc, apoi a reluat:
- Aici va fi într-o zi pelerinaj... Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar dincolo de mijloacele omenești există o iconomie divină și ea va renaște omenirea.
Fiți deci binecuvântați!... Am cunoscut aici oameni în fața cărora cugetul meu se smerește. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine... Rugați-vă și voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta...
Vorbise stins, dar cu mare putere, încât eram profund impresionat. A închis din nou ochii și s-a retras în pragul vieții veșnice.
Convorbirea mea cu părintele Gherasim o înregistrase, involuntar dar emoționat, și evreul Iacov, care ocupa patul alăturat. I-am pus mâna pe frunte:
- Ai temperatură? l-am întrebat.
- Nu, mi-a răspuns el. Mă simt bine...
Aici e o lume cum n-am bănuit că ar fi cu putință, în tot cazul, o lume total opusă aceleia din care vin eu.
E cutremurător pentru mine să mă regăsesc sufletește în atmosfera creștină pe care am respins-o cu îndârjire toată viața, o dată prin materialism și a doua oară prin sionism. Noaptea de Crăciun, care a iscat totdeauna înverșunare în sufletul meu, azi mă copleșește prin realitatea ei dumnezeiască. Fiindcă cele ce se petrec aici nu sunt lucrări umane și naturale, ci dumnezeiești. O spune un materialist, un ateu și un evreu!... Și nu e o farsă mărturisirea mea. În fața morții, omul devine sincer și are putința să vadă adevărul... Te surprinde poate mărturisirea aceasta, dar ea s-a zămislit în mine încetișor, peste voia mea, ca o recunoaștere necesară a realității.
Adevăratul Dumnezeu este Hristos! Spunând aceste cuvinte, a lăcrimat. Era profund mișcat. Încercam să-l înțeleg, să particip la momentul dramatic pe care-l trăia. A tăcut o vreme. M-am așezat lângă el pe pat, ținându-i mâna în mâinile mele. Mă rugam în inimă... ce aș fi putut să fac mai mult?!
Știam bine că eu nu pot pricepe frământarea lui sufletească, căci eu m-am născut creștin și am trăit creștinește, pe când el era mozaic, devenise comunist, iar acum sionist. Un astfel de suflet trece prin traume cumplite ori de câte ori face o nouă descoperire în cele spirituale; iar mărturia lui creștină de acum era o răsturnare categorică și ireversibilă a întregului său trecut.
- Îți mulțumesc că m-ai ascultat, mi-a spus el după o vreme. Poate că în curând vom fi frați în Hristos!
- Să-ți ajute Dumnezeu! i-am răspuns emoționat și m-am ridicat să mă duc la Ion.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #64  
Vechi 25.12.2012, 18:47:49
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit continuare

Ion respira precipitat și avea febră. Chipul lui era când livid, când congestionat.
Natura mai menținea totuși un echilibru vital în el. Știam că moartea era prin preajmă; știa și el.
- Azi m-am spovedit și m-am pregătit de plecare, mi-a spus. Regret însă că mor și nu văd salvarea țării...
S-a oprit să se odihnească. Respira anevoios.
- Nu mi-a rămas decât credința în Dumnezeu. Poate că măcar acum, la această strâmtorare istorică, lumea va pricepe ce este cu adevărat credința în Dumnezeu!... Acum e târziu pentru mine... Mă sting... Adesea am senzația că se face întuneric, apoi izbucnește lumină orbitoare. Din pragul morții, tainele vieții se văd mai de aproape. Păcat că nu le-am văzut așa toată viața! Fratele meu, haiducul, a fost un om neasemuit mai mare decât mine, un vizionar!
- Liniștește-te! i-am zis. Ești epuizat.
- Mi-a fost dat să mor în mâinile tale, a continuat el. Te-am iubit și te-am admirat mult. Dumnezeu să te ajute!
- Frate, i-am răspuns, îți datorez imens. Ai fost mai viteaz ca mine.
Numai Dumnezeu poate să te răsplătească pentru dragostea pe care ai dovedit-o în viață, față de mine, față de alții. Nu te voi uita niciodată!
După o pauză mai lungă, mi-a zis:
- Te rog, spune-i lui Iacov să mă ierte. Am avut dese neînțelegeri cu el. Mă supărau manifestările lui comuniste și iudaice aici, unde nu e locul lor.
I-am spus lui Iacov, acesta s-a ridicat și a venit lângă Ion.
- Sunt impresionat că-ți poți cere iertare de la un om care a greșit, care a trăit în greșeală ca în propria sa matcă. Orgoliu? Poate... dar mai degrabă incapacitatea de a cunoaște adevărul. Acest adevăr m-a revoltat toată viața împotriva lui Iisus, dar azi îi descopăr realitatea. Numai satana poate inspira și întreține atâta minciună și ură împotriva adevărului. Voi nu puteți realiza cumplita dramă pe care o trăiesc în clipele acestea... Eu m-am opus adevărului, or dumneata mi-ai spus adevărul și niciodată n-ai fost rău cu mine. Eu te-am urât, iar dumneata m-ai iubit, eu am fost în înșelare, dumneata în adevăr. Eu deci trebuie să fiu iertat de dumneata, precum Pavel a trebuit să fie iertat de Hristos. Cred că voi fi și eu creștin. Doresc să fiu creștin, dar încă nu sunt stăpân pe propriul meu suflet. Vă rog să fiți îngăduitori cu mine!
Ion a lăcrimat. I-a întins mâna și l-a alinat.
- Dumnezeu să te ajute! Mărturisirea dumitale îmi deschide zări de lumină și încredere pentru lumea pe care o părăsesc în aceste condiții triste. Minunate sunt căile Domnului!
Iacov s-a retras. Ion mi-a cerut să merg la părintele Gherasim, ca să-i dea ultima binecuvântare.
S-a așternut pacea și eu m-am apropiat de Valeriu. Ședea rezemat cu spatele de marginea patului, cu capul plecat în piept și pleoapele lăsate, dar aveam impresia că mă privește. Ochii albaștri s-au deschis imenși, luminoși și m-au învăluit în căldura lor. A zâmbit fericit și mi-a spus:
- Ce bine este că te simt lângă mine! Sunt pe cale să compun o melodie frumoasă pentru Târgu-Ocna.
- Stai liniștit, i-am spus și m-am așezat pe un scaun ca să priveghez.
El însă mi-a zis:
- Tu vei fi primul care primește colindul meu. Să-ți spun versurile:
Pe malul Trotușului
Cântă robii Domnului,
Înjugați la jugul Lui.
Dar cântarea lor e mută,
Că-i din suferință multă
Și-i cu lacrimi împletită.
În inima robului,
Domnu-și face ieslea Lui,
În noaptea Crăciunului.
Flori de crin din ceruri plouă
Peste ieslea Lui cea nouă
Și din flori picură rouă.
Stă un copilaș în zare
Și privește cu mirare
La fereastra de-nchisoare.
Lângă micul copilaș
S-a oprit un îngeraș,
Ce-i șoptește drăgălaș:
„Azi Crăciunul s-a mutat
Din palat la închisoare,
Unde-i Domnu-ntemnițat”.
Și copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.
Refren:
Lăsați-i pe copii să vină,
Să-mi aducă din grădină
Dalbe flori de sărbători,
Dalbe, dalbe flori!

M-a privit puțin, apoi a adăugat:
- Acest colind îl dedic părintelui Gherasim. El este copilașul la care se referă ultimele versuri ale colindului.
Valea era împăcat, senin și bucuros. I-am mulțumit pentru că m-a colindat. Mi-a zâmbit și s-a retras în sine.
Era așa de liniște, încât auzeam respirația grea a bolnavilor, căderea fulgilor de nea și bătăile inimii mele. În amestecul acela mizerabil de temniță și tuberculoză era o vibrație sufletească evidentă, încât totul părea nepământesc, minunat. Timpul trecea domol. Mintea era atrasă de orizonturi de lumini, înțelesurile se dezvăluiau adânc, într-un fel de mișcare statică, paradox pe care numai trăirea în duh îl realizează.
Eram închiși, dar cu sufletele în afara temniței, eram bolnavi cu trupul, dar viguroși sufletește, eram în pragul morții și al vieții, și moartea era înghițită de viață. Rugăciunea se depăna cu îngerii și colindătorii ce-i simțeam în jur. Seara aceea cunoștea intensități neobișnuite de comuniune cu Dumnezeu.
Eram deopotrivă de lucid și de prezent în realitate și de aceea cred că atunci materia era duh pentru mine și duhul era materie. Nici un contrast nu mă tulbura.
Din când în când mă apropiam de Ion și de părintele Gherasim, care se stingeau încetișor, mai vii cu cât se apropiau de moarte. Iacov nu dormea. L-am surprins cu ochii deschiși, dar nu mi-a zis nimic.
Târziu în noapte, spre zori de zi, am înțeles că trebuie să am la îndemână mucul de lumânare și chibritul, obiecte interzise cu strășnicie, dar pe care le țineam ascunse în penele unei saltele și le foloseam cu mare economie, numai pentru două-trei minute, ori de câte ori încă unul pleca dintre noi.
A adormit întâi Ion, ca un pui de om, el care era un om cu suflet atâtde mare. Ultima lui privire a fost tristă, tristă și plină de dragoste. Poate că era și rugăciune în ea, poate și un îndemn, poate că licărea și o nădejde.
Abia terminasem cu Ion, când am fost chemat la părintele Gherasim.
A deschis iarăși ochii adânci, duși în fundul orbitelor.
- Să vă mai privesc o dată, dragii mei, copiii mei, frații mei, părinții mei! a spus el stins.
Apoi a tușit și, în fine, a adăugat:
- Plec! Dumnezeu să vă binecuvinteze!
A respirat adânc, scurt, s-a contractat un pic și și-a dat sufletul. I-am închis ochii.
Am închis ochii la sute de oameni și știam cum a murit fiecare mai bine decât cum a trăit. Poate că momentul sfârșitului este mai caracteristic pentru portretizarea oamenilor decât viața însăși.
Deși noaptea aceea fusese grea și nu mă odihnisem deloc, nu simțeam nici o oboseală, nu eram nici trist, nu aveam regrete. Realitatea vieții era pătrunsă de realitatea nemuririi. Trupul îmi era ușor. Timpul era dilatat, nici nu simțeam că trece, nici nu doream să treacă. Simțeam deopotrivă de prezenți pe cei ce rămăseseră în viață ca și pe cei ce plecaseră din ea. O pace imensă se așternuse în mine. În starea aceea sufletească am făcut pregătirea de îngropăciune a celor doi.
Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valea. Era vesel, fericit înăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept, cu trunchiul rezemat de marginea patului. Nici el nu putuse să se odihnească în noaptea aceea.
După ce am terminat pregătirile, m-a chemat din priviri și mi-a spus:
- Colinda este terminată... Poate versurile acestea vor fi testamentul meu... Să ducem credința mai departe, până la sfârșitul cel nesfârșit!
Tăcerea a acoperit din nou camera pentru o vreme. Rugăciunea, ca oscară cerească, cobora îngerii din ceruri pe pământ. Cerurile erau aici, cerurile erau pretutindeni.
(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, pag. 282-289)
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #65  
Vechi 25.12.2012, 19:38:20
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Cu ceva timp înainte de Crăciun a apărut pe cer o stea foarte luminoasă. Pentru popoarele orientale acesta era semnul nașterii unei mari personalități sau a unui monarh. Așa se face că și „magii de la Răsărit”, observând pe cer semnul, au pornit în căutarea regelui.

Dar, cine au fost, de fapt, „magii de la Răsărit”? Singura referință din Noul Testament este începutul Evangheliei după Matei. Dar evanghelistul consemnează închinarea magilor de la Răsărit, fără a ne lămuri nici asupra țării lor de origine și nici asupra numărului lor.

Primii scriitori bisericești credeau că magii veneau dintr-o singură regiune. Cei mai mulți considerau că erau perși. Nu există, însă, nici o tradiție unanimă asupra a ceea ce însemnă “la Răsărit”.

Dacă erau din Persia, atunci magii au trecut prin deșertul sirian, ce se întinde între Eufrat și Siria, trecând prin Alep, călătorind spre Damasc și, spre sud, pe calea spre Mecca, păstrând Marea Galileii și Iordanul spre vest, până au trecut pe lângă Ierihon. Din Persia, de unde se presupune ca ar fi venit, și până la Bethleem este o distanta de aproximativ 1000-1200 mile.

Despre cei trei magi vorbesc, însă, numeroasele tradiții ale popoarelor creștine și cercetătorii mai noi. Chiar dacă au fost doar trei magi sau mai mulți, gestul căutării lor și darurile pe care le-au adus la ieslea în care S-a născut Mântuitorul sunt simboluri ale reverenței pe care lumea întreagă a adus-o nașterii lui Hristos.
cand eram mica am citit o poveste despre al 4-lea mag.acesta se intelese cu ceilalti 3 sa mearga impreuna sa se inchine Mantuitorului,dar nu a reusit sa ajunga si cei 3 au plecat fara el.al 4-lea mag cumparase 3 pietre pretioase pe care vroia sa le daruiasca pruncului Iisus insa,cautandu-L pe Acesta,a intalnit oameni bolnavi,saraci carora le-a daruit cate-o piatra pretioasa.daduse una chiar unor soldati de-ai lui Irod,iar in schimb acestia au crutat viata unui prunc dintre cei 14.000 pe care trebuiau sa-i ucida din porunca lui Irod,spre marea bucurie a mamei care i-a multumit magului cu lacrimi in ochi.ramas fara nicio piatra,magul a ratacit ani la rand cautandu-L pe prunc.odata a auzit despre un anume Iisus ca a fost rastignit pe cruce.un simtamant launtric ii spunea ca Acesta e pruncul pe care Il cauta si incepu a urca pe Golgota.ajuns langa crucea Mantuitorului,ingenunche in fata Lui.
"Doamne,iarta-ma ca am venit la Tine cu mainele goale!"spuse cu lacrimi in ochi.
"Nu,tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri."spuse Iisus.
"Cum asa,Doamne?"intreba magul uimit.
"Toti oamenii pe care i-ai ajutat au fost pt Mine cele mai frumoase daruri."
magul se simtea fericit.Il gasise pe Cel pe care L-a cautat atat de mult timp.

bineinteles ca e o poveste inchipuita,al 4-lea mag n-a existat,insa importanta este invatatura transmisa: pt a-L gasi pe Dumnezeu trebuie sa-L cautam uneori f. mult timp,insa atata vreme cat,in aceasta cautare tinem cont si de aproapele nostru,e imposibil sa nu-L gasim.
Reply With Quote
  #66  
Vechi 25.12.2012, 21:20:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.911
Smile

Citat:
În prealabil postat de maria-15 Vezi mesajul
pt a-L gasi pe Dumnezeu trebuie sa-L cautam uneori f. mult timp,insa atata vreme cat,in aceasta cautare tinem cont si de aproapele nostru,e imposibil sa nu-L gasim.
Ce frumos spune Sfantul Isaac Sirul intr o rugaciune : "Te-am parasit nu ma parasi ; am iesit de la Tine , iesi in cautarea mea . . . "
Bine ai venit pe forum , Maria !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #67  
Vechi 26.12.2012, 14:54:56
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Ce frumos spune Sfantul Isaac Sirul intr o rugaciune : "Te-am parasit nu ma parasi ; am iesit de la Tine , iesi in cautarea mea . . . "
Bine ai venit pe forum , Maria !
bine v-am gasit!
Reply With Quote
  #68  
Vechi 26.12.2012, 22:37:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.911
Implicit „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta“

Lapidarea lui Ștefan a avut loc în zona suburbană din nordul Ierusalimului, în preajma unor vechi fortificații, lângă pârâul Cedrilor. În ultimile sale clipe, Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a rugat și pentru sine, dar și pentru cei care îl omorau: „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta“, a zis în acele ultime clipe primul dintre martiri.
La momentul crucial, ucigașii s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au lăsat la picioarele unui tânăr, numit Saul, viitorul Apostol al neamurilor care prin gestul său a arătat că este parte activă la lapidare și nu este doar spectator pasiv. Mai târziu, în fața lui Irod Agripa, precum și în alte situații, Sfântul Apostol Pavel a recunoscut și a regretat tristul episod. Pentru că prevederile vremii interziceau ca trupul celui omorât cu pietre să fie înmormântat în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost așezat în mormântul unui creștin evlavios, nu departe de locul morții.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #69  
Vechi 28.12.2012, 10:16:51
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Multumita Laurei Stifter, mai avem o poveste reala de Craciun din inchisorile comuniste:


Craciunul anului 1949 in inchisoarea copiilor

Anul 1949 se apropie de sfârșit. Aproape 800 de suflete de copii așteaptă sărbătoarea Nașterii Domnului în temnița Târgșorul Nou. Au reușit potrivnicii lui Dumnezeu și această unică ”performanță” din sângeroasa istorie a comunismului, anume să ticluiască o închisoare a copiilor. Copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”, tocmai ei care erau cununa de crini îmbobociți ai neamul. Cu toții trecuseră prin anchetele barbare ale Securității, apoi prin nedreptatea strigătoare la cer din procesele de la Tribunalele Militare, unde au primit sentințe grele, variind de la 2 la 20 de ani de temniță. Cu toții cunoscuseră până atunci și iadul Jilavei, foamea și frigul, iar peste toate acestea erau mistuiți continuu de dorulul părinților și al libertății. Până în clipa de față doar câteva zeci de elevi și-au vândut sufletul vrăjmașului diavol, în speranța eliberării înainte de termen. Restul, în proporție de 90 %1, se țineau în continuare tari împotriva reeducării dirijate din umbră de odiosul general Nicolski.
O mică parte din elevii care s-au opus fățiș reeducării au fost închiși în două mici camere de izolare. Ceilalți, în majoritate, se aflau închiși în alt corp de clădire, în alte două camere, imense ca întindere și care comunicau între ele prin uși ce stăteau permanent deschise. Reeducații stăteau și ei într-o cameră a lor, mai mică, dar și această încăpere avea deschidere spre celelalte două camere mari.
Între elevi erau și câțiva condamnați încă de pe vremea regimului Antonescu, arestați tot de pe băncile școlilor. Acum, la Târgșor, aveau deja între 25 și 28 de ani, acumulând între timp o vastă experiență duhovnicească. Printre acești veterani ai temnițelor se numărau și Virgil Maxim, Aurel Stoica, Alupoaie Constantin, Nour Mihai și Tache Rodas, cu toții tineri de mare ținută morală. Primii doi au devenit la Târgșor cei doi poli în jurul cărora elevii au coalizat, pentru a se întări în lupta împotriva reeducării.
Odată cu întrarea în postul Crăciunului, Virgil Maxim, considerat sfântul acestei închisori2, relatează în memoriile sale că împreună cu ceilalți elevi a alcătuit un program duhovnicesc special, ”cântând colinde și povestind romane cu temă creștină: Quo vadis, Divina Comedie și altele, [program] aranjat să poată fi împlinit și să nu tulbure sufletește puterile celor mai tineri și neexperimentați. Pentru a putea participa în chip conștient fiecare, în vederea câștigului duhovnicesc, se făcea întâi o pregătire psihologică prin care atenția și voința erau îndreptate spre cele dumnezeiești.
După deșteptare și deschidere, folosind timpul în care milițienii erau ocupați cu programul lor până în jurul orelor 9-10, programul nostru cuprindea: rugăciunile și psalmii dimineții, făcute în comun; citirea unui capitol sau unei pericope evanghelice, din memorie; comentariul exegetic al pericopei, actualizarea ei, raportată la persoana proprie, ce ducea la momentul meditației introspective și apoi, firesc, la rugăciunea inimii, cunoscută celor mai vechi în închisoare din scrierile Sfinților Părinți”.3
După terminarea acestei pravile, continuă Virgil Maxim, ”urmau repetițiile colindelor. Copiii erau din toate zonele țării, aveau voci frumoase și învățam cu toții colinde specifice...


Restul povestirii aici:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...oarea-copiilor
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #70  
Vechi 24.11.2013, 21:46:58
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Am reactivat acest topic cu povesti de Craciun pentru cei mari si pentru cei mici :).

Afara s-a pornit o ninsoare ce acopera intregul sat.Stelute albe si reci fac o broderie minunata copacilor ce si-au pierdut haina verde.Prin valul de ninsoare merge un batran cu o barba alba si deasa,ce poarta o haina carpita si niste pantaloni rupti.Langa el mergeau doi copii la fel de necajiti ca batranul cu barba deasa. Batranul nu ii cunostea dar a intrat in vorba cu ei.A aflat ca cei doi copii necajiti faceau parte dintr-o familie de oameni saraci si parintii lor se certau mai tot timpul.Tatal lor a fost dus de multe ori la politie pentru ca o batuse pe mama lor.Batranului i se prelinse o lacrima calda pe obrajii lui batrani.Ii era mila de copii ce se chinuiau in fiecare zi sa mai traieasca. Curand mosul batran se opri la casa lui si ii pofti pe cei doi copii in casa lui,dandu-le mancare si intrebandu-i unde stau.Dupa ce au plecat cei doi musafiri sarmani, batranul a inceput sa mestereasca jucarii din lemn.A doua zi reusise sa faca un sac cu astfel de jucari din lemn si porni spre casa micilor copii.Era seara,caci se inoptase desi batranul porni de dimineata,dar drumul pana la casa copiilor era lung.Se opri la radacina unu copac si pentru o ora adormi.El visa cum Dumnezeu il felicita pentru lucrul minunat pe care il face.Acesta il rasplateste pe batran dandu-i puterea de a deveni Mos Craciun.Imediat batranul se trezi,dar nu mai era la fel.Nu mai avea aceleasi haine ponosite,ci niste haine rosii si o caciula la fel de rosie,iar in sacul sau nu erau jucari de lemn ci niste jucarii magice ce puteau vorbi se se puteau misca.Langa batran era o sanie si o multime de reni ce o conduceau.Mosul isi continua drumul catre casa copiilor in acea sanie magica ce zbura.Dupa ce isi termina treaba mosul se intoarse acasa,dar casa nu mai era la fel ci mai frumoasa si mai mare,iar inauntru erau 60 de pitici ce lucrau de zor la jucariile magice. Dumnezeu aparu in fata mosului si ii spuse: -Tu esti mos Craciun.Datoria ta de azi inainte este sa le dai copiilor tot ce isi doresc si de ce au nevoie.Ti-am dat si ajutoare:renii si piticii.SUCCES DE ACUM INAINTE AI GRIJA DE COPIII SARMANI SA NU LE LIPSEASCA CE ISI DORESC!
http://www.mos-craciun.com/pentru-co...s-craciun.html
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 20:01:38
Povesti de divort costel Nunta 61 18.08.2011 15:47:22
Reale sau ?? Thor01 Generalitati 21 15.06.2011 20:56:45
Povesti de iubire Laurentiu Generalitati 119 05.03.2009 21:50:41
Povesti (1) silverstar Generalitati 6 10.01.2007 00:11:55