Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1051  
Vechi 20.03.2018, 01:28:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfinții Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit
Acești părinți au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărățeau Constantin și maica sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Adunați din mai multe locuri, părinții pomeniți astăzi viețuiau în vestita mănăstire a Sfântului Sava, slujind toți lui Dumnezeu, ziua și noaptea, după rânduiala monahicească. Liniștea lor era adesea tulburată de păgâni, care crezând că în mănăstire se află averi mari, dădeau năvală și o jefuiau. Așa s-a întâmplat odată că, în Postul Mare, în timp ce călugării erau adunați la rugăciune, o ceată de 60 de jefuitori au făcut un măcel cumplit, dând foc chiliilor, dar când să dea foc și bisericii, li s-a părut că văd o oaste mare ce vine în ajutorul monahilor și speriindu-se au fugit. În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, jefuitorii au năvălit din nou în mănăstire și, pentru că nu au găsit nimic, i-au omorât pe toți călugării din ea. Unora le-au tăiat capetele, pe alții i-au tăiat bucăți, iar pe alții i-au înjunghiat cu cuțitele. Atunci, o parte din ei s-au ascuns cu odoarele mănăstirii într-o peșteră din munte, dar aflându-i acolo, păgânii au pus foc la gura peșterii, iar monahii au murit sufocați de fum. Și așa au primit cununa muceniciei Ioan, Serghie și Patrichie și toți cei împreună cu dânșii, care nu aveau arme și zale, ci numai arme duhovnicești: platoșa nădejdii, pavăza credinței și coiful mântuirii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1052  
Vechi 21.03.2018, 02:22:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – s-a retras în sihăstrie încă de când era tânăr și intrând în monahism, trăia în rugăciune și postire. A fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaun episcopal, deoarece s-a împotrivit iconoclasmului, fiind întemnițat de nenumărate ori.
În cele din urmă a trecut la Domnul după multe suferințe pe care le-a îndurat.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Cuviosul Serapion.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1053  
Vechi 24.03.2018, 01:52:50
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri către Stăpâna noastră și pururea Fecioară Maria. Vestea cea bună a Arhanghelului, că în sfatul cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe Fecioara Maria să fie mama lui Hristos, Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea lumii. Să ne adunăm, așadar, în biserică și să ne sârguim la fapte bune și la rugăciune, încă și mai mult în aceste zile sfinte. Căci acestea sunt zile de Dumnezeu așezate, spre curățirea sufletelor și a trupurilor și nu se cade ca să le cheltuim în lenevire și în fapte rele. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Artemon, Episcopul Seleuciei. Acest sfânt a avut patrie în Seleucia, cetate din Pisidia, în care fiind născut și crescut, viață cinstită ducea, în zilele Sfinților Apostoli care luminau lumea cu vestirea lui Hristos Mântuitorul. Așadar, Sfântul Apostol Pavel mergând în Seleucia, l-a aflat pe Artemon ca pe un luminător, strălucind cu fapte bune între toți cetățenii și care nu se cădea să stea ascuns sub obroc. Astfel, Apostolul Neamurilor aflându-l pe acesta întărit în credința în Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune l-a pus păstor și învățător al poporului, hirotonindu-l pe el episcop în Seleucia Pisidiei. Iar Sfântul Artemon, bine păstorind turma încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, purtător de grijă văduvelor, doctor sufletelor și trupurilor, precum și făcător de minuni. Și astfel, în toate zilele sale ostenindu-se în chip plăcut lui Dumnezeu, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1054  
Vechi 29.03.2018, 02:04:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou (sec. IX) s-a călugărit din tinerețe la Mănăstirea Pelichit de lângă Helespont, Asia Mică.Pentru viața sa curată s-a învrednicit de darul preoției și apoi a fost ales stareț al acelei Mănăstiri.
Era un om chibzuit, înțelept și povățuia pe fiecare cu blândețe. La bunătatea și desăvârșirea lui sufletească Dumnezeu i-a adăugat puterea facerii de minuni. El a trăit în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820) care începuse în acele vremuri o prigoană împotriva sfintelor icoane. Această prigoană a ajuns și în Pelechit.
Un grup de ostași au pătruns în Mănăstirea Pelechit și au chinuit pe monahi, chiar până la moarte pe unii dintre ei. Cuviosul Ilarion și alți 42 monahi au fost torturați apoi exilați în Efes.
Cuviosul Ștefan, făcătorul de minuni (sec. IX) a fost stareț la Mănăstirea Triglia, lângă Constantinopol, în vremea împăratului Leon Armeanul (813-820).
Acesta îl forța să renunțe la închinarea sfintelor icoane și să semneze apostazia sa. Cuviosul s-a împotrivit și pe împărat l-a mustrat, numindu-l păgân și străin de adevărata credință. Pentru aceasta a fost supus la chinuri. În anul 1815, fiind exilat, a trecut la cele veșnice.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1055  
Vechi 30.03.2018, 02:03:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul s-a născut în Palestina și a trăit între anii 578 și 649. Iscusit la minte și aplecat spre învățătură, fericitul Ioan s-a îndeletnicit cu cartea, încă din copilărie, înainte de a intra în monahism. La vârsta de 16 ani a plecat în muntele Sinai pentru a-i sluji Domnului Hristos, iar la vârsta de 20 de ani a fost tuns în călugărie, încredințat fiind unui cuvios, anume Martirie. Sfântul Cuvios Ioan s-a nevoit 20 de ani sub povățuirea acestui Avvă în obștea mănăstirii, apoi, alți 21 de ani s-a nevoit în pustia Tola. Deci, stăruind 40 de ani în focul dragostei dumnezeiești, fericitul Ioan s-a făcut un desăvârșit învățat, în toată înțelepciunea, și dascăl al științelor cerești, încât i s-a dat și numele de Scolasticul, adică Învățatul. Auzind el că este învinuit de unii oameni că-și pierde vremea în cuvântări deșarte în duminici și sărbători, și că este preocupat mai mult de slava și de lauda lumii decât de viața curată și smerită, Sfântul Ioan n-a mai vorbit nici un cuvânt timp de un an. Trecând anul, încredințați de smerenia sfântului, învinuitorii și frații l-au rugat cu lacrimi să le ierte nedreapta învinuire și să le predice din nou cuvintele vieții veșnice. Ajungând el în vârful faptelor bune și toți frații fiind uimiți de iscusința lui în toate împrejurările, l-au ridicat la dregătoria de egumen al călugărilor din Sinai. De la el avem minunata și plina de înțelepciune carte nemuritoare a dumnezeieștilor suișuri duhovnicești, ce se cheamă Scara. Datorită acestei scrieri minunate, Sfântul a primit supranumele de Scărarul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1056  
Vechi 31.03.2018, 01:25:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândind rătăcirea lui Arie și întărind credința cea adevărată în Sfânta Treime. Sfântul Ipatie a trăit până pe vremea lui Constanțiu, fiul împăratului Constantin cel Mare. Înarmat din tinerețe cu înțelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se îndeletnicea cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu și propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei lui Hristos, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârșea Dumnezeu prin el, ca unul ce era plin de Duhul Sfânt. Pentru aceasta însuși împăratul Constanțiu îl cinstea și-l prețuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. Odată, pe când se întorcea fericitul Ipatie de la Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceată de eretici novațieni l-au prins și i-au străpuns trupul cu sulițe, umplându-l de răni, apoi l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor și fiarelor sălbatice. Pe când se chinuia, Cuviosul Ipatie se ruga lui Dumnezeu, ca oarecând Sfântul Arhidiacon Ștefan, spre iertarea ucigașilor lui. Însă o femeie care ținea de eresul lui Arie, luând o piatră ascuțită, i-a zdrobit capul, lăsându-l mort. Creștinii din Gangra aflând aceste au venit și i-au ridicat trupul, apoi l-au îngropat cu mare cinste. La scurt timp, cu harul lui Hristos, minuni și tămăduiri multe s-au arătat oamenilor care veneau cu credință la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1057  
Vechi 11.04.2018, 23:22:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

SFANTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA :
Acest fericit părinte Calinic s-a născut la București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români, temători de Dumnezeu, primind la Sfântul Botez numele Constantin. La vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Cernica, unde a fost primit de starețul Timotei, care era ucenicul Sfântului Gheorghe de la Cernica și care l-a învățat Rugăciunea lui Iisus și ascultarea. După un an de ascultare duhovnicească a fost tuns în monahism, primind numele Calinic, apoi a fost hirotonit ierodiacon. A viețuit la Mănăstirea Cernica mulți ani, nevoindu-se zi și noapte în post și rugăciune. După cinci ani de slujire în treapta diaconiei a fost hirotonit preot, iar după alți cinci ani a fost ales stareț al mănăstirii. În anul 1850, Sfântul Calinic a fost sfințit Episcop al Râmnicului, unde a săvârșit timp de 16 ani mari fapte plăcute Domnului. A zidit o mănăstire la Frăsinei, unde monahii dornici să petreacă o viață sihăstrească trăiesc și astăzi după rânduielile din Muntele Athos. Fiind bătrân și bolnav, Sfântul Calinic s-a retras la Mănăstirea Cernica, unde s-a mutat în pace la Domnul în ziua de 11 aprilie 1868.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1058  
Vechi 14.04.2018, 23:38:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ținutul Bistriței-Năsăud. Fiind crescut de părinți în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos și, din pricina prigonirii credinței ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească și a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamț, unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi și cu harul preoției.
După trecerea la Domnul a starețului Ioan, obștea monahilor l-a pus stareț pe Cuviosul Pahomie, deși acesta nu voia. Având un dor mare de viață pustnicească, Sfântul a lăsat egumenia după doar doi ani și s-a dus să-l cunoască pe marele povățuitor duhovnicesc, Sfântul Dimitrie al Rostovului († 1709).
După ce a stat în Rusia doi ani, Sfântul Pahomie a revenit la Neamț, dar nu a mai primit să fie stareț, ci s-a retras împreună cu patru ucenici de-ai săi într-un loc pustnicesc în pădurile dimprejur, întemeind un schit. Însă nici acolo nu a putut să se bucure prea mult de liniștea pe care o iubea atât de mult, pentru că după alți doi ani a fost ales episcop al Romanului (1707-1714).
În această slujire, deși era iubitor de isihie, de rugăciune și de carte, Sfântul Pahomie s-a dovedit un bun gospodar și chivernisitor, îngrijindu-se bine și de nevoile materiale ale eparhiei sale.
După șapte ani s-a retras din scaunul episcopal și a revenit la sihăstria sa, unde a ridicat o biserică, alegându-i ca hram Acoperământul Maicii Domnului, de unde așezarea monahală a primit numele Schitul Pocrov.
Rânduiala așezată aici de Sfântul Pahomie era următoarea: monahii păstrau tăcerea în toată vremea, nu mâncau carne, făceau privegheri de toată noaptea și viețuiau în ascultare desăvârșită față de egumen.
Sfântul Pahomie a fost unul dintre cei mai seamă clerici cărturari din acel timp, fiind un monah cu smerită cugetare și cu dragoste fierbinte pentru Hristos și care a strălucit în Biserică prin sfințenia vieții lui. A iubit viața pustnicească, dar a unit, prin dreapta socotință, rugăciunea cu munca trupului și a minții, în tradiția sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast.
Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în ziua de 14 aprilie în anul 1724, pe când se afla la Lavra Pecerska din Kiev. La scurt timp, egumenul Lazăr de la Pocrov l-a adus la Schitul ctitorit de el, îngropându-l în pronaos.
Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Prin vrerea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2013, au fost aflate moaștele Sfântului, în pronaos, răspândind din belșug bună mireasmă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1059  
Vechi 17.04.2018, 02:18:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia viețuiau numeroși creștini, având episcopi, preoți și diaconi. Învățătorii credinței păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creștinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia și Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaș al împăratului Persiei și prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înștiințează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiți de trădare toți creștinii din acel ținut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare și grea asupra creștinilor și a rânduit și dregători neînduplecați, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoți și slujitori ai Bisericii, să jefuiască și chiar să dărâme bisericile creștinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în fața sa și l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniță, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinerețe fusese creștin și învățător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deșartă și din frică să nu-și piardă viața, se închina soarelui la fel ca perșii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său și și-a întors fața de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet și a plâns cu amar, văzând jalea și batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanțuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoși din temniță 1.150 de creștini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri și batjocuri, cu toții au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1060  
Vechi 18.04.2018, 01:13:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sf. Sfințit Mc. Simeon, episcopul Persiei – Crescând numărul creștinilor în Persia și având biserici, episcopi, preoți și diaconii lor, s-au pornit spre mînie și iuțime vrăjitorii cei ce-și trăgeau seminția lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învățători, povățuitori și apărători ai păgâneștii și mincinoasei credințe persane.
S-au pornit împreună cu ei spre zavistie și evreii, care sunt vrăjmașii cei de-a pururea ai creștinilor, căci unindu-se cu vrăjitorii, au îndemnat pe Savorie, împăratul Persiei, să ridice prigonire asupra creștinilor.
Dar mai întâi au clevetit pe Sfântul Simeon, care era episcopul cetăților ce se numeau Salic și Ctesifon, cum că acel episcop al creștinilor ar fi fost vrăjmaș al împărăției persane și prieten al împăratului grecesc, și că îl înștiințează de toate cele ce se lucrează în Persia.
Deci, Savorie mai întâi a pus dajdie mare și grea asupra creștinilor și au rânduit bărbați vameși sălbatici peste dăjdiile acelea, obosind cu mari greutăți pe credincioși.
După aceea, au început fără sfială a ucide pe preoții și slujitorii Bisericii, a jefui averile Bisericii și chiar a dărâma bisericile și a le face una cu pământul. Iar pe Sfântul Simeon, ca pe un vrăjmaș al împărăției persane și al mincinoasei credințe păgâne, a poruncit să-l prindă și să-l aducă la el.
Și fiind Sfântul Simeon adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoți, Avdelae și Anania, prins și legat cu lanțuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoșat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat lui.
Pentru aceasta mai cumplit mâniindu-se împăratul, a întrebat pe sfântul: „Pentru ce nu te închini mie, precum te-ai închinat mai înainte?” Sfântul a răspuns: „Mai înainte n-am fost adus la tine astfel, precum sunt adus acum și mă închinam, dând vrednica cinste împărăției tale.
Iar acum, de vreme ce sunt adus ca să mă lepăd de Dumnezeul meu și să mă depărtez de credința mea, de aceea nu mi se cade să mă închin ție, fiindcă ești vrăjmaș al Dumnezeului meu!”
Deci, îl îndemna împăratul să se închine soarelui și-i făgăduia pentru aceea multe daruri și cinste; iar de nu se va închina soarelui, apoi se lăuda că va pierde toată creștinătatea din împărăția lui.
Însă după ce a văzut pe sfântul viteaz, neplecat nici de îmbunări, nici de îngroziri, a poruncit să-l arunce în temniță. Și fiind dus sfântul din palatul împărătesc, l-a văzut Husdazat famenul, care era foarte bătrân și crescuse pe împăratul Savorie din copilăria lui și era cinstit, având cel mai dintâi loc în casa împărătească.
Acela șezând lângă palatul împărătesc și văzând pe Sfântul Simeon episcopul ieșind afară, îndată s-a sculat de la locul său și s-a închinat până jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfântul Simeon și-a întors fața de la el și cu mânie ridicându-și glasul, l-a ocărât ca pe un călcător de lege, de vreme ce mai înainte a fost creștin, iar după aceea se închinase soarelui, de frica împăratului.
Iar Husdazat zdrobit cu inima, a început a plânge și a se tângui și, dezbrăcându-și hainele cele de mare preț, s-a îmbrăcat într-o haină neagră și proastă și șezând lângă ușile palatului plângea, zicând în sine: „Vai mie ticălosul, cum mă voi arăta Dumnezeului meu, de care m-am lepădat! Iată Simeon și-a întors fața de la mine, pentru călcarea legii mele! Cum va căuta spre mine Ziditorul meu?”
Aceasta zicând, se mângâia greu. Și, înștiințându-se despre aceasta împăratul Savorie, îndată a chemat la sine pe Husdazat, hrănitorul său și, văzându-l plângând, l-a întrebat: „Care este pricina unui necaz ca acesta, și ce ți s-a întâmplat, că atât de mare îți este mâhnirea?”
Răspuns-a Husdazat: „Niciodată ceva nenorocit, sau de mâhnire nu mi s-a întâmplat să văd în casa ta cea împărătească. Aș fi voit mai bine ca toate nenorocirile din lumea aceasta, mâhnirile și primejdiile să le sufăr, decât aceea de care acum mă doare inima și plâng.
Căci până acum trăiesc pe pământ, fiind atât de bătrân; deși eram dator a muri demult, totuși încă mai privesc la soare, căruia m-am ânchinat ca unui Dumnezeu și n-am murit mai întâi, decât să mă fi lepădat de Dumnezeu, Ziditorul a toată făptura.
Și am cinstit zidirea mai mult decât pe Făcătorul. Însă am făcut-o cu fățărnicie, nu cu adevărată inimă, făcând după plăcerea ta, și m-am făcut pentru amândouă pricinile vrednic de pedeapsa morții. Pentru că m-am lepădat de Hristos Dumnezeul meu și pentru că m-am făcut necredincios ție, la bătrânețile mele.
Însă mă jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului, că de acum nu voi mai face un păcat ca acesta; nu voi mânia mai mult pe Domnul meu și Dumnezeu Iisus Hristos, Împăratul cel fără de moarte, pentru împăratul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine mă voi închina la singur Ziditorul în veci”.
Aceasta auzind-o Savorie împăratul, s-a mirat foarte mult de acea schimbare a lui Husdazat și a început a se mânia mai mult asupra creștinilor, socotind că aceia cu vrăji au amăgit și au schimbat pe Husdazat. Și, fiindu-i milă de bătrân, îl ruga ca pe un tată, să nu facă o defăimare ca aceea zeilor lui, iar lui necinste și casei împărătești mâhnire. Și-l sfătuia uneori cu îmbunări, iar alteori cu îngroziri.
Iar Husdazat grăia: „Destul îmi este nebunia ce am făcut-o până la bătrânețile mele, iar mai mult decât acum nu voi mai face aceasta, ca să cinstesc pe făptură, mai mult decât pe Făcător”.
Deci, după multe și felurite sfătuiri, împăratul văzând pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osândit la tăiere cu sabia.
Fiind dus la moarte fericitul Husdazat, a chemat la dânsul pe un oarecare prieten credincios al său, famen împărătesc și l-a rugat ca, mergând la împărat, să-i spună cererea lui, zicîndu-i: „Împărate, așa grăiește Husdazat: adu-ți aminte de slujba mea, cu care din tinerețile mele, mai întâi tatălui tău, după aceea ție ți-am slujit până acum cu toată cuviința și nu este trebuință de martori pentru cele grăite.
Tu singur bine știi. Iar pentru toate acelea un dar cer de la tine; fă cunoscut tuturor pentru ce mor. Poruncește propovăduitorului să strige cu mare glas, ca să știe domnii și boierii și tot poporul, că nu pentru o necredință și neprimită slujbă a împăratului moare Husdazat; ci pentru aceea că fiind creștin, n-a voit să se lepede de Dumnezeul său”.
După ce Savorie s-a înștiințat de aceasta, îndată a poruncit să se facă după cererea lui Husdazat, pentru că nădăjduia că în mare frică va duce pe toți creștinii, când cei ce vor auzi că nici pe Husdazat, bărbatul bătrân, cinstit și iubit, pe hrănitorul împărătesc nu l-a cruțat; ci pentru mărturisirea numelui lui Hristos, fără de milă l-a dat morții.
Iar Sfântul Husdazat într-alt chip se gândea în sine: că creștinii, pe care i-a înfricoșat și i-a mâhnit, auzind de întoarcerea și de muceniceasca lui moarte pentru Hristos au să se bucure și către pătimire vitejească au să se întărească. Astfel sfântului muce-nic i s-a tăiat capul, strigând propovăduitorul cu mare glas că nu pentru altceva, decât numai pentru Hristos și-a dat capul Husdazat.
Sfântul Simeon episcopul, aflând despre un sfârșit ca acesta al lui Husdazat, șezând în temniță cu preoții și cu ceilalți creștini, s-au umplut cu toții de negrăită bucurie și preamăreau pe Dumnezeu că l-a întors pe Husdazat de la rătăcire și cu cunună mucenicească l-a încununat.
După aceasta Simeon a fost chemat a doua oară la împărat și a vorbit mult înaintea împăratului cu mare îndrăzneală despre credința creștină; dar a se închina soarelui și împăratului nu voia.
《VA URMA 》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11