Nevoie de ajutor urgent

În prealabil postat de Langu

Mare dreptate ai,rebuie sa fii o persoana fericita,inca mai traiesti in prima jumatate a secolului trecut.Azi,cu un pahar de vin,o tigara cu componentele necesare,si multe alte alea cum ar zice mama,cununia e facuta.

Sunteti atat de pesimist in ceea ce priveste actuala casatorie??
Mai sunt si oameni care se unesc placut in fata lui Dumnezeu si duc o viata crestineasca:)...

[Langu]

În prealabil postat de o nestiutoare_

Sunteti atat de pesimist in ceea ce priveste actuala casatorie??
Mai sunt si oameni care se unesc placut in fata lui Dumnezeu si duc o viata crestineasca:)...

Ai dreptate,exceptia confirma regula.Sa nu crezi ca sunt rupt de realitate,si ,te rog,pe viitor adreseaza-te la pers.a doua singular,prea sunt multi "domni" iar eu nu vreau sa fac parte dintre ei,raman un taran simplu.

În prealabil postat de Langu

Ai dreptate,exceptia confirma regula.Sa nu crezi ca sunt rupt de realitate,si ,te rog,pe viitor adreseaza-te la pers.a doua singular,prea sunt multi "domni" iar eu nu vreau sa fac parte dintre ei,raman un taran simplu.

Eu cred ca si in trecut erau casatorii de acestea(mai putin crestinesti...) ;cu toate ca vremurile se schimba,omul ramane stapanit de aceleasi patimi.
N-am sa folosesc persoana a 2-a singular,fiindca eu sunt mai mica...suntem in virtual,dar tot ma adresez...cat de cat adecvat.

[Langu]

În prealabil postat de o nestiutoare_

Eu cred ca si in trecut erau casatorii de acestea(mai putin crestinesti...) ;cu toate ca vremurile se schimba,omul ramane stapanit de aceleasi patimi.
N-am sa folosesc persoana a 2-a singular,fiindca eu sunt mai mica...suntem in virtual,dar tot ma adresez...cat de cat adecvat.

Nu varsta conteaza,daca ai sti cati oamani "mari" sunt foarte mici si cati oameni "mici",neansemnati, sunt atat de mari...Ai dreptate,patimile raman aceleasi doar infatisarea si-o schimba.Insa inainte oamenii respectau niste norme morale,dupa anii 80 respectarea lor era ceva ciudat,nelalocul lui,iar astazi doar cei cu o buna educatie si un caracter puternic mai respecta acestea.

În prealabil postat de Langu

Nu varsta conteaza,daca ai sti cati oamani "mari" sunt foarte mici si cati oameni "mici",neansemnati, sunt atat de mari...Ai dreptate,patimile raman aceleasi doar infatisarea si-o schimba.Insa inainte oamenii respectau niste norme morale,dupa anii 80 respectarea lor era ceva ciudat,nelalocul lui,iar astazi doar cei cu o buna educatie si un caracter puternic mai respecta acestea.

Fiecare cu ce-i da Dumnezeu...

[Mtcrysty17]

În prealabil postat de Miha-anca

Intrebarea este, ce varsta are fata? Daca e minora, e bine ca are cineva grija de ea.
Nu credeti ca relatiile intime ar trebui sa incepa DUPA cununia la biserica? Oare ne-am salbaticit chiar intr-atata, incat am inceput sa-i imitam pe caini: oriunde, oricand si cu oricine?!?
Il felicit pe initiatorul acestui topic, ca nu este indiferent fata de aproapele lui.
Poti citi Acatistul Sf. Nicolae, Mare Facator de Minuni.

Abia a implinit 16 ani.

În prealabil postat de Mtcrysty17

are 15 ani.

Periculoasa varsta...
Sa o pazeasca Dumnezeu!Amin.

[Raoul]

Cate nu cunosc si eu care s-au "nenorocit" de la varsta asta... Unele nu au nimic in cap Pacat,si eu eu am avut prietene bune...

[deja-vu]

Nu stiu in ce masura sunt binevenit in aceasta discutie, dar asa cum am gasit sfat si luminare pe forum - tocmai urmaream remarcile fizicianului Virgiliu Gheorghe despre razboiul psihic la care sunt supusi romanii (http://video.yahoo.com/watch/5575607/14640806), incerc sa ma revansez ajutand si eu cu un sfat, daca va fi de folos cuiva. Nu sunt imbunatatit in privinta rugaciunii dar, ca multi altii, am intalnit rugaciunea imbunatatita: este rugaciunea omului deznadajduit. Eu personal nu cunosc o treapta mai inalta ca aceasta.

Urmarind cuvintele pustnicului Proclu (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=4622) inclin sa zic ca disperarea e starea esentiala din care incepem adevarata rugaciune; intr-adevar, nu putem sa ne rugam fara dragoste si umilinta adanca, fara incredintarea deplina a noastra in voia Domnului: "Faca-se voia Ta!". Teoretic stim toti lucrurile astea, practic ne multumim cu jumatati de masura - iar apoi ne miram ca rugaciunea e imprastiata si nu rodeste nici in minte, nici in inima. Evident, rugaciunea asta nu urca prea sus, adica nici macar precum fumul din soba, pana la cosul casei - darmite pana la ceruri!

In privinta rugaciunii pt. prietena ta: am sa-ti raspund cu sfatul Pr.Iustin de la Petru Voda, din vremea cand se putea vorbi pe indelete cu dansul. Nu-mi amintesc exact cate detalii preliminare i-am dat la intrebarile respective, dar mi-a raspuns de parca stia totul dinainte, in amanunt; in plus, raspunsurile sfintiei sale s-au adeverit a fi desavarsite sau cumva premonitorii (de exemplu cea privind viitorul meu duhovnic). Iata cuvantul dansului (sa fiu iertat daca-l citez mai aproximativ):

Dumnezeu ne-a daruit, din momentul cand ne-a creat, libertate - adica noi avem dreptul sa facem voia Lui, dar si sa mergem impotriva Lui (sa pacatuim). Aceeasi libertate i-a fost acordata chiar si Satanei, si nu i-a fost anulata in ciuda tuturor relelor facute. Evident, libertatea unuia poate intra in conflict cu libertatea altuia, de aceea Dumnezeu ingradeste libertatea diavolului si a oamenilor incat sa nu aduca atingere libertatii de alegere a celor din jur. Aceasta libertate a omului e respectata cu sfintenie, ceea ce primim in viata e rezultatul propriilor noastre alegeri si al vointei proprii. Rugaciunea pentru aproapele nostru trebuie sa respecte si ea acest principiu, in caz contrar nu este ascultata de Dumnezeu: putem cere sa fie ajutat, aparat, intarit, indrumat fratele nostru, dar nu putem cere in rugaciune ceva contrar vointei lui, adica sa faca ce am vrea noi. Daca Insusi Dumnezeu nu-l obliga pe om sa faca voia Lui, cum am putea noi cere sa-l constranga sa faca ce dorim noi, pacatosii? Mai mult decat atat, deseori cerem ceea ce nu se cuvine, sau cerem in mod egoist - in functie de dorintele noastre si nu de cele ale persoanei pt. care ne rugam! In dragoste, nu avem voie sa incalcam cu nimic libertatea de alegere a celuilalt: nici sa ne rugam sa ne iubeasca, nici sa cerem sa ne casatorim, nici altele (nota: cu astea se ocupa atatea vrajitoare, practicante ale "magiei albe", legatoare si dezlegatoare de cununii sau destine, etc - la care apeleaza toti cei ce dispretuiesc libertatea aproapelui). Mai zicea Pr.Iustin ca pana si rugaciunile la adresa unui pacatos care dorim sa se indrepte nu sunt ascultate de Dumnezeu daca acel om cu propria vointa si osardie se pune impotriva legilor dumnezeiesti sau a Bisericii; indeosebi pentru cei invechiti in patimi, nici nu mai are rost sa ne rugam - pentru ca voia lor e cu totul scufundata in pofte si legata de diavol.

Sf.Apostol Ioan opreste rugaciunea pt. asemenea oameni: "Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind - pacat nu de moarte - sa se roage, si Dumnezeu va da viata acelui frate, anume celor ce nu pacatuiesc de moarte. Este si pacat de moarte; nu zic sa se roage pentru acela." (I Ioan, 5, 16) Pacat de moarte e probabil numit pacatul impotriva Duhului Sfant, care nu se va ierta in veac (din cate stiu, acesta e pacatul de a sta impotriva adevarului vadit si invederat, a alege cu buna stiinta si nesilit minciuna, a tagadui tainele si harul Bisericii ortodoxe unde se manifesta Duhul Sfant, a huli Preasfanta Fecioara, peste care Duhul Sfant s-a pogorat). Insusi Hristos s-a rugat doar pentru soldatii romani care-L rastigneau din nestiinta si obligatie, nu si pentru fariseii sau arhiereii care s-au hotarat sa-L ucida TOCMAI pentru ca era Fiul lui Dumnezeu. Nu stim daca s-a rugat pt. Iuda, insa acela fiind cu totul vandut diavolului, rugaciunea nu avea cum sa rodeasca. Apropos, spunea un parinte imbunatatit ca dupa varsta de 30 de ani patimile se inradacineaza; deci daca vrem sa facem ceva pt. un om (sau pt. noi insine) trebuie sa ne grabim cat e omul tanar si patimile inca mai pot fi vindecate!

Sa revenim la cazul cu prietena ta. Ti-e clar acum ca nu a spune un anumit acatist sau rugaciune pt. ea conteaza cel mai mult, ci smerenia si dragostea pe care le ai - adica starea ta in momentul rugaciunii! Si evident, mai conteaza si ce anume ceri. In general si mai ales la varsta asta, e f. greu sa pastrezi legatura cu fata in limitele unei "bune prietenii"; mai devreme sau mai tarziu ca in orice situatie cand doi se inteleg si se ajuta, apare ispita, atractia sau chiar gelozia (aveam o vorba: "Lucrul asta pare asa de greu tocmai pentru ca e imposibil"). Deci e dificil sa fii obiectiv si sa judeci la rece in cazul fetei, sa accepti alegerile ei si chiar sa o intelegi, pentru ca totul trece prin filtrul atasamentului si al asteptarilor tale de la ea. In masura in care esti dispus sa accepti ca persoana ta nu face parte din visele, planurile sau viitorul ei, vei putea sa o intelegi si sa o ajuti fara a-i atinge liberul arbitru, inclusiv prin rugaciuni.

Daca insa, cercetandu-te cu sinceritate si rabdare in adancul sufletului, ajungi la concluzia ca esti deja implicat sentimental cu ea, poti merge pe alta cale si anume a iubirii. Nu-ti pot spune ca o vei castiga sau ca-ti va place tot ce vei vedea si vei simti, dar daca ai curajul si crezi in frumusetea Duhului Sfant, nu vei regreta. Singura conditie este sa fii mereu treaz, sa veghezi permanent ca smerenia ta sa nu scada oricate injosiri vei primi, ca dragostea ta sa nu se stirbeasca oricate tradari si dezamagiri vei suferi din partea persoanei iubite. Cat vei indura pe drumul Golgotei, de atata iubire te vei invrednici. E greu lucrul asta, calea dragostei e cea mai inalta si mai grea dintre toate, putini au mers pe ea pana la capat si pot vorbi despre tainele ei: Sf.Apostol Pavel si Sf.Ioan Bogoslovul, cei mai mari apostoli... Oricum, in definitiv despre taine nici nu se poate vorbi, dar vreau sa spun un lucru: cel care nu iubeste e cel care pierde, iar esenta iubirii este jertfa. Hristos a primit cununa de spini (din trandafir), dar aceasta cununa e mai mare decat toate si ea se agoniseste numai cu lacrimi si sange. Marile incercari si ispite sunt un privilegiu, cu varsta ele dispar si odata cu ele si harul, iar ca sa-l castigam din nou trebuie sa cautam altfel de nevointe, mult mai amare...

Sa zicem ca prietena ta se roaga poate acum pentru vrajmasul ei, acel golan, care poate ii va distruge viata (sau poate nu). Dar rugaciunea ei ajunge la cer, pentru ca ea iubeste cu adevarat si nu pune la suflet ca acela ii este dusman, ca o face sa sufere, ca o injoseste. Ai enorm de mult de invatat de la o asemenea prietena, chiar si in domeniul duhovnicesc (sau mai ales acolo). Poti tu oare sa te rogi cu lacrimi pt. un vrajmas? Poate ca da, mai ales daca nu vezi (inca) faptul ca ti-e vrajmas - asa pateste si ea, pt. ca dragostea nu vede raul, ci numai binele. E greu sa o intelegi daca n-ai inima de mama, dar daca vrei sa te apropii de Dumnezeu asta e inima pe care trebuie s-o ai (mai dificil pentru un baiat, recunosc).

Cel mai important lucru: pe masura ispitelor si a incercarilor e si harul. Nimic nu se dobandeste fara jertfa si fara a trece o proba: orice treapta spre cer inseamna o incercare, o lupta, o ispita pe care ai biruit-o. Cu cat ispitele sunt mai mari, rasplata e mai mare! Dar trebuie ascultare de duhovnic si credinta nelimitata in ajutorul bunului Dumnezeu.

Harul se primeste la botez si la Sfanta Impartasanie, dar testarea si incercarile vin la adolescenta, odata cu pasiunile si explozia ego-ului. Atunci e lupta pe viata si pe moarte cu poftele, cu imaginatia si cu slava desarta (mandria, parerea de sine). Cine biruieste, se va invrednici la capatul adolescentei de harurile sau chiar de vederea Duhului Sfant. Caderea noastra din Rai a fost din neascultare, viata asta e un examen in care trebuie sa gasim antidotul si sa trecem proba ascultarii: intai de parinti, apoi de duhovnic, de mai-marii nostri sau de sot. Tinerii care cad in curvie sunt cei care au picat proba ascultarii de parinti. Ulterior, daca nu se indreapta, ei esueaza si in studii, in profesie sau in casatorie si in general nu mai vor sa auda de ascultarea de Biserica sau de orice autoritate. Castitatea e o virtute foarte mare, dar ea e doar rodul ascultarii - iar ascultarea e mai mare chiar decat jertfa! Daca fata asculta de parinti, nu va cadea. Iar daca asculta de duhovnic, cu atat mai bine; mai mult, astea inseamna ca va avea parte de fericire si va fi o sotie ideala.

[deja-vu]

Acum, ce-i de facut daca chiar iubesti o fata si vrei sa ramai cu ea?

Daca iubirea e adevarata, esti in stare sa renunti la orice (mai putin la Dumnezeu, pentru ca El o tine si pe ea in viata!)
Iar cel mai mare sacrificiu e al libertatii tale: adica sa te casatoresti cu ea. E foarte simplu: daca nu esti in stare sa faci alegerea asta o data pentru totdeauna, inseamna ca nu o iubesti cu adevarat. Exista un sfant care a facut aceasta jertfa din dragoste frateasca, fara sa aiba vreo atractie pentru fata indragostita de el si care-l amenintase ca se sinucide daca n-o ia de nevasta (chiar era gata s-o faca). Vazand Dumnezeu jertfa lui, a ingaduit ca fata sa moara pur si simplu de fericire in timpul oficierii casatoriei (inima ei a cedat in acel moment), iar sfantul a putut sa-si respecte legamantul de castitate pana la sfarsitul vietii.

Nu vreau sa intru aici in discutii cabalistice despre faptul ca sufletele vin in perechi, ca asa cum caderea si alungarea din Rai a fost in cuplu, si aici pe pamant avem o lucrare in cuplu, ca mantuirea se face in cuplu, ca apostolii erau trimisi in lume cate doi (ei avand viata ingereasca, de calugari), ca pt. fiecare barbat o fi existand o singura femeie care sa-l iubeasca si sa-l urmeze pana la capat (iar daca ea se afla in prapastia desfranarii, el fie isi va cauta in zadar jumatatea, fie va alege celibatul; altora insa Dumnezeu le daruieste calugaria: ei "aleg sa se faca fameni pentru a dobandi Imparatia Cerurilor" zice Evanghelia), in fine... sunt multe taine... Fiecare simte undeva in inima lui ca ar putea duce crucea dragostei si a jertfei casatoriei cu o anumita persoana - care noua personal sa ni se para odioasa - dar judecatile inimii si ale Lui Dumnezeu sunt de nepatruns!

Inca un lucru: adevarata unire intre doi oameni e posibila numai in Hristos, adica in masura in care cei doi se apropie de Biserica si de cuvantul lui Hristos. Nu conteaza asa-zisele "potriviri de caracter" sau fizicul, ci rezonanta inimilor - si exista o singura frecventa de rezonanta, anume Iisus Hristos.

Puterea rugaciunii este sporita enorm prin post si smerenie. Cea mai puternica rugaciune e a mamei, apoi a celor apropiati. Conteaza enorm ce fel de parinti are fata, ce a invatat din casa ei. Tinerii rataciti sau depravati sunt o batjocura pt. parintii lor, care astfel isi primesc plata neglijarii educatiei copiilor, si mai ales a lipsei preocuparii pentru rugaciunea comuna si legatura cu Biserica, cu duhovnicul. Multi pun materia pe primul plan, banul si confortul temelie a casniciei si rezultatul e un esec lamentabil. A face poftele copiilor si a le exacerba ego-ul echivaleaza cu a face din ei monstri si a-i ucide spiritual; din asemenea familii ies copii de bani gata si viitori infractori, care cred ca totul li se cuvine iar ei nu datoreaza nimic celorlalti sau societatii. E foarte greu de recuperat un asemenea tanar, mai ales dupa ce a ajuns la maturitate.

Posteste lunea, miercurea si vinerea apoi seara pe stomacul gol, citeste Paraclisul, Acatistul Maicii Domnului, respectiv Acatistul Domnului Iisus Hristos (cu toate rugaciunile incepatoare). Roaga-te la sfarsit ca Dumnezeu s-o apere pe fata de ispita, de diavolul curviei si sa-i descopere caile Lui. Restul e treaba ei, daca sunteti prieteni inseamna ca nu-i impotriva Bisericii si atunci va putea sa faca si ea ceva similar, sau macar sa se spovedeasca des si sa se impartaseasca pentru a rezista ispitelor. Sa asculte de duhovnic (daca nu are inca, e si vina ta... trebuia sa o indrumi, sa mergi cu ea la biserica, macar de Sarbatori). Daca va rabda pana la capat, staruind in rugaciuni, nu numai ca va avea o casatorie fericita, dar il va scapa pe respectivul din calea pierzaniei pe care se afla (desi diavolul curviei, care il stapaneste, e dintre cei mai abjecti si lasa cele mai urate cicatrici pe sufletul omului)

Vrei sa primesti o lectie de smerenie si de iubire echivalenta cu ani si ani de manastire? Mergi cateva luni, in fiecare dimineata, cu o floare in mana la usa fetei care il iubeste pe un golan. O sa ai probabil de primit pe langa remarcile vecinilor, ale parintilor sau chiar ale fetei, si cate o injuratura si un pumn de la respectivul iubit. Daca vei intoarce si obrazul celalalt, fara sa raspunzi cu aceeasi moneda, ci dimpotriva, multumindu-i ca te-a smerit, chiar oferindu-i si lui o floare sa o aduca dimineata la usa fetei, cu siguranta ii vei castiga pe amandoi, ba mai mult - pe insusi Duhul Sfant alaturi de tine. Doar sa fii in stare ca la sfarsit sa le urezi din tot sufletul si fara cel mai mic resentiment: "Casa de Piatra!", iar tu sa-ti vezi de drumul tau spre mantuire.

P.S. Ai rezolvat ceva cu drumul la Pr.Adrian? L-am vazut asta iarna, dar m-am cutremurat in ce situatie a ajuns... Si ma tem ca totul e urmarea a doua vorbe necugetate (la adresa unui parinte sfintit si a unui ierarh) Inca o data ma inclin in fata Pr.Arsenie de la Techirghiol, care m-a avertizat cu severitate: "Pentru fiecare cuvant aruncat fara grija vom da socoteala la Judecata!"
Daca tii la Pr.Adrian, roaga-te pentru mantuirea lui si a Pr.Macarie, sa nu-i lase Dumnezeu in suferinta cumplita prin care trec.