Iubirea de aproape-Iubirea de vrajmasi

[OvidiuO]

Fiindca nu este usor de pus in practica, mai ales iubirea de vrajmasi, m-am gandit sa scriem fiecare despre acestea. Poate ca ne putem folosi unii de la altii, din cele citite, practicate, etc. Acum sa incep, nu ?:)

Lumina din ochii tai si un foarte usor zambet sincer, o vorba buna si cu glas mai stins, o inima deschisa si toate acestea pornind din dorinta de a-l iubi pe celalalt, prin multa rabdare si prin constientizarea faptului ca nu omul este de vina - vor duce incet, incet la aceea iubire pentru toti oamenii. Mintea noastra trebuie sa refuze a sesiza rautatile unui om caci asa cum spunea C. Noica: "Omule tu esti vinovat, dar omul din tine nu e". Cand sti ca omul nu e vinovat el saracu pentru defectele lui, atunci iti este mila de el la inceput. Te uiti la tine si iti vezi pacatele tale si sti cat esti tu de pacatos. Acum poti sa mai spui ceva sau sa simti ceva din defectele celuilalt ?
Prin transformarea inimii intr-o inima plina de iubire, poti iubi pe toti oamenii la fel. Ratiunea si anumite simturi te fac sa vezi defectele altora. Tu chiar de le percepi incearca sa nu le vezi.Te deranjeaza privirea celuilalt ? Roaga-te in gand pentru el chiar in acel moment, priveste-l cu blandete si daca vrei la inceput (fiindca nu poti altfel) incearca sa-l privesti ca prin ceata si tu fii cu mintea limpede sa auzi ce spune, gandul tau e rugaciune si smereste-te, mereu. La aceasta stare poti ajunge, dar trebuie sa inveti sa iubesti, trebuie sa iti doresti mult aceasta. Crezi ca induri tu cumva mai multe decat a indurat Domnul Nostru Iisus Hristos ?
Ce cred eu ca inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti ? Pai eu pe mine nu ma pot iubi caci sunt un pacatos, dar daca ma gandesc altfel uite ce vad. Imi e foame - incerc sa-mi astampar foamea, dar cum ? Pai pot eu inghiti bucata de paine cand trec pe langa un infometat ? Pot eu sa mananc la masa cu familia fara sa ma rog ? sa nu ma rog eu sa-i hraneasca Dumnezeu si pe cei intr-adevar infometati ? Apoi sa multumesc.
Foamea are multe forme si atunci ofera si omului din ce poti da, ca lui Hristos ii dam cand dam omului.
Celui care te uraste sau iti vrea raul tu incearca sa-i dai bine, foamea ta sa fie acum iubirea. Omul de langa tine poate nu stie cum se mananca aceasta, caci nu cu ajutorul gurii ci cu a inimii si a lacrimilor, iar tu invata-l ca pe un copil mic cum sa se hraneasca. Poate vreodata veti plange unul pe umarul celuilalt.
Sfantul Siluan spunea ca cel care nu isi iubeste vrajmasii, nu poate avea in el harul Duhului Sfant.
Doamne ajuta !

Foarte frumos cuvant Ovidiu! Si nu numai frumos ci si intelept! A iubi vrasmasul/aproapele este.. greu lucru. Poate chiar imposibil in viziunea unora. Dar, iata ca sfintii parinti ne-au aratat prin propriile exemple cum si cat trebui sa iubim. Undeva pe un alt forum am pus o intrebare pe care o voi scrie si aici. E un punct de vedere personal care ma framanta oarecum. Daca cineva ti-a gresit si tu ii spui te-am iertat dar NU ii dai ocazia sa isi repare greseala (prin reapropiere de tine sau orice alt mod), oare nu cumva ii rapesti sansa de a se reechilibra? In fata lui, in fata Lui Hristos? De multe ori cand suferi un esec/necaz ramaii oarecum marcat ba chiar cu o usoara incertitudine ca vei mai fi vreodta capabil sa refaci ce ai stricat. Ma gandesc ca, oferindu-i o noua sansa PALPABILA nu doar din vorbe ii dai sansa sa se ridice. Ii acorzi (poate fara sa constinetizezi) o sansa in plus sa devina mai bun pe viitor. De ce imi pun aceasta problema? Asa a functionat (pana acum) relatia mea cu copii. I-am batut doar de doua ori in viata, si credeti-ma Nici Nu a fost necesar! Ma gandesc adesea de ce la un copil poate funsctiona si la noi nu? De ce ne este greu sa iertam si sa uitam!!!? Sunt intrebari la care inca nu am gasit raspuns. Am citit carti, am citit viata sf. Siluan dar sunt atat de departe de fapta..de simtire.. Nu stiu daca o sa ma puteti ajuta, nu stiu daca e doar un mod pers. de a pune problema. Nu stiu nimic sigur (sunt varza cu inteligenta:D) dar stiu ca aceasta problema ma framanta...cat si cum trebuie sa iertam/uitam!!

[OvidiuO]

Fiindca si mai demult mi-am pus niste intrebari, dar si fiindca totusi consider necesar a se cunoaste niste aspecte, o sa postez aici la acest topic urmatoarele:

Cat de bine il intelegem pe omul de la capatul celalalt, pe omul care scrie mesaje pe un forum, pe un mail, pe un mp, etc. Celalalt cine este, ce este pentru fiecare dintre noi ? Este ceea ce dorim noi sa fie, este ceea ce simtim noi la un moment X in functie de temperamentul si personalitatea noastra, in functie de starea noastra zilnica ? Ce anume luam noi in calcul atunci cand citim un mesaj, ce intra in perceptia noastra, ce simtim, cum simtim ? As putea pune o serie intreaga de intrebari, dar ma opresc aici ca sa putem da si niste raspunsuri si apoi sa nu fie prea lung acest mesaj.
Citesc mesajul intr-un ritm echilibrat, nici prea repede dar nici prea incet. Incep sa simt. Ce simt acum, acum in momentul cand citesc fraza ? Asta e cel mai important, fiindca mai apoi restul se leaga si se coloreaza in functie de prima impresie a unei fraze mai de inceput sau mai patrunzatoare, prima care ma poate intrista, bucura sau poate a ma face sa raman pana la sfarsitul mesajului intr-o pace launtrica.
Cand citesc o carte duhovniceasca ma umplu de miere duhovniceasca si sufletul meu se bucura. Cand citesc din Biblie parca nu mai sunt pe pamant. Cum ma simt cand citesc un mesaj al fratelui meu ?
De multe ori nu suntem intelesi de catre ceilalti. De ce ? Unde e greseala ? La cel care scrie sau la cel care recepteaza, ori la amandoi ? Opinia mea este urmatoarea: ceea ce scrie un om, frate sau sora, trebuie citit nu neaparat ad-literam ci trebuie inteles si printre randuri. Unii se exprima mai greoi altii mai elevat. Noi nu la litera trebuie a privi in raport de 100%, ci la sufletul omului. Cum sa privesti la sufletul omului din ceea ce scrie ? Simplu. Trebuie sa-l vezi ca pe un copil - curat - daca vezi ca se strecoara ceva in neregula - cum ai gandi de greseste un copil ? Ii arzi una ? o sa inteleaga ? Nu. Ii explici cu dragoste. Pai da, dar aici cum sa simti dragostea celuilalt ? Pai aici e aici. Dragostea celuilalt e de fapt in ceea ce percepi tu, ce simti tu fata de celalalt. Simti ca aici nu s-ar potrivi ceva asa cum vezi tu, nu sari repede - ba aici nu-i chiar asa....accepta-i neputinta, fi bland, citeste ceea ce a scris cu intelegere fata de neputinta celuilalt. Trebuie sa-l intelegem pe celalalt in duh, sa-i simtim inima, sa incercam sa fim pe aceeasi unda noi toti, cu totii. Aceasta se face daca si numai daca privim la celalalt ca la un copil. Spune: "Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" Cum poate fi altfel decat urmandu-i Domnului ? Cum ar citi El un mesaj, cum ar da El un raspuns, stam noi sa gandim la asta ? Nu, noi repede voia noastra. Pai voia noastra este cea buna ? Suntem atat de curati incat sa putem da raspunsuri bune ? Iata de ce tacerea este de aur. Iata de ce apar fel de fel de interpretari. Numai bunatatea, iubirea din noi, numai talantul care trebuie inmultit, numai acceptarea celuilalt asa cum e el in mesaj la acel moment, ca suntem sau nu de acord, dar cu intelegere, si dand un raspuns cu empatie si iubire frateasca, cu comunicare din inima si cat mai simpla, o sa duca la o comunicare, mai buna, intre oameni.
Mesajul acesta se doreste a fi inteles si intr-o forma de iubire a celuilalt de la capatul opus, de la celalat monitor.:)
Astept si gandurile fratiei voastre.
Doamne ajuta !

:)Imi amintesc de o prietena care,
Atunci cand cineva o uraste/cearta si ea nu poate sa se roaga pentru ca la randul ei este f. tulburata de cele intamplate spune asa: Doamne eu nu pot acum sa ma rog pentru respectivul/va, sunt manioasa pe ea dar.. Astazi Nu voi manca 3 ore, primeste-le Tu ca jertfa altceva nu pot sa-Ti dau.. Sau daca vede un sarac ii da ceva de pomana si spune, Maica Domnului primeste aceasta jertfa in numele pers X, pe care eu am necajit-o (furat, certat, jignit, batut) si fa Tu Maicuta ce trebuie eu Nu pot.. Daca e mai grav, si persista necazul atunci sa jertfim ceva mai mult al nostru. Cum? Spunea cineva aici de Fanta:)..iti place un suc, o anumita mancare, cafea renunta la ea in semn de jertfa ptr aproapele pe care l-ai suparat! Pare o nebunie poate, sau un lucru de nimic, dar cred ca prin acest "mic dar" facut-o poate nu cu toata inima..iti mentii pacea. IN 2 cuvinte: daca inima refuza sa simta iubirea de aproapele sileste-o tu prin jertfa ta, refuzandu-i acest "capriciu"

[OvidiuO]

În prealabil postat de jenica

...Daca cineva ti-a gresit si tu ii spui te-am iertat dar NU ii dai ocazia sa isi repare greseala (prin reapropiere de tine sau orice alt mod), oare nu cumva ii rapesti sansa de a se reechilibra? In fata lui, in fata Lui Hristos? De multe ori cand suferi un esec/necaz ramaii oarecum marcat ba chiar cu o usoara incertitudine ca vei mai fi vreodta capabil sa refaci ce ai stricat. Ma gandesc ca, oferindu-i o noua sansa PALPABILA nu doar din vorbe ii dai sansa sa se ridice. Ii acorzi (poate fara sa constinetizezi) o sansa in plus sa devina mai bun pe viitor. ...

Sunt de acord cu ceea ce spui aici, Jenica. Asa ar fi normal, sa ierti de sapte ori pe zi daca de sapte ori iti greseste fratele tau. Problema se ridica la modul cum iertam. Daca noi iertam doar asa cum spui si tu, adica din gura si nu din inima, atunci nimic nu am facut. Adevarata valoare a legaturilor cu aproapele nostru se masoara prin ce si cum simtim pentru el in inima noastra. Nu prin ceea ce spun buzele sau ceea ce facem cu mainile pentru el.
Uite, e simplu. Daca intrebam pe cineva, ce ar prefera din partea sotiei...vorbe dulci sau ca aceasta sa il iubeasca mereu din toata inima ei ?
Dumnezeu nu ne cere bani, donatii, lumanari, etc. Dumnezeu ne cere Sa-l iubim pe El si pe aproapele din toata inima noastra si din tot cugetul nostru.
Noi toti, ar trebui sa dam o foarte mare atentie inimii noastre duhovnicesti. Mai toti stim ca trebuie sa facem fapte bune, etc. Noi insa trebuie sa ne cunoastem inima. Noi trebuie sa lucram asupra curatirii inimii noastre. Gandurile noastre din inima vin si sunt transmise creierului. Fapte bune si daruri fac si altii, fara sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Noi trebuie sa ne cercetam starea inimii legata de faptele care le savarsim.
Toate care vin din inima noastra, toate trebuiesc sa fie desavarsite. Atunci cand omul pacatuieste, el nu cunoaste ceea ce inseamna inima, cum trebuie sa inteleaga, cum trebuie sa actioneze. Omul, trebuie sa stie ca inima este un tot unitar...este si sentiment si vointa si ratiune. Cand inima este dezbinata, omul devine nestatornic, omul pacatuieste.
Este de neconceput pt. credinta ortodoxa ca mintea, ratiunea sa creada in Dumnezeu iar vointa sa doreasca pacatul. Vezi, aceasta se intampla de fapt cu noi oamenii si pacatuim, dar aceasta este o greseala. Noi trebuie sa intelegem, sa simtim, ce este inima si cum sa iubim din inima.
Doamne ajuta !

[OvidiuO]

Nu numai iubirea pentru aproape trebuie sa o avem ci pentru toti oamenii - la fel. O sa fac un rezumat din cele citite.
Iubirea este o stare a sufletului care in sine nu poate fi descrisa in chip adecvat. Urmand cuvintele Parintilor s-au stabilit mai multe trepte a iubirii de vrajmasi.
1. Prima treapta dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, este sa nu facem noi cei dintai ceva rau.
2. A doua - sa nu ne razbunam cu aceeasi masura pentru raul care ni s-a facut.
3. A treia - sa nu te razbuni defel.
4. A patra - sa nu i te impotrivesti celui ce-ti vrea raul "Eu insa va spun voua: Sa nu stati impotriva celui rau" (Mt.5,39)
5. A cincea - sa nu te manii pentru ce-ti face vrajmasul, ci sa induri, dand dovada de rabdare, suferind raul ce ni se face.
6. A sasea - sa nu te intristezi in sufletul tau pt. necinstirile, incercarile si necazurile pricinuite de vrajmasi.
7. A saptea - sa socotesti ocarile ca o binecuvantare, sa te bucuri si sa multumesti lui Dumnezeu pentru ele.
8. A opta - sa ne predam de bunavoie ocarilor.
9. A noua - sa vrei sa suferi mai mult rau decat ti se face.
10. A zecea - sa nu-i urasti pe cei ce-ti fac rau.
11. A unsprezecea - sa nu tii minte raul, sa nu pastrezi manie si suparare fata de vrajmasi.
12. A doisprezecea - sa nu-i invinuiesti pe vrajmasi, sa nu-i osandesti, sa nu-i vorbesti de rau si sa nu spui altora raul care ti s-a facut.
13. A treisprezecea - sa nu-i dispretuiesti.
14. A paisprezecea - sa nu ne ingretosam de ei si sa nu-i respingem.
15. A cincisprezecea - gandul la ei si la cele ce ne-au facut sa nu trezeasca in noi nici cea mai mica amaraciune ori tristete.
16. A saisprezecea - sa nu-i judecam deloc, ci sa ne vedem propriile noastre greseli.
17. A saptesprezecea - sa-i iertam din toata inima.

Aceste saptesprezece trepte nu ne urca insa pana la iubire, ele sunt doar conditii ce trebuiesc neaparat indeplinite si etape pregatitoare, pentru ca iubirea nu este doar lipsa urii si a dusmaniei, ci o stare cu mult mai inalta.

18. - sa ne dam toata silinta ca sa ne impacam cu vrajmasii nostri.
19. - sa ai mila si compatimire pentru ei.
20. - sa voiesti ca Dumnezeu sa-i ierte pe vrajmasi , sa-i pazeasca si sa-i mantuiasca.
21. - sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ei.
22. - sa ii iubesti.
23. - sa le vrei si sa le faci binele.
24. - sa-i socotesti pe cei care-ti fac rau egali cu cei care-ti fac bine si sa-i iubesti deopotriva si pe unii si pe altii.
25. - sa ne purtam cu dusmanii nostri ca si cu niste prieteni ai nostri.
26. - sa-i iubim pe vrajmasii nostri nu numai ca pe noi insine, ci chiar mai mult decat ne iubim pe noi.

Doamne ajuta !

[OvidiuO]

"Oamenii se iubesc unii pe altii fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara, pentru aceste cinci pricini:
- sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos, cat si pe cel ce inca nu e virtuos.
- sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers
- sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste
- sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani
- sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si pe cele de sub stomac
Dragostea cea dintai este vrednica de lauda, a doua e mijlocie, celelalte sunt patimase. (extras din Filocalia vol.2)

Ce bine ar fi daca mi-ar si ramane in cap/inima ceva din ceea ce am citit aici..

[OvidiuO]

"Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantului Duh.
Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.
Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap.3)
"Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi" - a spus Sf. Ioan Scararul (Cuvantul 3, cap. 16)
In ce cadere se afla firea noastra ! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-l iubeasca asa cum porunceste Evanghelia" (Despre inselare" - Sf. Ignatie Briancianinov)

[GEORGIANA22]

SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI...