Poveste chinezească

[Florin-Ionut]

Calul fermierului

A fost odată un fermier care avea un cal. Într-o zi calul a fugit de la fermă. Vecinii care s-au întîlnit cu el seara l-au compătimit, însă el le-a răspuns că nu se știe dacă e un lucru rău sau nu.

În ziua următoare, calul lui s-a întors acasă aducînd cu el alți șase cai sălbatici. Vecinii i-au văzut și l-au lăudat pentru norocul lui. Dar fermierul le-a răspuns că poate e noroc, poate totuși nu e.

Apoi fiul fermierului a încercat să călărească unul din caii sălbatici, care l-a aruncat jos, rupîndu-i un picior. Vecinii au aflat vestea și au venit în vizită la fermier, exprimîndu-și părerea de rău. Dar omul le-a răspuns că poate e rău, poate nu e.

Zilele următoare a început un război în acea zonă și armata a început să adune ostași prin sate. Fiul lui zăcea la pat cu febră în agonia durerii și a fost lăsat acasă. Mulți săteni și-au pierdut fiii uciși în luptă, pe cînd băiatul fermierului s-a însănătoșit și a rămas în viață. Vecinii l-au invidiat atunci spunîndu-i că e un norocos. Dar el le-a răspuns: Poate...
...

Am auzit povestea asta la radio, dar a fost mult mai lungă decît ceea ce am găsit pe internet în engleză. În chinezește nu știu să caut, dar poate știți voi continuarea.

[Tomita]

Nu stiu continuarea; e frumoasa povestea.

[Florin-Ionut]

Se spune că datează din timpul Dinastiei Han, între anii 202 îH - 02 dH, și că orice copil chinez o învață la școală.

[Mena59]

Si eu am citit povestea asta. Chiar pe internet si nu cred ca e greu de gasit.
Din cate-mi aduc aminte, episodul cu razboiul este ultimul. Dupa asta este concluzia inteleptului om, care aflandu-se la mare necaz, nu dispera iar in momentele de mare bucurie nu se extaziaza. Deci concluzia este ca in orice situatie trebuie cumpatare si ca nimic nu este ceea ce pare a fi.
Acuma , permiteti-mi sa spun si eu o poveste chinezeasca:
Un mare dregator, da o masa festiva la care invita multa lume. Cu aceasta ocazie invita si pe un om foarte modest, sarac, de care, isi pune in gand, sa-si bata joc si sa se amuze cu prietenii lui. Il aseaza, deci, la masa chiar langa el si la desert servindu-se pepene, dregatorul a pus, rand pe rand, coaja fiecarei felii pe care a mancat-o in farfuria vecinului, omului celui modest. Si s-au adunat asa, multe coji in farfuria bietului om,desi el a mancat doar una. La finalul festinului, bogatul zice:
-Uitati, oameni buni, cata lacomie la acest om: a mancat 5 felii de pepene!! Ce lacom! Ce rusine!
Toata lumea rade si arata cu degetul pe bietul om... Dar acesta nu se pierde cu firea, si raspunde:
-Da, asa este... Sunt un lacom, insa vecinul meu, cel care rade acum de mine, este si mai lacom, deoarece, uitati, el a mancat si cojile de la pepene. priviti, desi e farfuria lui e plina cu seminte, el nu are nicio coaja in farfurie!!!
Asa a fost. Cine sapa groapa altuia, cade el in ea...

La chinezi cea mai mare intelepciune se numeste MASURA DE AUR.

[Corinusha]

frumoase povestiri, si se cam aplica si in zilele noastre.

[Fani71]

Multumesc mult.
Am gasit aici parabola asta in franceza.
http://etienneduval.perso.neuf.fr/my...%20chinois.htm
In alt loc scrie ca este a lui Lao Tseu.

[anamaria.lupu]

[quote=Florin-Ionut;527883]

Calul fermierului

Aceasta este povestea integrala sa stii

[Ekaterina]

Tare mi-au placut aceste povesti chinezesti pline de talc. Am cautat si eu si am gasit cateva.

"Demult, demult, trăia un ţăran. El era sărac lipit pământului şi umbla prin sate după lucru. Şi a umblat el, a umblat, multe locuri a văzut, dar de lucru n-a găsit.
Şi iată că într-o zi, când de-abia se mai ţinea pe picioare de oboseală şi nu mai putea de foame, zări o cârciumă, intră şi ceru să i se fiarbă cinci ouă tari. După ce le mâncă, se scotoci în buzunare după bani, dar în buzunare, ioc. Nu ştiu cum pierduse bănuţii.

«Ce să fac? se gândea el - îmi rămâne doar să mai comand ceva şi între timp să-mi iau tălpăşiţa fără să fiu văzut.»

Dar soarele răsare de la răsărit şi apune la apus, o zi vine după alta, şi săracul nu avu vreme nici să clipească măcar şi trecură douăzeci de ani. Într-aceasta învăţase o meserie şi se făcuse tâmplar, câştigând bani din care să trăiască. Mergând el odată spre casa de unde plecase, dădu peste satul cu cârciuma şi-şi aminti ce i se întâmplase aici acum douăzeci de ani. Intră şi ceru din nou cinci ouă tari. Cârciumarul nu-l mai recunoscu, dar întâmplarea de atunci n-o uitase. Mâncă el ouăle şi-l întrebă pe cârciumar:
-Cât îţi datorez pentru aceste cinci ouă tari?
-Dă-mi cinci bănuţi de aramă şi e bine, răspunse cârciumarul. Ţăranul scoase zece. Cârciumarul se miră şi spune:
-Frăţioare, e prea mult, dă-mi numai cinci. De ce îmi dai încă pe-atât?
-Ai uitat - spuse zâmbind ţăranul - cu douăzeci de ani în urmă am mâncat cinci ouă tari şi n-am plătit, înseamnă că-ţi datorez zece.
Cârciumarul stătu mult pe gânduri, îşi plecă capul şi începu să strige:
-Va să zică aşa! Acum douăzeci de ani ai mâncat cinci ouă tari de găină? Câţi pui aş fi putut avea în aceşti ani din ele? Şi de câte ouă m-ai păgubit? Dacă socotim drept, îmi datorezi mulţi, mulţi bani. Dă-mi-i, că de nu, mergem la judecător să ne judecăm.

Ţăranul nu se sperie deloc şi zâmbind spuse:
-Bine, du-te tu, iar eu vin pe urmele tale.
Cârciumarul se duse la judecătorie şi depuse plângere. Spuse de-a fir a păr cum de l-a înşelat ţăranul şi câţi bani trebuie să primească acum pentru cele cinci ouă.
Judecătorul îl ascultă şi începu să dea din cap în semn de încuviinţare. Cârciumarul se bucură că va câştiga procesul şi bani mulţi şi îi făcu judecătorului un dar scump.
Judecătorul îl aştepta pe ţăran să vină la rând. După mult timp veni şi acesta, se înclină până la pământ în faţa sa şi îi spuse:
-Domnule, vă rog să mă iertaţi că am întârziat. Am avut o treabă foarte importantă, de aceea n-am putut veni mai devreme.
-Ei, ţăranule! Ce tot spui? Ce treabă poate fi mai importantă decît un proces la judecătorie? i se adresă supărat judecătorul.
-Iată care a fost treaba, domnule, răspunse liniştit ţăranul. Fratele meu s-a hotărât să semene puţină mazăre. A fiert mai întâi seminţele şi a aşteptat să se răcească, să le semene. A trebuit să aşteptăm mult până s-au răcit. Când s-au răcit le-am semănat repede şi imediat am fugit încoace. Uitaţi-vă, abia mă mai ţin pe picioare de oboseală.

Judecătorul, curierii, cârciumarul şi toţi câţi erau de faţă au pufnit în râs auzind vorbele ţăranului.
-Ai mai auzit să creadă cineva aşa ceva? Cum pot să răsară seminţele de mazăre fiartă? i-a zis judecătorul râzând batjocoritor.
-De ce să nu răsară? Dacă din seminţe de mazăre fiartă nu pot ieşi lăstari, atunci cum pot ieşi pui din ouă fierte?

După ce ţăranul rosti aceste vorbe, nimeni nu mai râse în sală. Judecătorul se uită la cârciumar, cârciumarul la judecător şi nici unul nu mai ştiu ce să mai spună."

[Ekaterina]

"Respectabilul domn Lu, rămas văduv către asfinţitul vieţii, îşi luă de nevastă o femeie tânără şi frumoasă. Nefericită de această căsnicie, tânăra nevastă era mai tot timpul cu sprâncenele încruntate.
Într-o zi, domnul Lu o întrebă:
- Regreţi că te-ai măritat cu un om bătrân, ca mine ?
- Nu, răspunse aceasta.
- Eşti nemulţumită că rangul meu oficial nu este prea mare? continuă soţul.
- Nu, întări, din nou, tânăra femeie.
- Atunci de ce arăşi atât de nefericită?
Meditând câteva clipe, nevasta răspunse:
- Nici vârsta ta înaintată şi nici rangul tău modest nu constituie cauza regretului meu. Singurul meu regret este că m-am născut prea târziu ca să te fi întâlnit când erai tânăr."