Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de cristiboss56

Ar fi chiar culmea sa ne luptam cu noi insine , mai ales ca suntem mandri nevoie mare . Cum sa ma lupt cu ea si ea cu mine , cand ea sunt eu , iar eu sunt ea , mai ales dupa mai bine de 25 de ani , ne confundam atat de usor si culmea semanam si fizic ! N-ai vazut ca dupa niste ani sotul seamana cu sotia si invers ? Deci cine lupta cu cine ?

Uite, de împărtăşirea unei experienţe de viaţă ca a ta (a voastră) e nevoie. E extraordinar când cineva, după 25 de ani (sau mai mulţi), poate spune că a ajuns aproape la identificare cu celălalt.
Şi, mai ales, dacă în scrierile ascetice sunt descrise uneori foarte amănunţit etapele vieţii duhovniceşti, bine ar fi de am putea şi noi încropi o schiţă a treptelor iubirii prin care trece o căsnicie de la tinereţe la bătrâneţe. Cum se transfigurează iubirea de la început, care sunt ispitele prin care trece şi cum e gustul vinului (duhovcnicesc) de pe urmă?

În prealabil postat de ioan cezar

O afirmatie pe care eu o consider demna de luat in seama. Cu totul de mare importanta imi pare.
Mult as vrea sa exemplific un pic, pornind de la aceasta afirmatie, ilustrind prin modul cum traim noi in familie acest aspect. Voi vorbi de fapt despre mine, deoarece nu i-am cerut ingaduinta sotiei sa vorbesc despre ea si nici nu se cuvine sa vorbesc in numele ei.

Primul lucru pe care tin sa-l spun este acesta: razboiul cu noi insine are un caracter aparte atunci cand suntem sot si/sau sotie, tata si mama. Anume, am descoperit ca e foarte important sa iau in calcul pe aproapele meu (omul din familie) cand port acest razboi (cand ma nevoiesc etc.). Pocainta mea nu poate fi rupta de nevoile membrilor familiei.
Iata exemple, situatii de viata pe care le-am trait cu durere, gresind mult:
a) Ma rog pana dupa miezul noptii, cu ravna; fac treaba buna, sunt multumit foarte, in sinea mea... Insa, cand intru in camera il gasesc pe Tudor cu ochii rosii de nesomn, rasfoind un Rahan... (al catelea oare?) Imediat ma supar, dau sa il cert, dar imi spune: "Te-am asteptat tati, mi-ai promis ca imi citesti o poveste inainte de culcare.." (Imi vine sa intru in pamant, realizez ca nevointa mea a fost rupta de nevoile copilului meu si ca mi-am incalcat promisiunea fata de el. Dau cu toata rugaciunea de pamant. Asa nu!, imi spun... Apoi il rog pe Tudor sa ma ierte si, dupa cateva vorbe de mangaiere, adormim imbratisati... M-a iertat puiul, tot el...)
b) Imi fac o lista de prioritati, un program de mers la slujbe, de spovedanie etc. Ma pun pe treaba. Totul merge brici. Apoi, intr-o seara, sotia imi aminteste ca aveam program de mers in parc cu copiii (a trebuit sa mearga tot ea, cu amandoi), ca trebuia sa cumpar pampers pentru Maria, ca avea nevoie de doua zile sa mearga o ora la jogging (ea practica jogging de vreo 15 ani), ca nu am fost la sedinta cu parintii la gradinita (a fost tot ea), etc. etc. Hopa! M-am rupt de familia mea si m-am nevoit frumos, dar am intrat in conflict cu rolul meu de tata si sot. Cum rezolv?
c) Descopar cateva lucruri neplacute despre mine insumi, ma tin la pocainta, devin treptat imbufnat, mohorat, ma inchid in mine, zi dupa zi... Incrancenat, caut sa ma indrept, in imaginatia mea... Sotia imi comunica bland: nu ai vrea sa iti tunzi un pic barba si parul, sa te ingrijesti cumva, ca ai un aspect cam neplacut, nici copiilor nu le place cum arati... Primul meu gest: ma infurii, sar ca ars... cum adica?, eu ma lupt aici cu toti dracii din mine si tu nu apreciezi de loc? Iti arde de barba si de par? etc. etc.... Ea se intristeaza, se inchide, ofteaza... Eu plec trintind usa... Unde sa merg? In bar sau in parc? In bar nu mai merg, slava Domnului, mai bine merg in parc si mai fac o ora de "Doamne, Iisuse...", zic eu victorios. Si vai, asta si fac! Apoi, efectul, totusi, al rugaciunii (!!!), ma intorc acasa si imi cer iertare. Eu am gresit, iarasi... Andra se inveseleste! Imi rad barba, plec la frizer. Doar Maria plange, speriata, cand ma intorc ras si tuns, spunindu-si probabil in mintea ei de bebelus: "Unde e tati al meu, barbosu...?"
d) Am nevoie de ajutorul sotiei, sa fie adica intelegatoare cu mine, sa ma sustina in lupta mea cu defectele mele. Si imi pare ca nu o face, dimpotriva, parca dinadins ma ispiteste... Asta ma face sa imi pierd cumpatul, sa o consider parca dusmana... Si ii reprosez multe... Ea se uita la mine ca la un nebun, eu vad asta si ma infurii... Scandalul e gata. De ce ma impiedici sa port razboiul meu sfant, care e pentru binele nostru, al copiilor blabla, blabla, baubaubau. Ea plange. Eu... ma infurii si mai tare. Din fericire, ma smulg si reusesc sa ajung la Sfantul Maslu. Apoi se indura Domnul si de Spovedanie. Vin acasa infrant si lamurit: iar am comis-o. Doamne, cat sunt de idiot! Cum oare ma suporta femeia si copiii mei?...

Si tot asa, fratilor si surorilor, tot asa...
Deci: razboiul cu noi insine risca sa devina jihad nebunesc cata vreme nu il integram cu intelepciune in contextul mai larg al nevoilor familiei noastre, unde suntem iubiti si unde invatam mereu, bob cu bob, sa iubim.

Dumnezeu sa ne dea intelepciune. Si duhovnic bun, multrabdator!... AMIN+

dacă în fraza îngroșată se înlocuiește „familiei noastre” cu „celor din jur” cred că se observă cum tiparul este același, în viața de familie, în viața de dinainte de cununie, în văduvie, și chiar în monahism cred eu. O să salvez mesajul ăsta în calculator fiindcă m-am folosit mult. Dumnezeu ți-a luminat gândul când l-ai scris. Îți mulțumesc!

Hristos în mijlocul nostru!

În prealabil postat de fallen

Ba ar mai fi inca cateva: daca te bate sau te ameninta cu moartea, daca te sileste sa faci avort sau avorteaza fara voia ta sau comite alt pacat de moarte, daca trece la alta religie parca....
da-mi voie sa caut un citat

http://turnu.ro/invataturi_catehetice.htm.

Eu stiam de la sotul meu, pentru ca el cunoaste Biblia mult mai bine decat mine, ca divortul este permis doar in caz de adulter dupa cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.

Care este pozitia oficiala a Bisericii ortodoxe legat de acest subiect, si nu ma refer la ceva scris pe un blog ci la o declaratie oficiala cu privire la divort?

Este intr-adevar divortul permis de Biserica in caz de violenta, avort, sodomie, apostazie, impotenta?

Pentru ca , in acest caz nu prea corespunde cu ce scrie in Biblie.

În prealabil postat de cristiboss56

Cum sa ma lupt cu ea si ea cu mine , cand ea sunt eu , iar eu sunt ea , mai ales dupa mai bine de 25 de ani , ne confundam atat de usor si culmea semanam si fizic ! N-ai vazut ca dupa niste ani sotul seamana cu sotia si invers ? Deci cine lupta cu cine ?

Deobicei sotia se asemana mai mult cu barbatul. Ar fi si o explicatie - datorita completarii endocrine pe care o primeste de la barbat.

[romanbun]

Parca incep sa se linisteasca apele...E BINE ca s-au tulburat, e BINE ca se linistesc. Acest forum e populat de oameni si nu de sfinti, mi se pare...Deci orice idee sau experienta personala aduce diverse reactii OMENESTI. Si bine zicea Mihnea Dragomir ca noi de-am pus pecete de familist, nu calugar. In continuare ne punem stampila de CALUGAR sau candidat de SFANT pe noi, mare tulburata...Una e sa tinzi spre sfintenie si sa o faci cu gura mica sau mai bine inchisa, vazandu-ti nimicnicia si alta e sa te lauzi in gura mare ca esti ortodox sau catolic sau penticostal, daca tu ca OM nu faci inca fata. Om esti si in Patagonia si in India si in orice alta parte a lumii. Eu vad o ruptura interioara in majoritatea celor care merg pe drumul sfinteniei: tin de omul vechi (patimi, porniri neconstientizate sau nedeplin asumate), dar vor sa zboare (cu aceste greutati legate de picior) spre omul nou.
Cred ca atunci cand cineva vorbeste de lucruri atat de personale ca si viata de familie, cruce pentru unii, sa nu-l judecam sau sa-l desconsideram, ca poate acolo cineva se sfinteste...el sau jumatatea lui...ci, mai de graba, cu sfaturi sa-l ajutam si incurajam. Daca el si-a pus sufletul inaintea noastra, el are mare INCREDERE in cei de aici. Asta nu e forum despre masini, ci despre suflete. Iar cu sufletele e bine sa ne comportam delicat. "Vorba dulce mult aduce".
De putina vreme am aflat de lucruri de genul:
comunicare non violent
http://www.scribd.com/doc/26321997/C...ll-b-Rozenberg
inteligenta emotionala
http://www.scribd.com/doc/7528624/Da...nta-Emotionala
Limbajul nostru in mod normal-Anormal este centrat pe informatii, spirit critic, si nu sentimente-intelegere-acceptare. Nu departe de acest fel este si limbajul pe forum, coafat sub un limbaj religios. Pe cei care vor sa sara contra mea ii rog sa o faca DUPA ce vor citi cele doua carti de mai sus, ca sa discutam in cunostinta de cauza. Nu este vorba de lucrari pentru psihologi, new-age sau alte "secte". Este limbajul nostru natural, dar care a fost profund distorsionat de un sistem de educatie si invatamant pe care societatea consumista l-a IMPUS in familie si societate.
Imi doresc din tot sufletul ca acest forum sa se schimbe, mai bine zis sa traiasca in duhul crestin, nu in duh lumesc, in acel duh pe care toti il dorim manifest in noi, in familia si aproapele nostru.
___________________
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

În prealabil postat de TunsDiana

Eu stiam de la sotul meu, pentru ca el cunoaste Biblia mult mai bine decat mine, ca divortul este permis doar in caz de adulter dupa cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.

Care este pozitia oficiala a Bisericii ortodoxe legat de acest subiect, si nu ma refer la ceva scris pe un blog ci la o declaratie oficiala cu privire la divort?

Este intr-adevar divortul permis de Biserica in caz de violenta, avort, sodomie, apostazie, impotenta?

Pentru ca , in acest caz nu prea corespunde cu ce scrie in Biblie.

Am pus acestă întrebare unui preot care mi-a răspus scurt "ce a legat Dumnezeu nici un om nu poate dezlega." "Din punctul de vedere al bisericii nu există divorţ.
Mi-am amintit o povestioară pe care o voi povesti pe scurt:
Într-o familie soţul bea mereu. Venea seară acasă târziu beat iar soţia îi purta de grijă şi nu-l certa fiind cu adevărat credincioasă. Omul se lăuda cu minunata lui soţie beţivilor care mânaţi de curiozitate au dorit să-i facă o vizită pentru a se convinge că este adevărat. Când a mers acasă acel bărbat beat cu alţii beţi la oră târzie femeia s-a purtat la fel de frumos. Unul dintre ei a întrebat-o cum poate fi aşa răbdătoare căci pe el soţia l-a părăsit de mult timp. Femeia i-a răspuns senină "Lasă-l să se bucure acum în acestă scurtă viaţă dacă aşa doreşte, eu mă voi bucura în veşnicie"

[fallen]

Oau, chiar ca s-a creat valva mare...
Si totusi, cineva a vrut sa doar sa dea doar un exemplu de "asa nu ", despre cum a gresit si s-a pocait. Ceva de genul am facut si eu la inceput, crezand ca poate mai sunt persoane in situatia mea.
Lore, nu cred ca el (Cezar) nu e cununat cu sotia, ci eu.
Glykys, nu am crezut niciodata ca esti rea si nu te-am acuzat de nimic, ai avut intotdeauna dreptate cel putin in privinta mea. Tu aici pe forum esti o "trambita a dreptatii", care le aduci aminte la toti unde au gresit. Problema e ca Cezar nu avea nevoie la acel moment sa i se reaminteasca unde a gresit, ca stia si el, ci sa ne arate (sa ne dea un exemplu) cum si-a vazut greselile si cum a incercat sa le indrepte. Cel putin eu asa am avut impresia, dar poate gresesc.
Anna, scuze ca te mai pomenesc la pers. a 3a, dar nu prea te prind online. Sa stii ca totusi nu-mi idolatrizez logodnicul si nu ma cred mai prejos decat el, nicicum, si cred ca-n sinea lui nici el nu crede asta, doar ca si el, ca si multi altii, abordeaza acest stil de a "incuraja" oamenii, mai din topor, asa, stil "moromete", adica daca ai un moment de slabiciune, ca sa te ambitioneze iti zice "hai, misca, nu esti bun de nimic, etc". Probabil asa a fost si el la randul lui incurajat de-ai lui. Nu toata lumea, pe vremea cand eram noi mici, ducea copiii la psiholog cand intimpinau dificultati.
In orice caz, toti cei care intra si scriu pe un forum public chestii personale, trebuie sa fie pregatiti sa primeasca nu doar incurajari, cum poate se asteapta unii, ci mai ales critici si poate chiar si ironii, uneori.

[lore86]

În prealabil postat de dorinastoica14

Am pus acestă întrebare unui preot care mi-a răspus scurt "ce a legat Dumnezeu nici un om nu poate dezlega." "Din punctul de vedere al bisericii nu există divorţ.
Mi-am amintit o povestioară pe care o voi povesti pe scurt:
Într-o familie soţul bea mereu. Venea seară acasă târziu beat iar soţia îi purta de grijă şi nu-l certa fiind cu adevărat credincioasă. Omul se lăuda cu minunata lui soţie beţivilor care mânaţi de curiozitate au dorit să-i facă o vizită pentru a se convinge că este adevărat. Când a mers acasă acel bărbat beat cu alţii beţi la oră târzie femeia s-a purtat la fel de frumos. Unul dintre ei a întrebat-o cum poate fi aşa răbdătoare căci pe el soţia l-a părăsit de mult timp. Femeia i-a răspuns senină "Lasă-l să se bucure acum în acestă scurtă viaţă dacă aşa doreşte, eu mă voi bucura în veşnicie"

De acord in cazul acesta, femeia se mantie prin rabdare.
dar cand sotul o obliga sa comita crima sau pacate impotriva firii nu cred ca mai e un impediment la divort.
Poti sta alaturi de un om pana cand vietuirea alaturi de el te-ar obliga sa comiti pacate grave, care iti primejduiesc mantuirea.
Nu cred ca femeia se va putea folosi la judecata de circumstante atenuante zicand: Din cauza barbatului am comis crime, din cauza lui am facut pacate impotriva firii.
cred ca vietuirea alaturi de barbat e ingaduita pana la pacat.(una e sa nu poti tine post, sau sa respecti randuiala din zilele de marti si joi ca asa vrea sotul si alta e sa faci avort ca asa vrea sotul).
In definitiv pacatele impotriva firii sunt tot desfranare, iar avortul e crima(cu mult mai grav).

În prealabil postat de lore86

De acord in cazul acesta, femeia se mantie prin rabdare.
dar cand sotul o obliga sa comita crima sau pacate impotriva firii nu cred ca mai e un impediment la divort.
Poti sta alaturi de un om pana cand vietuirea alaturi de el te-ar obliga sa comiti pacate grave, care iti primejduiesc mantuirea.
Nu cred ca femeia se va putea folosi la judecata de circumstante atenuante zicand: Din cauza barbatului am comis crime, din cauza lui am facut pacate impotriva firii.
cred ca vietuirea alaturi de barbat e ingaduita pana la pacat.(una e sa nu poti tine post, sau sa respecti randuiala din zilele de marti si joi ca asa vrea sotul si alta e sa faci avort ca asa vrea sotul).
In definitiv pacatele impotriva firii sunt tot desfranare, iar avortul e crima(cu mult mai grav).

În situaţiile enumereate de Diana duhovnicul sau episcopul dacă este cazul poate da sfatul corect.
Mă intrigă însă ultimul motiv din acea enumereare şi anume "impotenţa". Dacă ar fi spus "neputinţa unuia dintre cei doi de a procreea" nu aş fi spus nimic. Ori impoenţa este deja o suferinţă fizică ce poate apărea după un timp între cei doi. Nu vreau să continu dezbatearea dar acesta nu poate fi un motiv de divorţ decât pentru o persoană care pune foarte mult accent pe relaţia fizică dintre cei doi. În astfel de situaţii trebuie mult discernământ.
Suntem mame de fete în aceiaşi măsură în care suntem şi mame de fete dar suntem şi soţii. Nu e simplu deloc!

Totuşi, cred că nu trebuie să pierdem din vedere că nu atât despărţirea în sine este condamnată de Domnul, cât adulterul pe care-l presupune alipirea de un alt trup.