Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfintele Pasti - Invierea Domnului
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 24.04.2012, 09:29:20
JoyDivision JoyDivision is offline
Banned
 
Data înregistrării: 10.04.2012
Locație: Chicago, IL
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 434
Implicit

Citat:
În prealabil postat de costel Vezi mesajul
Parintele Nicolae Steinhardt spune ca in momentul in care Mantuitorul a rostit aceste cuvinte, natura omeneasca din Hristos pare sa fi covarsit oarecare timp - dupa cum, contrapunctic, a predominat natura divina pe muntele Tabor. Si adauga mai departe ca "omenescul a trebuit sa fie predominant; altfel tragedia era contrafacuta...".
asta e cea mai buna explicatie
Reply With Quote
  #12  
Vechi 24.04.2012, 10:49:56
ucenic ucenic is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.05.2010
Locație: Ploiesti
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 634
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru ucenic
Implicit

Citat:
În prealabil postat de costel Vezi mesajul
Parintele Nicolae Steinhardt spune ca (...) "Omenescul a trebuit sa fie predominant; altfel tragedia era contrafacuta..."
Nu am gasit afirmatie mai corecta dar si mai frumoasa despre Acela care S-a jertfit pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos.

Binecuvantat sa fie Mielul lui Dumnezeu! Lauda in veci Numelui Sau!
Reply With Quote
  #13  
Vechi 24.04.2012, 11:32:33
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

Pentru cei ce nu stiu textul integral din Jurnalul Fericirii in care a spus Parintele Nicolae Steinhardt aceste cuvinte, merita citit in intregime eseul „Eli, Eli, lama sabahtani?”

Tocmai asta vrea sa demonstreze Steinhardt, ca tragedia nu a fost contrafacuta, asa cum sustin dochetistii mai vechi si mai noi, si ca Hristos a fost pe tot timpul rastignirii si Dumnezeu si om, nu cum afirma monofizistii de atunci si de acum.

Hristos pe cruce nu le-a facut semn cu ochiul alor săi spre a le da de înțeles: las’ că asta e de gura lumii, fiți fără grijă, știm noi ce știm, ne vedem Duminică dimineața?”
Reply With Quote
  #14  
Vechi 24.04.2012, 11:39:22
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

„Eli, Eli, lama sabahtani?”

1. “În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mîntuitorul pe cruce: Eli, Eli, lama sabahtani? De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule de ce m-ai părăsit? înseamnă că a fost om și el, nu Dumnezeu. Panait Cerna: „ai gemut și tu cînd fierul te pătrunse.”
Argumentul acesta îl socotesc întru totul neîntemeiat, iar din cuvintele de pe cruce deduc, dimpotrivă, proba absolută a validității răstignirii. Am de partea mea pe Dostoievski, pe Simone Weil, pe Kierkegaard – și întregul sinod de la Halchidon.

Am și două tablouri înfățișînd răstignirea, unul de Holbein (la Basel) și altul de Velasquez (la muzeul Prado). In ambele lipsesc razele de lumină pornite din cer, tragedia e ireversibilă, fără de leac; săvîrșitu-s-a: nu numai chinul și proorocirea, ci și toată tevatura, gata, moartea nu e clinică, învierea e izgonită printre amăgiri și deșarte nobile nădejdi, niciodată nu va trăi trupul acesta răsucit, sîngerînd, găurit, terfelit, sfirtecat. învierea este cu totul imposibilă.

Așa spune Dostoievski – fățiș – că-i apare Hristos în tabloul lui Holbein și aceeași precisă, neagră, rece impresie am avut-o și eu privind Răstignirea de Velasquez, care a fost expusă și la Luvru și unde în primul plan domină galbenul intens – uită-l dacă poți! – al unei mantii; în fund sunt jalnicele cruci, bietele trupuri, cerul de plumb.

Crucile par aruncate la distanță, deja uitate – cum ai uita în grabă (și osînditorii cu adevărat lucraseră sub imboldul pripei) un lucru neînsemnat ori stingheritor -, Hristos este cu totul singur și-n părăsire, un răstignit lîngă alți doi indivizi, undeva la marginile murdare ale unui oraș, pe o movilă de gunoi, pietre și zgură, într-o amiază toridă și – din cauza norilor joși -de zăpușeală.

Nu se văd ca în Dictatorul lui Jules Romains puternicele și melancolicele structuri ale suburbiilor unui mare oraș modern, ci masivele metereze ale unei așezări străvechi, reci și rele mai mult decît melancolice. Un sistem închis, cum spun fizicienii cînd prevestesc inexorabilitatea entropiei.

Din țărîna ce aduce a leșie, din norii grei, din privirile stinse ale crucificaților, din scăpărările morocănoase ale executanților se scurge, ca o ceară brună, ceara peceții care încheie. Din întinderea ce acoperă totul ca un clopot nu încape ieșire. Transcendența e o teorie, învierea pare, ba nu pare, se vede limpede că e o puerilitate. Și-au căutat-o. Bieții de ei. Să fim oameni întregi. Le arăt celor ce pun problema lui Eli, Eli: cu atît mai bine că e așa, numai așa putea să fie.

Răstignirea nu e farsă și înșelăciune decît dacă se constată că orice miracol este cu neputință, orice înviere este un basm. Dacă monofiziții, dochetiștii ori fantaziaștii ar avea dreptate. în ruptul capului n-aș fi trecut la creștinism. Ar însemna că răstignirea a fost în cel mai bun caz un simbol ori o reprezentație. Să nu fie! Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine știe ce joc, ce vicleim.

Domnul venise hotărît să bea paharul pînă la fund și să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, cînd se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deșerta paharul.

Desigur, adaogă: facă-se voia Ta. Șovăiala totuși a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conștiință a învierii, natura omenească pare să fi covîrșit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor -, căci altfel nu s-ar fi auzit atît de firescul mi-e sete și nici atît de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Reply With Quote
  #15  
Vechi 24.04.2012, 11:45:31
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

2.
Actul răstignirii a fost atît de serios, de autentic și total încît pînă și apostolii și ucenicii erau convinși că spînzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia.

Dacă n-ar fi fost atît de zdruncinați în credința lor, Luca și Cleopa n-ar fi umblat mohorîți, tîrșîindu-și picioarele pe drumul către Emmaus, și-ar fi recunoscut deîndată învățătorul și n-ar fi rămas atît de mirați cînd au înțeles cine e.

Se simțiseră atît de stingheri, de păcăliți, încît se rugaseră de primul trecător întîlnit, un necunoscut, să nu-i lase singuri, să stea cu ei.
Nici Toma n-ar fi pus condiții atît de drastice (și, la drept vorbind, de jignitoare) dacă n-ar fi fost și el sigur că învierea, după cum se petrecuseră lucrurile, nu mai era cu putință. Tuturora nu le venea a crede. Răstignirea era definitivă și pentru ei, întocmai ca pentru scribi.

Și era necesar, spre adeverirea jertfei, ca răstignirea să dea impresia de sfîrșit, de soluționat, de afacere clasată, de bun simț biruitor. Nu ajungea – ca să fie răstignirea ceea ce trebuia să fie – nu ajungeau groaza torturii, piroanele, sulița, spinii – în tabloul lui Mathias Grunewald de la Uiiterlinden, spinii străpung întregul trup intrat în putrefacție -, mai era neapărat nevoie – pentru completare, pentru întărire — să pară și catastrofă, derută, eșec.

Numai strigătul Eli, Eli ne dovedește că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mîngîie cu fățarnice estompări. (Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe ființe libere și mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha și Lao-Țe, El nu dă aforisme și pilde, ci carne și sînge, chin și deznădejde. Durerea fără deznădejde e ca mîncarea fară sare, ca nunta fără lăutari.

Iar dacă tîlharul cel bun e primul om care sosește în rai – înaintea proorocilor, patriarhilor și drepților Vechiului Testament — poate că o datorează nu numai cutremurătoarei lui convertiri ci și faptului că a fost coleg de suferință cu Domnul. Căci una e să stai la picioarele crucii și să suferi, oricît de sincer și de sfîșietor, și alta e să fii pe cruce.

Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ți-o însușești numai printr-un proces ideativ nu prin simțiri. Numai tîlharul cel bun simte la fel cu Domnul.) Întruparea a fost totală, cum învață sinodul de la Halchidon. Bine, totală, dar Hristos pe cruce n-a încetat de a fi și Dumnezeu.

Nu e de contestat permanența comunicării idioamelor, dar după cîteva ore pe cruce omenescul a trebuit să fie predominant; altfel tragedia era contrafăcută.
O țin morțiș: ce-ar fi vrut dochetiștii, fantasiaștii și monofiziții -sau ateii? Să le fi făcut Hristos de pe cruce semn cu ochiul alor săi spre a le da de înțeles: las’ că asta e de gura lumii, fiți fără grijă, știm noi ce știm, ne vedem Duminică dimineața?

Ce oribil „spectacol” presupune, fără de voie, monofizitismul! Argumente de text: la Romani (8, 32) Pavel scrie: „El care pe însuși Fiul său nu L-a cruțat“. Acest „nu L-a cruțat” ne demonstrează de asemeni că pe cruce nu s-au desfășurat simboluri, ci s-a petrecut o suferință reală.

Numai prin împreunarea durerii fizice și a torturii morale se obține decoctul final: suprema amărăciune.
Tot Pavel la I Cor 1, 23 : „însă noi propoveduim pe Hristos cel răstignit“, iar la 2, 2: „Căci am judecat să nu știm între noi altceva decît pe Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit.” De ce adaosul „și pe Acesta răstignit” de nu pentru a pune accentul pe latura cea mai nebunească și mai scandaloasă?

Rațiunea înțeleaptă s-ar învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic și concedînd să sufere aparent (altfel oamenii nu înțeleg), dar paradoxul și sminteala (creștinismul adică) înfățișează divinitatea nu numai așezată pe cruce -solemniter – ci pironită cu adevărat; unde suferă aidoma cu nervii (legendele și epopeile evului mediu, care știa ce-i durerea, neîncetat se referă la nervi), fibrele și sufletul bietului om, pînă la cele din urmă consecințe (și Hristos are, în pofida ereziei lui Apolinariu, suflet omenesc întreg).

Dacă și-ar fi păstrat – măcar în parte – impasibilitatea pe cruce, dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe Golgota n-ar fi fost – pentru filosofi, pentru preoți și pentru prostime -prilej de poticnire și sminteală, ci „scenariu” ori „ritual”, deci admisibil, comestibil.

La I Cor. 6, 20 și 7, 23 Pavel stăruie: „Ați fost cumpărați cu preț.” Cu preț cinstit. întreg. Dumnezeu n-a înșelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe sine nu s-a înșelat. N-a plătit cu aparență de suferință, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Prețul nu l-a plătit o fantasmă; came din carnea noastră, sînge din sîngele nostru.

Și la Evrei (2, 17; 2, 18; 4, 18):” Pentru aceea, dator era întru toate (afară de păcat) să se asemene fraților (nouă); fiind El însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să ajute; ispitit întru toate, după asemănarea noastră.” Asemenea nouă în toate și ispitit de toate ca și noi: așadar și de omeneasca deznădejde.

Ca-ntotdeauna găsesc la Dostoievski, spus fără înconjur, ceea ce bănuiam; în orbecăire, lumină – deodată. Cu privire la viziunea lui Holbein găsesc textul exact: „Tabloul nu e frumos… e cadavrul unui om care tocmai a îndurat dureri nesfirșite… dacă un astfel de cadavru (și întocmai așa trebuie să fie) a fost văzut de discipolii lui… cum oare au putut crede, privindu-1, că acest cadavru va învia?” NICI N-AU CREZUT!

„Dacă moartea e atît de groaznică și legile naturii atît de nemiloase, cum le poți stăpîni? Și oamenii aceștia, care au stat în jurul mortului, au resimțit desigur în seara aceea o groaznică tristețe, o adîncă descumpănire care dintr-odată le spulberau toate nădejdile și aproape tot ce credeau.”
Reply With Quote
  #16  
Vechi 24.04.2012, 11:48:08
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

3.
Socrate și Iisus Hristos

„Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte pecetea dezordinei, a sîngelui, a trădării și a turbării; dar nu, a fost cum nu se poate mai senină și demnă.
A lui Hristos, dimpotrivă, poartă – întreagă – pecetea tragediei, dezgustului și ororii. Socrate moare calm, înconjurat de ucenici fideli și atenți, care-i sorb cuvintele în vreme ce el -imperturbabil și luminos – soarbe otrava nedureroasă oferită cu multă deferentă de temnicier.

Părăsit și trădat de ai săi, Hristos se zvîrcolește pe cruce, chinuit de sete și acoperit de batjocuri.
Socrate moare ca un senior, Hristos ca un netrebnic, intre doi bandiți, pe un maidan. Socrate mulțumește zeilor ca scapă de vicisitudinile lumii materiale, Hristos exclamă: „De ce m-ai părăsit?”

Deosebirea e totală între cele două morți, și tocmai cea divină pare inferioară, tulbure. Adevărul este că-i nespus mai umană; cea a lui Socrate, în toată măreția ei, pare – prin contrast – literară, abstractă, supusă regiei, și mai ales nerealistă. Socrate – cu bună credință și izbîndind în bună parte – se ridică de la starea de om la cea de zeu, Hristos coboară nestinglierit de scimăvii pînă în straturile cele mai de jos ale condiției umane”.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)
Reply With Quote
  #17  
Vechi 24.04.2012, 12:07:13
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.244
Implicit

Hristos a înviat !
Attached Images
File Type: jpg IMG_0112.jpg (30,7 KB, 11 views)
File Type: jpg IMG_0113.jpg (64,3 KB, 7 views)
File Type: jpg IMG_0114.jpg (41,8 KB, 4 views)
Reply With Quote
  #18  
Vechi 24.04.2012, 12:56:14
VladCat
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Fără a îmi permite să fac vreo evaluare negativă la adresa părintelui Delarohia, afirmația conform căreia „firea omenească a predominat” îmi apare neconformă cu învățătura Bisericii despre cele două firi ale Mântuitorului.

Direcția în care se poate avansa în înțelegerea patimei lui Hristos, adică a ceea ce l-a făcut să rostească acele cuvinte, poate fi găsită aici
Reply With Quote
  #19  
Vechi 24.04.2012, 13:21:52
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

Citat:
În prealabil postat de VladCat Vezi mesajul
Fără a îmi permite să fac vreo evaluare negativă la adresa părintelui Delarohia, afirmația conform căreia „firea omenească a predominat” îmi apare neconformă cu învățătura Bisericii despre cele două firi ale Mântuitorului.

Direcția în care se poate avansa în înțelegerea patimei lui Hristos, adică a ceea ce l-a făcut să rostească acele cuvinte, poate fi găsită aici


Fraza lui Steinhardt are intelesul corect numai si numai daca nu o decupam. Fraza intreaga este: „natura omenească pare să fi predominat (pe Golgota)– după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor”.

Pentru a nu cadea in extreme ( de ex. sa consideram ca Una din Persoanele Sfintei Treimi s-a despartit in firea ei de celelelate doua, iar astfel sa fi ramas doar o Sfanta Doime, ceea ce e aberant) , deci pentru a nu cadea in erezii, inainte de intelegerea acestei teribile rostiri de pe cruce, trebuie inteleasa (atat cat omeneste e posibil) unirea celor doua firi ale lui Hristos intr-un singur ipostas.

In tratatele de Dogmatica, acestei probleme i se dedica un amplu loc aparte la capitolul „Unirea ipostatica si consecintele ei dogmatice”, in care se incearca explicarea (atat cat omeneste e posibil, desigur) felul in care cele doua firi ale lui Hristos, unite intr-o singura persoana (ipostas) isi comunica una alteia trasaturile fara sa se confunde, fara se se amestece, fara totusi sa fie despartite.

Dat fiind ca Hristos e Persoana apartinand si firii divine si firii umane, trasaturile specifice ale fiecarei firi se transmit si celeilalte.

Comunicarea insusirilor inseamna ca firii dumnezeiesti i se atribuie insusiri omenesti, iar firii omenesti i se atribuie insusirile dumnezeiesti. Dar firile raman neschimbate. Umanul ramane uman iar divinul ramane divin, chiar daca sunt indisolubil unite.

Datorita acestei comunicari dintre insusirile divine si umane, toate lucrarile lui Hristos, tot ce a facut si a zis si a simtit si a gandit sunt in acelasti timp si divine si umane. Cooperare intre Dumnezeu si om, teandrie, sinergie.

In acest sens, cuvintele lui Steinhardt: ”natura omenească pare să fi predominat (pe Golgota)– după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor”- sunt corecte dogmatic.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Originea lui Yahweh(Dumnezeul Vechiului Testament) si sotia sa Ashera Templier Knight Din Vechiul Testament 32 07.04.2018 11:22:39
Fiecare om are dumnezeul lui, Dumnezeu nu exista. oni91 Alte Religii 97 31.08.2011 16:30:26
Dumnezeul crestin si ceilalti Dumnezei RaduIoan Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 4 12.10.2009 20:42:18