Cine a zis... (recunoasteti citatul)?

Daţi-mi voie să intervin eu cu un citat scurt şi aproximativ: "Ortodoxia nu convinge, ci seduce."

[Ekaterina]

În prealabil postat de Annyta

Daţi-mi voie să intervin eu cu un citat scurt şi aproximativ: "Ortodoxia nu convinge, ci seduce."

Parintele Rafail Noica?

În prealabil postat de Ekaterina

Parintele Rafail Noica?

Am citit asta într-o carte despre părintele Rafail Noica, dar citatul este atribuit unui scriitor/teolog rus.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Am citit asta într-o carte despre părintele Rafail Noica, dar citatul este atribuit unui scriitor/teolog rus.

Serghie Bulgakov în "Ortodoxia".....

Bravoo, Mihai!

[Mihailc]

Propun următoarea explicaţie remarcabilă a Întrupării:

"Aşadar, întrucât cel căruia dreptatea îi cerea să achite datoria şi să câştige această biruinţă era rob. Iar Dumnezeu, Căruia Îi era cu putinţă nu era dator cu nimic, iar din aceste pricini nici unul din ei nu lua asupra lui această luptă şi astfel păcatul trăia şi era cu neputinţă să răsară viaţa cea adevărată - fiindcă unul era dator cu acest trofeu, iar altul îl putea câştiga -, de aceea era nevoie să vină la un loc atât unul, cât şi altul, şi astfel Unu şi Acelaşi să fie amândouă firile: atât aceea a unuia ce i se cuvenea să ducă războiul, cât şi aceea a Celui ce putea să câştige biruinţa. Prin urmare, se şi face acest lucru şi Dumnezeu îşi face a Sa proprie lupta pentru oameni, fiindcă era şi om, iar un om biruie păcatul fiind curat de orice păcat, întrucât era Dumnezeu. Şi în acest mod firea noastră este eliberată de ocări şi, căzând păcatul, este încinsă cu cunună de biruinţă"

Consider corect răspunsul care conţine atât identificarea autorului, cât şi a lucrării în care se regăseşte fragmentul de mai sus.

În prealabil postat de Mihailc

Propun următoarea explicaţie remarcabilă a Întrupării:

"Aşadar, întrucât cel căruia dreptatea îi cerea să achite datoria şi să câştige această biruinţă era rob. Iar Dumnezeu, Căruia Îi era cu putinţă nu era dator cu nimic, iar din aceste pricini nici unul din ei nu lua asupra lui această luptă şi astfel păcatul trăia şi era cu neputinţă să răsară viaţa cea adevărată - fiindcă unul era dator cu acest trofeu, iar altul îl putea câştiga -, de aceea era nevoie să vină la un loc atât unul, cât şi altul, şi astfel Unu şi Acelaşi să fie amândouă firile: atât aceea a unuia ce i se cuvenea să ducă războiul, cât şi aceea a Celui ce putea să câştige biruinţa. Prin urmare, se şi face acest lucru şi Dumnezeu îşi face a Sa proprie lupta pentru oameni, fiindcă era şi om, iar un om biruie păcatul fiind curat de orice păcat, întrucât era Dumnezeu. Şi în acest mod firea noastră este eliberată de ocări şi, căzând păcatul, este încinsă cu cunună de biruinţă"

Consider corect răspunsul care conţine atât identificarea autorului, cât şi a lucrării în care se regăseşte fragmentul de mai sus.

Mihai, să ştii că eu m-am tot gândit, dar nu ştiu cine a scris/ spus cele de mai sus. Dacă nu ghiceşte cineva, vrei să ne spui tu răspunsul? :-)

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Mihai, să ştii că eu m-am tot gândit, dar nu ştiu cine a scris/ spus cele de mai sus. Dacă nu ghiceşte cineva, vrei să ne spui tu răspunsul? :-)

Sfântul Nicolae Cabasila

"Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi.
În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip.
Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore - pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască - dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere.
Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător....."

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

"Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi.
În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip.
Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore - pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască - dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere.
Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător....."

Constantin Noica în "Pagini despre sufletul românesc".