Nicolae Steinhardt - 22 de ani de la trecerea la cele vesnice

[cristiboss56]

Ziua de azi , ne reaminteste ca pe 12 iulie 1912 s-a nascut in Pantelimon , Bucuresti , scriitorul , filozoful , juristul si monahul Nicolae Steinhardt.
Vesnica lui pomenire !+

[cristiboss56]

" Numai cand facem binele dobandim ceva ce raii nu pot avea : linistea si pacea "

"Adevarul ne face liberi "

"Biruinta nu-i obligatorie . Obligatorie e lupta ".

" Daruind lumina o vei dobandi si tu ".

"Minunea face parte din viata reala , ea e o componenta a lumii ".

"Credinta ne da bucurie pentru ca ne pune brusc de acord cu ce este real ".

[cristiboss56]

http://www.teognost.ro/fotografii/foto_Steinhardt.htm

[laurastifter]

Doamne ajută!
În primul rând, felicitări pentru iniţierea acestui topic dedicat părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre mărturisitorii credinţei din perioada comunistă.
În continuare, voi posta una dintre cele mai frumoase şi educative predici din volumul "Dăruind vei dobândi" - Crez ortodox - un text scurt, dar de o deosebită profunzime, în care monahul de la Rohia îşi rezumă concepţia de viaţă.

"Cred în Sfânta Treime. Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.
Care pe cei drepţi îi iubeşte şi de cei păcătoşi se îndură, însă celor netemători le poartă o trainică şi nedezminţită afecţiune, fie ei încărcaţi cu grele trecute poveri. Care nu uită că a fost şi El om pe pământ, unde Şi-a primit stigmatele şi a dobândit o silă anume faţă de turnători, funcţionari straşnici şi birocraţie.
Cred în Duhul Sfânt, care suflă unde şi când vrea, spre scandalul şi zăpăceala fariseilor, angeliştilor şi habotnicilor, care, ca şi Tatăl şi Fiul, vrea altceva decât numai forme, filosofic, dovezi istorice şi scripturale. Căruia îi este lehamite de ţapi şi viţei sub orice chip, pricepându-se a-i desluşi şi identifica în formele lor cele mai moderne şi mai neaşteptate. Carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă.

Credinţa noastră, sunt convins, nu se confundă cu „înalta spiritualitate”, nu urmăreşte o cunoaştere ocultă, o igienă mintală ori constituirea unei prime de asigurare la Judeţul de Apoi şi este străină de unele intransigenţe naive ca de pildă: orice ar fi, eu un mint (pe când monahul îmbunătăţit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viaţa unui om). Şi nu se potriveşte cu o concepţie pur organizatorică a Bisericii – organizare juridică şi rece şi, până la urmă, inchizitorială: frunţi încruntate şi grumaji ţepeni; după cum nici cu hlizeala prostesc serafică ori neorânduiala şi neastâmpărul. Nu se lasă înfrântă şi convinsă de toate silniciile, durerile, nedreptăţile şi cruzimile lumii; cred în Dumnezeu adversativ: împotriva, în ciuda, în pofida lor, deşi ele, vai, există cu prisosinţă.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor şi dezrobirea de sub jugul prejudecăţilor, micimilor şi meschinăriei, spre adoptarea unor reacţii creştineşti în iureşul vieţii de toate zilele, faptelor şi evenimentelor ei.
Nu aştept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumeşti, a căror înţeleaptă chivernisire ne revine nouă ca fiinţe înzestrate de El cu minte raţională şi o inimă fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumeşti mai multă însemnătate decât se cuvine, dar nici nu le dispreţuiesc deoarece ţin de creaţia divină. Iar viaţa, defaimându-i deşărtăciunile, o iau în serios, pentru că într-însa şi printr-însa ni se joacă soarta de veci.
Cred în Biserică şi în Sfintele Taine, mă aştept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni şi să păstreze cu sfinţenie cele duhovniceşti spre întărirea noastră. Totodată, contradictoriu şi paradoxal, n-o vreau nici oarbă şi nepăsătoare la păsurile credincioşilor şi la complicaţiile existenţei.
Dau puţină importanţă filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului şi erudiţiei, care toate nu-s de o fiinţă cu dreapta credinţă liberă, nemotivată, pascaliană. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existenţialişti, dar nici nu văd totul numai în negru, ştiu că lumea e neunitară şi surprinzătoare, că totul – în bine ca şi în rău – se poate petrece în cuprinsul ei.
Mă rog fierbinte să fiu cucerit de Domnul Hristos şi slobozit din mrejele părelniciilor şi de frică, să mă port bine cu semenii, să mă învrednicesc de o ţinută nimerită unuia ce poate fi oricând numit prieten al Domnului şi să-mi fie nu numai faptele ci şi gândurile curate şi onorabile.
Cred în minuni (ca şi eroul lui Mircea Eliade în O fotografie veche de 14 ani) şi că Iisus Hristos cu instinct de vânător, se va milui de mine, deşi mă las atât de greu răpus de nesfârşita Lui iubire.
Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi, ştiu că nu ştiu nimic, n-am nici o dovadă, nici un argument şi nici o îndreptăţire şi singurul lucru pe care-l ştiu este că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa. Aflat pe Golgota în vremea răstignirii sunt sigur că nu I-aş fi cerut Domnului să coboare de pe cruce spre a crede că e împărat. Ci, odată cu Dostoievski, cred că măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.
Mulţumesc puterilor cereşti că m-am învrednicit a crede, că mi s-a fâcut această neasemuită onoare şi din tot sufletul rostesc, strigând cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.

Slavă lui DUMNEZEU pentru toate !!!"
Sursa online: www.ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Nicolae Steinhardt!

[laurastifter]

În chiar prima predică din colecţia "Dăruind vei dobândi", părintele Nicolae Steinhardt îşi exprimă, în cuvinte de o rară frumuseţe şi profunzime, recunoştinţa faţă de Domnul nostru Iisus Hrsitos, Care l-a învrednicit de minunatul dar al adevăratei credinţe. Textul este destul de lung, dar merită citit, fiind deosebit de folositor duhovniceşte.

"
[SIZE=5]Ce-i datorez eu lui Hristos[/SIZE] de Nicolae Steinhardt

Fericiti cei carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.
[COLOR=#cccc99]Psalm 31,1[/COLOR] Si le poruncea sa nu spuna nimanui. Dar, cu cat le poruncea, cu atat mai mult ei Il vesteau.
[COLOR=#cccc99]Marcu 7, 26[/COLOR]

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele dai lanu, ce se talmacesc de ajuns noua. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi spre a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie ... Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia: dai lanu!
Tot astfel, gandesc, orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care, acum, se numara printre "iudeii care au crezut in El" poate de asemenea striga: de ajuns facut-ai Hristoase Dumnezeule pentru mine!
Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata virtutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi: dai li!
Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet: dai li!
Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin tie - de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele Tau.
Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii - fii, Doamne, preamarit!
Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig: dai li!
Si tot asa fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait: "Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi." ([COLOR=#cccc99]Ioan 8, 31-32[/COLOR]).
Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti Iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de "prieten" al tau, pentru a fi fost, altfel spus, innobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.
Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.
Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.
De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.
Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul - atroce - despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.
Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca): datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski: de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul - daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare n-as sta nici o clipa la indoiala: as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.
Dai li!
Din rob si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina; Si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis a nazui sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.
Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinauntrul meu;
- mi-a aratat ca nu sunt defmitiv si iremediabil pierdut;
- m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;
- mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoarea (si mangaietoarea) fraza: Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti;
si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci - dimpotriva - sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El - cu dragoste si bucurie - adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El "pretuind pe om nu vrea - zice Staniloae - confundarea lui cu Sine, ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii".).
Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila universala lege a paradoxului, inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta paradoxala a recunoasterii propriei culpabilitati.
Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare "faptele bune si frumoase" ale atat de hulitei morale practice - sunt singurele creatoare de pace si multumire.
Il chemi pe Hristos la telefon? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile: discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o odata pentru totdeauna si ne-o dezvaluie de fiecare data mai dureros.
In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula "fac ce vreau": ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Iisus Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluind inauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor sale celor rele.
Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, un ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.
Ii mai datorez Domnului si nepretuita, nesperata putere de a indura si suferi, de a ma supune, rabdator si urmator Lui, pildei ce ne-a dat stiind ca "El participa impreuna cu noi la suferirea necazurilor si, tot in acest sens, se smereste impreuna cu noi, ingropandu-se intr-o chenoza, intr-o noapte pe care o repeta in viata fiecaruia dintre noi." (Dumitru Staniloae). Ori, cum spunea Simone Weil, si ea evreica rourata de harul credintei in Hristos: crestinismul nu ne ofera un mijloc miraculos de a scapa de suferinta, ci ne pune la indemana miraculosul mijloc de a o indura.
Ceea ce deloc nu vrea sa insemne identificarea crestinismului cu suferinta. Prin suferinta se poate ajunge la adevar si lepadare de sine, insa Albert Camus arata ca desprinderea de cele lumesti inima vrednica o poate afla si prin fericire. Mai ales prin fericire ne putem inalta pana la treptele cele mai de sus ale Scarii. Durerea, de fapt, e "fata mai putin nobila a stradaniei". Tinta ramane fericirea, pe care se cuvine sa ne-o insusim, dincolo de nenorociri, necazuri si incercari. Esenta invataturii crestine e aceasta deprindere, aceasta descoperire a fericirii.
"Ca si la Botezul Domnului, in botezul oricarui crestin se deschide cerul, se deschide campul intelegerii duhovnicesti a sensurilor existentei." (Constantin Galeriu: Jertfa si rascumparare).
Asa incat mai presus de orice ii datorez lui Hristos simtamantul liberator, imbatator, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii - ascutit ca o sabie cu doua taisuri - si luarea la cunostinta a faptului ca "El poate face din tine o faptura noua" nu e o simpla enuntare teologica ori o afirmatie pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate bruta.
Predica integrală o puteţi citi online pe mai multe site-uri.

[laurastifter]

Iniţial, am încercat să postez întreaga predică, dar n-am reuşit fiindcă avea prea multe caractere.
O zi binecuvântată!

[georgeval]

Un teolog care prin predicile sale este din ce in ce mai actual. M-as bucura daca va fi redescoperit de noua generatie.

[laurastifter]

În prealabil postat de georgeval

Un teolog care prin predicile sale este din ce in ce mai actual. M-as bucura daca va fi redescoperit de noua generatie.

Daa! Eu fac parte din noua generaţie (am 19 ani) şi m-aş bucura din tot sufletul dacă modelul de viaţă şi învăţăturile părintelui Steinhardt vor fi descoperite şi trăite de către cât mai mulţi tineri de vârsta mea. :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de laurastifter

Daa! Eu fac parte din noua generaţie (am 19 ani) şi m-aş bucura din tot sufletul dacă modelul de viaţă şi învăţăturile părintelui Steinhardt vor fi descoperite şi trăite de către cât mai mulţi tineri de vârsta mea. :)

Sa dea Bunul Dumnezeu, sa avem parte de cati mai multi tineri ca tine !

[laurastifter]

În prealabil postat de cristiboss56

Sa dea Bunul Dumnezeu, sa avem parte de cati mai multi tineri ca tine !

:) Şi de cât mai mulţi creştini ca dvs! :)