Erezii moderne in randurile unor preoti, care smintesc multimea

[continuare din mesajul precedent]

Atragem aici atentia asupra câtorva aspecte ale problemei: în primele secole ale Bisericii, minunile au avut rolul de a completa, de a sluji mărturisirea prin cuvânt. Pentru ca Vestea cea bună să fie primită de către popoarele care trăiau în întunericul păgânătătii si al nestiintei, Dumnezeu S-a folosit de semne minunate.
Dar în clipa în care credinta a fost primită, minunile s-au împutinat. Semnele aveau rolul de a-i chema pe oameni la Dumnezeu.
Din istoria mântuirii se vede că semnele nu au avut loc haotic: nici o minune nu a fost inutilă. Prin fiecare dintre ele, i s-a adresat omului o chemare de întoarcere la Dumnezeu. În momentul în care se pierde din vedere importanta pedagogică a minunilor, se pierde din vedere rostul lor.
În Evanghelii ni se prezintă multe dintre vindecările pe care le-a făcut Hristos. Din ele vedem că tămăduirea sufletului este mult mai importantă decât tămăduirea trupului. Sfântul Ignatie ne pune înainte cu multă claritate învătătura ortodoxă despre boală: boala nu este dusman al mântuirii; dimpotrivă, pe multi îi ajută la tămăduirea sufletească. Si răbdarea bolii este o binefacere mult mai mare decât vindecarea minunată.
Tămăduirea poate fi cerută numai dacă există hotărârea nestrămutată ca sănătatea să fie folosită în slujirea lui Dumnezeu.
Celor care cer vindecare fără a se gândi în ce mod se vor folosi de ea li se atrage atentia asupra faptului că tămăduirea cerută poate fi spre osândă vesnică. Tămăduirea trupească poate fi piedică pentru tămăduirea sufletească.
Pentru oricine citeste Vietile Sfintilor este evident că acestia nu au căutat harisme, nu au cerut de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Si totusi, chiar când au primit aceste harisme, sfintii le-au folosit cu dreaptă socoteală. Faptul că un mare sfânt, Varsanufie din Gaza, a refuzat să îsi tămăduiască ucenicul prin rugăciune, considerând că îi este mai de folos să rabde suferinta, are o însemnătate extrem de mare. Ni se prezintă o altă întelegere a suferintei fată de cea cu care noi suntem obisnuiti.

SA FIE FOARTE CLAR, FRATILOR SI SURORILOR!!! ACUM NUMARUL MINUNILOR S-A IMPUTINAT FOARTE MULT PENTRU CA NU MAI EXISTA IN PREZENT MULTE POPOARE PAGANE IN LUME, CE TREBUIE ADUSE PE CALEA DREPTEI CREDINTE, IAR DOAR ACESTA ERA SCOPUL SAVARSIRII MINUNILOR DUMNEZEIESTI IN LUME!!!
DUPA CUM SPUNE SI SFANTA EVANGHELIE: CEI CU INIMA IMPIETRITA, ORICATE MINUNI AR VEDEA FACUTE DE LA DUMNEZEU, VOR RAMANE IN ACEEASI STARE.

Altfel spus: sumedenia de "minuni" infaptuite de popa Gabriel Nicu a fost rodul inselarilor dracesti. Disperarea cu care prooroceste despre sfarsitul lumii si spaima pe care o incumba astfel adeptilor lui este, de asemenea de sorginte draceasca. Numai Satana vrea sa inspaimante pe oricine.
Apoi, indarjirea ei in a-l respinge pe parintele arhimandrit Justin Parvu reprezinta incununarea EREZIEI acestei sore incapatinate, Antonia sau cum s-o numi in realitate. Ii doresc din toata inima, ca prin ajutorul Mantuitorului Iisus Hristos sa revina la calea dreptei credinte, asta numai daca deja inima nu i s-a impietrit in erezie...

Razvan

[BogdanF2]

În prealabil postat de wertygo

Cand va veti duce la Petru Voda veti afla ca este adevarat ce am zis. Intrebati acolo pe Parintele Xenofont, ucenic iubit de parintele Iustin ,care tine mult la parintele si de aceea nu pleaca sa infiinteze manastire. Si sa stiti ca au trecut multi pe acolo cu probleme duhovnicesti importante si au plecat dezamagiti,zicandu-le ca nu are timp, Iar o baba a avut acces o jumatate de ora ca sa povesteasca ce afacere cu benzinarii au rudele ei si a mai si intrebat, Parinte ce frigider sa-mi cumpar Samsung sau Zanussi . Personal m-as bucura sa ajunga sfant,dar nu cred toate cuvintele lui. Nu am tras cu urechea dar se auzea prin usa ca vorbea tare. La fel si cu Daniil Tudor ,cuvintele care i-au fost date de Dumnezeu le cred, iar pe greselile din poeziile pe care le scris ca poet in tinerete sub numele de Sandu Tudor nu dau doua parale.

Sa inteleg ca Pr. Xenofont ti-a spus toate astea? Si esti sigur ca ai inteles bine, si ca el n-a vrut sa zica altceva? Intreb pentru ca tot restul mesajului tau e plin de interpretari gresite. Pr. Iustin asculta pe toata lumea care vine cu gand curat si sinceritate, si la majoritatea le da sfatul potrivit, mai ales acelora care chiar au o problema si care chiar sunt hotarati sa-l urmeze. Iar celor carora nu sunt hotarati sa-i urmeze sfatul, nu le da intotdeauna sfat, pentru a nu se osandi ca neascultatori de duhovnic. Asta spune ieromonahul Teognost in cartea sa despre Pr. Iustin.

În prealabil postat de razvan_m

SA FIE FOARTE CLAR, FRATILOR SI SURORILOR!!! ACUM NUMARUL MINUNILOR S-A IMPUTINAT FOARTE MULT PENTRU CA NU MAI EXISTA IN PREZENT MULTE POPOARE PAGANE IN LUME, CE TREBUIE ADUSE PE CALEA DREPTEI CREDINTE, IAR DOAR ACESTA ERA SCOPUL SAVARSIRII MINUNILOR DUMNEZEIESTI IN LUME!!!

Totusi, cei care se declara crestini alcatuiesc la un loc 33% din populatia lumii, sau cel putin asa aratau datele demografice in 2000. Restul de 67% se declara musulmani, hundusi, persoane non-religioase s.a.m.d.

Cei care se declara crestini sunt impartiti in 34000 de confesiuni, iar peste jumatate din acestea sunt independente si nu cauta alipirea la nici una din marile biserici existente.

Mai sunt, carevasazica, miliarde de pagani si "crestini" necrestinati pe lumea asta, deci e clar ca argumentul adus de dumneata nu sta in picioare. Dupa ce ati spus mai sus ar trebui sa vedem acum mai multe minuni, pentru ca sunt mai multi pagani ca niciodata.

În prealabil postat de scrabble

Totusi, cei care se declara crestini alcatuiesc la un loc 33% din populatia lumii, sau cel putin asa aratau datele demografice in 2000. Restul de 67% se declara musulmani, hundusi, persoane non-religioase s.a.m.d.

Cei care se declara crestini sunt impartiti in 34000 de confesiuni, iar peste jumatate din acestea sunt independente si nu cauta alipirea la nici una din marile biserici existente.

Mai sunt, carevasazica, miliarde de pagani si "crestini" necrestinati pe lumea asta, deci e clar ca argumentul adus de dumneata nu sta in picioare. Dupa ce ati spus mai sus ar trebui sa vedem acum mai multe minuni, pentru ca sunt mai multi pagani ca niciodata.

Pai, asta e si ideea, ca n-am spus eu, ci Sfantul Ignatie Briancianinov inspirat de Duhul Sfant zice ca minunile se imputineaza simtitor la cei care se declara crestini, indiferent de confesiune, pentru ca au auzit de Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru, indiferent de sunt dreptcredinciosi sau eretici si in schimb cresc ca numar la paganii cei care n-au auzit inca de Sfanta Treime Dumnezeu, cum ar fi India, China, Japonia, Coreea, etc.
La noi se imputineaza simtitor, pentru ca noi am auzit de Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

Razvan

Cine vrea sa se sfinteasca poate sa o faca si acum. Lui Dumnezeu nu-i face nimeni program. Exista sfintenie si exista sfinti. Totul e sa fim vrednici de Darurile Sale. Depinde cat de mult ne deschidem portile inimii pentru a gazdui sfintenia. Iar viata in sfintenie are niste reguli extrem de stricte. Si spre ce sa tindem daca nu spre sfintenie?

Iar Dumnezeu chiar face minuni prin cine voieste. Da, prin acel seminarist neinsemnat, Gabriel Nicu, Dumnezeu a randuit sa se faca si minuni! Asa, ca prin cei mici si neinsemnati sa fie mustrati cei puternici! Un om ca mine si ca tine a reusit sa-L iubeasca pe Dumnezeu mai mult decat noi.

Parintele era ingrijorat din cauza noastra, a celor care chiar traim in aceste vremuri. Nu cred ca a fost prea aspru si nici prea disperat. A fost doar realist. Ce sa ne spuna? Ca totul e roz si frumos? Ca raul a fost desfiintat? Nu. Parintele ne-a invatat sa avem discernamant, sa intelegem mersul evenimentelor si ne-a dat cu simplitate sfaturi practice pentru a ocoli raul.

Parintele stia cand sa fie bland si sensibil si cand sa fie necrutator. Era bland si sensibil cand te aflai la spovedanie pentru ca nu cumva sa-i ascunzi vreun pacat, de frica. Dar la predici plangeau toti vinovatii! Caci parintele mustra cu tarie pacatele. Ale mele, ale altora si ale lumii intregi. Parintele a inteles sa lupte cu pacatele din noi. Ii era mila de sufletele noaste. Se vedea aceasta, desi ne certa in predici. Nu cauta sa fie pe placul oamenilor, ci pe placul lui Dumnezeu. Si asta o spunea si o demonstra!

Stia ca are putin timp la dispozitie pentru a ne forma si de aceea actiona extrem de energic. Isi supraveghea credinciosii prin darurile sale. Nimeni nu-i putea ascunde nimic. Stia despre fiecare ce face, cum se imbraca, ce gandeste. Acelasi om, parintele Gabriel Nicu, atunci cand vorbea cu fiecare in parte avea alt glas. Se intrista pentru fiecare suferinta pe care o vedea in jur. Glumea, certa si incuraja pe fiecare.

Totul era firesc. Neobisnuitul devenea obisnuit. Minunile nu mai erau percepute ca minuni. Parintelui nu i se parea nimic iesit din comun ca Dumnezeu sa-i asculte rugaciunea. Minunile nu au fost mediatizate in timpul vietii parintelui. Fiecare credincios isi avea tainele sale. Dar cand parintele a plecat, oamenii au simtit nevoia si datoria sa le mai si spuna. Acestea sunt amintiri frumoase pe care le scriu cu multa dragoste, nu cu disperare. Eu cred ca este o datorie! Iar cine ia atitudine cand se vorbeste despre astfel de minuni nu cred ca face voia lui Dumnezeu!

Eu am invatat sa mai fiu si dispretuita. Decat mandrie, mai bine umilinta. Multi fac anume cate o boroboata ca sa fie dispretuiti. Eu inca nu sunt in stare de asa ceva. Pai daca vom cauta numai laude, apoi ne-am primit aici rasplata. Oricum singura nu pot face nimic bun. Dar Dumnezeu merita mai mult. Iar cei care s-au mutat la cele vesnice nu mai au nevoie de smerenie. Fie ca pildele sfintilor de ieri si de azi sa ne ajute sa facem voia lui Dumnezeu!

Spor in toate cele duhovnicesti tuturor!

Oare de ce ,mi-as mai bate capul si cu erezia ta? Ca doar la Judecata Particulara, pe mine nu ma va intreba Domnul, Dreptul Judecator de mantuirea ta, ci de a mea!...
Fa ce vrei, ramai in erezie, paraseste-o, adora-l ca pe-un idol pe popa acela Gabriel Nicu, viseaza-l, asculta-l pe diavolul care vorbeste in numele sufletului lui si te amageste, crezi in visele si vedeniile tale cu care iti alimenteaza diavolul mintea... ai liberul arbitru de la Dumnezeu, fa ce vrei si ce crezi de cuviinta.

Avertizarile tale ma mobilizeaza sa ma reevaluez. Chiar daca nu sunt de acord cu ele. Voi fi, daca voi putea, de partea celor smeriti, dar ma voi stradui sa-L iubesc doar pe Dumnezeu, iar pe sfinti sa-i cinsteesc. Am primit mult si mult mi se va cere. Despre multe lucrururi eu nu voi putea spune ca nu le-am stiut. De aceea, iti sunt recunoscatoare, intr-un fel, deoarece, fara sa-ti propui, m-ai atentionat cu alte cuvinte sa nu ma joc cu mantuirea, indiferent pe cine am avut duhovnic. Ma simt datoare sa-ti ofer si eu un mic sprijin duhovnicesc.

Daca vei continua sa acuzi pe cine nu trebuie, nu te vad bine. Te avertizez ca ai cazut intr-o mandrie crunta. Si mandria este pierzatoare de suflet, orbitoare, distrugatoare. Toate faptele bune si toate rugaciunile se naruie in fata mandriei! Si n-as vrea sa ai surprize la usa Raiului!

Bine faci ca abandonezi acest subiect. Nu uita sa-i spui duhovnicului tau ce minunatii ai scris pe-aici in legatura cu parintele Gabriel Nicu. Eu te iert, dar cu Dumnezeu descurca-te singur! Doamne ajuta!

[COLOR=black][COLOR=red]Putem sa fim sinceri cu noi insine?[/COLOR][/COLOR]

[COLOR=black]Preluat dupa situl Razboi intru Cuvant:[/COLOR]
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...ate/#more-4252
(fragmente)

Am pregatit mai jos cateva scurte extrase din scrierile parintelui Serafim Rose, foarte potrivite, credem noi, pentru constientizarea si infruntarea unui tip de ispite dintre cele mai raspandite si mai primejdioase care pot afecta pe cei ce cauta sa duca o viata duhovniceasca in mijlocul confuziei generale a lumii de azi, fie in lume, fie in manastire.Este vorba despre[COLOR=#000080] tentatia de urmare entuziasta a unor mode duhovnicesti, de imitare a unor forme si, in general, de imbratisare a partilor exterioare,[/COLOR] superficiale, adica numai a “cojii” si a “literei” unor idealuri, modele si practici duhovnicesti, fara a intra in adancul lor si a nazui sa intelegem si sa traim miezul si duhul acestora. E vorba aici si despre acel risc major [COLOR=#000066](subiect pe care l-am mai abordat[/COLOR] de mai multe ori pe site) de a ne insela traind mai mult in[COLOR=#000066] inchipuire viata duhovniceasca[/COLOR] si de [COLOR=#000066]a reduce realitatile dumnezeiesti si mai presus de lume presupuse de poruncile lui Hristos la nivelurile psihologic si moral, mult mai familiare si mai accesibile noua.[/COLOR]
Cauza fundamentala a acestei abordari ne este descoperita de marii Parinti ai ultimelor vremuri in formarea generatiei noastre intr-o maniera centrata puternic (chiar daca la modul inconstient) pe propriul eu (adica narcisista), pe comoditate, pe cautarea satisfactiilor si a succeselor (inclusiv “duhovnicesti”), a rezultatelor imediate. Primejdiile care decurg de aici nu sunt mici, ele putand merge pana la expunerea la cele mai felurite inrauriri diavolesti si pana la construirea unui “dumnezeu” propriu si unei Evanghelii “usoare”, dupa chipul si asemanarea noastra.
Cuviosul Parinte Serafim de la Platina, unul dintre sfintii contemporani cei mai luminati de Dumnezeu sa patrunda in cele mai intime maruntaie ale sufletului omenesc ne indeamna si ne ajuta inca o data, prin cuvantul sau, sa fim sinceri cu noi insine, sa ne aprofundam credinta si raportarea la viata in Hristos, sa luam viata duhovniceasca mult mai in serios, ferindu-ne de a o socoti ceva usor si comod. Lucruri valabile pentru toti, monahi si mireni, deopotriva!

Din care deducem cat de "sfant" este un "parinte" in a carui memorie s-a dedicat un site cu marturisiri despre "sfintenia" acestuia, din partea unor crestini "caldicei si comozi": e vorba despre Gabriel Nicu. Nu cred ca vreun alt parinte ortodox roman mai are vreun site special dedicat memoriei sale.
Daca este cui adevarat Sfant, nu se stie mai nimic despre viata sa, caci cu adevarat nu a cautat niciun fel de publicitate din partea niciunui crestin, mai ales de astazi, pe ale carui marturii aproape ca nu se mai poate pune baza.

În articolul său despre monahismul din vechea Galie şi din zilele noastre, Părintele Serafim spunea mai multe despre această semnificaţie: „Monahismul din Galia ortodoxă ne arată că viaţa monahală nu este ceva neapărat «răsăritean», ci mai curând universal creştină şi, într-adevăr, a fost încercată mai îna­inte şi în Apus, cu mare folos duhovnicesc. Învăţătura Părinţilor monahi orto­docşi, atât din Răsărit, cât şi din Apus, este una şi aceeaşi, oferind - pentru cei ce au urechi de auzit - drumul cel mai scurt către împărăţia lui Hristos“.
Însă calea aceasta presupune mult mai mult decât a purta dulame şi a urma anumite practici călugăreşti. „Din păcate“, scria Părintele Serafim, [COLOR=#000080]„[/COLOR][COLOR=#000080]conştienti­zarea monahismului ortodox şi ABC-ul său au rămas în mare parte ceva exte­rior chiar şi astăzi. Există mai multă vorbărie despre Stareţi, isihasm şi înşelare decât nevoinţe călugăreşti aducătoare de roadă.[/COLOR] Într-adevăr, este foarte posibil să accepţi toate semnele exterioare ale celei mai curate şi mai înalte tradiţii monahale: ascultarea absolută faţă de un Stareţ, mărturisirea zil­nică a gândurilor, participarea la lungi slujbe bisericeşti sau pravila de metanii cu Rugăciunea lui Iisus, deasa împărtăşanie, citirea cu înţelegere a scrierilor de temelie ale vieţii duhovniceşti, şi [COLOR=#ff0000]făcând toate acestea să simţi o adâncă pace psihologică şi o uşurare - şi în acelaşi timp să rămâi imatur din punct de vedere duhovnicesc. Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie corectă, fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău.[/COLOR] Raţionalismul şi ră­ceala inimii omului modern în general fac din aceasta una dintre cele mai înşe­lătoare ispite ale celui ce râvneşte astăzi la viaţa călugărească. Formele monahale ortodoxe au fost într-adevăr sădite în Apus; dar cum rămâne cu inima monahis­mului şi a creştinismului ortodox: [COLOR=#000080]pocăinţa, smerenia, iubirea faţă de Hristos, Dumnezeul nostru şi setea neostoită pentru împărăţia Lui?[/COLOR]“
În această privinţă, călugării vremurilor de pe urmă au multe de învăţat din monahismul vechii Galii. Nou-născut, încă vibrând de la impulsul iniţial, el se ridică deasupra negurii „calculului duhovnicesc” şi se avântă în curatul aer de munte al simplităţii evanghelice. După cum spune Părintele Serafim: „Este me­reu aproape de rădăcinile sale şi conştient de ţelul său, nerobit vreodată de li­tera rânduielilor şi formelor sale. Prospeţimea şi sinceritatea sa sunt izvor de insuflare până în zilele noastre“.

(din: [COLOR=#000066]Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003[/COLOR]

• “Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo [COLOR=#000080]isi inchipuie si zamislesc fantezii,[/COLOR] ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt - sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece li s-a „facut reclama” si toti ii dau crezare.

[va urma]

[continuarea mesajului precedent]

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta - de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare - este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. [COLOR=#ff0000]Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator. [/COLOR](…)

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, [COLOR=#000080]vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… [/COLOR]Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev - si acest lucru va fi pe placul Antihristului.
[COLOR=#000080]Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen spiritual. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspune la ceva din launtrul nostru - acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi.[/COLOR]Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), [COLOR=#ff0000]va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. [/COLOR]Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor - si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.
Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare”? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. [COLOR=#000080]Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui - sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist. [/COLOR](…) Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti… Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus“, si alte subiecte sporite -[COLOR=#000080] toate acestea sunt doar la suprafata[/COLOR]“.

([COLOR=#000066]Parintele Serafim Rose, [/COLOR][COLOR=#000066]“Inaltarea cugetului, incalzirea inimii“[/COLOR][COLOR=#000066], traducere de Radu Hagiu[/COLOR])

Sunt, deci, oameni care se inseala despre Sfintenia unor batrani din Sfintele Manastiri ale Sfantului Munte Athos... cum nu ar putea sa nu fie oameni care sa nu se insele despre "sfintenia" "parintelui" Gabriel Nicu, oameni patimasi si la propriu, dar si la figurat?
Ca acei "ucenici" ai lui Gabriel Nicu care l-au vazut [cum de l-au vazut daca era asa de "smerit" si evita lumea???] cum nu mai manca nimic preparat din carne, i-au cerut "binecuvantare" sa nu mai manance nici ei carne...asta nu este doar o forma exterioara, rece si superficiala de manifestare a Ortodoxiei? Desigur ca asa este. Iar in tot ce a postat cineva despre Gabriel Nicu, niciodata nu a razbatut pana la mine, asa de mult pacatosul, "smerenia" acestui "parinte", simti un preot care este smerit din duhul sau, din felul in care predica, simt de exemplu aceasta in cazul parintilor Ilie Cleopa, Justin Parvu, Constantin Galeriu din predicile lor, nu insa si in predicile IPS Daniel Ciobotea sau ale raposatului Patriarh al BOR Teoctist Arapasu, ambii proslavindu-l pe ereticul Papa de la Roma [mai intai Ioan Paul al II-lea, iar mai apoi Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger de fapt].

”Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, [COLOR=#ff0000]o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eu[/COLOR]. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: [COLOR=#000080]toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii[/COLOR][COLOR=#000080]. [/COLOR][COLOR=#000080]Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare[/COLOR]“.

([COLOR=#000066]Ieromonah Serafim Rose,[/COLOR][COLOR=#000066] Ortodoxia si religia viitorului,[/COLOR] FEP - Tipografia Centrală, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995, preluat de la [COLOR=#000066]“Ne vorbeste parintele Serafim Rose”[/COLOR]).

[va urma]

[continuarea mesajului precedent]

• “Par. Dimitri [Dudko] a fost intrebat odata cu cat este mai buna religia din lumea libera fata de cea din Rusia, iar el a raspuns: Da, ei au libertate si biserici multe, dar acolo este o “spiritualitate confortabila”. In Rusia avem o cale diferita, [COLOR=#ff0000]calea suferintei ce poate zamisli roade adevarate. [/COLOR]Sa ne aducem aminte de aceasta fraza atunci cand privim la firava noastra Ortodoxie din lumea libera: ne multumim sa avem biserici si cantari frumoase; ne laudam poate ca tinem posturile si calendarul bisericii, ca avem icoane “bune” si enoriasi care canta, ca dam saracilor si poate danie Bisericii? Ne incantam cu invataturi patristice si conferinte teologice inalte fara sa avem simplitatea lui Hristos in inimi? Atunci a noastra este aceasta “spiritualitate confortabila“, si nu vom obtine roadele duhovnicesti ce vor fi aratate de cei lipsiti de aceste “conforturi”, cei ce patimesc profund si lupta pentru Hristos. In acest duh ar trebui sa vorbim despre Biserica suferinda din Rusia si sa asezam cele exterioare apartinand cultului Bisericii, la locul ce li se cuvine”.

(Parintele Serafim Rose, “Orthodox Christians Facing the 1980’s” [Crestinii ortodocsi fata in fata cu anii ‘80″] - O prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, 9 august 1979, preluat in: [COLOR=#000066]“Ne vorbeste parintele Serafim Rose”[/COLOR])

[COLOR=#ff0000]Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi,[/COLOR] si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini - cu atat mai putin crestini ortodocsi.

Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita [COLOR=#ff0000]falsa spiritualitate[/COLOR]. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar [COLOR=#000080]daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. [/COLOR]„Generatia-eu devine isihasta!” - este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)
Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate - atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea - dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este - si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi - ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; [COLOR=#000080]trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim[/COLOR], cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, [COLOR=#ff0000]cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi[/COLOR].(…)
Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. [COLOR=#000080]Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara.[/COLOR] O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca.

([COLOR=#000066]Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra lumii“[/COLOR][COLOR=#000066], traducere de Radu Hagiu[/COLOR])

Razvan