Moralitate, erezie, și apostolat

[RappY]

Marele nostru istoric P. P. Panaitescu, educat în Polonia și uneori demonstrând sentimente filo-polone, a spus odată, în una din prelegerile sale de la Universitatea din București, următoarele:

Iată cum descrie Azarie (cronicarul din secolul XVI n.n.) pe Bogdan ca domn, „era un tînăr bine făcut, căruia nu-i crescuse încă mustața. Avea suflet drept la început, era învățat în cărți și fără nici o răutate în sine, milostiv și blînd, și în toate asemănător la obiceiuri cu tatăl său". Dar mai tîrziu „s’au împrietemit cu oameni de altă credință și de altă limbă, cu sfetnici Leși (adică poloni, n.n.) și petrecea vremea cu ei, cu un cuvînt toată avuția domnească o risipea împărțind-o necuratilor și spurcaților Leși, nebăgînd în seamă vorbele sfătuitoare de bine ale arhiereilor și nevoind măcar să vază în fața sa pe sfetnici care îi doreau binele".

Iată ideia creștină ortodoxă! Polonii sunt spurcați.

(P.P. Panaitescu, cursul Influenţa polonă şi rusă în vechea cultură românească, prelegerea Cronicele moldovenești din sec. XVI din decembrie 1935)

Ce a vrut să spună dl. Panaitescu prin acestea? A fost deranjat de faptul că ortodocșii noștri i-au jignit polonezii catolici ai dumnealui? Se poate! Până la urmă, Polonia i-a oferit rampa de a deveni cel mai mare slavist al istoriei noastre, iar Ortodoxia nu a putut să-i ofere un statut social competitiv cu ce poate oferi o carieră academică.

Are dreptate dl. Panaitescu să atace ortodocșii? Este cronicarul monah Azarie un bun reprezentant al Ortodoxiei? Este „ideia creștină ortodoxă” vătămată prin faptul că i-a numit pe polonii catolici „spurcați”? Este mai important ca ortodocșii să fie politicoși și respectuoși față de eretici sau se cuvinte vreodată să întorci mesele și invers?

La acestea ne răspunde Pr. Dumitru Stăniloae, într-un alt context:

Sorin Dumitrescu: Pentru ce, (in privința) raportărilor dintre Orient şi Occident, deci între două confesiuni surori, exercitaţi o separaţie atât de netă şi sunteţi dispus să vedeţi mai curând deosebirile decât asemănările. Eu aş dori foarte mult să-mi răspundeţi tehnic la această întrebare.

Pr. Dumitru Stăniloae: Poate că este propriu spiritului răsăritean să pună accentul principal pe adevăr, pe adevărul în Hristos, pe adevărul Treimii. Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă când vedeau o erezie, când vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi!

Sorin Dumitrescu: Şi nu de asta şi-or fi făcut de cap Nicolski (se referă la agentul comunist Alexandru Nicolschi, n.n.) şi alţii, ştiind că aici este o nemăsurată îngăduinţă faţă de păcate, sărindu-ne ţandăra doar la erezie?

Pr. Dumitru Stăniloae: O dată ce păstrezi integritatea învăţăturii, păstrezi o posibilitate să-i readuci pe oameni din păcat. Pe când dacă, o dată ce te-ai despărţit ca eretic de adevăr, pierzi orice şansă să realizezi unitatea.

(Pr. Dumitru Stăniloae, interviul De la răsărit la apus)

Așadar, de ce există o anumită intransigență în Ortodoxie? De ce încă din etimologia cuvântului Ortodox se extrage un principiu de mare preț al credinței noastre? De ce a intrat în tradiție palma Sf. Nicolae pentru Arie? De ce Sfinții Părinți s-au arătat neînduplecați, au anatemizat ereziarhi, și au mers până la vătămarea Imperiului Bizantin pentru a păstra credința dreaptă în cele 9 Sinoade Ecumenice? De ce toate confesiunile de azi care s-au arătat prietenoase ereziilor au căzut pradă satanei? Pentru că Ortodoxia nu a însemnat niciodată să fii „politicos” cum o interpretează superficialismul occidental căzut în erezie.

Așadar, înseamna acestea că păstrarea dreptei credințe este mai presus ca orice, oricând? Nici așa.

[RappY]

Se cunosc bine abaterile din dreapta credință a unui mare monah din spațiul intracarpatic. Dar ce se cunoaște mai puțin este explicația dată de un alt mare monah:

Întrebare: Cine este Părintele Arsenie Boca pentru Biserică, pentru noi ca ţară?
Pr. Iustin Pârvu: Este un apostol cu o lucrare uriaşă, care creşte mereu. Toate greșelile lui i s-au iertat pentru această lucrare mare, şi nu numai că i s-au iertat, dar mijloceşte pentru iertarea greșelilor noastre.

Dacă răspunsul la întrebarea din postul anterior ar fi fost afirmativ, aceste lucruri nu ar avea sens.

Adevărul este că Hristos a chemat Apostoli. Unii dintre cei mai mari sfinți au fost „întocmai cu Apostolii”: Maria Magdalena, Tecla, Constantin cel Mare, Elena, Chiril și Metodie, Fotie cel Mare, Olga, Boris, Sava, Vladimir, și alții. Hristos ne spune să învățăm toate neamurile (Mt. 28, 19), și iconomia s-a aplicat nu de puține ori pentru marii Apostoli ai credinței.

Și totuși, apostolatul nu înseamnă nimic dacă credința nu e dreapta. Din contră, devine un apostolat al satanei. Totodată, credința dreapta nu poate exista fără să fie împărtășită cu alții aici sau dincolo. Și cei mai ascunși Sfinți Cuvioși devin propovăduitori dacă nu în viața pământească, după.

Să spui că una se sprijină pe cealaltă e mai puțin decât este de fapt. Se întrepătrund perihoretic, sinergetic, teandric, împreună-lucrătoresc. Ca multe alte taine ale credinței adevărate, apostolatul și credința dreapta există într-o întrepătrundere de negrăit și de necugetat. E de la sine înțeles că un om nu le poate lucra pe amândouă la vreo măsură de perfecțiune, noi având proprie doar firea umană pe care ne rămâne să o lucrăm cu ajutorul lui Dumnezeu cât ni se va da.

Politețea, însă, bunele maniere, buna-purtare... Acestea sunt dispozitive sociale, nu taine ale credinței. P. P. Panaitescu, ca mulți alții din tradiția sa intelectuală, nu a fost dispus să înțeleagă cu adevărat „ideia creștină ortodoxă”. Cel puțin nu la acea vârstă. Cine citește scrierile sale din ultimele zile va trebui să devină convins că P. P. Panaitescu a fost un mare luptător român, într-o luptă aprigă cu universul, de un talent de geniu, și totuși din toate punctele de vedere român adică neapărat și Ortodox.

[David_1859]

Să pretindă cineva că moralitatea s-ar reduce la politețe și așa-zisă ,,bună purtare" este NEORTODOX, nu vreau să spun erezie, că asta ar fi un soi de neortodoxie dusă la extrem.

Să pretindă cineva că ortodoxia nu implică în mod necesar și moralitate ortodoxă, adică una care nu se balaceste plină de nesimțire în păcate împotriva Duhului Sfânt, în păcate strigătoare la Cer sau alte păcate grave este NEORTODOX. (Este adevărat că opinii contrare sunt de multe ori agreate și efectiv practicate de unii care se cred ,,stâlpi ai Bisericii", mari jupani peste supuși, chiar cu valențe de factură sclavagista, dar vor vedea ei mai devreme sau mai târziu încotro vor fi duși, că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, așa cum cred ei.)

Prin urmare, nu există apostolat ortodox fără moralitate ortodoxă. (Sunt unii care nu știu dacă au propriu-zis o altfel de credință decât cele menționate mai sus, dar în mod sigur opțiunea lor existențială este să calce pe oricine în picioare pentru ,,înfăptuirile lor" ,,apostolicesti", însă în astfel de cazuri este vorba despre personaje care își pervertesc mintea și conștiința în mod voit, intenționat, fără a le păsa, despre personaje care se complac și în mod conștient în păcate strigătoare la Cer sau chiar în păcate împotriva Duhului Sfânt, or pe astfel de căi nu cred că se poate ,,moșteni" Împărăția lui Hristos, a Preasfintei Treimi, chiar și în cazurile unor autoinchipuiti apostoli dintre ierarhi și preoți, lucru care e adevărat că nu ar fi ușor de acceptat și de afirmat, însă personal nu am auzit până acum de existența vreunei dogme care să precizeze că un ierarh sau un preot nu are cum să ajungă în iad pentru vecii vecilor.)

[RappY]

În prealabil postat de David_1859

Să pretindă cineva că moralitatea s-ar reduce la politețe și așa-zisă ,,bună purtare" este NEORTODOX, nu vreau să spun erezie, că asta ar fi un soi de neortodoxie dusă la extrem.

Pe lângă că nu se reduce la acestea, nici nu le presupune în mod strict necesar.

În prealabil postat de David_1859

Să pretindă cineva că ortodoxia nu implică în mod necesar și moralitate ortodoxă, adică una care nu se balaceste plină de nesimțire în păcate împotriva Duhului Sfânt, în păcate strigătoare la Cer sau alte păcate grave este NEORTODOX.

Prin urmare, nu există apostolat ortodox fără moralitate ortodoxă.

De acord, moralitatea ortodoxă nu este altcumva decât cuprinsă în dreapta credință care deja stabilește ce este bine și rău, deci și ce este „moral” și „imoral”—o particularizare a binelui și a răului.

[David_1859]

În prealabil postat de RappY

Pe lângă că nu se reduce la acestea, nici nu le presupune în mod strict necesar.

Păi, mergi și spune-i unui ierarh BOR așa ceva, și n-ar fi exclus să ți se transmită într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin neortodox, că nu te califici cu moralitate sau cu o astfel de moralitate, ci cu slugărnicie aberantă oricând dispusă să calce legea morală ortodoxă, legea lui Hristos, cum îi spune un adevărat apostol, Pavel, și evident cu una dispusă să slugareasca Puterea Lumească, indiferent de cine și în ce fel ar exercita puterea respectivă, chiar și Antihristul sau Satana de ar fi.

Iar cine nu acceptă că așa ceva se poate întâmpla, sunt opiniile lui; în ce mă privește am demonstrat că un ierarh s-a dovedit dispus să ,,închine" viitorul unei Nații, unei populații și unei Țări, într-un mod indirect și aparent subtil, Antihristului și celor care trăiesc și acționează în sensul venirii și luării puterii de către ,,ucigă-l toaca", sub pretextul că el, ierarhul pretinde că ,,își permite" și ,,are dreptul" (nu știm și de la cine crede el că l-ar avea), și probabil ca să creadă că și-ar lipi el numele de cine știe ce realizări, sau că s-ar răzbuna împotriva ,,neomarxistilor" sau ,,sorosistilor" etc., știut fiind că e și un personaj extrem de arogant și de ranchiunos și de plin de trufie, care crede că Biserica e un soi de posesiune absolută a lui, în care el ,,taie și spânzură" indiferent dacă el încalcă prin așa ceva sau nu voința lui Dumnezeu, probabil el se consideră pe sine un soi de ,,dumnezeu pe pământ", că altfel nu se prea pot explica faptele.

[Demetrius]

În prealabil postat de RappY

...

Așadar, înseamna acestea că păstrarea dreptei credințe este mai presus ca orice, oricând? Nici așa.

Adică e mai bine câteodată să fii ”politicos”?

[RappY]

În prealabil postat de Demetrius

Adică e mai bine câteodată să fii ”politicos”?

Nu, acea parte se continuă în următorul post despre apostolat, nu e vorba de politețe, care e doar o unealtă socială, cum este adăugat la sfârșitul acelui post de asemenea.