semnul de egalitate

as vrea un raspuns sincer de la participantii activi ai acestui forum, la intrebarea :

"puteti pune semnul de egalitate intre dvs, asa cum va manifestati si va exprimati pe acest forum si, respectiv, dvs. asa cum va manifestati in viata de zi cu zi, in relatiile cu semenii?"

[ory]

Mirela,aici ai pus punctul pe "I",acest aspect m-a rascolit si pe mine aproape de fiecare data cand am citit postarile fiecaruia dintre "credinciosi",sau nu.
Acum este nevoie de o mare obiectivitate,chiar daca multi vor spune,poate;"stiti,eu nu sunt chiar precum propovaduiesc,fiindca sunt pacatoasa(pacatos),insa nadajduiesc sa ating acest tel,telul desavarsirii si-a purificarii sufletului pentru Dumnezeu!!!!....",sau ceva de genul acesta.Si asa devenim iarasi formali,ori tu aici banuiesc ca ai facut apel tocmai la realitatea cu care ne confruntam zi de zi,cu noi insine si cu cei din jur,in functie de credinta pe care o avem...sau doar o etalam,la adevarul practic si functional din vietile noastre.Asa cred eu,despre perceptia ta asupra calitatii afirmarilor de pe forum.
Dupa cum se stie,eu nu sunt atat de credincioasa,fapt exprimat in diferite randuri,aceasta nu reprezinta o mandrie din partea mea,ci o realitate pe cera nu pot sa o distorsionez prin teorii care tin mai mult de domeniul iluziilor decat a eficientei si-a materializarii acestora pe plan cotidian.Acest aspect,desfasurat de tine in acest topic,m-a intrigat permanent atunci cand a fost vorba dintre concordanta dintre credinta exprimata de terte persoane si faptele si simtamintele reale de zi cu zi,ale acestora care nu s-au dovedit a fi tocmai conforme cu "asa zisa"lor credinta.Nu-i judec,Doamne fereste,pur si simplu ma nelinisteste,uneori,faptul ca acestia nu pos sa se puna in armonie cu realitatea sociala si-a trasaturilor umane pe care ei insisi o simt si-o palpeaza cu fiecare traire.Este firesc sa fim si rai,sa luptam prin rationament sa atingem un grad de perfectiune,insa este o mare aberatie sa ne pretindem atat de credinciosi,insa sufletul sa ne zaca ancorat in rautate si intoleranta,in materialism si ipocrizie,asemenea caractere intalnite foarte des in viata.Din pacate si eu sunt la fel,de aceia incerc sa nu ma mint pe mine cu o presupusa credinta aparte,fiindca sunt constienta ca nu are de-aface adevaratul sens al credintei cu aceste porniri negative,uneori de nestavilit.
Mi-a fost dat in viata sa cunosc si pocainta profunda,sa simt cu adevarat intensitatea ei absolut formidabila si tamaduitoare,mi-a fost dat sa ma dedic aproape in totalitate credintei si trasaturilor acesteia religioase,sa am un program absolut dedicat pravilei si canonului in vederea curatirii spisituale,in mod controversat,acestea intamplandu-se tocmai la o varsta destul de frageda cand fiinta nu poate cunoste cu adevarat greseala.
Anii au trecut,viata mi-a fost manata de valuri tulburate dar si line,instinctele si-au spus cuvantul si m-au determinat sa iau in consideratie mai mult sau mai putin constienta de temeiul acestora,credinta initiala s-a diminuat,sau mai bine spus s-a dizolvat in toata responsabilitatea vietii la care maturitatea m-a supus.Si toata acesta metamorfozare a pornit de-acolo,din sanul mistic al credintei si credinciosilor,din tumultumul de-adevaruri si minciuni al bisericii,din dragostea si nepasarea ei.Dar stiu ca exista o culpabilitate concreta in acest sens,ci doar o realitate pe care acum o inteleg si o admit ca facand parte din natura noastra a pamantenilor,indiferent ce-am incerca noi sa exprimam "in cuvinte".Din pacate adevarata credinta,de multe ori ramane exprimata doar in stadiul de cuvinte,de perceptii non sens in raport cu adevaratele trairi ale credinciosilor...supusi greselii(bine ca avem scuze,ce ne-am face fara ele).Eu nu doresc sa fim perfecti,si astfel sa ne pretindem credinciosi,eu doresc sa fim realisti si obiectivi,in primul rand cu noi insine,apoi cu mediul inconjurator,de care vrem,nu vrem devenim dependenti,sa fim constienti de amploarea psihica si fizica cu care exita fiinta pe pamant si sa o judecam ca atare.
Multi or sa spuna ca m-am smintit,ca mi-am pierdut adevarata credinta...dar va intreb pe voi care este adevarata credinta?,cea care o traim si-o simtim printre semeni sau cea pe care o propocaduim?Trebuie sa invatam sa facem aceasta delimitare corect,altfel nu vom fi decat niste ipocriti si ne vom risipi energia in zadar,neavand certitusinea ca dincolo sufletul nostru(confuz)va dobandi meritul valorificat de noi insine.
Credeti-ma,credinta este mai presus de cuvinte,ea este in simtiri,in BINELE COLOSAL,si nu-si poate atinge semnificatia decat prin cugetul smerit si constient de ceea ce-l domina,benefic si malefic.Din pacate multe rautati,mult prea multe rautati emanate din sufletele si faptele unor credinciosi sunt scuzate prin teorii religioase,de multe ori,proprii.Unui calugar care seduce o crestina,ai este cu usurinta ca dupa ce si-a stins focul pasiunii cu aceasta,sa-i dea un sut in fund intr-un mod injositor,pe principiul ca oricum acestuia nu-i este permisa aceasta apropiere(chiar daca logica ar fi sa nu se atinga din start,sa fuga de ispita),pretextand ca este calugar!!!...sper ca s-a inteles,pretextand in cele din urma,adica dupa ce oricum nu mai avea nevoie de biata victima,si nu-l mai atragea.Si-mi amintesc de spusele unui filozof;"cea mai mare crima pamanteana,este sa furi sufletul unui om fara ca macar sa ai nevoie de el!"Insa pentru crestini acest adevar este un fleac,demn de ignorat,ca doar credinta ajuta la purificare...purificarea greselilor pe care cu nonsalanta si fara infranare le savarsesc.
Poate sunt cam dura,poate doar viata este dura si noi ne conformam,nu este exclus,exclus este insa,faptul ca nu poti invoca credinta in lipsa de etica...never!!!
Asta este parerea mea,multi credinciosi sunt inselati de o anume credinta proprie si etaleaza fel de fel de versete si citate ale unor Parinti,omitand sa priveasca in adevaratul sens al credintei,care inseamna dragoste si lipsa de judecata al celor neputinciosi si mai slabi cu duhul,ignorand,parca voit,fundamentul adevaratei desavarsiri spirituale.Poate gresesc,insa din pacate in mediul unor astfel de oameni am trait,si mai traiesc si-i inteleg din perspectiva lor,dar nu pot sa sting permanentele dispute care apar din "credinta" si "necredinta",ambele afisandu-se intr-un mod oarecum inselator,fiindca disputa este putin spus.
Am scris atat de mult,si daca ma gandesc bine,nici nu m-am incadrat in ceea ce ar fi vrut sa spuna Mirela prin egalitatea,sau echilibrul dintre fapte si cuvinte ale credinciosilor,sa ale forumistilor de-aici.Pe mine ma stie toto,exact asa cum sunt,fiindca tot astfel ma si exprim,cat despre faptele mele,cred ca am fost printre putinele care le-a etalat si pe-acestea,sunt ca o carte deschisa cu credinta si necredinta mea.Fac risipa de cuvinte,dar nu de cuvinte de duh care sa-mi dojeneasca neputintele si patimile realitatii cotidiene.

[consuela]

eu da.

În prealabil postat de mirelat

as vrea un raspuns sincer de la participantii activi ai acestui forum, la intrebarea :

"puteti pune semnul de egalitate intre dvs, asa cum va manifestati si va exprimati pe acest forum si, respectiv, dvs. asa cum va manifestati in viata de zi cu zi, in relatiile cu semenii?"

Draga mea mirela, daca as avea smerenie as spune ca nu, dar vezi eu nu o am.:) Ceea ce pot spune eu in schimb despre mine este ca sunt un om simplu, un vanzator de magazin fara prea multa scoala si teologie, acuma daca voi vreti sa va considerati egali cu mine..va multumesc.:)
cu dragsote frateasca jenica

[consuela]

citat jenica: "daca as avea smerenie as spune ca nu....acuma daca voi vreti sa va considerati egali cu mine..va multumesc."

ai interpretat gresit sau nu ai citit bine, intrebarea era:

"puteti pune semnul de egalitate intre dvs, asa cum va manifestati si va exprimati pe acest forum si, respectiv, dvs. asa cum va manifestati in viata de zi cu zi"

adica cat de sincera esti pe forumuri - in traducere.

Consuela, ce am in inima si minte am si in traista:) Sunt aceeasi si aici si acasa, si in biserica si cu prietenii. Stii vb aia ce e in gusa e si in capusa:)
jenica

multumesc de traducere:), azi am o zi nu tocmai buna..a murit o prietena ( mama a doi copiii) de cancer.

[consuela]

vai ce nenorocire boala asta ! Cel mai rau e ca te ia prin surprindere si descoperi direct o faza foarte avansata. Imi pare foarte rau.

În prealabil postat de consuela

vai ce nenorocire boala asta ! Cel mai rau e ca te ia prin surprindere si descoperi direct o faza foarte avansata. Imi pare foarte rau.

Consuela, uneori "nenorocita asta de boala" te face sa realizezi cat de scruta este viata..si cat de aproape este judecata..sincer sunt sfasiata de durere...
jenica

[veilur]

Da, recunosc ca nu este un semn de egalitate intre ce scriu eu aici si ce aplic in realitate, dar acest forum este ca un fel de locusor unde pot vorbi despre religie fara sa fiu considerat un ciudat sau "dus cu capu", asa cum ma numesc cei din jur cand le mai scap din cand in cand cate o idee de credinta. :)

va multumesc tuturor pentru sinceritate, cu o mentiune speciala pentru Ory care intr-adevar a prins in expunerea ei detaliata ceea ce am urmarit prin aceasta intrebare.

cred ca este important sa fim sinceri, atat cu noi insine cat si cu ceilalti, indiferent sa sunt cunostinte din viata de zi cu zi sau cunostinte virtuale; sa nu ne cream un alter ego pe internet ci, cum mai zicea cineva (pe alt topic), inainte de posta pe forum sa ne gandim cu seriozitate : oare daca eu acum l-as avea in fata mea pe omul acesta, in carne si oase, oare ce i-as zice eu de fapt?...

eu una recunosc ca si in viata de zi cu zi sunt cam dura uneori, insa atunci cand sunt asa o fac pentru ca stiu ca acea persoana are potential si e bine sa stie ca ceva nu este in regula pentru a tinde spre corectarea acelui neajuns. stiu ca multi vor percepe asta ca fiind mandrie, si nu zic ca poate nu este ceva, dar cred ca mai mult este o dovada de dragoste, de faptul ca iti pasa de acel cineva.

pe de alta parte, cu mana pe inima spun, pe omul simplu si smerit, care nu se pretinde ceea ce nu este, niciodata nu am fost capabila sa ii fac nici un repros, INDIFERENT cate greseli ar fi facut. am cunoscut astfel de oameni in multe imprejurari si nu am indraznit sa ating un astfel de om cu nimic, ci parca imi venea sa il iau in brate si sa-i spun "lasa, nu-i nimic, se mai intampla si greseli dar toate se rezolva..." daca este ceva care ma dezarmeaza cu adevarat in relatiile interumane, atunci aceea este cu adevarat SMERENIA.