|
#1
|
|||
|
|||
medierea , solutia la instanta de judecata, o justitie non-judiciara
Medierea, solutia alternativa la Instanta de judecata
Medierea, o justiție non-judiciară ? Medierea este un proces structurat , care are loc într-un cadru neutru și confidențial, la biroul mediatorului , din inițiativa părților. Părțile decid dacă vor supune neînțelegerea, conflictul, litigiul lor medierii sau se vor prezenta instanței. Odată ajunși în instanță, părțile pun litigiul pe masa judecătorului și acesta în baza unor criterii, rațiuni și legi obiective, având și susținerile și probele părților, tranșează cauza , dând câștig uneia dintre părți. Așadar o parte iese perdantă și alta câștigă. Procesul de mediere este total diferit de procesul judiciar. În cadrul medierii părțile își conduc singuri disputa spre o soluție reciproc convenabilă, avatanjoasa și satisfăcătoare. Procesul de mediere se desfășoară într-un câmp de interese și nevoi, nu de drepturi. Cu toate acestea, chiar dacă câmpul de mediere este un câmp de interese și nevoi, aceasta nu înseamnă că nu respectă drepturile și libertățile părților. Dimpotrivă, interesele și nevoile sunt ghidate de principiile respectării drepturilor fiecărei părți implicate în proces. Fără respectarea acestor drepturi nu se poate vorbi de un proces de mediere. Însă, procesul de mediere nu are în vedere drepturile partilor. Deasemeni mediatorul pe tot parcursul procesului de mediere, si chiar si dupa, este obligat sa respecte principiile de baza ale medierii. Mediator Autorizat eail ilydorin@gmail.com |
Tags |
bucuresti, mediator, mediatori autorizati, mediere |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
judecata | lore86 | Generalitati | 20 | 08.05.2013 17:49:23 |
Care e solutia??? | Sanduu | Generalitati | 9 | 25.03.2012 23:28:41 |
Si-a castigat in instanta dreptul de a muri ! | cristiboss56 | Eutanasia | 25 | 02.03.2011 14:12:43 |
Justitie divina sau justitie laica?! | Nevrednicul | Generalitati | 4 | 08.11.2009 17:41:34 |
|