|
#11
|
||||
|
||||
Citat:
1) sursa/documentul unde ai citit ca cei de pe vechi s'au lamentat din cauza "anatemizarii din partea BOR-ului"! 2) sursa/documentul unde Patriarhul Ierusalimului de atunci a afirmat ca'i anatemizeaza! 3) sursa/documentul anatemizarii din partea Patriarhiei Moscovei! Multumesc! Si acum din anathema data in 1583: iar anatematismosul al 7-lea, fiind îndreptat contra noilor scornituri calendaristice îl punem de față: 7 . Cei ce nu urmează obiceiurile Bisericii lui Hristos, după cum cele 7 Sfinte Soboare a toată lumea au așezat și Sfintele Paști și Calendarul bine legiuindu-l ca să le urmăm neschimbate, și voiește a urma cea nouă Pascalie și Calendarul lui Papa Grigorie și a celor fără de Dumnezeu astronomi și se încontrează (opun) la toate acestea ale Sfinților Părinți și voiește a le răsturna și a le strica, să aibă ANATEMA și afară de Biserica lui Hristos și din adunarea celor credincioși să fie. Iară voi cei binecredincioși și dreptslăvitori creștini rămâneți în cele ce v-ați învățat și v-ați născut prin Botez și ați crescut, și când va chema vremea și însuși sângele vostru să-l vărsați ca să păziți credința cea de Părinți predată și mărturisirea; și să vă păziți și să vă luați aminte despre unii ca aceștia, ca și Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute totdeauna și smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toți AMIN”. (Boldurile, de schimonahii Teofilact și Arsenie, Sf. Munte, pag.99-102) E scris CLAR "Cei ce nu urmeaza", printre cari intri si tu, si eu, mireni fiind! Poate imi vei aduce aminte de "minunea" Parintelui Ioanichie Moroi! Te rog sa citesti si minunea de la Valaam aici, la The Struggle on Valaam : http://rocorhistory.blogspot.com/200...r-moss_01.html Citat:
Uite: o scrisoare a Pr. Filotei Zervakos catre Pr. Dimitrie Gagastathis: << Paros, 16 Mai 1973 Celui mai cinstit si iubit frate in Hristos si impreuna-slujitor, Parinte Dimitrie, salutari, Hristos a inviat cu adevarat, daruindu-ne viata vesnica si Imparatia Cereasca tuturor credinciosilor e pazesc dreapta credinta si au cunostinta adevarului. Am primit scrisoarea ta si raspund intrebarilor tale. Mai intai despre Parintele Chiprian, ce s-a alaturat Miscarii Vechi-Calendariste[n.n.: sinodului florinit], fapt pentru care Biserica oficiala l-a depus, dar care inca slujeste si este “Staret al Sfintei Manastiri a Sfintilor Ciprian si Iustina”, da-mi voie sa-ti spun urmatoarele: Daca Biserica oficiala l-a depus pentru Vechiul Calendar, pentru ca depunerea lui [din treapta] sa fie valida, este necesar ca: • sa-i depuna pe toti cei ce urmeaza Vechiul Calendar • sa osandeasca insusi Calendarul Vechi • [sa osandeasca] chiar si Sinodul I Ecumenic, care pe temelia Vechiului Calendar – asa numit Calendar Iulian – a hotarat ca praznuirea Sfintelor Pasti sa fie neschimbate si vesnice • sa osandeasca toate celelalte sase Sinoade Ecumenice, ce au urmat Vechiul Calendar • sa osandeasca Sinodul de la Antiohia, care in primul sau canon hotaraste ca oricine ar avea indrazneala sa schimbe hotararea Sinodului I Ecumenic (ca Sfintele Pasti sa fie neschimbate vesnic7), daca este cleric sa fie caterisit, iar daca este mirean sa fie afurisit8 Nici un Sinod, al optulea Ecumenic sau local, n-a introdus Noul Calendar in Biserica Ortodoxa. Acesta a fost introdus necanonic si ilegitim de Meletie Metaxakis, mason de gradul 33, dimpreuna cu sase ierarhi cu credinta neortodoxa, pentru a dispretui Biserica Ortodoxa si Traditia Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti, in intelegere cu inovatorii, modernistii, schismaticii si ereticii papisti si protestanti luterani-calvinisti. Noul Calendar Papist, Gregorian, pe care papa Grigorie l-a introdus prima oara in Apus, iar apoi a incercat sa-l introduca in Biserica Ortodoxa a Rasaritului, n-a fost doar neacceptat de Biserica ortodoxa, ci a fost chiar anatemizat de doua Sinoade locale, in Constantinopol. Biserica oficiala trebuie sa se slobozeasca pre sine de sub doua anateme sub care cade: • Prima anatema este cea a Sinodului VII Ecumenic, care spune: “Celor ce calca orice Traditie a Bisericii, scrisa sau nescrisa, anatema!” Intaiul Sinod Ecumenic, al celor 318 Purtatori-de-Dumnezeu Parinti, ne-a dat Vechiul Calendar. Noul Calendar a fost dat de papa Grigorie si de francmasonul, Meletie Metaxakis. Biserica oficiala l-a primit fara nici o impotrivire, dispretuind si calcand Traditia Intaiului Sinod Ecumenic, anatema Sinodului VII Ecumenic, mai inainte numita, ca si aceasta anatema a aceluiasi Sinod Ecumenic: “Oricarei inovatii impotriva Sfintei Traditii si a invataturilor Sfintilor si pururea-pomenitilor Parinti, in trecut sau in viitor – intreita anatema!” (Sinodiconul Ortodoxiei) Ilegitima si necanonica introducere a Noului Calendar papist de catre Meletie Metaxakis este o inovatie impotriva lui Dumnezeu si a Traditiei Sfintilor Sfintilor Purtatori-de-Dumnezeu Parinti. • Cea de-a doua anatema este cea a trambitei lui Dumnezeu, Sfantul Apostol Petru: “Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! ” (Galateni 1:9) Sfintii Apostoli ne-au lasat un post dupa Duminica Tuturor Sfintilor pe care ilegitima introducere a Noului Calendar il desfiinteaza complet din cand in cand. Postul Sfintilor Apostoli aproape ca nu exista, iar uneori are doar o zi, alteori doua. Anul acesta este de patru zile. >>” |
#12
|
||||
|
||||
Si inca ceva Sofia, ai citit enciclica eretica din 1920, care incepe asa:
„Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni” „…iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința” 1 Petru 1, 22 Biserica noastră susține că apropierea dintre nenumăratele Biserici Creștine și înfrățirea dintre ele nu este exclusă de diferențele doctrinare care există între ele. În opinia noastră o asemenea apropiere este chiar de dorit și necesară. Aceasta este folositoare din multe puncte de vedere pentru interesul real al fiecărei Biserici în parte și a întregului Trup creștin, și de asemenea pentru pregătirea și înaintarea spre acea unitate binecuvântată care va fi completată în viitor în acord cu voia Domnului. De aceea, considerăm că timpul prezent este cel mai favorabil pentru a duce mai departe această importantă problemă și pentru a o studia împreună. [...] http://www.danionvasile.ro/blog/2009...lica-din-1920/ Sper c'ai observat anul... 1920 si nu 1960 sau 1990! 1920 adica 4 ani inaintea schimbarii calendarului! Deci, ori inlaturam tot raul si miciuna, asa cum au facut Drept-Credinciosii dupa schimbarea calendarului, neacceptand nici o inovatie si pentru asta fiind numiti "schismatici", "razvratiti", s.a.m.d. (vezi cartile pr Mandita) ori acceptam o inovatie masonica-ecumenista anatemizata de Sfintele Soboare... dar atunci nu mai avem voie sa afirmam ca "noi pastram Predania celor 7 Sfinte Soboare"! In 1924, majoritatea a acceptat compromisul; o parte din preoti, gen pr Cleopa si Mandita chiar au incercat sa apere aceasta inovatie eterodoxa! In timp ce majoritatea a uitat de hotarele Sfintilor Parinti, minoritatea, mult urata si hulita (vezi din nou scrierile pr Cleopa sau Mandita) a pastrat Ortodoxia pura si nestirbita! Si inca ceva: cred ca ai auzit de Sfantul Antimis sau de Sfanta Masa! Oare daca le numesc "sfinte" adica "deosebite" inseamna ca ma inchin la ele? Nu cred! Atunci, putem afirma raspicat, ca calendarul nostru bisericesc e Sfantul Calendar! Nu ma inchin la el cand il numesc sfant la fel cum nu ma inchin la masa cand o numesc sfanta masa! |
#13
|
|||
|
|||
Citat:
Doar "doua vorbe" am de spus: - despre descoperirea gropii comune in care au fost aruncati cele cateva mii de ofiteri polonezi impuscati in cap (parca 8500 daca imi amintesc bine) stiam de prin "82-"83; - despre cruzimea armatei ruse pe teritoriul Romaniei stiam de cand am deschis ochii, fiindca imi povestea mama care avea pe atunci 22-23 de ani: fara educatie, fara organizare, fara Dumnezeu! Iar cei care-au cazut prizonieri la rusi, si dusi in Siberia si care au avut (ne)sansa sa supravietuiasca ne-au ingrozit cu ce ne-au povestit!!! - culmea, am crescut in cultul dragostei pentru "tatuca Stalin", dar asta nu avea darul sa schimbe amintirile atrocitatilor facute de rusii in trecere prin satele romanesti. Am cunoscut in Londra foarte multi rusi cu care pot spune ca m-am inteles de multe ori mai bine decat cu romanii; dar ei intre ei isi faceau lucruri groaznice si nu le pasa de nimeni cand voiau sa se razbune pe cineva: devastau un metrou intreg, deranjau pe toata lumea, erau de o badaranie dezarmanta, numai fiindca voiau sa aplice "o lectie" unui compatriot (sau mai multora) DECI... nu ma mira deloc filmul, si lasa subiectivismul. Aici nu-i vorba de ura mea, iar eu nu urasc pe nimeni, ca natie. Dimpotriva, sunt total miscat de Sfantul Ioan, de origine rusa, de biserica voastra ortodoxa si de multe alte lucruri de mare valoare spirituala! Last edited by OmuBun; 04.03.2010 at 01:06:05. |
#14
|
||||
|
||||
Citat:
Legat de calendar este un exemplu deosebit in duhovnicia romaneasca care arata clar cum sa ne pozitionam fata de problema asta. Staretul manastirii Sihastria, Ioanichie Moroi, cand s-a pus problema asta a avut o opozitie puternica fata de schimbarea calendarului; dar a decis sa se inchida intr-o chilie unde a postit negru timp de 3 saptamani; la un moment dat au venit cei 3 Sfinti Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe care i-au spus ca, 'Calendarul' nu este o dogma de credinta, ci este doar o randuiala a vremii, si ca ascultarea de Biserica mantuieste si l-a sfatuit sa faca ascultare de Biserica. Iar Parintele Cleopa care era ucenic in timpul ala marturiseste despre intamplarea aceasta. Dar mai este un argument fundamental in sprijinirea continuitatii Bisericii - noi nu am pierdut harul Duhului Sfant, care lucreaza prin tainele Bisericii si multi oameni se vindeca prin Sfanta Impartasanie si prin maslu si acesta este argumentul de baza ca nu suntem parasiti de Dumnezeu in lucrarea noastra. |
#15
|
|||
|
|||
ce intrebare e asta?....trebuie sa nu mai fie indoieli...primim semne
|
#16
|
|||
|
|||
Citat:
- Ei au de partea lor cateva puncte care la noi sunt foarte vulnerabile: puterea in credinta (nu e usor sa mergi impotriva puhoiului si cand toti serbeaza Craciunul sau Anul Nou, ei sa tina post fara ulei si vin); nu stiu cati dintre cei care se declara ortodocsi pe stil nou ar avea taria sa mearga asa toata viata... - Au motivatia sa ne spuna noua despre Muntele Taborului si despre raul Iordanului care au ramas in vechea oranduire. Si mai au cu ce ne "scoate ochii" intrucat in perioada de inceput, doi ani Sfanta Lumina nu s-a aprins cum voiam noi, ci cum voiau ei. Atunci ne-am radresat cu Sfintele Paste, dar a ramas din cand in cand sa avem un post mititel de numai cateva zile cand este stiut ca el nu poate fi mai mic de o saptamana! NOI am facut ascultare, desi este cunoscut cum au fost pedepsiti cei care au fost initiatorii calendarului nou. Din cate cunosc eu, Dumnezeu nu pedepseste de doua ori pentru acelasi lucru si nu cred ca noi suntem in greseala. Greseala vine in momentul cand apare mandria si se arunca cu blesteme si anatemizari. De aceea spun ca suntem intr-o pozitie delicata in tara noastra in sensul ca, daca ai vrea sa pastrezi calendarul vechi, nu ai ce cauta in Romania, ci trebuie sa mergi in Rusia sau la Sf. Munte sau prin alte parti unde "stilul vechi" este in armonie cu Dumnezeu si cu stilul nou in acelasi timp. Cat despre mantuire, ar fi trist daca intr-adevar cei care au plecat la cele vesnice fiind pe stilul vechi (cu atat mai mult daca au trecut intre timp la biserica stilista, ei fiind initial pe nou) ar fi ajuns la chinul cel vesnic. Eu personal ma indoiesc de asa ceva fiindca am fost martorul unei astfel de "plecari" si ce-am vazut/simtit/auzit in acele momente mi-a schimbat foarte mult atitudinea fata de tot si toate. Dimpotriva... "flecareala" noastra de atoate-stiutori ar putea sa ne dauneze mult, fiindca prin asta, cei care nu sunt foarte bine inradacinati in credinta, pot avea o reactie nepotivita fata de semenii nostri. De multe ori ne pierdem in detalii fara sens, in loc sa ne vedem de sufletul nostru, de mantuirea noastra, de intelepciunea lipsita total de ura si judecata fata de "altii", de iertarea sincera a oricui, fie el ateu sau extraterestru si in loc de explozia neuronala si ridicarea adrenalinei, sa spunem in gandul nostru: "Doamne, da-mi taria si rabdarea sa trec peste toate, si celor din jur, iertare si intelepciune de la Tine, Doamne!" |
#17
|
||||
|
||||
Citat:
Din cauza ... Sfintei Lumini! Asta e inca o dovada printre multe altele (vezi norul de pe Muntele Tabor, intoarcerea Raului Iordan, sau steaua care se arata de nasterea Domnului) ca toate dovezile "astronomice" si afirmatiile de genul "calendarul nostru ramane dupa 42.000 de ani cu o zi in urma" (noi tram vremurile apocaliptice si visam la zeci de mii de ani) IN FATA LUI DUMNEZEU SUNT O MINCIUNA, o manipulare care este inca sustinuta (de exemplu' afirmatia "calendarul iulian indreptat" care practic e calendarul gregorian) din pacate! A incercat si Ierusalimul sa praznuiasca Sfantul Paste dupa pascalia gregoriana si cu tot cu rugaciunea Patriarhului, Sfanta Lumina n'a venit! http://www.holyfire.org/eng/doc_LitHavoc.htm Citat:
Am mai scris despre aceasta "minune"! Vocea Ortodoxiei, de la vladica pana la opinca, dupa schimbarea calendarului in Apus a fost: NU SCHIMBAM CALENDARUL NOSTRU BISERICESC! Vezi anatemele care s'au dat impotriva celor care vor face sau ACCEPTA schimbarea, vezi parerile Sfintilor care au fost impotriva SCHIMBARII! Vezi declaratia BOR din 1903: ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României este de părere și propune că trebuie să rămânem unde ne găsim astăzi, pentru că este imposibil să nu încălcăm rânduielile canoanelor dacă am dori să schimbăm sau să reformăm calendarul iulian, pe care Biserica Ortodoxă îl folosește de atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este permis să atingem nici chiar cu un deget hotărârile străvechi care însemnează slava Bisericii noastre.” Citeste aici despre aratarea Sfintei Cruci in Grecia, in 1925, PE VECHI: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6480 Si acum sa'ti arat o ADEVARATA MINUNE, in duh ortodox: La privegherea din seara de 7/20 spre 8/21 septembrie 1925, de Nașterea Maicii Domnului după calendarul iulian (ortodox), „n-a venit decât o mână de călugări. Ceilalți au luat hotărârea de a nu veni, sau mai stăteau la îndoială. Un duh nefiresc de buimăceală stăpânea catedrala, pe toată durata slujbei” (Pelerinul rus, 1990). O nouă prigoană s-a abătut asupra tradiționaliștilor. La 10 noiembrie, pe insulă a sosit o comisie de cercetare formată din doi clerici. În comisie au intrat și câțiva clerici din conducerea mănăstirii, în frunte cu egumenul Paulin (deși se vedea că sufletește se simte împovărat, mai cu seamă că încercase să-și dea demisia „din cauza stilului”). Totuși, până la urmă n-a cutezat să iasă la mărturisire fățișă. La ședința acestei comisii, toată frățimea mănăstirii a fost chemată să răspundă, unul câte unul, și să-și clarifice poziția față de ierarhia finlandezo-constantinopolitană, nou-calendaristă și instalată ile-gal. Unul dintre ei, părintele Boris, s-a rugat mult la Maica Domnului, și, din mila lui Dumnezeu, a auzit glasul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, vestin- du-i: „Dacă voiești să te mântuiești, ține predania Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, și nu urma acestor deștepți” (din „Jurnal Autobiografic”). Slavă Domnului, nu toți cinstiții stareți ai Valaamului au șovăit, aidoma egumenului Paulin. Tradiționaliștii au avut și adevărați cârmaci duhovnicești. Dintre aceștia, în primul rând s-a remarcat părintele Mihail, duhovnicul mănăstirii, prețuit de toată lumea, apoi egumenul Ioasaf, părintele iconom Ieronim și șeful cancelariei, ieromonahul Policarp. Asupra dârzeniei lor, depune mărturie chiar și arhimandritul nou-calen-darist Atanasie (Neceaev), pe atunci frate începător. Printre altele, el își amintește că, în perioada răzme-riței calendaristice de la Valaam, părintele duhovnic Mihail a rostit doar o singură frază, tare și răspicat: „Nouă, sfintele canoane nu ne îngăduie să fim cu cei ce le încalcă”; și am simțit - încheie arhimandritul Atanasie -, că poziția sa e de neclintit”. Deci vezi, "Dacă voiești să te mântuiești, ține predania Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, și nu urma acestor deștepți", aceasta a FOST CU ADEVARAT O MINUNE in duhul patristic, in duhul Sfintei Traditii! Ascultarea de care vorbeste Parintele Ioanichie se face pana la erezie! Ei bine, erezia nu a inceput de ieri, ci din anii 1920, schimbarea calendarului fiind primul pas spre vanzarea Ortodoxiei! "Staretul Ioanichie Moroi a fost amenintat cu evacuarea daca nu schimba calendarul, asta l-a determinat sa caute aceasta descoperire de care vorbiti. Nu o socotesc relevanta, din multe motive, pe care le voi discuta intr-un cadru potrivit. Daca credeti ca ceea ce se spune despre aceasta descoperire e cumva validarea de catre sfintii lui Dumnezeu a unei schimbari schismatice de inspiratie masonica CARE NU ARE NICI UN TEMEI DUHOVNICESC, nu pot sa va impartasesc parerea" Citeste mai multe aici: http://www.crucea.ro/2008/12/05/trad...i-neimplinite/ Citat:
Citat:
Dar Adevarul e doar Unul! |
#18
|
||||
|
||||
Citat:
Unde vezi tu "mandria"? Aparareai Sfintei Traditii, o numesti tu mandrie? Nimeni nu arunca cu "blesteme si anatheme"! Dar daca tu vrei sa "inchizi ochii", sa crezi ca totul e bine, ca anatemele date in secolul 16 si dupa impotriva schimbarii calendarului defapt nu sunt anateme, atunci chiar nu mai are rost sa discutam! Stilul nou in armonie cu Dumnezeu? Adica o inovatie masonica, diavoleasca, ANATEMIZATA in armonie cu Dumnezeu? |
#19
|
|||
|
|||
Citat:
|
#20
|
||||
|
||||
Citat:
Eu sunt de la 1926 în Sfântul Munte și n-am avut absolut nici o nemulțumire cu toți părinții din Sfântul Munte, până acu’ vreo 8-9 ani, când or început cu batjocorirea, că nu suntem creștini… tot așa, frații noștri români! Aici or fost greci; nici cu grecii, nici cu rușii, nici cu bulgarii, nici cu sârbii, nici cu iviriții, n-am avut nici o nemulțumire, absolut nici o nemulțumire!! Acuma de-un timp, o început să… că „de ce zicem că calendarul nou nu-i bun?”… Poți să zici că-i bun dac-o adus în lume despărțire, o adus în lume atâta tulburare?!… atâta măcel ce-o făcut!!… În țară și încă ș-atuncea în 1939, erau călugări la pușcărie, că de ce sunt pe vechi!… De când îi Biserica, veșnic, veșnic or fost tulburări; nu vezi, și cu sfintele icoane: îi schingiuiau pe cei care țineau la sfintele icoane, cădeau aceia, iar veneau alții și câte și câte eresuri au fost, de când îi lumea… http://traditiaortodoxa.wordpress.co...odoxa/#more-42 Nimeni nu vrea cearta! Tot ce am vrut eu a fost sa'ti arat ca exista multe "minciuni" la adresa Drept-Credinciosilor! Si chiar aici, in acest topic, manipularea continua, din pacate! |
Tags |
catolicism, dumnezeu, judecata, ortodoxie, profetii |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Exista dumnezeu? | alexdu | Generalitati | 118 | 17.01.2011 13:02:21 |
Dumnezeu, exista sau nu? | Rodica50 | Intrebari utilizatori | 0 | 19.11.2010 20:11:56 |
Exista sau nu Dumnezeu | vlad79 | Teologie si Stiinta | 236 | 23.11.2008 18:19:01 |
|