Autoliza -autolysis- sau de ce unele forme de cancer se pot vindeca prin post cu apă

[sophia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Exista o singura regula, in lumea asta vazuta: SA CREZI! Iar in cea nevazuta: SA VREA DUMNEZEU! Orice altceva, este surogat, si nu face decat sa complice starea noastra de liniste si pace.
Daca ar fi sa ne studiem mai bine, ar trebui sa incepem cu: Ce cautam noi aici? Care e menirea noastra, daca ar fi sa acceptam, ca si crestini, ca avem o menire?
Ascultam astazi predica parintelui, legata de vindecarea leprosilor. "Credinta ta, te-a mantuit/vindecat!" Ce e credinta, fratilor? Citeamm pe un alt topic despre cineva care a primit canon (sau pravila) sa citeasca in fiecare noapte la ora 12, Paraclisul Maicii, Domnului, iar cand a inceput sa citeasca, nu se mai oprea din cascat. De cate ori dorim sa citim ceva din Sf Scriptura sau din Sfinti Parinti, si brusc intram pe contra-sens, ca nu ne putem tine ochii deschisi nici cu scobitori. Dar daca deschidem televizorul, ne apuca ore tarzii, si tot nu ne prinde somnul... Ce se petrece cu noi? Nu avem acelasi grad de oboseala si intr-un caz si in celalalt? Dar ca sa treci de cealalta parte a baricadei, e nevoie de multa nevointa, fiindca suparam pe cineva care ar face orice sa... nu ne piarda. Si pe langa aceasta vointa neostoita, la un moment dat, Dumnezeu va trimite "ceva in plus": smerenia. Degeaba facem noi apel la smerenie, ca nu merge. Putem vorbi altora despre ea, pana cade varul de pe pereti, daca Dumnezeu nu trimite Harul, vorbim vorbe. Credinta e in prima faza un imbold. Pana ajunge la traire, e mult de munca, dar si rasplata este cu totul necuprinsa. Daca ar sti omul ce pierde, numai fiindca tot amana nevointa asta, sau o trateaza atat de superficial, si-ar plange de mila.
Spunea Parintele astazi ca, atunci cand ne rugam, sa credem ca am si primit!!! Ce usor de spus!... Cum poti sa crezi ca ai si primit, daca inca nu ai Harul de a te ruga cu credinta? Nu tine numai de noi, cel putin pentru inceput, ci mai ales de voia lui Dumnezeu. Omul isi poate lua ca si obiectiv, vindecarea. Se concentreaza, se controleaza, gandeste pozitiv, tine posturi stricte, bea numai sucuri, etc, dar pe Dumnezeu si acea smerenie care face conectia intre om si Creator, le neglijeaza aproape in totalitate. Apoi se plange ca nu reuseste. In credinta adevarata, inclusiv "nereusita" trebuie pusa tot in voia lui Dumnezeu. Ce vrem noi de fapt, sa facem in voia noastra, sau in voia Lui? OK, ne vindecam, si? Vom ajunge la peste 80 de ani, povara celor din jur, putregai chinuit de batranete si boli, intrebandu-ne de ce nu ne-a luat Dumnezeu mai demult? Dar cum ne-am pregatit sa asteptam moartea? Cand privesc cum isi asteapta sfarsitul monahii si cum fug mirenii de un eventual sfarsit, ma intreb de ce nu vede omul diferenta si sa incerce sa se schimbe, macar in ceea ce priveste "voia lui Dumnezeu"?
Concluzia ar fi ca, acolo unde este credinta adevarata, omul poate primi tot ce cere, daca asta nu face rau nimanui (nici macar pentru sine)... Dar... credinta este o notiune ipotetica si... optionala!

Am bolduit o bucata din postarea ta, pentru ca n-am inteles-o.
Pe urma eu ti-as pune totusi niste intrebari:
1. Cand ar trebui sa ne pregatim noi pentru moarte?
2. Si in ce fel?
3. De ce trebuie sa ne gandim la moarte?

Eu stiam si asa am auzit si de la preotul meu, ca Dumnezeu ne da o viata pe care trebuie s-o traim si sa facem ceva cu ea.

Sunt oameni care se retrag devreme in azile si isi traiesc acolo sfarsitul, ani, zeci de ani. De ce asa devreme? Renunta la casa, al familie, la nepoti.

Sunt altii care dimpotriva, sunt activi, fac ceva cu viata lor pana ce ii ia Dumnezeu. Fac ceva util, nu stau si asteapta moartea.

Sunt bolnavi, care si-o doresc, spre sfarsirea suferintei si altii care dimpotriva se simt bine, au putere si pot face ceva pana la peste 100 de ani.

Cum fac monahii batrani, nu stiu...

Da, credinta si smerenia nu trebuie sa ne lipseasca. Si ele ne si ajuta.

Pe de alta parte - am citit in ultima vreme multe articole si postari aici si am auzit si in predici la parintele meu, ca moartea este ceva frumos, bun.
Si atunci, daca este asa, de ce ne temem?

Dar viata trebuie sa ne-o pastram si traim.

[Mosh-Neagu]

Mai, Sophia, nu stiu de ce, dar in ultimul timp te-ai schimbat mult. In bine, vreau sa spun. E adevarat, mai e putin de munca, dar descopar in sufletul tau ceva ce din pacate nu vad foarte des. O sa raspund cat pot de scurt. Daca sunt sincer si convingator, poate o sa intelegi mai tarziu.

1. Cand ar trebui sa ne pregatim noi pentru moarte?

In momentul in care incepem sa pierdem din inocenta copilariei!

2. Si in ce fel?

Stii poveste aceea cu raiul si iadul? Cand un credincios a dorit sa vada raiul si iadul, ingerul a venit in vis, l-a luat si l-a dus in fata unei incaperi, deschizand usor usa astfel incat sa vada prin crapatura. Acolo in jurul unei mese, erau multi oameni, numai piele si os, in fata unei oale mari cu tocanita. Fiecare avea legat de mana, o lingura cu coada lunga cu care puteau lua din oala, dar n-o puteau duce la gura. Si astfel sufereau cu totii de o foame ingrozitoare. Apoi ingerul a inchis usa zicand. Aici a fost iadul. Iar aici e raiul. Si a deschis o alta usa, cu alti oameni asezati in jurul unei mese pe care era asezata o oala mare de tocanita, si ei la fel cu linguri luuungi, ca nu puteau sa se hraneasca singuri, dar erau cu totii satui si veseli, fiindca fiecare avea grija ca celalalt sa fie satul. Ei, cam asa trebuie sa ne pregatim; sa avem grija de sufletul nostru, avand grija de cei de langa noi!

3. De ce trebuie sa ne gandim la moarte?

Pai acolo ne indreptam cu totii! De ce sa te gandesti in alta parte? Cand urci in tren sau in avion, stii ca trebuie sa ajungi... undeva!

Eu stiam si asa am auzit si de la preotul meu, ca Dumnezeu ne da o viata pe care trebuie s-o traim si sa facem ceva cu ea.

"Ceva bun", nu "Orice"!

Sunt oameni care se retrag devreme in azile si isi traiesc acolo sfarsitul, ani, zeci de ani. De ce asa devreme? Renunta la casa, al familie, la nepoti.

Ce inseamna "devreme?" Cat traieste un fluture? Cat traieste o cioara sau o broasca testoasa? "Biletul de calatorie" este "predeterminat". Si...de obicei nu se retrag voluntar. In general "sunt pusi pe liber". Devin inutili, greu de suportat...

Sunt altii care dimpotriva, sunt activi, fac ceva cu viata lor pana ce ii ia Dumnezeu. Fac ceva util, nu stau si asteapta moartea.

E mare lucru sa poti face in viata ceva care sa nu supere pe Dumnezeu.

Sunt bolnavi, care si-o doresc, spre sfarsirea suferintei si altii care dimpotriva se simt bine, au putere si pot face ceva pana la peste 100 de ani.

Ideea era ca omul fara credinta, face abstractie de Dumnezeu si lupta cu toata fiinta lui sa se faca bine prin propriile puteri. Ceea ce e un nonsens.

Cum fac monahii batrani, nu stiu...

Ba stii!

Da, credinta si smerenia nu trebuie sa ne lipseasca. Si ele ne si ajuta.

Sunt singurele care ne ajuta.

Pe de alta parte - am citit in ultima vreme multe articole si postari aici si am auzit si in predici la parintele meu, ca moartea este ceva frumos, bun.

Sfarsitul calatoriei!

Si atunci, daca este asa, de ce ne temem?

Daca ne temem, ceva nu e in regula cu viata noastra!

Dar viata trebuie sa ne-o pastram si traim.

Pana la capat, cu voia lui Dumnezeu!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Se concentreaza, se controleaza, gandeste pozitiv, tine posturi stricte, bea numai sucuri, etc, dar pe Dumnezeu si acea smerenie care face conectia intre om si Creator, le neglijeaza aproape in totalitate.

Postul în afara postului (postul cu sucuri), în sine, nu e rău, ci doar dacă acesta devine un idol. Dacă ţinem un regim cu măsură s-ar putea să fim câştigaţi.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ce vrem noi de fapt, sa facem in voia noastra, sau in voia Lui? OK, ne vindecam, si?

Aiurea, de parcă o boală înseamnă automat moarte. Boala poate fi şi o încercare sau un mijloc prin care Dumnezeu ne cheamă la El, trezindu-ne dintre cei "morţi". Şi a face voia lui Dumnezeu este tocmai împlinirea poruncilor, lepădarea de sine, lepădarea de plăceri, iar una din plăceri este lăcomia pântecelui.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Vom ajunge la peste 80 de ani, povara celor din jur, putregai chinuit de batranete si boli, intrebandu-ne de ce nu ne-a luat Dumnezeu mai demult? Dar cum ne-am pregatit sa asteptam moartea?

Nu e chiar aşa, sunt bătrâni la 80 de ani care se poartă singuri şi care adorm în pace, adică "sfârşit creştinesc, fără durere, neînfruntat, în pace".

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Concluzia ar fi ca, acolo unde este credinta adevarata, omul poate primi tot ce cere, daca asta nu face rau nimanui (nici macar pentru sine)...Dar... credinta este o notiune ipotetica si... optionala!

Omul să nu ceară lui Dumnezeu lucruri pe care le poate face el însuşi, deşi fără de El nu putem face nimic. Dumnezeu nu ne cere minuni, acelea le face El; de la noi vrea voinţă şi să facem ceea ce ţine de noi, iar restul le face El.
Scopul credinţei este unirea cu Hristos, iar cele mai sigure mijloace ale acestui scop sunt postul şi rugăciunea.