Concentrarea la rugăciune

[Bucuriepedrum]

"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."

Având asta în minte, am încercat să mă rog şi cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activități decât a sta în faţa icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reuşesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă şi mulţumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumeşti (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situaţia se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.

Voi cum faceţi să vă concentraţi mai bine? Vă rugaţi mult ca să ajungeţi să vă rugaţi bine?

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."

Având asta în minte, am încercat să mă rog şi cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activități decât a sta în faţa icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reuşesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă şi mulţumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumeşti (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situaţia se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.

Voi cum faceţi să vă concentraţi mai bine? Vă rugaţi mult ca să ajungeţi să vă rugaţi bine?

Rugăciunea inimii în timpul înotului, chiar nu m-am gândit că e tehnic posibilă, îți ții respirația de tot pe sub apă dar cu exercițiu cine știe.
Cam aceleași stări le au mulți, gânduri de peste zi, cugetări teologice, probabil când ajungi să dobândești rugăciunea nici nu-ți mai dai seama cum trece timpul.
Că tot vorbeam de jurnale, este o carte- Jurnal Duhovnicesc, cuprinde însemnările unei femei despre încercarea de dobândire a rugăciunii inimii, parcursul ei.
Iată chiar în timpul comunismului a fost un preot care a organizat în parohie de mir o „școală” de rugăciune a inimii și i-a monitorizat experiențele din timpul rugăciunii, azi n-am mai auzit să fie un astfel de călăuzitor al unei școli de rugăciune a inimii care să-i îndrume pe enoriași să-și monitorizeze stările și să le indice progresele după consemnări.

[dobrin7m]

Mintea fuge? Trage-o inapoi. E singura solutie, paza mintii si sa cerem ajutor la Dumnezeu sa ne intareasca in ispitele mintii.
De fiecare dara cand mintea fuge la alte ganduri si alte cleveteli, important este sa o aducem inapoi la rugaciune si la sensul rugaciunii.
Este aidoma cu cel ce cade de multe ori in viata, dar datoria lui este ca de fiecare data sa se ridice si sa continue sa lupte , fara sa renunte.

E nevoie ca rugaciunea de pe buze sa treaca in minte. Sa o spuna mintea si atunci mintea nu se va mai ocupa cu alte ganduri. Sa luptam sa ducem rugaciunea in minte, caci numai de acolo coboara in inima. Asa am citit la sfinti , iar experienta lor este un sfat bun.

[Bucuriepedrum]

Cu riscul de a părea ţicnită sau mai rău (că spun nonsensuri), am ajuns la performanţa de a gândi două lucruri simultan, rugăciunea şi aiurelile mele obişnuite. Adică e evident că nu sunt atentă la rugăciune, chiar dacă în subsidiar există intenţia.

Eu nu înot cu capul sub apă. Şi nici rugăciunea inimii nu o practic cu respiraţie, mi se pare o înşelare. Atunci inima se linişteşte datorită respiraţiei, nu rugăciunii, eu de unde să ştiu dacă ce spun are efect?

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Eu nu înot cu capul sub apă. Şi nici rugăciunea inimii nu o practic cu respiraţie, mi se pare o înşelare. Atunci inima se linişteşte datorită respiraţiei, nu rugăciunii, eu de unde să ştiu dacă ce spun are efect?

Am înțeles, mă si gândeam la înot craul în forța cum ar merge, înot plută e mai relaxant.

Nu cred că e musai datorată respirației starea de liniștire a inimii, părintele Teofil Părăian spunea că Arsenie Boca l-a învățat să facă pe respirație, alții nu menționează de respirație, unii spun doar „Doamne Iisuse miluiește-mă”, alții spun complet.

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Cu riscul de a părea ţicnită sau mai rău (că spun nonsensuri), am ajuns la performanţa de a gândi două lucruri simultan, rugăciunea şi aiurelile mele obişnuite. Adică e evident că nu sunt atentă la rugăciune, chiar dacă în subsidiar există intenţia.

Nu pari țicnită, sunt unii la care rugăciunea inimii se derulează și în somn, în Familia Ortodoxă parcă se povestea despre cum o mamă gravidă care se ruga cu rugăciunea inimii la o anumită oră într-o zi când nu a mai făcut a atenționat-o copilul cu o lovitură.

[Bucuriepedrum]

În prealabil postat de Iorest

Am înțeles, mă si gândeam la înot craul în forța cum ar merge, înot plută e mai relaxant.

Nu cred că e musai datorată respirației starea de liniștire a inimii, părintele Teofil Părăian spunea că Arsenie Boca l-a învățat să facă pe respirație, alții nu menționează de respirație, unii spun doar „Doamne Iisuse miluiește-mă”, alții spun complet.



Nu pari țicnită, sunt unii la care rugăciunea inimii se derulează și în somn, în Familia Ortodoxă parcă se povestea despre cum o mamă gravidă care se ruga cu rugăciunea inimii la o anumită oră într-o zi când nu a mai făcut a atenționat-o copilul cu o lovitură.

Spun de liniştirea inimii la mine. La treapta pe care mă aflu, mira-m-aş să experimentez deja liniştirea altfel decât datorată respiraţiei. :)

Nu, nu, m-ai înţeles greşit. Eu nu reuşesc să mă rog continuu, eu nici măcar nu mă pot aduna în puţinele dăţi când îmi amintesc să mă rog. La mine e "împrăştierea minţii"...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Eu nu reuşesc să mă rog continuu, eu nici măcar nu mă pot aduna în puţinele dăţi când îmi amintesc să mă rog. La mine e "împrăştierea minţii"...

Imprastierea minții, lipsa de concentrare este firească in lumea care traim .
Smintelile , ispitele și grijile cotidiene , inclusiv acest net nenorocit ajută din plin ca mintea să fie preocupată în același timp de mai multe "griji " , și astfel rugăciunea este făcută papagaliceste, cu buzele și devine de multe ori o " povară " pentru cel ce o practică .

[cristiboss56]

În prealabil postat de dobrin7m

Mintea fuge? Trage-o inapoi. E singura solutie, paza mintii si sa cerem ajutor la Dumnezeu sa ne intareasca in ispitele mintii.
De fiecare dara cand mintea fuge la alte ganduri si alte cleveteli, important este sa o aducem inapoi la rugaciune si la sensul rugaciunii.
Este aidoma cu cel ce cade de multe ori in viata, dar datoria lui este ca de fiecare data sa se ridice si sa continue sa lupte , fara sa renunte.

E nevoie ca rugaciunea de pe buze sa treaca in minte. Sa o spuna mintea si atunci mintea nu se va mai ocupa cu alte ganduri. Sa luptam sa ducem rugaciunea in minte, caci numai de acolo coboara in inima. Asa am citit la sfinti , iar experienta lor este un sfat bun.

Bine ai revenit Mihaela :)

Da , să cerem ajutorul lui Dumnezeu este soluția cea mai bună.
Învață-mă Doamne să mă rog ție, ajută minții mele și neputinței mele . . . . .
Dumnezeu ne mai smereste prin tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute nouă, dar toate sunt spre ajutorul nostru intru final :)

[Demetrius]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."

Având asta în minte, am încercat să mă rog şi cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activități decât a sta în faţa icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reuşesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă şi mulţumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumeşti (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situaţia se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.

Voi cum faceţi să vă concentraţi mai bine? Vă rugaţi mult ca să ajungeţi să vă rugaţi bine?

Mi s-a intamplat si mie si am incercat sa-mi imaginez tablouri cu lucrurile cuprinse in rugaciunile vechi, care ajung "automatizate", insa plecand de la aceste lucruri am incercat si reusit sa adaug in rugaciune niste cuvinte proprii integrate in rugaciune, pe care trebuie sa le urmaresc constient ca nu mai vin de la sine, iar daca ajung si ele la automatisme atunci m-am gandit sa le inlocuiesc cu alte adaosuri integrate.

De pilda: Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pe mine, Demetrius, pacatosul, astazi(tot timpul, din nou...) miluieste-ma(daca merit, daca vrei, ca poti...)! Sau schimb lucul numelui meu.

Am fost multumit de rezultat.

La fel cred ca e si cu respiratia, ca se ajunge la rugaciunea respiratiei, ritmat pe inspiratie si expiratie, care(cu timpul) din constienta devine nu automata, ci "melodioasa", naturala. La asta n-am ajuns.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cristiboss56

Bine ai revenit Mihaela :)

Da , să cerem ajutorul lui Dumnezeu este soluția cea mai bună.
Învață-mă Doamne să mă rog ție, ajută minții mele și neputinței mele . . . . .
Dumnezeu ne mai smereste prin tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute nouă, dar toate sunt spre ajutorul nostru intru final :)

Doamne ajuta Cristi.

Mi-a fost dor de voi.