"Civilizatia tehnica pustieste sufletul"

Un articol deosebit de interesant pe pagina de azi a site-ului crestinortodox.ro. Pentru cei care nu au avut inca timp sa-l citeasca il recomand.
Este dezbatuta o realitate a epocii profund tehnologizate in care traim. Dependenta noastra de tehnica ne indeparteaza de Hristos? Am putea oare sa ne folosim "smechereste" de tehnica in nevointele noastre spre mantuire?

http://www.crestinortodox.ro/diverse...ica-69557.html

[Marius22]

Nu atat civilizatia tehnica pustieste sufletul, cat racirea inimii noastre fata de Dumnezeu si semeni. Iar dragostea, nu tine de o anumita perioada istorica sau de o anumita cultura a omenirii. O putem pierde sau o putem redobandi si manifesta, in orice context.

Este adevarat ca toata aceasta civilizatie artificiala pe care omul a creat-o, pare sa se fi ridicat fara Dumnezeu sau, mai bine spus, in absenta Lui. Pe mine tocmai acest lucru ma infioara in lumea contemporana, faptul ca omul s-a obisnuit, cu absenta lui Dumnezeu, iar nu cu prezenta Sa.

[costel]

Dumnezeu ingaduie tehnica moderna, dar omul stand in afara relatiei cu El, se foloseste de ea mai mult spre distrugerea lui si a lumii. Nu poti sa nu te bucuri ca sunt oameni care sunt salvati astazi datorita acestor noi instrumente, dar nu poti sa ramai indiferent, cand vezi ca tot prin ea se moare - e de ajuns sa te gandesti la armele nucleare.

[KittyNou]

............

[florinbrasov0]

Am extras cateva fragmente din articol.
"[...]Dupa cadere, insa, Dumnezeu, in filantropia Sa, n-a ingaduit sa dispara integral insusirile "chipului lui Dum*nezeu din om", ci i-a dat omului posibilitatea sa folo*seasca tehnici, ca sa actioneze din exterior asupra naturii si sa-si asigure astfel supravietuirea. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca dupa cadere tehnicile se dezvolta pro*gresiv pe pamant si ca prin ele se gospodareste consti*tutia lumii. Totodata, ele constituie si mijloace pe calea lui noua spre Dumnezeu. Cu toate ca teologia ortodoxa considera tehnica drept o consecinta a indepartarii omului de Dumnezeu, o apreciaza in mod pozitiv si, dupa cum vom vedea mai jos, afirma ca e menita sa contribuie la transfigurarea lumii in Hristos.[...]Daca crestinismul n-ar fi eliberat omul antic de sub povara superstitiilor promovate de panteismul reli*giilor antice, omenirea n-ar fi cunoscut imensul progres stiintific si tehnic de astazi. Lumea secularizata contem*porana pare sa fi uitat acest lucru si pare amenintata din nou de pericolul panteismului care transforma omul in sclavul legilor naturale.[...]Analizata in sine, tehnica are caracter neutru, poate fi folosita fie spre folosul omului, fie spre paguba sa. [...]Multe din criticile aduse tehnicii sunt rezultatul confuziei dintre gandul si vointa care creaza tehnica, si gandul si vointa care exploateaza economic inventia tehnica. Cele dintai sunt conduse de impulsul creator, cele din urma sunt adesea interesate si egoiste, infatisand tehnica intr-o lumina defavorabila. Dar gandul si vointa celui care creeaza tehnica, ca si a celui care o exploateaza, sunt dependente la randul lor de relatia omului si cosmosului cu Dumnezeu.[...]Apoi, trebuie spus ca tehnica autonoma tinde sa se transforme in scop in sine si sa-l faca pe om sa uite de sensul vietii si existentei sale. Tehnica nu este si nu poate fi decat instrument, iar nu scop. Nu exista scopuri teh*nice ale vietii, ci numai mijloace tehnice. nstrumentul tehnic, prin insusi natura lui, ramane eterogen omului, spiritului si sensului. Cu toate acestea, el tinde sa se substituie scopului si, prin importanta care i se atribuie astazi, poate sa mas*cheze sau chiar sa stearga din constiinta omului chiar sensul vietii.[...] Definitia omului ca "homo faber" nu vede in acesta decat fauritorul de unelte; ea arata ca mijloacele s-au substituit scopurilor. Omul este, desigur, prin na*tura, homo faber, dar aceasta numai in vederea unor sco*puri mai inalte. De aici importanta metafizica si religioasa a problemei tehnicii.[...]Omul a primit din partea lui Dumnezeu porunca sa stapaneasca pamantul (dominium terrae), dar cu doua conditii. Sa nu uite niciodata ca lumea peste care a fost pus stapan vine de la Dumnezeu si nu poate exista fara Dumnezeu, ca e darul lui Dumnezeu fata de om si ca omul a fost creat la sfarsit fiindca nu poate exista in afara mediului creat anterior. In aceste conditii, rolul omului, alcatuit din trup si suflet, era cel de a fi inel de legatura intre Dumnezeu si cosmos, pentru ca sa se inalte in Hristos si Biserica cu cosmosul catre Dumnezeu, prin lucrarea Sfantului Duh. In aceasta viziune, omul este atat deasupra cosmosului, cat si in cosmos, fiindca numai astfel se poate inalta cu cosmosul catre Creator. Atat prin creatie, cat si prin mantuire, omul nu se poate separa niciodata de Dumnezeu si creatie.[...]Odata cu aparitia civilizatiei tehnice se rastoarna acest raport si, in virtutea unui antropocentrism excesiv, omul se aseaza in locul lui Dumnezeu pe pamant, pentru a deveni astfel stapanul si proprietarul pamantului. Cau*tand sa imite pe Dumnezeu, cauta sa stapaneasca si sa exploateze natura prin mijloace tehnice fara egal in istoria omenirii. Dar nu mai tine seama de legile lui Dumnezeu asezate in natura, ci cauta sa impuna naturii legile lui proprii. Pe aceasta cale nu numai ca se da nastere unei lumi artificiale, deosebita de cea naturala, pe care omul o suporta cu dificultate, dar se da nastere si unei crize ecologice, tot fara egal, care ameninta supravietuirea omului pe planeta.[...]Cetatea cereasca n-a coborat pe pamant si continuam s-o asteptam. Stiinta a dobandit victorii dincolo de asteptarile secolului al XVIII-lea, dar lumea care rezulta nu pare sa fie mai rationala decat cea pe care am cunoscut-o in veacurile precedente. Mereu mai multa lume din cadrul natiunilor celor mai puternice de p pamant se simte fara ajutor in ghearele unor forte irationale care vor sa destabilizeze religia si cultura"". Iar un ganditor ortodox adauga la randul sau: "Conceptul modern de autonomie a ratiunii vine din umanismul pagan, adica din increderea nelimitata in puterea individului de a se ridica deasupra lumii, formulandu-i si dictandu-i legile lui. E o atitudine de orgoliu, care reproduce la infinit si consacra pacatul lui Adam, cazut din trufie in clipa cand il imbata iluzia inaltarii prin propria natura. Lumea dinainte de Hristos a gandit in aceasta autonomie, lumea contemporana, divortata de Hristos si secularizata, s-a reintors la ea, reluand pacatul de la capat".[...]"