Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

Dumnezeu sa-l odihneasca, sa fie bland cu robul Sau la judecata!
Dumnezeu sa-l ierte!

[colaps]

Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!

Ce să-i facem... cu toții vom muri. Unii mai devreme, alții mai târziu. Nimic nu rămâne pe acest pământ. Când Dumnezeu rânduiește, omul pleacă din această viață, pregătit sau nu.

Pentru cine doreste, revedeti si reascultati ultimile lui ganduri!
http://www.gandul.info/news/ultimele...-video-7693589

[MARIAN]

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!Condoleante familiei!

[casiana]

"In acest loc comun,
A trait,
A gandit,
A scris,
A suferit,
S-a bucurat,
V-a iubit
Si-acum se odihneste
Un nume propriu
Care va fi fericit
Sa devina un nume comun."
Adrian Paunescu

Pacat, pacat, pacat!

Dumnezu sa-l ierte si sa-l odihneaasca in pace!

[Marimira]

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace pe robul sau Adrian.

Bunule Doamne, aminteste-Ti si de robul Tau Adrian si iarta-i lor greselile pe care le-a savarsit in timpul vietii lor, pentru ca nimeni nu este fara de pacat in afara de Tine, care ai puterea sa dai pace celor plecati dintre cei vii. Prin Dumnezeiasca Ta intelepciune si dragoste pentru oameni, Tu binecuvantezi si dai fiecaruia ceea ce are nevoie. Mantuitorule, odihneste si sufletul robului Tau Adrian care si-a pus nadejdea in Tine Atotputernicule. In mijlocul sfintilor, Iisuse Hristoase, odihneste sufletele robilor Tai, acolo unde nu este durere nici intristare nici suspin, ci viata fara de moarte.

[Samy02]

Dumnezeu sa-l ierte!

[Negroponte]

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte pe robul sau Adrian Paunescu!Am sa postez si eu doua poezii atat de frumoase!:

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Doamne ocroteste-i pe romani

1. Noi in cel dintai razboi
Am ajuns prin moarte noi
Doamne, ocroteste-i pe romani
Am dat sange si sudoare
Pentru Romania Mare
Doamne, ocroteste-i pe romani

2. Am dat viata si soldati
Pentru-o patrie de frati
Am dat fapta, am dat zisa
De la Nistru pan' la Tisa

3. Dar pe urma-n '40
Anul marii far'de-legi
Doua fiare ne-au muscat
Ultimatum si dictat

4. Biata lume nu stia
Ca-ntr-o zi la Moscova
Au semnat un pact neghiob
Molotov si Ribbentrop

5. Iar fascismul mondial
Ne-a luat parte din Ardeal
Si lui Horty i l-a dat
Fi-le-ar numele spurcat

6. Stalin cu teroarea sa
Ne-a luat Basarabia
Si cu Hitler in acord
Bucovina de la nord

7. Ai mai mari talhari ne-au frant
Ne-au luat tara si pamant
Nimenea n-a auzit
Plansul nostru rastignit

8. Astfel am intrat si noi
In al doilea razboi
Haideti, dom'le Maresal
In Moldova si-n Ardeal

9. Noi de dor de noi luptam
Pentru tara, pentru neam
Pentru vechile hotare
Pentru Romania Mare

10. Si-am pierdut, si-am fost rapusi
Si-am fost ocupati de rusi
Aliatii au tacut
Stalin a facut ce-a vrut

11. Si-am murit de mii de ori
S-avem iarasi trei culori
Si-am platit cat nu se poate
Sfanta noastra libertate

12. Tara-i mica, vremea-i grea
Ce-o mai fi, om mai vedea
De uitat, nu vom uita
Tara noastra cum e ea

13. Cat o fi roman roman
Pruncul va primi la san
Adevaru-adevarat
Despre tot ce s-a-ntamplat

14. Tinte minte, fiul meu
Ca exista Dumnezeu
Si un juramant te leaga
Tara noastra nu-i intreaga - insa asta doar pana-ntr-o zi

15. Cand vei fi si tu barbat
Sa te simti mereu soldat
Pentru vechile hotare
Pentru Romania Mare

[Daniel777]

Dumnezeu sa il ierte,insa poezia aceasta ,desi contine cuvinte adevarate,seamana mai mult cu o uratura ,nu are fior poetic,mister...etc